Ilustrația originală

Această frumoasă pictură a fost realizată de librarul și litograful Friedrich August Robert Krabs (1816-1884) în 1861. Pictura lui Krabs, datată 1861, este o copie după o pictură mai veche! Interesant este că, în pictura lui Krabs și în pictura originală, care a fost creată probabil la începutul secolului al XIX-lea, nu exista nicio ușă de intrare în magazinul de la colțul străzii N. Bălcescu ( Heltauergasse ) cu strada Balului ( Ballgasse ).

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Trei fotografii cu valoare istorică și documentară în care apare vechiul hotel „Împăratul Romanilor” // „Römischer Kaiser” din Sibiu. În prima fotografie se vede reclama pentru hotel, „HOTEL zum Römischen Kaiser”, pictată peste patru suprafețe ale fațadei. Fotografia a fost făcută între 1872 și 1886 deoarece biroul de transporturi ( vezi „Farts Bureau” ) a funcționat acolo din 1872 până în 1886 când a urmat magazinul lui Johann Lutz, vizibil în celelalte două fotografii. Cele două fotografii au fost realizate între 1887 și 1889, deoarece croitoria lui Goritz a funcționat acolo până în 1889.

~~~o~~~

~~~o~~~

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la Leipzig în 12.11.1816 și a decedat la Sibiu în 22.7.1884. Robert Krabs, un tînăr librar (Buchhändlergeselle) din Leipzig, s-a stabilit la Sibiu în anul 1836. În 1838 a cumpărat librăria lui Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13). În 1842 a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
În anul 1850 a înființat al doilea Institut litografic, iar în anul 1854 a preluat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.
Institutul litografic înființat de Bielz în anul 1821 a obținut autorizația de funcționare în data de 21 iulie 1822 și a funcționat sub denumirea „Kk, privilegiertes Lithographisches Institut des Michael Bielz zu Hermannstadt“ (Institutul litografic privilegiat cezaro-crăiesc al lui Michael Bielz din Sibiu). A fost PRIMUL INSTITUT LITOGRAFIC înființat în Transilvania și pe teritoriul României de astăzi. ~ Sursă informație: Julius Bielz Die Graphik in Siebenbürgen – carte editată 1947 la Sibiu, tipărită la tipografia Corvina din Brașov.

~~~o~~~

Se pare că acest hotel a fost primul și cel mai vechi han din Sibiu, pentru construcția căruia orașul cumpărase o clădire în anul 1555 pe care a transformat-o, cu un cost de 107 Guldeni (galbeni), în casa de oaspeți (Gasthaus) La Sultanul Turcilor // Zum Türkischen Sultan. Vechiul han orășenesc se afla în clădirea strada Heltauergasse No. 127 // str. Cisnadiei (N. Bălcescu), nr. vechi 127, colț cu strada Ballgasse // Ulița Balului (astăzi str. A. Xenopol), pe parcela care se întindea până la strada Kleine Quergasse // Mica uliță transversală (A. Xenopol). La începutul secolului al XVIII-lea hanul apare sub denumirea de La Steaua Albastră // Zum Blauen Stern.

În 1772, Philipp Collignon din Luxemburg a închiriat hanul pentru șase ani, și suma de 250 de Guldeni pe an în primii trei ani și 300 de Guldeni în ultimii trei ani. După ce împăratul Iosif al II-lea a găzduit în mai 1773 câteva zile în hanul La Steaua Albastră, Collignon a schimbat numele hanului în Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser, a modificat, mărit clădirea și a construit o sală de dans. Aceste lucrări de construcție au fost finalizate în 1775 și au costat 6.200 de Guldeni, chiria fiind majorată la 600 de guldeni pe an. Collignon a murit în 1791 iar văduva sa, Franziska, a păstrat contractul de închiriere încă patru ani când a fost preluat de perceptorul Wagner și negustorul Albrecht pentru chiria anuală de 1000 de Guldeni.
Clădirea vechiului hotel a fost demolată la 2 iulie 1891. În 1892, a fost ridicată pe locul respectiv clădirea pentru Comandamentul corpului de armată cezaro-crăisc (Korpskommando des 12. k. u. k. Armeekorps), astăzi imobilul str. Nicolae Bălcescu nr. 6.
Clădirea actualului hotel Împăratul Romanilor a fost construită în 1895 și se află la nr. 4.

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Ilustrația originală

Această interesantă pictură nesemnată este atribuită librarului și litografului Friedrich August Robert Krabs (1816-1884) deoarece seamănă cu o pictură realizată de Krabs în 1861.
Chiar dacă pictura prezentată aici seamănă cu cea a lui Krabs din 1861, nu pare a fi pictată de litograful sibian deoarece compoziția, formele cât și caracterul literelor textului de pe fațada clădirii diferă de pictura lui Krabs.
Pictura nesemnată, cât și cea semnată R. Krabs sunt copii după un tablou mai vechi, care a fost realizată probabil la începutul secolului al XIX-lea.
Interesant este că, în aceste picturi nu exista nicio ușă de intrare în magazinul de la colțul străzii N. Bălcescu ( Heltauergasse ) cu strada Balului ( Ballgasse ).

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Trei fotografii cu valoare istorică și documentară în care apare vechiul hotel „Împăratul Romanilor” // „Römischer Kaiser” din Sibiu. În prima fotografie se vede reclama pentru hotel, „HOTEL zum Römischen Kaiser”, pictată peste patru suprafețe ale fațadei. Fotografia a fost făcută între 1872 și 1886 deoarece biroul de transporturi ( vezi „Farts Bureau” ) a funcționat acolo din 1872 până în 1886 când a urmat magazinul lui Johann Lutz, vizibil în celelalte două fotografii.
Cele două fotografii au fost realizate între 1887 și 1889, deoarece croitoria lui Goritz a funcționat acolo până în 1889.

~~~o~~~

~~~o~~~

Se pare că acest hotel a fost primul și cel mai vechi han din Sibiu, pentru construcția căruia orașul cumpărase o clădire în anul 1555 pe care a transformat-o, cu un cost de 107 Guldeni (galbeni), în casa de oaspeți (Gasthaus) La Sultanul Turcilor // Zum Türkischen Sultan. Vechiul han orășenesc se afla în clădirea strada Heltauergasse No. 127 // str. Cisnadiei (N. Bălcescu), nr. vechi 127, colț cu strada Ballgasse // Ulița Balului (astăzi str. A. Xenopol), pe parcela care se întindea până la strada Kleine Quergasse // Mica uliță transversală (A. Xenopol). La începutul secolului al XVIII-lea hanul apare sub denumirea de La Steaua Albastră // Zum Blauen Stern.

În 1772, Philipp Collignon din Luxemburg a închiriat hanul pentru șase ani, și suma de 250 de Guldeni pe an în primii trei ani și 300 de Guldeni în ultimii trei ani. După ce împăratul Iosif al II-lea a găzduit în mai 1773 câteva zile în hanul La Steaua Albastră, Collignon a schimbat numele hanului în Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser, a modificat, mărit clădirea și a construit o sală de dans. Aceste lucrări de construcție au fost finalizate în 1775 și au costat 6.200 de Guldeni, chiria fiind majorată la 600 de guldeni pe an. Collignon a murit în 1791 iar văduva sa, Franziska, a păstrat contractul de închiriere încă patru ani când a fost preluat de perceptorul Wagner și negustorul Albrecht pentru chiria anuală de 1000 de Guldeni.
Clădirea vechiului hotel a fost demolată la 2 iulie 1891. În 1892, a fost ridicată pe locul respectiv clădirea pentru Comandamentul corpului de armată cezaro-crăisc (Korpskommando des 12. k. u. k. Armeekorps), astăzi imobilul str. Nicolae Bălcescu nr. 6.
Clădirea actualului hotel Împăratul Romanilor a fost construită în 1895 și se află la nr. 4.

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

În secolele XIV-XIX au existat în jur de 18 de mori, joagăre și pive, construite în Sibiu dar și în afara centurii de fortificații. Aceste instalații hidrotehnice se aflau pe cele două sisteme de canale cu apă curgătoare provenită din râuri de munte: Canalul Morilor alimentat cu apa râului Cibin, aflat în partea nord-vestică, nordică și nord-estică a orașului și cele două canale secundare ale pârâului Seviș / Trinkbach / Zigeunerbach ( Canalul superior Seviș și Canalul inferior Seviș ) alimentate cu apa provenită din iazul de la Rășinari, aflate în partea sud-vestică, sudică și sud-estică a orașului. Apa canalului superior Seviș ( numit și Trinkwasser Kanal / Canalul cu apă de băut ) a fost folosită în trecut și ca sursă de apă potabilă. Pe Canalul inferior Seviș au funcționat 5 mori.

În apropierea bastionul Haller, în zona străzii Lucian Blaga, care în perioada interbelică se numea strada Joagărului și Schneidmühlgasse în perioada antebelică, Canalul inferior Seviș a alimenta cu apă două mori. De-a lungul timpului, aceste mori au servit drept gatter și una ca moară de scoarță. Morile erau amplasate pe parcelele nr.2 și nr.6, care corespund adreselor actuale Lucian Blaga nr.1/1A și nr.11. Moara cunoscută sub numele de „Hirschmühle” ( tradus, „Moara Cerbului” ) se afla pe parcela nr.2.
Cele două mori sunt listate și în cărțile de adrese ale orașului Sibiu din 1875 și 1882:
Bretter-Schneidmühle – Schneidmühlgasse Nr.2 // Moara de scânduri / Joagăr – str. Joagărului nr.2 ( Lucian Blaga ). În 1875 și 1882, proprietarul era Kessler Karl.
Lohmühle – Schneidmühlgasse Nr.6 // Moara de scoarţă – str. Joagărului nr.6 ( Lucian Blaga ). În 1875, proprietarul era Wolf Friedrich. În 1882, proprietarul era Josef Möferdt.

~~~o~~~

O ilustrație publicată de un cotidian sibian, bazată pe o pictură atribuită librarului și tipografului Robert Krabs, înfățișând moara de scânduri/ gaterul „Bretter-Schneidmühle” ( fosta moară Hirschmühle ) de pe strada Joagărului ( Schneidmühlgasse ), așa cum reiese din textul explicativ de sub fotografie: „Gaterul de pe pajiștea Haller ( Haller-Wiese ). Acuarelă atribuită lui Robert Krabs.” // „Die Schneidmühle auf der Haller-Wiese. Aquarell, das Robert Krabs zugesprochen wird.”.

~~~o~~~

În calendarul de călătorie, „Reisekalender von Hermannstadt auf das Jahr 1790”, tipărit și publicat de tipograful și librarul sibian Martin Hochmeister, morile din Sibiu și împrejurimi sunt menționate în capitolul „Mori”. Vă oferim o traducere în limba românească, urmată de textul original în limba germană al listei morilor din Sibiu, care include și moara „Hirschmühle”:

„Mori
Există 13 mori în oraș. Principalele mori de cereale sunt situate pe ramura râului Cibin ( Zibin ) care curge în și prin oraș. Moara de măcinat ( Heidenmühle ) este prima moară de pe această ramură, la stânga înainte de Poarta Sag/ Turnului ( Sagtor ), nu departe de podul care traversează această ramură și duce la Poarta Heltau/ Cisndiei ( Heltauerthor ) pe stânga.
La mică distanță se află o moară de făină.
Moara cu piuă ( Walkmühle ) se află la aceeași distanță, lângă zidul orașului.
Așa-numita Moara a preotului ( Pfarrsmühle ) se află în strada Sag/ Turnului ( Saggasse ), la stânga podului.
Moara superioară Burger/ Ocnei ( obere Burgermühle ) este situată în fața Porții interioare Burger/ Ocnei ( Burgerthor ), la stânga de podul de căsăpit animale ( Schlachtbrücke ).
Moara inferioară Burger/ Ocnei ( untere Burgermühle ) este situat în fața Porții exterioare Burger/ Ocnei ( Burgerthor ), în aval, pe dreapta.
O moară cu piuă ( Bäutelmühle ) se află, de asemenea, în fața Porții Heltau/ Cisndiei ( Heltauerthor ), la capătul cartierului Iosefin ( Josephstadt ).
Moara de Cai ( Roßmühle ) se află pe Pajiște ( auf der Wiesen ); aparține orașului și este în prezent închiriată. Această moară nu se folosește sită, ci se macină doar orizontal.
O moară de tăbăcire a pielii se află în fața Porții Burger/ Ocnei ( Burgerthor ).
O moară de hârtie, o moară de pulbere, un joagăr precum și o moară cu piuă a țesătorilor de lână află în pădurea Dumbrava ( Jungenwalde ), pe așa-numitul Sebesch.
O moară Hirschmühle și o moară de măcinat/ șlefuit se află în fața Porții Leșurilor ( Leichenthor ).”

„Mühlen
Mühlen sind bei der Stadt überhaupt 13. Ganz eigentliche Fruchtmühlen sind an dem Arm des Zibins, der zur Stadt kommt, und durch die Stadt streicht. Die Heidenmühle ist die erste auf diesem Arm links vor dem Sagtor, ohnweit der Brucken welche über diesen Arm geht, und links hinauf zum Heltauerthor führt.
In einer kleinen Entfernung ist ebenfalls eine Mehlmühle.
In gleicher Entfernung neben der Stadtmauer liegt die Tuchmacher Walkmühle.
Die sogenannte Pfarrsmühle, sie liegt in der Saggasse, links neben den Brücken.
Die obere Burgermühle, sie liegt vor dem innern Burgerthor links neben der Schlachtbrücke.
Die untere Burgermühle liegt vor dem äußeren Burgerthor rechts hinunter auf dem Fluß.
Eine ogerschlächtige Bäutelmühle, ist gleichfalls vor dem Heltauerthor zu Ende der Josephstadt.
Roßmühle liegt auf der Wiesen, sie gehört der Stadt und ist jetzt in Pacht gegeben, in dieser Mühle wird nicht gebeultelt, sondern nur flach gemahlen.
Vor dem Burgerthor liegt eine Ledererlohmühle.
Eine Papier, Pulver und Sag, wie auch Wollenweber Walckmühle befinden sich im Jungenwalde, am sogenanten Sebesch.
Eine Hirsch und Schleifmühle vor dem Leichenthor.”

~~~o~~~

~~~o~~~

Canalul inferior Seviș // Untere Schewiskanal numit și Micul pârăiaş Seviș // Kleiner Schewisbachl a fost reamenajat de breasla Pielarilor ( Ledererzunft ) în anul 1750. Canalul inferior, un braț al Canalului superior, pornea la bifurcația din zona Vadul Vacii ( Kuhfurt ) unde traversa Valea Aurie ( Goldta l) pe digul de pământ – ulterior viaduct, rambleu tramvai! Canalul inferior curgea la marginea estică a parcului Sub Arini spre str. Şcoala de Înot unde alimenta bazinul Școlii militare de Înot și punea în funcțiune o moară aflată lângă grădina Schöpp ( Mühle am Schöppischen Garten ) pe panta spre str. Z. Boiu. Din Școala de Înot curgea spre Calea Dumbrăvii unde punea în funcțiune un Joagăr ( Sägemühle & Schneidemühle ) și un Joagăr pentru tăiat scânduri şi furniruri ( Bretter- und Furnier Schneidemühle ). După ce traversa Calea Dumbrăvii și str. R. Stanca ajungea pe str. L. Blaga unde punea în funcțiune o moara de scoarţă ( Lohmühle ) și un Joagăr ( Bretter-Schneidmühle ), anterior Moara Cerbului ( Hirschmühle ). Canalul superior se vărsa în pârăul Trinkbach în zona str. Izvorului ( Kaltbrunn Gasse )..

~~~o~~~

Stângaa: planul orașul Sibiu, capitala Transilvaniei și reședința Principeleui – „Cibinium alias Hermons. o Hermestat Capitale Della Transilvania.resa all-Esercito Imperiale l-anno.1687“ – realizat de Giovanni Giacomo Rossi în 1687. În partea stângă se vede moara Hirschmühle // Moara Cerbului, din fața Portiței Leșurilor / str. Lucian Blaga (I. Molini), marcată cu o săgeată roșie.
Dreapta: detaliu din harta orașului Sibiu realizată de Johann Böbel în 1882/83 după o litografie de Robert Krabs și un desen de Franz J. Dimitrowits în 1875. În partea de jos se vede moara Hirschmühle // Moara Cerbului, din fața Portiței Leșurilor / str. Lucian Blaga, marcată cu o săgeată roșie.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Cromofotografie

Această interesantă fotografie documentară a fost realizată în primul deceniu al secolului al XX-lea pe pajiștea Hallerwiese din Sibiu. Ciobanul cu turma sa de oi se afla în zona mărginită în zilele noastre de străzile Constantin Noica ( Friedenfelsstraße ), Costache Negruzzi ( Paul Wiener Gasse ), Georg Wilhelm Friedrich Hegel ( Teutsch Gasse ) și Budislavu ( Rosenauer Gässchen ), mai precis pe terenul parcelelor strada Hegel nr.18/20-22.
Dincolo de gardul din șipci de lemn se aflau parcelele Friedenfelsstraße nr.9,11,13 – astăzi Constantin Noica nr.13,15,17,19,21,23.
Detaliul care ne ajută să datăm fotografia poate fi văzut pe marginea stângă. Este vorba de clădirea în construcție, așa-numita Vilă Misselbacher, ridicată între 1903 și 1904. Lângă Vila Misselbacher se vede Vila Stühler ( construită în 1897 ), urmată de Vila Theil ( probabil construită între 1901 și 1902 ) și Vila Csaki ( construită între 1894 și 1895 ).

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Stânga: Această fotografie ( sepia ) este datată în jurul anului 1900. În Partea dreaptă se vede Vila Stühler ( construită în 1897 ), urmată de Vila Csáki ( construită între 1894 și 1895), Vila Buchholzer ( 1894-1895 ), Vila Zimmermann ( 1895 ) și Vila Theis ( 1894 ). Pe parcela Friedenfelsstrasse nr.11, astăzi Constantin Noica nr.21, lipsește clădirea construită de Theil Stefan la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea.
Această fotografie a fost realizată în jurul anului 1900 înainte de ridicarea Vilei Misselbacher în 1903-1904. În prima fotografie, cea cu turma de oi, se vede Vila Misselbacher în construcție dar și Vila Theil ! Deci, se pare că Vila Theil a fost construită între 1901 și 1903…
Oare de unde ( „de sus”, de la înălțime ) a fost făcută fotografia „enigmatică” sepia în jurul anului 1900, dacă Vila Misselbacher a fost ridicată abia în 1903-1904 ?
Dreapta: Această fotografiea policromă arată strada Friedenfelsstrasse fotografiată în jurul anului 1910 de pe acoperișul Vilei Misselbacher. În Partea stângă se vede Vila Maetz construită în 1896 de maistrul constructor Maetz pentru el însuși, urmată de Vila Briebrecher ( 1897-1898 ). În partea dreaptă se vede Vila Stühler ( construită în 1897 ), urmată de Vila Theil ( 1901-1903 ). Vila Csáki ( construită între 1894 și 1895), Vila Buchholzer ( 1894-1895 ), Vila Zimmermann ( 1895 ) și Vila Theis ( 1894 ).

~~~o~~~

Stânga: Această interesantă fotografie a fost făcută în jurul anului 1909 pe strada Friedenfelsstrasse în intersecția cu strada Paul Wiener Gasse, astăzi intersecția străzilor Constantin Noica / Independenței / Costache Negruzzi. Această intersecție este cunoscută și sub toponimul de parcul Micul pătrat. În partea dreaptă se vede Villa Misselbacher, construită de Julius Misselbacher între 1903 și 1904 după planurilr renumitului arhitect Vienez Otto Wagner. În anul 1911, villa a fost cumpărată de Dr. Wachsmann care deschide acolo un sanatoriu – Sanatorium Wachsmann.
Dreapta: Această frumoasă carte poștală ilustrată a fost publicată în a doua jumătate a ultimului deceniu al secolului al XIX-lea de editura Ludwig Michaelis din Sibiu. Cartea poltală circulată în 1898 este inscripționată cu „Salutări din Hallerwiese Sibiu” / „Gruss von der Hallerwiese – Hermannstadt”. Cele trei ilustrații arată Vila Stühler, Vila Csaki și în partea de jos Vila Lattenberg.

În 1845, Casa Generală de Economii din Sibiu Hermannstädter Allgemeine Sparkasse a cumpărat un teren situat în fața Porții Leșurilor, între vechiul cimitir evanghelic și dâmbul de pământ pe care se afla Promenada Superioară, teren pe care a construit o clădire cu o sală de sport pentru perioada de iarnă numită Sală de gimnastică de iarnă „Turnschule Winterhalle”.
În anii 1860, lotul de teren aflat între vechiul cimitir și actuala stradă Lucian Blaga, anterior Joagărului, a fost desemnat pentru extinderea cimitirului ( vezi planul din 1875 ). După ce Casa Generală de Economii din Sibiu a achiziționat și această parcela de teren, acolo a fost amenajat un teren de sport pentru perioada de vară, numit Teren de gimnastică de vară „Sommerturnplatz”.
Aceste facilități „au fost puse la dispoziția Gimnaziului Brukenthal și a altor instituții școlare din Sibiu, pentru utilizare gratuită”. Casa Generală de Economii din Sibiu Hermannstädter Allgemeine Sparkasse, înfiinţată în 1841, a fost cea mai mare şi mai puternică bancă săsească din Transilvania.

Clădirea care adăpostea sala de gimnastică a fost parțial demolată în jurul anului 1936 pentru a face loc unui nou drum care oferea acces către zonele rezidențiale Hallerwiese ( pajiștea Haller ), terenul Fonnwise ( parcelarea Fonn ) și terenul Rosenfeld ( parcelarea Rosenfeld ). În zilele noastre, această stradă se numește Independenței și leagă Bulevardul Corneliu Coposu de strada Constantin Noica.
Demolarea secțiunii centrale a clădirii de gimnastică de iarnă este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”. Clădirea a fost demolată la sfârșitul anilor 1930, deoarece nu mai apare în harta orașului Sibiu din 1941.
Pe harta orașului Sibiu din 1947, strada situată între actualele străzi Bulevardul Corneliu Coposu și Lucian Blaga apare sub numele de Mircea cel Mare iar cea între Lucian Blaga și Stefan cel Mare sub numele de Costache Negruzzi, anterior Paul Wiener Gasse.

În perioada postbelică, între 1957 și 1967, terenul de sport era cunoscut sub numele de Stadionul UCFS ( Uniunea pentru Cultură Fizică și Sport ). Astăzi, acolo se află Facultatea de Medicină, biblioteca și editura ULBS.
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

„Sala de gimnastică de iarnă” și „Terenul de gimnastică de vară” a Liceului Brukenthal din Sibiu”.

~~~o~~~

Clădirea „sălii de gimnastică de iarnă” ( Winterturnhalle ). Fotografie din albumul intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938”, ( Modificări de construcție în Sibiu în anii 1932-1938 ).

~~~o~~~

„Terenul de gimnastică de vară” ( Sommerturnplatz ) fotografiat în 1935, în timpul unui spectacol de gimnastică.

~~~o~~~

Demolarea secțiunii centrale a clădirii de gimnastică de iarnă este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”.

În această fotografie rară se vede izvorul (Quelle) lângă Casa de cură din Păltiniș. Fotografia realizată de notarul sibian Theis Gustav a fost publicată de Asociația Carpatine S.K.V. // Siebenbuergischer Karpathenverein în anuarul XXI tipărit 1901 la tipografia Josef Drotleff din Sibiu. În 10 iunie 2022 s-au împlinit 128 de ani de la inaugurarea Casei de cură Păltiniș (”Kurhaus auf der Hohen Rinne”). Ilustrație din colecția H. Wolff.

Theis Gustav – senator și viceprimar al orașului Sibiu – a fost cel care a propus și înființat împreună cu renumitul fotograf sibian Emil Fischer și Guido von Kováts, Béla Hanák, Hermann Wagner în data de 17 noiembrie 1904 Fotoclubul Sibiu // Photoklub Hermannstadt.

Vechiul pasaj, cunoscut locuitorilor din Sibiu sub numele de Străduţa Lăcătuşilor ( germană, Schlossergäßchen ), se afla între Piaţa Mică şi Piaţa Mare, acolo unde astăzi se află turnul Bisericii Catolice.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

În această fotografie cu valoare istorică și documentară realizată de renumitul fotograf sibian Emil Fischer apar două case vechi care făceau parte din complexul de clădiri ridicate pe terenul între Piața Mică, Piața Mare și actuala stradă Samuel von Brukenthal. Colțul Bisericii catolice poate fi văzut în partea stângă a fotografiei făcută în jurul anului 1900. Clădirea din centrul fotografiei era casa de la numărul 3, iar cea din partea dreaptă se afla pe parcela numărul 4 ( vezi planul orașului Sibiu din 1875 ).
Casa de la umărul 3 găzduia farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler(*), cu intrarea din Piața Mare. Cronicarul sibian Emil Sigerus plasează pasajul Străduţa Lăcătuşilor pe locul unde s-a construit turnul clopotniță al Bisericii Catolice.

~~~o~~~

Această fotografie cu valoare istorică și documentară a fost realizată ante 1862 de fotograful Theodor Glatz. Lângă turnul Bisericii Catolice se vede clădirea de la nr. 3, în care se afla farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler. Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice din colecția privată Wolff, achiziționate în 1984 de la fotograful sibian Josef ( Pepi ) Fischer ( 1898-1985 ).

~~~o~~~

Complexul de clădiri situat între Piața Mare, Piața Mică și actuala stradă Samuel von Brukenthal, fotografiat în perioada anilor 1899-1904. Casa de lângă Biserica Catolică găzduia până în anul 1899 farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler. Cronicarul sibian Emil Sigerus plasează pasajul Străduţa Lăcătuşilor pe locul unde s-a construit turnul clopotniță al Bisericii Catolice.

~~~o~~~

Din cartea lui Emil Sigerus Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt (pag. 26) aflăm următoarea informație interesantă despre pasajul numit Străduța Lăcătușilor // Schlossergäßchen:
„Întrucât, pentru construirea turnului noii biserici, iezuiții au solicitat clădirea în care se afla farmacia orașului încă din 1672[?], iar între această clădire și Hala Croitorilor // Schneiderlaube, – care fusese deja cedată pentru construirea bisericii – se afla o trecere îngustă, numită Străduța Lăcătușilor // Schlossergässchen, clădirea farmaciei orașului a fost predată părinților iezuiți în 1727, dar în același timp, s-a încheiat un contract cu aceștia, conform căruia turnul trebuia construit astfel încât sub el să rămână deschis un pasaj complet gratuit pentru toată lumea în orice moment și oră. Biserica era deja gata în 1733, astfel încât a putut fi sfințită pe 13 septembrie al acelui an. Șase ani mai târziu, crucea a fost așezată pe turn cu mare fast, marcând astfel finalizarea construcției bisericii”.

Textul original în limba germană:
„Da für den Bau des Kirchturmes der neuen Kirche das Gebäude, in dem seit 1672[?] die Stadtapotheke war, von den Jesuiten gefordert ward, und zwischen diesem Gebäude und der bereits zum Kirchbau übergebene Schneiderlaube ein enger Durchgang, das ‚Schlossergäßchen‘, sich befand wurde den Paters zwar 1727 das Gebäude der Stadtapotheke ausgeliefert, aber gleichzeitig mit ihnen ein Vertrag abgeschlossen, wonach der Turm so zu erbauen sei, daß unter ihm ein Durchgang offen bleibt ‚und eine ganz freye Passage Allem und Jedem zu aller Zeith und Stunde seyen‘. Die Kirche war schon 1733 so weit fertig, daß sie am 13. September dieses Jahres eingeweiht werden konnte. Sechs Jahre später wurde mit großer Feierlichkeit das Kreuz auf dem Turm gesetzt und damit der Kirchenbau vollendet.”

~~~o~~~

După demolarea zidurilor tronsonului sudic al incintei a doua la sfârșitul sec al XIV-lea a fost parcelat terenul ( inițial Zwinger ) aflat între Piața Mică și Piața Mare. Pe spațiul aflat între Colegiul Național Samuel von Brukenthal și Turnul Bisericii Catolice s-au creat patru parcele / clădiri cu acces dinspre Piața Mare / str. Samuel von Brukenthal și dinspre Piața Mică. Din acest complex de clăriri cea mai marcantă și cunoscută era Casa Rosenfeld de la nr. 3+4. În corpul clădirii de la nr.3 spre Piața Mare se afla farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler – a cărei reclamă, reprezentarea plastică a unui vultur, era montată pe fațada deasupra intrării boltite. Ansamblul de clădiri din Piață Mare nr.3+4+5 a fost demolat în anul 1904. Pe locul respectiv s-a construit în anii 1905-1906 Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar). Această clădire găzduiește în prezent sediul Primăriei Sibiu.
Casa spre Piața Huet (în planul Böbel nr. 6) a fost demolată în anul 1898. Pe locul rspectiv se află astazi clădirea construită în anii 1899-1900 de Banca Sparkasse // Sparkassa-Pensionsfond.

Carte de adrese 1875, Piața Mare 3+4 ( vechiul număr: 398+399) : Rosenfeld Ludwig Br. ( Baron )
Carte de adrese 1908, Piața Mare 3+4+5 ( 1695 ): Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt ( Banca de Credit Funciar )
Carte de adrese 1933, Piața Regele Ferdinand 3-5 ( 4587 ): Bodenkreditanstalt ( Banca de Credit Funciar )

(*) Despre istoria farmaciei se poate citi urmatoarea informație interesantă pe situl patrimoniu.sibiu.ro:
„În 1704 farmacistul Georg Vette cumpăra farmacia oraşului şi o mută în casele proprii, actuala Casa Albastră. Cu această ocazie schimbă denumirea farmaciei în “La Vulturul Negru” ( Zum schwartzen Adler ). În 1746, după moartea lui Vette, farmacia este cumpărată de Michael Ahlefeld care o muta înapoi în vechiul sediu situat lângă turnul Bisericii Catolice. În 1790 farmacia este cumpărată de familiei Müller în a cărei posesie va rămâne timp de 159 de ani. În 1899 Carl Müller îşi mută farmacia la parterul Palatului Brukenthal unde va rămâne până în 1949 când este naţionalizată.”

Ilustrația originală

Vechiul pasaj, cunoscut locuitorilor din Sibiu sub numele de Străduţa Lăcătuşilor ( germană, Schlossergäßchen ), se afla între Piaţa Mică şi Piaţa Mare, acolo unde astăzi se află turnul Bisericii Catolice.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

În fotografia realizată în jurul anului 1900 apar două case vechi, care făceau parte din complexul de clădiri ridicate între Piața Mică / Piața Mare și str. Brukenthal. La marginea stângă a fotografiei se vede colțul Bisericii Catolice! Clădirea din centrul fotografiei era casa de la nr. 3, cea din partea dreaptă, se afla pe parcela nr. 4 (vezi planul orașului Sibiu din 1875).
În cladirea de la nr. 3 se afla farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler(*) cu intrarea dinspre Piața Mare. Emil Sigerus poziționează pasajul Străduţa Lăcătuşilor pe locul în care s-a ridicat clopotnița Bisericii Catolice.

~~~o~~~

Fotografie realizată de fotograful sibian Emil Fischer înainte de demolarea clădirilor de la nr.3 și nr.4 în 1904.

~~~o~~~

Această fotografie cu valoare istorică și documentară a fost realizată ante 1862 de fotograful Theodor Glatz. Lângă turnul Bisericii Catolice se vede clădirea de la nr. 3, în care se afla farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler. Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice din colecția privată Wolff, achiziționate în 1984 de la fotograful sibian Josef ( Pepi ) Fischer ( 1898-1985 ).

~~~o~~~

Complexul de clădiri situat între Piața Mare, Piața Mică și actuala stradă Samuel von Brukenthal, fotografiat în perioada anilor 1899-1904. Casa de lângă Biserica Catolică găzduia până în anul 1899 farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler. Cronicarul sibian Emil Sigerus plasează pasajul Străduţa Lăcătuşilor pe locul unde s-a construit turnul clopotniță al Bisericii Catolice.

~~~o~~~

Din cartea lui Emil Sigerus Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt (pag. 26) aflăm următoarea informație interesantă despre pasajul numit Străduța Lăcătușilor // Schlossergäßchen:
„Întrucât, pentru construirea turnului noii biserici, iezuiții au solicitat clădirea în care se afla farmacia orașului încă din 1672[?], iar între această clădire și Hala Croitorilor // Schneiderlaube, – care fusese deja cedată pentru construirea bisericii – se afla o trecere îngustă, numită Străduța Lăcătușilor // Schlossergässchen, clădirea farmaciei orașului a fost predată părinților iezuiți în 1727, dar în același timp, s-a încheiat un contract cu aceștia, conform căruia turnul trebuia construit astfel încât sub el să rămână deschis un pasaj complet gratuit pentru toată lumea în orice moment și oră. Biserica era deja gata în 1733, astfel încât a putut fi sfințită pe 13 septembrie al acelui an. Șase ani mai târziu, crucea a fost așezată pe turn cu mare fast, marcând astfel finalizarea construcției bisericii”.

Textul original în limba germană:
„Da für den Bau des Kirchturmes der neuen Kirche das Gebäude, in dem seit 1672[?] die Stadtapotheke war, von den Jesuiten gefordert ward, und zwischen diesem Gebäude und der bereits zum Kirchbau übergebene Schneiderlaube ein enger Durchgang, das ‚Schlossergäßchen‘, sich befand wurde den Paters zwar 1727 das Gebäude der Stadtapotheke ausgeliefert, aber gleichzeitig mit ihnen ein Vertrag abgeschlossen, wonach der Turm so zu erbauen sei, daß unter ihm ein Durchgang offen bleibt ‚und eine ganz freye Passage Allem und Jedem zu aller Zeith und Stunde seyen‘. Die Kirche war schon 1733 so weit fertig, daß sie am 13. September dieses Jahres eingeweiht werden konnte. Sechs Jahre später wurde mit großer Feierlichkeit das Kreuz auf dem Turm gesetzt und damit der Kirchenbau vollendet.”

~~~o~~~

După demolarea zidurilor tronsonului sudic al incintei a doua la sfârșitul sec al XIV-lea a fost parcelat terenul (inițial Zwinger) aflat între Piața Mică și Piața Mare. Pe spațiul aflat între Colegiul Național Samuel von Brukenthal și Turnul Bisericii Catolice s-au creat patru parcele / clădiri cu acces dinspre Piața Mare / str. Samuel von Brukenthal și dinspre Piața Mică. Din acest complex de clăriri cea mai marcantă și cunoscută era Casa Rosenfeld de la nr. 3+4. În corpul clădirii de la nr. 3 spre Piața Mare se afla farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler – a cărei reclamă, reprezentarea plastică a unui vultur, era montată pe fațada deasupra intrării boltite. Ansamblul de clădiri din Piață Mare nr. 3+4+5 a fost demolat în anul 1904. Pe locul respectiv s-a construit în anii 1905-1906 Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar). Această clădire găzduiește în prezent sediul Primăriei Sibiu.
Casa spre Piața Huet (în planul Böbel nr. 6) a fost demolată în anul 1898. Pe locul rspectiv se află astazi clădirea construită în anii 1899-1900 de Banca Sparkasse // Sparkassa-Pensionsfond.
Carte de adrese 1875, Piața Mare 3+4 (vechiul număr: 398+399): Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1908, Piața Mare 3+4+5 (1695): Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Banca de Credit Funciar)
Carte de adrese 1933, Piața Regele Ferdinand 3-5 (4587): Bodenkreditanstalt (Banca de Credit Funciar)

(*) Despre istoria farmaciei se poate citi urmatoarea informație interesantă pe situl patrimoniu.sibiu.ro:
„În 1704 farmacistul Georg Vette cumpăra farmacia oraşului şi o mută în casele proprii, actuala Casa Albastră. Cu această ocazie schimbă denumirea farmaciei în “La Vulturul Negru” (Zum schwartzen Adler). În 1746, după moartea lui Vette, farmacia este cumpărată de Michael Ahlefeld care o muta înapoi în vechiul sediu situat lângă turnul Bisericii Catolice. În 1790 farmacia este cumpărată de familiei Müller în a cărei posesie va rămâne timp de 159 de ani. În 1899 Carl Müller îşi mută farmacia la parterul Palatului Brukenthal unde va rămâne până în 1949 când este naţionalizată.“ Fotografii din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

„Templul Latzl pe Promenadă” // „Latzldenkmal auf der Promenade”. Ilustrație din publicația festivă, editată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt.

În 1818, generalul Kienmeyer a dispus construirea unui mic templu la capătul estic al Promenadei Superioare, pe care l-a numit „Templul Concordiei”, făcând referire la buna înțelegere dintre armată și cetățenii din Sibiu. În anii următori, colonelul Bécsey a preluat îngrijirea promenadelor.
După plecarea colonelului Bécsey, medicul militar de stat major, dr. Josef Latzl, s-a ocupat de promenadă cu multă dăruire, efort și timp, până la moartea sa, survenită în 1840.
După moartea lui Josef Latzl, Templul Concordia a fost dedicat memoriei sale și reamenajat corespunzător. Peretele interior din spate al templului a fost decorat cu o alegorie pictată în nuanțe de gri și verde. Acolo se putea vedea, așezat pe un piedestal, bustul lui Latzl, de care se sprijinea în dreapta o figură mare, îndoliată, iar în stânga, o salcie plângătoare își lăsa crengile atârnate.
Pe partea din spate a micului templu au fost inscripționate versuri ale poetei contesa Ida Oldofredi-Hager. ( sursă, Emil Sigerus )

În jurul anului 1880, Adolf von Stock, vicepreședintele Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt, a elaborat un plan pentru restaurarea micului templu. Viktor Maria Müller, un nepot al lui Latzl, a contribuit în acest scop cu 100 de guldeni, iar alte 158 de guldeni și 86 de kreuzeri au mai fost strânși în urma unui concert organizat cu amabilul sprijin al fanfarei Regimentului 31 de infanterie al Imperiului Austro-Ungar și al corului bărbătesc „Hermania”.
În 1881, monumentul a fost pictat „în mod artistic” de membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag ( 1832-1917 ), „fără a solicita vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.

Templul Latzl se afla pe Promenada Superioară, pe dâmbul de pământ, între străzile Berăriei, Independenței, Gimnasticii și bd, Corneliu Coposu. Astăzi, se află acolo parcul Corneliu Coposu.
Demolarea Templului Latzl în 1936 este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”.
P.S. Medicul militar de stat major se numea Josef Latzl ( ortografia Latzel este greșită )

~~~o~~~

Următorul text a fost tradus din publicația festivă editată cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Verein zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt.
Publicația, intitulată „Festschrift Zur Feier des fünfzigjährigen Bestandes des Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt”, a fost redactată de Ernst Buchholzer, președintele asociației și tipărită la tipografia sibiana Krafft & Drotleff A.G. în anul 1929.

* * *

…
În 1791, municipalitatea a început nivelarea valului de pămțnt dintre Poarta Leșurilor și Poarta Heltauer / Cisnădiei, pentru ca acolo, așa cum se menționează în hotărârea respectivă a magistraturii, „să se amenajeze o plimbare plăcută pentru publicul local”. Până atunci, pe valul superior se aflau râmele de țesut ale breslei țesătorilor. La doi ani după primele lucrări de nivelare și plantare inițiate de magistratură, generalul comandant, contele Mitrovsky, a dispus ca armata să continue amenajarea promenadei – care în limbajul popular era numită mereu doar „aleea”. În 1806, magistratului i-a fost prezentat un proiect conform căruia vechiul zid între cazarmă și teatru urma să fie demolat, iar grădinile din spațiul numit Zwinger urmau să fie unite cu promenada. În anul următor, senatorul Schreyer a recomandat amenajarea unei scări care să ducă la promenadă lângă Turnul Olarilor și parcelarea grădinii de acolo până la cazarmă ca teren de construcție. Dar nici acest lucru nu s-a realizat. Totuși, pentru a face promenada mai accesibilă, în 1818 a fost amenajată scara de lângă teatru.

Și succesorul lui Mitrovsky, baronul Kienmeyer, s-a ocupat cu multă grijă de noua „creație”. În 1818, generalul a dispus construirea unui mic templu la capătul estic al Promenadei Superioare, în spatele teatrului, pe care l-a numit „Templul Concordiei”, făcând referire la buna înțelegere dintre armată și cetățenii din Sibiu. În anii următori, colonelul Bécsey a preluat îngrijirea complexului, iar orașul i-a dedicat o placă comemorativă din marmură roșie, care se află și astăzi [ 1929 ] pe Promenada Inferioară, în fața monumentului lui Franz. Acest din urmă monument a fost ridicat în 1829. Conform proiectului pictorului Franz Neuhauser, monumentul avea un aspect cu totul diferit față de cel de astăzi. Deasupra nișei cu bustul împăratului se întindea un acoperiș mare, acoperit cu cupru. Pe ambele părți ale nișei se aflau sfinxuri de piatră.

După plecarea colonelului Bécsey, medicul militar de stat major, dr. Josef Latzl, s-a ocupat de promenadă cu multă dăruire, efort și timp, până la moartea sa, survenită în 1840. Templul Concordia a fost consacrat memoriei sale și amenajat în consecință(*). Pe partea din spate a micului templu au fost inscripționate următoarele versuri ale poetei contesa Ida Oldofredi-Hager:

„Aici, în verdeață, îl comemorăm mereu cu recunoștință pe filantropul,
Care ne-a plantat copacii, a îngrijit cu drag gardurile vii,
Și, fiind și un grădinar mai mare, a ferit oamenii de ofilire,
Salvând adesea cu grijă pe cei pe moarte și menținându-i în viață.
Noi toți – cei pe care el ne-a făcut atât de nobili prin recunoștință,
Noi, care ne bucurăm de viață și beneficiem de umbra de aici –
Noi toți îi dedicăm prietenului nostru acest monument al recunoștinței noastre,
Să se afle cu voce tare tuturor: că el a fost mângâierea celor îndurerați,
Că a fost un mântuitor al bolnavilor și ajutorul celor săraci
Și că, atâta timp cât a trăit, a fost mereu consolant și serviabil.”

Versurile originale:

„Hier im Grünen gedenken des Menschenfreundes immer wir dankbar,
Der die Bäume uns zog, freundlich die Hecken gepflegt,
Und, ein größerer Gärtner auch, Menschen vor’m Welken bewahrt,
Sorglich oft Sterbende noch rettend dem Leben erhielt.
Alle wir – die Er zum Danke so edel verpflichtet,
Die wir lebensfroh sind und uns des Schattens hier freu’n –
Alle weihen dem Freunde dies Denkmal jetzt unsres Dankes,
Jeglichem künde es laut: Daß er der Trauernde Trost,
Daß Kranken er Retter, und Helfer der Armen gewesen
Und so lang er gelebt, tröstlich und hilfreich stets war.”

Adolf von Stock, vicepreședinte al comitetului, un membru merituos al acestuia, un domn în vârstă plin de viață, de idei și de spirit critic, a elaborat planul de restaurare a micului templu, Viktor Maria Müller, un nepot al lui Latz, a contribuit în acest scop cu 100 de guldeni, iar 158 de guldeni și 86 de kreuzeri au mai fost strânși printr-un concert organizat cu amabilul sprijin al fanfarei Regimentului 31 de infanterie al Imperiului Austro-Ungar și al „Corului bărbătesc al iubitorilor locali de muzică” (Hermania). În anul 1881, monumentul a fost pictat în mod artistic de „membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag, fără a percepe vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.
Carl Dörschlag ( 1832-1917 ), profesor de desen la Școala Reală Evanghelică din Sibiu și pictor extrem de activ și respectat, a făcut parte din comitetul Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului încă de la înființarea acesteia. După plecarea lui Adolf von Stock în 1894, a devenit vicepreședinte, iar în 1896, când dr. Jikeli și-a dat demisia, a preluat inițial conducerea provizorie a asociației și a fost ales președinte al asociației de către adunarea generală la 17 mai 1897. A deținut această funcție până în 1914, până la vârsta de 82 de ani.
…

* * *

(*) După moartea lui Josef Latzl, survenită în 1840, Templul Concordia a fost dedicat memoriei sale și reamenajat corespunzător, adică peretele interior din spate al templului a fost împodobit cu o alegorie pictată în nuanțe de gri și verde. Acolo se putea vedea, așezat pe un piedestal, bustul lui Latzl, de care se sprijinea în dreapta o figură mare, îndoliată, iar în stânga, o salcie plângătoare își lăsa crengile atârnate.
Pictura realizată de Carl Dörschlag, de asemenea o alegorie, era considerabil mai complexă decât cea din anii 1840.

~~~o~~~

Publicația festivă, editată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu, a fost redactată de Ernst Buchholzer, președintele asociației și tipărită la tipografia sibiana Krafft & Drotleff A.G. în anul 1929. Cartea prezintă pe scurt istoria Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt, de la înființare 1879 până în anul 1929. Acest exemplar se află în colecția privată Helmut Wolff.

~~~o~~~

Demolarea Templului Latzl în 1936 este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”.

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația unei cărți poștale circulată la sfârșitul secolului al XIX-lea, inscripționată cu textul: Das Latz(e)l-Denkmal auf der „Oberen Promenade” und Museum des naturwissenschaftlichen Vereins.( Monumentul Latz(e)l de pe Promenada Superioară și Muzeul Asociației de Științe Naturale )
Dreapta: „Alegoria lui Carl Dörschlag” // „Carl Dörschlag’s Allegorie”. În anul 1881, peretele interior din spate al templului a fost împodobit cu o alegorie pictată în mod artistic de „membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag, fără a percepe vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.

Cartea poștală originală.

Carte poștală ilustrată circulată la sfârșitul secolului al XIX-lea, inscripționată cu textul: Das Lat(z)el-Denkmal auf der „Oberen Promenade” und Museum des naturwissenschaftlichen Vereins ( Monumentul Latz(e)l de pe Promenada Superioară și Muzeul Asociației de Științe Naturale ).

Variante editate policrom / detaliu ilustrație

Stânga: Variante editate policrom / detaliu ilustrație <> o <> Dreapta: Variante editate alb-negru / detaliu ilustrație

~~~o~~~

„Templul Latzl pe Promenadă” // „Latzldenkmal auf der Promenade”. Ilustrație din publicația festivă, editată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt.

~~~o~~~

„Alegoria lui Carl Dörschlag” // „Carl Dörschlag’s Allegorie”. În anul 1881, peretele interior din spate al templului a fost împodobit cu o alegorie pictată în mod artistic de „membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag, fără a percepe vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.

~~~o~~~

În 1818, generalul Kienmeyer a dispus construirea unui mic templu la capătul estic al Promenadei Superioare, pe care l-a numit „Templul Concordiei”, făcând referire la buna înțelegere dintre armată și cetățenii din Sibiu. În anii următori, colonelul Bécsey a preluat îngrijirea promenadelor.
După plecarea colonelului Bécsey, medicul militar de stat major, dr. Josef Latzl, s-a ocupat de promenadă cu multă dăruire, efort și timp, până la moartea sa, survenită în 1840.
După moartea lui Josef Latzl, Templul Concordia a fost dedicat memoriei sale și reamenajat corespunzător. Peretele interior din spate al templului a fost decorat cu o alegorie pictată în nuanțe de gri și verde. Acolo se putea vedea, așezat pe un piedestal, bustul lui Latzl, de care se sprijinea în dreapta o figură mare, îndoliată, iar în stânga, o salcie plângătoare își lăsa crengile atârnate.
Pe partea din spate a micului templu au fost inscripționate versuri ale poetei contesa Ida Oldofredi-Hager. ( sursă, Emil Sigerus )

În jurul anului 1880, Adolf von Stock, vicepreședintele Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt, a elaborat un plan pentru restaurarea micului templu. Viktor Maria Müller, un nepot al lui Latzl, a contribuit în acest scop cu 100 de guldeni, iar alte 158 de guldeni și 86 de kreuzeri au mai fost strânși în urma unui concert organizat cu amabilul sprijin al fanfarei Regimentului 31 de infanterie al Imperiului Austro-Ungar și al corului bărbătesc „Hermania”.
În 1881, monumentul a fost pictat „în mod artistic” de membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag ( 1832-1917 ), „fără a solicita vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.

Templul Latzl se afla pe Promenada Superioară, pe dâmbul de pământ, între străzile Berăriei, Independenței, Gimnasticii și bd, Corneliu Coposu. Astăzi, se află acolo parcul Corneliu Coposu.
Demolarea Templului Latzl în 1936 este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”.
P.S. Medicul militar de stat major se numea Josef Latzl ( ortografia Latzel este greșită )

~~~o~~~

Următorul text a fost tradus din publicația festivă editată cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Verein zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt.
Publicația, intitulată „Festschrift Zur Feier des fünfzigjährigen Bestandes des Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt”, a fost redactată de Ernst Buchholzer, președintele asociației și tipărită la tipografia sibiana Krafft & Drotleff A.G. în anul 1929. Acest exemplar se află în colecția privată Helmut Wolff.

* * *

…
În 1791, municipalitatea a început nivelarea valului de pămțnt dintre Poarta Leșurilor și Poarta Heltauer / Cisnădiei, pentru ca acolo, așa cum se menționează în hotărârea respectivă a magistraturii, „să se amenajeze o plimbare plăcută pentru publicul local”. Până atunci, pe valul superior se aflau râmele de țesut ale breslei țesătorilor. La doi ani după primele lucrări de nivelare și plantare inițiate de magistratură, generalul comandant, contele Mitrovsky, a dispus ca armata să continue amenajarea promenadei – care în limbajul popular era numită mereu doar „aleea”.
…
Și succesorul lui Mitrovsky, baronul Kienmeyer, s-a ocupat cu multă grijă de noua „creație”. În 1818. generalul a dispus construirea unui mic templu la capătul estic al Promenadei Superioare, în spatele teatrului, pe care l-a numit „Templul Concordiei”, făcând referire la buna înțelegere dintre armată și cetățenii din Sibiu. În anii următori, colonelul Bécsey a preluat îngrijirea complexului, iar orașul i-a dedicat o placă comemorativă din marmură roșie, care se află și astăzi [ 1929 ] pe Promenada Inferioară, în fața monumentului lui Franz.
…
După plecarea colonelului Bécsey, medicul militar de stat major, dr. Josef Latzl, s-a ocupat de promenadă cu multă dăruire, efort și timp, până la moartea sa, survenită în 1840. Templul Concordia a fost consacrat memoriei sale și amenajat în consecință(*). Pe partea din spate a micului templu au fost inscripționate versuri ale poetei contesa Ida Oldofredi-Hager.
…
Adolf von Stock, vicepreședinte al comitetului, un membru merituos al acestuia, un domn în vârstă plin de viață, de idei și de spirit critic, a elaborat planul de restaurare a micului templu, Viktor Maria Müller, un nepot al lui Latz, a contribuit în acest scop cu 100 de guldeni, iar 158 de guldeni și 86 de kreuzeri au mai fost strânși printr-un concert organizat cu amabilul sprijin al fanfarei Regimentului 31 de infanterie al Imperiului Austro-Ungar și al „Corului bărbătesc al iubitorilor locali de muzică” (Hermania). În anul 1881, monumentul a fost pictat în mod artistic de „membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag, fără a percepe vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.
…
Carl Dörschlag ( 1832-1917 ), profesor de desen la Școala Reală Evanghelică din Sibiu și pictor extrem de activ și respectat, a făcut parte din comitetul Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului încă de la înființarea acesteia. După plecarea lui Adolf von Stock în 1894, a devenit vicepreședinte, iar în 1896, când dr. Jikeli și-a dat demisia, a preluat inițial conducerea provizorie a asociației și a fost ales președinte al asociației de către adunarea generală la 17 mai 1897. A deținut această funcție până în 1914, până la vârsta de 82 de ani.
…

* * *

(*) După moartea lui Josef Latzl, survenită în 1840, Templul Concordia a fost dedicat memoriei sale și reamenajat corespunzător, adică peretele interior din spate al templului a fost împodobit cu o alegorie pictată în nuanțe de gri și verde. Acolo se putea vedea, așezat pe un piedestal, bustul lui Latzl, de care se sprijinea în dreapta o figură mare, îndoliată, iar în stânga, o salcie plângătoare își lăsa crengile atârnate.
Pictura realizată de Carl Dörschlag, de asemenea o alegorie, era considerabil mai complexă decât cea din anii 1840.

Demolarea Templului Latzl în 1936 este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”.

Doi prieteni în fața Templului Latzl ( detaliu ).

Această fotografie cu valoare documentară a fost realizată la sfârșitul anilor 1930 în fața Templului Latzl pe Promenada Superioară în Sibiu. Promenada Superioară se afla pe dâmbul de pământ situat între străzile Berăriei, Independenței, Gimnasticii și bd, Corneliu Coposu. Astăzi, se află pe dâmbul de pământ parcul Corneliu Coposu.
Bărbatul din stânga este Berthold ( Berti ) Habicher, fratele bunicului meu Josef ( Jos ) Habicher ( * 25 iulie 1904, Budapesta – † 1945 ). Fotografia originală se află în arhiva familiei Wolff.

Stânga: fotografia sepia ( originală ) <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Stânga: fotografia sepia ( originală ) / detaliu <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru / detaliu

~~~o~~~

Ilustrația unei cărți poștale circulată la sfârșitul secolului al XIX-lea, inscripționată cu textul: Das Latz(e)l-Denkmal auf der „Oberen Promenade” und Museum des naturwissenschaftlichen Vereins.( Monumentul Latz(e)l de pe Promenada Superioară și Muzeul Asociației de Științe Naturale )

~~~o~~~

„Templul Latzl pe Promenadă” // „Latzldenkmal auf der Promenade”. Ilustrație din publicația festivă, editată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt.

~~~o~~~

„Alegoria lui Carl Dörschlag” // „Carl Dörschlag’s Allegorie”. În anul 1881, peretele interior din spate al templului a fost împodobit cu o alegorie pictată în mod artistic de „membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag, fără a percepe vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.

~~~o~~~

În 1818, generalul Kienmeyer a dispus construirea unui mic templu la capătul estic al Promenadei Superioare, pe care l-a numit „Templul Concordiei”, făcând referire la buna înțelegere dintre armată și cetățenii din Sibiu. În anii următori, colonelul Bécsey a preluat îngrijirea promenadelor.
După plecarea colonelului Bécsey, medicul militar de stat major, dr. Josef Latzl, s-a ocupat de promenadă cu multă dăruire, efort și timp, până la moartea sa, survenită în 1840.
După moartea lui Josef Latzl, Templul Concordia a fost dedicat memoriei sale și reamenajat corespunzător. Peretele interior din spate al templului a fost decorat cu o alegorie pictată în nuanțe de gri și verde. Acolo se putea vedea, așezat pe un piedestal, bustul lui Latzl, de care se sprijinea în dreapta o figură mare, îndoliată, iar în stânga, o salcie plângătoare își lăsa crengile atârnate.
Pe partea din spate a micului templu au fost inscripționate versuri ale poetei contesa Ida Oldofredi-Hager. ( sursă, Emil Sigerus )

În jurul anului 1880, Adolf von Stock, vicepreședintele Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt, a elaborat un plan pentru restaurarea micului templu. Viktor Maria Müller, un nepot al lui Latzl, a contribuit în acest scop cu 100 de guldeni, iar alte 158 de guldeni și 86 de kreuzeri au mai fost strânși în urma unui concert organizat cu amabilul sprijin al fanfarei Regimentului 31 de infanterie al Imperiului Austro-Ungar și al corului bărbătesc „Hermania”.
În 1881, monumentul a fost pictat „în mod artistic” de membrul comitetului, profesorul Carl Dörschlag ( 1832-1917 ), „fără a solicita vreo remunerație și refuzând în mod explicit orice mulțumire”.

Templul Latzl se afla pe Promenada Superioară, pe dâmbul de pământ, între străzile Berăriei, Independenței, Gimnasticii și bd, Corneliu Coposu. Astăzi, se află acolo parcul Corneliu Coposu.
P.S. Medicul militar de stat major se numea Josef Latzl ( ortografia Latzel este greșită )

~~~o~~~

Demolarea Templului Latzl în 1936 este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”.

Ilustrația originală

Această interesantă litografie, cu valoare documentară a fost realizată în jurul anului 1860, după un desen de Carl Koller, la institutul litografic J. G. Bach în Leipzig. Ilustrație nedatătă este etichetată în partea stânga jos cu textul: „Gez. v. C. Koller” ( desenat de C. Koller ). În dreapta jos se află textul: „Lith. Anst. J. G. Bach in Leipzig” ( Institutul litografic J. G. Bach în Leipzig ).
Carl ( Károly ) Koller ( 28.01.1838, Sibiu – 26.11.1889, Budapesta ) a fost un pictor și fotograf transilvănean din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A lucrat împreună cu Theodor Glatz la Sibiu și în orașul Bistrița unde a întreținut un atelier fotografic.

Variantă editată alb-negru

Promenada Inferioară // Untere Promenade se afla între Cazarmă şi Poarta Leşurilor în zona B-dul Corneliu Coposu. În planurile orașului Sibiu apare doar sub denumirea de Promenade // Promenadă. De-a lungul timpului a purtat diferite denumiri: Promenadă (1943) / Promenada Invalizilor (1947) / B-dul 23 August (1949) / B-dul Spitalelor (1990), astăzi B-dul Corneliu Coposu (1996). Prelungirea Promenadei, de la Poarta Leșurilor până la str. Sării // Salzgasse, astăzi str. Constituției, se numea str. Cetății // Basteigasse / Promenada Invalizilor, astăzi B-dul Corneliu Coposu.
Promenada Superioară // Obere Promenade se afla între strada Berăriei şi strada Independenţei pe dâmbul de pământ, astăzi parcul Corneliu Coposu.
Promenada Mică // Kleine Promenade era situată pe strada Cetății, între Turnul Dulgherilor și Cazarma de Infanterie, în spațiul numit Zwinger, între zidul centurii a III-a și zidul exterior; astăzi se numește Parcul Cetății.

Pictorul și fotograful Carl ( Károly ) Koller fotografiat în jurul anului 1860 la Sibiu și în 1889 la Budapesta.

~~~o~~~

Din bibliografia cronicarului Emil Sigerus din Sibiu aflăm următoarele informații interesante despre istoria promenadelor:
În ultimul deceniu al sec.18 Magistratul Sibian hotărește crearea unui spaţiu de agrement în sudul oraşului, cu grădină şi promenadă după modelul grădinilor Vieneze Prater, Volksgarten, „Paradeisgartel”, cu alei umbrite de pomi și chioşcuri cu răcoritoare pentru „Publikul” orașului.
Primele lucrări de nivelare a terenului între Cazarmă şi Poarta Leşurilor au început deja 1791 şi au fost continuate cu ajutorul armatei.
În 1818 au fost amenajate scările de lângă Turnul Gros. În acelaşi an a fost ridicat, din ordinul baronului Kienmyer, la capătul Promenadei superioare un mic templu numit „Concordia“. Mai târziu templul va primi numele „Latzl” după medicul Dr. Josef Latzl.
În anul 1829 au fost inaugurate monumentul cu bustul împăratului Francisc I. şi piatra comemorativă în memoria colonelului Vecsey.
În iunie 1856 s-a amenajat pepiniera / școala orăşenească între Poarta Leşurilor și Bastionul Haller.
În anul 1827 renumitul cofetar elveţian R.D. Gaudenz construiește o cofetărie mică, așa-zisă „Refraichadă“, pe Promenada Inferioară, lângă cazarmă. Clădirea era vopsită în roşu iar în grădina se aflau postamente cu vaze de piatră. După 15 ani clădirea a intrat în posesia oraşului iar dupa 1852 a fost transformată în crâşmă.
La 1 iulie 1852 Gaudenz deschide pe Promenada Superioară noul „Pavilion elveţian”.
La capătul de sud al Promenadei Superioare se afla „Chioşcul de muzică”, o construcţie cu acoperiş proeminent sprijinit de stâlpi de lemn.

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Ilustrația originală

Această fotografie interesantă din anul 1909 oferă o priveliște asupra orașului Sibiu din nord, dinspre Orașul de Jos. Nu este deloc greu să se determine locul exact de unde a fost făcută fotografia, dacă se iau în considerare câteva detalii „ascunse” în reproducerea fotografică, care ajută la rezolvarea enigmei.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

În primul rând, trebuie menționat că parcela din centrul imaginii, pe care se văd pietre funerare, nu era un cimitir. Pe vremea aceea parcela aparținea adresei Burger Gasse Nr.36, devenită în 1990 strada Ocnei nr.38. Cărțile de adrese din 1904, 1908 și 1911 menționează la adresa respectivă un sculptor și pietrar pe nume Roubischek Josef !

Clădirea mare din dreapta, cea cu cele patru lucarne dreptunghiulare, se află pe strada Ocnei nr.34, la colț cu actuala stradă Pietrarilor. Clădirea din partea stângă există și astăzi.

~~~o~~~

Următoarea informație va contribui la elucidarea misterului:
În partea de jos a fotografiei se vede acoperișul comptoarului ( comptoir / biroului comercial, Comptor / Kontor / Kaufmänisches Büro ) primei turnătorii de fier, fabrică de mașini, construcții de mori și negoț cu fier din Sibiu – SAMUEL WAGNER – „Erste Hermannstädter Eisengießerei, Maschinenfabrik, Mühlenbauanstalt und Eisenhandlung in Hermannstadt”.
Fotografia a fost probabil făcută de pe acoperișul halei pentru asamblarea mașinilor sau de la o fereastră de la etaj, unde se afla producția de unelte necesare în procesele de fabricație. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

În ilustrația din stânga se poate observa acoperișul din tablă ( marcat cu galben ) fixat de acoperișul biroului comercial, care se vede în partea de jos a fotografiei. În ilustrația din dreapta, poziția aproximativă a fotografului pe hala de asamblare sau la o fereastrp de la etaj este marcat cu un cerc galben.

„Prima turnătorie de fier din Sibiu, fabrică de mașini, construcții de mori și negoț cu fier din Sibiu” a fost înființată de Samuel Wagner. Fabrica se afla în Orașul de Jos pe strada Târgul Fânului nr.1 // Heuplatz Nr.1.
Samuel Wagner ( 28 martie 1847 – 27 iunie 1915? ), întreținea pe strada Movilei nr.4 ( Neustift Nr.4 ) un atelier de lăcătușerie ( Kunstschlosserei ) înființat în 1869. La sfârșitul anilor 1870 a deschis pe parcela Târgul Fânului nr.1 ( Heuplatz Nr.1 ) „Prima turnătorie de fier, fabrică de mașini, construcții de mori și negoț cu fier din Sibiu”, pentru care face reclamă în cartea de adrese din 1882. Fabrica de mașini agricole este marcată în planul realizat de Johann Böbel la mijlocul anilor 1880 ( la numărul XIX ) și în harta orașului Sibiu din 1911.
Povara financiară cauzată de distrugerile promovate în timpul primului Război Mondial și de daunele produse de două incendii în succesiune rapidă, dar și dispariția piețelor de desfacere din Bulgaria, Serbia și Turcia, cauzată de trasarea noilor granițe după Primului Război Mondial și a noilor bariere vamale ridicate au dus la o vânzarea de urgență a fabricii Wagner. Cumpărătorul, Andreas Rieger, a plătit întregul preț de cumpărare al fabricii cu încasările obținute și din vânzarea locomotivele cu ecartament îngust pe care le cumpărase din stocurile fabricii Samuel Wagner.

Stânga: Detaliu din planul realizat de Johann Böbel la mijlocul anilor 1880. Fabrica lui Sanuel Wagner este menționată la numărul XIX, pe parcela Târgu Fânului nr.1.
Dreapta: Detaliu din harta orașului Sibiu din 1911 în care apare Prima turnătorii de fier, fabrică de mașini, construcții de mori și negoț cu fier din Sibiu – SAMUEL WAGNER.

Albumul cu fotografii inedite de valoare istorică și documentară, intitulat „Bauliche Veränderungen in Hermannstadt in den Jahren 1932-1938” // „Modificări arhitecturale în Sibiu în anii 1932-1938”, se află în arhiva Grafica documentară a Muzeului Brukenthal. Este un album de familie, nepublicat, în care nu este menționat autorul. Nu se cunoaște nici proveniența, nici autorul celor 125 de fotografii alb-negru, cu excepția câtorva care pot fi atribuite fotografului Emil Fischer din Sibiu.
În album este menționat numele Roland Krasser. Este vorba de inginerul licențiat Rolan Krasser care a fost în perioada respectivă șeful Serviciului Tehnic al primăriei Sibiu. A locuit pe strada Munteniei, anterior Töpfer Erde, tradus Pământul Olarilor. În cartea de adrese din 1933 este listat la adresa Pământul Olarilor 21a: Roland Krasser, Stadtbauingenieur, Töpfererde 21a.

Albumul conține 30 de fotografii realizate în timpul demolării complexului de clădiri cunoscut sub toponimul de Groapa cu Lei sau Groapa Leilor // Löwengrube, situat între strada Alexandru Odobescu ( germană, Pempflingergasse ) și strada Moș Ion Roată ( nume vechi strada Rațelor ; în germană, Entengasse ). Din păcate lipsește a treia pagină a albumului cu 6 fotografii…

Peste 40 de fotografii din albumul prezentat aici documentează deteriorările provocate de inundațiile din 16 august 1933, 1934 și 1935 la barajul/ stăvilarul din Turnișor, precum și lucrările de construcție efectuate între 1932 și 1935, cum ar fi reabilitarea/ restaurarea grinzilor barajului și a sistemului de drenaj al ecluzei.
Noua stavila a fost realizată după macheta proiectată de Ing. Roland Krasser de la Departamentul de urbanism al orașului Sibiu.

~~~o~~~

~~~o~~~

Prima foaie a albumului

Prima pagină a albumului

I) Abgetragene Häuser zwischen Pempflinger- und Entengasse // Case demolate între strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) și strada Rațelor ( Moș Ion Roată ).
1) Ansicht vom Poschenplatz // Vedere din Piațeta Poschen
2) Pempflingergasse Nr.24 // Strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) nr.24
3) Pempflingergasse Nr.22 // Strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) nr.22
4) Pempflingergasse Nr.20 // Strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) nr.20
5) Pempflingergasse Nr.18 Löwengrube // Strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) nr.18 Groapa Leilor
6) Pempflingergasse Nr.18 Löwengrube // Strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) nr.18 Groapa Leilor

~~~o~~~

Adoua pagină a albumului

I) Abgetragene Häuser zwischen Pempflinger- und Entengasse // Case demolate între strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) și strada Rațelor ( Moș Ion Roată ).
7) Pempflingergasse Nr.16 // Strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) nr.16
8) Giebel der Löwengrube // Fronton Groapa Leilor
9) Ansicht // Vedere
10) Ansicht // Vedere
11) Pempflingergasse Nr.12 Löwengrube // Strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) nr.12
12) Ansicht // Vedere

~~~o~~~

A doua foaie a albumului

A treia pagină a albumului / lipsește reproducerea fotografică

I) Abgetragene Häuser zwischen Pempflinger- und Entengasse // Case demolate între strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) și strada Rațelor ( Moș Ion Roată ).
13) Ansicht ( Foto fehlt ) // Vedere ( fotografia lipsește )
14) Ansicht ( Foto fehlt ) // Vedere ( fotografia lipsește )
15) Ansicht ( Foto fehlt ) // Vedere ( fotografia lipsește )
16) Ansicht ( Foto fehlt ) // Vedere ( fotografia lipsește )
17) Ansicht ( Foto fehlt ) // Vedere ( fotografia lipsește )
18) Ansicht ( Foto fehlt ) // Vedere ( fotografia lipsește )

~~~o~~~

A patra pagină a albumului

I) Abgetragene Häuser zwischen Pempflinger- und Entengasse // Case demolate între strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) și strada Rațelor ( Moș Ion Roată ).
19) Ansicht // Vedere ( numerotare nesecvențială )
20) Ansicht // Vedere ( numerotare nesecvențială )
21) Ansicht // Vedere ( numerotare nesecvențială )
22) Ansicht // Vedere ( numerotare nesecvențială )
23) Ansicht // Vedere ( numerotare nesecvențială )
24) Ansicht // Vedere ( numerotare nesecvențială )

~~~o~~~

A treia foaie a albumului

A cincea pagină a albumului

I) Abgetragene Häuser zwischen Pempflinger- und Entengasse // Case demolate între strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) și strada Rațelor ( Moș Ion Roată ).
25) Ansicht // Vedere
26) Ansicht // Vedere
27) Ansicht Löwengrube // Vedere Groapa Leilor
28) Ansicht // Vedere
29) Ansicht // Vedere
30) Ansicht Löwengrube // Vedere Groapa Leilor

~~~o~~~

A șasea pagină a albumului

I) Abgetragene Häuser zwischen Pempflinger- und Entengasse // Case demolate între strada Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) și strada Rațelor ( Moș Ion Roată ).
31) Foto
II) Haus Hallergasse 6 vor dem Umbau // Case Hallergasse 6 ( Pompeiu Onofreiu ) înainte de modificare.
32) Foto
33) Foto
III) Fingerlingsstiege, Haus 2, vor der Restaurierung // Scările Fingerling ( Aurarilor ), casa 2, înainte de renovare.
34) Foto
35) Foto
36) Foto

~~~o~~~

A patra foaie a albumului

A șaptea pagină a albumului

IV) Wiederherstellung des Neppendorfer Betonwehres 1932 + 1935 // Restaurarea barajului de beton din Turnișor 1932 + 1935.
37) Gesamtansicht nach Bauperiode 1932 und 1933 // Vedere generală după perioada de construcție 1932 și 1933
38) Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse // Restaurarea grinzilor barajului și sistemului de drenaj al ecluzei
39) Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse // Restaurarea grinzilor barajului și sistemului de drenaj al ecluzei
40) Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse // Restaurarea grinzilor barajului și sistemului de drenaj al ecluzei

~~~o~~~

A opta pagină a albumului

IV) Wiederherstellung des Neppendorfer Betonwehres 1932 + 1935 // Restaurarea barajului de beton din Turnișor 1932 + 1935.
41) Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse // Reconstrucția grinzilor barajului și sistemului de drenaj al ecluzei 1932
42) Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse // Reconstrucția grinzilor barajului și sistemului de drenaj al ecluzei 1932

~~~o~~~

A cincea foaie a albumului

A noua pagină a albumului

IV) Hochwasser, am 16 August 1933 // Inundație, 16 august 1933.
43) Ansicht vom Neppendorfer Ufer // Vedere dinspre malul Turnișorului
44) Ansicht von der Wehrbrücke gegen Unterwasser // Vedere dinspre podul barajului spre aval
45) Ansicht vom rechten Ufer // Vedere dinspre malul drept
46) Ansicht von der Wehrbrücke gegen Oberwasser // Vedere dinspre podul barajului spre amonte ( lacul de acumulare )

~~~o~~~

A zecea pagină a albumului

IV) Hochwasser, am 16 August 1933 // Inundație, 16 august 1933.
47) Durchbruch am Mühlkanal 1933 // Străpungere/ revărsarea apei la Canalul Morilor 1933
48) Durchbruch am Mühlkanal 1933 // Străpungere/ revărsarea apei la Canalul Morilor 1933
49) Durchbruch am Mühlkanal 1933 // Străpungere/ revărsarea apei la Canalul Morilor 1933
50) Durchbruch unter dem alten Wehrkörper // Străpungere/ revărsarea apei sub vechiul corp al barajului

~~~o~~~

A șasea foaie a albumului

A unsprezecea pagină a albumului

IV) 1934, Sicherungsarbeiten nach dem Hochwasserdurchbruch // 1934. Lucrări de consolidare după străpungerea digului în urma inundaților.
51) Provisorische Spundwand // Palplanșă provizorie
52) Provisorische Spundwand // Palplanșă provizorie
53) Provisorische Spundwand // Palplanșă provizorie
54) Provisorische Spundwand // Palplanșă provizorie
55) Provisorische Spundwand // Palplanșă provizorie

~~~o~~~

A douăsprezecea pagină a albumului

IV) 1934, Sicherungsarbeiten nach dem Hochwasserdurchbruch // 1934. Lucrări de consolidare după străpungerea digului în urma inundaților.
56) Durchbruch unter dem alten Wehrkörper // Străpungere/ revărsarea apei sub vechiul corp al barajului.
57) Pumpensumpf // Bazin pompă submersibilă
58) Baustelle Gesamtansicht // Vedere generală a șantierului de construcții
59) Baugrube unter der alten Sohle // Excavare sub nivelul vechi
60) Baugrube unter der alten Sohle // Excavare sub nivelul vechi

~~~o~~~

A șaptea foaie a albumului

A treisprezecea pagină a albumului

IV) Hochwasser 1935 // Inundație 1935.
61) Überschwemmte provisorische Spundwand // Palplanșă provizorie inundată
62) Überschwemmte provisorische Spundwand // Palplanșă provizorie inundată
63) Model für das neue Walzenwehr. Proiekt, Model und Ausführung dipl. Ing. Roland Krasser, Stadtbauamt // Machete pentru noul baraj cu cilindrii. Proiect, machete și execuție dipl. Ing. Roland Krasser, Departamentul de urbanism al orașului
64) Model für das neue Walzenwehr. Proiekt, Model und Ausführung dipl. Ing. Roland Krusser, Stadtbauamt // Machete pentru noul baraj cu cilindrii. Proiect, machete și execuție dipl. Ing. Roland Krasser, Departamentul de urbanism al orașului

~~~o~~~

A paisprezecea pagină a albumului

IV) Bauperiode 1935 // Perioada de construcție 1935.
65) Ansicht vom Oberwasser // Vedere dinspre amonte
66) Nach der Sprengund des Mittelteiles // După dinamitarea secțiunii din mijloc
67) Erdaushub im Sturtzbett // Excavarea patului de revărsare
68) Pumpenanlage // Sistem de pompare
69) Pumpenanlage // Sistem de pompare

~~~o~~~

A opta foaie a albumului

A cincisprezecea pagină a albumului

IV) Bauperiode 1935 // Perioada de construcție 1935.
70) Fundierung der Sturtzbettes // Consolidarea patului de revărsare
71) Untermauerung des alten Wehrkörpers // Sprijinirea vechii structuri a digului
72) Fundierung des Sturzbettes // Consolidarea patului de revărsare
73) Wehrpfeiler in Arbeit // Stâlpii barajului în lucru
74) Ufermauer im Oberwasser // Perete de protecție (zăgaz) amonte
75) Ufermauer im Oberwasser // Perete de protecție (zăgaz) amonte

~~~o~~~

A șaisprezecea pagină a albumului

IV) Bauperiode 1935 // Perioada de construcție 1935.
76) Mittelschleuse // Stavila mijlocie
77) Gesamtansicht vom Unterwasser // Privire de ansamblu dinspre aval

~~~o~~~

A noua foaie a albumului

A șaptesprezecea pagină a albumului

V) Ferderber’scher Meierhof, 1935. Abgetragen zwecks Grundtausch mit rumänischer orthodoxer Mitropolie der jedoch nicht zustande kam // Gospodăria măiereană Ferderber, 1935. Demolat în vederea unui schimb de terenuri cu Mitropolia Ortodoxă Română, care însă nu s-a concretizat.
78) Foto
79) Foto
80) Foto
81) Foto

~~~o~~~

A optsprezecea pagină a albumului

VI) Dr. Wachsmann’sches Sanatorium vor dem Umbau // Sanatoriul Dr. Wachsmann înainte de modificare.
82) Projekt: Architekt Otto Wagner, Wien // Proiect: Arhitect Otto Wagner, Viena
83) Projekt: Architekt Otto Wagner, Wien // Proiect: Arhitect Otto Wagner, Viena
VII) Altes Haus auf den Resten der Stadtmauer, Ecke Heltauer- Quer- und Hechtgasse 1935 // Casă veche construită pe ruinele zidului de fortificație, la intersecția străzilor Heltauergasse ( Nicolae Bălcescu ), Quergasse (Tribunei ) și Hechtgasse ( Ioan Lupaș ) 1935
84) Foto
85) Foto

~~~o~~~

A zecea foaie a albumului

A nouăsprezecea pagină a albumului

VIII) Hermannsplatz // Piața Hermann ( Piața Unirii ).
86) Vor – und // Înainte și
87) nach der Parkierung 1933 // după amenajarea parcului
88) nach der Parkierung 1933 // după amenajarea parcului

~~~o~~~

A douăzecea pagină a albumului

IX) Schaffung einer zweiten Durchfahrt neben dem Ratturm // Amenajarea unui al doilea pasaj lângă Turnul Sfatului.
89) Foto
90) Foto
91) Foto
92) Foto
93) Foto
94) Foto

~~~o~~~

A unsprezecea foaie a albumului

A douăzeci și una pagină a albumului

X) Latzl-Denkmal auf der „Unteren Promenade” ( Abgebrochen 1936 ) // Monumentul Latzl pe Promenada Inferioară ( demolat 1936 ). Monumentul se afla pe Promenada Superioară !
95) Foto
96) Foto
97) Foto
XI) Durchbruch der alten Turnschule // Străpungerea prin vechea sală de gimnastică.
98) Foto

~~~o~~~

A douăzeci și doua pagină a albumului

XII) Haus Brukenthalgasse 14 vor dem Abbruch und Neubau 1933 // Casa de pe strada Brukenthal 14 ( Alexandru Dimitrie Xenopol ) înainte de demolare și reconstrucție în 1933.
99) Foto
100) Foto
101) Foto
XIII) Hof des Hauses Reispergasse 9 // Curtea casei de pe strada Reispergasse 9 ( Avram Iancu ).
102) vor dem Umbau // înainte de modificare
XIV) Haus Ecke Elisabeth- und Kürschnergasse // Casa la colțul străzilor Elisabethgasse ( 9 Mai ) și Kürschnergasse ( Cojocarilor ).
103) Foto

~~~o~~~

A douăsprezecea foaie a albumului

A douăzeci și treia pagină a albumului

XV) Fuchs’isches Haus, Kleine Erde 2 vor dem Neubau // Casa Fuchs, Kleine Erde 2 ( Pâmântul Mic ) înainte de reconstrucție.
104) Foto
XVI) Hallerbastei vor dem Bau der Klinik // Bastionul Haller înainte de construcția clinicii.
105) Foto
106) Foto

~~~o~~~

A douăzeci și patra pagină a albumului

XVII) Ambulatorium vor dem Abbruch // Clinică ambulatorie înainte de demolare.
107) Foto
XVIII) Drei Eichenstraße mit altem Bürgerspital // Strada Trei Stejari cu vechiul Spital orășenesc.
108) Foto
XIX) Der alte Pferdestall im Alten Stadthaus Brukenthalgasse // Vechiul grajd de cai din Casa Albastră, strada Brukenthal  ( Alexandru Dimitrie Xenopol ).
109) Ansicht Brukenthalgasse // Vedere din strada Brukenthal
110) Inneres // Interior
111) Ansicht Hof // Vedere din curte

~~~o~~~

A treisprezecea foaie a albumului

A douăzeci și cincea pagină a albumului

XX) Pempflinger-Auffahrt vor Beginn der Arbeiten // Urcarea Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) înainte de începerea lucrărilor.
112) Foto
113) Foto
114) Foto
115) Foto
116) Foto
117) Foto
118) Foto
119) Foto

~~~o~~~

A douăzeci și șasea pagină a albumului

XXI) Pempflinger-Auffahrt während der Arbeiten // Urcarea Pempflinger ( Alexandru Odobescu ) în timpul lucrărilor.
120) Foto
121) Foto
122) Foto
123) Foto
124) Foto
125) Foto

~~~o~~~

Planul orașului Sibiu

Albumul cu fotografii conține și un plan detaliat al orașului Sibiu, în care sunt marcate cu numere romane într-un cerc roșu situația clădirilor înainte sau în timpul modificărilor arhitecturale realizate în Sibiu în anii 1932-1938.
Din păcate, fotografia planului de amplasament nu prezintă întregul teren pe care se afla Groapa Leilor, pe care sunt marcate pozițile fotografului în momentul realizării celor 30 de fotografii…

~~~o~~~

Cele 27 de reproducerile fotografice color ( 186 x 126 mm ) publicate în acest articol fac parte din colecția privată Wolff. Fotografiile au fost puse la dispoziție de cunoscutul filolog, fotograf și specialist în istoria fotografiei din Transilvania, domnul Konrad ( Kony ) Klein, care fotografiase albumul în urmă cu câțiva ani.

Rendez-vous in Hermannstadt / Sibiu / Nagyszeben
urează tuturor celor care sărbătoresc Paștele ortodox pe 12 aprilie 2026
pace, fericire şi iubire!

Ilustrația originală

Această fotografie rară, realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, arată strada Tipografilor colț cu Piața Schiller din Sibiu. Strada Tipografilor a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri: în secolul al XVI-lea se numea, „Auf der Wysen” ; în 1751, Niedere Wiese și Obere Wiese ; din 1872, Wiesengasse ; în 1934, Livezii ; în 1947, Al. Petöfi și din 1970, Tipografilor.
Până în 1909, Piața Schiller se numea „Wiesenplatz”, tradus „Piața Pajiștii”. Alături de Piața Mare și Piața Mică, aceasta era a treia piață, ( inel / Ring ) situată în interiorul centurii a treia de fortificații al orașului medieval Sibiu.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Statuia de pe soclu, din nișa semicirculară de sub bovindou, în reprezintă pe Împăratul Franz Joseph I al Austriei. Statuia a fos înlăturată în anul 1919.
În anul 1937, a fost amplasat în nișa semicirculară bustul de bronz al poetului german Friedrich Schiller. Bustul lui Schiller, realizat în 1905 de sculptorul Thomas Khuen la comanda fabricantului de mezeluri din Sibiu, Gustav Nussbächer, s-a afla între 1905 și 1937 în Parcul Astra, unde fusese amplasat la 12 august 1905, după ce a fost donat orașului de către fabricant.

~~~o~~~

În cartea lingvistului sibian Arnold Pancratz (1902-1967), „Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu” (tipărită la tipografia sibiană Krafft & Drotleff din Sibiu în 1935), la pagina 18, se găsesc informații interesante despre istoria străzii Tipografilor din Sibiu. Arnold Pancratz a fost director al liceului Brukenthal din Sibiu, la mijlocul secoului XX.
Traducerea în limba română a fragmentului de text din cartea lui A. Pancratz:
„Terenul numit Pământul Mic [ Kleine Erde (zona str. Filarmonicii – Șelarilor – Manejului) ] se învecina la vest cu Pajiștea [ Wiese (zona str. Timotei Popovici – str. Cetății) ]; în 1495 zona era numită Pe pajiște [ auf die Wysen ]. În secolul al XVII-lea a fost împărțită în Pajiștea superioară [ Obere Wiese (zona vestică) ] și Pajiștea inferioară [ Untere Wiese (zona estică) ]. Dezvoltarea zonei a continuat lent: în 1704 a apărut Străduța Pajiștei [ Wiesner Gäßchen ], care a fost numită Strada Honterus [ Honterusgasse / astăzi str. Papiu Ilarian ] în 1872, în 1799 a apărut Strada Pajiștei [ Wiesengasse / astăzi str. Tipografilor ], iar pe harta orașului din 1875 este marcată și Piața Pajiștii [ Wiesenplatz ], numită din 1905 Piața Schiller [ Schillerplatz ]. Aici s-au stabilit și emigranți protestanți din Austria. O moară de cai, care se afla în Piața Schiller, vizavi de Casa creștină de oaspeți [ Christliches Hospitz ], și care este menționată încă din 1592, servea nevoilor acestui cartier.”

Textul original în limba germană:
„An die Kleine Erde schloß sich im Westen die Wiese an; es heißt im Jahre 1495 „auf die Wysen”. Im 17. Jahrhundert wurde sie in die Obere und Untere Wiese geteilt. Der Ausbau des Geländes ging langsam weiter: im Jahre 1704 erscheint das „Wiesner Gäßchen”, das seit 1872 Honterusgasse heißt, 1799 die Wiesengasse, und im Stadtplan vom Jahre 1875 ist auch ein Wiesenplatz eingezeichnet, feit 1905 Schillerplatz. Evangelische Auswanderer aus Österreich haben sich auch hier niedergelassen. Für die Bedürfnisse dieses Stadtteils diente eine Roßmühle, die auf dem Schillerplatz gegenüber dem Christlichen Hospitz lag und schon im Jahre 1592 erwähnt wird.”

Ilustrație din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

Ilustrație originală

Această fotografie rară, cu valoare istorică și documentară, a fost realizată în jurul anului 1860 pe strada Elisabeta, astăzi strada 9 Mai, de către renumitul fotograf sibian Theodor Glatz. Fotografia pe hârtie albumină, 20,9 x 18 cm, număr de inventar GD 16986, a fost făcută după demolarea turnului mic ( interior ) de la Poarta Elisabeta/ Gușteriței // Elisabethtor în anul 1855 și înainte de dărâmarea turnului mare ( exterior ), în anul 1865.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

În spatele zidului de fortificație din partea stăngă a turnului de poartă se distinge vârful acoperișului Capelei Sfânta Cruce. În interiorul capelei se află „Sfânta Cruce” realizată în 1417 de Petrus Lantregen dintr-un singur bloc de piatră.
Se pare că fotograful Theodor Glatz a lăsat posterității doar două fotografii în care apare Poarta Elisabeta // Elisabethtor. Această fotografie, realizată din interiorul orașului după demolarea turnului mic ( interior ) în anul 1855, și o altă fotografie în care se vede turnul mare ( exterior ) de la Poarta Elisabeta, fotografiat din exterior.

~~~o~~~

Stânga: Acuarela lui Johann Böbel din 1858 arată Poarta Elisabeta după demolarea turnului interior în 1853.
Dreapta: Acuarela realizată de Johann Böbel în 1852 arată cele două turnuri de la Poarta Elisabeta.

~~~o~~~

La mijlocul sec.15 ( c.1457 ) a fost ridicată centura a patra cu turnurile şi porţile aferente, incluzând oraşul de jos în sistemul de fortificaţii. Apărarea și intreținerea zidurilorilor, turnurilor, bastioanelor şi porţilor orașului a fost dată în grija breslelor Sibiene (~1457). Din această perioadă datează și Poarta Elisabeta/ Gușteriței // Elisabethtor.

Poarta Elisabeta/ Gușteriței // Elisabethtor a fost construită împreună cu zidul incintei a IV-a, finalizată 1457. Turnul interior a fost demolat în anul 1853, turnul exterior în anul 1865. Poarta Elisabeta a fost apărate și întreținute de breasla Cojocarilor // Kürschnerzunft.
Lângă Poarta Elisabeta se afla Turnul Săpunarilor // Seifensiederturm. În camera de la primul etaj existau trei pereți împodobiți cu picturi murale reprezentând lupte cu turcii. La etajul al doilea se afla locuinţa paznicului de turn.

~~~o~~~

Colaje realizate cu ajutorul ilustrațiilor din arhiva personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt. Fotografia sepia, în care apare strada Elisabeta (astăzi str. 9 Mai) și Poarta Elisabeta/ Gușteriței după demolarea turnului interior 1856, a fost realizată de fotograful Theodor Glatz în jurul anului 1860. După această fotografie pictorul sibian Johann Böbel a realizat pictura folosită la primul colaj.

~~~o~~~

Theodor ( Tivadar ) Glatz s-a născut la Viena pe data de 10 decembrie 1818 și a decedat la Sibiu la 3 aprilie 1871. Theodor a fost fiul lui Jakob Glatz ( 1776-1831 ), scriitor, pedagog și teolog renumit, de etnie germană din regiunea Țips ( Zips ) Slovacia. Fratele lui Theodor, Eduard Glatz ( 1812-1889 ) a fost un cunoscut publicist la Budapesta, iar sora lui Theodor, Mathilde ( von Asbóth ) a fost pictoriță. În 1871, fiica Mathildei, Kamilla ( Camilla ) a moșteni împreună cu sora ei atelierul unchiului Theodor Glatz. Din 1875 până în 1897 atelierul a fost în posesia Kamillei Asbóth. În 1897, atelierul fotografic a fost cumpărat de Emil Fischer. ( sursă: Julius Bielz „Die Graphik in Siebenbürgen” / 1947 Sibiu – Hermannstadt, Gedruckt in der Offizin der Corvina-Druckerei. )

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Ilustrația originală
Fotografia originală a fost realizată în 1865 de fotograful Theodor Glatz ( 1818-1871 )

„Mănăstirea maicilor franciscane de pe strada Dealului/Berggasse a fost inaugurată în 1864 în Casa baronului Geringer, la iniţiativa contesei Julianna Montenuovo (născută Batthyány, 1827-1871), soţia lui Wilhelm Albrecht Prinţ de Montenuovo (1821 – 1895), comandantul militar general al Transilvaniei între 1861-1866.
Surorile franciscane vizate erau călugăriţele romano-catolice din ordinul Sfîntului Francisc; Armen Franziskanerinnen von der Heiligen Familie / Surorile Franciscane Sărace ale Sfintei Familii.
După ce în 29 iulie 1863 obţine permisiunea episcopiei din Speyer (sub jurisdicţia căreia se aflau surorile din Pirmasens) pentru un transfer al surorilor franciscane în Hermannstadt / Sibiu, contesa Julianna Montenuovo reuşeşte să închirieze casa baronului Geringer din strada Dealului, contra sumei de 300 de forinţi.
În 19 noiembrie 1864, primele șase surori franciscane, conduse de maica superioară Patronella M. Mayer, s-au mutat în clădirea de pe Berggasse / strada Dealului.(*)”

(*) Casa baronului Geringer se afla pe strada Dealului, atunci ulița Berggasse, pe vechea parcelă nr.8, cum se poate remarca și în detaliul din planul orașului Sibiu din 1875 prezentat mai jos.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

„Peste două zile, 20 de tinere şi-au găsit o nouă casă în Sibiu (fără a se ţine cont de etnia sau religia acestora), cărora institutul le-a asigurat, pe lîngă educaţie, şi casă şi masa zilnică.
Surorile asigurau în cadrul Institutului Franciscan şi asistenţă medicală persoanelor nevoiaşe.
În 4 ianuarie 1866, surorile franciscane au cumpărat Casa baronului Geringer, cu o sumă de bani obţinută prin organizarea unei tombole.
În anul școlar 1869-1870, un număr de 91 fete au frecventat școala, dintre care 49 locuiau în casa Institutului.
În vederea extinderii activităţii, în 6 septembrie 1871, surorile franciscane au achiziţionat, la licitaţie, casa cu mansardă din vecini, cea în care copilărise Emil Sigerus ( viitorul etnograf, istoric, scriitor şi fotograf sas )(*).
Casele, devenind totuşi neîncăpătoare, în 1873, episcopul Dr. Mihálý Fogarassy aduce, pe cheltuiala sa, îmbunătăţiri semnificative clădirilor.
Inginerul militar Michael Seyfried ( cel care a proiectat Elenpark, actual Parc Sub Arini, şi a coordonat primele lucrări de amenajare a parcului între 1857-1859 ) împreună cu Michael Guth, maistru constructor, au fost cei care au ridicat noile clădiri ale Institutului surorilor franciscane, aşa cum apar într-o fotografie din 1874, reuşind integrarea caselor originale în noile construcţii. A fost construită şi o Capelă provizorie, care a fost sfinţită la 22 noiembrie 1874.
În perioada 1895-1896 s-au adăugat două aripi laterale etajate și o nouă capelă, de data aceasta pe baza unui proiect al arhitectului ungur Ferenc Szalay, cel care va construi şi sinagoga din Salzgasse / strada Constituţiei ( 1898-1899 ).”

(*) Casa cu mansardă achiziționată în 1871 se afla pe strada Dealului, atunci ulița Berggasse, pe vechea parcelă nr.6. Casa cu mansardă apare și în pictura realizată de artistul sibian August Sporner în 1895, cum se poate remarca și în ilustrația prezentată mai jos.
( Sursa textului cursiv: wikimapia.org )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

În 1873, episcopul Dr. Mihálý Fogarassy aduce, pe cheltuiala sa, îmbunătăţiri semnificative clădirilor. Inginerul militar Michael Seyfried împreună cu Michael Guth, maistru constructor, au ridicat noile clădiri ale Institutului Surorilor Franciscane, aşa cum apar în această fotografie din 1874. În partea dreaptă a fotografiei se vede fațada casei baronului Geringer, după ce clădirea a fost integrată în noua aripă de vest a Institutului Surorilor Franciscane.

~~~o~~~

Stânga: Casa Sfântului Anton, „Szent Antal háza.” fotografiată dinspre strada Alba Iulia ( anterior, Dealul Morilor ). Sub ilustrație se află textul în limba germană: „Novizen-Sankt-Antonius-Haus.” ( Casa Novicilor Sfântul Anton ).
Dreapta: Ilustrația arată clădirea fostului Institut Franciscan fotografiată în jurul anului 1882 dinspre zona actualei străzi Ion Neculce.

~~~o~~~

Stânga: Mănăstirea Maicilor Franciscane fotografiată de pe strada Alba Iulia ( fosta uliță Heidengasse ). Clădirea din partea dreaptă este moara de grâne Heidenmühle, menționată deja în 1543. Lângă moara orășenească se vede Baia cu valuri // Wellenbad. Detaliu dintr-o carte poștală ilustrată circulată în 1899.
Dreapta: Mănăstirea Maicilor Franciscane fotografiată dinspre strada Morilor, atunci numită Heidengasse. La marginea dreaptă a fotografiei se vede moara orășenească Heidenmühle și Baia cu valuri // Wellenbad.

~~~o~~~

Stânga: Pictura, realizată în 1895 de artistul sibian August Sporner, redă aspectul arhitectural al clădirii Institutului Franciscan după integrarea casei baronului Geringer în noua aripă de vest, dar înainte de ridicarea aripii de est pe fosta parcelă nr.6, pe care se afla anterior casa cu mansardă.
Dreapta: Pictura, realizată în 1899 de artistul sibian August Sporner, redă aspectul arhitectural al clădirii Institutului Franciscan după ridicarea aripii de est, cu noua capelă, pe baza unui proiect al arhitectului ungur Ferenc Szalay, cel care va construi şi sinagoga din Salzgasse / strada Constituţiei ( 1898-1899 ).
Sub ilustrație se află textul în limba maghiară: „A sz. Ferenc-rendi növérek nagyszebeni tan- ès nevelöintézete.” ( Institutul de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Această interesantă carte poștală ilustrată a circulat la începutul secolului al XX-lea. În partea superioară este inscripționată cu textul în limba maghiară: „A sz. Ferenc-rendi növérek nagyszebeni tan- ès nevelöintézete.” ( Institutul de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. ). Cele două fotografii din ilustrație au fost făcute la sfârșitul secolului al XIX-lea în curtea interioară a institutului franciscan.
Sub fotografia din stânga cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. ) Sub fotografia din dreapta cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara felöli homlokzata.” ( Fațada Institutului de învățământ cu vedere spre curtea interioară. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Această fotografie interesantă cu valoare documentară arată curtea interioară a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. În spatele gardului de lemn se aflau grădina institutului și o anexă gospodărească, mai precis este vorba de o mică vilă care există și astăzi. Sub fotografie se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Această fotografie cu valoare documentară arată fațada de vest a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Az intézet nyugati szárnya. Iscolaszárny.” ( Aripa de west a institutului. Aripa școlii. ). În spatele gardului de lemn se afla curtea interioară, iat în fața gardului se afla grădina institutului.

~~~o~~~

Stânga: Aripa de est cu noua capelă a institutului. „În perioada 1895-1896 s-au adăugat două aripi laterale etajate și o nouă capelă, de data aceasta pe baza unui proiect al arhitectului ungur Ferenc Szalay, cel care va construi şi sinagoga din Salzgasse / strada Constituţiei ( 1898-1899 ).”
Dreapta: Mănăstirea Maicilor Franciscane fotografiată din piațeta Iosefin. În dreapta fotografiei se vede fântâna arteziană „Josefbrunnen” ( Fântâna Josefina ) construită în 1905, Fântăna ornamentală ( germană, Zierbrunnen ) a fost dedicată împăratului Josif al II-lea și este cunoscută sibienilor sub denumirea de „Mama și copilul”.

~~~o~~~

Această frumoasă carte poștală ilustrată arată interiorul capelei Institutului de Învățământ al surorilor ordinului Sfântul Francisc din Sibiu. Cartea poștală a fost tipărită la institutul tipogtafic Jos. Drotleff în Sibiu. În capelă se afla un altar bogat ornamentat, iar pe tavan și pe pereți se puteau admira picturi murale deosebit de frumoase.

„A sz. Ferenc-rendi nővérek nagyszebeni tanintézetének kápolnája”
Capelei Institutului de Învățământ al surorilor ordinului Sfântul Francisc din Sibiu.

~~~o~~~

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zona situată între strada Dealului ( Berggasse ), Alba Iulia ( Mühlgasse, tradus Ulița Morilor ) și Pasajul Petöfi Sáandor, era împărțită în cinci parcele. Casa baronului Geringer se afla pe vechea parcelă nr.8. Casa cu mansardă, în care copilărise Emil Sigerus ( viitorul etnograf, istoric, scriitor şi fotograf sas ), se afla pe vechea parcelă nr.6.

Stânga: Detaliu din Planul orașului Sibiu din 1875 tipărit la Institutul litografic F. A. Robert Krabs din Sibiu, Piața Mare 13. Planul bazat pe un desen al gravorului Franz J. Dimitrowits este bazat pe un desen al gravorului Franz J. Dimitrowits este primul plan al orașului Sibiu realizat pe baza principiilor topomrtrice moderne!
Dreapta: Detaliu din Planul orașului Sibiu din 1875, completat în anii 1882-1883 de pictorul amator sibian Johann Böbel, cu informații grafice policrome și texte scrise de mână referitoare la, „schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului Sibiu”.

~~~o~~~

În 1873, inginerul militar Michael Seyfried, împreună cu maistru constructor Michael Guth, au integrat casa baronului Geringer în noile clădiri ale Institutului Surorilor Franciscane. Locația aproximativă a casei baronului Geringer este marcat cu galben. Locația casei cu mansardă în care a copilărit Emil Sigerus este marcată cu albastru cyan.

„Az intézet telkének alaprajza”
Planul de situație al terenului Institutului Franciscan.

Ilustrație policromă originală

Variantă editată alb-negru

Carte poștală ilustrată circulată la începutul secolului al XX-lea. În partea superioară este inscripționată cu textul în limba maghiară: „A sz. Ferenc-rendi növérek nagyszebeni tan- ès nevelöintézete.” ( Institutul de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. ). Cele două fotografii din ilustrație au fost făcute la sfârșitul secolului al XIX-lea în curtea interioară a institutului franciscan.
Sub fotografia din stânga cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. ) Sub fotografia din dreapta cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara felöli homlokzata.” ( Fațada Institutului de învățământ cu vedere spre curtea interioară. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Această fotografie interesantă cu valoare documentară arată curtea interioară a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. În spatele gardului de lemn se aflau grădina institutului și o anexă gospodărească, mai precis este vorba de o mică vilă care există și astăzi. Fotografia a fost publicată pe o carte poștală circulată la începutul secolului al XX-lea. Sub fotografie se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Această fotografie cu valoare documentară arată fațada de vest a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Az intézet nyugati szárnya. Iscolaszárny.” ( Aripa de west a institutului. Aripa școlii. ). În spatele gardului de lemn se afla curtea interioară, iat în fața gardului se afla grădina institutului.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

„Mănăstirea maicilor franciscane de pe strada Dealului/Berggasse a fost inaugurată în 1864 în Casa baronului Geringer, la iniţiativa contesei Julianna Montenuovo (născută Batthyány, 1827-1871), soţia lui Wilhelm Albrecht Prinţ de Montenuovo (1821 – 1895), comandantul militar general al Transilvaniei între 1861-1866.
Surorile franciscane vizate erau călugăriţele romano-catolice din ordinul Sfîntului Francisc; Armen Franziskanerinnen von der Heiligen Familie / Surorile Franciscane Sărace ale Sfintei Familii.
După ce în 29 iulie 1863 obţine permisiunea episcopiei din Speyer (sub jurisdicţia căreia se aflau surorile din Pirmasens) pentru un transfer al surorilor franciscane în Hermannstadt / Sibiu, contesa Julianna Montenuovo reuşeşte să închirieze casa baronului Geringer din strada Dealului, contra sumei de 300 de forinţi.
În 19 noiembrie 1864, primele șase surori franciscane, conduse de maica superioară Patronella M. Mayer, s-au mutat în clădirea de pe Berggasse / strada Dealului.
Peste două zile, 20 de tinere şi-au găsit o nouă casă în Sibiu (fără a se ţine cont de etnia sau religia acestora), cărora institutul le-a asigurat, pe lîngă educaţie, şi casă şi masa zilnică.
Surorile asigurau în cadrul Institutului Franciscan şi asistenţă medicală persoanelor nevoiaşe.
În 4 ianuarie 1866, surorile franciscane au cumpărat Casa baronului Geringer, cu o sumă de bani obţinută prin organizarea unei tombole.
În anul școlar 1869-1870, un număr de 91 fete au frecventat școala, dintre care 49 locuiau în casa Institutului.
În vederea extinderii activităţii, în 6 septembrie 1871, surorile franciscane au achiziţionat, la licitaţie, casa cu mansardă din vecini, cea în care copilărise Emil Sigerus ( viitorul etnograf, istoric, scriitor şi fotograf sas ).
Casele, devenind totuşi neîncăpătoare, în 1873, episcopul Dr. Mihálý Fogarassy aduce, pe cheltuiala sa, îmbunătăţiri semnificative clădirilor.
Inginerul militar Michael Seyfried ( cel care a proiectat Elenpark, actual Parc Sub Arini, şi a coordonat primele lucrări de amenajare a parcului între 1857-1859 ) împreună cu Michael Guth, maistru constructor, au fost cei care au ridicat noile clădiri ale Institutului surorilor franciscane, aşa cum apar într-o fotografie din 1874, reuşind integrarea caselor originale în noile construcţii. A fost construită şi o Capelă provizorie, care a fost sfinţită la 22 noiembrie 1874.
În perioada 1895-1896 s-au adăugat două aripi laterale etajate și o nouă capelă, de data aceasta pe baza unui proiect al arhitectului ungur Ferenc Szalay, cel care va construi şi sinagoga din Salzgasse / strada Constituţiei ( 1898-1899 ).”
( Sursa textului cursiv: wikimapia.org )

Curtea interioară a institutului de învățământ
Ilustrație policromă originală

Variantă editată alb-negru

Această fotografie interesantă cu valoare documentară arată curtea interioară a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. În spatele gardului de lemn se aflau grădina institutului și o anexă gospodărească, mai precis este vorba de o mică vilă care există și astăzi. Fotografia a fost publicată pe o carte poștală circulată la începutul secolului al XX-lea. Sub fotografie se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Carte poștală ilustrată circulată la începutul secolului al XX-lea. În partea superioară este inscripționată cu textul în limba maghiară: „A sz. Ferenc-rendi növérek nagyszebeni tan- ès nevelöintézete.” ( Institutul de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. ). Cele două fotografii din ilustrație au fost făcute la sfârșitul secolului al XIX-lea în curtea interioară a institutului franciscan.
Sub fotografia din stânga cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. ) Sub fotografia din dreapta cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara felöli homlokzata.” ( Fațada Institutului de învățământ cu vedere spre curtea interioară. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Această fotografie cu valoare documentară arată fațada de vest a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Az intézet nyugati szárnya. Iscolaszárny.” ( Aripa de west a institutului. Aripa școlii. ). În spatele gardului de lemn se afla curtea interioară, iat în fața gardului se afla grădina institutului.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

„Mănăstirea maicilor franciscane de pe strada Dealului/Berggasse a fost inaugurată în 1864 în Casa baronului Geringer, la iniţiativa contesei Julianna Montenuovo (născută Batthyány, 1827-1871), soţia lui Wilhelm Albrecht Prinţ de Montenuovo (1821 – 1895), comandantul militar general al Transilvaniei între 1861-1866.
Surorile franciscane vizate erau călugăriţele romano-catolice din ordinul Sfîntului Francisc; Armen Franziskanerinnen von der Heiligen Familie / Surorile Franciscane Sărace ale Sfintei Familii.
După ce în 29 iulie 1863 obţine permisiunea episcopiei din Speyer (sub jurisdicţia căreia se aflau surorile din Pirmasens) pentru un transfer al surorilor franciscane în Hermannstadt / Sibiu, contesa Julianna Montenuovo reuşeşte să închirieze casa baronului Geringer din strada Dealului, contra sumei de 300 de forinţi.
În 19 noiembrie 1864, primele șase surori franciscane, conduse de maica superioară Patronella M. Mayer, s-au mutat în clădirea de pe Berggasse / strada Dealului.
Peste două zile, 20 de tinere şi-au găsit o nouă casă în Sibiu (fără a se ţine cont de etnia sau religia acestora), cărora institutul le-a asigurat, pe lîngă educaţie, şi casă şi masa zilnică.
Surorile asigurau în cadrul Institutului Franciscan şi asistenţă medicală persoanelor nevoiaşe.
În 4 ianuarie 1866, surorile franciscane au cumpărat Casa baronului Geringer, cu o sumă de bani obţinută prin organizarea unei tombole.
În anul școlar 1869-1870, un număr de 91 fete au frecventat școala, dintre care 49 locuiau în casa Institutului.
În vederea extinderii activităţii, în 6 septembrie 1871, surorile franciscane au achiziţionat, la licitaţie, casa cu mansardă din vecini, cea în care copilărise Emil Sigerus ( viitorul etnograf, istoric, scriitor şi fotograf sas ).
Casele, devenind totuşi neîncăpătoare, în 1873, episcopul Dr. Mihálý Fogarassy aduce, pe cheltuiala sa, îmbunătăţiri semnificative clădirilor.
Inginerul militar Michael Seyfried ( cel care a proiectat Elenpark, actual Parc Sub Arini, şi a coordonat primele lucrări de amenajare a parcului între 1857-1859 ) împreună cu Michael Guth, maistru constructor, au fost cei care au ridicat noile clădiri ale Institutului surorilor franciscane, aşa cum apar într-o fotografie din 1874, reuşind integrarea caselor originale în noile construcţii. A fost construită şi o Capelă provizorie, care a fost sfinţită la 22 noiembrie 1874.
În perioada 1895-1896 s-au adăugat două aripi laterale etajate și o nouă capelă, de data aceasta pe baza unui proiect al arhitectului ungur Ferenc Szalay, cel care va construi şi sinagoga din Salzgasse / strada Constituţiei ( 1898-1899 ).”
( Sursa textului cursiv: wikimapia.org )

Ilustrație policromă originală

Variantă editată alb-negru

Această fotografie cu valoare documentară arată fațada de vest a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Az intézet nyugati szárnya. Iscolaszárny.” ( Aripa de west a institutului. Aripa școlii. ). În spatele gardului de lemn se afla curtea interioară, iat în fața gardului se afla grădina institutului.

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Carte poștală ilustrată circulată la începutul secolului al XX-lea. În partea superioară este inscripționată cu textul în limba maghiară: „A sz. Ferenc-rendi növérek nagyszebeni tan- ès nevelöintézete.” ( Institutul de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. ). Cele două fotografii din ilustrație au fost făcute la sfârșitul secolului al XIX-lea în curtea interioară a institutului franciscan.
Sub fotografia din stânga cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. ) Sub fotografia din dreapta cărții poștale se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara felöli homlokzata.” ( Fațada Institutului de învățământ cu vedere spre curtea interioară. )

~~~o~~~

Stânga: ilustrație policromă originală <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Această fotografie interesantă cu valoare documentară arată curtea interioară a Institutului de Învățământ și Educație al Surorilor Sfântului Francisc din Sibiu. În spatele gardului de lemn se aflau grădina institutului și o anexă gospodărească, mai precis este vorba de o mică vilă care există și astăzi. Fotografia a fost publicată pe o carte poștală circulată la începutul secolului al XX-lea. Sub fotografie se află textul în limba maghiară: „A tanitónökápze udvara.” ( Curtea interioară a institutului de învățământ. )

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

„Mănăstirea maicilor franciscane de pe strada Dealului/Berggasse a fost inaugurată în 1864 în Casa baronului Geringer, la iniţiativa contesei Julianna Montenuovo (născută Batthyány, 1827-1871), soţia lui Wilhelm Albrecht Prinţ de Montenuovo (1821 – 1895), comandantul militar general al Transilvaniei între 1861-1866.
Surorile franciscane vizate erau călugăriţele romano-catolice din ordinul Sfîntului Francisc; Armen Franziskanerinnen von der Heiligen Familie / Surorile Franciscane Sărace ale Sfintei Familii.
După ce în 29 iulie 1863 obţine permisiunea episcopiei din Speyer (sub jurisdicţia căreia se aflau surorile din Pirmasens) pentru un transfer al surorilor franciscane în Hermannstadt / Sibiu, contesa Julianna Montenuovo reuşeşte să închirieze casa baronului Geringer din strada Dealului, contra sumei de 300 de forinţi.
În 19 noiembrie 1864, primele șase surori franciscane, conduse de maica superioară Patronella M. Mayer, s-au mutat în clădirea de pe Berggasse / strada Dealului.
Peste două zile, 20 de tinere şi-au găsit o nouă casă în Sibiu (fără a se ţine cont de etnia sau religia acestora), cărora institutul le-a asigurat, pe lîngă educaţie, şi casă şi masa zilnică.
Surorile asigurau în cadrul Institutului Franciscan şi asistenţă medicală persoanelor nevoiaşe.
În 4 ianuarie 1866, surorile franciscane au cumpărat Casa baronului Geringer, cu o sumă de bani obţinută prin organizarea unei tombole.
În anul școlar 1869-1870, un număr de 91 fete au frecventat școala, dintre care 49 locuiau în casa Institutului.
În vederea extinderii activităţii, în 6 septembrie 1871, surorile franciscane au achiziţionat, la licitaţie, casa cu mansardă din vecini, cea în care copilărise Emil Sigerus ( viitorul etnograf, istoric, scriitor şi fotograf sas ).
Casele, devenind totuşi neîncăpătoare, în 1873, episcopul Dr. Mihálý Fogarassy aduce, pe cheltuiala sa, îmbunătăţiri semnificative clădirilor.
Inginerul militar Michael Seyfried ( cel care a proiectat Elenpark, actual Parc Sub Arini, şi a coordonat primele lucrări de amenajare a parcului între 1857-1859 ) împreună cu Michael Guth, maistru constructor, au fost cei care au ridicat noile clădiri ale Institutului surorilor franciscane, aşa cum apar într-o fotografie din 1874, reuşind integrarea caselor originale în noile construcţii. A fost construită şi o Capelă provizorie, care a fost sfinţită la 22 noiembrie 1874.
În perioada 1895-1896 s-au adăugat două aripi laterale etajate și o nouă capelă, de data aceasta pe baza unui proiect al arhitectului ungur Ferenc Szalay, cel care va construi şi sinagoga din Salzgasse / strada Constituţiei ( 1898-1899 ).”
( Sursa textului cursiv: wikimapia.org )

Informațiile prezentate aici provin din articolului intitulat „Die geretteten Löwen” // „Leii salvați”, redactat de istoricii Martin Rill și Manfred Wittstock și publicat într-un cotidian de limba germană. Articolul, completat de un desen realizat de Fritz Gert Weinrich, oferă informații interesante despre casa cu lei „Groapa leilor” și grupul de sculpturi în piatră care a fost salvat în 1934, înainte de demolara ansamblului de clădiri situat între străzile A. Odobescu și Moș Ion Roată.
„Casa cu lei” era decorată cu cel puțin cinci reprezentări diferite de feline! Două dintre acestea au fost distruse în 1934, iar celelalte trei au ajuns la Muzeul Brukenthal.

* * *

Clădirea emblematică din Sibiu, cunoscută sub numele de „Haus mit Löwen” // „Casa cu lei” și „Löwengrube” // „Groapa leilor” , se afla pe terenul situat între străzile Alexandru Odobescu // Pempflingergasse ( anterior, strada Pempflinger ) și Moș Ion Roată // Entengasse ( anterior, strada Rațelor ), mai precis, pe parcela nr.18 ( vechiul număr ) a străzii Pempflinger. Pe fațada clădirii, la etajul 2 spre Str. Moș Ion Roată, se aflau două basoreliefuri pictate, reprezentând tema biblică Proorocul Daniel în Groapa cu lei.
Toponimul „Löwengrube” // „Groapa leilor” sau „Groapa cu lei”, folosit pentru ansamblul de clădiri rezidențiale situat între străzile Alexandru Odobescu și Moș Ion Roată, este derivat de la numele acestei clădiri.
În 1934, toate clădirile din zona „Groapa leilor” au fost demolate. Cu această ocazie a fost desființat și pasajul pietonal situat între complexul de clădiri „Groapa leilor” și clădirea care găzduiește astăzi Școală de Artă.

~~~o~~~

Două fotografii cu valoare documentară realizată de cunoscutul fotograf sibian Emil Fischer la începutul anilor 1930. Clădirea etajată, cu mansardă și acoperiș în două ape teșit, era „Casa cu lei” // „Haus mit Löwen”.

~~~o~~~

Mai puțin cunoscut este faptul că, pe lângă cei doi lei pictați pe fațada nord-vestică, mai existau încă doi lei, sculptați în piatră, într-o nișă laterală a fațadei sud-estice. Cei doi lei făceau parte dintr-un grup statuar din piatră amplasat într-o firidă a clădirii, lângă intrarea principală de pe strada Pempflinger // Alexandru Odobescu. Grupul de sculpturi în piatră îl înfățișau pe Sfântul Daniel și doi lei. Sculpturile au fost demontate înainte de demolarea clădirii și transportate la Muzeul Brukenthal.

Următorul text, scris cu caractere cursive, este o traducere în limba română a articolului intitulat „Die geretteten Löwen” [ „Leii salvați” ], redactat de istoricul Martin Rill și Manfred Wittstock, apărut într-un cotidian în limba germană din Sibiu. Articolul este completat de o ilustrație realizat de Fritz Gert Weinrich și oferă informații interesante despre „Casa cu lei” și grupul de sculpturi în piatră.

„ Leii salvați”
de Martin Rill und Manfred Wittstock

„De câte ori nu a fost grav afectat vechiul oraș Sibiu în favoarea unor reglementări de circulație pretins mai moderne. Și doar rareori au fost protejate monumentele arhitecturale valoroase. Dar să ne amintim: noile reglementări au distrus, de exemplu, fără niciun fel de conștiință culturală, toate porțile istorice ale orașului, desigur fără ca astăzi, după un secol și jumătate, astfel de măsuri absurde să mai pară justificate. Una dintre cele mai frumoase ansambluri arhitecturale, care poate fi străbătută pe jos în aproximativ zece minute, nu are nevoie de căi de acces speciale pentru vehicule. Faptul că, la sfârșitul secolului trecut, un ansamblu arhitectural de valoare din inima orașului, Capela Sfântului Iacob și Turnul Preoților – componente esențiale ale celei mai vechi piețe din Orașul de Sus – au fost demolate în favoarea unei statui, sfidează de fapt orice descriere. Primele semne ale unor măsuri urbanistice cu adevărat necesare apar abia înainte de Primul Război Mondial, când, de-a lungul Bastionului Haller, în nord-estul orașului vechi, se deschide o rampă de acces de la gară prin zidul orașului. În anii treizeci ai secolului nostru, orașul a decis să amenajeze o nouă piață la Bauholzplatz [ Piața Lemnelor ] (Piața Cibin) și să creeze de acolo o cale de acces suplimentară către orașul de sus, peste strada Hundsrücken [ Spinarea Câinelui, astăzi Centumvirilor ].
Astfel, în anul 1934, un vechi ansamblu rezidențial situat la vest de pe atunci noua stradă Knabengasse [ astăzi strada Moș lon Roată ] a fost demolat. Printre clădirile dărâmate se afla și casa de pe strada Pempflinger nr. 18, cunoscută în general sub numele de „Die Löwengrube” [ Groapa cu lei, sau Groapa leilor ]. Clădirea, prevăzută cu un pasaj sumbru, avea un etaj în Pempflingergasse, situată pe Hundsrücken, și două etaje în Entengasse, situată sub aceasta. Pe peretele lateral estic, imediat lângă colțul fațadei acestei case, se afla o nișă în care erau așezate o figură masculină, reprezentându-l pe Daniel din Biblie, și la picioarele lui doi lei culcați. Aceste sculpturi din piatră au ajuns la Muzeul Brukenthal încă înainte de demolarea casei. Pe partea din spate a clădirii, spre strada Entengasse [ Moș lon Roată ], pe perete se aflau doi lei din stuc, stând unul față în față cu celălalt, care au fost distruși în timpul demolării. Probabil că datau din secolul al XVIII-lea, astfel încât denumirea clădirii nu provine de la ei, ci, probabil, de la grupul de statui mai vechi de pe strada Pempflingergasse [ astăzi Alexandru Odobescu ].
Emil Sigerus, care a urmărit și a descris demolarea „Groapei cu lei”, a reușit să salveze o grindă de tavan pe care era inscripționat anul 1652. Din aceeași clădire a intrat în colecția muzeului și un jgheab de scurgere, care înfățișează, de asemenea, un leu.
Grupul sculptural „Daniel în groapa cu lei” este format din două părți distincte. Pe de o parte, este vorba despre reprezentarea lui Daniel, o figură masculină în poziție șezând realizată din piatră, care poartă o haină simplă ce ajunge până la baza statuii. Are mâinile încrucișate în fața pieptului. Figura a fost pictată și se află astăzi într-o stare proastă de conservare. Altfel stau lucrurile în cazul leilor. Aceștia sunt ciopliți dintr-un singur bloc, sunt întinși unul lângă celălalt,, cu capetele îndreptate spre privitor. Sunt din gresie bine conservată și, de asemenea, pictați: corpul este maro, gura roșie, coama și ghearele negre.
De fapt, grinda de tavan ar fi un indiciu important pentru datarea grupului sculptural. Totuși, atât clădirea, cât și grupul sculptural ar putea fi mai vechi. Din punct de vedere istoric-artistic, nu se pot trage concluzii certe despre Daniel, având în vedere starea figurii. Pliurile veșmântului indică chiar perioada goticului târziu. Cei doi lei pot fi însă și de origine romană, deoarece colecția arheologică a muzeului păstrează o sculptură din Hammersdorf [ Gușterița ] similară cu aceasta. De altfel, reutilizarea monumentelor antice era o practică destul de obișnuită în Evul Mediu. Un exemplu în acest sens îl constituie și leii romani care au fost montați pe Ratturm [ Turnul Sfatului ] în cea mai veche fază de construcție.” … ( textele din parantezele drepte au fost adăugate ulterior )

~~~o~~~

Două fotografii realizate pe strada Alexandru Odobescu, atunci Pempflingergasse. Pe latura sud-estică a clădirii Casa cu lei se vede firida în care se afla grupul de sculptură în piatră reprezentând pe Sfântul Daniel și doi lei.

~~~o~~~

Textul original în limba germană:

„Die geretteten Löwen”
von Martin Rill und Manfred Wittstock

„Wie oft Ist Alt-Hermannstadt nicht zu Gunsten angeblich modernerer Verkehrsregelungen wesentlich geschädigt worden. Und nur selten wurden dabei wertvolle Architekturdenkmäler sichergestellt. Doch erinnern wir uns: Neureglungen hatten beispielsweise ohne jegliches kulturelles Bewusstsein alle historischen Stadttore vernichtet, selbstverständlich ohne dass heute, nach anderthalb Jahrhunderten, solch aberwitzige Maßnahmen begründet erscheinen. Eine der schönsten architektonischen Einheiten, die zu Fuß in etwa zehn Minuten durchwandert werden kann, braucht eben keine besonderen Zufahrten für Fahrzeuge. Das ferner noch am Ausgang des vorigen Jahrhunderts ein wertvolles architektonisches Ensemble aus dem Innersten der Stadt, die Jakobskapelle und der Priesterturm – wesentliche Bestandteile des ältesten Platzes der Oberstadt – zu Gunsten einer Statue abgetragen worden sind, spottet eigentlich jeder Beschreibung. Erste Anzeichen wirklich notwendiger städtebaulicher Maßnahmen künden sich erst vor dem ersten, Weltkrieg an, als entlang der Hallerbastei, im Nord-Osten der Altstadt, eine Auffahrt vom Bahnhof durch die Stadtmauer gebrochen wird. In den dreißiger Jahren unseres Jahrhunderts beschloss dann die Stadt, einen neuen Marktplatz am Bauholzplatz (Piața. Cibin) einzurichten und von da eine zusätzliche Zufahrt zur Oberstadt über den Hundsrücken zu schaffen. So wurde im Jahre 1934 ein altes Wohnensemble westlich der: damals neuen Knabengasse (Str. Moș lon Roată) abgetragen. Unter den abgebrochenen Gebäuden befand sich auch das Haus in.der Pempflingergasse Nr. 18, das allgemein unter dem Namen „Die .Löwengrube” bekannt war. Das mit einem düsteren Durchgang versehene Gebäude war in der am Hundsrücken gelegenen Pempflingergasse ein Stock hoch und in der darunter liegenden Entengasse zwei Stock hoch. An der östlichen Seitenwand, unmittelbar neben der Ecke der Vorderseite dieses Hauses, befand sich eine Nische, in der eine männliche Figur, die den biblischen Daniel, und darunter zwei liegende Löwen aufgestellt waren, Diese Steinskulpturen kamen noch vor Abbruch des Hauses ins Brukenthalmuseum. Das Haus trug aber auf der Rückseite gegen die Entengasse zu auf der Wand zwei in Stuck ausgeführte gegeneinanderstehende Löwen, die bei der Abtragung vernichtet wurden. Sie stammen wahrscheinlich aus dem 18. Jahrhundert, so dass die Bezeichnung des Hauses nicht von ihnen, sondern voraussichtlich von der älteren Bildgruppe gegen die Pempflingergasse herrührt.
Emil Sigerus, der den Abbruch der Löwengrube verfolgte und auch beschrieben hat, konnte einen Deckenbalken sicherstellen, auf dem sich die Jahreszahl 1652 befand. Auch kamen vom selben Haus noch in die Sammlung des Museums ein Dachrinnenabfluss, der ebenfalls einen Löwen darstellt.
Die Skulpturengruppe „Daniel in der Löwengrube” besteht aus zwei unabhängigen Teilen. Da wäre zunächst einmal die Darstellung von Daniel, eine sitzende Männerfigur aus Stein, die ein einfaches bis auf die Standfläche reichendes Gewand trägt. Seine Hände sind über der Brust gekreuzt. Die Gestalt war bemalt und befindet sich heute in einem schlechten Konservierungszustand. Anders die Löwen. Sie sind aus einem Block gehauen, liegen gegeneinander mit den Köpfen, die dem Betrachter zugewendet sind. Sie sind aus guterhaltenem Sandstein und ebenfalls bemalt: der Leib braun, der Mund rot, die Mähne und die Krallen schwarz.
Aufschlussreich für die Datierung der Skulpturengruppen wäre eigentlich der Deckenbalken. Doch könnte sowohl das Haus als auch die Bildgruppe auch älter sein. Vom kunsthistorischen Standpunkt aus lässt sich über Daniel wegen dem Zustand der Figur wenig sagen. Der Faltenwurf des Gewandes weist sogar bis zur Spätgotik hin. Die beiden Löwen können aber auch römischen Ursprungs sein, da die archäologische Sammlung des Museums eine dieser Plastik entsprechende Skulptur aus Hammersdorf aufbewahrt. Übrigens war die Wiederverwendung von antiken Denkmälern im Mittelalter durchaus üblich. Ein Beispiel hierfür sind auch die römischen Löwen, die in der ältesten Bauphase am Ratturm angebracht worden sind.”

~~~o~~~

Pe fațada clădirii nr.18, la etajul 2 spre Str. Moș Ion Roată, se aflau două basoreliefuri pictate, reprezentând tema biblică Proorocul Daniel în Groapa cu lei. În anul 1934 au fost demolate clădirile din zona „Groapa cu lei”. Cu această ocazie a fost desființat și pasajul de trecere situat între complexul de clădiri și actuala Școală de Artă.

~~~o~~~

Fotografia din partea stângă face parte dintr-un set de reproduceri fotografice pe care le-am achiziționat în 1984 de la fotograful sibian Josef Fischer. Ilustrația din mijloc a fost publicată în cartea „Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929” // „Cronica orașului Sibiu 1100-1929” a lui Emil Sigerus. Ilustrașia din partea dreaptă se află în arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

 

Această frumoasă carte poștajă din perioada antebelică arată intersecția străzilor Nicolae Bălcescu și Tribunei, atunci strada Heltauergasse și strada Quergasse, în jurul anului 1910. La parterul clădirii din stânga, cea cu reclama tutungeriei F. STOIBER pe fațadă, se afla o trecerea boltită prin care se ajungea din strada Tribunei în strada Dr. Ioan Lupaș, atunci strada Hechtgasse, și Parcul Astra ( anterior Stadtpark ).

Se știe că tronsonul de zid al centurii a III-a de fortificații situat între Poarta Cisnădiei și Bastionul Soldiș a fost demolat de muncitori italieni în 1852. Săpături realizate în zona respectivă în anii 1990, și mai recent în 2023, au scos la iveală porţiuni de ziduri ale centurii a III-a construite din bolovani și cărămidă!
Mai puțin cunoscut este faptul că un scurt tronson al acestui zid a rămas în picioere și a fost integrat în vechea clădire care se afla pe parcela imobilului str. Tribunei nr.1-3!. Asimetria fațadei cu reclama F. STOIBER se datora faptului că imobilul fusese ridicat lângă zidul incintei a III-a de fortificații.
Această ilustrație vizualizează poziția fragmentului de zid al centurii a treia de fortificație integrat în clădirea cu gangul boltit. În 1935, a fost demolată vechea clădire și segmentul de zid al celei de a treia centuri construită în secolul al XIV-lea!

~~~o~~~

Stânga: Poarta Cisnădiei ( Heltauertor ) și zidul de fortificații privit dinspre oraș ( detaliu ). În pictura realizată de pictorul amator Johann Böbel în 1846 se vede casa cu trecerea boltită alipită de zidul incintei.
Dreapta: În aceaastă pictură, realizată de Carl Eduard Closius în 1933, se vede clădirea cu gangul boltit din strada Dr. Ioan Lupaș spre strada Tribunei și Nicolae Bălcescu. În dreapta se vede fragmentul de zid ( nedemolat ) al centurii a treia de fortificații.

~~~o~~~

Stânga: Poarta Cisnădiei ( Heltauertor ) și zidul de fortificații privit dinspre oraș. Pictură realizată de pictorul amator Johann Böbel în 1846.
Dreapta: Turnul de apărare din această interesantă ilustrație se afla pe strada Dr. Ioan Lupaș. Turnul era integrat în tronsonul de zid al centurii a treia de fortificații care lega Poarta Cisnădiei de Bastionul Soldiș.

În anul 1882/83 Johann Böbel desenează, notează şi descrie într-o hartă din 1875 modificările care au avut loc în oraşul Sibiu în sec.19, între 1830-1882/83.
O scurtă descriere a terenului Soldiș // Soldisch Grund din harta lui Böbel, tradusă în limba română:

„În anul 1852 au fost demolate de italieni zidul și turnurile aferente ale centurii a III-a de fortificații situate între Poarta Cisnădiei și zona Complexul Sportiv Luceafărul. Turnul cel mare (Turnul Aurarilor // Goldschmiedeturm), zidul aferent cu poarta integrată și magazia militară au rămas neatinse. În anii 1860 au fost demolate zidul aferent cu poarta integrată și magazia militară, doar Turnul Aurarilor a rămas în picioare și a fost dat în arendă pompierilor sibieni care i-au schimbat înfățișarea, transformându-l (vorba lui Böbel) într-un „porumbar“ cu ferestre mari și obloane vopsite în roșu-maro. În 1880(1881), a fost dărâmat și acest turn împreună cu căsuța slujitorului orașenesc aflată în apropierea turnului. În anii 1860 a fost realizată legătură între str. Fleischergasse [Măcelarilor / Mitropoliei] și str. Mühlgasse [A. Șaguna], iar în anii 1870 au fost demolate și șoproanele erare (ärarischen Schopfel) de-a lungul dâmbului curtinei. Spațiul Zwinger a fost folosit ca pajiște pentru bovine (scurt timp și pentru cerbi), dar și ca depozit de gunoaie. Iazul care îl traversa alimenta două lacuri și scurt timp o moară și un joagăr.”

~~~o~~~

Un pasaj de poveste, dispărut din memoria sibienilor. Clădirea cu trecerea boltită către fostul parc Stadtpark, ( Parcul Orășenesc ), numit astăzi Parcul Astra, se afla la capătul străzii Dr. Ioan Lupaș ( germană, Hechtgasse ) colț cu str. Tribunei ( Quergasse ) și Nicolae Bălcescu ( Heltauergasse ), și a fost demolată în anul1935.
Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice din colecția privată Wolff, achiziționate în 1984 de la fotograful sibian Josef ( Pepi ) Fischer ( 1898-1985 ).

~~~o~~~

Două fotografii realizate din parcul Astra, în timpul demolării clădirii cu pasaj boltit, de pe parcela nr.1. În ambele fotografii sunt vizibile gangul boltit și fragmentul de zid al centurii a treia de fortificații. Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Curtea interioară a complexului muzeal Casa Altemberger din Sibiu.
Fotografie realizată de Gustav Theiss la sfârșitul secolului al XIX-lea (*).

A doua curte interioară a complexului muzeal Casa Altemberger din Sibiu este cunoscută și sub numele de Grădina Martirilor, în germană Martergarten. Denumirea „Grădina Martirilor” s-a impus în limbajul curent, deși nu reflectă în mod corect „istoria” acestui loc/ curte/ grădină!

Denumirea „Martergarten” ( Marter-Garten ) este un toponim german arhaic format din cuvintele Marter = tortură, maltratare, chin și Garten = grădină. În limba română, acest toponim se poate traduce prin „Grădina Torturii” sau „Grădina Maltratării”. Cuvântul german „martern” este un verb care înseamnă: a tortura ; a maltrata ; a chinui ; a provoca cuiva dureri fizice extreme. Poate fi folosit atât pentru suferințe fizice, cât și pentru dureri sufletești sau mentale. În vechile cronici sau texte, cuvântul „Martergarten” desemna o curte sau o zonă anume unde erau deținuți prizonierii și unde erau supuși la torturi.

Deși substantivul german „Marter” ( tortură ) și verbul „martern” ( a tortura ) își au rădăcinile în cuvântul latin „martyrium”, ( care, în contextul religios se referă la mărturisire – martiriu – tortură sau moartea suferită pentru credință ), nu este recomandabil folosirea denumirii române „Grădina Martirilor” în legătura cu a doua curte interioară a Muzeului de Istorie, Casa Altemberger din Sibiu.

Martiriul se referă la suferința fizică extremă, tortura ( până la moarte ) pe care o persoană o îndură pentru convingeri, cauze considerate nobile, idealuri naționale sau în apărarea credinței sale.
În mica curte „Martergarten” ( Grădina Torturii ), numită și „Martergärtchen” ( Grădinuța Torturii ), au fost chinuiți și toturați deținuții, infractorii, criminalii și cetățenii arestați pentru diferite infracțiuni.

Închisoarea orașului Sibiu se afla în clădirea vechii primării. În 1545, Magistratul orașului cumpără casa comitelui Markus Pempflinger, scoasă la licitație, și mută primăria, aflată din 1470 în casa lui Thomas Gulden, în Casa Altemberger-Pempflinger, unde va funcționa până în 1947. În 1747, închisoarea se mută pe strada Turnului în clădirea de la nr.17 construită cu destinație de închisoare, iar în 1901, tribunalul municipal se mută pe strada Mitropoliei nr.8.

(*) Ilustrația intitulată „Rathausgärtchen” arată a doua curte interioară a complexului muzeal Casa Altemberger din Sibiu ( Muzeul de Istorie ) fotografiată de Gustav Theiss la sfârșitul secolului al XIX-lea. Fotograful amator Gustav Theis, notarul și viceprimarul orașului Sibiu, a fost cel care a inițiat fondarea clubului fotografic sibian „Photoklub Hermannstadt”, împreună cu renumitul fotograf sibian Emil Fischer, Guido von Kováts, Béla Hanák și Hermann Wagner la data de 17 noiembrie 1904.

~~~o~~~

Loggia deschisă, construită înainte de 1491, din curtea a doua a vechii primării, fotografiată în 1865. Fotografia din atelierul fotografului Theodor Glatz ( 1818-1871 ) a fost realizată de un asistent deoarece persoana din stânga este însuși fotograful Theodor Glatz, în discuție cu Ludwig Reissenberger. Fotografia originală, GD 18232, face parte din colecția de grafică documentară a Muzeului Național Brukenthal.

~~~o~~~

Loggia deschisă ( stânga ) și grădina ( dreapta ) din curtea a doua a vechii primării.
Fotografia din stânga a fost realizată de Theodor Glatz, cea din dreapta de fotograful Emil Fischer.

 

Prima ilustrație din cartea lui Emil Sigerus, „Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929” // „Cronica orașului Sibiu 1100-1929”, (ediția a doua). Cartea a fost editată și tipărită la tipografia Bisericii Evanghelice C.A. din România, „Honterus” din Sibiu în 1930. Ilustrația intitulată, „Rathaus – Bau aus dem letzten Viertel des XV Jahrhunderts”, ( Primărie – clădire din ultimul sfert al secolului al XV-lea ) arată Loggia și grădina din curtea a doua a vechii promării. Fotografia din stânga a fost realizată de Theodor Glatz în 1865, cea din dreapta de fotograful Emil Fischer în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea.

Textul descriptiv la prima ilustrație din cronica lui Sigerus:
…
„1. Das Rathaus ist der einzige bürgerliche Bau im Stil der Gotik des ausgehenden 15. Jahrhunderts in Hermannstadt. An der Nordseite befand sich eine offen gewölbte Halle gegen den Martergarten zu, die den Gerichtsherren während der im Garten ausgeführten Torturen zum Aufenthalt diente. Die schöne Halle ist in den sechziger Jahren des 19. Jahrhunderts zugemauert und in ein Zimmer umgestaltet worden.”
…
„1. Primăria este singura clădire civilă în stil gotic de la sfârșitul secolului al XV-lea din Sibiul. Pe latura nordică se afla o hală deschisă cu bolți, orientată spre Grădina Torturilor, care servea drept loc de odihnă pentru judecători în timpul torturilor care aveau loc în grădină. Această frumoasă sală a fost zidită în anii ’60 ai secolului al XIX-lea și transformată într-o cameră.”

~~~o~~~

Două ilustrații din albumul „Aus Alter Zeit” // „Din vremuri vechi” editat de Emil Sigerus în 1903 și tipărit la Institulul tipografic Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt, din Sibiu. Albumul conține 50 de reproduceri realizate prin procedeul tiparului în dublu ton // Doppelton-Lichtdruck. Ilustrațiile redau instantanee din 7 orașe săsești din Ardeal. Acest exemplar, tipărit 1904, se află în colecția Helmut Wolff.
Ilustrațiile arată loggia deschisă și grădina din curtea a doua a vechii primării. Fotografia din stânga a fost realizată de Theodor Glatz, cea din dreapta de fotograful Emil Fischer.

Ilustrația din stânga este înscripționată cu următorul text:
…
LAUBE IM RATHAUS (HERMANNSTADT).
Zu den schönsten Bauteilen des Hermannstädter Rathauses gehörte die Laube im Garten. Dieselbe, von zwei Pfeilern getragen, zeigte reine gotische Bauformen und gehörte demnach dem Ende des XV. und Anfang des XVI. Jahrhunderts an. Die Gewölberippen sassen auf schöngemeisselten Konsolen und Kragsteinen auf, von denen letztere Brustbilder von Männern in alter Tracht zeigten. Die Laube wurde in der letzten Hälfte des XIX. Jahrhunderts vermauert und in ein Zimmer umgewandelt.
…
LOGGIA DIN PRIMĂRIE (SIBIU).
Printre cele mai frumoase elemente arhitecturale ale Primăriei din Sibiu se număra loggia din grădină. Aceasta, susținută de doi stâlpi, prezenta forme arhitecturale pur gotice și data, prin urmare, de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Nervurile bolții se sprijineau pe console frumos cioplite și pe console în consolă, acestea din urmă prezentând busturi de bărbați în costume tradiționale. Loggia a fost zidită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și transformată într-o cameră.

Ilustrația din dreapta este înscripționată cu următorul text:
…
RATHAUS IN HERMANNSADT.
Die dem Gärtchen zugekehrte Seite des Rathauses ist zum grösseren Teil noch in der ursprünglichen Bauart erhalten. Der hohe südwestliche Gebäudeteil mit seinen breiten Fenstern, deren Rahmen zierlich aus Stein gemeisselt, enthält im ersten Stockwerk das Archiv, im zweiten die Rüstkammer, über der sich ein Lugtürmchen erhebt. An die von zwei Flachbögen gebildete kleine Laube unter bloss stockhohem Trakt, schloss sich ehemals eine spitzbogige grössere Laube an.
…
PRIMĂRIA DIN SIBIU.
Fațada primăriei orientată spre grădină s-a păstrat în mare parte în forma sa arhitecturală inițială. Partea înaltă a clădirii, orientată spre sud-vest, cu ferestrele sale largi, ale căror rame sunt sculptate elegant în piatră, adăpostește la primul etaj arhiva, iar la al doilea etaj camera de arme, deasupra căreia se înalță un turnuleț de observație. La loggia format din două arcade bombate, situat sub o aripă cu doar un singur etaj, se alătura odinioară o loggie mai mare, cu arcade ogivale.

~~~o~~~

Grădina Torturii // Martergarten din curtea a doua a vechii primării, Casa Altemberger7 Pempflinger, descrisă de Emil Sigerus în cartea „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiu”, vol.I, 1922.

Fragment de text – pagina 22:
…
„Traurige Erinnerungen knüpfen sich an das kleine, nach Westen hin gelegene Gärtchen, da in diesem die Verbrecher den Folterqualen ausgesetzt wurden. Der Garten hieß daher „Martergarten“, ein Name, der ihm auch noch lange, nachdem die Tortur aufgehoben worden war (1776), verblieb.(5)”
…
„Amintiri triste se leagă de micuța grădină situată spre vest, întrucât acolo infractorii erau supuși torturii. De aceea, grădina se numea „Martergarten” [ Grădina Torturii ], un nume care i-a rămas mult timp după ce tortura a fost abolită (1776).(5)”

Fragment de text – pagina 253:
…
„(5) Im Magistrats-Protokoll vom Jahre 1770, Seite 256, heißt es: „Weilen es in dem Rath-Haus in loco Torturae das Verhör nur unter dem freyen Himmel zu halten beschwerlich fällt, und deßwegen die Sekretarii Jud. oft Klagen geführt: so wird resolviert, allda an die Mauer des Hopfners-Gebäudes ein kleines Zimmerl mit einem Abdach anbauen zu laßen.“ In dem Index zu diesem Protokoll wird dieser Verhandlungsgegenstand in folgender Weise registriert: „Rathaus, im M a r t e r – G a r t e n soll ein Zimmer für die Sekretary Jud. zum Verhör erbaut werden“. 1804 beschwert sich die Nachbarschaft des Johannisreges über den Graben, der aus dem Martergarten herauskommt.”
…
„(5) În procesul-verbal al magistraturii din anul 1770, la pagina 256, se menționează: „Deoarece în clădirea consiliului, în locul numit Torturae, este dificil să se țină interogatoriile doar în aer liber, iar secretarii judiciari s-au plâns adesea de acest lucru, s-a hotărât să se construiască acolo, lângă zidul clădirii Hopfner [ primărie ], o mică încăpere cu acoperiș.” În indexul acestui proces-verbal, acest subiect de dezbatere este înregistrat după cum urmează: „Primărie, în M a r t e r – G a r t e n trebuie construită o cameră pentru secretarii judecătorești pentru interogatorii”. În 1804, vecinătatea din Johannisreges [ Spinarea câinelui ] se plâng de șanțul care iese din Martergarten.”

~~~o~~~

Curte interioară a complexului muzeal Casa Altemberger din Sibiu.
Două fotografii realizate în al doilea deceniu al secolului al XX-lea.

~~~o~~~

Grădina Torturii // Martergarten din curtea a doua a vechii primării, Casa Altemberger7 Pempflinger, descrisă de Emil Sigerus în cartea „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiu”, vol.1I, 1923, la capitolul intitulat „Der Arm der Gerechtigkeit” // „Brațul justiției”.

Der Arm der Gerechtigkeit
…
„Deshalb sind in den „Statuta” für geringe Verbrechen schwere Strafen gesetzt. Da heißt es: „Daß die ergriffene überwiesene Diebe mit dem Strang gerichtet werden; Jene aber, so geweihte oder Kirchen-Güter aus den Kirchen stehlen, werden mit dem Feuer gestraft” usw.
Um einen verstockten Verbrecher zum Geständnis zu bringen, ward er »ad locum torturae«, also in die Folterkammer gebracht, um wenn möglich schon durch den Anblick der Werkzeuge und die Vorbereitung zur Tortur mürbe zu werden. Hatte dies keine Wirkung, dann kamen „strengere Mittel, als Schläge in der Schwitzbank” oder die „gewöhnlichen gradices torturae” an die Reihe.
Es wurden Daumschrauben, dann das „Leiteraufwärtsziehen”, brennendes Peh auf den Rüden träufeln oder den Rücken mit glühenden Eisen brennen u. a. m. angewendet. War endlich ein Geständnis erzwungen und das Todesurteil gefällt, dann zerbrach der Stuhlrichter einen Stab mit den Worten: „So wie ich diesen Stab breche soll heute deine Seele vom Leibe geschieden werden.”
Hierauf wurden dem Verurteilten die Eisen abgenommen und der Scharfrichter führte ihn, um das Urteil zu vollziehen, auf den Richtplatz.
Der Richtplatz war bis in das XVII. Jahrhundert hinein der große Ring, auf dessen nord-östlicher Seite der steinerne Pranger (f. 1, S. 16, 18) als Gegenstück zum Nepomukstandbild sich befand.
Daneben bestand aber auch ein Richtplatz „außerhalb dem Tranchement” gegen die alte Salzburger Straße hin. Doch scheinen zeitweilig noch andere Plätze als Richtstätten benützt worden zu sein, denn 1747 z. B. wurde ein Zeugleutnant, der Kriegsmaterial auf eigene Rechnung verkauft hatte, „vor das Höldner Thor aufgehengt”. Für Prügelstrafen diente oft der Rathaushof als Richtplatz, doch wurden „Auspeitschungen” auch bei dem Pranger auf dem großen Ring vorgenommen.
An dem Pranger stand bis 1734 das Narrenhäusel, ein großer Käfig, in dem Trunkenbolde, nächtliche Ruhestörer und andere Uebeltäter zur Schau gestellt wurden. 1724 befahl der Magistrat: „die Nachts-Grassanten sollen ohne Unterschied in das Narren Häusel kommen. Dieserwegen man einen nachdrücklichen Zettel wirdt umlaufen lassen und publicieren, daß sich niemand ohne Nothdringende Ursache nach 10 Uhr Sommers und 9 Uhr winters zeith auf dere Straßen soll finden laßen.”
Die Folterstrafe ward in dem Gärtchen des Rathauses, das daher den Namen „Martergärtchen” führte, vollzogen (I, S. 15, 237).
Das Landesgubernium teilte dem Magistrat 1783 mit, daß: „nachdem Allerhöchst Ihro Majestät die Tortur für ein sehr gefährliches und zur Erforschung der Wahrheit unzulängliches Mittel anerkannt, so geruhen hochdieselben vermöge Allerhöchsten Dekret dtto. 27. August a. c. allergnädigst zu befehlen, damit in Zukunft, solche einiger Mißethat wegen verdächtige Personen nicht einmal durch Stockschläge zum Bekändniß zu zwingen sind.” Damit war jene fchauerliche Einrichtung der Folter, der durch Jahrhunderte ungezählte Scharen zum Opfer fielen, für immer abgeschafft. Allerdings hatte schon die Kaiserin Maria Theresia 1778 die Tortur verboten, doch ward sie trotzdem hie und da noch vorgenommen und durch fie manch Unschuldiger zu falscher Selbstanklage gezwungen. Auch nach 1783 scheint mitunter die Tortur ausgeübt worden zu fein, denn 1792 erschien neuerdings ein diesbezügliches Verbot.
Arrestlokalitäten befanden sich auf dem Rathause. Es gab hier verschiedene Abstufungen und Verschärfungen. Widerhaarige Uebeltäter wurden in die „stinkende Kammer” oder in die „Marterkammer” gesperrt. Als ein Bäcker und ein Schmied 1723 Streitigkeiten mit ihren Zunftmeiftern hatten und die Sache vor den Magistrat kam, wurde der Bäder für „8 Tage in die bürgerliche Kammer bei schlechter Kost” gesteckt, der Schmied aber erhielt „wegen feiner großen unbesonnenen, Bosheit” vor erst 12 Streiche mit der Lapaten und dann kam er „in Eisen in die Marterkammer,” Gleichfalls in die Marterkammer für 8 Tage bei Wasser und Brot wurden mehrere Bürger eingesperrt, weil sie während der Woche in einem Wirtshaus gewesen waren und „auch überigens ein liederliches und Bürgern unanständiges Leben führten.” Ihr „Haupt – Rädelsführer,” ein Tschismenmacher, wurde aber zu einem halben Jahr Zuchthaus verurteilt. 1730 wurden 6 Viehdiebe eingefangen, von denen 3 in die stinkende Kammer, 3 in die Marterkammer bis zu ihrer Aburteilung kamen. Ein Kürschner, der feine Frau und feine Schwiegermutter „sehr brutall tracktieret” hatte „wird in ein scharff Arest in die salva venia Kammer gestecket.” Zu längeren Freiheitsstrafen Verurteilte kamen in das Zuchthaus, das bis 1747 in der Burgergasse stand.”

Brațul justiției
…
„De aceea, în „Statuta” sunt prevăzute pedepse severe pentru infracțiuni minore. Acolo se spune: „Hoții prinși și condamnați să fie pedepsiți cu spânzurătoarea; iar cei care fură bunuri sfințite sau bisericești din biserici vor fi pedepsiți cu focul” etc.
Pentru a-l determina pe un criminal încăpățânat să mărturisească, acesta era dus „ad locum torturae”, adică în camera de tortură, pentru a fi, dacă era posibil, înfrânt deja prin simpla vedere a instrumentelor și prin pregătirea pentru tortură. Dacă acest lucru nu avea niciun efect, atunci se recurgea la „mijloace mai severe, precum loviturile pe banca de transpirație” sau la „obijnuitele gradices torturae”.
Se foloseau șuruburi pentru strivirea degetelor, apoi „tragerea pe scară”, picurarea de smoală aprinsă pe spatele criminalului sau arderea spatelui cu fier înroșit și multe altele. Când, în cele din urmă, se obținea o mărturisire și se pronunța sentința de moarte, judecătorul rupea un baston cu cuvintele: „Așa cum rup acest baston, așa va fi astăzi sufletul tău despărțit de trup.”
După aceea, condamnatului i se scoteau lanțurile, iar călăul îl conducea la locul execuției pentru a executa sentința.
Până în secolul al XVII-lea, locul de execuție era marele Inel [ Piața Mare ], pe latura de nord-est a căruia se afla stâlpul de infamie din piatră (f. 1, p. 16, 18), ca contrapondere la statuia lui Nepomuk.
Pe lângă acesta, exista însă și un loc de execuție „în afara Tranchementului”, spre vechea stradă Salzburger Straße [ Straße Ocna Sibiului ]. Totuși, se pare că, temporar, au fost folosite și alte locuri de execuție, deoarece, de exemplu, în 1747, un sublocotenent care vânduse material de război pe cont propriu a fost „spânzurat în fața Porții Höldner” Poarții Cisnădiei. Pentru pedepsele corporale, curtea primăriei servea adesea ca loc de execuție, dar „biciuirile” se efectuau și lângă stâlpul de rușine de pe marele Inel [ Piața Mare ].
Lângă stâlpul infamiei se afla până în 1734 „Narrenhäusel”, Cușca de nebuni, o cușcă mare în care erau expuși bețivii, cei care tulburau liniștea noaptea și alți răufăcători. În 1724, magistratul a ordonat: „Cei care umblă noaptea pe străzi trebuie să fie duși fără excepție în Cușca de nebuni [ Narrenhäusel ]. Din acest motiv, se va distribui și publica un afiș insistent, prin care se va preciza că nimeni nu are voie să se afle pe străzi după ora 10 vara și ora 9 iarna, fără un motiv urgent.
Pedeapsa prin tortură era aplicată în grădinuța primăriei [ Gärtchen des Rathauses ], care purta de aceea numele de „Martergärtchen” [ Grădinuța Torturii ] (I, p. 15, 237).
Guvernul provincial a comunicat magistraturii în 1783 că: „întrucât Majestatea Sa a recunoscut tortura ca fiind un mijloc foarte periculos și insuficient pentru aflarea adevărului, aceasta a binevoit, prin decretul său din 27 august a. c., să se dispună cu cea mai mare îndurare ca, în viitor, persoanele suspectate de anumite fapte reprobabile să nu mai fie forțate să mărturisească nici măcar prin lovituri cu bastonul.” Astfel, acea instituție îngrozitoare a torturii, care a făcut victime nenumărate de-a lungul secolelor, a fost abolită pentru totdeauna. Cu toate acestea, împărăteasa Maria Tereza interzisese deja tortura în 1778, dar aceasta era totuși practicată ici și colo, iar prin ea mulți nevinovați erau forțați să se autoacuze în mod fals. Chiar și după 1783, tortura pare să fi fost practicată ocazional, deoarece în 1792 a apărut o nouă interdicție în acest sens.
Celulele de arest se aflau în clădirea primăriei. Existau aici diferite niveluri de severitate. Infractorii recidiviști erau închiși în „camera împuțită” sau în „camera de tortură”. Când, în 1723, un brutar și un fierar au avut dispute cu maiștrii breslei lor și cazul a ajuns în fața magistraturii, brutarul a fost închis „pentru 8 zile în camera cetățenească, cu mâncare proastă”, iar fierarul a primit „din cauza răutății sale mari și nechibzuite” mai întâi 12 lovituri cu lopata, iar apoi a ajuns „în lanțuri în camera de tortură”. De asemenea, mai mulți cetățeni au fost închiși în camera de tortură timp de 8 zile, cu apă și pâine, pentru că fuseseră într-o cârciumă în timpul săptămânii și „duceau, de altfel, o viață desfrânată și nepotrivită pentru cetățeni”. „Liderul lor principal”, un cizmar, a fost însă condamnat la jumătate de an de închisoare. În 1730 au fost prinși 6 hoți de vite, dintre care 3 au ajuns în camera puturoasă, iar 3 în camera de tortură până la judecarea lor. Un blănar, care „și-a maltratat foarte brutal” soția și soacra, „va fi închis în arest strict în camera salva venia”. Cei condamnați la pedepse mai lungi cu închisoarea ajungeau în închisoare, care până în 1747 se afla în strada Burger [ Burgergasse // strada Turnului ].”

Intrarea în Grădina Trandafirilor, str. Dealului 23/25 – desen de Juliana Fabritius-Dancu

Trebuie să recunosc că, uneori, există momente în viață în care este mai bine să nu-ți exprimi propriile gânduri, ci mai degrabă să te bucuri de frumusețea cuvintelor care izvorăsc din pana celor binecuvântați cu arta scrisului.
Vă ofer aici plăsmuirea în cuvinte Cîntări din Grădina Trandafirilor, scrisă și publicată de poata Adriana Moscicki pe pagina sa de Facebook „Călătorie în timp – Zeitreise – Idŭoutazás // Sibiu – Hermannstadt – Nagyszeben”.

* * *

Cîntări din Grădina Trandafirilor

Pentru că privighetoarea cînta aici și aroma trandafirilor o învăluia precum mătasa umerii femeilor, pe înserat… m-am încăpățînat sa caut edenul acesta uitat, Grădina Trandafirilor!
Am citit despre ea, știam unde se afla, știam ce a fost acolo și atît. Aș fi putut să construiesc în cap povestea, dar m-am încăpățînat să caut istoria ei mică, atmosfera, aroma, sensul. O grădină de trandafiri te face să visezi. O grădină de trandafiri este spațiu de evadare din rutina de zi cu zi…

În perioada Interbelică, exista în Sibiu un restaurant mic și modest, renumit pentru atmosfera intimă și plăcută, cunoscut sub denumirea de „Grădina Trandafirilor” (Rosengarten). Emilia Seibold, zisă domnișoara Mitzi, era proprietăreasă și ospătăriță. Clientela era, în majoritate, formată din studenți, muzicieni, artiști, tineri Sibieni neconvenționali, boemi, plin de vise și dornici de viață. Unii din ei se intorseseră de pe front și nu doreau altceva decît sa uite grozăviile trăite în timpul primului Război Mondial.
Restaurantul avea, pe lîngă sala de mese, și o grădină mare ințesată de trandafiri, cu mese și bănci și o popicărie proprie. Prin grădină curgea un pîrîu într-un canal relativ adînc, rămășita Citadelei ce nu s-a construit niciodată.
Ospătăreasa Mitzi baleta printre mese, servea băuturi, vinur și d-ale gurii, gustări simple dar apetisante, felii de pîine cu unt sau pastă picantă din brinză de burduf sau proaspătă, amestecată cu unt și boia dulce. Vinurile erau din zona Oraștie-Sebeș-Apold cumpărate de la vinăria lui Fronius. În luna mai se consuma o bautură tradițională, un punch din vin alb, vin spumos și aromată cu Vinariță, plantă ale cărei frunze îi dădeau un gust aparte.
Dar nu gustările acestea frugale, nici vinul nu erau motivul prezenței în Grădina Trandafirilor, ci întîlnirea cu prietenii, schimbul de idei, muzica, atmosfera. Aici se adunau seară de seară și ascultau, între altele, cîntecul „Privighetoarea”, poezie de Thedor Storm, recitau și citeau poeziile lui Hermann Löns, aici Fritz Gierlich, Dolf Hienz, Pua Kristyn, Gottlieb Brantsch și prietenii lor Sibieni se intreceau în a cînta, acompaniați de ghitări sau lăute, cintece studențești și cîntece din repertoriul popular din cartea, „50 de cântece din mica grădină de trandafiri”, culegere de cântece publicată pentru prima dată în 1916 de editura Eugen Diederichs din Jena…

Georg Hienz va păstra amintirea vremurilor și a propriului tată, Dolf Hienz, într-o cărticică apărută în 2001 sub titlul „Cîntece din Grădina Trandafirilor”. Volumul cuprinde, cîntece cu note și versuri auzite și cîntate în Grădina Trandafirilor. Și sînt convinsă că, undeva, în adîncul cuferelor sau în vreun sertar uitat, între fotografiile bunicilor, zace, fără să știm și să o recunoaștem, o imagine îngălbenită, poate puțin boțită, cu colțuri îndoite, din care zîmbește domnișoara Mitzi, purtîndu-și platourile cu gustări, din care ne privesc, cîntînd vesel, tineri ce au visat vrăjiți de trandafiri.

Adriana Moscicki ( 6 noiembrie 2015 )

* * *

Acestă ilustrație, un screenshot dintr-o filmare realizată de Lorenz Thal în 1989, arată casa de pe strada Dealului nr.23 ( vechea adresă: Berggasse Nr.15 ) unde se afla micul restaurant cu grădină de vară „Grădina Trandafirilor”.

Informații despre istoria micului restaurant, în germană crâșmă: Wirtshaus, cunoscut Sibienilor din perioada interbelică sub denumirea de „Grădina Trandafirilor”, aflăm și din cărțile de adrese ale orașului Sibiu din ultimul sfert al secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea.
La adresa Berggasse Nr.15 funcționa o distilărie de vin ars deschisă de proprietarul Gottfried Sebold în jurul anului 1880. Aproximativ 20 de ani mai târziu deschide și o crâșmă ( Wirtshaus ). În 1909, după moartea lui Gottfried, distilăria se închide dar crâșma a continuat să existe prin grija soției, Magdalene Seibold și mai târziu a fiicei, Emilie Seibold.
Cartea de adrese 1882: Seibold Gottfried, Brandweinbrenner, Berggasse 15 ( Dealului nr.23 )
Cartea de adrese 1911: Seybold Magdalene, Kessel-Brandweinbrennerswittwe, Berggasse15
Cartea de adrese 1933: Seibold Selma und Mitbesitzerin Seilbold Emilie, Gastwirtin, Berggasse 15

~~~o~~~

Această fotografie, cu valoare documentară, arată cele două clădiri, cu intrarea în Grădina Trandafirilor, strada Dealului nr.23 ( vechea adresă Berggasse Nr.15 ), fotografiate în anii 1920.
Pe vremea aceea, Emilia Seibold, zisă domnișoara Mitzi, era proprietăreasă și ospătărița micului restaurant cu grădină de vară. Micul restaurant familial oferea în după-amiezile însorite și cafea, ceai și prăjituri simple. Era fregventat cu plăcere și de cercuri de doamne ( Damenkränzchen ) și chiar de părinți cu copii. La măsuțe serveau două domnișoare îmbrăcate în haine de culoare închisă cu părul împletit în codițe și așezate în formă de spirală în jurul urechilor.
„Ospătăreasa Mitzi baleta printre mese, servea băuturi, vinur și d-ale gurii, gustări simple dar apetisante, felii de pîine cu unt sau pastă picantă din brinză de burduf sau proaspătă, amestecată cu unt și boia dulce. Vinurile erau din zona Oraștie-Sebeș-Apold cumpărate de la vinăria lui Fronius. În luna mai se consuma o bautură tradițională, un punch din vin alb, vin spumos și aromată cu Vinariță, plantă ale cărei frunze îi dădeau un gust aparte.”
În jurul anului 1940, Grădina Trandafirilor a fost închisă…

~~~o~~~

„50 de cântece din mica grădină de trandafiri” este o carte, culegere de cântece bine-cunoscută, cu texte de „poetul landelor” Hermann Löns, puse pe muzică de compozitorul Ludwig Rahlfs. Colecția de cântece a fost publicată pentru prima dată în 1916 de editura Eugen Diederichs din Jena și conține poezii populare, inspirate din natură, care tratează adesea tema landului Lüneburger Heide și înțelepciunile simple ale vieții.

~~~o~~~

Grădina de Trandafiri de pe strada Dealului din Sibiu // Der Rosengarten in der Berggasse in Hermannstadt

Acum 115 ani, pe 18 iunie 1911, asociaţia femeilor din Sibiu, „Hermannstädter Frauenverein”, a organizat prima ediție a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, cu scopul de a sprijini financiar Școala Evanghelică de Fete din Sibiu. Cu acea ocazie a fost realizată această fotografie stradală deosebit de frumoasă pe strada Dealului ( în germană Berg Gasse, în maghiară Hegy utca ).
Instantaneul, în care se văd persoane îmbrăcate în ținute de sărbătoare într-o trăsură împodobită cu ghirlande de flori, a fost făcut în Piațeta Iosefină lângă „Fântâna Josefină” // „Josefbrunnen”. Fântăna ornamentală, ( în germană, Zierbrunnen ), dedicată împăratului Josif al II-lea, a fost construită în 1905 și este cunoscută sibienilor sub numele de „Mama și copilul”.

Zilele florilor au avut loc în diferite orașe germane în perioada cuprinsă între 1910 și începutul Primului Război Mondial. În fiecare an, o anumită floare era aleasă ca temă principală, iar în scopuri caritabile se distribuiau flori artificiale în schimbul unor donații bănești. Străzile erau decorate cu florile respective și se vindeau mâncare și băuturi.
Cea mai răspândită formă a Zilei Florilor era Ziua Margaretei. Alte zile ale florilor, organizate în scopuri caritabile, erau Ziua Albăstrelei ( Kornblume ) și Ziua Trandafirului de gard ( Heckenrose ) și Ziua Anemonei.
La Sibiu, Zileie Florilor au fost organizate pe 18 iunie 1911, pe 23 iunie 1912 și pe 8 iunie 1913.
Ilustrație din arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

Ilustrația originală

Pictorul August Sporner a realizat o serie de picturi cu motive urbane. Cea mai cunoscută lucrare a sa este o panoramă a orașului Sibiu din anul 1883. În acest tablou, Sporner prezintă o imagine de ansanblu, foarte detaliată, a orașului său natal, dintr-o perspectivă aeriană ( bird’s eye view / Vogelperspektive ).

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Textul sub ilustrației, „Verlag v. F. Michaelis, Hermannstadt – Hermannstadt – Phot. A. Meinhardt”, ne informează că ilustrația a fost publicată de editura lui Franz Michaelis ( 1841 – 1930 ), un librar și editor din Sibiu. Fotografia utilizată de Michaelis provenea din atelierul fotografului August Salamon Meinhardt ( 1845 – 1900? ) din Sibiu.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

August Sporner a fost un pictor amator din Sibiu. În cărțile de adrese din anii 1887 – 1904, A. Sporner este listat ca funcționar public la Banca Generală de asigurări „Transsylvania” SA din Sibiu ( Allgemeine Versicherungsbank „Transsylvania” AG ). În 1887, este menționat și ca profesor de desen la Școala de meserii din Sibiu ( Hermannstädter Gewerbeschule ).
Cartea de adrese 1887: Beamter der „Transilvania“. Wiesengasse 12. ( strada Tipografilor ).
Cartea de adrese 1887: Lehrer an der Gewerbeschule. Huetplatz 5. ( Târgu Fânului )
Cartea de adrese 1889: Transilvaniabeamter. Wiesengasse 12. ( strada Tipografilor )
Cartea de adrese 1892: Transilvaniabeamter. Burgergasse 24. ( strada Ocnei )
Cartea de adrese 1895: Transilvaniabeamter. Wintergasse 13. ( strada Timotei Popovici )
Cartea de adrese 1898 – 1904: Transilvaniabeamter. Reissenfelsgasse 11. ( strada Gh. Lazăr )

~~~o~~~

Franz Michaelis, a fost un librar și editor sibian, ( * Sibiu în 28 mai 1841 – † Sibiu, 30 decembrie 1930 ). După ce și-a terminat studiile la școala secundară din Sibiu, Michaelis a început ucenicia la librăria Filtsch și ulterior a lucrat ca asistent de librar la Praga și Köln începând cu 1860. Ca librar și editor, a promovat ulterior literatura locală, a sprijinit artiștii și a colecționat manuscrise valoroase, pe care le-a lăsat moștenire Muzeului Brukenthal din Sibiu (acum Arhivele Statului). Michaelis s-a remarcat și ca autor de studii de istorie culturală.

Ilustrația originală

Fotografia acestei cărți poștale, cu valoare documentară, a fost făcută pe 18 iunie 1911, în timpul primei ediții a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, organizată de asociaţia femeilor din Sibiu, „Hermannstädter Frauenverein”, cu scopul de a sprijini financiar Școala Evanghelică de Fete din Sibiu.
Instantaneul a fost realizat pe strada Nicolae Bălcescu, care pe atunci se numea strada Cisnădiei, în germană Heltauergasse, în maghiară Disznódi utca și care și astăzi este cunoscută sub numele de Korsó // Corso. Floarea aleasă ca temă principal în 1911 a fost margareta; în această fotografie bărbații o poartă la reverul costumelor!

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Cartea poștală este inscripționată în stânga jos cu textul: „Korsó in der Heltauergasse am I-ten Blumentag in Hermannstadt.” // „Corso pe strada Cisnădiei cu ocazia primei ediții a Zilei Florilor în Sibiu.”.

În clădirea situată în curtea imobilului Nicolae Bălcescu nr.29, pe atunci nr.35, a fost inaugurat, la 25 decembrie 1936, cinematograful CORSO, care în perioada comunistă a devenit cinematograful PACEA.
Prin urmare, toponimul Korsó // Corso, care era folosit încă din prima decadă a secolului al XX-lea, pentru stradă Nicolae Bălcescu, fosta Cisnădiei // Heltauergasse // Disznódi utca, a dat numele cinematografului „Corso”, cunoscut în perioada comunistă sub numele de „Pacea” !

~~~o~~~

Zilele florilor au avut loc în diferite orașe germane în perioada cuprinsă între 1910 și începutul Primului Război Mondial. În fiecare an, o anumită floare era aleasă ca temă principală, iar în scopuri caritabile se distribuiau flori artificiale în schimbul unor donații bănești. Străzile erau decorate cu florile respective și se vindeau mâncare și băuturi.
Cea mai răspândită formă a Zilei Florilor era Ziua Margaretei. Alte zile ale florilor, organizate în scopuri caritabile, erau Ziua Albăstrelei ( Kornblume ) și Ziua Trandafirului de gard ( Heckenrose ) și Ziua Anemonei.
La Sibiu, Zileie Florilor au fost organizate pe 18 iunie 1911, pe 23 iunie 1912 și pe 8 iunie 1913.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Cartea poștală ilustrată, tipărită la tipografia lui Josef Drotleff Sibiu-Hermannstadt, a circulat în 1927, între Sibiu și Năsăud, județul Bistrița. Pe față, sub imagine, în partea de jos a cărții poștale se află textul: Str. Carmen Sylva – Carmen Sylvastrasse – Carmen Sylva-utca.
Fotografia ilustrației a fost realizată la mijlocul anilor 1920 de la feresatra hotelului Bulevard. În partea stângă a străzii Bl. Victoriei ( fosta Schewis ) se vede parcul Elisabeta, germană Elisabethpark, amenajat în fața fostului Palat de Finanțe al autorităților Austro-Ungare. Parcul a fost numit Elisabethpark dupa numele soției împăratului Franz Joseph I – Elisabeth ( Sisi ) împărăteasa Austriei, cât și regina Ungariei.
Cartea poștală se află în colecția privată Wolff.

Ilustrația originală

Fotografia acestei cărți poștale, cu valoare documentară, a fost făcută pe 18 iunie 1911, în timpul primei ediții a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, organizată de asociaţia femeilor din Sibiu, „Hermannstädter Frauenverein”, cu scopul de a sprijini financiar Școala Evanghelică de Fete din Sibiu.
Instantaneul a fost realizat pe strada Nicolae Bălcescu, care pe atunci se numea strada Cisnădiei, în germană Heltauergasse, în maghiară Disznódi utca și care și astăzi este cunoscută sub numele de Korsó // Corso. Între 1784 și 1904, clădirea din partea dreaptă ( astăzi, Piața Mare nr.7 ), a servit drept sediu pentru generalul comandant al trupelor austriece din Transilvania. Floarea aleasă ca temă principal în 1911 a fost margareta; în această fotografie bărbații o poartă la reverul costumelor!

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Cartea poștală este inscripționată în dreapta jos cu textul: „Blumenverkauf am I-ten Blumentag in Hermannstadt.” // „Vânzare de flori cu ocazia primei ediții a Zilei Florilor în Sibiu.”.

Un detaliu demn de remarcat situat în partea stângă a fotografiei infirmă prejudecata potrivit căreia, în perioada antebelică, cetățenilor de etnie română nu li se permitea să se plimbe pe actuala stradă Nicolae Bălcescu, care pe vremea aceea se numea Cisnădiei, în germană Heltauergasse, în maghiară Disznódi utca, cunoscută și sub numele de Corso.
Chiar dacă sărbătoarea florilor fusese organizată de asociaţia femeilor „Hermannstädter Frauenverein”, toți locuitorii orașului, dar și oameni din împrejurimi, indiferent de apartenența lor etnică sau religioasă, erau bineveniți !

~~~o~~~

Zilele florilor au avut loc în diferite orașe germane în perioada cuprinsă între 1910 și începutul Primului Război Mondial. În fiecare an, o anumită floare era aleasă ca temă principală, iar în scopuri caritabile se distribuiau flori artificiale în schimbul unor donații bănești. Străzile erau decorate cu florile respective și se vindeau mâncare și băuturi.
Cea mai răspândită formă a Zilei Florilor era Ziua Margaretei. Alte zile ale florilor, organizate în scopuri caritabile, erau Ziua Albăstrelei ( Kornblume ) și Ziua Trandafirului de gard ( Heckenrose ) și Ziua Anemonei.
La Sibiu, Zileie Florilor au fost organizate pe 18 iunie 1911, pe 23 iunie 1912 și pe 8 iunie 1913.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

„Vedere în perspectivă a Casei Asociațiunii, proiect din 1883.”
„Perspektivische Ansicht des Gesellschaftshauses, Entwurf 1883.”

În ziarul săptămânal „Die Woche”, nr.719 ( p.6 ), apărut în 25 septembrie 1981, a fost publicat articolul, Ein verschwundenes Bauwerk ~ Die Geschichte des Hermannstädter Gesellschaftshauses, ( O clădire dispărută ~ Istoria Casei Asociațiunii din Sibiu ) scris de arhitectulrui Gerhard Schuster din Sibiu. În articolul său bine documentat, arhitectul prezintă nu doar repere cronologice, ci și informații valoroase din punct de vedere istoric și arhitectural.
Mai jos vă oferim o traducere liberă în limba română a articolului lui Gerhard Schuster, urmată de textul original în limba germană.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Casa Asociațiunii, sau Casa Societății, în germană „Gesellschaftshaus” din Sibiu a fost construită între 1883-1884 după planurile arhitectului sibian Carl Heinrich Eder ( 14 iulie 1854 – 18 august 1939 ). Casa Asociațiunii a fost inaugurată la data de 18 August 1884 și dispunea de o sală mare de concerte, ce putea fi folosită și ca sală de teatru, sală de bal sau alte diferite întruniri. Clădirea a găzduit diverse expoziții, cum a fi cea din septembrie 1911 când a fost expus avionul „Vlaicu II“.
După Primul Război Mondial a fost transformată în Casa Societății „Urania” unde a funcționat o perioadă de timp un cinematograf. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată în 1971.

~~~o~~~

Articolului lui Gerhard Schuster publicat în 1981 în ziarul săptămânal „Die Woche”, nr.719.

~~~o~~~

Arhitectul Carl Heinrich Eder ( 1854 – 1939 ).

~~~o~~~

O clădire dispărută
Istoria Casei Societății din Sibiu
De arhitectul Gerhard Schuster

După desființarea breslelor, în Europa s-a considerat că „expozițiile comerciale” organizate periodic ofereau o ocazie de a evalua competitivitatea celor mai diverse produse industriale. Până la mijlocul secolului al XIX–lea, aceste expoziții aveau loc doar la nivel național. În cele din urmă, în 1851, prima Expoziție Universală de la Londra a dat startul unei lungi serii de comparații internaționale, care de fiecare dată se transformau într-un spectacol grandios de autoprezentare al gazdelor și al națiunilor participante.
Clădirile expoziționale ridicate cu aceste ocazii au devenit rapid un element caracteristic al arhitecturii secolului al XIX–lea. În special „Palatul de Cristal” al lui Joseph Paxton din Londra este menționat astăzi în orice prezentare a istoriei recente a arhitecturii. Pavilionul său uriaș din fier și sticlă, care transmitea impresia amețitoare a unei ușurințe filigranate, este considerat în general una dintre sursele arhitecturii contemporane.
Astfel de construcții neconvenționale se datorau însă spiritului pionieresc al unor ingineri și tehnicieni, și nu arhitecților. …

Potrivit renumitului profesor și arhitect al bulevardelor circulare ( Ringstraßenarchitekt ), Teophil Hansen, „stilul clasic din perioada de glorie a epocii elenistice” trebuia aplicat acolo unde o clădire „trebuia să exprime cea mai mare demnitate și cel mai serios scop”.
Arhitectului din Sibiul, Carl Heinrich Eder ( 14 iulie 1854 – 18 august 1939 ), acest stil i s-a părut, aparent, potrivit și pentru construcția sălii sale. Ca justificare pentru această alegere, probabil că ia servit faptul că comitetul de construcții al Asociației Comerciale solicitase în mod explicit, în „programul” său ( Arhiva de Stat din Sibiu, Dosare diverse ale magistraturii 114 ), o clădire care să poată servi nu doar pentru expoziții, ci și ca sală de societate. Pentru a asigura utilizarea clădirii și în perioadele dintre expoziții, aceasta trebuia să poată fi folosită în egală măsură ca „sală de dans și de concerte, pentru spectacole de echitație artistică și acrobație…”. ( Un astfel de centru social a fost construit și în Brașov în 1902 ). …

Stilul clasic de amenajare i-a permis, păstrând simetria și proporțiile stabilite inițial între volumul principal ( sala ) și clădirile auxiliare, să realizeze în mod repetat, pe parcursul a mai mult de zece ani, extinderi fără a pune în pericol imaginea de ansamblu: în 1887 are loc „suprastructurarea terasei”, iar în 1888 se finalizează „anexa spre patinoar”, care servește în același timp drept sală de spectatori încălzită pentru acesta și care include, de asemenea, o „patiserie”. ( Patinoarul se afla pe terenul unde astăzi se află universitatea. ) În același an, „în sală sunt amenajate galeriile”, care erau deja incluse inițial în programul de construcție, iar în 1894 se adaugă „anexa dinspre partea orașului pentru extinderea restaurantului”. În cele din urmă, în 1895, odată cu finalizarea lucrărilor exterioare, se construiește „galeria acoperită” în fața intrării de pe una dintre laturile lungi – dinspre stradă.

Încă o mențiune cu privire la amplasamentul Casei Societății. Deși se afla în imediata apropiere a orașului vechi, pe terenul fostei citadele, în cartierul denumit „Josefstadt” după 1772, acesta era separat de oraș printr-un iaz care a servit orașului până în 1894 ca stație de epurare pentru apa potabilă, fiind astfel greu accesibil. Abia după ce acest lac a fost umplut cu pământ, odată cu punerea în funcțiune a noii conducte de apă potabilă din valea Seviș ( Schewistal ), s-a înregistrat un aflux mai mare de public.
După cum s-a menționat deja, clădirea nu dispunea inițial nici de „stratul de vopsea exterioară”, nici de un sistem adecvat de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Iar lămpile și candelabrele cu petrol au putut fi înlocuite abia în 1892, când a fost introdusă energia electrică de la fabrica de țesături a lui Scherer ( Emil Sigerus, Cronica orașului Sibiu ).

Un motiv în plus pentru a ne opri asupra acestei clădiri, cu volumele sale arhitecturale tipice epocii, care se extind amplu în toate direcțiile, este importanța sa pentru viața socială și politică a orașului. Nu a existat aproape niciun eveniment important al epocii care să nu fi avut loc la Casa Societății ( Gesellschaftshaus ). Menționăm doar „Ziua Sașilor” din 1896 și cele două conferințe ale Partidului Național Român ( 1892 și 1893 ), dintre care mai ales prima a intrat în istoria luptei pentru drepturile naționale ale românilor prin redactarea „Memorandului”.

Aici nu au avut loc doar expozițiile periodice de comerț. Tot aici a fost organizată și prima expoziție de artă ( 1887 ), asociațiile muzicale au susținut numeroase concerte, iar dr. Carl Wolff a putut promova aici, în 1893, cu ocazia „Expoziției electrice”, ideea sa privind o centrală electrică în Sibiu. Mult mai târziu, în secolul nostru ( 1925 ), progresul a fost din nou servit prin „demonstrații publice de radiodifuziune” ( Sigerus, Cronică ), iar clădirea a fost folosită și ca cinematograf.
În 1938, acoperișul Casei Societății a fost distrus de un incendiu. Clădirea astfel avariată, a cărei restaurare probabil nu se justifica, a fost demolată un an mai târziu.

Aproximativ în același loc, pe strada Schewisgasse – astăzi bulevardul Victoriei –, după demolarea clădirii Societății, au fost turnate fundațiile pentru un cazinou militar, care însă nu a mai fost finalizat în timpul războiului. Arhitectul Paul Veseli a elaborat, ținând cont de aceste fundații, proiectul actualei Case a Armatei, care a fost inaugurată la 6 septembrie 1971.

Sursă imagini: Arhivele de Stat din Sibiu, fondul. G. D. Teutsch; colecția Carl Engber; Josef Fischer.
( Ziarul „Die Woche”, nr. 719 / 25 septembrie 1981, Istoria locală, pagina 6 )

~~~o~~~

Ein verschwundenes Bauwerk
Die Geschichte des Hermannstädter Gesellschaftshauses
Von Architekt Gerhard Schuster

Nach Abschaffung der Zünfte sah man in Europa in den periodisch stattfindenden „Gewerbeausstellungen” eine Möglichkeit, die Konkurrenzfähigkeit verschiedenster Industrieprodukte zu überprüfen. Bis zur Mitte des 19. Jahrhunderts fanden diese Ausstellungen nur auf nationaler Ebene statt. 1851 schließlich leitete die erste Weltausstellung in London die lange Serie internationaler Vergleiche ein, die sich jedes mal zu einer selbst-darstellerischen Riesen-Show der Gastgeber und der teilnehmenden Nationen auswuchsen.
Die zu diesen Gelegenheiten aufgeführten Ausstellungsbauten sind schnell zum typischen Bauprogramm des 19. Jahrhunderts geworden. Vor allem Joseph Paxtons Londoner „Kristallpalast” wird heute in jeder Darstellung der neueren Baugeschichte angeführt. Sein Riesen-Pavillon aus Eisen und Glas, der den berauschenden Eindruck filigranhafter Leichtigkeit vermittelte, wird allgemein als eine der Quellen zeitgenössischer Architektur angesehen.
Derartige unkonventionelle Bauten waren aber dem Pioniergeist einiger Ingenieure und Techniker zu verdanken und nicht den Architekten. …

Dem namhaften Professors und Ringstraßenarchitekten Teophil Hansen zufolge war der „classische Stil hellenistischer Blütezeit” dort anzuwenden, wo für ein Gebäude „größte Würde und ernstester Zweck zum Ausdruck kommen sollen”.
Dem Hermannstädter Architekten Carl Heinrich Eder ( 14. Juli 1854 – 18. August 1939 ) schien dieser Stil offenbar auch für seinen Hallenbau angemessen. Als Rechtfertigung für diese Wahl dürfte ihm die Tatsache gedient haben, dass das Baukomitee des Gewerbevereins in seinem „Programm” ( Staatsarchiv Sibiu, Vermischte Magistratsakten 114 ) ausdrücklich ein Gebäude gefordert hatte, das nicht nur für Ausstellungen, sondern auch als Gesellschaftshaus dienen konnte. Denn um den Bau auch zwischen den Ausstellungen auszulasten, sollte er gleichermaßen als „Tanz und Conzertsaal, zu Kunstreiten und Akrobatenvorstellungen… verwendbar sein”. ( Ein Gesellschaftshaus erhielt auch Kronstadt 1902 ). …

Die klassischer Gestaltungsweise erlaubte es ihm, unter Wahrung der Symmetrie und der einmal festgelegten Verhältnisse zwischen Hauptvolumen ( Saal ) und Nebenbauten, im Laufe von mehr als zehn Jahren immer wieder Erweiterungen vorzunehmen, ohne das einheitliche Bild zu gefährden: 1887 kommt es zur „Überbauung der Terrasse”, 1888 wird der „Zubau gegen den Eislaufplatz” fertig, der gleichzeitig als heizbare Zuschauerhalle für diesen dient und außerdem eine „Conditorei” enthält. ( Der Eislaufplatz befand sich auf dem Gelände, wo heute die Hochschule steht. ) Im gleichen Jahr werden auch „im Saale die Galerien angebracht”, die im Bauprogramm ursprünglich schon enthalten waren, 1894 kommt der „Zubau gegen die Stadtseite zur Erweiterung der Restauration” hinzu. 1895 schließlich, und damit sind die Außenarbeiten endlich abgeschlossen, wird vor dem Eingang an einer der Längsseiten – zur Straße hin – die „Vorhalle” errichtet. …

Ein Wort noch zur Lage des Gesellschaftshauses. Obwohl in unmittelbarer Nähe der Altstadt, auf dem einstigen Zitadellengrund, in dem nach 1772 „Josefstadt” genannten Stadtteil gelegen, war es von dieser durch einen Teich getrennt, welcher der Stadt bis 1894 als offene Kläranlage für Trinkwasser diente, und war somit nur schwer zu erreichen. Erst als dieser See nach Übernahme der neuen Trinkwasserleitung aus dem Schewistal zugeschüttet wurde, Konnte ein größerer Publikumszustrom verzeichnet werden.
Der Bau entbehrte anfänglich, wie erwähnt, nicht nur des „äußeren Anstrichs”, sondern auch einer entsprechenden Trinkwasserversorgung und Kanalisation. Und die Petroleumlampen und -luster Konnten erst ersetzt werden, als 1892 elektrischer Strom von der Schererschen Tuchfabrik ( Emil Sigerus, Chronik der Stadt Hermannstadt ) eingeführt wurde.

Ein Grund mehr. auf dieses Gebäude mit seinen zeittypisch nach allen Seiten weit-ausladenden Baumassen einzugehen, ist seine Bedeutung für das soziale und politische Leben der Stadt. Es gab kaum ein bedeutendes Ereignis der Zeit, das nicht im Gesellschaftshaus stattgefunden hätte. Wir erwähnen nur den „Sachsentag” von 1896 und die beiden Konferenzen der Rumänischen Nationalpartei ( 1892 und 1893 ), von denen besonders erstere durch die Abfassung des „Memorandums” in die Geschichte des Kampfes für die nationalen Rechte der Rumänen eingegangen ist.

Nicht nur die periodischen Gewerbeausstellungen fanden hier statt. Auch die erste Kunstausstellung wurde hier eingerichtet ( 1887 ), die Musikvereine gaben zahlreiche Konzerte und Dr. Carl Wolff Konnte 1893 hier anlässlich der „Elektrischen Ausstellung” für seinen Gedanken eines Hermannstädter Elektrizitätswerks werben. Viel später dann, in unserem Jahrhundert ( 192 5), wird durch „öffentliche Vorführung von Rundfunken” ( Sigerus, Chronik ) noch einmal dem Fortschritt gedient, und auch als Kino findet das Gebäude Verwendung.
1938 fällt der Dachstuhl des Gesellschaftshauses einem Brand zum Opfer. Der so zerstörte Bau, den es sich wahrscheinlich nicht lohnte wiederherzustellen, wurde ein Jahr darauf abgetragen.

Etwa an der gleichen Stelle in der Schewisgasse – heute Victoriei-Boulevard – wurden nach der Abtragung des Gesellschaftshauses die Grundmauern für ein Militärkasino gegossen, welches aber während des Krieges nicht mehr zustande kam. Architekt Paul Veseli hat unter Berücksichtigung dieser Grundmauern den Entwurf ausgearbeitet zum heutigen Haus der Armee, das am 6. September 1971 eingeweiht wurde.

Bildnachweis: Staatsarchiv Hermannstadt, Bestand. G. D. Teutsch; Sammlung Carl Engber; Josef Fischer.
( Die Woche, Nr. 719 / 25. September 1981, Heimatkunde, Seite 6 )

~~~o~~~

Stânga: Ilustrație din ghidul turistic despre orașul Sibiu și împrejurimi, „Führer durch Hermannstadt und dessen Umgebung”, editat de „Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor” Secțiunea Sibiu, Sektion Hermannstadt des Siebenbürgischen Karpatenvereins. Ghidul a fost tipărit în 1896 la tipografia W.Krafft în Sibiu.
Dreapta: Fotografie realizată de fotograful sibian Emil Fischer la sfârșitul secolului al XIX-lea.

~~~o~~~

Două fotografii realizate după 1895.

~~~o~~~

Fotografie realizată după 1895, în jurul anului 1900.

~~~o~~~

Fotografie realizată în jurul anului 1900.

~~~o~~~

Două fotografii realizate în 1903, în timpul Expoziției meseriașilor din Sibiu,
„Hermannstädter Gewerbe-Ausstellung”, organizată în Casa Asociațiunii și pe patinoar.

~~~o~~~

Carte postală din perioada interbelică, tipărită la tipografia Jos. Drotleff în Sibiu.
A circulat pe 20 noiembrie 1930, dar fotografia ilustrației datează din anii 1910-1920.

~~~o~~~

„Das Ausstellungs- und Gesellschaftshaus”

Ilustrație din ghidul turistic „Hermannstadt und Umgebung” // „Sibiu și împrejurimi”, editat de Asociația Carpatină Ardeleană „Siebenbürgischer Karpatenverein“ S.K.V. / Sektion Hermannstadt” – comisionar Franz Michaelis. Ghidul a fost tipărit în 1884 la tipografia Jos. Drotleff din Sibiu.

Repere cronologice:
1869-7-29 – 8-7 Zilele Asociațiunii ( Vereinstage ) organizate în hala de festivități din Grădina Gerlitzi.
1877-12-23 Deschiderea patinoarului lângă Administrația fântânelor ( Brunnenmeisterei ).

1884-8-18 Inaugurarea Casei Asociațiunii ( Gesellschaftshaus ) / au loc Zilele festive ale Asociațiunii (Vereinstage).
1885-3-1 Prima Expoziție de Comerț ( Gewerbeausstellung ).
1886-9-9 Expoziție de Comerț ( periodică ).
1887-8-27 Prima Expoziție de Artă ( Kunstausstellung ).
1892-1-20 Conferința Națională Românească ( Rumänische Natinalkonferenz ).
In zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntașii Partidului Național Român ( PNR ) s-au întrunit într-o conferintă extraordinară la Sibiu, alegând ca președinte al partidului pe doctor Ioan Rațiu.
1892-9-23 Casa Asociațiunii este legată de rețeaua de curent. Lucrările au fost finanțate de Fabrica Textilă Scherer ( Schererische Tuchfabrik ).
1892-6-29 Expoziție cu articole electrice ( Elektrische Austellung ).
1892-7-23 Conferința Națională Românească ( Rumänische Natinalkonferenz ).
1896-10-22 Zilele festive Săsești ( Sachsentage ).
1903-8-15 Expoziție de Comerț în clădirea Casei Asociațiunii și în zona patinoarului.
1911 În Casa Asociațiunii / Societății este expus avionul „Vlaicu II“.
1920 Casa Asociațiunii își schimbă denumirea în Sala Urania după deschiderea cinematografului orășenesc.
1925-11-11 Prima radiodifuzare publică.
1928-1-3 Casa Asociațiunii intră în proprietatea orașului Sibiu.
1930 Se schimbă denumirea în Sala Thalia. Cinematograful se inchide după incendiul din 1938.
1938 Clădirea este distrusă de un incendiu în 22 ianuarie.

După deteriorarea clădirii în 1938, ruinele acesteia au fost demolate un an mai târziu și pe locul respectiv s-a început în anul 1939 construcția unui Casinou Militar. Lucrările întrerupte din cauza Războiului Mondial au fost reluate abia la sfârșitul anilor 1960. Zidurile casinoului au fost integrate în noua construcție, Casa Armatei, planificată de arhitectul Paul Veseli.
Casa Armatei a fost inaugurată la data de 6 septembrie 1971.

Pavilionul și patinoarul lângă Casa Societătii // Gesellschaftshaus de pe str. Schewis // Seviș (Bd. Victoriei) fotografiate în primul deceniu al sec. XX. Astăzi se află pe locul patinoarului Facultatea de Litere și Arte – ULBS. Pe terenul unde se afla pavilionul s-a construit Universitatea „Lucian Blaga“ / Facultatea de Inginerie!

Detaliu din pictura realizată de pictorul amator August Sporner în 1883.

Pictorul August Sporner a realizat o serie de picturi cu motive urbane. Cea mai cunoscută lucrare a sa este o panoramă a orașului Sibiu din anul 1883. În acest tablou, Sporner prezintă o imagine de ansanblu, foarte detaliată, a orașului său natal, dintr-o perspectivă aeriană ( bird’s eye view / Vogelperspektive ). În această pictură parcul orașului, sau parcul orășenesc, „Stadtpark” este marcat cu galben, iar zidul exterior, demolat în 1903, este marcat cu roșu.
August Sporner a fost un pictor amator din Sibiu. În cărțile de adrese din anii 1887 – 1904, August Sporner este listat ca funcționar public la Banca Generală de asigurări „Transsylvania” SA din Sibiu ( Allgemeine Versicherungsbank „Transsylvania” AG ). În 1887, este menționat și ca profesor de desen la Școala de meserii din Sibiu ( Hermannstädter Gewerbeschule ).

* * *

Parcul Orașului „Stadtpark” ( Parcul Astra ) de pe terenul Soldisch
Der „Stadtpark” ( Astrapark ) auf dem Soldich-Grund

* * *

Următoarele informații despre istoria parcului Stadtpark // Parcul Orășenesc / Parcul Astra din Sibiu au fost preluate și traduse din Publicația festivă, editată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu, redactată de Ernst Buchholzer, președintele asociației și tipărită la tipografia sibiana Krafft & Drotleff A.G. în anul 1929:
„În anii 1879 și 1880 au fost înființate cinci asociații la Sibiu: Asociația pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Verein zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt, Corul Bărbătesc Hermania // Männerchor Hermania, Clubul Vânătoarilor Sibiu // Hermannstädter Jagdverein, Asociația Funcționarilor // Kommisverein și Asociația Carpatină Ardeleană S.K.V. // Siebenbürgischer Karpathenverein.
Înființarea Asociației de înfrumusețare, așa cum este numită de dragul conciziei, cade în primăvara anului 1879 (16 martie 1879).
Chiar la începutul activității sale Asociația de înfrumusețare a amenajat pe „Soldisch”, în trecut o groapă mlăștinoasă lângă Promenada Bretter, parcul numit Stadtpark // Parcul orașului cu copaci umbriți și peluze îngrijite după planul de bun gust al merituosului membru al comitetului asociației Adolf von Stock și cu ajutorul armatei cezaro-crăiești. Inaugurarea ceremonială a noului parc a avut loc în data de 24 aprilie 1879.
În 1903 s-au înlăturat meterezul și zidul exterior de fortificație de pe latura de vest a Parcului Soldisch, dând parcului Stadtpark aspectul actual. În anul 1905, centenarul comemorării lui Friedrich Schiller, producătorul de salam Gustav Nußbächer a donat orașului un bust al lui Schiller, care a fost amplasat în parcul Stadtpark // Parcul orașului.
La începutul anului 1926 Parcul orașului „Stadtpark”a fost complet reproiectat și a căpătat aspectul actual, rafinat, cu peluze frumoase și poteci largi, bine îngrijite. Plimbătorii sunt fericiți să-și îndrepte pașii în parc și să zăbovească sub copacii înalți, magnifici. Poliția orașului sprijină eforturile umanitare ale asociației în cel mai convenabil mod și pune la dispoziție agenți de pază, astfel încât să putem ieși treptat din starea anarhică a primei perioade postbelice în condiții mai reglementate de securitate și ordine.”

~~~o~~~

„Der Soldich und die Soldischbastei” // „Soldisch și bastionul Soldisch”

La mijlocul anilor 1970, arhitectul sibian Otto Czekelius a redactat o serie de 21 de articole scurte despre istoriei orașului Sibiu, care au fost bublicate în 1976 în ziarul cotidian central de limbă germană din România „Neuer Weg”, sub titlul „Rund um den Großen Ring” // „În jurul Pieței Mari”. Articolele au fost publicate în următoarele numere: anul de apariție 28, nr.8467, din 4 august 1976 până la, inclusiv, anul 28, nr.4898, din 10 septembrie 1976.
Două articole din această serie sunt dedicate istoriei bastionului Soldisch și terenului Soldisch, așa-numitul „Zwinger”, care se întindea de la Poarta Cisnădiei până la bastionul Soldisch, între a treia centură de fortificații și zidul exterior. Un al treilea articol tratează sistemele de alimentare cu apă ale orașului medieval Sibiu.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din colecția personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Această ilustrație interesantă. a unei fotografii de pe o carte poștală din arhiva privată Wolff, arată micul „pârâu” lângă aleea care traversa parcul Stadtpark, ( Parcul Orașului ), cunoscut astăzi sub numele de Parcul Astra. Parcul a fost amenajat în anul 1879 de Asociația pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu // Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt.
Fotografia originală a fost făcută în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, probabil în 1895, de fotograful amator Gustav Theis, notar, senator și viceprimar al orașului Sibiu. Lângă aleea parcului se vede un „pârâu” De fapt, pârâul surprins în această fotografie este o ramificație a Canalului Superior Seviș // Obere Schewiskanal, care alimenta orașul medieval cu apă potabilă.
În fundal, la capătul aleii, se afla strada Fleischergasse, din 1919 numită Mitropoliei, și prima Biserică Evanghelică Sfântul Ioan // Johanniskirche, construită între 1881 și 1883 și demolată în 1910. Actuala biserică Johanniskirche a fost construită în 1912.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din colecția personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Stânga: Această fotografie interesantă, cu valoare documentară, arată prima biserică evanghelică „Johanniskirche”, construită pe locul unde se află actuala biserică Sf, Ioan / Johannis, în germană Johanniskirche în Sibiu. Fotografia acestei ilustrații a fost realizată de fotografa sibiană Kamilla Ásbóth ( 1838-1908 ) în jurul anului 1884, din parcul „Stadtpark” ( Parcul Orașului ) cunoscut și sub numele de Soldisch Park ( Parcul Soldiș ). Astăzi, parcul se numește Parcul Astra după numele Palatului Asociațiunii „ASTRA”, construit în 1904 și inaugurat la 19 august 1905.

Dreapta: Această fotografie interesantă, cu valoare documentară, a fost realizată în Sibiu pe strada Dr. Ioan Lupaș // Hecht Gasse, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de fotograful Wilhelm Auerlich ( 1853-1917 ), care intreținea un atelier fotografic în Sibiu pe str. Nicolae Bălcescu // Heltauergasse nr.53. În partea stângă a fotografiei se vede Parcul Orașului // Stadtpark, astăzi Parcul Astra.

~~~o~~~

Stânga: Carte poștală ilustrată de la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea. În dreapta se vede gardul de scânduri care separa Parcul Orașului „Stadtpark” de Promenada Bretter.

Dreapta: Fotografie realizată la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea. La marginea dreapăa se vede gardul de scânduri care separa Parcul Orașului „Stadtpark” de Promenada Bretter.

~~~o~~~

Stânga: Carte poștală ilustrată circulată în 1905! În anul 1903, după demolarea tronsonului zidului exterior situat între bastionul Cisnădiei și strada Mitropoliei, ASOCIAȚIUNEA ASTRA a ridicat pe parcela Andrei Șaguna nr.6, PALATUL ASOCIAȚIUNII. Pe websiteul patrimoniu.sibiu.ro se poate citi următoarele: „Palatul ASTRA a fost ridicat începând cu 1903 după planurile arhitectului Alador Baranyai, construcţia fiind încredinţată arhitectului Gustav Maetz. Construcţia a fost finalizată în decembrie 1904.”

Clădirea Sanatoriului Luthher, care găzduiește acum Spital de pediatrie, lipsește în această fotografie, deoarece a fost construită în 1906 pe locul fostelor băi Habermann.
Dreapta: Carte poștală ilustrată înscripționată sub imagine cu textul: Muzeul „Asociațiunii pentru literatură română și cultura poporului român” în Sibiiu. Fotografia folosită pentru cartea poștală a fost realizată în 1906 de fotograful Emil Fischer din Sibiu, înainte de construirea Sanatoriului Luthher.

~~~o~~~

Stânga: Carte poștală ilustrată din al doilea deceniu al secolului al XX-lea ( c.1915 ) insripționată pe față cu textul „Hermannstadt – Stadtpark ( rum. Nationalhaus)” ; tradus, „Sibiu – Parcul Orașului ( Casa Națională a Românilor )”.

Dreapta: Carte poștală ilustrată din al doilea deceniu al secolului al XX-lea ( c.1913 ) insripționată pe față cu textul „Sanatorium und Rumänisches Nationalhaus – Hermannstadt” ; tradus, „Sanatoriul și Casa Națională a Românilor – Sibiu )”.

~~~o~~~

Stânga: Carte poștală ilustrată din al doilea deceniu al secolului al XX-lea ( c.1918 ). Fotografia acestei ilustrații prezintă pârâiașul, un braț lateral al Canalului superior Schewis, acum desființat, care traversa Parcul Astra de la Promenada Bretter spre bastionul Soldisch.

Dreapta: Carte poștală ilustrată din primul deceniu al secolului al XX-lea ( c.1908 ) insripționată pe față cu textul „Hermannstadt – Stadtpark” ; tradus, „Sibiu – parcul Orașului”.

~~~o~~~

Stânga: Carte poștală ilustrată circulată în 1915. În anul 1903, după demolarea tronsonului zidului exterior situat între bastionul Cisnădiei și strada Mitropoliei, ASOCIAȚIUNEA ASTRA a ridicat pe parcela Andrei Șaguna nr.6, PALATUL ASOCIAȚIUNII. Pe websiteul patrimoniu.sibiu.ro se poate citi următoarele: „Palatul ASTRA a fost ridicat începând cu 1903 după planurile arhitectului Alador Baranyai, construcţia fiind încredinţată arhitectului Gustav Maetz. Construcţia a fost finalizată în decembrie 1904.”

Dreapta: Ilustrația intitulată „Aus dem Stadtpark” ( tradus, Din Parcul Orașului ), face parte din publicația comemorativă, „Festschrift Zur Feier des fünfzigjährigen Bestandes des Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt”, editată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu. Publicația a fost redactată de Ernst Buchholzer, președintele asociației și tipărită în 1929 la tipografia Krafft & Drotleff A.G. Din Sibiu. Cartea oferă o scurtă prezentare a istoriei Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu, de la înființare, în 1879, până în 1929.

~~~o~~~

Ilustrația intitulată „Stadtpark” face parte din publicația comemorativă, „Festschrift Zur Feier des fünfzigjährigen Bestandes des Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt”, editată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu. Publicația a fost redactată de Ernst Buchholzer, președintele asociației și tipărită în 1929 la tipografia Krafft & Drotleff A.G. Din Sibiu. Cartea oferă o scurtă prezentare a istoriei Asociației pentru Înfrumusețarea orașului Sibiu, de la înființare, în 1879, până în 1929.

~~~o~~~

Stânga: Această frumoasă carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP din perioada antebelică a fost tipărită la tipografia sibiană Jos. Drotleff. Clădirea care găzduiește astăzi Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a fost construită în 1906 de Casa Generală de Economii „Sparkassa” // Hermannstädter Algemeine Sparkassa ca Sanatoriu, „Stadtpark-Sanatorium”. În 1934, Sanatoriul a fost transformat în Spitalul Dr. Martin Luther // Landeskirchliches Martin Luther Krankenhaus. Clădirea a fost proiectată de renumitul arhitect profesorul Karl Hocheder ( 1854-1917 ) din München și construită de arhitectul Hans Heckner.
Cartea poștală este inscripționată pe verso cu textul: „Sanatorium-Volksbad der Hermannstadter allgemeinen Sparkassa ; HermannstadtNagyszeben, Stadtpark”.
Pe lângă finanțarea conductei de apă de izvor, a uzinei de ozon, a canalizării și a pavării străzilor din Sibiu, Casa Generală de Economii „Sparkassa” a construit și instituții/ întreprinderi proprii, care au contribuit la bunăstarea orașului, cum ar fi: noul hotel „Împăratul Romanilor”, sanatoriul din Parcul Orășenesc ( ulterior: Spitalul bisericesc Martin Luther ) și baia publică cu o piscină acoperită, identică cu cea a băii publice Karl Müller din München, situată sub Gasteig; ambele construite de profesorul de arhitectură din München Karl Hocheder ( 1854-1917 ), care a fost mai târziu profesorul lui Otto Czekelius ( 1895-1974 ) – arhitectul șef al orașului Madrid, apoi al orașului Sibiu.

Dreapta: Această frumoasă carte poștală ilustrată din perioada antebelică a fost publicată de editura cu librărie Georg Meyer din Sibiu și poartă pe verso inscripția, „Hermannstadt – Nagyszeben – Sibiiu – Stadtpark”. Cartea poștală, pusă în circulație în 15 iulie 1910, este adresată domnișoarei Paula Ballman, cu domiciliul la adresa Elisabethgasse ( 9 Mai ) Nr.6.
Pe verso se află un text, scris de mână cu creion, cu salutări din Teatrul de Păpuși Sibiu: „Gruss aus dem Kasperltheater sendet: …”, urmat de opt semnături.
În centrul fotografiei se vede Palatul ASTRA din Sibiu, proiectat de Aladár Baranyai și construit de arhitectul Josef Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz în perioada anilor 1903-1905. „Casa Națională Centrală Astra” ( Palatul Asociațiunii ) a fost inaugurat la 19 august 1905.

~~~o~~~

Stânga: Parcul Orașului „Stadtpark”. Carte poștală ilustrată din perioada antebelică ( c.1915 ). La marginea dreaptă a ilustrației se vede Bustul poetului german Friedrich Schiller, realizat în 1905 de sculptorul Thomas Khuen la comanda fabricantului de mezeluri din Sibiu, Gustav Nussbächer. Bustul de bronz al poetului Friedrich Schiller s-a afla între 1905 și 1937 în Parcul Astra, unde fusese amplasat la 12 august 1905. În 1937, statuia a fost demontată și amplasat în nișa semicirculară de sub bovindoul clădirii Piața Schiller nr.1.

Dreapta: Parcul Orașului „Stadtpark”. Carte poștală ilustrată din perioada antebelică, ( c.1910 ), inscripționată pe față cu textul: „Hermannstadt – Nagyzseben – Sibiiu ; Stadtpark mit Sanatoriu”. În dreapta fotografiei se vede Bustul scriitorului german Friedrich Schiller, realizat în 1905 de sculptorul Thomas Khuen la comanda fabricantului de mezeluri din Sibiu, Gustav Nussbächer.

~~~o~~~

Stânga: Bustul poetului german Friedrich Schiller din Parcul Orașului „Stadtpark”. Carte poștală din perioada antebelică ( sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea ) inscripționată sub ilustrație cu textul: „Hermannstadt – Nagyszeben – Sibiiu ; Stadtpark – Városi park – Parcul orășenesc”. Interesant este faptul că pe această carte poștală numele german al parcului, „Stadtpark”, este tradus în limba română prin „Parcul orășenesc”.
Bustul poetului german Friedrich Schiller, realizat în 1905 de sculptorul Thomas Khuen la comanda fabricantului de mezeluri din Sibiu, Gustav Nussbächer, s-a afla între 1905 și 1937 în Parcul Astra, unde fusese amplasat la 12 august 1905. În 1937, statuia a fost demontată și amplasat în nișa semicirculară de sub bovindoul clădirii Piața Schiller nr.1.

Dreapta: Carte poștală ilustrată din perioada antebelică ( începutul secolului al XX-lea ). Fotografia ilustrației a fost realizată pe Promenada Bretter // Bretter. În dreapta imaginii se vede intrarea în Parcul Orașului „Stadtpark” și reclama restaurantului „Stadtpark”, ceea ce înseamnă că fotografia a fost realizată după 1898, an în care a fost deschis restaurantul în clădirea strada Tribunei nr.5, atunci, strada Quergasse.

~~~o~~~

Stânga: Terasa/ Veranda Restaurantului Stadtpark, în germană, Die Veranda der Restauration Stadtpark. Fotografie din primul deceniu al secolului al XX-lea ( c.1906 ).
Pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro se pot citi următoarele informații interesante despre clădirea de pe str. Tribunei nr.5: „La sfârşitul sec. XIX aici a fost deschis Restaurantul Parcului ( Stadtpark ) care avea terasa spre Parcul ASTRA. În perioada interbelică a fost preluat de Petru Răspop care i-a schimbat denumirea în Restaurantul „Metropol“. În perioada comunistă a funcţionat Cafeneaua „Ada Kaleh“, închisă în anii ’90.”

Dreapta: Terasa/ Veranda Restaurantului Stadtpark. Fotografie din primul deceniu al secolului al XX-lea ( c.1910 ).

* * *

Terenul Soldisch ( așa-numitul Zwinger ) și bastionul Soldisch
Der Soldisch-Grund ( sogenannter Zwinger ) und die Soldisch-Bastei

* * *

Terenul Soldisch // Soldisch Grund
În anul 1852 au fost demolate zidul cu turnurile centurii a III-a aflate între Poarta Cisnădiei // Heltauertor și zona Complexul Sportiv Luceafărul. Turnul Aurarilor // Goldschmiedeturm, zidul cu poarta de intrare pe terenul Soldisch și magazia militară, șopronul din lemn ( în germană, ärarischer Schopfen ) au rămas neatinse până prin anii 1860 când au fost demolate. Doar Turnul Aurarilor a rămas în picioare și a fost dat în arendă pompierilor sibieni care i-au schimbat înfățișarea, transformându-l ( vorba lui Böbel ) într-un „porumbar” cu ferestre mari și obloane vopsite în roșu-maro. În anul 1881, turnul și căsuța slujitorului orașului, aflată în apropierea turnului, au fost demolate. În anii 1860 a fost realizată legătură între str. Mitropoliei și str. A. Șaguna, iar în anii 1870 au fost demolate și magaziile, șoproanele militare situate de-a lungul zidului exterior pe dâmbul curtinei.
Așa-numitul Zwinger, teren situat între zidul centurii a treia de fortificații și zidul exterior, a fost folosit în secolele trecute și ca pajiște pentru bovine ( scurt timp și pentru cerbi ), dar și ca depozit de gunoaie. Pârâul care îl traversa, un braț lateral al Canalului superior Schewis, alimenta două lacuri și scurt timp o moară și un joagăr. În anul 1785 incinta bastionul Soldisch a fost transformată de Comes Michael von Brukenthal într-o grădină terasată cu oranjerie, cascadă și ruine artificiale.
În anul 1878, „Societatea pentru înfrumuseţarea oraşului” // „Stadt Verschönerungs-Verein” a amenajat pe Soldisch un parc orășenesc, numit „Stadtpark”, astăzi Parcul Astra. Pe spațiul Soldisch au fost construite între 1881-1883 prima Biserică Sfântul Ion // Johannis și Orfelinatul Evanghelic. Biserica a fost demolată în anul 1910 și reclădită în 1912.

În anul 1882/83, pictorul amator Johann Böbel din Sibiu a completat planul orașului Sibiu, care fusese tipărit în 1875 la Institutul litografic F.A.R. Krabs din Sibiu, cu informații grafice policrome și texte scrise de mână referitoare la: modificările arhitecturale care au avut loc în oraşul Sibiu în secolul al XIX-lea, în perioada 1830-1882/83.

Vă oferim o scurtă traducere în limba română a textului notat de Böbel în planul său referitor la zona Soldisch:
1. Terenul Soldisch
2. În anul 1852, zidul interior al orașului de pe terenul Soldisch, împreună cu cele patru turnuri mici, a fost demolat de italieni.
3. Turnul mare, împreună cu tronsonul de zid de cetate lângă care se aflau încă magaziile, depozitele militare ale orașului [ în germană, ärarische militärische Schopfen ], precum și poarta de intrare în Soldisch, au fost păstrate. În anii 1860, și aceast tronson de zid de cetate, cu magaziile atașate, precum și poarta de intrare în Soldisch, au fost demolate, rămânând în picioare doar turnul mare, care ar fi trebuit să fie păstrat. Acesta nu era o urâțenie pentru oraș și nu stătea în cale.
4. Însă, în anii 1870, turnul a fost cedat pompierilor; i s-a montat un alt acoperiș, i s-au făcut ferestre mari și a fost prevăzut cu obloane de culoare roșu-maroniu, astfel încât acest turn al orașului, frumos și impunător prin forma sa inițială, a fost complet desfigurat și semăna acum mai degrabă cu un porumbar mare [ în germană, grosser Taubenschlag ]. În anul 1880, acesta a fost, de asemenea, demolat. În anul 1881, a fost demolată și căsuța cu locuința slujitorului orașului [ în germană, Dieners Wohnung ] de pe valul de pământ existent, vechea locuință a servitorilor.
5. În anii 1860 s-a realizat străpungerea către Josefstadt [ cartierul Iosefin ].
6. În anii 1870, au fost demolate magaziile orașului care se aflau pe valul de pământ. Timp de mulți ani, Soldisch a fost un adevărat loc de depozitare a gunoiului. În anul 1878, prin intermediul Asociației de înfrumusețare a orașului, nou înființată, cea mai mare parte a zonei Soldisch a fost amenajată într-un parc foarte frumos și a devenit acum o podoabă a orașului.

~~~o~~~

Bastionul Soldisch // Soldisch Bastei
În Sibiul medieval existau arsenale, ateliere de armament și turnătorii pentru ghiulele și gloanțe // Buxenhäuser / Zeughäuser / Rüstkammern / Armamentarium. O turnătorie de ghiulele // Gießhaus se afla în sec. al XVII-lea (1626) pe rondela bastionului Soldiș // Soldisch. În documentele vremii zona apare și sub denumirea la bastionul turnătoriei // bei der Gießpostey (1631). Se presupune că numele bastionului Șoldiș, construit între 1622-1627, provine de la cuvântul „Söldner“, maghiar „zsoldos“ = mercenar, deoarece bastionul fusese apărat de soldați mercenari.
În sec al XVIII-lea, bastionul Soldisch a fost folosit de o personalitate sibiană ca țarc pentru cerbi! În anul 1785 terenul din incinta bastionul a fost cumpărat de baronul Michael von Brukenthal, care l-a transformat într-o grădină englezească, terasată, cu ruine artificiale, cascadă și oranjerie. După moartea baronului Brukenthal grădina a schimbat de cinci ori proprietarul, înainte de a fi cumpărată de fabricantul de fetru și pălării Josef G. Bayer, un pasionat cultivator de citrice. După câțiva ani Bayer a vândut grădina Institutului de pensii din Brașov, de la care a ajuns 1869 prin licitație în posesia lui Gustav Adolph Conrad ( 1841-1893 ), om de știință, specialist în domeniul forestier. După moartea lui Gustav Adolph Conrad, terenul și Villa Conradi au intrat în posesia fiului acestuia, Gustav Conrad ( 1875-1923 ), pedagog și director al Orfelinatului săsesc // din Sibiu. Helene Conrad, văduva pedagogului Gustav Conrad decedat, a vândut proprietatea cu complexul de clădiri de pe Soldiș Bisericii Evanghelice din Sibiu, care a construit și deschis acolo un cămin pentru mame și copii, în anii 1930.
După naționalizarea din 1948, s-a înființat în clădirea căminului deschis în anii 1930 un Cămin de copii // Staatliches Kinderheim , devenit între timp Complexul de Servicii Comunitare „Prichindelul”.

~~~o~~~

„Hirsche und Kanonen” // „Cerbi și tunuri”

La mijlocul anilor 1970, arhitectul sibian Otto Czekelius a redactat o serie de 21 de articole scurte despre istoriei orașului Sibiu, care au fost bublicate în 1976 în ziarul cotidian central de limbă germană din România „Neuer Weg”, sub titlul „Rund um den Großen Ring” // „În jurul Pieței Mari”. Articolele au fost publicate în următoarele numere: anul de apariție 28, nr.8467, din 4 august 1976 până la, inclusiv, anul 28, nr.4898, din 10 septembrie 1976.
Două articole din această serie sunt dedicate istoriei bastionului Soldisch și terenului Soldisch, așa-numitul „Zwinger”, care se întindea de la Poarta Cisnădiei până la bastionul Soldisch, între a treia centură de fortificații și zidul exterior. Un al treilea articol tratează sistemele de alimentare cu apă ale orașului medieval Sibiu.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din colecția personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Turnul Aurarilor de pe terenul Soldisch.
Detaliu editat din acuarela lui Johann Böbel.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din colecția personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Turnul Aurarilor de pe Soldisch // Der Goldschmiedeturm auf dem Soldisch
Stânga: ilustrație originală // dreapta: variantă editată.

Această frumoasă acuarelă, cu valoare documentară, a fost realizată în anii 1860-1870 de cunoscutul pictor amator Johann Böbel ( 1824-1887 ) din Sibiu. Chiar dacă nu putem determina anul exact în care a fost realizată această acuarela, putem stabili ce perioadă a ilustrat Johann Böbel în pictura intitulată „Der massive Soldischturm” ( Turnul masiv de pe Soldisch ).
La „datarea” picturii nedatate, ajută unele „amănunte”, mai precis lipsa acestora. În primul rând, lipsește „Palatul Habermann”, construit în 1876 de fabricantul de bere Johann Habermann în Piața Unirii ( în germană: Einigkeitsplatz ), atunci Piața Hermannsplatz, clădire care nu apare la marginea stângă a tabloului, unde se vede doar cazarma de infanterie cezaro-crăiască. De asemenea, lipsește străpungerea prin zidul exterior realizată în 1869 pentru construirea noului tronson carosabil care leagă strada Mitropoliei de strada Andrei Șaguna. Coșul de fum, vizibil la marginea stângă, aparținea de baia de aburi înființată de Franz Frühbeck senior în anii 1840.

Există ceva interesant, ascuns în această acuarelă, care merită menționat. Este un detaliu care, la prima veder, nu ne dezvăluie secretul care se ascunde în spatele rândului de clăriri. Este vorba despre acel spațiu mic, rămas liber, între cele două rânduri de magazii militare ale orașului, așa-numitele „șoproanele erare”, ( în germană, „ärarische Schopfen” ) vizibile pe dâmbul de pămând. Un indiciu ne oferă planul orașului Sibiu din 1875, completat de pictorul amator Johann Böbel în 1882-1883. În planul respectiv Böbel a macat cu o linie roșie cele două rânduri de clădiri, magazii militare ale orașului, despărțite de acel spațiu, care apare și în această acuarelă cu Turnul Aurarilor.
În spatele rândului de șoproane se afla zidul exterior al centurii a treia de fortificație, care a fost demolat abia în 1903. Dincolo de zidul exterior, deci extramuros, se întindeau parcelele situate pe latura nord-estică a străzii Andrei Șaguna, atunci strada Mühlgasse. Pe parcele nr.10 Böbel a trasat un pasaj, o potecă între zidul exterior și strada Mühlgasse, vizibil în detaliul planului Böbel din 1882-1883! Cu alte cuvinte; aproximativ la jumătatea distanței între Poarta Cisnădiei și bastionul Soldisch s-a spart o portiță în zidul exterior, probabil pentru a permite trecerea din incinta orașului spre noul cartier Iosefin „Josefstadt”, întemeiat în 1773. Pasajul prin parcela nr.10 a fost amenajat cu mult înainte de construirea, în 1869, a noului tronson carosabil care leagă strada Mitropoliei de strada Andrei Șaguna.
Este interesant faptul că, visavi de trecerea spartă în zidul exterior, exista, pe partea opusă a terenului Soldisch ( așa-numitul Zwinger ), o mică rondelă „semicirculară” integrată în zidul celui de al treilea inel de fortificații, unde în vremuri străvechi se afla, de-asemenea, o trecere/ portiță prin care se intra în Zwinger! Acea rondelă „semicirculară” ( halbe Circulförmige Rondelle ) și portița sunt menționate în planul orașului Sibiu din 1751.

Trebuie menționat că în 1903 a fost demolată doar o parte din zidul exterior situat între Poarta Cisnădiei și bastionul Soldisch; și anume, tronsonul de zid între Promenada Bretter și strada Mitropoliei! Tronsonu de zid între strada Mitropoliei și strada Bastionului există și astăzi!
Sursa ilustrației originale: https://sibiucity.ro/ro/foto2/johann-boebel-turnul-aurarilor

~~~o~~~

Această deosebit de rară fotografie, cu valoare istorică și documentară, a fost realizată în jurul anului 1860 de renumitul fotograf sibian, Theodor Glatz ( 1818-1871 ).
Instantaneul arată Baia Frühbeck din Sibiu, fotografiată de la etajul hanului „Zur blauen Kugel” // „La Bila Albastră”, pe atunci strada Mühlgasse 4, astăzi strada Andrei Șaguna 2. În această clădire a fost deschis, la 20 august 1853, primul oficiu telegrafic din Sibiu ( dotat cu aparatura necesară de către Austria ), care a fost mutat la 1 februarie 1874 pe strada Mitropoliei, pe atunci numită Fleischergasse.
Cele două fragmente ale zidului exterior dintre bastionul Cisnădiei și strada Mitropoliei, care se văd în fotografia lui Glatz, sunt marcate cu roșu, în timp ce magaziile militare ( în germană, Ärarische Schopfen ) de pe dâmbul interior al curtinei, sunt marcate cu galben.

~~~o~~~

Stânga: Planul orașului Sibiu din 1875, bazat pe un desen al gravorului Franz J. Dimitrowits, a fost tipărit la Institutul litografic F. A. Robert Krabs din Sibiu, Piața Mare 13. Planul este etichetat în partea dreapta jos cu următorul text: „Plan von Hermannstadt 1875, Maßstab: 1 Zoll = 40 Klafter, Lith. Bei F. A .R. Krabs, grav. F. J. Dimitrowits, Commissions-Verlag von Franz Michaelis Hermannstadt.”. Este primul plan al orașului Sibiu realizat pe baza principiilor topomrtrice moderne!
Planul, publicat prin comision la editura Franz Michaelis din Sibiu, a fost desenat la o scară de 1:2880. Scara reprezentării este: 1 țol la 40 stânjeni. [ 1 Stânjen de Viena ( Klafter ) = 189,6484 cm = 1,896484 m ; 1 Țol de Viena ( Zoll ) = 2,634 cm = 0,02634 m ; 1 Stânjen de Viena corespunde cu 72 Țoli ].

Dreapta: Detaliu din Planul orașului Sibiu tipărit în 1875 la Institutul litografic F.A.R. Krabs și completat în anii 1882-1883 de pictorul amator Johann Böbel din Sibiu cu informații grafice policrome și texte scrise de mână.
Textul introductiv din planul lui Böbel, tradus în limba română: „Schimbările care au avut loc din 1830 până în 1883, în incinta orașului și în afara lui. Demolarea porților orașului, a turnurilor zidurilor orașului, a bastioanelor și a aproape tuturor zidurilor orașului. Demolarea Podului Minciunilor ( Lügenbrücke ) și a altor clădiri, străzi carosabile și străduțe desființate, dar și străzi nou amenajate etc. adunate și desenate în plan de Johann Böbel în 1882”.

* * *

Pârâiașul Canalului superior Schewis de pe terenul Soldisch
Das Bächlein des Oberen Schewiskanals auf dem Soldich-Grund

* * *

În perioada cuprinsă între secolul al XIV-lea și secolul al XIX-lea, au existat în orașul Sibiu două sisteme de canale cu apă curgătoare provenită din râuri de munte: Canalul Morilor alimentat cu apa râului Cibin, aflat în partea nord-vestică, nordică și nord-estică a orașului și cele două canale secundare ale pârâului Seviș / Trinkbach / Zigeunerbach alimentate cu apa provenită din iazul de la Rășinari, aflate în partea sud-vestică, sudică și sud-estică a orașului. Apa canalului superior Seviș (numit și Trinkwasser Kanal / Canalul cu apă de băut) a fost folosită în trecut și ca sursă de apă potabilă.
Apa provenită din canalele amenajate în zona urbană a orașului Sibiu era utilizată ca sursă de apă potabilă, pentru uz casnic, în meșteșuguri și în industria alimentară, precum și ca sursă de energie cinetică pentru acționarea morilor din incinta cetății și imprejurimi.

Canalul Morilor // Mühlkanal
În partea vestică și nord-vestică a orașului medieval se afla Canalul Morilor // Mühlkanal alimentat din apele râului Cibin. Canalul pornea de la stăvilarul din Turnisor, curgea paralel cu râul Cibin, traversa zona cunoscută sub denumirea de Pajiștea Măcelarilori // „Fleischhauerwiese“ (astăzi partea nordică a Cartierului Ștrand) pe lângă Stadionul Voință, str. Poet Vasile Carlova spre str. Tudor Arghezi – Aleea Filozofilor și str. Dârstelor unde se ramifica îin doua brațe.
Un braț curgea extra muros prin fața Porții Turnului // „Sag“, pe lângă Aleea Studenților spre Poartă Ocnei // „Burger“ și zona str. Nicolae Teclu. Cealaltă ramificație intra în oraș pe sub Turnul Dogarilor // „Fassbinderturm“ de unde curgea spre moara de pe str. Turnului și mai departe pe str. Valea Mare / Plopilor / Vopsitorilor. Pe str. Vopsitorilor traversa curtea de la nr.16 și str. Zidului pentru a ieși din oraș prin zidul centurii a IV-a între Turnul Zidarilor și Poarta Ocnei ( loc unde se unea din nou cu apele canalul Mühlkanal ). Canalul Mühlkanal se revarsa în Cibin în zona Moara de Scoarță, astăzi Cartierul Lupeni / Reșița 2.

Părâul Seviș // Schewis Bach / Hermannstädter Bach / Trinkbach sau Zigeunerbach
Părâul Seviș // Schewis Bach era alimentat cu apa din iazul de la Rășinari provenită din râul Șteaza (și râul Caselor după harta din 1700). Apa pârâului Seviș a fost folosită pentru amenajarea lacurilor extra muros din partea sud-vestică a orașului medieval, lacuri care făceau parte din sistemul de fortificații a cetății ( de exemplu lacul Croitorilor ) dar și ca sursă de energie cinetică pentru morile orașului.
Cantitatea de apă adunată din izvoarele din zona Parcul Natural Dumbrava Sibiului, cum ar fi izvorul Fântână Hoților din zona Fabricii de Covoare Dumbrava, nu ar fi ajuns pentru a garanta un debit constant de apă necesar pentru a pune în funcțiune instalaţiile hidrotehnice din Pădurea Dumbrava, Valea Aurie, parcul Sub Arini și zona cetății!

A nu se confunda Râul Seviș cu Pârâul Seviș. Răul Seviș curge în valea Sevișului de la Rășinari spre Șelimbăr unde se varsă în râul Cibin. În zona Șelimbăr râul Seviș este cunoscut și sub denumirea de râul Sebeș. Părâul Seviș curge prin Pădurea Dumbravă Sibiului ( Junger Wald ), Valea Aurie ( Goldtal ), Valea Arinilor (Erlental) din parcul Sub Arini (Erlenpark) spre str. Z. Boiu, Biserica din Groapă, str. C. Brâncuși, str Gimnasticii, str. Izvorului și cartierul Lazaret unde se varsă în râul Cibin.

Paralel cu pârâul Seviș/ Trinkbach au fost amenajate de-a lungul timpului două canale de apă:
Canalul superior Seviș ( Obere Schewiskanal ) și Canalul inferior Seviș ( Untere Schewiskanal ).

Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal numit și Marele pârăiaş Seviș // Großer Schewisbachl sau Trinkwasser Kanal ( Canalul cu apă de băut )
Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal izvorî din Pârâul Seviș amonte de lacul Dumbrava (vezi harta din 1893) și curgea prin Valea Aurie paralel cu aleea amenajată la marginea vestică a văii. Apa canalului punea în funcțiune moara orășenească cu sită Schreyer ( Städtische Beutelmühle Schreyermühle ) și moara orășenească de pulbere ( Städtische Pulvermühle ). După bifurcația din zona Vadul Vacii (Kuhfurt) canalul superior ajungea în zona parcului Sub Arini unde curgea paralel cu strada Schewis // Seviș, astăzi Bd. Victoriei, spre Poarta Cisnădiei. În fața Porții Cisnădiei canalul se ramifică în mai multe brațe. Un braț traversa parcelele aflate între str A. Șaguna și str. G. Barițiu și se vărsa în Canalul Morilor sub bastionul Soldiș în zona Aleea Filozofilor. Apa canalului superior punea în funcțiune moara Neumühle, moara orăşenească lângă Soldiş (Städtische Mühle am Soldisch) și moara orăşenească cu sită sub Soldiş (Städtische Beutelmühle unterhalb des Soldisch) aflate pe str. A. Șaguna. De la aceste trei mori se trage denumirea germană a străzii A. Șaguna: Mühlgasse – str. Morilor! Atenție: a nu se confunda str. Morilor; în limba germană str. Heidengasse (tradus în limba română: str. Luncii) cu str. A. Șaguna; în limba germană str. Mühlegasse ( tradus în limba română: str. Morilor ).
Alt braț curgea prin Parcul Astra (Stadtpark) spre bastionul Soldiș unde punea în funcțiune un joagăr și o moară cu piuă pentru argăsit/ tăbăcit piele ( Sägemühle und Weißgärber-Walkmühlen ). După traversarea bastionului sub rondelă apa canalului superior se vărsa în Canalul Morilor în zona str. Dârstelor.
O parte din apa canalului superior traversa orașul medieval în rigole mediane amenajate pe străzile principale ale Sibiului.
Canalul superior a fost folosit și ca sursă de apă potabilă – vezi denumirea germană: Trinkwasser Kanal (Canal cu apă de băut). Apa canalului era limpezită în două lacuri decantoare amenajate în fața Porții Cisnădiei (zona vechiului parc Elizabetha) și transportată prin tuburi speciale spre fântânile cu țevi din oraș. Alimentarea cu apa potabilă a fântânilor cu țevi ( Röhrenbrunnen ) s-a relizat prin intermediul unor conducte speciale din lemn, formate din tuburi confecționate din trunchiuri de copaci (molid) prin scobire/perforare longitudinală și îmbinarea lor cu elemente/țevi din metal.

Canalul inferior Seviș // Untere Schewiskanal numit și Micul pârăiaş Seviș // Kleiner Schewisbachl
Canalul inferior Seviș // Untere Schewiskanal a fost amenajat de breasla Pielarilor ( Ledererzunft ) în anul 1750. Canalul inferior, un braț al Canalului superior, pornea la bifurcația din zona Vadul Vacii (Kuhfurt) unde traversa Valea Aurie (Goldtal) pe digul de pământ – ulterior viaduct, rambleu tramvai! Canalul inferior curgea la marginea estică a parcului Sub Arini spre str. Şcoala de Înot unde alimenta bazinul Școlii militare de Înot și punea în funcțiune o moară aflată lângă grădina Schöpp (Mühle am Schöppischen Garten) pe panta spre str. Z. Boiu. Din Școala de Înot curgea spre Calea Dumbrăvii unde punea în funcțiune un Joagăr (Sägemühle & Schneidemühle) și un Joagăr pentru tăiat scânduri şi furniruri (Bretter- und Furnier Schneidemühle). După ce traversa Calea Dumbrăvii și str. R. Stanca ajungea pe str. L. Blaga unde punea în funcțiune o moara de scoarţă ( Lohmühle ) și un Joagăr ( Bretter-Schneidmühle ), anterior „Moara Cerbului” // „Hirschmühle”. Canalul superior se vărsa în pârăul Trinkbach în zona str. Izvorului.

~~~o~~~

„Seen und Mühlen” // „Lacuri și mori”

La mijlocul anilor 1970, arhitectul sibian Otto Czekelius a redactat o serie de 21 de articole scurte despre istoriei orașului Sibiu, care au fost bublicate în 1976 în ziarul cotidian central de limbă germană din România „Neuer Weg”, sub titlul „Rund um den Großen Ring” // „În jurul Pieței Mari”. Articolele au fost publicate în următoarele numere: anul de apariție 28, nr.8467, din 4 august 1976 până la, inclusiv, anul 28, nr.4898, din 10 septembrie 1976.
Două articole din această serie sunt dedicate istoriei bastionului Soldisch și terenului Soldisch, așa-numitul „Zwinger”, care se întindea de la Poarta Cisnădiei până la bastionul Soldisch, între a treia centură de fortificații și zidul exterior. Un al treilea articol tratează sistemele de alimentare cu apă ale orașului medieval Sibiu.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din colecția personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Harta orașului Sibiu din 1926.

În perioada cuprinsă între secolul al XIV-lea și secolul al XIX-lea, au existat în orașul Sibiu două sisteme de canale cu apă curgătoare provenită din râuri de munte: Canalul Morilor alimentat cu apa râului Cibin, aflat în partea nord-vestică, nordică și nord-estică a orașului și cele două canale secundare ale pârâului Seviș / Trinkbach / Zigeunerbach alimentate cu apa provenită din iazul de la Rășinari, aflate în partea sud-vestică, sudică și sud-estică a orașului. Apa canalului superior Seviș (numit și Trinkwasser Kanal / Canalul cu apă de băut) a fost folosită în trecut și ca sursă de apă potabilă.
Apa provenită din canalele amenajate în zona urbană a orașului Sibiu era utilizată ca sursă de apă potabilă, pentru uz casnic, în meșteșuguri și în industria alimentară, precum și ca sursă de energie cinetică pentru acționarea morilor din incinta cetății și imprejurimi.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din colecția personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Stânga: Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP – circulată în 1925, tipărită la Institulul tipografic „Kunstanstalt Jos. Drotleff” în Sibiu.
În partea stângă se vede Hotelul Europa și Promenada Bretter, iar în partea dreaptă Cazarma cezaro-crăiască de Infanterie / Cazarma 90. În 1876, a fost ridicat Palatul Habermann. În 1914, s-a adăugat latura sud-estică a clădirii care poartă astăzi denumirea de Hotel Continental Forum. În 1873, numele pieței situată între Palatul Habermann și Cazarma de infanterie, Piața Cazărmii // Kasernenplatz, a fost schimbat în Piața Hermann // Hermannsplatz. Din 1919 piața poartă numele de Piața Unirii // Einigkeitsplatz.

Dreapta: Această frumoasă litografie a fost realizată în perioada 1860-1870 la Institutul litografic al tipografului și librarului Friedrich August Robert Krabs ( 1816-1884 ) din Sibiu. Litografia este inscripționată sub ilustraäie cu textul: „Lith, Anst. v. R. Krabs in Hermannstadt” | „Frühbecks Bade-Anstalt in Hermannstadt”.
În partea stânga a micului parc, unde oamenii promenează îmbrăcate în costume de epocă, se poate vedea baia lui Franz Frühbeck, cu cele două intrări către cabinele din lemn, al căror vestiare separate pentru femei și bărbați înconjurau bazinele de înot, construite în 1859, și care erau despărțite unul de celălalt printr-un perete din scânduri.
Sub podețul vizibil pe partea stângă curgea un pârâiaș, de fapt un braț lateral al Canalului superior Schewis, care pornea de la Promenada Bretter, trecea pe sub Palatul Habermann și se îndrepta spre bastionul Soldisch. Lângă bastion, apa acționa o moară de scânduri, precum și o moara orășenească cu sită, numită „Moara Pelger”, situată în aval de bastion.

~~~o~~~

Stânga: Micul „pârâu” lângă aleea care traversa parcul Stadtpark, ( Parcul Orașului ), cunoscut astăzi sub numele de Parcul Astra. Fotografia originală a fost făcută în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, probabil în 1895, de fotograful amator Gustav Theis, notar, senator și viceprimar al orașului Sibiu.

Dreapta: Una dintre cele mai frumoase picturi relizate de pictorul August Spornern în 1875, arată grădina cu ruine artificiale, cu terase, cascadă, fântână arteziană și oranjerie amenajată de baronul Michael Brukenthal în 1785 pe bastionul Șoldiș. Acest tablou cu valoare documentară a fost realizat la comanda soților Gustav Adolph și Luise Conradi, născută Juhaz, care achiziționaseră proprietatea de pe Soldisch în 1869. Este aproape sigur că cele două persoane care stau pe banca vizibilă în partea de jos a tabloului sunt chiar cuplul menționat.

~~~o~~~

Următoarele două ilustrații fac parte din pictura intitulată „Villa Conradi” realizată de artistul sibian August Sporner în 1889. Tabloul integral arată grădină și vila CONRADI, situată în zona rondelei de pe bastionul Soldiș // Soldischbastei din Sibiu, după ce proprietarul Gustav Adolph Conrad a ridicat turnul cu creneluri și a supraetajat corpul nord-estic a clădirii cu o terasă/ belvedere în perioada anilor 1883-1889. În litografia, compusă din șase casete cu diferite vederi / detalii ale grădinii și clădirii Conradi, apare și blazonul familiei Conrad!
Sporner pictează o vedere din față, „Vorderansicht”, în care apare fereastra hexagonală, Steaua lui David, pe frontispiciul corpului sud-vestic, sub statuia femeii cu mâna dreaptă făcută streașină la ochi pe coama acoperișului, turnul cu creneluri și alte detalii interesante ; o vedere din spate, „Rückansicht”, foarte intereant detaliu ; un pasaj din grădină, „Gartenparthie”, cu fântâna arteziană și cascada mică din șanțul prin care curgea pârâul ; un foișor de molid, „Fichtenlaube”, situat lângă zidul grădinii ; o căsuță de grădină, „Gartenhäuschen”, care există și astăzi lângă intrarea în bastion și un detaliu cu latura sud-vestică a bastionul Șoldiș, „Gartenbastei”, în care apare pasajul pietonal spre str. Dârstelor, cu podețul peste pârâul care alimenta cu apă moara orășenească lângă Șoldiș – zona Azilul de copii / adresa veche str. A. Șaguna 18 și moara orășenească cu sită sub Șoldiș / adresa veche str. A. Șaguna 20, demolată 2008.

Ilustrația din stânga ne prezintă un pasaj de grădină intitulat „Gartenparthie”, în care se pot vedea o mică cascadă și o fântâna arteziană în șanțul prin care pârâiașul ( un braț lateral al Canalului superior Schewis ) curgea de la Promenada Bretter în direcția bastionul Soldisch pentru a se vărsa, dincole de vila Conradi, în Canalul Morilor // Mühlkanal, în zona străzii Dârstelor. Fântăna arteziană apare și în pictura lui August Sporner realizată în 1875.
Detaliul din dreapta, intitulat „Rückansicht”, ne oferă o vedere din spate a clădirii Conradi, de pe strada Dârstelor.

Pasajul de grădină intitulat „Gartenparthie” cu mica cascadă și fântâna arteziană.

 

Ilustrația originală

Această ilustrație este un detaliu dintr-o carte poștală ilustrată, tipărită la începutul secolului al XX-lea în Sibiu. Fotografia a fost realizată pe strada Dr. Ioan Lupaș și arată terasa restaurantului Stadtpark, vezi reclama de pe fațadă: „GASTWIRTSCHAFT STADTPARK. Restaurantul se afla pe strada Tribunei nr.5 ( în germană: Quer Gasse ) cu terasă spre str. Ioan Lupaș nr.6 ( Hecht Gasse ).

Stânga: variantă editată policrom // Dreapta: variantă editată alb-negru

Din cărțile de adrese ale orașului Sibiu aflăm că la parterul clădirii situată pe str, Tribunei nr.5 funcționa la sfârșitul anilor 1880 și începutul anilor 1890 cafeneaua lui Popovici Demeter ( Popovits Demeter ).
În cartea de adrese din 1895 este menționat restaurantul lui George Ardean ( Georg Ardean ) deschis în spațiul nou renovat situat „vis-à-vis de parcul Stadtpark”.
Restaurantul Stadtpark, renovat și redeschis pe 7 noiembrie 1897, dispunea de o sală mare de mese ( Großer Speisesaal ), o sală mică de mese ( Kleiner Speisesaal ), o sală pentru micul dejun ( Frühstückzimmer ), o cameră decorată cu trofee de vânătoare ( Jagdzimmer ) și o terasă/ verandă ( Veranda ) împrejmuită cu un gard acoperit de plante, amenajată pe trotuarul din fața clădirii de pe str. Ioan Lupaș nr.6.

Restaurantul purta numele parcului Stadtpark, tradus Parcul Orașului cunoscut astăzi sub numele de Parcul Astra. Parcul Stadtpark a fost amenajat în 1878 de către „Societatea pentru înfrumuseţarea oraşului“ ( Stadt Verschönerungs-Verein ) pe așa-numitul teren Soldisch, mai precis pe partea sudică a zonei ZWINGER, situat între zidul de fortificație al incintei a III-a și zidul exterior.
La sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea restaurantul ajunge în proprietatea lui Thellmann Engelberg.
La începutul secolului al XX-lea restaurantul Stadtpark se află în proprietatea lui Hager Michael.

~~~o~~~

Cartea de adrese din 1889 – 1892; categoria „Kaffeehäuser” ( Cafenele ), Popovits Demeter, Quergasse Nr.5.
Cartea de adrese din 1895; restaurant, Eigentümer ( proprietar ) Georg Ardean, Quergasse Nr.5.
Cartea de adrese din 1898; restaurant Stadtpark, Restaurateur Thellmann Engelberg, Quergasse Nr.5.
Cartea de adrese din 1901 – 1911; restaurant Stadtpark, Restaurateur Hager Michael, Quergasse Nr.5.

~~~o~~~

Pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro se pot citi următoarele informații interesante despre clădirea de pe str. Tribunei nr. 5: „La sfârşitul sec. XIX aici a fost deschis Restaurantul Parcului (Stadtpark) care avea terasa spre Parcul ASTRA. În perioada interbelică a fost preluat de Petru Răspop care i-a schimbat denumirea în Restaurantul „Metropol“. În perioada comunistă a funcţionat Cafeneaua „Ada Kaleh“, închisă în anii ’90.”

Dacă nu a fost posibil să păstrăm, să salvăm și să avem grijă de ceea ce au construit generațiile anterioare, cel puțin să păstrăm în amintire ceea ce distrugem în numele generațiilor viitoare…

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt. Credit foto: Radu Barth.

Această interesanto fotografie, cu valoare documentară, a fost realizată în Piața Huet din Sibiu, în anii 1880, înainte de demolarea Capelei Sfântul Iacob în 1890, cunoscută și sub numele de Capela Sfântul Ladislau.
Cele două fetițe din prim-plan apar și într-o fotografie făcută cam în același timp în afara curții Bisericii Evanghelice. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Ilustrația originală

Această interesantă fotografie, cu valoare istorică și documentară, se află pe o carte poștală inscripționată sub ilustrație cu textul în roșu: „Casa națională din Sibiiu”. Cartea poștală este datată de expeditor, 21 VIII 1905 !
Palatul ASTRA din Sibiu a fost proiectat de arhitectul Aladár Baranyai și construit în perioada anilor 1903-1905 de arhitectul Josef Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz. „Casa Națională Centrală Astra” ( Palatul Asociațiunii ) a fost inaugurat la 19 august 1905.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

În partea stângă a fotografiei se vede o parte din zidul exterior de fortificație, construit din piatră de râu legată cu mortar. Zidul se afla între bastionul de la Poarta Cisnădiei ( germană. Heltauertor bastei ) și bastionul Soldisch ( Soldisch Bastei ). Un tronson al acestui zid exterior există și în zilele noatre între strada Mitropoliei și strada Bastionului.
Pe zidul incintei se poate vedea peretele tencuit și coșul de fum al unei case care se afla pe parcela strada Mühlgasse Nr.4, astăzi parcela strada Andrei Șaguna nr.2-4 și parcele strada Gheorghe Barițiu nr.3. La acea vreme, parcela Mühlgasse Nr.4 cu Baia Habermann ( anterior Baia Frühbeck) se afla în proprietatea urmașilor fabricantului de bere Johann Habermann.
Astăzi, clădirea construită în 1906 de către Casa Generală de Economii ( Hermannstädter Allgemeine Sparkasse ) cu destinație de Sanatoriu, strada Gheorghe Barițiu nr.3, găzduiește Spitalul de pediatrie Sibiu.

~~~o~~~

Următoarele informații au fost preluate de pe siteul web: patrimoniu.sibiu.ro:

Palatul Asociaţiunii
Str. George Bariţiu nr.5
„În 1897 Asociaţiunea ASTRA cumpăra de la d-na Maria Weindel terenul din str. Şaguna nr. 6 pe care se aflau ’nişte căsuţe, o fierărie şi o grădină pustie care se termina în zidul cetăţii‘.
Fortificaţiile de pe Şaguna au fost înlăturate în 1903 după 7 luni de muncă. Se spune că pe această porţiune din zidul cetăţii a căzut în 1764 generalul Bucow, de aici trăgândui-se moartea.
Palatul ASTRA a fost ridicat începând cu 1903 după planurile arhitectului Alador Baranyai, construcţia fiind încredinţată arhitectului Gustav Maetz.
Construcţia a fost finalizată în decembrie 1904.
Mobilierul a fost furnizat de Fritz W. Elges, sculptura aparţine lui Iosif Schneider, iar pictura interioară aparţine pictorului Johann Hofrichter din Bohemia.
La 19 august 1905 se inaugura „Casa Naţională Centrală Astra“ (Palatul Asociaţiunii), prevăzut cu „Bibliotecă publică“- la parter, un „Muzeul Istorico-Etnografic al Transilvaniei“ – la etajul I şi „Sala de Conferinţe şi a Dizertaţii ASTRA“, ultima construită de „Societatea pentru un for de teatru românesc în Transilvania“.
Din acest motiv Sala Astra a avut menirea de a fi şi scena primului teatru românesc din Transilvania. Inaugurarea sălii s-a făcut cu piesa lui Vasile Alecsandri, Fântâna Blanduziei.
Muzeul Asociaţiunii şi-a încetat activitatea în luna mai 1950.

Istoric:
În martie 1911 aici are loc prima şezătoare literară a Soc. Scriitorilor Români în Sala Asociaţiunii cu participarea lui Emil Gârleanu, Victor Eftimiu, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Maria Cunţan şi Octavian Tâslăuşeanu;
12-13 iulie 1919: primul congres al comercianţilor români din Ardeal este ţinut în Sala Asociaţiunii;
După venirea comuniştilor la putere sala festivă s-a numit o prioada „Sala Ştefan Gheorghiu“;
La 26 iunie 1949 în sala de festivităţi a Bibliotecii ASTRA are loc inaugurarea ATENEULUI POPULAR „Ştefan Gheorghiu”. Programul muzical a fost coordonat de prof. Ilie Micu;
În sala de festivităţi a murit Dr. Juliu Bielz în timpul unui spectacol dat la 9 iunie 1958 de o formaţia artistică din Mediaş.”

~~~o~~~

Spital de pediatrie
Str. George Bariţiu nr.3
„Clădirea a fost ridicată în 1906 pe locul fostelor băi Habermann construite în 1880.
Popularitatea tot mai mare a Băii Populare, inaugurată în 1904, l-a convins pe Dr. Carl Wolff să ia în considerare oferirea posibilităţii de cazare şi tratament a pacienţilor veniţi din exterior.
Astfel a luat naştere Sanatoriu construit de către Casa Generală de Economii (Hermannstädter Allgemeine Sparkasse) ca parte a complexului Bade- und Kuranstalt Hermannstadt (Institut für diätetisches und physikalisches Heilverfahren) din care făcea parte şi Baia Populară.
Clădirea este decorată cu motive preluate din repertoriul barocului şi Art Noveau (vezi decoraţiile uşilor de la intrare) fiind ridicata după planurile Prof. Karl Hocheder din München, de catre arhitectul Hans Heckner care a lucrat cu firma de constructii Gustav Mätz.
Dupa razboi isi schimba denumirea in Sanatorul Stadtpark (proprietar Hermannstadter allg. Sparkasse) iar in 1934 se inaugureaza Clinica “Dr. Martin Luther” care va functiona până la 1 iulie 1945 când a fost desfintata.
În 19 august 1945 s-a inaugurat spitalul Asigurărilor Sociale „Prof. Ghe. Nicolau“, iar mai tarziu a fost Policlinica de copii.
În prezent îşi desfăşoară activitatea secţia Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului de Pediatrie Sibiu.”

Această frumoasă carte poștală ilustrată din perioada antebelică a fost publicată de editura cu librărie Georg Meyer din Sibiu și poartă pe verso inscripția, „Hermannstadt – Nagyszeben – Sibiiu – Stadtpark”. Cartea poștală, pusă în circulație în 15 iulie 1910, este adresată domnișoarei Paula Ballman, cu domiciliul la adresa Elisabethgasse ( 9 Mai ) Nr.6.
Pe verso se află un text, scris de mână cu creion, cu salutări din Teatrul de Păpuși Sibiu: „Gruss aus dem Kasperltheater sendet: …”, urmat de opt semnături.

Clădirea din stânga a fost ridicată în anul 1906 de Casa Generală de Economii Sparkassa // Hermannstädter Algemeine Sparkassa ca Sanatoriu, „Stadtpark-Sanatorium”. În 1934, Sanatoriul a fost transformat în Spitalul Dr. Martin Luther // Landeskirchliches Martin Luther Krankenhaus. Clădirea a fost proiectată de renumitul arhitect profesorul Karl Hocheder ( 1854-1917 ) din München și construită de arhitectul Hans Heckner. Astăzi găzduiește Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu.
În centrul fotografiei se vede Palatul ASTRA din Sibiu, proiectat de Aladár Baranyai și construit de arhitectul Josef Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz în perioada anilor 1903-1905. „Casa Națională Centrală Astra” ( Palatul Asociațiunii ) a fost inaugurat la 19 august 1905.

Cartea poștală face parte din colecția privată Wolff.

Trei ilustrații realizate la începutul secolului al XX-lea în care apare Turnul Archebuzierilor // Armbrusterturm construit între 1357-1366 împreună cu zidul centurii a III-a. Turnul de fortificație se află pe strada care poartă din anul 1872 numele de Harteneckgasse. În 1947 numele străzii a fost schimbat în Lajos Kossuth iar în 1970 în strada Cetății. Lângă turn se vede o casă ridicată în „groapa” spațiului Zwinger. Este vorba de casa țintașilor // Schützenhaus construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Poligonul cetățenesc de tragere // Bürgerliche Schießstätte amenajat între cazarmă și Turnul Olarilor // Töpferturm în 1786 de Societatea Țintașilor // Schützengesellschaft. Societatea Țintașilor a fost înființată de Martin Hochmeister, sr. împreună cu conțopistul curții Johann Valentin Günther în anii 1780. Poligonul cetățenesc de tragere a funcționat în Zwinger în perioada anilor 1780-1832. Casa țintașilor a fost demolată la începutul anilor 1920.

Fotografia din partea stângă a fost realizată în perioada anilor 1895-1906. Cea din partea dreaptă a fost făcută după 1906, deoarece în această fotografie policromă apare clădirea de pe strada Papiu Ilarian nr. 9, ridicată de banca Hermannstädter Allgemeine Sparkasse după planurile arhitectului Hans Heckner în anii 1903-1906.