„Ein verschwundenes Bauwerk ~ Die Geschichte des Hermannstädter Gesellschaftshauses | von Architekt Gerhard Schuster” // „O clădire dispărută ~ Istoria Casei Asociațiunii din Sibiu | de arhitectul Gerhard Schuster”

„Vedere în perspectivă a Casei Asociațiunii, proiect din 1883.”
„Perspektivische Ansicht des Gesellschaftshauses, Entwurf 1883.”

În ziarul săptămânal „Die Woche”, nr.719 ( p.6 ), apărut în 25 septembrie 1981, a fost publicat articolul, Ein verschwundenes Bauwerk ~ Die Geschichte des Hermannstädter Gesellschaftshauses, ( O clădire dispărută ~ Istoria Casei Asociațiunii din Sibiu ) scris de arhitectulrui Gerhard Schuster din Sibiu. În articolul său bine documentat, arhitectul prezintă nu doar repere cronologice, ci și informații valoroase din punct de vedere istoric și arhitectural.
Mai jos vă oferim o traducere liberă în limba română a articolului lui Gerhard Schuster, urmată de textul original în limba germană.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Casa Asociațiunii, sau Casa Societății, în germană „Gesellschaftshaus” din Sibiu a fost construită între 1883-1884 după planurile arhitectului sibian Carl Heinrich Eder ( 14 iulie 1854 – 18 august 1939 ). Casa Asociațiunii a fost inaugurată la data de 18 August 1884 și dispunea de o sală mare de concerte, ce putea fi folosită și ca sală de teatru, sală de bal sau alte diferite întruniri. Clădirea a găzduit diverse expoziții, cum a fi cea din septembrie 1911 când a fost expus avionul „Vlaicu II“.
După Primul Război Mondial a fost transformată în Casa Societății „Urania” unde a funcționat o perioadă de timp un cinematograf. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată în 1971.

~~~o~~~

Articolului lui Gerhard Schuster publicat în 1981 în ziarul săptămânal „Die Woche”, nr.719.

~~~o~~~

Arhitectul Carl Heinrich Eder ( 1854 – 1939 ).

~~~o~~~

O clădire dispărută
Istoria Casei Societății din Sibiu
De arhitectul Gerhard Schuster

După desființarea breslelor, în Europa s-a considerat că „expozițiile comerciale” organizate periodic ofereau o ocazie de a evalua competitivitatea celor mai diverse produse industriale. Până la mijlocul secolului al XIX–lea, aceste expoziții aveau loc doar la nivel național. În cele din urmă, în 1851, prima Expoziție Universală de la Londra a dat startul unei lungi serii de comparații internaționale, care de fiecare dată se transformau într-un spectacol grandios de autoprezentare al gazdelor și al națiunilor participante.
Clădirile expoziționale ridicate cu aceste ocazii au devenit rapid un element caracteristic al arhitecturii secolului al XIX–lea. În special „Palatul de Cristal” al lui Joseph Paxton din Londra este menționat astăzi în orice prezentare a istoriei recente a arhitecturii. Pavilionul său uriaș din fier și sticlă, care transmitea impresia amețitoare a unei ușurințe filigranate, este considerat în general una dintre sursele arhitecturii contemporane.
Astfel de construcții neconvenționale se datorau însă spiritului pionieresc al unor ingineri și tehnicieni, și nu arhitecților. …

Potrivit renumitului profesor și arhitect al bulevardelor circulare ( Ringstraßenarchitekt ), Teophil Hansen, „stilul clasic din perioada de glorie a epocii elenistice” trebuia aplicat acolo unde o clădire „trebuia să exprime cea mai mare demnitate și cel mai serios scop”.
Arhitectului din Sibiul, Carl Heinrich Eder ( 14 iulie 1854 – 18 august 1939 ), acest stil i s-a părut, aparent, potrivit și pentru construcția sălii sale. Ca justificare pentru această alegere, probabil că ia servit faptul că comitetul de construcții al Asociației Comerciale solicitase în mod explicit, în „programul” său ( Arhiva de Stat din Sibiu, Dosare diverse ale magistraturii 114 ), o clădire care să poată servi nu doar pentru expoziții, ci și ca sală de societate. Pentru a asigura utilizarea clădirii și în perioadele dintre expoziții, aceasta trebuia să poată fi folosită în egală măsură ca „sală de dans și de concerte, pentru spectacole de echitație artistică și acrobație…”. ( Un astfel de centru social a fost construit și în Brașov în 1902 ). …

Stilul clasic de amenajare i-a permis, păstrând simetria și proporțiile stabilite inițial între volumul principal ( sala ) și clădirile auxiliare, să realizeze în mod repetat, pe parcursul a mai mult de zece ani, extinderi fără a pune în pericol imaginea de ansamblu: în 1887 are loc „suprastructurarea terasei”, iar în 1888 se finalizează „anexa spre patinoar”, care servește în același timp drept sală de spectatori încălzită pentru acesta și care include, de asemenea, o „patiserie”. ( Patinoarul se afla pe terenul unde astăzi se află universitatea. ) În același an, „în sală sunt amenajate galeriile”, care erau deja incluse inițial în programul de construcție, iar în 1894 se adaugă „anexa dinspre partea orașului pentru extinderea restaurantului”. În cele din urmă, în 1895, odată cu finalizarea lucrărilor exterioare, se construiește „galeria acoperită” în fața intrării de pe una dintre laturile lungi – dinspre stradă.

Încă o mențiune cu privire la amplasamentul Casei Societății. Deși se afla în imediata apropiere a orașului vechi, pe terenul fostei citadele, în cartierul denumit „Josefstadt” după 1772, acesta era separat de oraș printr-un iaz care a servit orașului până în 1894 ca stație de epurare pentru apa potabilă, fiind astfel greu accesibil. Abia după ce acest lac a fost umplut cu pământ, odată cu punerea în funcțiune a noii conducte de apă potabilă din valea Seviș ( Schewistal ), s-a înregistrat un aflux mai mare de public.
După cum s-a menționat deja, clădirea nu dispunea inițial nici de „stratul de vopsea exterioară”, nici de un sistem adecvat de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Iar lămpile și candelabrele cu petrol au putut fi înlocuite abia în 1892, când a fost introdusă energia electrică de la fabrica de țesături a lui Scherer ( Emil Sigerus, Cronica orașului Sibiu ).

Un motiv în plus pentru a ne opri asupra acestei clădiri, cu volumele sale arhitecturale tipice epocii, care se extind amplu în toate direcțiile, este importanța sa pentru viața socială și politică a orașului. Nu a existat aproape niciun eveniment important al epocii care să nu fi avut loc la Casa Societății ( Gesellschaftshaus ). Menționăm doar „Ziua Sașilor” din 1896 și cele două conferințe ale Partidului Național Român ( 1892 și 1893 ), dintre care mai ales prima a intrat în istoria luptei pentru drepturile naționale ale românilor prin redactarea „Memorandului”.

Aici nu au avut loc doar expozițiile periodice de comerț. Tot aici a fost organizată și prima expoziție de artă ( 1887 ), asociațiile muzicale au susținut numeroase concerte, iar dr. Carl Wolff a putut promova aici, în 1893, cu ocazia „Expoziției electrice”, ideea sa privind o centrală electrică în Sibiu. Mult mai târziu, în secolul nostru ( 1925 ), progresul a fost din nou servit prin „demonstrații publice de radiodifuziune” ( Sigerus, Cronică ), iar clădirea a fost folosită și ca cinematograf.
În 1938, acoperișul Casei Societății a fost distrus de un incendiu. Clădirea astfel avariată, a cărei restaurare probabil nu se justifica, a fost demolată un an mai târziu.

Aproximativ în același loc, pe strada Schewisgasse – astăzi bulevardul Victoriei –, după demolarea clădirii Societății, au fost turnate fundațiile pentru un cazinou militar, care însă nu a mai fost finalizat în timpul războiului. Arhitectul Paul Veseli a elaborat, ținând cont de aceste fundații, proiectul actualei Case a Armatei, care a fost inaugurată la 6 septembrie 1971.

Sursă imagini: Arhivele de Stat din Sibiu, fondul. G. D. Teutsch; colecția Carl Engber; Josef Fischer.
( Ziarul „Die Woche”, nr. 719 / 25 septembrie 1981, Istoria locală, pagina 6 )

~~~o~~~

Ein verschwundenes Bauwerk
Die Geschichte des Hermannstädter Gesellschaftshauses
Von Architekt Gerhard Schuster

Nach Abschaffung der Zünfte sah man in Europa in den periodisch stattfindenden „Gewerbeausstellungen” eine Möglichkeit, die Konkurrenzfähigkeit verschiedenster Industrieprodukte zu überprüfen. Bis zur Mitte des 19. Jahrhunderts fanden diese Ausstellungen nur auf nationaler Ebene statt. 1851 schließlich leitete die erste Weltausstellung in London die lange Serie internationaler Vergleiche ein, die sich jedes mal zu einer selbst-darstellerischen Riesen-Show der Gastgeber und der teilnehmenden Nationen auswuchsen.
Die zu diesen Gelegenheiten aufgeführten Ausstellungsbauten sind schnell zum typischen Bauprogramm des 19. Jahrhunderts geworden. Vor allem Joseph Paxtons Londoner „Kristallpalast” wird heute in jeder Darstellung der neueren Baugeschichte angeführt. Sein Riesen-Pavillon aus Eisen und Glas, der den berauschenden Eindruck filigranhafter Leichtigkeit vermittelte, wird allgemein als eine der Quellen zeitgenössischer Architektur angesehen.
Derartige unkonventionelle Bauten waren aber dem Pioniergeist einiger Ingenieure und Techniker zu verdanken und nicht den Architekten. …

Dem namhaften Professors und Ringstraßenarchitekten Teophil Hansen zufolge war der „classische Stil hellenistischer Blütezeit” dort anzuwenden, wo für ein Gebäude „größte Würde und ernstester Zweck zum Ausdruck kommen sollen”.
Dem Hermannstädter Architekten Carl Heinrich Eder ( 14. Juli 1854 – 18. August 1939 ) schien dieser Stil offenbar auch für seinen Hallenbau angemessen. Als Rechtfertigung für diese Wahl dürfte ihm die Tatsache gedient haben, dass das Baukomitee des Gewerbevereins in seinem „Programm” ( Staatsarchiv Sibiu, Vermischte Magistratsakten 114 ) ausdrücklich ein Gebäude gefordert hatte, das nicht nur für Ausstellungen, sondern auch als Gesellschaftshaus dienen konnte. Denn um den Bau auch zwischen den Ausstellungen auszulasten, sollte er gleichermaßen als „Tanz und Conzertsaal, zu Kunstreiten und Akrobatenvorstellungen… verwendbar sein”. ( Ein Gesellschaftshaus erhielt auch Kronstadt 1902 ). …

Die klassischer Gestaltungsweise erlaubte es ihm, unter Wahrung der Symmetrie und der einmal festgelegten Verhältnisse zwischen Hauptvolumen ( Saal ) und Nebenbauten, im Laufe von mehr als zehn Jahren immer wieder Erweiterungen vorzunehmen, ohne das einheitliche Bild zu gefährden: 1887 kommt es zur „Überbauung der Terrasse”, 1888 wird der „Zubau gegen den Eislaufplatz” fertig, der gleichzeitig als heizbare Zuschauerhalle für diesen dient und außerdem eine „Conditorei” enthält. ( Der Eislaufplatz befand sich auf dem Gelände, wo heute die Hochschule steht. ) Im gleichen Jahr werden auch „im Saale die Galerien angebracht”, die im Bauprogramm ursprünglich schon enthalten waren, 1894 kommt der „Zubau gegen die Stadtseite zur Erweiterung der Restauration” hinzu. 1895 schließlich, und damit sind die Außenarbeiten endlich abgeschlossen, wird vor dem Eingang an einer der Längsseiten – zur Straße hin – die „Vorhalle” errichtet. …

Ein Wort noch zur Lage des Gesellschaftshauses. Obwohl in unmittelbarer Nähe der Altstadt, auf dem einstigen Zitadellengrund, in dem nach 1772 „Josefstadt” genannten Stadtteil gelegen, war es von dieser durch einen Teich getrennt, welcher der Stadt bis 1894 als offene Kläranlage für Trinkwasser diente, und war somit nur schwer zu erreichen. Erst als dieser See nach Übernahme der neuen Trinkwasserleitung aus dem Schewistal zugeschüttet wurde, Konnte ein größerer Publikumszustrom verzeichnet werden.
Der Bau entbehrte anfänglich, wie erwähnt, nicht nur des „äußeren Anstrichs”, sondern auch einer entsprechenden Trinkwasserversorgung und Kanalisation. Und die Petroleumlampen und -luster Konnten erst ersetzt werden, als 1892 elektrischer Strom von der Schererschen Tuchfabrik ( Emil Sigerus, Chronik der Stadt Hermannstadt ) eingeführt wurde.

Ein Grund mehr. auf dieses Gebäude mit seinen zeittypisch nach allen Seiten weit-ausladenden Baumassen einzugehen, ist seine Bedeutung für das soziale und politische Leben der Stadt. Es gab kaum ein bedeutendes Ereignis der Zeit, das nicht im Gesellschaftshaus stattgefunden hätte. Wir erwähnen nur den „Sachsentag” von 1896 und die beiden Konferenzen der Rumänischen Nationalpartei ( 1892 und 1893 ), von denen besonders erstere durch die Abfassung des „Memorandums” in die Geschichte des Kampfes für die nationalen Rechte der Rumänen eingegangen ist.

Nicht nur die periodischen Gewerbeausstellungen fanden hier statt. Auch die erste Kunstausstellung wurde hier eingerichtet ( 1887 ), die Musikvereine gaben zahlreiche Konzerte und Dr. Carl Wolff Konnte 1893 hier anlässlich der „Elektrischen Ausstellung” für seinen Gedanken eines Hermannstädter Elektrizitätswerks werben. Viel später dann, in unserem Jahrhundert ( 192 5), wird durch „öffentliche Vorführung von Rundfunken” ( Sigerus, Chronik ) noch einmal dem Fortschritt gedient, und auch als Kino findet das Gebäude Verwendung.
1938 fällt der Dachstuhl des Gesellschaftshauses einem Brand zum Opfer. Der so zerstörte Bau, den es sich wahrscheinlich nicht lohnte wiederherzustellen, wurde ein Jahr darauf abgetragen.

Etwa an der gleichen Stelle in der Schewisgasse – heute Victoriei-Boulevard – wurden nach der Abtragung des Gesellschaftshauses die Grundmauern für ein Militärkasino gegossen, welches aber während des Krieges nicht mehr zustande kam. Architekt Paul Veseli hat unter Berücksichtigung dieser Grundmauern den Entwurf ausgearbeitet zum heutigen Haus der Armee, das am 6. September 1971 eingeweiht wurde.

Bildnachweis: Staatsarchiv Hermannstadt, Bestand. G. D. Teutsch; Sammlung Carl Engber; Josef Fischer.
( Die Woche, Nr. 719 / 25. September 1981, Heimatkunde, Seite 6 )

~~~o~~~

Stânga: Ilustrație din ghidul turistic despre orașul Sibiu și împrejurimi, „Führer durch Hermannstadt und dessen Umgebung”, editat de „Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor” Secțiunea Sibiu, Sektion Hermannstadt des Siebenbürgischen Karpatenvereins. Ghidul a fost tipărit în 1896 la tipografia W.Krafft în Sibiu.
Dreapta: Fotografie realizată de fotograful sibian Emil Fischer la sfârșitul secolului al XIX-lea.

~~~o~~~

Două fotografii realizate după 1895.

~~~o~~~

Fotografie realizată după 1895, în jurul anului 1900.

~~~o~~~

Fotografie realizată în jurul anului 1900.

~~~o~~~

Două fotografii realizate în 1903, în timpul Expoziției meseriașilor din Sibiu,
„Hermannstädter Gewerbe-Ausstellung”, organizată în Casa Asociațiunii și pe patinoar.

~~~o~~~

Carte postală din perioada interbelică, tipărită la tipografia Jos. Drotleff în Sibiu.
A circulat pe 20 noiembrie 1930, dar fotografia ilustrației datează din anii 1910-1920.

~~~o~~~

„Das Ausstellungs- und Gesellschaftshaus”

Ilustrație din ghidul turistic „Hermannstadt und Umgebung” // „Sibiu și împrejurimi”, editat de Asociația Carpatină Ardeleană „Siebenbürgischer Karpatenverein“ S.K.V. / Sektion Hermannstadt” – comisionar Franz Michaelis. Ghidul a fost tipărit în 1884 la tipografia Jos. Drotleff din Sibiu.

Repere cronologice:
1869-7-29 – 8-7 Zilele Asociațiunii ( Vereinstage ) organizate în hala de festivități din Grădina Gerlitzi.
1877-12-23 Deschiderea patinoarului lângă Administrația fântânelor ( Brunnenmeisterei ).

1884-8-18 Inaugurarea Casei Asociațiunii ( Gesellschaftshaus ) / au loc Zilele festive ale Asociațiunii (Vereinstage).
1885-3-1 Prima Expoziție de Comerț ( Gewerbeausstellung ).
1886-9-9 Expoziție de Comerț ( periodică ).
1887-8-27 Prima Expoziție de Artă ( Kunstausstellung ).
1892-1-20 Conferința Națională Românească ( Rumänische Natinalkonferenz ).
In zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntașii Partidului Național Român ( PNR ) s-au întrunit într-o conferintă extraordinară la Sibiu, alegând ca președinte al partidului pe doctor Ioan Rațiu.
1892-9-23 Casa Asociațiunii este legată de rețeaua de curent. Lucrările au fost finanțate de Fabrica Textilă Scherer ( Schererische Tuchfabrik ).
1892-6-29 Expoziție cu articole electrice ( Elektrische Austellung ).
1892-7-23 Conferința Națională Românească ( Rumänische Natinalkonferenz ).
1896-10-22 Zilele festive Săsești ( Sachsentage ).
1903-8-15 Expoziție de Comerț în clădirea Casei Asociațiunii și în zona patinoarului.
1911 În Casa Asociațiunii / Societății este expus avionul „Vlaicu II“.
1920 Casa Asociațiunii își schimbă denumirea în Sala Urania după deschiderea cinematografului orășenesc.
1925-11-11 Prima radiodifuzare publică.
1928-1-3 Casa Asociațiunii intră în proprietatea orașului Sibiu.
1930 Se schimbă denumirea în Sala Thalia. Cinematograful se inchide după incendiul din 1938.
1938 Clădirea este distrusă de un incendiu în 22 ianuarie.

După deteriorarea clădirii în 1938, ruinele acesteia au fost demolate un an mai târziu și pe locul respectiv s-a început în anul 1939 construcția unui Casinou Militar. Lucrările întrerupte din cauza Războiului Mondial au fost reluate abia la sfârșitul anilor 1960. Zidurile casinoului au fost integrate în noua construcție, Casa Armatei, planificată de arhitectul Paul Veseli.
Casa Armatei a fost inaugurată la data de 6 septembrie 1971.