Rendez-vous in Hermannstadt

Ilustrație din cartea „Bilder aus der heimischen Geschichte” // „Imagini din istoria locală” tipărită la tipografia sibiana Krafft & Drotleff A.G. 1933.

0

Această carte poștală fotografică a circulat loco în Sibiu, pe 24 decembrie 1909. A fost adresată domnișoarei Gretchen ( Grete ) Pankiewicz, domiciliată pe strada Wintergasse ( din 1970, Timotei Popovici ) nr.11.
Cartea poștală este inscripționată pe față cu textul „Fröhliche Weihnachten”. Pe verso se află adresa destinatarei, „Ihrer Wolgeboren Frl. Gretchen Pankiewicz, Hier, ( Wintergasse Nro.11 )”, și textul: „… und „Prosit Neujahr!” wünscht Ihr ergebener … Teutsch”.

Ilustrația face parte dintr-o colecție de cărți poștale și felicitări moștenită de la dna Paula Ballmann ( Paulatante ), pe care am cunoscut-o personal. Paulatante, domiciliată în Sibiu pe strada Elisabethgasse ( din 1947, 9 Mai ) nr.6/I, primise colecția de la prietena ei, Grete Pankiewicz. Cartea poștală se află în colecția privată Wolff.

0

Această frumoasă carte poștală de Anul Nou a circulat între Sebeș, ( ungurește Szászebes / Sebeșul Săsesc ; germană Mühlbach ) și Sibiu, pe 29 decembrie 1911. A fost adresată domnișoarei Grete Pankiewicz, domiciliată pe vremea aceea pe strada Schewis nr.26, ( din 1965, Bulevardul Victoriei ).
Cartea poștală este inscripționată pe față cu textul „Glückliches Neujahr”. Pe verso se află adresa destinatarei, „Freulein Grete Pankiewicz, bei h. Heinrich, Hermannstadt Schewisgasse 26”, precum și urări de Anul Nou din partea Selmei și a prietenelor sale.

Ilustrația face parte dintr-o colecție de cărți poștale și felicitări moștenită de la dna Paula Ballmann ( Paulatante ), pe care am cunoscut-o personal. Paulatante, domiciliată în Sibiu pe strada Elisabethgasse ( din 1947, 9 Mai ) nr.6/I, primise colecția de la prietena ei, Grete Pankiewicz. Cartea poștală se află în colecția privată Wolff.

0

Ilustrația originală

Această interesantă pictură cu valoare documentară a fost realizată de artistul Othmar Brioschi (*) în 1881. Othmar Brioschi ( n. 17 septembrie 1854 la Viena, † 8 iulie 1912 la Roma ) a fost un peisagist austriac.
Vederea panoramică a orașului Sibiu a fost pictată după o fotografie făcută în anii 1870 de fotograful sibian Wilhelm Neudörfer (**) din turla bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, situată pe strada Reconstrucției ( germană, Brückengasse ). Semnătura artistului apare în dreapta jos.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

În partea de jos a picturii se văd stâlpii de telegraf și vechiul drum ( actuala str. Malului ) de-a lungul râul Cibin. Din 1853, orașul Sibiu era conectat la rețeaua telegrafică europeană pe traseul Viena – Timişoara – Sibiu.
Pe terenul viran aflat între râul Cibin și clădirile situate aproximativ pe aliniamentul zidului centurii a patra de fortificații se afla bastionul din fața Porții Sag / Turnului, demolat în 1852. Zidul de fortificații cu turnurile adiacente, Turnul Croitorilor și Poarta Sag / Turnului ( Schneiderturm und Sagtor ) au fost demolate în 1858. Cădirea vizibilă în partea stângă era Casa pichetul de pompieri // Feuerpiquett, care se afla înițial în interiorul bastionului. După demolarea bastionului în 1852, clădirea a fost transformată în casa de accize vin // Wein Accis Haus. Casa a fost demolată la începutul anilor 1920 când s-a amenajat Piața Lemnelor // Bauholzplatz, astăzi Piața Cibin.

Fotografia lui Wilhelm Neudörfer
Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Clădirea care se vede la marginea de jos a picturii lui Othmar Brioschi se afla pe strada Râului ( germană, Flussgasse ). Între clădirea respectivă și strada Brückengasse ( astăzi, str. Reconstrucției) se afla în trecut un cimitir evanghelic ( evangelischer Friedhof ) amenajat în timpul epidemiei de ciumă din 1603. Din 1603, Poarta Sag/ Turnului a fost numită și „Seuchen Tor” ( Poarta Molimei ). Acest cimitir, menționat în „Planul 21” din albumul realizat de Johann Böbel în anii 1880, este vizibil și în fotografia lui Wilhelm Neudörfer !

Planul 21 din Albumul lui Johann Böbel Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet // Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate. Albumul a fost menționat prima dată în anul 1887. Cronicarul, cartograful și pictorul Johann Böbel s-a născut 1824 la Sibiu, unde a trăit și a decedat la 27 aprilie 1887.

~~~o~~~

(*) Othmar Brioschi era fiul cel mare al pictorului de teatru italo-austriac Carlo Brioschi ( 1826–1895 ) și fratele lui Anton Brioschi ( 1855–1920 ). Inițial format ca pictor de teatru, a studiat la München cu Simon Quaglio (1795–1878), dar, în același timp, din 1874, a studiat și la Academia din München, unde, începând din 1876, a practicat pictura figurativă sub îndrumarea lui Ludwig von Löfftz ( 1845–1910 ). În perioada 1878-1880 a lucrat ca asistent al tatălui său la Viena și a expus picturi la Künstlerhaus. Din 1879 este membru al acestei instituții. Ulterior, a studiat până în 1882 la Școala de pictură peisagistică a lui Eduard von Lichtenfels și a câștigat în 1882 marele premiu de stat, care i-a adus un sejur de doi ani la Roma. În 1885, Othmar Brioschi s-a mutat la Roma, care a devenit reședința sa permanentă. În 1887, Brioschi s-a căsătorit cu Maria, numită Mimmy, fiica sculptorului Heinrich Max Imhof, cu care a avut două fiice.
Punctul forte al artistului era reprezentarea excelentă a peisajelor din jurul Romei, pe care le redă în toate stările posibile, cu efecte de lumină și un puternic efect coloristic.
(Sursa: Wikipedia)

(**) Wilhelm Neudörfer a deținut în perioada anilor 1878-1882, un atelier fotografic în Sibiu, pe care îl cumpărase în jurul anului 1878 de la fotograful Hermann Büchner ( 1821-1890 ).
În 1857, este menționat atelierul fotografic înființat de Büchner în clădirea farmacistului August Teutsch, la adresa ulița Promenadengasse Nr.264 ( redenumită Reissenfelsgasse Nr.7, azi, strada Gheorghe Lazăr nr.5 ).
În jurul anului 1860, Büchner apare cu un atelier fotografic pe strada Reispergasse Nr.391 ( azi, strada Avram Iancu nr.9 ).
În jurul anului 1865 îl găsim cu atelierul fotografic pe strada Heltauergasse Nr.134 ( azi, strada Nicolae Bălcescu nr.18 ). La început Büchner lucra împreună cu fotograful Alois Zigler, din 1870 cu Alexander Maierhofer și din 1875 cu Ludwig Cseidi. În jurul anului 1878, Wilhelm Neudörfer cumpără atelierul lui Büchner.
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrația originală

Strada Turnului, ( germană, Saggasse ; maghiară, Zsák utca ) din Sibiu, fotografiată în jurul anului 1909 la intersecția cu străzile Târgul Vinului, Faurului și Victor Tordășianu. În partea dreaptă se vede piațeta cunoscută sibienilor sub denumirea de „Coroana” // „Krone” și clădirea Târgu Vinului 16 colț cu strada Turnului. Pe fațada clădiri se distinge reclama hotelului Mihaiu.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Pe site-ul patrimoniu sibiu ro se pot citi următoarele informații despre istoria acestei clădiri:
„Aici a funcţionat Hotel Mihaiu deschis de Jon Mihaiu în 1899, cu restaurant şi cafenea.
În 1910 Ion Mihaiu se îmbolnăveşte şi trece hotelul şi restaurantul în administrarea lui Georg Molnar.
În 1912 hotelul este cumpărat de Fritz Markus care-i schimbă denumirea în „Krone“ (Coroana);
Dupa primul război mondial hotelul este cumpărat de Franz Bonfert.
Hotel restaurant „Coroana“ al lui Ghe. Iliesianu a fost preluat de acesta la 1 iulie 1938; În 1939 apare ca hotel de categoria a III-a.
După al doilea război mondial apare doar restaurantul „Coroana“.
După 1950 apare Cooperativa de aprovizionare şi desfacere Unirea, iar de la sfarsitul anilor ’50 restaurantul Timiş, devenit mai târziu primul restaurant cu autoservire din Sibiu.”

0

Această frumoasă ilustrație arată strada Mitropoliei/ Măcelarilor // Fleischergasse // Mészáros utca din Sibiu la începutul secolului al XX-lea, în jurul anului 1908.
Cartea poștală, publicată de editura librăriei G. A. Seraphin, a fost tipărită prin tehnica litografiei fotocromatice în tipografia lui Jos. Drotleff din Sibiu.
În partea dreaptă a fotografiei se vede casa de la nr.10 în care se afla redacția ziarului „Foaia Poporului”.

1892 Foaia Poporului
„A fost cel mai popular ziar românesc din Ardeal (in 1894 a fost ziarul cu cei mai multi abonati: 7000)
Redactori: Sylvester Moldovan si Nicolae Bratu.
Între 1916-1919 îşi încetează apariţia. Ultimul număr în ianuarie 1941 după moartea lui Bratu
În 25 aprilie 1943 reapare ca organ al ASTREI. În 1947 îşi încetează apariţia.”

0

Șed pe stânca tolănită la marginea lacului și răsfoiesc filele timpului trăit împreună cu prea frumoasa mea din Povești Nemuritoare. Imagini curg printre degetele mele, una după alta, și știu că sunt amintirile noastre netrăite, din Burgul Roșu de dincolo de Pădurea Fermecată.

Pe oglinda lacului apar din când în când alte imagini stranii, totuși cunoscute, deoarece provin din albumul timpului nostru. Sunt falsuri manipulate pentru ochii manipulați de cei care, încet dar sigur, schimbă realitatea istorică cu ajutorul inteligenței artificiale !
Și da, știu că entuziasmul consumatorilor este încă incomensurabil, dar în timp ce manipulatorii proslăvesc imensele beneficii și valoarea materială a noii jucării artificiale, copilul nebănuitor se joacă la marginea fântânii !
Cei care sunt de părere sau cred că totul va fi „bine de la sine” probabil nu cunosce diferența între originalul real, palpabil și acel „original” nou, încă artificial, care se va răspândi rasant în memoria acestora. Încet dar sigur, himera, care astăzi încă greșește, învață, învață, învață, până în ziua în care creația artificială nu mai poate fi recunoscută ca atare ! Încă avem opțiunea de a identifica și selecta originalul real, încă avem o șansă să salvam copilul neatent.
Încă avem ocazia și posibilitatea să recunoaștem „originalul”, să alegem cu cine împărtășim aceste valori unice și cu cine dorim să trăim o viață cu adevărat singulară – între primul și ultimul zâmbet, prima și ultima lacrimă, primul și eternul „Te iubesc”…

~~~o~~~

Instantaneu pe Spinarea Câinelui în Sibiu la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Momentaufnahme auf dem Hundsrücken in Hermannstadt Ende des 19. Jhs.
( detaliu cu femei lângă clădiri )

Instantaneu pe Spinarea Câinelui în Sibiu la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Momentaufnahme auf dem Hundsrücken in Hermannstadt Ende des 19. Jhs.
( detaliu cu bărbați lângă zid )

Fotografia originală cu valoare documentară a fost realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, posibil în 1889, pe strada Hundsrücken (*), tradus: Spinarea Câinelui, în Sibiu. Din 1934, această stradă se numește Centumvirilor.

Din păcate, și această ilustrație, la fel ca multe altele din ultima vreme, a fost manipulată digitală cu ajutorul așa-numitei „inteligențe artificiale”. Această acțiune voită a dus la modificarea brutală a unui document valoros, transformându-l într-un fals ( FAKE ) fără nici-o valoare. Astfel de falsuri sunt apoi aruncate în lumea virtual, unde se răspândesc rapid, mai ales pentru că par „mult mai frumoase” sau „mai colorate” decât originalele.

Toate persoanele surprinse în acest instantaneu au fost modificate și transformate digital cu ajutorul inteligenței artificiale ! Nu doar poziția persoanelor în spațiu, ci mai ales anatomia și fizionomia fiecăruia în parte a fost schimbată. Și mai tulburător este faptul că au fost eliminate sau adăugate persoane. În varianta editată, o persoană fotografiată frontal apare cu spatele spre obiectiv, alta cu trei picioare sau una chiar fără cap. Ca să nu mai vorbim de îmbrăcămintea modificată.

Din păcate, nu prea mulți au interesul, timpul sau cunoștiințele necesare pentru a pune la îndoială autenticitatea unei astfel de fotografii falsificate ( FAKE ). Când originalul va dispare din memoria colectivă, versiunea modificată, falsificată, devine singurul „adevăr” vizibil, apreciat și distribuit de consumatorii prea creduli sau docili…
Cine nu va recunoaște astfel de falsificări simple, minore, nu va putea recunoaște nici problemele complexe, majore, cauzate de așa-numita „inteligență artificială” !

~~~o~~~

În zilele noastre, „inteligența umană” manipulează cu ajutorul inteligenței artificiale realitatea istorică,
ca în cazul de față, transformând o fotografie cu valoare documentară într-un FAKE.

~~~o~~~

Stânga: detaliu din fotografia originală <> o <> Dreapta: detaliu din varianta AI-FAKE

~~~o~~~

Stânga: fotografia originală <> o <> Dreapta: variantă AI-FAKE

~~~o~~~

(*) Cu toate că strada Centumvirilor ( Centumviri: Centum = 100, viri = bărbați / un consiliu format dintr-o sută de cetățeni, în germană „Hundertschaft” ) era cunoscută în trecut sub denumirea de Hundsrücken ( tradus: Spinarea Câinelui ) se pare că numele străzii NU se trage de la cuvântul german „Hund” = câine și nici de la cuvântul „Rücken” = spinare.
Se presupune că denumirea veche „Auf dem Hannersrucken” provine de la cuvântul „Hann” = villic ( săsește „Hunn” ) care locuia pe această străduță îngustă, ( în germană = „ric” – spațiu, potecă, drum îngust între două clădiri ).
La mijlocul sec. 17, numele străzii a fost schimbat în „Johannis Reg” și „Johannisrücken”. În sec. 19 apare sub denumirea „Hundsrücken”, ( vezi: „1811 – Casa de sub Dealul Johannis dar și Spinarea câinelui“ // „Haus unter dem Johannes Reeg oder auch Hundsrücken” ).

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Această deosebit de frumoasă litografie fotocromatică, cu numărul de arhivare 16760. P. Z. – HERMANNSTADT. KLEINER RING, a fost realizată pe baza unei fotografii alb-negru, care a fost făcută între 1890 și 1900 pe Piața Mică din Sibiu. Fotografia alb-negru a fost realizată cel mai probabil în studioul fotografului Wilhelm Auerlich ( 1853-1917 ), care între 1887 și 1916 a deținut un atelier fotografic în Sibiu, pe strada Heltauergasse nr.53, astăzi adresa N. Bălcescu nr.47.
Din păcate nu se menționează data exactă sau evenimentul imortalizat pe placa de sticlă într-o zi de târg în Piața Mică. Fotograful a surptins o aglomerație de oameni ( mulțime de spectatori ) înșirată de-a lungul clădirilor situate pe latura sudică a Pieței Mici în zona Bisericii Catolice. Ferestrele de la primuele etaje ale clădirilor din fundal sunt impodobite cu girlande de flori.
Evenimentul ilustrat în această fotografie ar putea avea lăgătură cu o festivitate sau sărbătoare bisericească pentrecută în biserica evanghelică sau catolică.
Se pare că mulțimea de spectatori s-a aliniat de-a lungul unei procesiuni de oameni, dintre care unii se deplasau în trăsuri – cum ar fi grupul de femei în bluze albe din partea stângă a fotografiei, care iese în evidență din mulțimea de spectatori.

Dacă evenimentul ar fi avut loc în preajma Bisericii Evanghelice, atuncea cortegiul sau alaiul de persoane și convoiul de trăsuri s-ar fi deplasat din Piața Huet prin Piața Mică spre Piața Mare deoarece în deceniul respectiv nu era posibil trecerea cu trăsuri pe sub Turnul Preoților, demolat abia în 1898.
Dacă festivitatea ar fi avut legătură cu Biserica Catolică, se pune întrebarea de ce evenimentul surprins pe placa de sticlă nu s-a petrecut în Piața Mare. Este posibil să fi fost întâmpinată și omagiată o personalitate care se afla la una dintre ferestrele de la etajul superior al clădirii Parohiei Catolice…

Detaliu policrom și alb-negru al litografiei fotocromatice, cu numărul de arhivare 16760.

~~~o~~~

Biblioteca Congresului din Washington deține o colecție fără precedent de cărți poștale colorate din perioada Monarchiei Austro-Ungare. Este biblioteca națională a Statelor Unite și cea mai mare bibliotecă din lume, atât din punct de vedere al dimensiunilor, cât și al numărului de cărți, fotografii și documente păstrate în ea. În colecția de peste 125 de milioane de exemplare există și un număr mare de vederi maghiare realizate prin procedeul „Photochrome”. Dintre acestea, aproximativ zece au fost relizate în localități din Adreal.

16756. P. Z. – KRONSTADT VOM RATTENBERG AUS. ( Brașov )
16757. P. Z. – KRONSTADT VOM SCHLOSSBERG AUS. ( Brașov )
16758. P. Z. – KRONSTADT. RATHAUS. (Brașov)
16759. P. Z. – HERMANNSTADT. (Sibiu / Theresianum)
16760. P. Z. – HERMANNSTADT. KLEINER RING. ( Sibiu / Piața Mică )
16761. P. Z. – SIEBENBÜRGER SACHSEN AUS HAMMERSDORF. ( Gușterița / Sași ardeleni )
16762. P. Z. – GROSSWARDEIN. ( Oradea )
16763. P. Z. – GROSSWARDEIN. HAUPTPLATZ & MARKT. ( Oradea )
16764. P. Z. – KLAUSENBURG. FELLEGVAR. ( Cluj / Cetățuia )

În arhiva bibliotecii se află trei ilustrații realizate în tehnica litografiei fotocromatice(*) după imagini fotografice de pe negative alb-negru făcut în anii 1890 de același fotograf ( probabil de Wilhelm Auerlich ) în Sibiu și Gușterița:

Ilustrația: 16759. P. Z. – HERMANNSTADT. (Sibiu / Theresianum)
Ilustrația: 16760. P. Z. – HERMANNSTADT. KLEINER RING. ( Sibiu / Piața Mică )
Ilustrația: 16761. P. Z. – SIEBENBÜRGER SACHSEN AUS HAMMERSDORF. ( Gușterița / Sași ardeleni )

Aceste ilustrații sunt publicate pe site-ul: www.origo.hu/foto/2015/01/fenykepek-egy-regi-magyarorszagrol.

~~~o~~~

Acest colaj vizualizează modificările și transformările ilustrației originale prin prelucrarea digitală cu ajutorul așa-numitei „inteligențe artificiale”.

Și această ilustrație, ca multe altele din ultima vreme, a fost manipulată prin prelucrarea digitală cu ajutorul așa-numitei „inteligențe artificiale”, ceea ce a dus la modificarea brutală a unui document valoros, transformându-l într-un FALS / FAKE fără nici-o valoare. Astfelde falsuri sunt aruncate în mediul virtual, unde se răspândesc rapid, mai ales pentru că „arată mult mai frumos” sau „mai colorate” decât originalele.
Toate persoanele care apar în acest instantaneu au fost modificate și transformate prin prelucrare digitală AI! Nu numai poziția persoanelor în spațiu, ci mai ales anatomia și fizionomia fiecăruia în parte a fost schimbată.

În colajul de față sunt ilustrate câteva greșeli apărute în varianta editată cu ajutorul inteligenței artificiale. De exemplu, cele 5 sfere de pe vârfurile turlelor Bisericii Evanghelice înlcuite cu 5 cruci sau cele 2 coșuri de fum de pe coama acoperișului Palatului Brukenthal care au fost, de asemenea, înlocuite cu 2 „cruci”, dar și multe alte modificări, care pot fi descoperite la o privire mai atentă. Și mai trist este faptul că unele persoane au dispărut sau au fost adăugate, cum ar fi: cei trei copii ivite la maeginea dreaptă a fotogrfiei sau persoanele adăugate grupului de femei din partea stângă a ilustrației. Ca să nu mai vorbim de hainele schimbate…
Când originalul va dispare din memoria colectivă, varianta modificată, falsă, va deveni singurul „adevăr”, distribuit și apreciat de consumatori !

~~~o~~~

Litografia fotocromatică, cu numărul de arhivare 16759. P. Z. – HERMANNSTADT // „Sibiu, vedere generală”, realizată după o imagine fotografică de pe un negativ alb-negru făcut în anii 1890 pe strada Gladiolelor, din turla Bisericii Sf. Elisabeta Sibiu.

Title
[General view, Hermmanstadt (i.e., Hermannstadt), Hungary, Austro-Hungary]
Created / Published
[between ca. 1890 and ca. 1900].
Headings
Photochrom prints–Color–1890-1900.
Notes
– Title from the Detroit Publishing Co., Catalogue J foreign section, Detroit, Mich. : Detroit Publishing Company, 1905.
– Print no. „16759“.
– Forms part of: Views of the Austro-Hungarian Empire in the Photochrom print collection.
Medium
1 photomechanical print : photochrom, color.
Call Number/Physical Location
LOT 13417, no. 309 [item] [P&P]
Source Collection
Views of the Austro-Hungarian Empire
Repository
Library of Congress Prints and Photographs Division Washington, D.C. 20540 USA
Digital Id
ppmsc 09487 //hdl.loc.gov/loc.pnp/ppmsc.09487
Library of Congress Control Number
2002710875
Reproduction Number
LC-DIG-ppmsc-09487 (digital file from original)
Rights Advisory
No known restrictions on publication.
Online Format
image

~~~o~~~

Litografia fotocromatică, cu numărul de arhivare 16761. P. Z. – SIEBENBÜRGER SACHSEN AUS HAMMERSDORF // „Gușterița, Pereche de sași în port popular”, realizată după o imagine fotografică de pe un negativ alb-negru făcut în anii 1890 în Gușterița.

Title
[Hammersdorf, Hermmanstadt (i.e., Hermannstadt), Hungary, Austro-Hungary]
Created / Published
[between ca. 1890 and ca. 1900].
Headings
Photochrom prints–Color–1890-1900.
Notes
– Title from the Detroit Publishing Co., Catalogue J foreign section, Detroit, Mich. : Detroit Publishing Company, 1905.
– Print no. „16761“.
– Forms part of: Views of the Austro-Hungarian Empire in the Photochrom print collection.
Medium
1 photomechanical print : photochrom, color.
Call Number/Physical Location
LOT 13417, no. 310 [item] [P&P]
Source Collection
Views of the Austro-Hungarian Empire
Repository
Library of Congress Prints and Photographs Division Washington, D.C. 20540 USA
Digital Id
ppmsc 09488 //hdl.loc.gov/loc.pnp/ppmsc.09488
Library of Congress Control Number
2002710876
Reproduction Number
LC-DIG-ppmsc-09488 (digital file from original)
Rights Advisory
No known restrictions on publication.
Online Format
image

~~~o~~~

(*) Ilustrațiile realizate prin tehnica litografiei fotocromatice nu erau bazate pe fotografii color, ci pe fotografii alb-negru. Procedeul este un sistem de tipărire litografică, dezvoltat în anii 1880 de litograful din Zurich Hans Jakob Schmid (1856 – 1924): Negativul era aplicat pe un strat fotosensibil pe piatră, iar pentru fiecare culoare care urma să fie imprimată trebuia expusă o nouă piatră. Negativele pentru fiecare culoare în parte erau pregătite manual, într-un proces laborios. Unele imagini necesitau doar câteva culori, iar altele până la douăsprezece etape. Firma Photochrom din Zurich, o filială a tipografiei Orell Füssli, a dezvoltat procesul până la maturitatea comercială și a început să vândă imprimate în 1889. În 1895, firma a fost redenumită Photoglob Zurich.

Tehnica litografiei fotocromatice a avut succes și în SUA, unde Photoglob a fondat Photographic Company în Detroit în 1898. Detroit Publishing Company a fost fondată ca Detroit Photographic Company la sfârșitul secolului al XIX-lea de editura William A. Livingstone și fotograful Edwin H. Husher. Mai târziu a devenit Detroit Photochrom Company și abia în 1905 compania s-a numit Detroit Publishing Company. Compania a achiziționat drepturile asupra unui proces de imprimare color numit Photochrom, dezvoltat de Hans Jakob Schmid de la Compania Orell Fussli din Elveția. Photochrom a permis companiei să comercializeze în masă cărți poștale și alte materiale colorate. Detroit Publishing Company a început să-l comercializeze în 1907 sub numele de „Photostint”.

0

În 1929, dirijabilul „Graf Zeppelin” ( LZ = Luftschiff Zeppelin ) a făcut înconjurul Pământului în 12 zile şi 11 minute, survolând şi oraşul Sibiu. Această fotografie este una dintre puținele fotografiile care arată dirijabilul LZ 127 „Graf Zeppelin” pe 16 octombrie 1929 deasupra orașului Sibiu.
LZ 127 „Graf Zeppelin” avea 25 de cabine pentru pasageri, grupuri sanitare, sală de mese, bucătărie, bibliotecă şi un salon pentru fumători. Era dotat cu 5 motoare Typ Maybach VL 2, 2850 CP şi zbura cu o viteză medie de 125 km/h ( viteza maximă 128 km/h ). A efectuat aproximativ 500 de zboruri şi a traversat Atlanticul de peste 100 de ori, transportând în total peste 16.000 de pasageri şi 20 tone de marfă.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrație originală

Fotografia acestei cărți poștale a fost realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea în grădina restaurantului de vară „Hermannsgarten” ( Grădina lui Hermann ), fosta grădină „Volksgarten” ( Grădina populară ), strada Andrei Șaguna nr.5 ( vechea adresă: Mühlgasse Nr.9 ) în Sibiu.

Variantă editată alb-negru

În spatele meselor restaurantului de vară se distinge Pavilionul Măreției „Prachtsalon”, cunoscut și sub numele de Pavilionul de dans „Tanzpavillon” sau Pavilionul de sticlă „Glaspavillon”. Pavilionul a fost construit în 1869 de baronul Hermann von Brukenthal ( 1843-1872 ) în grădina „Volksgarten” ( Grădina populară ) din suburbia/ cartierul Josefin ( Josefstadt ). După moartea baronului, în 1872, numele grădinii a fost schimbat în „Hermannsgarten”.

În această grădină, care se îndindea între str. Andrei Șaguna nr.5 ( vechea adresă: Mühlgasse Nr.9 ) și str. Banatului nr.2 ( vechea adresă: Seilergasse Nr.6 ), exista deja la mijlocul secolului al XIX-lea pavilionul de vară „Sommer-Salon”, care aparținea hanului „Zur Stadt Wien” // „La orașul Viena” din strada A. Șaguna nr.5, al cărui proprietar era Johann Wanke. În 1855, pavilion de vară a fost distrus de un incendiu, care a afectat și o parte din casa lui Andreas Böbel de la numărul 7a.

Această litografie deosebit de frumoasă, intitulată, „PRACHTSALON des Baron Brukenthal’schen Volksgartens in Hermannstadt”, a fost tipărită la Institutul litografic Winckelmann & Söhne (H.Porsch) din Berlin.

~~~o~~~

Pe locul unde se afla Pavilionul Măreției s-a construit Liceului de Fete evanghelic C.A. // Evangelisches Mädchenlyzeum A.B. inaugurat la 16 octombrie 1927. După 1947, Liceului de Fete a devenit Liceul Agricol. Astăzi, clădire găzduiește Colegiul Agricol D.P. Barcianu. Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrație originală

Această fotografie a fost realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea în grădina restaurantului de vară „Hermannsgarten” ( Grădina lui Hermann ), fosta grădină „Volksgarten” ( Grădina populară ), strada Andrei Șaguna nr.5 ( vechea adresă: Mühlgasse Nr.9 ) în Sibiu.

Variantă editată alb-negru

În spatele meselor restaurantului de vară se distinge Pavilionul Măreției „Prachtsalon”, cunoscut și sub numele de Pavilionul de dans „Tanzpavillon” sau Pavilionul de sticlă „Glaspavillon”. Pavilionul a fost construit în 1869 de baronul Hermann von Brukenthal ( 1843-1872 ) în grădina „Volksgarten” ( Grădina populară ) din suburbia/ cartierul Josefin ( Josefstadt ). După moartea baronului, în 1872, numele grădinii a fost schimbat în „Hermannsgarten”.

În această grădină, care se îndindea între str. Andrei Șaguna nr.5 ( vechea adresă: Mühlgasse Nr.9 ) și str. Banatului nr.2 ( vechea adresă: Seilergasse Nr.6 ), exista deja la mijlocul secolului al XIX-lea pavilionul de vară „Sommer-Salon”, care aparținea hanului „Zur Stadt Wien” // „La orașul Viena” din strada A. Șaguna nr.5, al cărui proprietar era Johann Wanke. În 1855, pavilion de vară a fost distrus de un incendiu, care a afectat și o parte din casa lui Andreas Böbel de la numărul 7a.

Această litografie deosebit de frumoasă, intitulată, „PRACHTSALON des Baron Brukenthal’schen Volksgartens in Hermannstadt”, a fost tipărită la Institutul litografic Winckelmann & Söhne (H.Porsch) din Berlin.

~~~o~~~

Pe locul unde se afla Pavilionul Măreției s-a construit Liceului de Fete evanghelic C.A. // Evangelisches Mädchenlyzeum A.B. inaugurat la 16 octombrie 1927. După 1947, Liceului de Fete a devenit Liceul Agricol. Astăzi, clădire găzduiește Colegiul Agricol D.P. Barcianu. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Această deosebit de frumoasă fotografie a fost realizată în al doilea sau al trilea deceniu al secolului al XX-lea în Piața Mică din Sibiu. În perioada respectivă casa din Piața Mică nr.17, cunoscută în zilele noastre sub numele de „Casa Luxemburg”,  se afla în proprietatea Parohiei evanghelice Sibiu.
În secolul al XIX-lea și începutul secolului XX imobilul se afla în proprietatea familiei Schaser. În jurul anului 1906 casa a intrat în proprietatea Parohiei evanghelice. În cartea de adrese din 1933 clădirea este menționată în proprietatea Fundației Brukenthal.
Există o carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP, publicată înainte de 1919 la editura G.A. Seraphin, pe care se vede casa Piața Mică nr.17 cu cele trei reclame pe fațadă, care apar și în această fotografie: KARL ILLESY | FLEISCHBANK ; KISS GYULÁNÉ | Wasch- und Putz-Anstalt ; GLÜCKMANN MANÓ | FLEISCHHALLE.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Detaliu policrom și alb-negru

Proprietarii imobilului Piața Mică nr.17:
Cartea de adrese 1875-1885, proprietar: Schaser Georg Erben / Moștenitorii lui Schaser Georg
Cartea de adrese 1887-1892, proprietar: Schaser Justine und Erben / Schaser Justine și moștenitorii
Cartea de adrese 1895-1904, proprietar: Schaser Friedrich und Konsorten / Schaser Friedrich și asociații
Cartea de adrese 1908, proprietar: Evangelische Kirchengemeinde / Parohia evanghelică
Cartea de adrese 1933, proprietar: Baron Brukenthal’sche Stiftung / Fundația Baron Brukenthal

Măcelării ( Fleischbank / Fleischhalle ) și spălătorii – curățătorii ( Waschanstalt – Putzanstalt ) care au funcționat la adresa Piața Mică nr.17:
Cartea de adrese 1911
Illesy Karl, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
Kiss Julius, Waschanstalt, Huetplatz 17 ( Kleiner Ring 17 )
Adolf Göbbel, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
Kovats Karl, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
( Glückmann Emanuel, Fleischhauer, Fleischergasse 7 )

Cartea de adrese 1933
Illesy Karl, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
Kiss Gyuláná, Wasch- und Putz-Anstalt, Kleiner Ring 17
Jakob Adolf, Heuplatz 4a, Kleiner Ring 17
( Glückmann Manó, Fleischhauer, Laterngasse 14, Fleischbank: Kleiner Ring 7 )
( Glückmann Emanuel, Fleischhauer, koschere Fleischbank, Kleiner Ring 7 )
( Adolf Göbbel, Fleischhauer, Neugasse 25 )
( Rudolf Göbbel, Fleischhauer, Kleiner Ring 22 )

0

Când am văzut prima dată această fotografie, mi-am amintit de disputa socială fără sens care avusese loc în Sibiu la mijlocul secolului al XIX-lea. În 1859, când Mărul Discordiei a fost finalizat și deschis publicului, a izbucnit gâlceava între cei care promovau denumirea „Podul Minciunilor” și cei care favorizau numele „Podul culcat” sau „Podul suspendat”.
În ziarul sibian Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a fost publicat în anul 1881 un scurt articol în care se explică proveniența denumirii corecte a podului construit în anii 1850 pe strada Ocnei // Burgergasse în Piața Mică.
În articolul intitulat„Wie lautet der richtige Name: Liegen- oder Lügenbrücke” ( „Cum e corect: Liegenbrücke sau Lügenbrücke” ) se amintește odată pentru totdeauna că numele podului este Lügenbrücke = Podul Minciunilor! Proveniența numelui este explicată astfel:
>> Pe vremuri, cei care spuneau minciuni, mințeau în instanță, erau pedepsiți să stea pe acest pod vreme de câteva ore și la fiecare persoană care trecea prin fața lor erau obligați să ducă mâna la gură și să rostească cu voce tare: „Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!” / tradus: „Această gură a vorbit, această gură a mințit.” <<

În povestioara oferită aici nu este vorba de minciunile croșetate la urechile turiștilor pe podul legendelor!

Chiar dacă mâna care acoperă gura copilului în această fotografie sugerează că „această gură a mințit”, vreau totuși să subliniez aici și acum că, în lumina războaielor declanșate de ideologia fascistă și a atrocităților comise împotriva sufletelor supraviețuitorilor celor două Războaie Mondiale, avem datoria să „ne luăm mâinile de la gură”, să spunem adevărul și să dăm „un nume și o voce” copiilor fără nume care au murit în războaiele celor care trăiesc și ucid în numele unei ființe superioare, legii pedepsei ( lex talionis ) sau pentru că se consideră „Übermenschen” ai rasei stăpâne !

„Copilul fericit și Zâna Neagră”

În urmă cu peste un secol, în Orașul Roșu trăia un fotograf deosebit de talentat. Era renumit pentru fotografiile sale neobișnuit de frumoase în care se ascundeau nenumerate povești. Povestioara pitită în această frântură de fotografie este strâns legată de soarta celor patru protagoniști, aflați, mai mult sau mai puțin vizibili, lângă Podul Minciunilor în Piața Mică din Sibiu.
Noima acestei povestiri se naște dincolo de obiectivul fotografului necunoscut în irisul cititorului prin abilitatea acestuia de a înșira și îmbina vizibilul nomen cu invizibilul omen.
Trista poveste a copilului fără nume cu mâna la gură, precum și cea a femeii necunoscute îmbrăcată în doliu și a victimei de sub trifoiul cu patru foi, rămâne nespusă aici…

~~~o~~~

Această deosebit de frumoasă fotografie a fost realizată în al doilea deceniu al secolului al XX-lea în Piața Mică din Sibiu. În perioada respectivă casa din Piața Mică nr.17, cunoscută în zilele noastre sub numele de „Casa Luxemburg” se afla în proprietatea Parohiei evanghelice Sibiu. În secolul al XIX-lea și începutul secolului XX imobilul se afla în proprietatea familiei Schaser. În jurul anului 1906 casa a intrat în proprietatea Parohiei evanghelice. În cartea de adrese din 1933 clădirea este menționată în proprietatea Fundației Brukenthal.

Cărțile de adrese din perioada respectivă menționează la capitolul „Măcelării” și măcelăria de carne cușer ( hală cu produse de carne cușer / kosher ) a măcelarului Glückmann Mano / Glückmann Emanuel: Glückmann Mano / Glückmann Emanuel, Fleischhauer, koschere Fleischbank / Fleischhalle.

0

Tronson al zidului centurii a IV-a de fortificație din strada Pânzarilor din Sibiu.
Fotografie realizatî în 1910.

Această interesantă fotografie cu valoare istorică și documentară a fost realizată în 1910 în Sibiu pe strada Pânzarilor ( germană, Webergasse ). Instantaneul arată tronsonul de zid de pe parcela nr.6, unde între 1910 și 1912 a fost ridicată o frumoasă vilă cu elemente în stil Art Nouveau ( Jugendstil ).
Reprezentarea schematică din colajul de față încearcă să reconstruiască partea interioară a secțiunii de zid a celei de-a 4-a centuri de fortificații folosind ilustrații din albumul lui Johann Böbel și informații dintr-un articol al arheologului Petre Beșliu Munteanu despre săpăturile arheologice de pe strada Manejului în 2008.
Întrucât înălțimea secțiunii prezentată în fotografie este necunoscută, putem presupune doar o înălțime estimată de 8-9 metri. De obicei, galeriile de strajă se aflau la o înălțime de aproximativ 4 metrii deasupra nivelului de călcare, ceea ce ar însemna că drumul de acces spre zidurile și turnurile de apărare era probabil mai jos decât nivelul străzii din fotografie. La poziționarea galeriei de strajă s-au luat în considerare poziția gurilor de tragere din zid, găurile de fixare ale construcții din lemn și de urmele vizibile ale arcelor de descărcare de pe zid.

Colaj realizat cu ajutorul ilustrațiilor din albumul lui Johann Böbel și informațiilor dintr-un articol al arheologului Petre Beșliu Munteanu despre săpăturile arheologice de pe strada Manejului în 2008.

~~~o~~~

La 15 octombrie 1751 au fost inspectate fortificațiile orașului Sibiu. Din protocolul întocmit reiese că la mijlocul sec al XVIII-lea centura exterioară a cetății era întărită cu 39 de turnuri de apărare. Protocolul, scris în limba germană vorbită în perioada respectivă în Sibiu, a fost publicat de Asociația de Studii Transilvane // Verein für siebenbürgische Landeskunde în anul 1900. Textul protocolului, tipărit cu font de litere Fraktur, a fost copiat literă cu literă, înclusiv greșelile de ortografie aflate în textul original, transcris în limba germană modernă și tradus în limba română, respectând pe cât posibil sintaxta textului original!

În planul orașului Sibiu întocmit cu această ocazie au fost notate denumirile construcțiilor de fortificație ale centurii exterioare: turnuri, porți, bastioane, dar și edificii sacrale, biserici și străzi existente în Sibiu 1751. Tronsonul de zid fotografiat în 1910 se afla pe strada Pânzarilor între Turnul Țesătorilor de Lână // Wollweber Thurn N. 30 și Turnul Orașului // Stadt Thurn N. 31:
N. 30-mo | Turnul Țesătorilor de Lână // Wollweber Thurn, este de formă pătrată, și construit ca cel precedent, are 4 nivele și zidărie în stare bună.
N. 31-mo | un Turn al Orașului // Stadt Thurn care necesită reparații majore la zidărie, acoperiș și în interior.

Turnul Țesătorilor de Lână // Wollweber Thurn N. 30 și Turn al Orașului // Stadt Thurn N. 31 sunt marcate cu galben în planul orașului Sibiu din 1751 și 1754.

~~~o~~~

În anii 1882-1883, pictorul amator sibian Johann Böbel a completat planul orașului Sibiu din 1875 cu informații grafice policrome și texte scrise de mână referitoare la, „schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului Sibiu”. Următorul text a fost tradus din capitolul „Das Elisabeththor” ( Poarta Elisabeta ):
„La începutul anilor 1860 s-a început demolate centurii a IV-a, între Poarta Elisabeta și Cazarma din Piața Armelor ( vechiul Arsenal / fostul Spital Militar / Cazarma Kempel ). Zidurile nu au fost demolate complet ci au ramas în picioare până la o înălțime de 10 picioare ( 1 picior transilvănean = 0,316 m ). În 27 noiembrie 1871, comunitatea orașului hotărește demolarea completă a zidurilor rămase în picioare. În anii 1870, se demolează și restul zidurilor împreună cu micul bastion, Rondela Rotarilor // Wagnerbastei. Doar Turnul Pielarilor și Turnul Pulberăriei au scăpat demolării!”

~~~o~~~

Picturile cronicarului, cartografului și pictorului amator Johann Böbel, care înfățișează fortificațiile orașului Sibiu, posedă o valoare documentară și istorică inestimabilă.
Johann Böbel s-a născut 1824 la Sibiu, unde a trăit și a decedat 1887. În tinerețe a fost scurt timp elevul lui Franz Neuhauser cel Tânăr (1763-1836). Johann Böbel a fost de meserie brutar / franzelar ( maistru brutar ) și câțiva ani staroste al breslei brutarilor. A realizat acuarele, picturi în tempera precum și o machetă arhitecturală și o panoramă a orașului medieval Sibiu.
La începutul anilor 1880, a întocmit un plan detaliat al orașului Sibiu, bazat pe o litografie realizată în 1875 la Institutul litografic F. A. Robert Krabs din Sibiu, completat cu detalii grafice policrome ( în acuarelă ) și texte scrise de mână, de mare valoare documentară și istorică.
De asemenea, a realizat un album unic, inedit, intitulat „Die vormals bestandenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile orașului Sibiu, odinioară existente, desenate după natură”! Albumul cuprinde 22 acuarele și 5 planuri ( planșe ) detaliate ale sistemului de fortificații, însoțite de explicații olografe și se află în colecțiile Muzeului Național Bruckental.
Sursa ilustrațiilor cu picturile lui Johann Böbel: https://sibiucity.ro/ro/album_vechi

Stânga: Poarta Cisnadiei // Heltauertor, văzut din interior ( Johann Böbel 1846 ). Turnul Portii Cisnadiei a fost demolat in anul 1836. Ceasul din turn a fost mutat dupa demolare in turnuletul de pe Cazarma de Infanterie (Cazarma 90) din actuala Piata Unirii.
Dreapta: Strada Cetății // Harteneckgasse, văzut din sud-vest ( Johann Böbel 1885 ).

~~~o~~~

Stânga:: Poarta Elisabeta // Elizabethtor, văzut din exterior ( 1859 Johan Böbel ). Turnul Portii Elisabeta a fost demolat in anul 1865. In dreapta imaginii se vedea casuta de lemn folosita in sec. XIX drept adapost pentru oamenii fara locuinta.
Dreapta:: Turnul Archebuzierilor // Armbrusterturm ( Johann Böbel 1871 ). Strada Cetatii cu Turnul Archebuzierilor, construit intre 1357-1366 ca zid de aparare a centurii a III-a.

~~~o~~~

Stânga: Poarta Ocnei // Burgertor, văzut din exterior ( Johann Böbel 1857 ). Turnul Portii Ocnei a fost demolat in 1857. Se observa poarta interioara cu un gang lung boltit de trecere.
Dreapta: Poarta Turnului/ Sag // Sagtor, vazuta din exterior ( Johann Böbel 1858 ). Poarta Sag era situata in zona Piata Cibin. Poarta de trecere, construita in 1830, a fost demolata impreuna cu turnul in anul 1858.

~~~o~~~

Stânga: Strada Manejului // Reitschulgasse ( Johann Böbel ). Între Bastionul Haller și Mănăstirea Ursulinelor s-a păstrat, de-a lungul străzii Manejului, un tronson din zidul de apărare al centurii a III-a ridicat 1357-1366. Zidul are o lungime de 217 metri și o înălțime exterioară de aproape 5 metri, reprezentând cea mai lungă secțiune rămas din fortificațiile orașului medieval. Lângă Turnul Bărbierilor se afla o galerie de trecere care ducea spre grădina călugărilor situată extra muros.
Dreapta: Turnul Aurarilor și Turnul Olarilor // Goldschmiedeturm und Töpferturm ( Johann Böbel ). Planșa 27 din Albumul lui Johann Böbel, Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet // Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate. Albumul a fost menționat prima dată în 1887.
Planșa 27 ilustrează / descrie starea în care se aflau zidurile și turnurile centurii a III-a între bastionul Soldisch, Cazarma de infanterie (Cazarma 90) și clădirea teatrului de pe str. Catății. În textul olograf de la ilustrația nr. I turnul mare de pe Soldisch apare sub denumirea „Goldschmiedturm“ // Turnul Aurarilor!

~~~o~~~

Între Bastionul Haller și Mănăstirea Ursulinelor s-a păstrat, de-a lungul străzii Manejului // Reitschulgasse un tronson din zidul de apărare al centurii a III-a ridicat 1357-1366. Zidul are o lungime de 217 metri și o înălțime exterioară de aproape 5 metri, reprezentând cea mai lungă secțiune rămas din fortificațiile orașului medieval. Lângă Turnul Bărbierilor se afla o galerie de trecere care ducea spre grădina călugărilor situată extra muros. În interiot, se aflau arce masive de descărcare cu galerii din lemn, care au fost probabil adăugate în 1556.
În anii 1860, partea superioară a zidului, care inițial avea o înălțime de aproximativ 9-10 metri, a fost demolată.

0

Această deosebit de interesantă fotografie a fost realizată în perioada interbelică. Cele două persoane se aflau pe terasa turnului cu creneluri de lângă clădirea cunoscută sub numele de VILLA CONRADI, situată în zona rondelei de pe bastionul Soldiș // Soldischbastei din Sibiu. Turnul a fost construit în anii 1880, odată cu etajul adăugat corpului nord-estic a clădirii, de către proprietarul Gustav Adolph Conrad.

Variantă editată alb-negru

Gustav Adolph Conrad ( născut în 18 februarie la Nocrich/ Leschkirch și decedat în 1903 la Sibiu ) a fost un om de știință, specialist în domeniul forestier și fondator al științei forestiere transilvănene ( Siebenbürgische Forstwissenschaft ). A fost căsătorit cu aristocrata Luise Juhász ( 1846-1893 ), născută la Orăștie.
În timpul unei călătorii efectuată de soții Conrad, în anii 1870, în regiunea Friuli-Veneția Giulia / Italia, cuplul a vizitat și renumitul edificiu Castello di Miramare situat lângă Triest. Castelul a fost construit între 1856 și 1860 pentru arhiducele Ferdinand Maximilian Joseph al Austriei și soția sa Charlotte a Belgiei.
Impresionat de arhitectura castelului, Conrad a hotărât la întoarcere, să transforme o parte din Villa Conradi într-un mic castel, prin supraetajarea corpului nord-estic, prevăzut cu o terasă/ belvedere și ridicarea unui turn cu creneluri, după modelul castelului Miramare. Cu această ocazie s-a amenajat lângă parcul englezesc și un Giardino italian.

G. A. Conrad, membru al Asociației Carpatine Ardelene // Siebenbürgischer Karpatenverein, a fost cel care a ales locul, măsurat terenul, schițat și planificat în zona izvorului numit Hohe Rinne ansamblul de clădiri cunoscut astăzi sub denumirea de Stațiunea montană Păltiniș !!!
După moartea lui Gustav Adolph Conrad în 1893, terenul și Villa Conradi au trecut în proprietatea fiului său, Gustav Conrad.

Gustav Conrad ( născut în 29 martie 1875 la Câmpeni/ Topersdorf și decedat în 21 noiembrie 1923 la Sibiu ) a fost un pedagog/ educator sibian renumit. A fost directorul Orfelinatului săsesc // Sächsisches Waisenhaus din Sibiu. Gustav Conrad a fost căsătorit cu Helene Giesel (1880-1955), fiica comerciantului bucureștean Johann Georg Friedrich Giesel.
Helene Conrad, văduva pedagogului Gustav Conrad decedat 1923, a vândut proprietatea cu complexul de clădiri de pe Soldiș, Bisericii Evanghelice din Sibiu, care a construit și deschis acolo un cămin pentru mame și copii ( Mütterheim ) în anii 1930.

Villa Conradi fotografiată din strada Ioan Lupaș // Hechtgasse.

După naționalizarea din 1948, s-a înființat în clădirea căminului deschis în anii 1930 un Cămin de copii // Staatliches Kinderheim ( devenit între timp Complexul de Servicii Comunitare „Prichindelul” ). La acea vreme șanțul, în care se afla fântâna arteziană și mica cascadă, era deja astupat, terenul nivelat și Turnul Miramare demolat.
Din articolul arhitectului sibian Otto Czekelius, Rund um den Großen Ring (XIV) ~ Der Soldisch und die Soldischbastei, aflăm că la întoarcerea lui din Spania 1943 ( unde era mulți ani arhitect șef al orașului Madrid ) Villa Conradi nu mai exista sub forma cunoscută de el din copilărie. Imobilul fusese modernizat, turnul demolat și grădina terasată nivelată.
Mulțumim dlui Georg Coulin pentru informațiile, fotografiile și materialul documentar puse la dispoziție ! Fotocredit: Klaus & Ulrich Stenzel.

0

Pictura intitulată „Villa Conradi” a fost realizată de artistul sibian August Sporner în 1889. Tabloul arată grădină și vila CONRADI, situată în zona rondelei de pe bastionul Soldiș // Soldischbastei din Sibiu, după ce proprietarul Gustav Adolph Conrad a ridicat turnul cu creneluri și a supraetajat corpul nord-estic a clădirii cu o terasă/ belvedere în perioada anilor 1883-1889.
În această litografie, compusă din șase casete cu diferite vederi / detalii ale grădinii și clădirii Conradi, apare și blazonul familiei Conrad!

Sporner pictează o vedere din față, „Vorderansicht”, în care apare fereastra hexagonală, Steaua lui David, pe frontispiciul corpului sud-vestic, sub statuia femeii cu mâna dreaptă făcută streașină la ochi pe coama acoperișului, turnul cu creneluri și alte detalii interesante ; o vedere din spate, „Rückansicht”, foarte intereant detaliu ; un pasaj din grădină, „Gartenparthie”, cu fântâna arteziană și cascada mică din șanțul prin care curgea pârâul ; un foișor de molid, „Fichtenlaube”, situat lângă zidul grădinii ; o căsuță de grădină, „Gartenhäuschen”, care există și astăzi lângă intrarea în bastion și un detaliu cu latura sud-vestică a bastionul Șoldiș, „Gartenbastei”, în care apare pasajul pietonal spre str. Dârstelor, cu podețul peste pârâul care alimenta cu apă moara orășenească lângă Șoldiș – zona Azilul de copii / adresa veche str. A. Șaguna 18 și moara orășenească cu sită sub Șoldiș / adresa veche str. A. Șaguna 20, demolată 2008.

~~~o~~~

În sec al XVIII-lea, bastionul Soldiș // Soldisch a fost folosit de o personalitate sibiană ca țarc pentru cerbi! În anul 1785 terenul din incinta bastionul a fost cumpărat de baronul Michael von Brukenthal, care l-a transformat într-o grădină englezească, terasată, cu ruine artificiale, cascadă și oranjerie. După moartea baronului Brukenthal grădina a schimbat de cinci ori proprietarul, înainte de a fi cumpărată de fabricantul de fetru și pălării Josef G. Bayer, un pasionat cultivator de citrice. După câțiva ani Bayer a vândut grădina Institutului de pensii din Brașov, de la care a ajuns 1869 prin licitație în posesia lui Gustav Adolph Conrad.

Gustav Adolph Conrad ( născut în 18 februarie 1841 la Nocrich/ Leschkirch și decedat în 1893 la Sibiu ) a fost un om de știință, specialist în domeniul forestier și fondatorul Departamentului de Silvicultură Transilvăneană ( Siebenbürgische Forstwissenschaft ). În anul 1866 a fost numit la conducerea Districtului forestier cezaro-crăiesc din Sibiu. Gustav Adolph Conrad a fost căsătorit cu aristocrata Luise Juhász (1846-1893), născută la Orăștie.
În timpul unei călătorii efectuată de soții Conrad, în anii 1870, în regiunea Friuli-Veneția Giulia / Italia, cuplul a vizitat și renumitul edificiu Castello di Miramare situat lângă Triest. Castelul a fost construit între 1856 și 1860 pentru arhiducele Ferdinand Maximilian Joseph al Austriei și soția sa Charlotte a Belgiei.
Impresionat de arhitectura castelului, Conrad a hotărât la întoarcere, să transforme o parte din Villa Conradi într-un mic castel, prin supraetajarea corpului nord-estic, prevăzut cu o terasă/ belvedere și ridicarea unui turn cu creneluri, după modelul castelului Miramare. Cu această ocazie s-a amenajat lângă parcul englezesc și un Giardino italian.
Gustav Adolph Conrad, a fost membru al Asociației Carpatine Ardelene // Siebenbürgischer Karpatenverein (SKV), și a fost cel care „a ales locul, măsurat terenul, schițat și planificat” în zona izvorului numit Hohe Rinne o stațiune montană cunoscută astăzi sub denumirea de Stațiunea montană Păltiniș! Persoana din fotografia sepia este Gustav Adolph Conrad.
După moartea lui Gustav Adolph Conrad, survenită 1893, terenul și Villa Conradi au intrat în posesia fiului acestuia, Gustav Conrad.

Gustav Conrad ( născut în 29 martie 1875 la Câmpeni/ Topersdorf și decedat în 21 noiembrie 1923 la Sibiu ) a fost un pedagog/ educator sibian renumit. A fost directorul Orfelinatului săsesc // Sächsisches Waisenhaus din Sibiu. Gustav Conrad a fost căsătorit cu Helene Giesel ( 1880-1955 ), fiica comerciantului bucureștean Johann Georg Friedrich Giesel.
Gustav Conrad și tatăl lui au fost membri ai lojei Sf. Andrei la trei frunze de nufăr în Orient din Sibiu // St. Andreas zu den drei Seeblättern im Orient zu Hermannstadt – desființată în anul 1920. Gustav Conrad a continuat lucrările de amenajare, modernizare și intreținere a grădinilor și ansamblului clădirii Villa Conradi după modelul castelul Miramare. În unele surse se susține că fereastra micuță de formă hexagonală, aflată pe frontispiciul corpului sud-vestic, ( Steaua lui David, simbol al apartenenței lojei sus-numite ) ar fi fost montată de Georg Conrad în perioada 1903-1923, dar această informație nu poate fi adevărată, deoarece fereastra micuță de formă hexagonala, Steaua lui David, apare deja în pictura lui August Sporner, semnată și datată de autor 1889! În prima pictura, realizată înainte de construcția turnului, cele două ferestre de pe frontispiciul cele doua corpuri laterale aveau formă octogonală!

~~~o~~~

Cu această ocazie dorim să mulțumim în mod deosebit dlui Georg Coulin pentru informațiile, fotografiile și materialul documentar puse la dispoziție! De la dl G. Coulin am aflat că Helene Conrad, văduva pedagogului Gustav Conrad decedat 1923, a vândut proprietatea cu complexul de clădiri de pe Soldiș Bisericii Evanghelice din Sibiu, care a construit și deschis acolo un cămin pentru mame și copii ( Mütterheim ) în anii 1930.

După naționalizarea din 1948, s-a înființat în clădirea căminului deschis în anii 1930 un Cămin de copii // Staatliches Kinderheim ( devenit între timp Complexul de Servicii Comunitare „Prichindelul” ). La acea vreme șanțul, în care se afla fântâna arteziană și mica cascadă, era deja astupat, terenul nivelat și Turnul Miramare demolat.

~~~o~~~

Din articolul arhitectului sibian Otto Czekelius Rund um den Großen Ring (XIV) ~ Der Soldisch und die Soldischbastei postat mai jos aflăm că la întoarcerea lui din Spania 1943 ( unde era mulți ani arhitect șef al orașului Madrid ) Villa Conradi nu mai exista sub forma cunoscută de el din copilărie. Imobilul fusese modernizat, turnul demolat și grădina terasată nivelată.

~~~o~~~

În cărțile de adrese din 1887 și 1901, pictorul August Sporner, este listat ca funcționar public la Banca Generală de asigurări „Transsylvania” SA din Sibiu ( Allgemeine Versicherungsbank „Transsylvania” AG ). În 1887, este menționat și ca profesor de desen la Școala de meserii din Sibiu ( Hermannstädter Gewerbeschule ).
August Sporner a realizat o serie de picturi cu motive urbane. Se cunosc alte două picturi, în care apare ansamblul de clădiri, grădina terasata și o parte din rondela demolată, din incinta bastionului Soldiș // Soldisch din Sibiu.

Stânga: „Grădina cu ruine artificiale”, arată grădina englezească cu terase, cascadă, fântână arteziană și oranjerie amenajată de baronul Michael Brukenthal în 1785 pe bastionul Șoldiș. Pictura a fost realizată de August Sporner în 1875, după ce parcela cu grădină ajunse în posesia lui Gustav Adolph Conrad în 1869.
Dreapta: „Panorama orașului Sibiu”, este cea mai cunoscută pictură realizată de August Sporner. Pictura datată 1883 prezintă o privire de ansanblu foarte detaliată asupra orașului Sibiu, văzut de la înălțime, bird’s eye view / Vogelperspektive.

0

Această fotografie interesantă, cu valoare documentară, arată prima biserică luterană construită pe locul unde se află actuala biserică Sf. Johannis // Johanniskirche din Sibiu. Fotografia acestei ilustrații a fost realizată de fotografa sibiană Kamilla Ásbóth în jurul anului 1884, din parcul „Stadtpark” ( Parcul orășenesc ) cunoscut și sub numele de „Soldisch Park” ( Parcul Soldiș ). Astăzi, parcul se numește „Parcul Astra” după numele Palatului Asociațiunii „ASTRA”, construit în 1904 și inaugurat la 19 august 1905.

Variantă editată alb-negru

Kamilla Ásbóth ( 1838-1908 ) a fost fiica pictoriței Mathilde ( von Asbóth ), sora renumitului fotograf sibian Theodor Glatz ( 1818-1871 ). În 1871, Kamilla ( Camilla ) a moșteni, împreună cu sora ei, atelierul unchiului Theodor Glatz. Din 1875 până în 1897 atelierul a fost proprietatea Kamillei Asbóth. În anul 1897 atelierul fotografic a fost cumpărat de cunoscutul fotograf sibian Emil Fischer ( 1873-1965 ).

Carte poștală circulată în 1898.

Prima biserică, Sf. Johannis // Johanniskirche, a fost construită între 1881 și 1883 și demolată în 1910. Biserica a fost dărâmată din cauza deteriorărilor produse de terenul instabil. Pe locul respectiv existau în trecut lacuri amenajate în spațiul Zwinger situaut între zidul centurii a III-a și zidul exterior. În 1912, a fost ridicată biserica actuală, Sf. Johannis, conform planurilor arhitectului sibian Josef Bedeus von Scharberg ( 1889~1960 ).
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Această fotografie din anul 1956 arată pe cei doi pictori de firme din Sibiu, domnul Hollinek senior și domnul Ladislaus Fleischer, unchiul meu Lászi ( persoana cu șapcă ), pe schela de lemn ridicată în jurul Bisericii Evanghelice din Sibiu. Fotografia a fost realizată cu ocazia renovării turnului și reparării cadranului de ceas, deteriorat de un proiectil exploziv calibru 76 mm în în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectilul cu focos activ a fost descoperit în spatele cadranului ceasului, în cadrul lucrărilor de renovare a Catedralei Evanghelice din 2020. Fotografia provine din arhiva verișoarei mele Alice Fleischer, fiica lui Ladislaus Fleischer.

Variantă editată alb-negru.

0

Ausschnitt aus einer Foto Postkarte aus der Zwischenkriegszeit, aus der Privatsammlung Wolff.
Detaliu dintr-o carte poștală fotografică din perioada interbelică, din colecția privată Wolff.

0

„Nicio altă clădire din Sibiu nu a fost desenată, pictată și fotografiată atât de des ca Turnul Sfatului! Își datorează această distincție acoperișului de tablă sfidător, care se abate atât de mult de la formele comune în orașele săsești, încât iese în evidență tocmai datorită acestui fapt. Acoperișul a devenit o caracteristică definitorie a peisajului urban.”

În cartea sa, „Vom alten Hermannstadt” (3. Folge / 1928) // „Despre vechiul Sibiu” (vol 3 / 1928), autorul Emil Sigerus (1854-1947), etnograf, colecționar, istoric și scriitor sas din Transilvania, a dedicat un articol intitulat „Der Ratturm” turnului emblematic din Sibiu, cunoscut sub denumirea de Turnul Sfatului. Din articolul lui Sigerus, aflăm că lucările de renovare cât și „construcția noului acoperiș al așa-numitului Turn al Sfatului, care fusese acoperit doar cu un acoperiș temporar timp de 30 de ani, a fost finalizată cu succes pe 24 iunie, fără cea mai mică vătămare a vreunei persoane.”
Cu această ocazie, o capsulă de tablă conținând un document pentru posteritate a fost plasată în sfera de la vârful Turnului Sfatului.

Vă oferim o traducere în limba română, urmată de textul original în limba germană, preluat ad litteram din cartea lui Emil Sigerus „Vom alten Hermannstadt” (3. Folge / 1928) // „Despre vechiul Sibiu” (vol 3 / 1928), capitolul „Der Ratturm” // „Turnul Sfatului”, pagina 127-133.

***

Turnul Sfatului ( Ratturm )

„Nicio altă clădire din Sibiu nu a fost desenată, pictată și fotografiată atât de des ca Turnul Sfatului! Își datorează această distincție acoperișului de tablă sfidător, care pare să apese pe zidăria sa antică. Acoperișul acestui turn se abate atât de mult de la formele comune în orașele noastre săsești, încât iese în evidență tocmai datorită acestui fapt. Acoperișul face din turn reperul orașului. Este o caracteristică definitorie a peisajului urban. Nu a fost întotdeauna așa, deoarece timp de secole vechiul turn a avut un acoperiș înalt, piramidal, acoperit cu țigle glazurate strălucitoare, similar cu cel al turnului bisericii protestante a orașului.

Turnul Sfatului a fost anterior o poartă a orașului aparținând celei de-a doua centură de fortificații, care înconjura Piața Mică. Prin urmare, construcția sa datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Doi lei de piatră care se sprijină pe contrafortii orientați spre Piața Mare indică această perioadă de construcție fină. La acea vreme, această latură a turnului forma zidul exterior al orașului, iar leii care mârâiau cu înverșunare aveau sarcina de a speria inamicul care se apropia. Au reușit, căci inamicul nu a pătruns niciodată în cercul interior al fortificațiilor prin acest turn de poartă și, mult timp, acesta a servit doar unor scopuri pașnice. Era grânarul orașului. Scribul orașului nota în 1560: „la vechiul turn al orașului, depozitați 103 cereale”.

După ce și-a servit scopul în timpul războiului și al păcii timp de mai bine de două secole, turnul s-a prăbușit brusc în 1586, îngropându-l pe pictorul Johann David sub dărâmături. Nefericitul artist fusese însărcinat de consiliul orașului să decoreze bolta turnului cu picturi. Doar doi ani mai târziu, turnul a fost reconstruit, iar consiliul orașului a onorat memoria pictorului, care și-a găsit moartea în timp ce își exersa meșteșugul, cu o placă memorială din piatră în bolta turnului, relatând soarta tragică a artistului. Cronicarul Oltard scrie: „Pe 25 aprilie 1586, Tuturnul Sfatului din Piața Mică din Sibiu a fost reconstruit, iar monede și cronici scurte, scrise pe pergament, au fost așezate în zid.”
Se spune că numele vechiului turn provine de la faptul că primăria se afla odată pe latura sa de vest. Acest lucru nu mai era valabil când s-a prăbușit turnul. Până atunci, primăria se afla deja acolo unde se află și astăzi (vezi I, p. 14).

După reconstrucția sa atentă, Turnul Sfatului a primit un acoperiș înalt, ascuțit, flancat de patru turele de colț și acoperit cu țigle glazurate strălucitoare. Astfel, semăna aproape ca un geamăn cu omologul său mai înalt, turnul bisericii parohiale protestante. Acest acoperiș al turnului, a cărui reparare a fost comandată arhitectului orașului Schemelius în 1719, a rezistat timp de peste 150 de ani. Cu toate acestea, până în 1750, era nevoie urgentă de o reconstrucție completă a acoperișului turnului, dar vistieria orașului era goală. Astfel, s-a decis doar construirea unui acoperiș temporar, iar consiliul orașului a raportat pe 19 mai că „a încheiat un acord cu dulgherii pentru 140 de guldeni privind repararea acoperișului Turnului Sfatului”. În același timp, ceasornicarul Wolff a fost însărcinat să repună în funcțiune ceasul turnului. Încă din 1772, se efectuau din nou reparații la turn și „s-a convenit asupra a 16 ducați cu pictorul cetățean Johann Binder, care, în contextul reparațiilor planificate în prezent la Turnul Sfatului, este angajat să realizeze cadranele ceasului respectiv”.

Turnul primise un acoperiș în formă de piramidă joasă, surmontat de vechile turele de colț rămase. Acest acoperiș improvizat putea fi cu siguranță descris ca fiind: ieftin, dar prost realizat! După doar 50 de ani, era atât de putred încât vântul a aruncat țiglele și grinzile colorate pe acoperișurile caselor vecine, provocând proteste vehemente din partea proprietarilor acestora. În 1804, consiliul orașului a raportat acest lucru comunității și a prezentat imediat o estimare a costurilor pentru construirea unui acoperiș nou și restaurarea ceasului turnului. Costul estimat a fost de 4.978 de Guldeni și 10 creițari. Stimata comunitate ar fi fost de acord cu creișari, dar în ceea ce privește Guldenii, au declarat că orașul „nu putea oferi o astfel de sumă”. Așadar, câteva scânduri au fost bătute în cuie pe acoperiș. Între timp, pe 12 ianuarie 1823, o furtună violentă a măturat turnul, smulgând întregul acoperiș pe casa vecină și împrăștiind țiglele colorate ale turelelor de colț în dreapta și în stânga. Reconstrucția turnului nu mai putea fi amânată. Consiliul orașului i-a solicitat inginerului districtual imperial și regal, A. Adam, să întocmească un plan pentru noul acoperiș al turnului. Adam a preluat imediat problema și a recomandat ridicarea zidului turnului cu zece picioare de beci ( 10 șucuri = c. 3 metri ), „deoarece zidurile actuale ale turnului nu au ferestre și nu oferă vedere în nicio direcție, în timp ce, conform planului propus, cele patru ferestre sonore ar oferi o vedere excelentă asupra orașului în toate direcțiile, calificând acest turn drept un punct de belvedere superb, mai ales dacă s-ar adăuga un mecanism care să indice, prin bătaia unui clopot, momentul în care soarele traversează meridianul, astfel încât cel puțin toate ceasurile din oraș să poată fi reglate corect.” Adam a dat acoperișului turnului o formă de bulb ( cască ), destul de străină vechiului nostru stil arhitectural süsesc. Această turlă ar trebui acoperită cu șindrilă, „deoarece”, așa cum a scris Adam în frumoasa sa propunere, „un acoperiș din cupru ar costa cu 1730 de Guldeni mai mult. Totuși, în opinia mea, acoperișul din cupru merită preferință în ceea ce privește gustul, prestigiul și longevitatea și ar putea fi cu siguranță realizat printr-o colectare de contribuții voluntare în oraș. Căci așa cum fiecare cetățean contribuie cu 30 de creițari, sau chiar 1 Gulden, la colectele pentru alte colegii, biserici și școli, tot pentru acest proiect se poate aștepta o subvenție semnificativă. La care eu însumi subscriu în avans cu 5 guldeni.”

Consiliul orășenesc a acceptat planul lui Adam, în special acoperișul din șindrilă, și, după ce acesta a fost confirmat și de guvern, magistratul a primit ordinul de a începe construcția pe 19 februarie 1824. Cu toate acestea, două luni mai târziu, magistratul a recomandat consiliului orășenesc ca noul acoperiș să fie acoperit cu cupru, ceea ce ar depăși însă estimarea costurilor de 3087 de Guldeni la 2962 de Guldeni, dar „cetățenii patrioți” s-au oferit să strângă această sumă suplimentară. Consiliul orășenesc a fost acum de acord, „întrucât acoperirea Turnului Sfatului cu cupru era preferabilă acoperișului din șindrilă aprobat, atât din punct de vedere al frumuseții, cât și al durabilității acoperișului”. Dar „cetățenii patrioți” și-au ținut buzunarele bine închise. Chiar și pe atunci, patriotismul se termina adesea acolo unde începeau banii. Magistratul a fost apoi obligat să informeze comunitatea despre acest lucru pe 18 aprilie 1825, iar comunitatea a aprobat suma rămasă de 745 de Guldeni pentru acoperișul din cupru, precum și încă 142 de Guldeni pentru paratrăsnet. În același timp, și-au exprimat dorința ca accesul la turn și dispunerea diferitelor etaje să fie construite astfel încât turnul să poată fi folosit ca depozit și în scopuri similare.

Ziarul „Siebenbürger Bote” a relatat în cele din urmă în 1826: „Construcția noului acoperiș al așa-numitului Turn al Sfatului, care fusese acoperit doar cu un acoperiș temporar timp de 30 de ani, a fost finalizată cu succes pe 24 iunie, fără cea mai mică vătămare a vreunei persoane.

În timpul acestei renovări temeinice, a fost construit și turnulețul scărilor de pe partea de nord a Turnului Sfatului, care a fost acoperit cu acoperișul din țigle vitrate colorate, provenit dintr-unul dintre cele patru turnuri mici care se aflau anterior în vârful turnului.

Patru pietre de moară vechi au fost așezate sub poartă ca stâlpi. Aceste pietre de moară, asemenea lanțurilor groase de fier care închideau odinioară palatul baronului Brukenthal, erau considerate de calfele călătoare un simbol al Sibiului.”

Un document, plasat într-o capsulă de tablă în interiorul sferei din vârful turnului, dezvăluie că locuitorii orașului erau atunci împovărați de griji financiare severe. Conținutul documentului este următorul:

„Nu doar lumea trecutului îndepărtat, înnobilată de secole, a dat mărturie la exemple de patriotism, dar și prezentul s-a dovedit demn de vechii părinți, apelând cu îndrăzneală la vistieria tuturor cetățenilor din Sibiu ( Hermannstadt ) acolo unde trezoreria publică generală era insuficientă, chiar dacă pungile acestora se micșoraseră de-a lungul timpului.

O dovadă a acestui sentiment patriotic al cetățenilor cu spirit nobil ai Orașului Regal Liber Sibiu ( Hermannstadt ) este și acoperișul parțial din cupru al acestei clădiri, care servește drept ornament orașului, dar nu aduce niciun profit deosebit. Întrucât Majestatea Sa Franz I, Împăratul Austriei etc., Marele Duce al Transilvaniei, aprobase doar costurile pentru un acoperiș din șindrilă, acoperișul a fost parțial acoperit cu cupru în 1824 prin contribuții din partea întregii cetățenii. Aceasta în ciuda lipsei de bani cauzate de schimbul de bani de hârtie cu monede convenționale și de colectarea impozitului național în C.M. ( Convenzions-Münze ), ordonat începând cu 1 noiembrie 1822, la prețul ridicat de 3 florini și 15 creițari C.M. pentru suta de kilograme de sare și printr-o stagnare generală a industriei și comerțului a devenit cu atât mai vizibilă cu cât, cu un deceniu mai devreme, comerțul, industria și, de asemenea, luxul atinseseră cele mai înalte niveluri datorită cantității mari de bani de hârtie.

Acoperișul acestui turn a fost ridicat în 1824 sub conducerea oficială a lui Johann von Tartler, comitele Națiunii Săsești, Cavaler al Ordinului Imperial Leopold, și a Majestății Sale Imperiale și Regale Apostolice, Consilier Privat, Primarului ( Bürgermeister ) Martin Edler von Hochmeister, Judecătorului orașului și de scaun ( Stadt- und Stuhlrichter ) Simon Schreiber, vilicul ( Stadthannen ) Martin von Friedenfels, procuratorului ( Orator ) J. S. Severinus, de către meșterii constructori sași din Sibiu ( Hermannstadt ), și anume maistrul dulgher ( Zimmermann Pollier ) Andrea Kreider, zidarul ( Maure ) Thomas Setz și maistrul cuprar ( Kupferschmiedmeister) J. M. Wegmeth.

După ce bancnotele Băncii Orășenești din Viena, care fuseseră în circulație până atunci și crescuseră la o cantitate enormă de peste 1000 de milioane de guldeni datorită necesităților lungului război împotriva Franței, au fost reduse la o cincime din valoarea lor nominală prin intermediul unui brevet datat 20 februarie 1811 și schimbate pe certificate de răscumpărare, eforturile Războiului tuturor națiunilor împotriva împăratului francez Napoleon Bonaparte, care a izbucnit în 1813, au dus la introducerea biletelor anticipate dependente de impozitul funciar al moșiilor ereditare de stat.

După încheierea războiului în 1815, Banca Națională a Austriei a fost înființată în 1816 pentru a aboli banii de hârtie care purtau numele monedei vieneze. O delegație compusă din membri din diferite provincii ale Imperiului Austriac a avut ca scop răscumpărarea și arderea banilor de hârtie, care își pierduseră din nou valoarea. Acest lucru a adus în cele din urmă valoarea monedelor, bătute conform standardului Convenției, la un raport de 100 la 250 față de valoarea biletelor de răscumpărare și anticipare. Aceasta era starea monedei în 1824, când, pe lângă monede, se aflau în circulație biletele de răscumpărare și anticipare menționate anterior, diverse monede subsidiare și, în final, bancnote ale Băncii Naționale a Austriei, care aveau o valoare egală cu moneda Convenției. Cu toate acestea, doar moneda Convenției, cât și bancnotele erau acceptate la trezoreriile publice iar birourile serveau la schimbul de bani de hârtie cu monede ale Convenției.

În momentul în care a fost ridicat acoperișul acestui turn, ciuma făcea ravagii în Țara Românească și Moldova vecine, iar acestea, împreună cu alte provinci turcești, nu își reveniseră încă pe deplin la pace de la revoltele izbucnite în 1821.

La începutul lunii septembrie 1824, disputa juridică dintre comunitatea orașului și comunitățile sătești învecinate Vurpăr ( Burgberg ), Hamba ( Hahnbach ) și Șura Mare ( Groß Scheuern ), privind pădurea / braniștea ( Branist Waldung ), care durase 32 de ani, a fost încheiată cu succes printr-un acord formal între reprezentanții numiți, judecătorii regali din Groß Schenk, M. J. Agermann, și din Leschkirch, S. Konrad, ca urmare a unei înțelegeri încheiate la începutul anului 1823 și confirmate de Majestatea Sa Împăratul Franz I. Acest acord a stabilit cotele de pădure aparținând fiecăreia dintre cele patru comunități menționate anterior.

În 1824, prețurile alimentelor și ale altor produse erau următoarele: cereale pure din Metzen(*) 3 fl. 12 W. W.(**) ; amestecată – 2 fl. W. W. ; secară 1 fl. 412 W. W. ; orz 1 fl. 20 W. W. ; porumb 1 fl. 36 W. W. ; ovăz 54 coroane W. W. ; fasole verde 1 fl. 48 W. W. ; linte 2 fl. 12 W. W. ; mazăre 1 fl. 54 W. W. ; mei 1 fl. 24 W. W. ; semințe de cânepă 1 fl. 54 coroane W. W. ; cânepă prelucrată la grămadă 42 coroane W. W. ; in 54 coroane W. W. ; stânjen fag lemne de foc 8 fl. W. W. ; stânjen stejar 6 fl. W. W. ; carne de vită per livră 4 1/2 coroane W. W. ; carne de porc 8 coroane W. W. ; slănină 14 kr. W. W. ; untură de porc 30 coroane W. W. ; Unt per kg ( Maaß ) 1 fl. 24 coroane W. W. ; vin din anul 1823, găleata germană de 40 litri ( Maaß ) 6 fl. 40 coroane W. W.”

Din istoria ulterioară a monumentului nostru emblematic, trebuie menționat că în 1850 Societatea de Științe Naturale a solicitat orașului utilizarea Turnului Sfatului pentru expunerea colecțiilor sale. Această cerere a fost aprobată de comunitate, „atâta timp cât turnul nu era necesar orașului”. Problema a tergiversat, iar în 1857, când inginerul E. Dietrich a calculat costul transformării celor șapte etaje ale turnului în săli de muzeu la 4.000 de Guldeni, dar doar 50 de Guldeni erau disponibili ca donație din partea lui Karl Sigerus, societatea a abandonat proiectul, deoarece nu a putut strânge această sumă. Societatea achiziționase colecția de păsări a inginerului F. W. Stetter, formată din 673 de exemplare, iar odată cu aceasta, fondurile sale s-au epuizat. În loc de păsări moarte, un stol de porumbei sălbatici a luat acum în posesie încăperile turnului pentru a-și stabili cuiburile. Acestea au adus puțină viață vechiului turn, care ducea o existență liniștită ca un mare porumbar. Porumbeii trăiau fericiți acolo, căci nu le bătea nicio ora! Ceasul nu-i deranja cu ticăitul său și cu bătăile orei; stătuse nemișcat de decenii.”

***

(*) Metzen = Unitate de măsură istorică (Metzen/Metze): A fost o unitate de măsură pentru volum folosită în special pentru cereale în Austria, sudul Germaniei și Ungaria, până la introducerea sistemului metric în 1876.

(**) W. W. = Wiener Währung = Moneda vieneză / Valuta Vieneză. Termenul „Moneda vieneză” se referă la Wiener Währung (Valuta Vieneză), un sistem monetar introdus în Imperiul Austriac în 1812. În urma războaielor napoleoniene și a unei crize financiare majore, Austria a fost nevoită să introducă bani de hârtie numiți „valuta vieneză” (Wiener Währung) pentru a stabiliza finanțele monarhiei. Termenul WW a fost folosit în perioada 1812-1857 pentru a face distincția față de vechile monede sau alte valute (cum ar fi Conventions-Münze). Documentele vechi menționează adesea prețuri în creițari sau florini „W.W.”.
1 Gulden / fl. / florin = 60 Kreuzer / kr. = creițari.

~~~o~~~

~~~o~~~

Urmează textul original în limba germană, preluat ad litteram din cartea lui Emil Sigerus „Vom alten Hermannstadt” (3. Folge / 1928) // „Despre vechiul Sibiu” (vol 3 / 1928), capitolul „Der Ratturm” // „Turnul Sfatului”, pagina 127-133.

***

Der Ratturm

„Kein anderes Gebäude Hermannstadts ist so oft gezeichnet, gemalt und photographiert worden, wie der Ratturm! Er verdankt diesen Vorzug dem trotzigen Blechhelm, der sein altes Gemäuer niederdrückt. Dieses Turmdach weicht so sehr von den in unseren sächsischen Städten üblichen Formen ab, daß es eben dadurch auffällt. Es macht den Turm zum Wahrzeichen der Stadt. Er ist kennzeichnend für das Stadtbild. Nicht immer war dies so, denn der alte Turm trug durch Jahrhunderte ein hohes, mit buntglasierten Ziegeln gedecktes Pyramidendach, jenem des Turmes der ev. Stadtpfarrkirche ähnlich.

Der Ratturm war ehemals ein Stadttor, daß zur Zweiten, den Kleinen Ring umschließenden Befestigung gehörte. Seine Erbauung fällt daher in das Ende des 13. oder den Anfang des 14. Jahrhunderts. Zwei steinerne Löwen, die auf den Strebepfeilern gegen den Großen Ring ruhen, weisen auf diese Zeit feiner Erbauung hin. Damals bildete diese Seite de Turmes die Außenseite der ummauerten Stadt und die grimmig die Zähne fletschenden Löwen hatten die Aufgabe, den heranstürmenden Feind zu schrecken. Das ist ihnen auch gelungen, denn niemals sind die Feinde durch diesen Torturm in den inneren Befestigungsring eingedrungen und lange diente er nur friedlichen Zwecken. Er war städtisches Kornmagazin. Der Stadthann notierte 1560 „auf dem alten Radtthuren sayn Rmp. Korn 103.”

Nachdem der Turm in Krieg und Frieden durch mehr als zwei Jahrhunderte seine Schuldigkeit getan, stürzte er 1586 plötzlich ein und begrub den Maler Johann David unter feinen Trümmern.
Der unglückliche Künstler war damit beschäftigt, das Turmgewölbe im Auftrage des Magistrates mit Bildern zu schmücken. Schon zwei Jahre darauf stand der Turm wieder aufgebaut da und der Stadtrat ehrte das Andenken jenes Malers, der in Ausführung feines Berufes den Tod gefunden hatte, durch eine steinerne Gedenktafel im Turmgewölbe, die von dem traurigen Schicksal des Künstlers berichtet. Der Chronist Oltard schreibt: „1586 die 25 Aprilis ist der Ratsturm auf dem kleinen Ring in der Hermannstadt neu gebauet worden und in die Mauer Münzen und kurtze Chronica, so auf Pergament geschrieben, hinein geleget worden.”

Der Name des alten Turmes soll daher kommen, daß an seiner Westseite einstens das Rathaus stand. Bei seinem Einsturz war dies nicht mehr der Fall. Damals befand sich das Rathaus bereit dort, wo es noch heute Steht (s. I, S. 14).

Nach feiner Wiedererbauung erhielt der Ratturm ein hohes spitzes Dach, von vier Ecktürmchen flankiert und mit buntglasierten Ziegeln gedeckt. Er glich also feinem höheren Kollegen, dem Turm der ev. Stadtpfarrkirche, fast wie ein Zwillingsbruder. Über 150 Jahre hielt dieses Turmdach, dessen Ausbesserung 1719 dem Stadtarchitekten Schemelius übertragen wurde, stand. Doch 1750 war eine
Neuherstellung de Turmdaches dringend geboten, aber der Stadtsäckel war leer. So wurde nur Die Herstellung eines Notdaches beschlossen und der Stadthann berichtete am 19. Mai daß er „wegen
Reparation des Stuhl-Daches auf dem Rathturm, den mit dessen Zimmerleuten überhaupts auf 140 Gulden den accord geschlossen habe.” Gleichzeitig bekam auch der Uhrmacher Wolff den Auftrag,
die Uhr auf diesem Turm wieder in Gang zu setzen. Schon 1772 wird wieder an dem Turm ausgebessert und „werden dem bürgerlichen Mahler Johann Binder, als welcher sich bey dermahlen vorhabenden Reparation des Rath-Thurmes die Ziffer-Blätter an dasiger Uhr zu machen engagiret, 16 Dukaten accordiret.”

Der Turm hatte ein Dach in Form einer niederen Pyramide erhalten, die von den alten, stehengebliebenen Ecktürmchen überragt ward. Von diesem „Notdach” konnte man wohl sagen: billig, aber schlecht! Schon nach 50 Jahren war es so morsch, daß der Wind die bunten Ziegeln und das Gebälke auf die Dächer der Nachbarhäuser warf, wogegen deren Besitzer lebhaft protestierten.
Der Stadtmagistrat berichtete 1804 der Kommunität hierüber und legte gleich den Kostenvoranschlag zur Erbauung eines neuen Daches und zur Herstellung der Turmuhr vor. Es waren hiezu 4978 Gulden und 10 Kreuzer erforderlich. Mit den Kreuzern wäre die löbliche Kommunität noch einverstanden gewesen, aber bezüglich der Gulden erklärte sie, daß die Stadt „ohnmöglich eine solche Summe entbehren könne”. Es wurden also einige Bretter auf das Dach genagelt. Indessen kam am 12. Januar 1823 ein gewaltiger Sturm dahergebraust, der gleich daß ganze Turmdach auf das Nachbarhaus warf und die bunten Ziegeln der Ecktürmchen nach rechts und links verstreute. Nun konnte mit der Herstellung des Turmes nicht weiter gewartet werden. Der Magistrat ersuchte den k. k. Kreisingenieur A. Adam, einen Plan für daß neue Turmdach auszuarbeiten. Adam nahm die Sache sofort vor und empfahl, Die Turmmauer um zehn Schuh höher zu führen, „weil in den jetzigen Mauern des Turmes keine Fenster und nach keiner Seite eine Aussicht vorhanden ist, wohingegen nach dem gemachten Bauplan die vier Schallfenster nach allen Seiten der Stadt eine vortreffliche Aussicht gewähren und dieser Turm zu einer vorzüglichen Warte qualifiziere, besonders wenn noch die Vorrichtung gemacht würde, daß durch einen Glockenschlag das Moment, wenn die Sonne durch den Meridian tritt, angezeigt, wornach wenigstens alle Uhren in der Stadt richtig reguliert werden könnten”. Dem Turmdach gab Adam die, für unsere alte sächsische Bauart ganz fremde Helmform. Dieser Turmhelm solle mit Schindeln gedeckt werden, „weil”, wie Adam in feiner Vorlage schrieb, „ein Kupferdach um 1730 Gulden höher zu stehen kömmt. Es verdient indessen das Kupferdach nach meiner Einsicht in Rücksicht des Geschmackes, des Ansehens
und der langen Dauer allerdings den Vorzug und könnte bei einer Kollekte freiwilliger Beiträge in der Stadt ganz sicher zu Stande gebracht werden. Denn so wie ja bei Sammlungen für fremde Collegien, Kirchen und Schulen jeder Bürger 30 Kreuzer, auch 1 Gulden abreicht, umsomehr läßt sich zu dieser Absicht ein bedeutender Zuschuß erwarten. Wozu ich meinerseits im Voraus 5 Gulden subscribiere”.

Die Stadtkommunität nahm den Plan Adams,und zwar mit der Schindeleindachung an, und, nachdem er auch vom Gubernium bestätigt worden war, erhielt der Magistrat am19. Februar 1824
den Auftrag, den Bau ausführen zu lassen. Doch zwei Monate später empfahl der Magistrat der Kommunität, die Eindeckung des neuen Daches mit Kupfer vornehmen zu lassen, wodurch allerdings der Kostenvoranschlag von 3087 Gulden mit 2962 Gulden überschritten würde, aber „patriotische Mitbürger” hätten sich erboten, diesen Mehrbetrag aufzubringen. Die Kommunität erklärte sich nun damit einverstanden, „Da Die Eindeckung des Ratturmes mit Kupfer sowohl in Ansehung der Schönheit, als auch der Dauer des Daches der bewilligten Schindeldachung” vorzuziehen sei. Aber die „patriotischen Bürger” hielten ihre Taschen zugeknöpft. Auch damals schon hörte gar oft der Patriotismus beim Geldtaschel auf. Das mußte dann der Magistrat auch der Kommunität am 18. April 1825 mitteilen und diese bewilligte den für das Kupferdach noch fehlenden Betrag von 745 Gulden, sowie weiters für den Blitzableiter 142 Gulden. Gleichzeitig sprach sie den Wunsch aus, e8 möge der Aufgang in den Turm und die Einrichtung der verschiedenen Stockwerke so hergestellt werden, daß der Turm als Magazin und dergleichen benützt werden könne.

Der „Siebenbürger Bote” berichtete 1826 endlich, „Daß der Bau der neuen Bedachung des seit 30 Jahren nur mit einem Notdach versehen gewesenen, hiesigen großen sogenannten Ratturm am
24. Juni glücklich vollendet wurde ohne mindeste Beschädigung auch.nur eines einzigen Menschen.

Bei dieser gründlichen Renovierung ward auch das Treppentürmchen an der Nordseite des Ratturmes gebaut und mit den, mit buntglasierten Ziegeln gedeckten Dach eines jener vier kleinen Türme, die ehemals oben auf dem Turm standen, bedeckt.

Unter dem Durchfahrtstor wurden als Prellsteine vier alte Mühlsteine aufgestellt. Diese Mühlsteine galten, wie die dicken eisernen Ketten, die ehemals das Baron Brukenthal’sche Palais umschlossen,
bei dem wandernden Handwerksburschen als Wahrzeichen Hermannstadts.

In den Turmknopf wurde in einer Blechkapsel ein Schriftstück der Nachwelt übermittelt, aus dem zu ersehen ist, daß die Bürgerschaft damals von schweren Geldsorgen bedrückt war. Der Inhalt des erwähnten Schriftstückes ist folgender:

„Nicht blos die durch Jahrhunderte geadelte graue Vorwelt zeugte Beispiele von Patriotismus, sondern auch die Gegenwart beweise sich der alten Väter würdig, indem da, wo der allgemeine öffentliche Schatz nicht zureicht, die, wenn gleich durch die Zeit Umstände leicht gewordene Beutel der einzelnen Bürger Hermannstadts kühn in Anspruch genommen werden können.

Ein Zeuge dieser patriotischen Gesinnung der edeldenkenden Bürger der kön. Freien Stadt Hermannstadt steht auch die zum Theil kupferne Bedachung dieses bIos zur Zierde der Stadt dienenden, keinen besonderen Nutzen abwerfenden, sogenannten Raththurm, welche, da von Allhst. Sr. Majestät Franz I., Kaiser von Oesterreich usw., Großfürst von Siebenbürgen, die Unkosten blos zu einem Schindeldach bewilligt gewesen, im J. 1824 durch Die Beiträge der gesamten Bürgerschaft zum Theil mit Kupfer gedeckt wurde, wenn der Geldmangel gleich durch die Umtauschung des Papiergeldes in Convenzions-Münze, durch die seit dem 1. November 1822
angeordnete Einhebung der Landessteuer in C. M. durch den hohen Preis von 3 fl. 15 kr. C. M. für den Zentner Salz und durch ein allgemeines Stocken der Gewerbe und des Handels um so fühlbarer
geworden, als ein Jahrzehnt früher durch die große Menge Papiergeldes der Handel, die Gewerbe und auch der Luxus auf das höchste gestiegen gewesen war.

Dieses Thurmdach wurde unter der Amtsführung des Comes der sächsischen Nation Johann von Tartler, Ritter des kaiserlich österreichischen Leopolds Ordens, und Sr. k. k. apost. Majestät wirklicher Geheimer Gubl. Rath, Bürgermeister Martin Edler von Hochmeister, Stadt- und Stuhlrichter Simon Schreiber, Stadthannen Martin von Friedenfels, Orators J. S. Severinus, von
den Hermannstädter sächsischen Werkmeistern, und zwar dem Zimmer Pollier Andrea Kreider, Maurer Pollier Thomas Setz und Kupferschmiedmeister J. M. Wegmeth im J. 1824 aufgerichtet.

Nachdem mittelst Allerhöchst. Patent v. 20. Hornung 1811 die bis dahin gangbaren Wiener Stadt Banko Zettel, welche durch die Bedürfnisse des langjährigen Krieges gegen Frankreich zu der ungeheuren Menge von mehr als 1000 Millionen Gulden angewachsen waren, auf das Fünftheil ihres Nennwertes herabgesetzt, und gegen Einlösungsscheine umgetauscht worden waren, hatten die Anstrengungen des im J. 1813 ausgebrochnen Völkerkrieges aller Nationen gegen den französischen Kaiser Napoleon Bonaparte die Einführung der auf die Grundsteuer erblandischer Staatsgüther angewiesenen Anticipations Scheine herbeigeführt.

Nach geendigtem Kriege im J. 1815 wurde zur Tilgung des den Namen der Wiener Währung führenden Papiergeldes im J. 1816 die Oesterreichische Nationalbank errichtet, und durch eine, aus
Mitgliedern der verschiednen Provinzen des Oesterreichischen Kaiserstaates zusammengesetzte Deputation die Einlösung und Verbrennung des im Werthe abermals gesunkenen Papiergeldes erzweckt, so daß endlich der Werth der nach dem Conventionsfuß ausgeprägten klingenden Münze zu dem Werth der Einlösungs und Anticipations Scheine in das Verhältniß von 100 zu 250 kam, welches der Stand des Geldes im Jahre 1824 war, wo neben der klingenden Münze noch die erwähnten Einlösungs- und Anticipations Scheine, dem mehrerlei Scheidemünzen, und endlich mit der Conv. Münze in gleichem Werthe stehende Banknoten der Oesterreichischen National Bank im Gang waren, aber bei den öffentlichen Kassen bIos Conv. Münze und Banknoten angenommen wurden, wobei die Einlösungs Aemter zur Umtauschung des Papiergeldes gegen Conv. Münzen dienten.

Zur Zeit der Errichtung dieses Thurmdaches wüthete die Pest in der benachbarten Walachei und Moldau, auch waren diese nebst anderen türkischen Provinzen seit den im J. 1821 ausgebrochenen
Unruhen noch nicht ganz in Ruhe gekommen.

Im J. 1824 zu Anfang September wurde der durch einen Zeitraum von 32 Jahren geflossene Rechtsstreit zwischen der hiesigen städtischen Communität, und den benachbarten Dorfscommunitäten von Burgberg, Hahnbach und Groß Scheuern, wegen der Branist Waldung durch die in Folge eines zu Anfang des J. 1823 eingegangenen und von Allhst. Majestät Kaiser Franz I. bestättigten Vergleiches von den diesfalls abgeordneten Commasarien den Königsrichtern von Groß Schenk M. J. Agermann und von Leschkirch S. Konrad bewerkstelligte förmliche Abmachung der jeder einzelnen der vier obengenannten Communitäten anheim gefallenen Wald Antheile glücklich beendigt.

Im J. 1824 war der Preis der Lebensmittel und anderer Produkte u. zwar: die reine Frucht der Metzen 3 fl. 12 W. W., gemischt 2 FL. W. W. ; Roggen 1 fl. 412 W. W. ; Gerste 1 fl. 20 W. W. ; Kukurutz 1 fl. 36 W. ; Haber – 54 kr. W. W. ; Fisolen 1 fl. 48 W. W. ; Linsen 2 fl. 12 kr. W. W. ; Erbsen 1 fl. 54 kr. W. W. ; Hirse 1 fl. 24 kr. W. W. ; Hanfsamen 1 fl. 54 kr. W. W. ; bearbeiteter Hanf der Haufen – 42 kr. W. W. ; Flachs – 54 kr. W. W. ; die Klafter Brennholz Buchen 8 fl. W. W. ; eichenes 6 fl.W. W. ; Rindfleisch das Pfund 4 1/2, kr. W. W. ; Schweinefleisch – 8 kr. W. W. ; Speck – 14 kr. W. W. ; Schweinefett – 30 kr. W.W. ; Butter die Maaß 1 fl. 24 kr. W. W. ; Wein vom J. 1823 der deutsche Eimer von 40 Maaß 6 fl. 40 kr. W. W.”

Aus der weiteren Geschichte unseres Wahrzeichens sei erwähnt, daß 1850 der Naturwissenschaftliche Verein um Überlassung des Ratturmes zur Ausstellung seiner Sammlungen bei der Stadt einkam und dieses Gesuch von der Kommunität auch bewilligt wurde, „so lange der Turm nicht von der Stadt benötigt werde”. Die Sache zog sich in die Länge und als 1857 der Ingenieur E. Dietrich die Herstellung der 7 Turmstockwerke zur Benützung als Museumsräume mit 4000 Gulden berechnete, dafür aber bloß 50 Gulden als Spende von Karl Sigerus zur Verfügung stand, nahm der Verein davon Abstand, da er diesen Betrag nicht aufbringen konnte.
Der Verein hatte die aus 673 Stücken bestehende Vogelsammlung des Ingenieurs F. W. Stetter angekauft und damit seine Mittel erschöpft. Statt der toten Vögel nahmen jetzt eine Schar verwilderter Tauben Besitz von den Turmgemächern, um hier ihre Brutstätten aufzuschlagen. Diese brachten nun einiges Leben in den alten Turm, der ein beschauliches Dasein als großer Taubenschlag führte. Die Tauben lebten dort glücklich, denn ihnen schlug keine Stunde!
Die Uhr störte sie nicht mit ihrem Ticken und ihrem Stundenschlag; sie stand seit Dezennien still.”

***

Stânga: Turnul Sfatului din Sibiu la sfârșitul sec al XVIII-lea. Acest detaliu dintr-o deosebit de frumoasă acuarelă, atribuită unui artist necunoscut, redă un fragment din renumita pictură realizată de artistul sibian Franz Neuhauser cel Tânăr ( 1763-1836 ) în anul 1789 intitulată: Vue de la foire à Hermannstadt – Der Hermannstädter Jahrmarkt, nach der Natur gemalt 1789 // Vue de la foire à Hermannstadt – Iarmaroc la Sibiu, pictat după natură 1789. Turnul Sfatului apare cu acoperișul piramidal și cele patru turnulețe în colțuri. O parte din țiglele colorate, salvate 1824 cu ocazia demolării celor patru turnulețe de pe acoperiș, au fost folosite pentru acoperișul turnulețului octogonal cu scară melc (aflat pe partea spre Piața Mică), turnuleț care face legătura între nivelul II și III.chs & Sohn” din Bernburg.
Dreapta: Ilustrația inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) din cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922), a fost realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. Textul explicativ la ilustrația din cartea lui Sigerus: „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring 1852. Über die bereits eingeschlagenen Gewölbe des Tunnels wurde eine hölzerne Notbrücke gelegt“. Traducerea textului în limba română: „Demolarea tunelului din Piața Mică în 1852. Peste bolțile deja demolate ale tunelului s-a construit un pod provizoriu din lemn”.

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația intitulată „Der alte Ratturm” // „Vechiul Turn al Sfatului” a fost publicată în cartea lui Wilhelm Bruckner, Hermannstadt in Siebenbürgen // Sibiu în Transilvania, lansată în 1909 la editura și librăria „Klinkhardt & Biermann” din Leipzig.
Fotografiile folosite pentru ilustrațiile din cartea lui W. Bruckner au fost realizate de fotograful amator, senatorul Gustav Theis la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Notarul și viceprimarul Gustav Theis a fost cel care a inițiat fondarea clubului fotografic sibian „Photoklub Hermannstadt”. Clubul fotografic a fost înființat de Gustav Theis împreună cu renumitul fotograf sibian Emil Fischer, Guido von Kováts, Béla Hanák și Hermann Wagner la data de 17 noiembrie 1904.
Dreapta: Turnul Sfatului din Sibiu fotografiat la începutul anilor 1960 din Piața Mare, Sibiu.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

„Nicio altă clădire din Sibiu nu a fost desenată, pictată și fotografiată atât de des ca Turnul Sfatului! Își datorează această distincție acoperișului de tablă sfidător, care se abate atât de mult de la formele comune în orașele săsești, încât iese în evidență tocmai datorită acestui fapt. Acoperișul a devenit o caracteristică definitorie a peisajului urban.”

În cartea sa, „Vom alten Hermannstadt” (3. Folge / 1928) // „Despre vechiul Sibiu” (vol 3 / 1928), autorul Emil Sigerus (1854-1947), etnograf, colecționar, istoric și scriitor sas din Transilvania, a dedicat un articol intitulat „Der Ratturm” turnului emblematic din Sibiu, cunoscut sub denumirea de Turnul Sfatului. Din articolul lui Sigerus, aflăm că lucările de renovare cât și „construcția noului acoperiș al așa-numitului Turn al Sfatului, care fusese acoperit doar cu un acoperiș temporar timp de 30 de ani, a fost finalizată cu succes pe 24 iunie, fără cea mai mică vătămare a vreunei persoane.”
Cu această ocazie, o capsulă de tablă conținând un document pentru posteritate a fost plasată în sfera de la vârful Turnului Sfatului.

~~~o~~~

~~~o~~~

Turnul Sfatului a fost anterior o poartă a orașului aparținând celei de-a doua centură de fortificații, care înconjura Piața Mică. Prin urmare, construcția sa datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Numele vechiului turn provine de la faptul că primăria se afla odată pe latura sa de vest.
În 1586, turnul s-a prăbușit, îngropându-l pe pictorul Johann David sub dărâmături. David fusese însărcinat de consiliul orașului să decoreze bolta turnului cu picturi. Doi ani mai târziu, turnul a fost reconstruit, iar consiliul orașului a onorat memoria pictorului cu o placă memorială din piatră în bolta turnului.

După reconstrucția sa, Turnul Sfatului a primit un acoperiș înalt, ascuțit, flancat de patru turele de colț și acoperit cu țigle glazurate strălucitoare, asemănător turnului bisericii parohiale protestante. Acest acoperiș al turnului, a cărui reparare a fost comandată arhitectului orașului Schemelius în 1719, a rezistat timp de peste 150 de ani. În 1750, era nevoie urgentă de o reconstrucție completă a acoperișului turnului. S-a decis doar construirea unui acoperiș temporar, iar consiliul orașului a raportat pe 19 mai că „a încheiat un acord cu dulgherii pentru 140 de Guldeni privind repararea acoperișului Turnului Sfatului”. În același timp, ceasornicarul Wolff a fost însărcinat să repună în funcțiune ceasul turnului. Încă din 1772, se efectuau din nou reparații la turn și „s-a convenit asupra a 16 ducați cu pictorul cetățean Johann Binder, care, în contextul reparațiilor planificate în prezent la Turnul Sfatului, este angajat să realizeze cadranele ceasului respectiv”.

Turnul primise un acoperiș în formă de piramidă joasă, surmontat de vechile turele de colț rămase. Acest acoperiș improvizat putea fi cu siguranță descris ca fiind: ieftin, dar prost realizat! După doar 50 de ani, era atât de putred încât vântul a aruncat țiglele și grinzile colorate pe acoperișurile caselor vecine, provocând proteste vehemente din partea proprietarilor acestora. În 1804, consiliul orașului a raportat acest lucru comunității și a prezentat imediat o estimare a costurilor pentru construirea unui acoperiș nou și restaurarea ceasului turnului. Costul estimat a fost de 4.978 de Guldeni și 10 creițari. Comunitate a declarat că orașul „nu putea oferi o astfel de sumă”. Așadar, câteva scânduri au fost bătute în cuie pe acoperiș. Pe 12 ianuarie 1823, o furtună violentă a măturat întregul acoperiș pe casa vecină, împrăștiind țiglele colorate ale turelelor de colț în dreapta și în stânga.
Consiliul orașului i-a solicitat inginerului districtual imperial și regal, A. Adam, să întocmească un plan pentru noul acoperiș al turnului. Adam a recomandat ridicarea zidului turnului cu zece picioare de beci ( 10 șucuri = c. 3 metri ), „deoarece zidurile actuale ale turnului nu au ferestre și nu oferă vedere în nicio direcție, în timp ce, conform planului propus, cele patru ferestre sonore ar oferi o vedere excelentă asupra orașului în toate direcțiile, calificând acest turn drept un punct de belvedere superb, mai ales dacă s-ar adăuga un mecanism care să indice, prin bătaia unui clopot, momentul în care soarele traversează meridianul, astfel încât cel puțin toate ceasurile din oraș să poată fi reglate corect.” Adam a dat acoperișului turnului o formă de bulb ( cască ), destul de străină vechiului stil arhitectural săsesc. Această turlă ar trebui acoperită cu șindrilă, „deoarece”, așa cum a scris Adam în frumoasa sa propunere, „un acoperiș din cupru ar costa cu 1730 de Guldeni mai mult. Totuși, în opinia mea, acoperișul din cupru merită preferință în ceea ce privește gustul, prestigiul și longevitatea și ar putea fi cu siguranță realizat printr-o colectare de contribuții voluntare în oraș.”

Consiliul orășenesc a acceptat planul lui Adam, în special acoperișul din șindrilă, și, după ce acesta a fost confirmat și de guvern, magistratul a primit ordinul de a începe construcția pe 19 februarie 1824. Cu toate acestea, două luni mai târziu, magistratul a recomandat consiliului orășenesc ca noul acoperiș să fie acoperit cu cupru, ceea ce ar depăși însă estimarea costurilor de 3087 de Guldeni la 2962 de Guldeni, dar „cetățenii patrioți” s-au oferit să strângă această sumă suplimentară. Consiliul orășenesc a fost acum de acord, „întrucât acoperirea Turnului Sfatului cu cupru era preferabilă acoperișului din șindrilă aprobat, atât din punct de vedere al frumuseții, cât și al durabilității acoperișului”. Magistratul a fost obligat să informeze comunitatea despre acest lucru pe 18 aprilie 1825, iar comunitatea a aprobat suma rămasă de 745 de Guldeni pentru acoperișul din cupru, precum și încă 142 de Guldeni pentru paratrăsnet. În același timp, și-au exprimat dorința ca accesul la turn și dispunerea diferitelor etaje să fie construite astfel încât turnul să poată fi folosit ca depozit și în scopuri similare.

Ziarul „Siebenbürger Bote” a relatat în cele din urmă în 1826: „Construcția noului acoperiș al așa-numitului Turn al Sfatului, care fusese acoperit doar cu un acoperiș temporar timp de 30 de ani, a fost finalizată cu succes pe 24 iunie, fără cea mai mică vătămare a vreunei persoane.

În timpul acestei renovări temeinice, a fost construit și turnulețul scărilor de pe partea de nord a Turnului Sfatului, care a fost acoperit cu acoperișul din țigle vitrate colorate, provenit dintr-unul dintre cele patru turnuri mici care se aflau anterior în vârful turnului.

~~~o~~~

Vă oferim o traducere în limba română, urmată de textul original în limba germană al documentului depus în capsula de tablă plasată în sfera de pe Turnul Sfatului din Sibiu. Textul german a fost preluat ad litteram din cartea lui Emil Sigerus „Vom alten Hermannstadt” (3. Folge) // „Despre vechiul Sibiu” (vol 3), la capitolul „Der Ratturm” // „Turnul Sfatului”, pagina 131-133.

Turnul Sfatului ( Ratturm )

…

Un document, plasat într-o capsulă de tablă în interiorul sferei din vârful turnului, dezvăluie că locuitorii orașului erau atunci împovărați de griji financiare severe. Conținutul documentului este următorul:

„Nu doar lumea trecutului îndepărtat, înnobilată de secole, a dat mărturie la exemple de patriotism, dar și prezentul s-a dovedit demn de vechii părinți, apelând cu îndrăzneală la vistieria tuturor cetățenilor din Sibiu ( Hermannstadt ) acolo unde trezoreria publică generală era insuficientă, chiar dacă pungile acestora se micșoraseră de-a lungul timpului.

O dovadă a acestui sentiment patriotic al cetățenilor cu spirit nobil ai Orașului Regal Liber Sibiu ( Hermannstadt ) este și acoperișul parțial din cupru al acestei clădiri, care servește drept ornament orașului, dar nu aduce niciun profit deosebit. Întrucât Majestatea Sa Franz I, Împăratul Austriei etc., Marele Duce al Transilvaniei, aprobase doar costurile pentru un acoperiș din șindrilă, acoperișul a fost parțial acoperit cu cupru în 1824 prin contribuții din partea întregii cetățenii. Aceasta în ciuda lipsei de bani cauzate de schimbul de bani de hârtie cu monede convenționale și de colectarea impozitului național în C.M. ( Convenzions-Münze ), ordonat începând cu 1 noiembrie 1822, la prețul ridicat de 3 florini și 15 creițari C.M. pentru suta de kilograme de sare și printr-o stagnare generală a industriei și comerțului a devenit cu atât mai vizibilă cu cât, cu un deceniu mai devreme, comerțul, industria și, de asemenea, luxul atinseseră cele mai înalte niveluri datorită cantității mari de bani de hârtie.

Acoperișul acestui turn a fost ridicat în 1824 sub conducerea oficială a lui Johann von Tartler, comitele Națiunii Săsești, Cavaler al Ordinului Imperial Leopold, și a Majestății Sale Imperiale și Regale Apostolice, Consilier Privat, Primarului ( Bürgermeister ) Martin Edler von Hochmeister, Judecătorului orașului și de scaun ( Stadt- und Stuhlrichter ) Simon Schreiber, vilicul ( Stadthannen ) Martin von Friedenfels, procuratorului ( Orator ) J. S. Severinus, de către meșterii constructori sași din Sibiu ( Hermannstadt ), și anume maistrul dulgher ( Zimmermann Pollier ) Andreas Kreider, zidarul ( Maure ) Thomas Setz și maistrul cuprar ( Kupferschmiedmeister) J. M. Wegmeth.

După ce bancnotele Băncii Orășenești din Viena, care fuseseră în circulație până atunci și crescuseră la o cantitate enormă de peste 1000 de milioane de guldeni datorită necesităților lungului război împotriva Franței, au fost reduse la o cincime din valoarea lor nominală prin intermediul unui brevet datat 20 februarie 1811 și schimbate pe certificate de răscumpărare, eforturile Războiului tuturor națiunilor împotriva împăratului francez Napoleon Bonaparte, care a izbucnit în 1813, au dus la introducerea biletelor anticipate dependente de impozitul funciar al moșiilor ereditare de stat.

După încheierea războiului în 1815, Banca Națională a Austriei a fost înființată în 1816 pentru a aboli banii de hârtie care purtau numele monedei vieneze. O delegație compusă din membri din diferite provincii ale Imperiului Austriac a avut ca scop răscumpărarea și arderea banilor de hârtie, care își pierduseră din nou valoarea. Acest lucru a adus în cele din urmă valoarea monedelor, bătute conform standardului Convenției, la un raport de 100 la 250 față de valoarea biletelor de răscumpărare și anticipare. Aceasta era starea monedei în 1824, când, pe lângă monede, se aflau în circulație biletele de răscumpărare și anticipare menționate anterior, diverse monede subsidiare și, în final, bancnote ale Băncii Naționale a Austriei, care aveau o valoare egală cu moneda Convenției. Cu toate acestea, doar moneda Convenției, cât și bancnotele erau acceptate la trezoreriile publice iar birourile serveau la schimbul de bani de hârtie cu monede ale Convenției.

În momentul în care a fost ridicat acoperișul acestui turn, ciuma făcea ravagii în Țara Românească și Moldova vecine, iar acestea, împreună cu alte provinci turcești, nu își reveniseră încă pe deplin la pace de la revoltele izbucnite în 1821.

La începutul lunii septembrie 1824, disputa juridică dintre comunitatea orașului și comunitățile sătești învecinate Vurpăr ( Burgberg ), Hamba ( Hahnbach ) și Șura Mare ( Groß Scheuern ), privind pădurea / braniștea ( Branist Waldung ), care durase 32 de ani, a fost încheiată cu succes printr-un acord formal între reprezentanții numiți, judecătorii regali din Groß Schenk, M. J. Agermann, și din Leschkirch, S. Konrad, ca urmare a unei înțelegeri încheiate la începutul anului 1823 și confirmate de Majestatea Sa Împăratul Franz I. Acest acord a stabilit cotele de pădure aparținând fiecăreia dintre cele patru comunități menționate anterior.

În 1824, prețurile alimentelor și ale altor produse erau următoarele: cereale pure din Metzen(*) 3 fl. 12 W. W.(**) ; amestecată – 2 fl. W. W. ; secară 1 fl. 412 W. W. ; orz 1 fl. 20 W. W. ; porumb 1 fl. 36 W. W. ; ovăz 54 coroane W. W. ; fasole verde 1 fl. 48 W. W. ; linte 2 fl. 12 W. W. ; mazăre 1 fl. 54 W. W. ; mei 1 fl. 24 W. W. ; semințe de cânepă 1 fl. 54 coroane W. W. ; cânepă prelucrată la grămadă 42 coroane W. W. ; in 54 coroane W. W. ; stânjen fag lemne de foc 8 fl. W. W. ; stânjen stejar 6 fl. W. W. ; carne de vită per livră 4 1/2 coroane W. W. ; carne de porc 8 coroane W. W. ; slănină 14 kr. W. W. ; untură de porc 30 coroane W. W. ; Unt per kg ( Maaß ) 1 fl. 24 coroane W. W. ; vin din anul 1823, găleata germană de 40 litri ( Maaß ) 6 fl. 40 coroane W. W.”

…

~~~o~~~

(*) Metzen = Unitate de măsură istorică (Metzen/Metze): A fost o unitate de măsură pentru volum folosită în special pentru cereale în Austria, sudul Germaniei și Ungaria, până la introducerea sistemului metric în 1876.

(**) W. W. = Wiener Währung = Moneda vieneză / Valuta Vieneză. Termenul „Moneda vieneză” se referă la Wiener Währung (Valuta Vieneză), un sistem monetar introdus în Imperiul Austriac în 1812. În urma războaielor napoleoniene și a unei crize financiare majore, Austria a fost nevoită să introducă bani de hârtie numiți „valuta vieneză” (Wiener Währung) pentru a stabiliza finanțele monarhiei. Termenul WW a fost folosit în perioada 1812-1857 pentru a face distincția față de vechile monede sau alte valute (cum ar fi Conventions-Münze). Documentele vechi menționează adesea prețuri în creițari sau florini „W.W.”.
1 Gulden / fl. / florin = 60 Kreuzer / kr. = creițari.

~~~o~~~

~~~o~~~

Urmează textul original în germană al documentului din capsula de tablă plasată în sfera de pe Turnul Sfatului din Sibiu. Textul a fost preluat mot à mot din cartea lui Emil Sigerus „Vom alten Hermannstadt” (3. Folge) // „Despre vechiul Sibiu” (vol 3), la capitolul „Der Ratturm” // „Turnul Sfatului”, pagina 131-133.

Der Ratturm

…

In den Turmknopf wurde in einer Blechkapsel ein Schriftstück der Nachwelt übermittelt, aus dem zu ersehen ist, daß die Bürgerschaft damals von schweren Geldsorgen bedrückt war. Der Inhalt des erwähnten Schriftstückes ist folgender:

„Nicht blos die durch Jahrhunderte geadelte graue Vorwelt zeugte Beispiele von Patriotismus, sondern auch die Gegenwart beweise sich der alten Väter würdig, indem da, wo der allgemeine öffentliche Schatz nicht zureicht, die, wenn gleich durch die Zeit Umstände leicht gewordene Beutel der einzelnen Bürger Hermannstadts kühn in Anspruch genommen werden können.

Ein Zeuge dieser patriotischen Gesinnung der edeldenkenden Bürger der kön. Freien Stadt Hermannstadt steht auch die zum Theil kupferne Bedachung dieses bIos zur Zierde der Stadt dienenden, keinen besonderen Nutzen abwerfenden, sogenannten Raththurm, welche, da von Allhst. Sr. Majestät Franz I., Kaiser von Oesterreich usw., Großfürst von Siebenbürgen, die Unkosten blos zu einem Schindeldach bewilligt gewesen, im J. 1824 durch Die Beiträge der gesamten Bürgerschaft zum Theil mit Kupfer gedeckt wurde, wenn der Geldmangel gleich durch die Umtauschung des Papiergeldes in Convenzions-Münze, durch die seit dem 1. November 1822
angeordnete Einhebung der Landessteuer in C. M. durch den hohen Preis von 3 fl. 15 kr. C. M. für den Zentner Salz und durch ein allgemeines Stocken der Gewerbe und des Handels um so fühlbarer
geworden, als ein Jahrzehnt früher durch die große Menge Papiergeldes der Handel, die Gewerbe und auch der Luxus auf das höchste gestiegen gewesen war.

Dieses Thurmdach wurde unter der Amtsführung des Comes der sächsischen Nation Johann von Tartler, Ritter des kaiserlich österreichischen Leopolds Ordens, und Sr. k. k. apost. Majestät wirklicher Geheimer Gubl. Rath, Bürgermeister Martin Edler von Hochmeister, Stadt- und Stuhlrichter Simon Schreiber, Stadthannen Martin von Friedenfels, Orators J. S. Severinus, von
den Hermannstädter sächsischen Werkmeistern, und zwar dem Zimmer Pollier Andreas Kreider, Maurer Pollier Thomas Setz und Kupferschmiedmeister J. M. Wegmeth im J. 1824 aufgerichtet.

Nachdem mittelst Allerhöchst. Patent v. 20. Hornung 1811 die bis dahin gangbaren Wiener Stadt Banko Zettel, welche durch die Bedürfnisse des langjährigen Krieges gegen Frankreich zu der ungeheuren Menge von mehr als 1000 Millionen Gulden angewachsen waren, auf das Fünftheil ihres Nennwertes herabgesetzt, und gegen Einlösungsscheine umgetauscht worden waren, hatten die Anstrengungen des im J. 1813 ausgebrochnen Völkerkrieges aller Nationen gegen den französischen Kaiser Napoleon Bonaparte die Einführung der auf die Grundsteuer erblandischer Staatsgüther angewiesenen Anticipations Scheine herbeigeführt.

Nach geendigtem Kriege im J. 1815 wurde zur Tilgung des den Namen der Wiener Währung führenden Papiergeldes im J. 1816 die Oesterreichische Nationalbank errichtet, und durch eine, aus
Mitgliedern der verschiednen Provinzen des Oesterreichischen Kaiserstaates zusammengesetzte Deputation die Einlösung und Verbrennung des im Werthe abermals gesunkenen Papiergeldes erzweckt, so daß endlich der Werth der nach dem Conventionsfuß ausgeprägten klingenden Münze zu dem Werth der Einlösungs und Anticipations Scheine in das Verhältniß von 100 zu 250 kam, welches der Stand des Geldes im Jahre 1824 war, wo neben der klingenden Münze noch die erwähnten Einlösungs- und Anticipations Scheine, dem mehrerlei Scheidemünzen, und endlich mit der Conv. Münze in gleichem Werthe stehende Banknoten der Oesterreichischen National Bank im Gang waren, aber bei den öffentlichen Kassen bIos Conv. Münze und Banknoten angenommen wurden, wobei die Einlösungs Aemter zur Umtauschung des Papiergeldes gegen Conv. Münzen dienten.

Zur Zeit der Errichtung dieses Thurmdaches wüthete die Pest in der benachbarten Walachei und Moldau, auch waren diese nebst anderen türkischen Provinzen seit den im J. 1821 ausgebrochenen
Unruhen noch nicht ganz in Ruhe gekommen.

Im J. 1824 zu Anfang September wurde der durch einen Zeitraum von 32 Jahren geflossene Rechtsstreit zwischen der hiesigen städtischen Communität, und den benachbarten Dorfscommunitäten von Burgberg, Hahnbach und Groß Scheuern, wegen der Branist Waldung durch die in Folge eines zu Anfang des J. 1823 eingegangenen und von Allhst. Majestät Kaiser Franz I. bestättigten Vergleiches von den diesfalls abgeordneten Commasarien den Königsrichtern von Groß Schenk M. J. Agermann und von Leschkirch S. Konrad bewerkstelligte förmliche Abmachung der jeder einzelnen der vier obengenannten Communitäten anheim gefallenen Wald Antheile glücklich beendigt.

Im J. 1824 war der Preis der Lebensmittel und anderer Produkte u. zwar: die reine Frucht der Metzen 3 fl. 12 W. W., gemischt 2 FL. W. W. ; Roggen 1 fl. 412 W. W. ; Gerste 1 fl. 20 W. W. ; Kukurutz 1 fl. 36 W. ; Haber – 54 kr. W. W. ; Fisolen 1 fl. 48 W. W. ; Linsen 2 fl. 12 kr. W. W. ; Erbsen 1 fl. 54 kr. W. W. ; Hirse 1 fl. 24 kr. W. W. ; Hanfsamen 1 fl. 54 kr. W. W. ; bearbeiteter Hanf der Haufen – 42 kr. W. W. ; Flachs – 54 kr. W. W. ; die Klafter Brennholz Buchen 8 fl. W. W. ; eichenes 6 fl.W. W. ; Rindfleisch das Pfund 4 1/2, kr. W. W. ; Schweinefleisch – 8 kr. W. W. ; Speck – 14 kr. W. W. ; Schweinefett – 30 kr. W.W. ; Butter die Maaß 1 fl. 24 kr. W. W. ; Wein vom J. 1823 der deutsche Eimer von 40 Maaß 6 fl. 40 kr. W. W.”

…

~~~o~~~

Stânga: Turnul Sfatului din Sibiu la sfârșitul sec al XVIII-lea. Acest detaliu dintr-o deosebit de frumoasă acuarelă, atribuită unui artist necunoscut, redă un fragment din renumita pictură realizată de artistul sibian Franz Neuhauser cel Tânăr ( 1763-1836 ) în anul 1789 intitulată: Vue de la foire à Hermannstadt – Der Hermannstädter Jahrmarkt, nach der Natur gemalt 1789 // Vue de la foire à Hermannstadt – Iarmaroc la Sibiu, pictat după natură 1789. Turnul Sfatului apare cu acoperișul piramidal și cele patru turnulețe în colțuri. O parte din țiglele colorate, salvate 1824 cu ocazia demolării celor patru turnulețe de pe acoperiș, au fost folosite pentru acoperișul turnulețului octogonal cu scară melc (aflat pe partea spre Piața Mică), turnuleț care face legătura între nivelul II și III.chs & Sohn” din Bernburg.
Dreapta: Ilustrația inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) din cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922), a fost realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. Textul explicativ la ilustrația din cartea lui Sigerus: „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring 1852. Über die bereits eingeschlagenen Gewölbe des Tunnels wurde eine hölzerne Notbrücke gelegt“. Traducerea textului în limba română: „Demolarea tunelului din Piața Mică în 1852. Peste bolțile deja demolate ale tunelului s-a construit un pod provizoriu din lemn”.

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația intitulată „Der alte Ratturm” // „Vechiul Turn al Sfatului” a fost publicată în cartea lui Wilhelm Bruckner, Hermannstadt in Siebenbürgen // Sibiu în Transilvania, lansată în 1909 la editura și librăria „Klinkhardt & Biermann” din Leipzig.
Fotografiile folosite pentru ilustrațiile din cartea lui W. Bruckner au fost realizate de fotograful amator, senatorul Gustav Theis la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Notarul și viceprimarul Gustav Theis a fost cel care a inițiat fondarea clubului fotografic sibian „Photoklub Hermannstadt”. Clubul fotografic a fost înființat de Gustav Theis împreună cu renumitul fotograf sibian Emil Fischer, Guido von Kováts, Béla Hanák și Hermann Wagner la data de 17 noiembrie 1904.
Dreapta: Turnul Sfatului din Sibiu fotografiat la începutul anilor 1960 din Piața Mare, Sibiu.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrația originală

Această frumoasă pictură a fost realizată de librarul și litograful Friedrich August Robert Krabs (1816-1884) în 1861. Pictura lui Krabs, datată 1861, este o copie după o pictură mai veche! Interesant este că, în pictura lui Krabs și în pictura originală, care a fost creată probabil la începutul secolului al XIX-lea, nu exista nicio ușă de intrare în magazinul de la colțul străzii N. Bălcescu ( Heltauergasse ) cu strada Balului ( Ballgasse ).

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Trei fotografii cu valoare istorică și documentară în care apare vechiul hotel „Împăratul Romanilor” // „Römischer Kaiser” din Sibiu. În prima fotografie se vede reclama pentru hotel, „HOTEL zum Römischen Kaiser”, pictată peste patru suprafețe ale fațadei. Fotografia a fost făcută între 1872 și 1886 deoarece biroul de transporturi ( vezi „Farts Bureau” ) a funcționat acolo din 1872 până în 1886 când a urmat magazinul lui Johann Lutz, vizibil în celelalte două fotografii. Cele două fotografii au fost realizate între 1887 și 1889, deoarece croitoria lui Goritz a funcționat acolo până în 1889.

~~~o~~~

~~~o~~~

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la Leipzig în 12.11.1816 și a decedat la Sibiu în 22.7.1884. Robert Krabs, un tînăr librar (Buchhändlergeselle) din Leipzig, s-a stabilit la Sibiu în anul 1836. În 1838 a cumpărat librăria lui Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13). În 1842 a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
În anul 1850 a înființat al doilea Institut litografic, iar în anul 1854 a preluat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.
Institutul litografic înființat de Bielz în anul 1821 a obținut autorizația de funcționare în data de 21 iulie 1822 și a funcționat sub denumirea „Kk, privilegiertes Lithographisches Institut des Michael Bielz zu Hermannstadt“ (Institutul litografic privilegiat cezaro-crăiesc al lui Michael Bielz din Sibiu). A fost PRIMUL INSTITUT LITOGRAFIC înființat în Transilvania și pe teritoriul României de astăzi. ~ Sursă informație: Julius Bielz Die Graphik in Siebenbürgen – carte editată 1947 la Sibiu, tipărită la tipografia Corvina din Brașov.

~~~o~~~

Se pare că acest hotel a fost primul și cel mai vechi han din Sibiu, pentru construcția căruia orașul cumpărase o clădire în anul 1555 pe care a transformat-o, cu un cost de 107 Guldeni (galbeni), în casa de oaspeți (Gasthaus) La Sultanul Turcilor // Zum Türkischen Sultan. Vechiul han orășenesc se afla în clădirea strada Heltauergasse No. 127 // str. Cisnadiei (N. Bălcescu), nr. vechi 127, colț cu strada Ballgasse // Ulița Balului (astăzi str. A. Xenopol), pe parcela care se întindea până la strada Kleine Quergasse // Mica uliță transversală (A. Xenopol). La începutul secolului al XVIII-lea hanul apare sub denumirea de La Steaua Albastră // Zum Blauen Stern.

În 1772, Philipp Collignon din Luxemburg a închiriat hanul pentru șase ani, și suma de 250 de Guldeni pe an în primii trei ani și 300 de Guldeni în ultimii trei ani. După ce împăratul Iosif al II-lea a găzduit în mai 1773 câteva zile în hanul La Steaua Albastră, Collignon a schimbat numele hanului în Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser, a modificat, mărit clădirea și a construit o sală de dans. Aceste lucrări de construcție au fost finalizate în 1775 și au costat 6.200 de Guldeni, chiria fiind majorată la 600 de guldeni pe an. Collignon a murit în 1791 iar văduva sa, Franziska, a păstrat contractul de închiriere încă patru ani când a fost preluat de perceptorul Wagner și negustorul Albrecht pentru chiria anuală de 1000 de Guldeni.
Clădirea vechiului hotel a fost demolată la 2 iulie 1891. În 1892, a fost ridicată pe locul respectiv clădirea pentru Comandamentul corpului de armată cezaro-crăisc (Korpskommando des 12. k. u. k. Armeekorps), astăzi imobilul str. Nicolae Bălcescu nr. 6.
Clădirea actualului hotel Împăratul Romanilor a fost construită în 1895 și se află la nr. 4.

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrația originală

Această interesantă pictură nesemnată este atribuită librarului și litografului Friedrich August Robert Krabs (1816-1884) deoarece seamănă cu o pictură realizată de Krabs în 1861.
Chiar dacă pictura prezentată aici seamănă cu cea a lui Krabs din 1861, nu pare a fi pictată de litograful sibian deoarece compoziția, formele cât și caracterul literelor textului de pe fațada clădirii diferă de pictura lui Krabs.
Pictura nesemnată, cât și cea semnată R. Krabs sunt copii după un tablou mai vechi, care a fost realizată probabil la începutul secolului al XIX-lea.
Interesant este că, în aceste picturi nu exista nicio ușă de intrare în magazinul de la colțul străzii N. Bălcescu ( Heltauergasse ) cu strada Balului ( Ballgasse ).

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

Trei fotografii cu valoare istorică și documentară în care apare vechiul hotel „Împăratul Romanilor” // „Römischer Kaiser” din Sibiu. În prima fotografie se vede reclama pentru hotel, „HOTEL zum Römischen Kaiser”, pictată peste patru suprafețe ale fațadei. Fotografia a fost făcută între 1872 și 1886 deoarece biroul de transporturi ( vezi „Farts Bureau” ) a funcționat acolo din 1872 până în 1886 când a urmat magazinul lui Johann Lutz, vizibil în celelalte două fotografii.
Cele două fotografii au fost realizate între 1887 și 1889, deoarece croitoria lui Goritz a funcționat acolo până în 1889.

~~~o~~~

~~~o~~~

Se pare că acest hotel a fost primul și cel mai vechi han din Sibiu, pentru construcția căruia orașul cumpărase o clădire în anul 1555 pe care a transformat-o, cu un cost de 107 Guldeni (galbeni), în casa de oaspeți (Gasthaus) La Sultanul Turcilor // Zum Türkischen Sultan. Vechiul han orășenesc se afla în clădirea strada Heltauergasse No. 127 // str. Cisnadiei (N. Bălcescu), nr. vechi 127, colț cu strada Ballgasse // Ulița Balului (astăzi str. A. Xenopol), pe parcela care se întindea până la strada Kleine Quergasse // Mica uliță transversală (A. Xenopol). La începutul secolului al XVIII-lea hanul apare sub denumirea de La Steaua Albastră // Zum Blauen Stern.

În 1772, Philipp Collignon din Luxemburg a închiriat hanul pentru șase ani, și suma de 250 de Guldeni pe an în primii trei ani și 300 de Guldeni în ultimii trei ani. După ce împăratul Iosif al II-lea a găzduit în mai 1773 câteva zile în hanul La Steaua Albastră, Collignon a schimbat numele hanului în Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser, a modificat, mărit clădirea și a construit o sală de dans. Aceste lucrări de construcție au fost finalizate în 1775 și au costat 6.200 de Guldeni, chiria fiind majorată la 600 de guldeni pe an. Collignon a murit în 1791 iar văduva sa, Franziska, a păstrat contractul de închiriere încă patru ani când a fost preluat de perceptorul Wagner și negustorul Albrecht pentru chiria anuală de 1000 de Guldeni.
Clădirea vechiului hotel a fost demolată la 2 iulie 1891. În 1892, a fost ridicată pe locul respectiv clădirea pentru Comandamentul corpului de armată cezaro-crăisc (Korpskommando des 12. k. u. k. Armeekorps), astăzi imobilul str. Nicolae Bălcescu nr. 6.
Clădirea actualului hotel Împăratul Romanilor a fost construită în 1895 și se află la nr. 4.

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

În secolele XIV-XIX au existat în jur de 18 de mori, joagăre și pive, construite în Sibiu dar și în afara centurii de fortificații. Aceste instalații hidrotehnice se aflau pe cele două sisteme de canale cu apă curgătoare provenită din râuri de munte: Canalul Morilor alimentat cu apa râului Cibin, aflat în partea nord-vestică, nordică și nord-estică a orașului și cele două canale secundare ale pârâului Seviș / Trinkbach / Zigeunerbach ( Canalul superior Seviș și Canalul inferior Seviș ) alimentate cu apa provenită din iazul de la Rășinari, aflate în partea sud-vestică, sudică și sud-estică a orașului. Apa canalului superior Seviș ( numit și Trinkwasser Kanal / Canalul cu apă de băut ) a fost folosită în trecut și ca sursă de apă potabilă. Pe Canalul inferior Seviș au funcționat 5 mori.

În apropierea bastionul Haller, în zona străzii Lucian Blaga, care în perioada interbelică se numea strada Joagărului și Schneidmühlgasse în perioada antebelică, Canalul inferior Seviș a alimenta cu apă două mori. De-a lungul timpului, aceste mori au servit drept gatter și una ca moară de scoarță. Morile erau amplasate pe parcelele nr.2 și nr.6, care corespund adreselor actuale Lucian Blaga nr.1/1A și nr.11. Moara cunoscută sub numele de „Hirschmühle” ( tradus, „Moara Cerbului” ) se afla pe parcela nr.2.
Cele două mori sunt listate și în cărțile de adrese ale orașului Sibiu din 1875 și 1882:
Bretter-Schneidmühle – Schneidmühlgasse Nr.2 // Moara de scânduri / Joagăr – str. Joagărului nr.2 ( Lucian Blaga ). În 1875 și 1882, proprietarul era Kessler Karl.
Lohmühle – Schneidmühlgasse Nr.6 // Moara de scoarţă – str. Joagărului nr.6 ( Lucian Blaga ). În 1875, proprietarul era Wolf Friedrich. În 1882, proprietarul era Josef Möferdt.

~~~o~~~

O ilustrație publicată de un cotidian sibian, bazată pe o pictură atribuită librarului și tipografului Robert Krabs, înfățișând moara de scânduri/ gaterul „Bretter-Schneidmühle” ( fosta moară Hirschmühle ) de pe strada Joagărului ( Schneidmühlgasse ), așa cum reiese din textul explicativ de sub fotografie: „Gaterul de pe pajiștea Haller ( Haller-Wiese ). Acuarelă atribuită lui Robert Krabs.” // „Die Schneidmühle auf der Haller-Wiese. Aquarell, das Robert Krabs zugesprochen wird.”.

~~~o~~~

În calendarul de călătorie, „Reisekalender von Hermannstadt auf das Jahr 1790”, tipărit și publicat de tipograful și librarul sibian Martin Hochmeister, morile din Sibiu și împrejurimi sunt menționate în capitolul „Mori”. Vă oferim o traducere în limba românească, urmată de textul original în limba germană al listei morilor din Sibiu, care include și moara „Hirschmühle”:

„Mori
Există 13 mori în oraș. Principalele mori de cereale sunt situate pe ramura râului Cibin ( Zibin ) care curge în și prin oraș. Moara de măcinat ( Heidenmühle ) este prima moară de pe această ramură, la stânga înainte de Poarta Sag/ Turnului ( Sagtor ), nu departe de podul care traversează această ramură și duce la Poarta Heltau/ Cisndiei ( Heltauerthor ) pe stânga.
La mică distanță se află o moară de făină.
Moara cu piuă ( Walkmühle ) se află la aceeași distanță, lângă zidul orașului.
Așa-numita Moara a preotului ( Pfarrsmühle ) se află în strada Sag/ Turnului ( Saggasse ), la stânga podului.
Moara superioară Burger/ Ocnei ( obere Burgermühle ) este situată în fața Porții interioare Burger/ Ocnei ( Burgerthor ), la stânga de podul de căsăpit animale ( Schlachtbrücke ).
Moara inferioară Burger/ Ocnei ( untere Burgermühle ) este situat în fața Porții exterioare Burger/ Ocnei ( Burgerthor ), în aval, pe dreapta.
O moară cu piuă ( Bäutelmühle ) se află, de asemenea, în fața Porții Heltau/ Cisndiei ( Heltauerthor ), la capătul cartierului Iosefin ( Josephstadt ).
Moara de Cai ( Roßmühle ) se află pe Pajiște ( auf der Wiesen ); aparține orașului și este în prezent închiriată. Această moară nu se folosește sită, ci se macină doar orizontal.
O moară de tăbăcire a pielii se află în fața Porții Burger/ Ocnei ( Burgerthor ).
O moară de hârtie, o moară de pulbere, un joagăr precum și o moară cu piuă a țesătorilor de lână află în pădurea Dumbrava ( Jungenwalde ), pe așa-numitul Sebesch.
O moară Hirschmühle și o moară de măcinat/ șlefuit se află în fața Porții Leșurilor ( Leichenthor ).”

„Mühlen
Mühlen sind bei der Stadt überhaupt 13. Ganz eigentliche Fruchtmühlen sind an dem Arm des Zibins, der zur Stadt kommt, und durch die Stadt streicht. Die Heidenmühle ist die erste auf diesem Arm links vor dem Sagtor, ohnweit der Brucken welche über diesen Arm geht, und links hinauf zum Heltauerthor führt.
In einer kleinen Entfernung ist ebenfalls eine Mehlmühle.
In gleicher Entfernung neben der Stadtmauer liegt die Tuchmacher Walkmühle.
Die sogenannte Pfarrsmühle, sie liegt in der Saggasse, links neben den Brücken.
Die obere Burgermühle, sie liegt vor dem innern Burgerthor links neben der Schlachtbrücke.
Die untere Burgermühle liegt vor dem äußeren Burgerthor rechts hinunter auf dem Fluß.
Eine ogerschlächtige Bäutelmühle, ist gleichfalls vor dem Heltauerthor zu Ende der Josephstadt.
Roßmühle liegt auf der Wiesen, sie gehört der Stadt und ist jetzt in Pacht gegeben, in dieser Mühle wird nicht gebeultelt, sondern nur flach gemahlen.
Vor dem Burgerthor liegt eine Ledererlohmühle.
Eine Papier, Pulver und Sag, wie auch Wollenweber Walckmühle befinden sich im Jungenwalde, am sogenanten Sebesch.
Eine Hirsch und Schleifmühle vor dem Leichenthor.”

~~~o~~~

~~~o~~~

Canalul inferior Seviș // Untere Schewiskanal numit și Micul pârăiaş Seviș // Kleiner Schewisbachl a fost reamenajat de breasla Pielarilor ( Ledererzunft ) în anul 1750. Canalul inferior, un braț al Canalului superior, pornea la bifurcația din zona Vadul Vacii ( Kuhfurt ) unde traversa Valea Aurie ( Goldta l) pe digul de pământ – ulterior viaduct, rambleu tramvai! Canalul inferior curgea la marginea estică a parcului Sub Arini spre str. Şcoala de Înot unde alimenta bazinul Școlii militare de Înot și punea în funcțiune o moară aflată lângă grădina Schöpp ( Mühle am Schöppischen Garten ) pe panta spre str. Z. Boiu. Din Școala de Înot curgea spre Calea Dumbrăvii unde punea în funcțiune un Joagăr ( Sägemühle & Schneidemühle ) și un Joagăr pentru tăiat scânduri şi furniruri ( Bretter- und Furnier Schneidemühle ). După ce traversa Calea Dumbrăvii și str. R. Stanca ajungea pe str. L. Blaga unde punea în funcțiune o moara de scoarţă ( Lohmühle ) și un Joagăr ( Bretter-Schneidmühle ), anterior Moara Cerbului ( Hirschmühle ). Canalul superior se vărsa în pârăul Trinkbach în zona str. Izvorului ( Kaltbrunn Gasse )..

~~~o~~~

Stângaa: planul orașul Sibiu, capitala Transilvaniei și reședința Principeleui – „Cibinium alias Hermons. o Hermestat Capitale Della Transilvania.resa all-Esercito Imperiale l-anno.1687“ – realizat de Giovanni Giacomo Rossi în 1687. În partea stângă se vede moara Hirschmühle // Moara Cerbului, din fața Portiței Leșurilor / str. Lucian Blaga (I. Molini), marcată cu o săgeată roșie.
Dreapta: detaliu din harta orașului Sibiu realizată de Johann Böbel în 1882/83 după o litografie de Robert Krabs și un desen de Franz J. Dimitrowits în 1875. În partea de jos se vede moara Hirschmühle // Moara Cerbului, din fața Portiței Leșurilor / str. Lucian Blaga, marcată cu o săgeată roșie.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

În 1845, casa de economii Hermannstädter Allgemeine Sparkasse a achiziționat și construit un „teren de gimnastică de vară” ( Sommerturnplatz ) cu o „sală de gimnastică de iarnă” ( Winterturnhalle ) pe terenul de sport din Sibiu. Aceste facilități „au fost puse la dispoziția Liceului Brukenthal și instituților școlare din Sibiu pentru utilizare gratuită”. Hermannstädter Allgemeine Sparkasse ( în limba română Casa Generală de Economii din Sibiu ) a fost cea mai mare şi mai puternică bancă săsească, înfiinţată în 1841, cu sediul la Sibiu.

Clădirea care găzduia sala de gimnastică a fost demolată în anii 1935/36 pentru a înlesni accesul către zonele rezidențiale Hallerwiese ( pajiștea Haller ), terenul Fonnwise ( parcelarea Fonn ) și terenul Rosenfeld ( parcelarea Rosenfeld ). Strada respectivă se numește astăzi Independenței și leagă Bulevardul Corneliu Coposu de strada Constantin Noica.
Pe harta orașului Sibiu din 1947, strada situată între actualele străzi Bulevardul Corneliu Coposu și Lucian Blaga apare sub numele de Mircea cel Mare iar cea între Lucian Blaga și Stefan cel Mare sub numele de Costache Negruzzi, anterior Paul Wiener Gasse.
Deși demolarea „clădirii de gimnastică de iarnă” este documentată în albumul cu fotografii intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938”, ( Modificări de construcție în Sibiu în anii 1932-1938 ), clădirea apare încă în harta orașului Sibiu din 1943!
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

„Sala de gimnastică de iarnă” și „Terenul de gimnastică de vară” a Liceului Brukenthal din Sibiu”.

~~~o~~~

Clădirea „sălii de gimnastică de iarnă” ( Winterturnhalle ). Fotografie din albumul intitulat, „Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938”, ( Modificări de construcție în Sibiu în anii 1932-1938 ).

~~~o~~~

„Terenul de gimnastică de vară” ( Sommerturnplatz ) fotografiat în 1935, în timpul unui spectacol de gimnastică.

0

Veduta da Ponente della Citta di Hermanstadt – Gravură de Stephan Welzer / Sibiu 1699 // Veduta da Ponente della Citta di Hermanstadt – Kupferstich von Stephan Welzer / Hermannstadt 1699“
Veduta impreună cu planul orașului Sibiu apar în renumita „Mappa della, Transilvania“ (e Provintie contique nella qualesivedano li Consini dell’ Ongaria eli Campam fatti dall; Arpate Cesaree in quelte ultime guere) a lui Giovanni Morando Visconti. Carte poștală tip „LEVELEZÖ-LAP“ (detaliu)

0