„Das ehemalige Schaser’sche Haus auf dem Kleinen Ring in Hermannstadt” // „Fosta casă Schaser din Piața Mică din Sibiu”
Această deosebit de frumoasă fotografie a fost realizată în al doilea sau al trilea deceniu al secolului al XX-lea în Piața Mică din Sibiu. În perioada respectivă casa din Piața Mică nr.17, cunoscută în zilele noastre sub numele de „Casa Luxemburg”, se afla în proprietatea Parohiei evanghelice Sibiu.
În secolul al XIX-lea și începutul secolului XX imobilul se afla în proprietatea familiei Schaser. În jurul anului 1906 casa a intrat în proprietatea Parohiei evanghelice. În cartea de adrese din 1933 clădirea este menționată în proprietatea Fundației Brukenthal.
Există o carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP, publicată înainte de 1919 la editura G.A. Seraphin, pe care se vede casa Piața Mică nr.17 cu cele trei reclame pe fațadă, care apar și în această fotografie: KARL ILLESY | FLEISCHBANK ; KISS GYULÁNÉ | Wasch- und Putz-Anstalt ; GLÜCKMANN MANÓ | FLEISCHHALLE.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.
Variantă editată alb-negru
Proprietarii imobilului Piața Mică nr.17:
Cartea de adrese 1875-1885, proprietar: Schaser Georg Erben / Moștenitorii lui Schaser Georg
Cartea de adrese 1887-1892, proprietar: Schaser Justine und Erben / Schaser Justine și moștenitorii
Cartea de adrese 1895-1904, proprietar: Schaser Friedrich und Konsorten / Schaser Friedrich și asociații
Cartea de adrese 1908, proprietar: Evangelische Kirchengemeinde / Parohia evanghelică
Cartea de adrese 1933, proprietar: Baron Brukenthal’sche Stiftung / Fundația Baron Brukenthal
Măcelării ( Fleischbank / Fleischhalle ) și spălătorii – curățătorii ( Waschanstalt – Putzanstalt ) care au funcționat la adresa Piața Mică nr.17:
Cartea de adrese 1911
Illesy Karl, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
Kiss Julius, Waschanstalt, Huetplatz 17 ( Kleiner Ring 17 )
Adolf Göbbel, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
Kovats Karl, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
( Glückmann Emanuel, Fleischhauer, Fleischergasse 7 )
Cartea de adrese 1933
Illesy Karl, Fleischhauer, Kleiner Ring 17
Kiss Gyuláná, Wasch- und Putz-Anstalt, Kleiner Ring 17
Jakob Adolf, Heuplatz 4a, Kleiner Ring 17
( Glückmann Manó, Fleischhauer, Laterngasse 14, Fleischbank: Kleiner Ring 7 )
( Glückmann Emanuel, Fleischhauer, koschere Fleischbank, Kleiner Ring 7 )
( Adolf Göbbel, Fleischhauer, Neugasse 25 )
( Rudolf Göbbel, Fleischhauer, Kleiner Ring 22 )
~~~o~~~
Detaliu policrom și alb-negru
~~~o~~~
„Das Glückskind und die Schwarze Fee” // „Copilul fericit și Zâna Neagră”
Când am văzut prima dată această fotografie, mi-am amintit de disputa socială fără sens care avusese loc în Sibiu la mijlocul secolului al XIX-lea. În 1859, când Mărul Discordiei a fost finalizat și deschis publicului, a izbucnit gâlceava între cei care promovau denumirea „Podul Minciunilor” și cei care favorizau numele „Podul culcat” sau „Podul suspendat”.
În ziarul sibian Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a fost publicat în anul 1881 un scurt articol în care se explică proveniența denumirii corecte a podului construit în anii 1850 pe strada Ocnei // Burgergasse în Piața Mică.
În articolul intitulat „Wie lautet der richtige Name: Liegen- oder Lügenbrücke” ( „Cum e corect: Liegenbrücke sau Lügenbrücke” ) se amintește odată pentru totdeauna că numele podului este Lügenbrücke = Podul Minciunilor! Proveniența numelui este explicată astfel:
>> Pe vremuri, cei care spuneau minciuni, mințeau în instanță, erau pedepsiți să stea pe acest pod vreme de câteva ore și la fiecare persoană care trecea prin fața lor erau obligați să ducă mâna la gură și să rostească cu voce tare: „Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!” / tradus: „Această gură a vorbit, această gură a mințit.” <<
În povestioara oferită aici nu este vorba de minciunile croșetate la urechile turiștilor pe podul legendelor!
Chiar dacă mâna care acoperă gura copilului în această fotografie sugerează că „această gură a mințit”, vreau totuși să subliniez aici și acum că, în lumina războaielor declanșate de ideologia fascistă și a atrocităților comise împotriva sufletelor supraviețuitorilor celor două Războaie Mondiale, avem datoria să „ne luăm mâinile de la gură”, să spunem adevărul și să dăm „un nume și o voce” copiilor fără nume care au murit în războaiele celor care trăiesc și ucid în numele unei ființe superioare, legii pedepsei ( lex talionis ) sau pentru că se consideră „Übermenschen” ai rasei stăpâne !
„Copilul fericit și Zâna Neagră”
În urmă cu peste un secol, în Orașul Roșu trăia un fotograf deosebit de talentat. Era renumit pentru fotografiile sale neobișnuit de frumoase în care se ascundeau nenumerate povești. Povestioara pitită în această frântură de fotografie este strâns legată de soarta celor patru protagoniști, aflați, mai mult sau mai puțin vizibili, lângă Podul Minciunilor în Piața Mică din Sibiu.
Noima acestei povestiri se naște dincolo de obiectivul fotografului necunoscut în irisul cititorului prin abilitatea acestuia de a înșira și îmbina vizibilul nomen cu invizibilul omen.
Trista poveste a copilului fără nume cu mâna la gură, precum și cea a femeii necunoscute îmbrăcată în doliu și a victimei de sub trifoiul cu patru foi, rămâne nespusă aici…
