-
„Evangelische Kirche“ // „Biserica Evanghelica“ ~ Theodor Glatz
Fotografie din atelierul lui Theodor Glatz realizată 1866/67. Există altă variantă, reproducere fotografică (după același negativ, clișeu de sticlă) în care apare ceasul nou cu cadran negru pe turnul Bisericii Evanghelice. Această variantă „anacronică“, retușată/ prelucrată, a fost datată greșit, între 1881 și 1883! (1881 din cauza ceasului nou, montat în 1881 și 1883 din cauza gardul de fier forjat, care a fost construit 1883 și care bineințeles nu apare în această fotografie din 1866/67).
În față bisericii se vede un grup de studenți – „Togaten“ – îmbrăcați în togă – uniformă tradițională a studenților. În dreaptă lor stă fotograful (Theodor Glatz?) ținând în mână o placă de colodiu gata preparată. Se presupune că această fotografie a fost făcută cu un Pantoskop al firmei Busch, dotat cu un obiectiv cu o lentilă cu unghi larg.
În anul 1867 fotograful sibian Theodor Glatz participă la Expoziția Universală în Paris unde expune această fotografie împreună cu o reproducere a hotelului Împăratul Românilor și una cu Portalul vestic al Cetății fortificate din Cisnădioara. (sursa: Konrad Klein) -
„Frohe Weihnachten und ein glückliches Neues Jahr!” / Saggasse // „Crăciun fericit și un An Nou plin de bucurie!” / strada Turnului
Felicitare fotografică de Crăciu din anii 1960. Fotografia arată strada Turnului // Saggasse // Zsák utca, turla bisericii Azilului, Turnul Sfatului, Bisericii Evanghelice și turla bisericii Catolice din Sibiu într-o zi însorită de iarnă. Sub fotografie se află caligrafia scrisă cu peniță: „Frohe Weihnachten und ein glückliches Neues Jahr!” // „Crăciun fericit și un An Nou plin de bucurie!”. Felicitarea se află în colecția privată Wolff.
-
„Herzlichen Neujahrsgruß“ // „Urari inimoase de Anul Nou“
Carte poștală cu ștampila 23 decembrie 1935, adrestată familiei West, domiciliată în Sibiu, Bauholzplatz (Piața Lemnelor / Piața Cibin) nr 2.
Inscripția sub ilustrație: „(Denn) Du bist mein Fels und meine Burg“ Psalm 31,3 // „(Căci) Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea“ psalmul 31,3
-
„Gruß vom Krampus!“ // „Salutări de la Krampus!“ 1919
Carte poștală circulată internațional între Viena și Sibiu decembrie 1919, adrestată domnișoarei Anny West, domiciliată în Sibiu, str. Wollgasse (str. Lânei) nr16.
Demonul „Krampus“ provine din mitologia germană. El este o creatura hibridă, urâcioasă, jumătate demon, jumătate țap, care apare de crăciun, odată cu Moș Nicolae și pedepsește copiii neascultători. Pe cei foarte răi îi răpește și duce direct în iad.
-
„Der heilige Nepomuk im Winter“ // „Sfântul Nepomuk iarna”
Statuia Sfântului Nepomuk din Piața Mare fotografiată de Emil Fischer într-o zi de iarnă în anii 1940.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)
Următoarea informație interesantă despre statuia sfântului Nepomuk din Sibiu se poate citi în cartea lui Emil Sigerus „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiul” vol III, la capitolul „Kirche und Leben” // „Biserică și trai” pagina 31. Sigerus susține că statuia sfântului Nepomuk (fără soclu) a fost amplasată inițial sub turnul Bisericii catolice din Piața Mare, „la intrare în biserica iezuiților”! Traduc aici pasajul despre iezuiți din cartea lui Sigerus:
„Au construit biserici și mănăstiri și sub turnul bisericii lor au amplasat statuia sfântului Nepomuk, creată de ei. Întrucât populația orașului protestant nu a acordat nicio atenție sfântului, sau după cum scrie cronicarul Conrad, după ce sfântul a fost ‚despectat în mod ridicol‘, statuia a fost așezată pe podul din fața Porții Ocnei. Singur, poarta veche s-a prăbușit și a îngropat sfântul sub dărâmături. Atunci generalul comandant Franz Wallis a dat ordin să fie amplasată în Piața Mare!”
„Sie bauten Kirchen und Kloster und unter dem Turm ihrer Kirche stellten sie das Standbild des von ihnen geschaffenen heiligen Nepomuk. Da aber die evangelische Stadtbevölkerung dem Heiligen gar keine Beachtung schenkte oder, wie der Chronist Conrad schreibt, der Heilige hier ridicul geachtet wurde, ward die Statue auf die Brücke vor das Burgertor gestellt. Allein, das alte Tor stürtzte zusammen und begrub den Heiligen unter seinem Schutt. Nun ließ ihn der kommandierende General Graf Franz Wallis auf dem Großen Ring aufstellen.“ (Textul original)
Stauia sfântului Nepomuk a fost amplasată în Piața Mare 1734, iar Biserica Catolică a fost construită începând din 1726 prin Punerea Pietrei de Temelie și sfinţită 1733!, vezi cronica lui Sigerus:
1726 3.7. Feierliche Grundsteinlegung der Jesuitenkirche auf dem Großen Ring.
1733 13.9. Die röm.-kath. Kirche auf dem Großen Ring wird eingeweiht
1734 Der kommandierende General Graf Wallis lässt auf dem Großen Ring die Nepomukstatue aufstellen.“Se ridică întrebarea legirimă dacă întradevăr statuia instalată de generalul comandant Wallis în anul 1734, în Piața Mare, este identică cu statuia amplasată sub turla bisericii iezuiților, ulterior mutată în fața Porții Burger // Ocnei!
Răspunsul la această întrebare în găsim în articolul profesorului universitar teologul doctor Paul Brusanowski „Etapele Contrareformei în Transilvania până la Mijlocul sec. al XVIII-lea”: „Ca semn al puterii confesiunii catolice în Sibiu, generalul comandant Wallis a instalat, în anul 1734, în Piața Mare, statuia Sf. Johann Nepomuk, obligând Magistratul să asigure materialul pentru înălțarea soclului.”Pe locul unde se află astăzi turnul Bisericii Catolice se afla în trecut o trecere, un pasaj care făcea legătura între Piața Mare și Piața Mică, numit Gaura Lăcătușilor // Schlosserloch. În clădirea de lângă Biserica Catolică se afla prima farmacie din Sibiu (menționată deja 1491). În cartea de adresse din 1882 găsim la nr. 3, casa de langă biserică, farmacia lui Müller Carl. Propietarul calădirii din Piața Mare nr. 3 (vechiul număr 398) era în anul 1872 baronul Ludwig Rosenfeld. În cartea de adresse din 1878 farmacia lui Müller Carl se găsește la adresa Piața Mare nr. 4.
-
„Stolzenburg“ // „Cetatea Slimnicului“ ~ Hans Hermann
Cetatea din Slimnic // Stolzenburg // Szelindek (Nagyszelindek). Peisaj de iarna realizat de pictorul și graficianul sibian Hans Hermann 1945. (fotografie din arhiva grupului Alt-Hermannstadt)
-
„Stolzenburg“ // „Cetatea Slimnicului“
Cetatea din Slimnic // Stolzenburg // Szelindek (Nagyszelindek) – fotografie de la începutul sec. al XX-lea.
-
„Lügenbrücke und Schatzkästlein“ // „Podul Minciunilor și Scrinul cu Comori“ ~ Trude Schullerus
Tabloul „Podul Minciunilor și Scrinul cu Comori” // „Lügenbrücke und Schatzkästlein“ (ulei pe carton) a fost realizat de pictorița Trude Schullerus iarna 1949. (fotografie din arhiva grupului Alt-Hermannstadt)
-
„Kerzer Abtei – Westportal“ // „Abația Cisterciană de la Cârța – Portalul vestic“ ~ Trude Schullerus
Desen realizat de pictorița Trude Schullerus (n. 3. Mai 1889 la Agnita – d. 24. Januar 1981 la Sibiu). T. Schullerus a studiat pictură la Sibiu, München (1906–1914) si Leipzig (1923-1924). A trait la Sibiu unde a lucrat ca liber profesionist „inspirându-se mai ales din motive transilvănene: ţărănci, cetăţi, flori, peisaje naturale“. (ilustrație din arhiva grupului Alt-Hermannstadt)
Abația Cârța a fost în Evul Mediu un așezământ monahal cistercian din Țara Făgărașului, mănăstire filială a Abației Igriș. Înființarea abației de la Cârța a fost datată în anul 1202, în orice caz în timpul regelui Emeric. Ulterior, regele Andrei al II-lea al Ungariei a prevăzut anumite privilegii pentru acest așezământ. Regele Matia Corvin a desființat mănăstirea la data de 27 februarie 1474, iar bunurile ei le-a transferat Bisericii Prepoziturii din Sibiu. Ansambul mănăstirii se află în stare de ruină, doar o capelă fiind folosită până în prezent de comunitatea evanghelică săsească. Mănăstirea cisterciană Cârța a deținut un rol major atât în istoria politică, economică și culturală a Transilvaniei medievale, cât și în introducerea și diseminarea artei gotice în spațiul intracarpatic.
Mănăstirea Cârța (în latină monasterium beatae Mariae virginis in Candelis de Kerch) a fost fondată la începutul secolului al XIII-lea de către călugării cistercieni. Apariția cistercienilor la Cârța este legată de căsătoriile regilor arpadieni. În timpul domniei lui Geza al II-lea a fost înființată în Ungaria abația de la Czikador, apoi, în 1179, cea de la Igriș. Spre deosebire de Abația Igriș, mănăstirea cisterciană de la Cârța a reușit să se refacă după marea invazie a tătarilor din 1241, însă a fost desființată prin decizia regelui Matia Corvin, la data de 27 februarie 1474.
Data exactă a fondării mănăstirii Cârța nu este cunoscută cu exactitate. Papa Honorius al III-lea a menționat mănăstirea într-un document emis în anul 1225. Un alt document, emis la Konstanz, la 17 aprilie 1418, de regele Sigismund I al Ungariei (1387-1437) amintește că abația a fost întemeiată, construită și dotată cu drepturi și privilegii de către predecesorii săi. Calitatea de ctitorie regală maghiară rezultă și din actul desființării sale, la 27 februarie 1474, efectuată „ex auctoritate juris patronatus regii” de Matia Corvin (1458-1490). Izvoare scrise din intervalul secolelor XIII-XV, provenite din ambianța ordinului cistercian – adunate și prelucrate de Leopold Janauschek -, datează actul fondării mănăstirii Cârța între anii 1202-1203. Cârța a fost catalogată sub numărul 539 ca număr de ordine după Janauschek. (sursa: wikipedia) -
„Emil Sigerus ~ Bibliografie // bibliografie“
Emil Sigerus (născut 19 februarie 1854 – decedat 25 martie 1947) a fost un etnograf, colecționar, istoric și scriitor sibian / sas din Transilvania.
Emil Sigerus este autorul următoarelor cărți:„Cronica sibiană a războiului” // „Hermannstädter Kriegschronik” – 1917
„Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol. I – 1922
„Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol. II – 1923
„Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol. III – 1928
„Cronica orașului Sibiu 1100-1929“ // „Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929“ – 1930
„Despre oameni bătrâni și vremuri trecute“ // „Von alten Leuten und alten Zeiten“ – 1937
-
„Karl Sigerus Kinder“ // „Copiii lui Karl Sigerus“
Fotografia cu cei șase copii ai notarului (Obernotär) Karl Sigerus a fost realizată de renumitul fotograf sibian Theodor Glatz 1863 la comanda copiilor ca surpriză/cadou pentru nunta de argint a părinților lor. În manuscrisul original, intitulat Meine Kindheit im Kreislauf des Jahres // Copilăria mea în ciclul anului (aflat în Arhiva Națională din Sibiu), Emil Sigerus descrie amănunțit imprejurările în care a fost realizată această fotografie. Era o zi însorită din luna mai 1863 când copiii și fotograful Theodor Glatz s-au întălnit „pe furiș” în curtea familiei Salmen, unde au amplasat, poziționat culisa/panoul pictat în fața căruia au pozat… După ce au fost fotografiați, copiii s-au grăbit să părăsească curtea prin poarta rămasă deschisă unde se adunase „o mulțime curioasă de țărani, cetățeni și țigani care se uitau mirați la acel spectacol nou și interesant“…
Emil Sigerus (în fotografie avea 9 ani, baiatul sezând în fața/jos) a fost un renumit etnograf, colecționar, istoric și scriitor sas din Transilvania. A fost al cincilea copil al notarului Karl Sigerus.
(fotografie din arhiva grupului Alt-Hermannstadt)
-
„Emil Sigerus“
Emil Sigerus (n. 19 februarie 1854, Sibiu, Imperiul Austriac – d. 25 martie 1947, Sibiu, România) a fost un etnograf, colecționar, istoric și scriitor sas din Transilvania.
Emil Sigerus a fost al cincilea copil al senatorului Karl Sigerus. De copil a fost interesat de gospodăriile țăranilor sași și români. În călătoriile pe care le făcea alături de tatăl său în satele din împrejurimile Sibiului (Cașolț, Vurpăr, Daia, Hosman) Emil desena minunatele modele pe care le găsea pe perne și cuverturi, precum și ornamentele specifice de pe vasele de ceramică.
După absolvirea gimnaziului s-a orientat spre meseria de librar, care era o tradiție de familie. Emil Sigerus a fost nepotul lui Martin Hochmeister, tipograf de renume care a scos în 1790 atât prima publicație din Transilvania (Siebenbürgische Vierteljahresschriften) cât și prima publicație în limba maghiară din Transilvania (Erdély-Magyar Hir-Vivõ, numită mai târziu Hiradó). După ce a lucrat o scurtă perioadă în tipografia “Ottmar Pfraundler”, Emil s-a îmbolnăvit și a plecat la tratament în străinătate.
Între 1877-1880 a locuit la Ljubljana, în Slovenia. Aici l-a cunoscut pe directorul muzeului de artă populară dr. Deschmann, mare specialist și colecționar pasionat de obiecte de artă populară. Sub impresia acestor exponate, Emil Sigerus a hotărât ca la întoarcerea în țară să înființeze la Sibiu un muzeu de artă populară.
Pentru a-și îmbogăți cunoștințele de artă populară, Emil Sigerus a întreprins în 1880 o călătorie de studii la Viena, unde a vizitat muzee și colecții de artă.
Reîntors de la Viena, Sigerus a înființat în 1885 în Sibiu, Muzeul Carpatin (Karpatenmuseum), la baza căruia a stat colecția proprie, de aproximativ 500 de obiecte, în special ulcioare, farfurii, vase de cositor și textile. Muzeul a fost integrat în 1918 în Muzeul Brukenthal.
Ca rezultat a pasiunii sale pentru broderiile și țesăturile țărănești, Emil Sigerus editează în 1906 mapa cu modele de broderii săsești intitulată Siebenbürgisch-sächsische Leinenstickerei (Broderii pe pânză a șașilor transilvăneni).
Începând cu anul 1880, Emil Sigerus, care a fost întâi funcționar, apoi director al Asociației de Asigurări “Transsylvania”, a devenit și redactor la ziarul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din Sibiu.
Emil Sigerus s-a numărat printre membrii fondatori ai asociației Siebenbürgischer Karpatenverein (Asociația Carpatină Transilvană) și asociației Sebastian-Hann, al cărei director a fost din 1907 până în 1946.
Când Emil Sigerus a împlinit 80 de ani, Muzeul de artă populară din Viena l-a numit membru de onoare. (sursa text: wikipedia)
(fotografie din arhiva grupului Alt-Hermannstadt) -
„Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929“ // „Cronica orașului Sibiu 1100-1929“ ~ Emil Sigerus
Ilustrații din renumita carte a lui Emil Sigerus „Cronica orașului Sibiu 1100-1929“ // „Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929“ (ediția a doua). Cartea a fost editată și tipărită la tipografia Bisericii Evanghelice C.A. din România „Honterus” ~ Sibiu 1930.
-
„Târgul olarilor ~ strada Wiesengasse / Livezii / Tipografilor // Töpfermarkt ~ Wiesengasse“
Colajul „Târgul olarilor ~ strada Wiesengasse / Livezii / Tipografilor // Töpfermarkt ~ Wiesengasse” a fost realizat cu ajutorul a două fotografii aproape identice (cu schimbări minore de poziţie a figuranților) realizate la interval scurt, timp necesar pentru a schima plăcuța fotografică negativă /clișeul de sticlă.
La mijlocul sec. al XVI-lea str. Tipografilor purta denumirea Auf der Wyesen // Pe Pajiște / Pășune. În sec. al XVII-lea strada este despărțita in: Pajiștea de Sus // Obere Wiese și Pajiștea de Jos // Untere Wiese. În anul 1799 apare sub denumirea de Strada Wiesengasse. În 1875 se menționează și Piața Wiesenplatz, astazi Piața Schiller. (Arnold Pankratz: „Die Gassennamen Hermannstadts”). Între 1934 și 1947 strada Tipografilor se numea str. Livezii.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)
-
„Töpfermarkt – Wiesengasse“ // „Târgul olarilor – strada Wiesengasse / Livezii / Tipografilor”
La mijlocul sec. al XVI-lea str. Tipografilor purta denumirea Auf der Wyesen // Pe Pajiște / Pășune. În sec. al XVII-lea strada este despărțita in: Pajiștea de Sus // Obere Wiese și Pajiștea de Jos // Untere Wiese. În anul 1799 apare sub denumirea de Strada Wiesengasse. În 1875 se menționează și Piața Wiesenplatz, astazi Piața Schiller. (Arnold Pankratz: „Die Gassennamen Hermannstadts”). Între 1934 și 1947 strada Tipografilor se numea str. Livezii.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)
-
„Biserica Ursulinelor și Turnul Sării ~ strada Gării / General Magheru // Ursulinenkirche und Salzturm ~ Bahngasse”
Colajul „Biserica Ursulinelor și Turnul Sării ~ strada Gării / General Magheru // Ursulinenkirche und Salzturm ~ Bahngasse” a fost realizat cu ajutorul a două fotografii aproape identice (cu schimbări minore de poziţie a figuranților) realizate la interval scurt, timp necesar pentru a schima plăcuța fotografică negativă /clișeul de sticlă.
Strada care coboară de la Biserică Ursulinelor spre str. Constituției/Gară (astăzi o parte din str. General Magheru) se numea în sec. al XV-lea „drumul Sării“ // Salzgass, „strada sub Turnul Sării” // „Gasse unterhalb dem Salzturm”, sau „strada Sării la fântâna Călugărului” // „Salzgaß beim Mönchbrunnen”. În sec. al XVIII-lea str. Sării a fost despărțită în strada marea a Sării // Große Salzgasse și strada mică a Sării // Kleine Salzgasse. Din 1802 strada marea a Sării apare și sub denumirea de strada suprioară a Sării // Obere Salzgasse. În anul 1873 numele strada marea a Sării a fost schimbat în str. Gării // Bahngasse (tradus str. Trenului) iar strada mică a Sării a devenit str. Sării // Salzgasse – vezi harta lui Böbel (sursa informații: „Die Gassennamen Hermannstadts” Arnold Pankratz).
Din 1970 strada care coboara de la Biserica Ursulinelor spre Gara Sibiu este parte din strada General Magheru. Din 1947 str. Sării // Salzgasse se numește str. Constituției!
Numele strada Sării se trage de la denumirea zonei respective: „Salzrech” // dealul / povârnișul Sării (Salzrech – nume menționat deja 1401). Lângă Biserică Ursulinelor se afla Turnul Sării // Salzturm, un turn care făcea parte din incinta a III-a de fortificații. Fotografia a fost făcută înainte de 1890, an în care a fost demolat Turnul Sării.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)
-
„Ursulinenkirche und Salzturm – Bahngasse” // „Biserica Ursulinelor și Turnul Sării – strada Gării“
Strada care coboară de la Biserică Ursulinelor spre str. Constituției/Gară (astăzi o parte din str. General Magheru) se numea în sec. al XV-lea „drumul Sării“ // Salzgass, „strada sub Turnul Sării” // „Gasse unterhalb dem Salzturm”, sau „strada Sării la fântâna Călugărului” // „Salzgaß beim Mönchbrunnen”. În sec. al XVIII-lea str. Sării a fost despărțită în strada marea a Sării // Große Salzgasse și strada mică a Sării // Kleine Salzgasse. Din 1802 strada marea a Sării apare și sub denumirea de strada suprioară a Sării // Obere Salzgasse. În anul 1873 numele strada marea a Sării a fost schimbat în str. Gării // Bahngasse (tradus str. Trenului) iar strada mică a Sării a devenit str. Sării // Salzgasse (sursa informații: „Die Gassennamen Hermannstadts” Arnold Pankratz).
Din 1970 strada care coboara de la Biserica Ursulinelor spre Gara Sibiu este parte din strada General Magheru. Din 1947 str. Sării // Salzgasse se numește str. Constituției!
Numele strada Sării se trage de la denumirea zonei respective: „Salzrech” // dealul / povârnișul Sării (Salzrech – nume menționat deja 1401). Lângă Biserică Ursulinelor se afla Turnul Sării // Salzturm, un turn care făcea parte din incinta a III-a de fortificații. Fotografia a fost făcută înainte de 1890, an în care a fost demolat Turnul Sării.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)
-
„Volkstracht aus Lechnitz“ // „Port popular din Lechința“ ~ Josef Fischer
Țărance săsești îmbrăcate în port popular stând în fața bisericii din Lechnița // Lechnitz // Szászlekence. Carte poștală tip „Mimosa“ editată 1942. Fotofrafie realizată de Josef Fischer. Text verso: „Țărance săsești din Lechnița // Sachsische Bäuerinnen vor der Kirche in Lechnitz / Foto orig. J. Fischer, Sibiu 1942“.
-
„Siebenbürgische Volkstypen- und Trachtenbilder“ // „Porturi din Transilvania“ (III)
Țăran sas din Seleuș // Sächsischer Bauer aus Großalisch
Fotografie etnografică din albumul „Porturi din Transilvania“ // „Siebenbürgische Volkstypen- und Trachtenbilder“, format Carte-de-vizite, ca. 60×90 mm, realizate de Theodor Glatz și Karl Koller anii 1860.
Persoana din fotografie este Theodor Glatz!
-
„Gruss vom Alten Berg“ // „Salutări de la Viile Sibiului“
-
„Gruss aus Reps in Siebenbürgen“ // „Salutări de la Rupea din Ardeal“
Cetatea Rupea și o parte din Piață / „Repser Burg – Ein Teil des Marktplatzes. Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP circulată 1901, editată de Editura Hans Gross din Rupea / Verlag von Hans Gross, Reps.
Localitatea Rupea (Cohalm) // Reps // Kőhalom a fost fondata în secolul al XII-lea de coloniști germani (sașii transilvăneni) ca o nouă așezare pe Pământul Crăiesc // Königsboden. Rupea a fost una dintre așezările primare ale celor Șapte Scaune // Sieben Stühle, și până în sec. al XIX-lea locul din care s-a administrat teritoriul „Repser Stuhl” // „Scaunul Rupea”.
„Cetatea Rupea este situată la 50 km de Brașov, construită pe un masiv de bazalt, în zona rezervației geologice Dealul Cohalm – „Bazaltele de la Rupea“. Este o cetate țărănească cu patru zone întărite cu turnuri poligonale. Cetatea este modificată în timp, prin adăugarea a două curți interioare și trei turnuri de apărare. Fortăreața este construită pe trei incinte…
…În planurile cetății sunt menționate și Turnul Slăninii (specific cetăților săsești), Turnul Slujitorilor, magazia cu pulbere, Turnul Ungrei, Portița Cercetașilor cu Turnul Cercetașilor, Camera judelui regal, Camera judelui scaunal, Turnul Scribilor, o gură de tragere, Camera scaunală și Camera de sus. Cetatea Rupea are forma unei spirale ascendente (cochilii de melc).“ (sursă: wikipedia)
„Șapte Scaune (în germană Sieben Stühle, în latină Septem Sedes) se numea un teritoriu de pe Pământul Crăiesc (Königsboden) din Transilvania (în germană Siebenbürgen, adică „șapte cetăți“: Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Sebeș, Rupea, Bistrița), reprezentând unitățile adminstrative ale sașilor transilvăneni, din secolul al XII-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
În 14 iulie 1349 este prima mențiune a faptului că existau cele șapte scaune (Sieben Stühle) constând din „Scaunul principal“ (Hauptstuhl) de la Sibiu (Cybininum) și cele șapte „scaune secundare“ (Nebenstühle) de la Orăștie (Broos), Sebeș (Mühlbach), Miercurea Sibiului (Ruzmargt, astăzi Reußmarkt), Sighișoara (castrum Sches, astăzi Schäßburg), Nocrich (Leuskyrch, astăzi Leschkirch), Cincu (Schenk, astăzi Großschenk) și Rupea (Reps).
Scaunul Șeica și Scaunul Mediașului s-au format mai târziu, purtând denumirea de „Două Scaune” (Zwei Stühle). Districtul Brașov și Districtul Bistriței s-au format și ele mai târziu, dar nu au avut subordonare scăunală.
Un „scaun“ reprezenta o uniune de mai multe orașe și sate, supuse aceleiași puteri judecătorești. Pentru fiecare scaun era desemnat un „jude regal“ (Königsrichter) (judex regis), care era supus numai regelui Ungariei.
Scaunele și districtele erau conduse de un jude al locului, denumit și jude scăunal (în germană Stuhlrichter , în latină judex sedis sau judex terrestris) asistat, mai târziu, de un comandant militar. Cea mai înaltă funcție administrativă a sașilor era cea de „jude al scaunului de Sibiu“ (în germană Stuhlrichter von Hermannstadt, în latină judex Cibinensis).
Din 1453 scaunul Tălmaciului și cel al Săliștei au fost încorporate scaunului Sibiului, ca filiale ale acestuia, până la desființarea Universității Săsești după instaurarea dualismului austro-ungar. (sursă: wikipedia) -
„Die Dragonerwache in Hermannstadt“ // „Straja Dragoner din Sibiu“
Această fotografie a fost realizată la începutul secolului al XX-lea în Piața Dragoner din Sibiu. Piața cunoscută sibienilor sub denumirea de Piața Dragoner ( germană, Dragonerwache, Dragoner Wacht sau Dragoner Platz ) își trage numele de la straja militarilor austrieci numită „Dragoner Wache”, care se afla între 1687 și 1710 la intersecția străzilor 9 Mai ( Elisabethgasse ) cu str. Ocnei ( Burgergasse ) și str. Faurului ( Schmiedgasse ). În 1747 este menționată o fântână cu țevi în Piață Dragoner, desființată în a două jumătate a sec. al XIX-lea. Piața Dragoner este considerată cea mai veche piață a Sibiului !
Din articolul „Dragonerwache”, publicat la 5 septembrie 2014 în ziarul Hermannstädter Zeitung, numărul 2396, aflăm că ansamblul de clăriri, care fusese construit pe locul unde se afla anterior straja dragonilor, a fost demolat în 1980. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.
-
„Dragonerwache“ // „Piața Dragoner“
Piața Dragoner // Dragonerwache își trage numele de la Straja Dragonilor // Dragoner Wache, care se afla la intersecția străzilor 9 Mai (Elisabethgasse) cu str. Ocnei (Burgergasse) între 1687-1710. În 1747 este menționată o fântână cu țevi în Piață Dragoner, desființată în a două jumătate a sec. al XIX-lea. La parterul clădirii din Piața Dragoner se afla o băcănie urmată de un magazin de stofe. În anii 1950/60 a funcționat în clădire „Librăria Noastră Nr. 2” urmată de Librăria „Lyceum”. Clădirile ridicate în sec al XVII-lea au fost demolate circa 1982.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)
-
„Burgerstiege“ // „Scara Burger“ // „Burgerlépcső“ (II)
Scara Burger de pe strada Ocnei // Burgergasse // Polgár utca face legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos. În clădirea din partea stângă (str. Ocnei nr. 4) se afla farmacia sibianului Karl Jikeli. Fotografie de la sfârșitul sec. al XIX-lea.
Istoric:
„Casă ridicată de farmacistul Karl Jikeli în 1881, care îşi mută aici farmacia Coroana (Zur Krone).
În 1908 apare Pissel Karl & Schmidt, iar în perioada celui de-al doilea război farmacia aparţinea lui Fritz Zober. În perioada comunistă a fost Farmacia nr. 20.“
(Text preluat de pe situl: https://patrimoniu.sibiu.ro/cladiri/ocnei/426 ) -
„Burgerstiege“ // „Scara Burger“ // „Burgerlépcső“ (I)
Fotografia originală.
Această fotografie veche arată Scara Burger // Burgerstiege // Burgerlépcső situată pe strada Ocnei // Burgergasse // Polgár utca din Sibiu // Hermannstadt // Nagyszeben, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Strada Ocnei face legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos.
Fotografia, 150×97 mm, este lipită pe un suport de carton negru, 166×112 mm, cu margini aurii. Fotografia originală se află în colecția privată Wolff.
Stânga: variantă editată <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru
Clădirea str. Ocnei nr.4, vizibilă în partea stângă a fotografiei, a fost construită de farmacistul Karl (Carl) Jikeli în 1881. La parterul imobilului a funcționat , din 1882 până la naționalizare în 1949 farmacia LA COROANA ( germană: ZUR KRONE ).
În 1904 farmaci lui Jikeli a fost preluată de Karl Pissel și Schmidt. Din 1909, farmacia aparține lui Karl Pissel și firmează sub denumirea de: „Mr. Carl Pissel APOTHEKE ZUR KRONE”. În perioada celui de al doilea război mondial farmacia aparține lui Fritz Zobel, în perioada comunistă se numește FARMACIA nr.20. -
„Hohe Rinne ~ Lehrerkabane 1953“ // „Păltiniș ~ Casa Învățătorilor 1953”
„La 10 iunie 1894 Asociația Carpatină Ardeleană S.K.V. a inaugurat în munții din preajma Sibiului, pe un teren al comunei Cristian, prima Casă de Cură în climat de înălțime din Carpați – ”Kurhaus auf der Hohen Rinne”. Casa Turiștilor (1895), Căminul Medicilor (1898), Sanatoriul Militar (1898, cu extinderi în 1929 și 1939-1943), Schitul Păltiniș (1928), casele de vacanță ale unor persoane private construite în anii 1932-1944 și Casa Învățătorilor (1947) s-au adăugat în timp, conducând la dezvoltarea celei mai frumoase stațiuni de altitudine din Munții Carpați, numită de sași ”Hohe Rinne”, iar de români ”Păltiniș”.
Mari personalități, în principal din comunitatea sașilor, au contribuit la înființarea stațiunii în 1892-1894 și apoi la dezvoltarea ei în primii săi ani – Carl Conradt, Julius Pildner von Steinburg, Robert Gutt, Gustav Conrad, Gustav Kiszling, 
Andreas Berger, August Roland von Spiess, Karl Ungar, Gustav Lindner, Josef Georg Konnerth. Proiectate de inspectorul forestier Gustav Conrad, ridicate de specialiști români în construcții din lemn conduși de meșterul rășinărean Șerban Cruciat, primele clădiri de la Kurhaus ”Hohe Rinne” au adus în Munții Cibinului frumoasa arhitectură alpină tiroleză a acelei vremi.”
Text preluat de pe grupul Alt-Hermannstadt – autot MIRCEA DRAGOTEANU „A fost odată Hohe Rinne“Fotografie din arhiva familială.
-
„Hohe Rinne 1960er Jahre“ // „Păltiniș anii 1960”
Casa de Cură Păltiniş // Kurhaus Hohe Rinne a fost prima Casă de Cură în climat de înălțime din Carpați. A fost construită din inițiativă Asociației Carpatine din Transilvania // Siebenbürgischer Karpatenverein S.K.V. și inaugurată la 10 iunie 1894.
In memoriam Siegfried Habicher 1944-2018. (Fotografie din arhiva familială)
-
„Conradtwarte – Hohe Rinne“ // „Observatorul Conradt – Păltiniș“
Observatorul Conradt // Conradtwarte de pe Oncești a fost inaugurat în anul 1902 în amintirea lui Karl Conradt, prim președinte al Asociației Carpatine din Transilvania // Siebenbürgischer Karpatenverein S.K.V.. (decedat 1901) și principal întemeietor al stațiunii Păltiniș // Hohe Rinne. (Fotografie din anii 1950 din arhiva familială)
-
„Kurhaus Hohe Rinne / Einweihung 1894 // „Casa de Cură Păltiniş / Inaugurare 1894“
Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP circulată 1912, editată de Asociația Carpatină din Transilvania – secțiunea Sibiu // S.K.V. Ortsgruppe Hermannstadt.
„Casa de Cură Păltiniş” // „Kurhaus Hohe Rinne” a fost inaugurată la 10 iunie 1894.
Text verso: „Herausgeg. v. der Sektion „Hermannstadt” S.K.V. – Chromophot. v. Jos. Drotleff, Hermannstadt” / Carte poștală editată de Asociația Carpatină din Transilvania – secțiunea Sibiu – Cromolitografie realizată la institutul tipografic Jos. Drotleff din Sibiu.
Istoric:„La 10 iunie 1894 Asociația Carpatină Ardeleană S.K.V. a inaugurat în munții din preajma Sibiului, pe un teren al comunei Cristian, prima Casă de Cură în climat de înălțime din Carpați – ”Kurhaus auf der Hohen Rinne”. Casa Turiștilor (1895), Căminul Medicilor (1898), Sanatoriul Militar (1898, cu extinderi în 1929 și 1939-1943), Schitul Păltiniș (1928), casele de vacanță ale unor persoane private construite în anii 1932-1944 și Casa Învățătorilor (1947) s-au adăugat în timp, conducând la dezvoltarea celei mai frumoase stațiuni de altitudine din Munții Carpați, numită de sași ”Hohe Rinne”, iar de români ”Păltiniș”.
Mari personalități, în principal din comunitatea sașilor, au contribuit la înființarea stațiunii în 1892-1894 și apoi la dezvoltarea ei în primii săi ani – Carl Conradt, Julius Pildner von Steinburg, Robert Gutt, Gustav Conrad, Gustav Kiszling, Andreas Berger, August Roland von Spiess, Karl Ungar, Gustav Lindner, Josef Georg Konnerth. Proiectate de inspectorul forestier Gustav Conrad, ridicate de specialiști români în construcții din lemn conduși de meșterul rășinărean Șerban Cruciat, primele clădiri de la Kurhaus ”Hohe Rinne” au adus în Munții Cibinului frumoasa arhitectură alpină tiroleză a acelei vremi.
Un rol important în dezvoltarea interbelică a stațiunii l-au avut Mitropolitul ortodox al Ardealului – Nicolae Bălan (ctitor al Schitului Păltiniș), generalii Henri Cihoski și Ioan Ilcușu (inițiatori ai extinderilor Sanatoriului Militar), primarul Sibiului Eugen Piso (cel care a aplicat Reforma Agrară la Păltiniș, oferind loturi pentru construcție unor personalități sibiene), promotorul cooperației ardelene Ioan Ciolan (inițiatorul Casei Învățătorilor). Dr-ul Karl Ziegler, soția sa, Margarethe și cei trei copii ai lor, familia Episcopului luteran Friedrich Mueller-Langenthal, guvernatorul B.N.R. Ion I. Lapedatu, campionul de schi Rolf Speck și familia sa, familiile industriașilor sibieni Viktor Hess și Leonhard Pantle, Emilia Rațiu, fiică a liderului memorandist, dr-ul Ioan Ittu, prefecții Nicolae Regman și Coriolan Ștefan, Erna Bedeus von Scharberg, Geza von Jakots, notarul Lionel Blaga, avocatul Liviu Turcu și nu în ultimul rând credinciosul intendent timp de o jumătate de secol al Casei de Cură – Michael Zeck (”Misch”) au marcat istoria stațiunii în perioada ei interbelică. Familii destoinice de cabanieri – Johann Renten, Adalbert Colceriu, Holzinger, au sfințit an de an locul prin munca și corectitudinea lor.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, preluând prin licitație de la comuna Cristian concesiunea primelor clădiri ridicate la Păltiniș, Universitatea ”Regele Ferdinand I” din Cluj, refugiată la Sibiu după dictatul de la Viena, a scris foarte frumoase file în istoria stațiunii, înființând Căminul de Munte Păltiniș și dezvoltându-l prin strădania unor mari personalități ca rectorul Iuliu Hațieganu, prorectorul Ioan Lupaș, profesorii Leon Daniello, Aurelian Ionașcu, Ioachim Crăciun, Ion Gavrilă. Denumiri precum Izvorul ”Dorul Clujului” și ”Calea studenților” au rămas și azi relicve ale acelor vremuri de bejanie ale studenților clujeni în munții lui Octavian Goga.
Naționalizările comuniste și abuzuri de tot felul au făcut ca stațiunea să decadă până pe la jumătatea anilor 1950. Ulterior, dragostea pentru munte, pentru sporturile de iarnă și pentru drumețiile verii, a readus Păltinișul la nivelul unei micuțe dar foarte iubite stațiuni montane unde mii și mii de oameni au putut să-și caute sănătatea, bucuria și un strop de libertate. Mari personalități culturale ca Lucian Blaga și Constantin Noica au înnobilat stațiunea prin prezența și creația lor.
Jaful post-decembrist, problemele legate de statutul proprietății și debusolarea generală în materie de turism au aruncat o vreme stațiunea pe toboganul decăderii.
Salvarea clădirilor Casei de Cură Păltiniș, cele mai vechi cabane turistice din Carpați, prin declararea lor Monument Istoric în 1997 ca urmare a unei acțiuni pe care am inițiat-o la Cluj, cu participarea Forumului Democrat German, a mai conservat ceva din farmecul de altădată al celei considerată cândva cea mai frumoasă stațiune montană de la răsărit de Karlovy Vary.“
Text: MIRCEA DRAGOTEANU „A fost odată Hohe Rinne“.
-
„Touristenhaus Hohe Rinne“ // „Casa Turiștilor Păltiniș“
Carte poștală tip POST CARD circulată 23 august 1927, editată de Asociația Carpatină din Transilvania – secțiunea Sibiu // S.K.V. Ortsgruppe Hermannstadt. Autorul fotografiei: Josef Fischer.
Text verso: „S.C.dT. Secția Sibiu – Ortsgruppe Hermannstadt S.K.V.“ / „Casa de turiști „Hohe Rinne – Touristenhaus / Fot. Orig. J. Fischer.“
-
„Kurhaus Hohe Rinne bei Hermannstadt“ // Casa de Cură Păltiniş lângă Sibiu“
Reclamă pentru Casa de Cură Păltiniş // Kurhaus Hohe Rinne din volum aniversar publicat de Asociaţia Carpatină Transilvană / Siebenbürgischer Karpatenverein S.K.V. în anul 1930, la împlinirea a 50 de ani de activitate.
[Textul original]
Kurhaus „Hohe Rinne” bei Hermannstadt
/
Seehöhe 1403 Meter
/
Herrliche Lage im Fichtenwald, Höhenklima
Eigene Badeanstalt – Elektrische beleuchtung .- Telefon
Eigene Autovermietung – Fahrtdauer 2 Stunden
/
Sommersaison: Juni – Oktober
Tennis – Sonnenbäder
/
Wintersaison: Dezember – Februar
Skikurse und Wettläufe
/
Zimmerpreise: Lei 400 – bis 1100 pro Woche
Verpflegung: Lei 200 – pro Tag
/
Ermässigte Monatspreise – Mitgliederbegünstigungen
/
Auskünfte und prospekte in der Auskunftskanzlei der
Ortsgruppe Hermannstadt S.K.V., Sibiu, Königin Mariastrasse 47[Textul tradus]
Casa de Cură Paltiniș lângă Sibiu
/
Altitudinea fața de nivelul mării 1403 metri
/
Zonă minunată în pădurea de molid, climă de munte
Baie privată – Iluminare electrică. – Telefon
Serviciu propriu de închirieri auto – Timp de călătorie 2 ore
/
Sezonul de vară: iunie – octombrie
Tenis – Plajă la munte
/
Sezonul de iarnă: decembrie – februarie
Lecții de schi și Curse/alergări
/
Prețuri cameră: 400 – 1100 lei pe săptămână
Masă: 200 Lei pe zi
/
Prețuri lunare reduse – Privilegii pentru membrii asociației
/
Informații și broșuri la biroul de informare al
A.C.T. / S.K.V. Secțiunea Sibiu, Sibiu, str. Regina Maria 47 -
„Sibiu (vedere) spre răsărit desenat după natură de Franz Neuhauser // Hermannstadt (Ansicht) gegen Morgen nach der Natur gezeichnet von Franz Neuhauser”
În partea superioară a colajului se vede un peisaj panoramic al orașului Sibiu, pictat în technica acuarelei de renumitul pictor Franz Neuhauser cel Tanăr (1763-1836). Tabloul intitulat „Hermansdt gegen Morgen nach der Natur gezeichnet von Fr Neuhauser 1816” // „Sibiu (vedere) spre răsărit desenat după natură de Fr. Neuhauser 1816”, este semnat de artist și datat 1816.
În partea de jos se văd două gravuri colorate, realizate după acuarela pictată de Franz Neuhauser în 1816, apărute la editura „Artaria et Comp.” din Viena. În varianta datată 1830(?) turnul Bisericii Evanghelice apare cu un acoperiș ascuțit (gotic). În gravura colorată, „(Siebenbürgen.) Ansicht von Hermannstadt | Vue de Hermanstadt (Transilvanien.) / Vienne chez Antaria et Comp.”, datată 1840, realizată după placă de cupru de renumitul gravor austriac Leopold Beyer (1789-1877) la Viena, turnul Bisericii Evanghelice este redat cu acoperiș baroc!
O perioadă scurtă (între 1805 și 1831) turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu avea un acoperiș baroc!
În acuarela lui Neuhauser turnul Bisericii Evanghelice apare cu un acoperiș ascuțit (gotic), cu toate că a fost pictată 1816 „după natură“, an în care turnul avea acoperiș baroc! Asta înseamnă că Neuhauser a realizat pictura după un desen mai vechi (înainte de 1805) sau datarea picturii a fost schimbată (vezi detaliul „1816” din colaj). În gravura lui Leopold Bayer din 1840 turnul bisericii apare cu acoperiș baroc. Ilustrații din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.
-
„Sibiu (vedere) spre răsărit…” // „Hermannstadt (Ansicht) gegen Morgen…” ~ acuarelă de Franz Neuhauser 1816
Peisaj panoramic al orașului Sibiu pictat 1816 în technica acuarelei de Franz Neuhauser cel Tânăr (1763 – 1836). Tabloul este semnat in partea de jos/dreapta: „Hermansdt gegen Morgen nach der Natur gezeichnet von Fr Neuhauser 1816“. (sursă ilustrații: arhiva Alt-Hermannstadt)
„Un merit deosebit în dezvoltarea picturii de peisaj transilvănene îi revine celebrei familii de origine vieneză Neuhauser, stabilită la Sibiu, înfloritor oraș comercial și meșteșugăresc, care la sfârșitul secolului al XVIII-lea s-a distins ca unul dintre principalele centre artistice ale regiunii intracarpatice, începutul acestui reviriment fiind marcat de numirea baronului Samuel von Brukenthal în funcţia de guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787). Contribuţia acestei familii de pictori, formată din Adam Franz (1735-1807) şi cei patru fii ai săi: Franz (1763-1836), Joseph (1767-1815), Gottfried (1772-1836?) şi Johann (1774-1815), constă nu atât în măiestria transpunerilor peisagistice, încă naiv şi empiric înfăţişate, ci mai ales în introducerea acestora ca temă, ca gen de sine stătător, în repertoriul picturii laice de şevalet transilvănene. Fragmentele de realitate zugrăvite pe suprafaţa pânzei cu o fidelitate ilustrativă tipică „primitivilor”, ce descrie, cu moderaţie, pitorescul priveliştilor contemporane îngăduind, totuşi, localizarea lor geografică, conferă un farmec cu totul aparte acestui tip de pictură.
Cel mai înzestrat membru al familiei pictorului austriac Franz Adam Neuhauser – întemeietorul unei adevărate dinastii de pictori care, asimilaţi orizontului creator local, se vor bucura de generoasa susţinere a mecenatului transilvănean incipient – a fost, însă, Franz Neuhauzer cel Tânăr, un apropiat al cercurilor protipendadei aristocratice şi a elitei burgheze transilvănene care a beneficiat de protecţia şi aprecierea unor rafinaţi colecţionari şi cunoscători ai artei, pictorul ajungând să domine cu propria creaţie scena artistică a provinciei la începutul secolului al XIX-lea. Spirit enciclopedist, de o multilateralitate rar întâlnită, ilustru creator de compoziţii religioase, pictor peisagist şi portretist, desenator, acuarelist şi litograf, restaurator şi colecţionar de opere de artă, mentor al unor importanţi artişti transilvăneni, Franz Neuhauser cel Tânăr este autorul unei opere complexe, ce comportă un interes deosebit şi sub aspect documentar, el fiind, totodată, „artistul predestinat întru împlinirea peisajului transilvănean” (Sabău, 2005, p. 396). Creaţia sa picturală reuneşte forme ale peisajului „clasic”, dar şi subgenuri ale acestei categorii: peisajul schiţat în fundalul unor scene de gen, peisajul bine definit, integrat unei scene cu caracter narativ, peisajul de conţinut preromantic, peisajul tip vedută, peisajul „monument”, peisajul documentar şi, nu în ultimul rând, peisajul independent.“
(sursă text: https://www.macluj.ro/exponatul-lunii-mai.html) -
„Eisenbrücke“ // „Podul de fier” ~ Piața Cibin
Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP editată 1918, tipărite la Institulul tipografic sibian „Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt“.
Fotografia redă construcția podului de fier înainte de a fi lărgit prin adăugarea cele doua treceri pietonale exterioare. Pe locul unde se află astăzi podul nou cu arce metalice se afla un pod vechi de lemn. Podul de lemn a fost demolat 1908/09 și înlocuit cu un pod de fier, care lega str. Turnului de str. Podului // Brückengasse / str. Reconstrucției. Acest pod de fier a fost demolat 2014 și înlocuit 2015/16 cu actualul pod de fier cu arce metalice.
-
„Evangelische Pfarrkirche und Ratturm“ // „Biserica evanghelică si Turnul Sfatului“
Ilustrație (prelucrată) din ghidul turistic despre orașul Sibiu și împrejurimi (Führer durch Hermannstadt und dessen Umgebung) editat de „Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor“ / Secțiunea Sibiu (Sektion Hermannstadt des Siebenbürgischen Karpatenvereins).
Ghidul a fost tipărit la tipografia sibiana W. Krafft 1896.
