Rendez-vous in Hermannstadt

Strada cunoscută astăzi sub denumirea de Andrei Șaguna se numea până în anul 1910 Mühlgasse. Deja în anul 1781 strada este localizată sub acest nume în fața Porții Cisnădiei: „…vor dem Heltauertor in der Mühlgassen“ (…în fața Porții Cisnădiei pe str. Mühlgasse). Mühl Gasse înseamnă Strada Morilor.

Strada Andrei Șaguna se numea Mühlgasse, deoarece pe această stradă se aflau 3 mori. Următoarele informații au fost preluate din cartea lui Arnold Pancratz „Numele străzilor din Sibiu” // „Die Gassennamen Hermannstadts” (pagina 35) – tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff:
Moara orășenească „Neumühle“ – A. Şaguna nr. 2 (număr vechi) // „Neumühle“ – Mühlgasse (Haus) Nr. 2, lângă baia și crâșma „Neumüller” = astăzi se află pe locul respectiv Hotel Continental Forum. Este posibil ca această moară să se fi aflat pe parcela nr. 4 (vezi harta din 1875) număr care corespundea cu parcela Mühlgasse nr. 2 ante 1872! – ceea ce ar însemna că moara se afla în zona băii cu aburi deschisă la sfârșitul anilor 1840 de sibianul Franz Frühbeck senior pe locul respectiv.
Moara orăşenească lângă Soldisch – A. Şaguna nr. 18 (număr vechi) // Städt. Mühle am Soldisch – Mühlgasse Nr. 18 = astăzi se află pe locul respectiv Centrul de Primire Minori Sibiu (Kinderhort).
Moara orăşenească cu sită sub Soldisch – A. Şaguna nr. 20 (număr vechi) // Städt. Beutelmühle unter dem Soldisch – Mühlgasse (Haus) Nr. 20. Se pare că această moară, cunoscută și sub denumirea de moara „lui Pelger“, a fost demolată ilegal 2008 – după ce o mână criminală a înlăturat cu daltă și ciocan, cvasi peste noapte, emblema orașului Sibiu de pe fațada clădirii!

PS Actuala str. Morilor se numește în limba germană Heidengasse deoarece ducea de la bastionul din fața Porții Sag/ Turnului la moara Heidenmühle care se afla pe canalul Morilor // Mühlkanal pe terenul care corespunde astăzi cu parcela Șoseaua Alba Iulia nr. 5. (fotografie din arhiva grupului Alt-Hermannstadt)

0

Diploma andreană (în latină Andreanum, germană Goldener Freibrief, sau Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen (Hrisovul de aur al sașilor transilvăneni, maghiară Arany szabadságlevélnek) a fost un document (diplomă privilegială), emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, prin care reconfirma coloniștilor germani o serie de privilegii, care au fost menținute pe tot parcursul Evului Mediu, unele chiar până în anul 1876. În 1486 diploma a fost confirmată de regele Ungariei Matia Corvin pentru toată Universitatea Săsească. Documentul nu s-a păstrat în original, ci numai ca o parte a reconfirmării din 1317 a Diplomei andreiene de către regele Carol Robert de Anjou. Actul în limba latină, pe pergament cu pecete atârnată (unul din cele mai vechi documente istorice din Transilvania), este păstrat la Arhivele Naționale ale județului Sibiu. (wikipedia)

Textul original (întreg):
„In nomine sanctae trinitatis et individuae unitatis. Andreas dei gratia Hungariae, Dalmaciae, Croaciae, Ramae, Seruiae, Galliciae Lodomeriaeque rex in perpetuum. Sicut ad regalem pertinet dignitatem, superborum contumaciam potenter opprimere, sic etiam regiam decet benignitatem, oppressiones humilium misericorditer sublevare et fidelium metiri famulatum et unicuique secundum propria merita retributionis gratiam impertiri. Accedentes igitur fideles hospites nostri Theuthonici Ultrasiluani universi ad pedes maiestatis nostrae humiliter nobis conquerentes sua questione suppliciter nobis monstrayerunt, quod penitus a sua libertate qua vocati fuerant a piissimo rege Geysa avo nostro excidissent, nisi super eos maiestas regia oculos solitae pietatis nostrae aperiret, unde prae nimia paupertatis inopia nullum maiestati regiae servitium poterant impertiri. Nos igitur iustis eorum querimoniis aures solitae pietatis inclinantes ad praesentium posterorumque notitiam volumus devenire, quod nos antecessorum nostrorum piis vestigiis inhaerentes pietatis moti visceribus pristinam eis reddidimus libertatem. Ita tamen quod universus populus ineipiens a Waras usque in Boralt cum terra Syculorum terrae Sebus et terra Daraus unus sit populus et sub uno iudice censeantur, omnibus comitatibus praeter Chybiniensem cessantibus radicitus. Comes vero quicumque fuerit Chybiniensis nulluni praesumat statuere in praedictis comitatibus, nisi sit infra eos residens, et ipsum populi eligant, qui melius videbitur expedire, nec etiam in comitatu Chybiniensi aliquis audeat comparare pecunia. Ad lucrum vero nostrae camerae quingentas marcas argenti dare teneantur annuatim, nulluni praedialem vel quemlibet alium volumus infra terminos eorundem positum ab hac excludi redditione, nisi qui super hoc gaudeat privilegio speciali. Hocetiam eisdem concedimus, quod pecunia, quam nobis solvere tenebuntur seu dignoscuntur, cum nullo alio pondere nisi cum marca argentea quam piissimae recordationis pater noster Bela eisdem constituit videlicet quintum dimidium fertonem Chybiniensis ponderis cum Coloniensi denario, ne discrepent in statera solvere teneantur. Nunciis vero, quos regia maiestas ad dietam pecuniam colligendam statuerit, singulis diebus, quibus ibidem moram fecerint, tres lotones pro eorum expensis solvere non recusent. Milites vero quingenti infra regnum ad regis expeditionem servire deputentur, extra vero regnum centum, si rex in propria persona iverit, si vero extra regnum iobagionem miserit sive in adiutorium amici sui sive in propriis negotiis quinquaginta tantummodo milites mittere teneantur nec regi ultra praefatum numerum postulare liceat nec ipsi etiam mittere teneantur. Sacerdotes vero suos libere eligant et electos repraesentent et ipsis decimas persolvant et de omni iure ecclesiastico secundum antiquam consuetudinem eis respondeant. Volumus et etiam firmiter praecipimus, quatenus ipsos nullus iudicet nisi nos vel comes Chybiniensis, quem nos eis loco et tempore constituemus. Si vero coram quocumque iudice remanserint, tantummodo iudicium consuetudinarium reddere teneantur, nec eos etiam aliquis ad praesentiam nostram citare praesumat, nisi causa coram suo iudice non possit terminari. Praeter vero supra dicta silvam Blacorum et Bissenorum cum aquis usus communes exercendo cum praedictis scilicet Blacis et Bissenis eisdem contulimus, ut praefata gaudentes libertate nulli inde servire teneantur. Insuper eisdem concessimus, quod unicum sigillum habeant, quod apud nos et magnates nostros evidenter cognoscatur. Si vero aliquis eorum aliquem convenire voluerit in causa pecuniali, coram iudice non possit uti testibus, nisi personis infra terminos eorum constitutis, ipsos ab omni iurisdictione penitus eximentes. Salesque minutos secundum antiquam libertatem circa festum beati Georgii octo diebus, circa festum beati regis Stephani octo et circa festum beati Martini similiter octo diebus omnibus libere recipiendos concedentes. Item praeter supra dicta eisdem concedimus, quod nullus tributariorum nec ascendendo nec descendendo praesumat impedire eos. Silvam vero cum omnibus appendiciis suis et aquarum usus cum suis meatibus, quae ad solius regis spectant donationem, omnibus tam pauperibus quam divitibus libere concedimus exercendos. Volumus etiam et regia auctoritate praecipimus, ut nullus de iobagionibus nostris villam vel praedium aliquod a regia maiestate audeat postulare, si vero aliquis postulaverit, indulta eis libertate a nobis contradicant. Statuimus insuper dictis fidelibus, ut cum ad expeditionem ad ipsos nos venire contigerit, tres descensus tantum solvere ad nostros usus teneantur. Si vero vaivoda ad regalem utilitatem ad ipsos vel per terram ipsorum transmittitur, duos descensus, unum in introitu et unum in exitu solvere non recusent. Adiicimus etiam supra dictis libertatibus praedictorum, quod mercatores eorum ubicumque voluerint in regno nostro libere et sine tributo vadant et revertantur, efficaciter ius suum regiae serenitatis intuitu prosequentes. Omnia etiam fora eorum inter ipsos sine tributis praecipimus observari. Ut autem haec quae ante dicta sunt firma et inconcussa permaneant in posterum, praesentem paginam duplicis sigilli nostri munimine fecimus roborari. Datum anno ab incarnatione domini M. CC. XXIIII., regni autem nostri anno vicesimo primo.“

0

Cele două fotografii cu valoare istorică prezentate aici au fost realizate în 1942 în Drăușeni ( germană, Draas ; ungurește, Homoróddaróc ) de către cunoscutul fotograf din Sibiu, Emil Fischer. În ambele fotografii se vede o spadă ținută în mână de Hannul / judele ( în germană Hann / Ortsrichter ) satului Drăușeni.

Chiar dacă spada este prezentată ca fiind una dintre cele două spade legendare de jurământ care „au vegheat de-a lungul timpului peste pământul crăiesc(*)” ( germană, Königsboden : maghiară, Királyföld ), nu este spada originală! Spada lungă pentru două mâini, cu două tăișuri, fotografiată de Fischer este o spadă din sec. al XVII-lea. Cele două spade originale au dispărut. Cea din Orăștie în negura timpului, cea din Draușeni în anul 1944.
Interesantă este și vestimentația bărbaților sași din fotografie, mai ales pălariile lor cu boruri mari și calote rotunde…
O legendă spune că cele două spade originale, înfipte încrucișat în pământul sfânt de conducătorii coloniștilor germani cu ocazia întemeierii primei localități ( vezi cele două spade încrucișate pe stema orașului Sibiu ), au fost depuse și păstrate în bisericile celor două localități extreme ale ținutului oferit sașilor: Orăștie // Broos // Szászváros și Drăușeni // Draas // Homoróddaróc.

~~~o~~~

(*) Pământul crăiesc ( Ținutul crăiesc, Ținutul sașilor sau Scaunele săsești, în latină fundus regius, în germană Königsboden, în maghiară Királyföld ) este denumirea dată unora dintre teritoriile transilvane repartizate Sașilor în Evul Mediu, delimitate la nord de râul Mureș, la sud de râul Olt, la est de localitatea Drăușeni și la vest de Orăștie.
În aceste teritorii s-a stabilit în secolele XII-XIV o populație de limbă germană (inițial populație mixtă germană, flamandă, valonă), cunoscută sub denumirea de sași (în latină, saxones). Prima mențiune documentară este Diploma Andreanum (1224), numită de istoriografia săsească și „hrisovul de aur” (în germană, Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen), în care regele Andrei al II-lea al Ungariei stabilește anumite privilegii (scutiri fiscale și o formă de autonomie) pentru unitățile administrative respective. ( Wikipedia )

„A Waras usque in Boralt” este o expresie latină care înseamnă „de la Orăștie până la Drăușeni” ( germană, Von Broos bis Draas ) și se referă la teritoriul Ținutul crăiesc din Transilvania secolului al XIII-lea.
Expresia făcea parte din „hrisovul de aur” ( germană, Goldener Freibrief ) care stabilea și „libertatea orașului Sibiu”.
Expresia provine dintr-un document al regelui Andrei al II-lea al Ungariei din anul 1224.
Ea descrie extinderea geografică a teritoriului în care se afla „Pământul crăiesc”, primele ținuturi de așezare ale sașilor din Transilvania. „Pământul crăiesc”: acesta era un teritoriu din Transilvania care se afla sub autoritatea directă a regelui.
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Fotografie realizată de senatorul și viceprimarul orașului Sibiu, notarul Gustav Theis, la începutul secolului al XX-lea. Fotograful amator Gustav Theis a fost cel care a inițiat fondarea clubului fotografic sibian „Photoklub Hermannstadt”. Clubul fotografic a fost înființat de Gustav Theis împreună cu renumitul fotograf sibian Emil Fischer, Guido von Kováts, Béla Hanák și Hermann Wagner la data de 17 noiembrie 1904.

Această fotografie apare și în cartea lui Wilhelm Bruckner Hermannstadt in Siebenbürgen // Sibiu în Transilvania publicată la editura și librăria „Klinkhardt & Biermann” din Leipzig în 1909. Wilhelm Bruckner (1870–1952) a fost un germanist și lingvist elvețian.
Cartea conține 25 de ilustrații bazate pe fotografii originale realizate de senatorul sibian Gustav Theis. Clișeele ilustrațiilor au fost realizate la Institutul grafic Julius Klinkhardt din Leipzig (Grafisches Institut Julius Klinkhardt in Leipzig). Librăria de editură „Klinkhardt & Biermann” a fost fondată la Leipzig în 1907 de editorul Werner Klinkhardt (1882–1926) și istoricul de artă Dr. Georg Biermann (1880–1949).

0

Fanfara militară a Regimentului 90 Infanterie din Sibiu fotografiată în Piața Mare de Emil Kirscher în 1929. Fotografie din arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

0

O fotografie de poveste realizată pe artera principală a orașului Sibiu în perioada antebelică, probabil în 1912. Dintre primele cinci clădiri vizibile pe partea stângă a fotografiei doar două au păstrat în mare parte aspectul arhitectural până în zilele noastre. Primele două au suferit transformări esențiale iar a treia a dispărut complet. Scurt istoric cu informații interesante despre spațiile comerciale (magazine, hoteluri) care au funcționat în clădirile respective în perioada antebelică, interbelică și postbelică:

1) str. Nicolae Bălcescu nr. 11
În această clădirea a funcţionat atelierul litografic al lui Bielz ( prima litografie din Transilvania), tipografia lui Barth și până în 1890, Tipografia Closius „unde au fost publicate majoritatea cărţilor româneşti apărute în sec. XIX în Sibiu”.
La începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea comerciantul sibian Michael Breckner a deschis în spațiile comerciale de la parterul clădirii, N. Bălcescu nr. 11, un magazin „universal”, cu un bogat sortiment de mărfuti de galanterie, confecții, jucării ș.a. vizibil în această fotografie!
În noua clădire construită de arhitectul sibian Franz Buertmes (1871-1951 ), în anii 1913-1914, Michael Breckner a deschis un Magazinul Universal. A fost „prima clădire de pe actualul teritoriu al României construită cu destinaţia de spaţiu comercial (magazin) și primul magazin universal din România.” ( sursă: patrimoniu.sibiu.ro )
Clădirea construită din beton armat a fost și primul magazin universal din Transilvania cu un atrium acoperit cu sticlă și metal ( Siebenbürgens erstes „Warenhaus mit Lichthof“ ) și era prevăzută cu o încălzire centrală cu abur în pardoseală ( „zentrale Dampfheizung im Fußboden” ). Sursă informație: Konrad Klein, „Baukunst zwischen Tradition und Moderne – Kleines Lexikon siebenbürgisch-deutscher Architekten um 1900”.
Magazinul lui Breckner se închide în 1930, în spaţiul rămas se mută la etaj Expoziţia Industrială „Gewerbeausstelung”, iar la parter Magazinul prezentare încălţăminte „Filt”, cel mai vechi magazin de încălţăminte din Ardeal al Fabricii de încălţăminte „FILT” din Timişoara.
Magazinul „Universal” (din 1947), cel mai mare magazin din Sibiu, a fost transformat după 1979 în „Bucuria Copiilor”.

2) str. Telefoanelor nr. 1
„Camera de Comerț și de Industrie Sibiu” (din 1927).
Librăria „Cartea Rusă“ (anii 1950).
Librăria „Mihai Eminescu“ (din 1960).

3) str. Nicolae Bălcescu nr. 13
Magazinul / Traugott Wachner (interbelic) – clădire demolată la mijlocul anilor 1940.
Palatul Telefoanelor (clădirea actuală a fost construită în 1946 de companie americană „Societatea Anonima Română a Telefoanelor” SRAT).

4) str. Nicolae Bălcescu nr. 15
Café Naţional (din 1907).
Comerciantul Ilie Floaşiu cumpără clădirea de la Karoline Seiverth în anul 1920 şi deschide la 5 octombrie 1920 „Magazinul de manufacturi şi coloniale” cunoscut sub numele de „la Floașiu” (din 1920) – în perioada interbelică a fost cel mai mare magazin românesc din Ardeal!

5) str. Nicolae Bălcescu nr. 17
Hotelul „La Coroana Ungariei” // Hotel „Zur Ungarische Krone”.
Tipografia şi librăria lui Josef Drotleff jr. (din 1877).
Tipografia „Krafft şi Drotleff A.G.” (1922), cea mai mare tipografie germană din această parte a Europei.
„Poligrafia de Stat” din 1947 (după naționalizare) până 1972 când imobilul a fost reamenajat pentru locuinţe iar Poligrafia s-a mutat în sediu din şos. Alba Iulia.

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt. Sursă informații: patrimoniu.sibiu.ro.

1

Parcul Sub Arini la sfârșitul anilor 1890 – fotografie din atelierul lui Emil Fischer.
Clădirea din fundal a fost construită la mijlocul sec al XIX-lea și găzduiește astăzi Spital Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” / Bl Victoriei 46.
Înițial a fost „Casa de educație militară cezaro-crăiască“ / „K.K. Militair Ober-Erziehungshaus“, ridicată de maiștri constructori Setz sen. și Hahn 1856/57 și inaugurată în 19 noiembrie 1857. În anul 1859 a fost transformată în „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană” / „K.u.k. Garnisons-Spital“.
În 1919 a devenit Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între anii 1930-1940 s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, între 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena”, între 1948-2000 s-a numit Spitalul Militar Sibiu. Din anul 2001 poartă denumirea de Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin”.

Informații amănunțite despre această fântână și parcul Sub Arini se pot citi la link-ul accesat: LINK

0

Ilustrația cu mușterii într-o cârciumă din România/ Țara Românească la sfârșitul sec 19 a fost realizată după o schiță de Alfred Rietz. Denumirea germană Garküche se folosea în trecut pentru un local/ cârciumă unde se consuma băuturi alcoolice condusă de un bucătar care avea permisiunea de a pregăti și vinde mâncare gătită sau prăjită în fiecare zi. (sursa ilustratie: art historia)

2

Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP din perioada antebelică cu reclama berii SANATOR a fabricii de bere Trei Stejari din Sibiu. Text verso: „Gruß vom Sanatoranstich der Drei – Eichen – Brauerei Hermannstadt“. Fabrica de bere Trei Stejari se afla pe str. Bâlea colț cu str. Șerbota în zona numită „la trei stejari“ // „bei den drei Eichen“. Carte poștală din colecția personală.

0

Cartea de membru cu numărul 987 al Asociației pentru educația muncitorilor // Arbeiter-Bildungs-Verein, emisă la Sibiu în data de 25 septembrie 1879, pentru dl. Franz J. Mayer / de meserie tâmplar. Numele asociației Hermannstädter Allgemeiner Gesellen-Verein // Asociația generală a calfelor, fondată în data de 19 august 1865, a fost schimbat în ziua de 11 julie 1869 în Arbeiter-Bildungs-Verein // Asociației pentru educația muncitorilor. Cartea de membru din arhiva personală a fost tipărită la tipografia sibiană Josef Drotleff (Jos. Drotleff & Comp. Hermannstadt).

0

Din ciclul „uite casa, nu e casa”
Altă clădire istorică lăsată în paragină și demolată în Sibiu

Moara numită „moara Pelger“, a fost demolată fără aprobare în noaptea de 22-23 şi 29-30 martie 2008.
Moara orăşenească cu sită (de sub Soldiş) // Städtische Beutelmühle (unterhalb des Soldisch) se afla pe strada A. Şaguna 20 (Mühlgasse 20) – astăzi Șoseaua Alba Iulia nr. 2. Moara apare în diferite cărți de adrese, de exemplu:
„Carte de adrese 1875: proprietar orașul Sibiu // Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle)”
„Carte de adrese 1885: morar Gräf Michael”
„Moara cu sită (clădirea de la nr 20) // Die Beutelmühle (Haus Nr. 20)” – Arnold Pancratz.

Ilustrația „Moara cu stema orașului“ // „Die Mühle mit dem Städtischen Wappen” a fost realizată de artistul sibian Horst Zay c.1970. Sursă ilustrație: Otto Czekelius „Rund um den Großen Ring“ articol apărut în ziarul Neuer Weg 1976 (Jg. 28 – 8467 vom 4. August 1976, S. 6ff. bis einschl. Jg. 28 – 4898 vom 10. September 1976)

0

Pe locul unde se află terasa restaurantului La Turn exista în trecut o clădire cu un singur nivel. La începutul anilor 1930 a fost demolată partea clădirii spre turn pentru a permite amenajarea trecerii/ tunelul prin clădirea din Piața Mare 1. În spațiile comerciale din partea clădirii spre Casa Parohială romano-catolică au funcționat între altele o frizerie și restaurantul Făgăraș. Clădirea cu un singur nivel a fost demolată la sfârșitul anilor 1960. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

1

Această ilustrație a fost realizată după o litografie executată la Institutul litografic și editura cu librărie „Lithographische Anstalt und Verlagsbuchhandlung Winckelmann & Söhne” din Berlin.
În fundal, lângă turla Bisericii Catolice, se vede acoperișul Palatului Brukenthal și în fața acestuia complexul de clădiri demolat la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea.
Institutului sibian de credit funciar „Hermannstädter Bodenkreditanstalt” a construit pe locul respectiv în 1905 o clădire impozantă cu destinație de sediu. Palatul Institutului sibian de Credit Funciar găzduiește din 2006 sediul Primăriei Sibiu, str. Samuel von Brukenthal 2. Clădirea actuală strada Samuel Brukenthal nr. 6 a fost construită de banca Sparkassa-Pensionsfond în anii 1899-1900.

Un detaliu interesant se poate observa la clădirile Piața Mică 12, 13, 14. Din textul olograf notat de Johann Böbel în planul orașului Sibiu realizat în 1883 aflăm că majoritatea clădirilor din partea vestică a Pieței Mici – de la nr. 2 până la nr. 16 – erau prevăzute cu logii deschise, așa-zise bolți (arcade // Arkaden, numite Gestimpel) unde meșteșugarii î-și ofereau produsele spre vânzare. Majoritatea „bolților” au fost desființate (zidite) la sfârșitul anilor 1860. Logia boltită în cruce de la clădirea Piața Mică nr. 12, vizibilă în această ilustrație, a supraviețuit.

La o privire mai atentă vom remarca că fațada spre Piața Mică a clădirii de la nr. 16, cunoscută azi sub denumirea de Casa Luxemburg, este asimetrică. Această anomalie se datorează faptului că această clădire se afla alipită de casa baronului von Rosenfeld aflată deasupra trecerii boltite. Din protocolul întocmit în luna ianuarie 1852 cu ocazia inspecției clădirii preotului Georg Schaser, aflăm că municipalitatea a oferit proprietarului clădirii o despăgubire pentru cedarea unei părți din clădire spre casa baronului von Rosenfeld pentru a inlesni construcția noului tronson de stradă.

Din cartea lui Emil Sigerus „Despre Sibiul vechi“ // „Vom alten Hermannstadt“ aflăm următoarele amănunte interesante despre noul tronson de stradă:
„Demolarea clădirilor, construirea și finalizarea noii străzi au durat aproape un deceniu. În 1858, Mesagerul Transilvan // Siebenbürger Bote înștiințeaza cititorii de progresul lucrărilor: Lucrările de nivelare din Piața Mică au înaintat viguros, scările uriașe de coborîre, din Orașul de Sus spre Orașul de Jos, au fost îndepărtate și înlocuite cu scări noi. Aceste scări noi se deosebesc de scările („cataractele”) vechi precum barbarismul medieval de viața culturală modernă. A fost o lucrare importantă, demnă de o realizare din epoca modernă, finalizată cu noua stradă de acces în 1859!”

(*) Strada Ocnei apare de-a lungul timpului sub diferite denumiri: Unter der Lugenpruck (1751 tronson din Piața Mică până la Piața Dragoner) și Burgergasse (tronson din Piața Dragoner pînă la Poarta Burger // Ocnei); Burgergasse (1875-1947 din Piața Mică până la capăt); Karl Marx (1947-1990) și Ocnei din 1990.

0

Clădirea cunoscută astăzi sub denumirea de BOLTA RECE a fost construită în perioada anilor 1863-1865 cu destinație de restaurant.
În 1865, negustorul Adolf Stoffel a luat în chirie toate facilitățile Societății piscicole pe acțiuni, inclusiv clădirea și cele 5 iazuri din Valea Arinilor. Stoffel a depus eforturi enorme pentru a crea acolo o „zonă de distracții” la scară mai mare. Un carusel „Ringelspiel”, o popicarie, focuri de artificii, 6 bărci un restaurant cu cofetarie au oferit cetăţenilor puncte suplimentare de atracţie şi destindere. Din diferite motive compania a intrat în faliment și Stoffel și-a pierdut averea.
În 1874, restaurantul fusese închis de câțiva ani și clădirea a fost dată în chirie unor persoane private.
În 1881, Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu // Verein zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt a preluat toate promenadele în grija sa. În 1882, grădinarul asociației s-a mutat în clădirea fostului restaurant.
În 1898(99), s-a construit, din inițiativa primarului Josef Drotleff, pavilionul muzical sub clădirea grădinarului și s-a dat în chirie spațiul fostului restaurant de la parter cofetarului Berthold Frentz care a deschis acolo o cafenea și cofetărie.
În 1903(04), spațiul comercial a fost luat în chirie de cofetarul Oskar Seiser care a deschis o cofetărie și cafenea, care a funcționat acolo până la izbucnirea războiului în 1914.
În 1916, cofetăria a fost complet prădată și nu a fost redeschisă.
În 1921, localul de la parter „apare arendat de un oarecare Leonbacher, cum se poate citi în ziarele vremii” (M.B.).
În 1934, comerciantul Gustav Schintzel a luat în chirie spațiul comercial de la parterul clădirii din Sub Arini unde a deschis cofetăria cu restaurant „SUB ARINI” // „ERLENPARK”.

În „Noua nomenclatură a străzilor SIBIU”, din 1948/ 1950 – restaurantul apare la capitolul reclame comerciale: Restaurant și Grădina de vară „Sub Arini” – Aleea M. Eminescu, 4 – Tel. 2989.

Numele BOLTA RECE este relativ nou.
Dl Marian Bozdoc ne oferă următoarea informație despre numele restaurantului cunoscut sibienilor sub denumirea de „Bolta Rece”: „În 26 mai 1946 se redeschide restaurantul din Sub Arini sub denumirea de „Bolta Rece” și funcționează sub acest nume până în 1949 când se schimbă în „Sub Arini”. A fost singura perioada când s-a numit oficial „Bolta Rece” pentru că denumirea oficială de „Sub Arini” a continuat sub toata perioada comunistă deși toată lumea o numea „Bolta Rece”, inclusiv în presa locală. Eu cred că după 1949 firma cu „Bolta Rece” s-a păstrat mult timp pe clădire.”

0

Instantaneu realizat la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea pe strada „Saggasse”, care se numește din 1934 „Turnului”. Practica de a renunța la inscripționările originale de pe cărți poștale din perioada antebelică îngreunează datarea cestora. O astfel de carte poștală, inscripționată cu textul „Gruss aus Hermannstad / Saggasse” (Salutări din Sibiu / Saggasse = strada Joagărului = Turnului), a circulat în 1904.

Pe strada Turnului, colț cu Valea Mare se afla din ~1527(*) până în 1873 o moară. În primii ani a fost gater/ joagăr, după 1534 joagăr și moară de măcinat, și ulterior, până la demolare 1873, a funcționat ca moară de măcinat grâne (Mehlmühle). Moara era pusă în funcțiune de apele canalului Pârâul Mare // Großer Bach, alimentat din canalul Morilor // Mühlkanal. De la acest canal, „Großer Bach“, se trage numele străzii „Bach Gasse“ (strada Pârâului) astăzi str. Valea Mare.
În documentele vremii moara apare sub denumirea „Sag“. Cuvântul german <Säge>, forma veche <Sag>, în dialectul săsesc <suách> (á=ă), înseamnă ferăstrău, deci: moara gater/ joagăr de pe strada „Joagărului”, lângă Poarta „Joagărului” (Poarta Turnului).
Moara era cunoscută și sub denumirea de „Pfarrersmühle” și „Pfarres Mül” // Moara Preotului sau Popilor și aparținea bisericii evanghelice Sfânta Maria (Stiftungsmühle). Moara era cunoscută și sub denumirea de – moara românului – deoarece era dată în arendă unui morar român pe nume Bobeș. De la această moară se trage numele străzii Turnului: „Sag Gasse”. În harta bilingvă a orașului Sibiu din 1921 strada Saggasse (săsește <Suáchtgass>) poartă și denumirea str. Turnului. Din anul 1934 se numește str. Turnului.
(*) Se pare că moara Sag este mult mai veche. Existența unei mori „Sag“ este atestată într-un document / factură din sec. al XIV-lea (?): „Qu. 2; 14. Jahrhundert: Die Rieser haben gefurt zu der Sag und die dazu gearbeitet haben“! ~ Sursă: Arnold Pancratz „Numele străzilor din Sibiu“ // „Die Gassennamen Hermannstadts“, carte tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff. Arnold Pankratz a preluat informația din cartea: „Quellen zur Geschichte Siebenbürgens aus sächsischen Archiven. I. Bd. Rechnumgen (1380-1516), Hermannstadt 1880”.

0

Trei fotografii realizate cu ocazia lucrărilor de restaurare/ înlocuire a învelitorii turnului Bisericii Evanghelice efectuate cu ocazia amplasării scheletului metalic pentru mecanizmul clopotelor în interiorul turnului la sfârșitul primului și începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea.

Fotografia cu schela deteriorată a fost realizată de fotograful sibian Viktor Mysz (1875-1940) care întreținea în perioada anilor 1904-1911 un atelier fotografic în Sibiu, pe strada Mitropoliei (Fleischergasse) nr. 6 și între 1913-1935 pe strada 9 Mai (Elisabethgasse). Viktor Mysz era căsătorit cu sora soției fotografului Emil Fischer. Schela vizibilă in fotografia lui Mysz a fost deteriorată de o furtună cumplită care a produs pagube mari în oraș. Probabil a fost furtuna din 16 august 1908, menționată și de cronicarul Emil Sigerus.

Fotografia folosită pentru cartea poștală ilustrată înscripționată cu textul „Saggasse u. Ev. Kirche (Nov. 1908)” fost realizată în luna noiembrie 1908 dinspre strada Turnului // Saggasse.
Fotografia realizată dinspre strada Centumvirilor/ Spinarea Câinelui // Hundrucken se află la Muzeul ASTRA, colecția „Clișee pe sticlă”, nr. inv. 187, imagine publicată în albumul „ASTRA. Cultura ca fundament al României Unite”.

0

În această fotografie realizată la mijlocul anilor 1860 apare renumitul fotograf sibian Theodor Glatz. Sub fotografie se poate desluși iscălitura și profesia artistului: Theodor Glatz, Professor der Zeichenkunde, Photograf (Theodor Glatz, profesor de desen, fotograf)

Theodor (Tivadar) Glatz s-a născut la Viena pe data de 10 decembrie 1818 și a decedat la Sibiu la 3 aprilie 1871. Theodor a fost fiul lui Jakob Glatz (1776-1831), scriitor, pedagog și teolog renumit, de etnie germană din regiunea Țips (Zips) Slovacia. Fratele lui Theodor, Eduard Glatz (1812-1889) a fost un cunoscut publicist la Budapesta, iar sora lui Theodor, Mathilde (von Asbóth) a fost pictoriță. Fiica Mathildei, Kamilla (Camilla) a moșteni 1871, împreună cu sora ei, atelierul unchiului Theodor Glatz. Din 1875 până în 1897 atelierul a fost în posesia Kamillei Asbóth. În anul 1897 atelierul fotografic a fost cumpărat de Emil Fischer. (sursă: Julius Bielz „Die Graphik in Siebenbürgen” / 1947 Sibiu – Hermannstadt, Gedruckt in der Offizin der Corvina-Druckerei.)

„În anul 1853 Theodor Glatz deschide împreună cu Anton Fiala (1812-1863?, pictor și fotograf din Boemia) primul atelier fotografic permanent în Sibiu. În calendarul lui Benigni „Benigni´s Volkskalender“ din 1853 Theodor Glatz apare ca „pictor academic și profesor de desen“ la adresa: Kleiner Platz – Piața Mică nr. 426 / nr. 24, astăzi nr. 23. Anton Fiala apare ca „portretist și pictor academic“ la adresa: Franziskanergasse – Șelarilor nr. 5. În anul 1854 Glatz și Fiala se despart.
După Sigerus „primul atelier fotografic din Sibiu“ a fost întemeiat de Theodor Glatz împreună cu elevul și prietenul său Karl (Károly) Koller (1838-1889), care se afla 1853/54 la Sibiu! Se presupune că Glatz a fost ajutat la colorarea și retușarea fotografiilor de Johann von Agotha (1808-1880), colaborare documentată pentru perioada între 1854 și 1859. În atelierul lui Glatz au lucrat (cu mare probabilitate) și pictorul Albert Schievert (1826-1881), fotograful Alexander Maierhof (1828-1871), Johann Nicklas (1832-1878) și Friedrich Kröpfel (1833-1027).
În anul 1860 Theodor Glatz se mută cu atelierul în clădirea unde locuia sora lui, Mathilde von Asbóth, la adresa: Großer Ring – Piața Mare nr. 187 / nr. 19, astăzi nr. 12. Cu câteva săptămâni înainte de a deceda se mută în clădirea din Piața Mare nr. 184 / nr. 16, astăzi nr. 9, unde își amenajase în grădina din spatele curții un atelier fotografic / Glashaus-Atelier(?). Fotograful Theodor Glatz moare din cauza unei pleurezii la data de 3 aprilie 1871. “ (sursă: Konrad Klein, articolul „Der Fotograf Theodor Glatz”)

0

Juliane Fabritius a fost fiica arhitectului Julius Alfred Fabritius şi a Gertrudei Juliane Seraphin. Mama pictoriței, Gertrude Juliane, a fost fiica lui Gustav Adolf Seraphin, comerciant Sibian, om de afaceri și proprietarul „celei mai mari edituri de Cărţi Poştale din Ardeal“ – Editura şi Librăria G. A. Seraphin.

„Juliana Fabritius-Dancu (n. 21 ianuarie 1930, Sibiu – d. 7 august 1986, Bucureşti) a fost pictoriţă, etnografă, istoric de artă şi scriitoare de limba germană.
Juliane creşte şi se formează într-un cadru artistic şi intelectual, înconjurată de cărţi şi de artă. Faptul că tatăl său a fost arhitect i-a permis să-şi dezvolte din copilărie dragostea pentru clădirile vechi, pe care le-a redat cu măiestrie în acuarele.
Încă de mic copil, a urmat cursuri de grafică şi pictură: în 1942, la vârsta de 12 ani, devine eleva graficienei Hildegard Schieb, între 1945 şi 1948 a luat lecţii de pictură cu artista sibiană Trude Schullerus, după care a studiat la Colegiul Brukenthal din Sibiu şi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Nicolae Dărăscu.
În anul 1951 a fost exmatriculată şi condamnată la doi ani de închisoare pentru acuzaţii de spionaj.
A revenit la Sibiu, unde a participat la expoziţiile „Uniunii Artiştilor Plastici”.
În 1958 s-a angajat ca desenator la Muzeul Brukenthal, iar mai târziu s-a mutat la Muzeul Satului din Bucureşti. A lucrat în această perioadă şi la Muzeul de Artă, ca restaurator în pictură.
În perioada cât a lucrat la Muzeul Satului (1958-1967) a întocmit o bogată şi valoroasă documentaţie în imagini, peste două mii de lucrări, păstrată de arhiva instituţiei, constând din planuri şi schiţe de arhitectură, desene reprezentând obiecte de uz casnic şi gospodăresc, piese de costum popular, textile de interior, ceramică, fişe de restaurare a colecţiei de icoane.
Din 1967 a început să lucreze ca grafician şi publicist.
A participat la realizarea Muzeului în aer liber din Sibiu (complexul ASTRA), la alcătuirea Atlasului Antropologic al Olteniei, la ilustrarea Dicţionarului Enciclopedic Român şi la redactarea unui studiu despre portul popular al saşilor transilvăneni.
În 1977 a organizat la Sibiu expoziţia numită „Cetăţi ţărăneşti şi biserici fortificate săseşti în România”, expoziţie cu care a ajuns şi în Republica Federală Germania. În Germania a poposit doi ani, pentru a picta centrele medievale în diferite oraşe germane.
A revenit în România în 1979 şi a continuat să picteze, în special oraşele medievale săseşti din Transilvania, oprindu-se cel mai mult asupra Sibiului. În această perioada a realizat cea mai importantă lucrare a sa „Amintiri din Sibiul vechi”.
În 1983 a organizat o ultimă expoziţie dedicată portului popular săsesc, inaugurată la Gundelsheim/Germania.
A fost căsătorită cu criticul de artă Dumitru Dancu, împreună cu care a publicat un studiu asupra Bisericii Evanghelice din Sibiu şi al icoanelor pe sticlă.“ (sursă text: Wikipedia).

Fotografie din arhiva personală

0

Carte poștală tip „coetus“ circulată 1925 – „Coetus Seminarii Cibiniensis“ era o organizație/asociație autonomă a studenților de la „Seminarul Profesorilor Bisericii Luterane“ din Sibiu (Landeskirchliche Lehrerseminar in Hermannstadt).

„Zu den Coetuskarten im weiteren Sinn zählen auch die Karten, die seit den 20er Jahren die Coeten des Landeskirchlichen Lehrerseminars in Hermannstadt (Coetus Seminarii) und der Höheren Handelsschule in Kronstadt (Coetus Mercurii) herausbrachten. Auch die coetusartig organisierten Freien Schülerverbindungen einiger siebenbürgisch-deutschen Handels- und Gewerbeschulen in Hermannstadt (Saxo-Mercuria, Juvenica), Kronstadt (Mercantilia) und Schäßburg (Saxonia) brachten, „Couleurkarten“ in Umlauf.“
(„Grüße aus dem Bärenland“ Konrad Klein)

0

Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP circulată în anii 1910. Text: Sächsisches Brautpaar ~ Miri sași.
Text verso: „Verlag: Thomas Zimmermann, Stolzenburg“ ~ editura Thomas Zimmermann, Slimnic.

0

Port popular din zona Bistrița // Bistritz // Beszterce ~ Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP de la editura Theodor Botschar din Bistrița, tipărită la tipografia sibiana Jos. Drotleff. Text verso: Verlag v. Theodor Botschar, Bistrity. Chromophot. Jos. Drotleff, Hermannstadt.

0

Parcul Elisabeta din fața fostului Palat de Finanțe al autorităților Austro-Ungare // Finanzdirektions-Gebäude ( Primăria veche, Bd Victoriei 1-3 Sibiu ) a fost înființat/ amenajat la sfârșitul sec. al XIX-lea. Parcul a fost numit Elisabethpark dupa numele soției împăratului Franz Joseph I – Elisabeth ( Sisi ) împărăteasa Austriei, cât și regina Ungariei.
Părculețul a fost amenajat pe terenul unde se aflau două iazuri de decantare pentru reținerea sedimentelor dizolvate în apa provenită din râul Șteaza / Seviș… mai ales după o ploaie torențială.
„În anul 1584 orașul a cumpărat un teren aflat în fața Porții Cisnădiei, pe care a amenajat două iazuri de decantare pentru apa potabilă, transportată prin conducte speciale, tuburi din lemn, spre fântânile cu țevi din oraș” – text tradus din cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt.

În fotografia făcută la începutul secolului al XX-lea ( c.1908 ) se vede unul din vasele de piatră realizate de sculptorul ardelean Simon Hoffmayer pentru Reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal, str. Turnu Roșu // Rotenturm-Strasse, astăzi str. Constantin Noica. De-a lungul timpului cele două vase de piatră, au fost mutate/amplasate în diferite locuri: Parcul Elisabeta // Elisabethpark, Casa Societății // Gesellschaftshaus ( 1903 / Expoziția de Comerț // Gewerbeausstellung ), Parcul Sub Arini // Erlenpark ( 1909 ).
Fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Obeliscul de piatră a fost ridicat între 1832 și 1841 de consilierul gubernial al Transilvaniei // Siebenbürgischer Gubernialrath Daniel Klein von Straußenburg (1751-1841) în memoria prietenilor săi ofițeri, generalul Josef Adler von Köck, Hirling și căpitanul Hi(e)mesch. Cronicarul Emil Sigerus susține că obeliscul a fost instalat în 1816, an în care Daniel Klein von Straußenburg a devenit președinte al departamentului de contabilitate.
Obeliscul se afla inițial în grădina lui Straußenburg, de unde a fost mutat în părculețul amenajat la intersecția actualului Bulevard Corneliu Coposu cu strada Hermann Oberth lângă Spitalul Județean Sibiu, inaugurat sub numele de Spitalului orășenesc „Franz Josef Bürgerspital”. Piatra de temelie a spitalului construit de maiștrii constructori frații Gärtner în 1852-53 a fost pusă de însuși împăratul Franz Josef la data de 23 iulie 1852.

În cartea cronicarului sibian Emil Sigerus (1854-1947) „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiu”, la capitolul dedicat vechilor grădini din Sibiu și împrejurimi se poate citi următoarea informație despre grădina în care se afla obeliscul ridicat de Daniel Klein von Straußenburg:
Fragmentul de text tradus în limba română: „Pe acel teren, unde se ridică acum [1922] noile clădiri ale Spitalului orășenesc, se afla o grădină întinsă care aparținea familiei Fleischer, de la ai cărei moștenitori a cumpărat-o baronul Wankel von Seeberg. Imediat după achiziționarea terenului baronul și-a construit acolo un domiciliu. După ce Seeberg s-a mutat în noua casă l-a apucat groaza uitându-se pe fereastră la marele cimitir evanghelic de unde răsunau adesea cântece de jale. Întrucât dobândise casa și grădina cu bani împrumutați, dar dorind să scape de ambele, creditorii săi, moștenitorii Dobosch, au preluat casa și grădina și le-au vândut consilierului gubernial Daniel Klein von Straußenburg. Noul proprietar a transformat grădina în stilul unui parc englezesc. Din decorația sentimentală a parcului a rămas doar un obelisc de piatră înalt de trei metri, pe care Klein îl ridicase în 1816(?) în memoria prietenilor săi Josef von Köck, Hirling și Himesch.”
Textul original din cartea lui Sigerus: „Jener Grund, auf dem sich jetzt die Neubauten des Bürgerspitals erheben, bildete einen weiten Garten des Komes Fleischer, von dessen Erben ihn Baron Wankel von Seeberg erwarb. Dieser ließ dort sofort ein großes Wohngebäude aufführen. Als das Haus dann fertig war, ward es Seeberg zum Gräuel, weil er aus dessen Fenster nur auf den großen Friedhof sah und von dort her die Trauergesänge zu ihm hinüber tönten. Da er Haus und Garten mit geborgtem Gelde erworben, nun beide aber wieder los sein wollte, übernahmen seine Gläubiger, die Dobosischen Erben, beides und verkauften dann Haus samt Garten an den Gubernialrat Daniel Klein von Straußenburg. Der neue Besitzer wandelte den Garten im englischen Parkstil um. Von seiner sentimentalen Ausschmückung ist nur mehr ein drei Meter hoher Steinobelisk übrig, den Klein zum Gedächtnis seiner Freunde Josef von Köck, Hirling und Himesch 1816(?) aufstellen ließ.”

Daniel Klein von Straußenburg provenea dintr-o familie originară din Sibiu care s-a mutat la Bistrița în secolul al XVII-lea unde a fost înobilată cu titlul „von Straußenburg” conform diplomei lui Leopold I și împărătesei Maria Tereza în urma activității în diferite funcții civile și militare.
Daniel Klein, născut la 31 martie 1751 în Bistrița, a fost fiul senatorului și perceptorului regal Paul Klein von Straußenburg și al Katharinei născută Binder. În 1765 s-a mutat la Sibiu pentru a continua studiile începute la gimnaziul din Bistrița și în 1771 a întrat în guberniul din Transilvania und a lucrat câțiva ani în funcții subordonate devenind în 1783 consultant al Comisariatului regional Suprior. După dizolvarea acestei instituții în 1788 a ajuns la Gubernium ca secretar. În 1795, a fost numit consilier gubernial al Transilvaniei. În 1816, a fost promovat de către monarh într-un post cardinal pe care niciun sas nu l-a mai oucpat până atunci: președinte al departamentului de contabilitate. La vârsta de 80 de ani, după 61 de ani de muncă publică, a fost pensionat la cerere în 1831. A rămas în serviciu activ până la 1 mai 1832, după care a părăsit Clujul, reședința Guberniului și s-a mutat la Sibiu unde a murit la 16 septembrie 1841.

Ilustrații din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

0

Fotografie realizată la începutul anilor 1980 în Sibiu. În partea stângă se afla „Magazinul Dumbrava” urmat de „Casa Modei” și blocul cunoscut sibienilor sub numele de Blocul Plombă cu trecerea spre str. Constantin Noica.

0

Trei cărți poștale ilustrate în care apare strada Heltauergasse // Cisnădiei/ Nicolae Bălcescu colț cu strada A. Papiu-Ilarian fotografiată la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea.
În partea stângă, în fundal, recunoaștem clădirea hotelului Împăratul Romanilor. La marginea dreaptă a fotografiei se vede colțul clădirii de la nr. 15, construită în 1900. Pe această cladire, cumpărată de comerciantul Ilie Floașiu în anii 1920, apare pe fațadă firma de la Café Naţional deschisa in primavara lui 1907. Clădirea mare cu patru ferestre din prim plan a fost demolată la mijlocul anilor 1940 și pe locul respectiv s-a construit în 1946 Palatul Telefoanelor.

0

Piața Mare, cu statuia Sf. Nepomuk în planul apropiat, fotografiată de renumitul fotograf sibian Emil Fischer în perioada antebelică, sigur după 1905, deoarece în fotografie apare în partea dreaptă clădirea institutului sibian de credit funciar „Hermannstädter Bodenkreditanstalt” ridicată de Banca de Credit Funciar din Sibiu cu destinație de sediu în 1905. Banca de Credit Funciar a fost înființată în anul 1872 de Asociația Agricolă din Transilvania cu scopul de a acorda credite ipotecare pe termen lung agricultorilor sași.

Clișeul original din atelierul fotografic Fischer a fost folosit sub formă retușată și în următori ani pentru tipărirea de cărți poștale monocrome și policrome. La o privire mai atentă vom remarca că în ilustrația a doua și a treia grămada de „moloz” din fața Palatului de Credit Funciar lipsește, a fost retușată, ștearsă.
Palatul Institutului de Credit Funciar str. Samuel von Brukenthal 2 găzduiește din 2006 sediul Primăriei Sibiu.

0

În această fotografie deosebită se vede Scara Burger // Burgerstiege // Burgerlépcső și clădirea de pe parcela nr. 2 (azi nr. 4) strada Ocnei //Burgergasse // Polgár utca din Sibiu //Hermannstadt // Nagyszeben.
La parterul clădirii construită de farmacistul Karl (Carl) Jikeli în 1881 a funcționat din 1882 până la naționalizare în 1949 farmacia Zur Krone // La Coroana, aflată anterior în clădirea fostului han Zur ungarischen Krone // La Coroana Ungurească de la nr. 1.

Din cartea de adresse din 1878 aflăm că farmacia La Coroana de pe strada Ocnei // Burger Gasse nr. 1 se afla în proprietatea lui Karl (Carl) Jikeli din anul 1869. În cartea de adrese din 1882 farmacistul Karl Jikeli figurează ca proprietar al clădirii cu numărul 2, iat farmacia acestuia se afla la numărul 1. În cartea de adrese din 1885 farmacia apare la numărul 2.
Din cartea de adrese editată 1904 aflăm că farmacia lui Jikeli a fost preluată de Karl Pissel și Schmidt: Pissel & Schmidt, Apotheker, zur Krone, Burgergasse 2. Cartea de adrese din 1911 ne informează că farmacia La Coroana se afla în proprietatea lui Karl Pissel: Pissel Karl, Mr. (Zur Krone). Burgergasse 2.
Reclama farmaciei vizibilă de pe fațada clădirii de la nr. 2 (azi nr. 4), „Mr. CARL PISSEL APOTHEKE ZUR KRONE”, ne dezvăluie că fotografia a fost realizată după 1 aprilie 1909, dată la care farmacistul Karl Pissel a preluat singurul farmacia. Bărbatul din ușa farmacie ar putea fi însuși farmacistul Karl Pissel.

Stânga: Fotografie din colecția personală realizată la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea. Pe firma deasupra ușii putem distinge textul: „APOTHEKE CARL JIKELI”.
Dreapta: Fotografia acestei cărți poștale din colecția personală a fost realizată de fotograful sibian Emil Fischer la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea. Pe firma deasupra ușii farmaciei scrie: „APOTHEKE CARL JIKELI”.

Carte poștală ilustrată din arhiva personală inscripționată cu textul „Scara Burger și Podul suspendat – Burgerstiege und Liegenbrücke – Burgerlépcsö es fekvöhid” editată în anii 1920. Fotografia ilustrației a fost realizată la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea. Pe firma deasupra intrării scrie „Mr. CARL PISSEL APOTHEKE ZUR KRONE”.

Karl Jikeli a fost nepotul farmacistului Joseph Jikeli care avea o farmacie la parterul casei sale aflată lângă podul Minciunilor deasupra tunelului, tronson al străzii Burgergasse // Ocnei care lega Orașul de Jos de Orașul de Sus. În 1848, înainte de demolarea casei sale (vechiul număr 431) farmacistul Joseph Jikeli s-a mutat împreună cu farmacie în clădirea de la nr. 1. După moartea lui Joseph Jikeli, survenită în 1870, nepotul acestuia, Karl (Carl) Jikeli, a devenit proprietarul farmaciei La Coroana.

Următorul fragment de text despre istoria farmaciei Zur Krone // La Coroana se poate citi pe site-ul web, patrimoniu.sibiu.ro, după părerea mea, cea mai bine documentată și competentă sursă de informații din mediul virtual creată pentru cei interesați de istoria orașului Sibiu:
„A 4-a farmacie apărută în Sibiu, La Coroana, a fost fondată în 1761 de Johann Gottlieb Schuster, originar din Warenbruck, Saxonia. După moartea acestuia în 1802, farmacia trece în proprietatea fiului său Friedrich Schuster. Acesta se căsătoreşte cu fata farmacistului Kayser. Neavând copii, Schuster lasă moştenire farmacia nepoatei lui Kayser pe care o mărită în 1836 cu Josef Jikeli care devine astfel co-proprietarul farmaciei.
Farmacia se afla la parterul unei case construite peste stradă Ocnei, în Piaţa Mică, în casele lui Jikeli. În 1848, când casele au început să fie demolate, farmacia s-a mutat în strada Ocnei nr. 1 unde locuiau atât familiile Schuster cât şi Jikeli.
După moartea lui Jikeli în 1870, proprietar devine nepotul său Karl Jikeli care ridică casa de pe scări (Ocnei nr. 2) şi mută farmacia în noua clădire în 1882 sub numele Coroana „Zur Krone”.
În 1904 apare farmacia lui „Pissel Karl & Schmidt”, iar din 1911 până în 1942 doar Pissel Karl.
Din 1942 şi până la naţionalizare în aprilie 1949 apare sub numele de farmacia „Coroana” a lui Fritz Zober. A continuat să fie farmacie şi sub comunişti (Farmacia nr 20), s-a închis la începutul anilor ’90.”

0

Piatra comemorativă (Gedenkstein) din grădina seminarului a fost ridicată în memoria studenților și cadrelor didactice ale fostului Seminar Evanghelic pentru învatatorii / Theologisches Lehrerseminar Hermannstadt din Sibiu căzuți în Primului Război Mondial.

Acest mic monument comemorativ a fost proiectat de renumitul artist sibian Hans Hermann și inaugurat pe data de 24 octombrie 1927 în grădina Seminarului Evanghelic Bd. Victoriei. Fotografia a fost realizată de fotograful sibian Josef Fischer. Stela era inscripționată și cu numele decedaților.
În 2014 monumentul a suferit o convertire, transformare, adaptare istorică…
Clădirile Seminarului au fost ridicate în anul 1891 pe terenul donat Bisericii Evanghelice de Banca Generală de Economii din Sibiu // Hermannstädter Algemeine Sparkassa. Banca săsească cumpărase terenul de la moștenitorii comerciantului Thallmayer (tatal arhitectului Julius Thallmayer).
Carte poștală din colecția personală.

0

Carte poștală ilustrată tip LEVELEZÖ LAP editată în perioada antebelică la Institutul tipografic Jos. Drotleff din Sibiu – Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt. Fotografie ilustrației a fost realizată în primul deceniu al secolului al XX-lea. Textul inscripționat pe fațada clădirii deasupra porții: „K. u. K. Kempel-Kaserne” // „Cazarma cezaro-crăiască Kempel”. Denumirea de Kempel vine de la lacul Kempel care se află în trecut pe locul respectiv.

Următoarele informații despre Cazarma Kempel și Piața Armelor / Zeughof Platz au fost preluate de pe site-ul web patrimoniu.sibiu.ro:

Fostul Arsenal – Cazarma Kempel, cu turn de apărare / 1427, 1457, 1784
Descriere:
Construcţia are două nivele: parter şi etaj. Este alcătuită din 3 aripi/ spre N,E,V/ iar spre Sud datorită unei mari denivelări se află un zid de sprijin din cărămidă, astfel încât cazarma închide în mijloc o curte interioară aproape pătrată. Spre curte cele trei aripi au spre interior câte un coridor închis atât la parter cât şi la etaj, iar spre exterior sunt încăperi, cele de la parter fiind boltite.
Istoric:
În anul 1427 aripa cea mai veche a clădirii, cea de Nord, a fost folosită ca arsenal al oraşului.
Acest corp se număra printre cele mai vechi construcţii ale oraşului!
În Nord-Vest a fost integrat un turn de apărare din 1457 care a făcut parte din incinta a IV-a de fortificaţii.
Clădirea de pe latura de Vest (de lângă turn) a aparţinut în sec. XV contelui Thobiassy von Heczelsdorff.
Clădirea a fost folosită ca reşedinţa delegaţilor otomani pentru încasarea tributurilor, a servit drept han şi ca arsenal imperial austriac.
Aici a activat ca guard al oraşului Konrad (Conrad) Haas, unul dintre pionerii rachetelor în trepte, între 1551 şi 1569.
Aripa dinspre piaţă şi jumătate din aripa spre Nord au fost reconstruite în 1784.
În sec. XIX aici a funcţionat spitalul militar până în 1859 când se mută pe Bd. Victoriei. În locul spitalului s-a instalat Cazarma de infanterie cunoscută sub numele de Cazarma Kempel. Denumirea de Kempel vine de la lacul aflat pe vremuri aici, în care se vărsa un izvor care venea dinspre Aleea Filozofilor.
În anii ’80-’90 aici a funcţionat Centrul Militar Judeţean. În prezent clădirea aparţine tot armatei fiind sediul zonal al Centrului de Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării.

Denumiri vechi:
1872 Zeughofplatz
1934 P-ţa Armelor
1947 Armata Poporului
1948 F. Dostoievski
1970 P-ţa Armelor

0

Carte poștală ilustrată tip LEVELEZÖ LAP editată în perioada antebelică la Institutul tipografic Jos. Drotleff din Sibiu – Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt. Fotografie ilustrației a fost realizată la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea. Denumirea de Kempel vine de la lacul Kempel care se află în trecut pe locul respectiv.

Denumirea de Kempel vine de la lacul Kempel care se află în trecut pe locul respectiv. Denumiri vechi ale pieței:
1872 Zeughofplatz ; 1934 P-ţa Armelor ; 1947 Armata Poporului ; 1948 F. Dostoievski ; 1970 P-ţa Armelor.

0

Croitorul Anton Zach, proprietarul atelierului de croitorie militară și civilă „A. ZACH”, s-a născut la 4 aprilie 1834 în Boemia și a decedat la 17 iulie 1910 în Sibiu. În 1859, Anton Zach a participat la campania militară împotriva Italiei în cadrul Batalionului 12 de Vânători de câmp ( poliție militară ), iar în 1866 la campania militară împotriva Prusiei.

La sfârlitul secolului al XIX-le, croitorul Anton Zach a deținut un atelier de croitorie militară și civilă în Sibiu, pe strada Heltauergasse // Cisnădiei // Disznódi utca nr.57, astăzi, Nicolae Bălcescu nr.51.
În cărțile de adrese ale orașului Sibiu din perioada anilor 1895-1911, Anton Zach este listat cu domiciliul pe strada Elisabethgasse Nr.41, ( astăzi, str. 9 Mai ).
În 1897, „Primul Institut de Uniforme din Transilvania” a fost preluate de, Johann Wilhelm Zach, fiul lui Anton Zach.
În cartea de adrese din 1933, Josefine Zach, domiciliată pe strada Seilergasse Nr.7, ( astăzi, str. Banatului ), este listată drept proprietara atelierului de croitorie militară și civilă din Piața Regele Ferdinand nr.14 ( astăzi, Piața Mare nr.7 ).

Pe frontispiciul clădirii Nicolae Bălcescu nr.51 se poate citi următorul text: KÖNIGLICHER RUMÄNISCHER HOFLIEFERANT | A. ZACH | ROMÁN KIRÁLYI UDVARI SZÁLLÍTÓ | FURNISORUL CURȚII RREGALE ROMÂNE.
Pe fațada clădirii deasupra intrării în magazin se află relama: ERSTE SIEBENBÜRGER UNIFORMIERUNGS ANSTALT | A. ZACH | ELSÖ ERDÉLYI EGYENRUHÁZATI INTÉZET, ( „Primul Institut de Uniforme din Transilvania” )
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Următoarele informații despre firma și magazinul „A. Zach” au fost preluate din cărțile de adrese Sibiu editate la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolul al XX-lea:
~ Cartea de adrese 1892: Zach Anton, croitor, strada Heltauergasse 57 | Zach Anton, Schneider, Heltauergasse 57.
~ Cartea de adrese 1895: capitolul Magazine de Uniforme; Zach Anton, strada Heltauergasse 57 | Uniformierungsgeschäfte; Zach Anton, Heltauergasse 57.
~ Cartea de adrese 1901 și 1911, Zach Johann Wilhelm este listat drept proprietar al firmei „A. ZACH” | Johan Wilhelm Zach, Inhaber.
~ Cartea de adrese 1933: Zach Josefine este listată drept proprietara atelierului de croitorie militară și civilă „A. ZACH”, Piața Regele Ferdinand nr.14 ( astăzi, Piața Mare nr.7 ) | Zach Josefine, Militär- und Zivilschneidereibesitzerin, Seilergasse 7, Geschäft: Atelier Zach, König Ferdinandring 14.

~~~o~~~

Strada denumită astăzi Nicolae Bălcescu este menționată sub numele de platea heltensis în anul 1492. În harta din 1751 stradă apare sub numele de Heltauer Gasse. Numele străzii a fost schimbat de-a lungul timpului de mai multe ori: 1917 în Franz Josefgasse, 1919 în Regina Maria, 1947 în I.V. Stalin și 1970 în Nicolae Bălcescu.

0

Scurtă istorie al magazinului Michael BRECKNER din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 11, care este considerat „primul magazin universal din România”. În perioada comunistă a funcționat la adresa respectivă un magazin cunoscut sibienilor sub denumirea de „Magazin Universal” și Magazinul „Bucuria Copiilor”!

În partea dreaptă a primei fotografii, realizată ante 1913!, se vede vechea clădire de pe actuala parcelă Nicolae Bălcescu 11(*). În această clădirea a funcţionat atelierul litografic al lui Bielz ( prima litografie din Transilvania ), tipografia lui Barth și până în 1890, Tipografia Closius „unde au fost publicate majoritatea cărţilor româneşti apărute în sec. XIX în Sibiu”.
La începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea comerciantul sibian Michael Breckner a deschis în spațiile comerciale de la parterul clădirilor, N. Bălcescu nr. 9 și 11, un magazin „universal”, cu un bogat sortiment de mărfuti de galanterie, confecții, jucării ș.a, vizibil în prima fotografie! Din cartea de adrese din 1898 aflăm că la sfărșitul secolului al XIX-lea exista deja un Magazin de tricotaje ( Strick- und Wirkwarengeschäft ) deschis de Michael Breckner la parterul clădirii N. Bălcescu nr. 11. În cartea de adrese din 1911 se poate citi că același Breckner închiriase și o parte din spațiul comercial de la parterul clădirii N. Bălcescu nr. 9, und deschise un Magazin de încălțăminte ( Schuhwaren Niederlage ). Pe fațada clăririi din partea stângă a primei fotografii se distinge reclama hotelului NEURIHRER. Această clădire, azi N. Bălcescu nr. 9, este parțial vizibilă și în următoarele două fotografii.

Actuala clădire a fost ridicată în anii 1913-1914 de arhitectul sibian Franz Buertmes (1871-1951) pentru comerciantul Michael Breckner (1862-1938). A fost „prima clădire de pe actualul teritoriu al României construită cu destinaţia de spaţiu comercial (magazin) și primul magazin universal din România.” ( sursă informație: patrimoniu.sibiu.ro )

Clădirea construită din beton armat a fost și primul magazin universal din Transilvania cu un atrium acoperit cu sticlă și metal ( Siebenbürgens erstes „Warenhaus mit Lichthof“ ) și era prevăzută cu o încălzire centrală cu abur în pardoseală ( „zentrale Dampfheizung im Fußboden” ). Sursă informație: Konrad Klein, „Baukunst zwischen Tradition und Moderne – Kleines Lexikon siebenbürgisch-deutscher Architekten um 1900”.

(*)Vechea clădire de pe parcela 11 se afla în secolul al XVIII în proprietatea orașului Brașov care întreținea acolo o casă de oaspeți / han, numit în limba germană Herrenhof.
Pentru a asigura cazarea și masa deputăților celor șapte scaune secundare săsești (Orăștie, Sebeș, Cincu, Rupea, Miercurea Sibiului, Sighișoara și Nocrich), Mediaș și celor două districte (Brașov și Bistrița), care veneau în fiecare an la Sibiu (scaunul principal), scaunele și districtele menționate au dobândit case în capitala Sibiu. Clădirile achiziționate pentru găzduirea delegațiilor scaunelor și districtelor au fost transformate în case de oaspeți puse la dispoziție și altor cetățeni ai orașelor respective. Aceste reședințe, numite „Hof” [curte / curie] sau „Herrenhof”, [mot à mot: Curte domnească], apar în cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” 1922, vol I, p. 141-142 sub denumirea de „Herrnhof”. În secolele XVII-XIX au existat în Sibiu 10 asemenea reședințe/ case de oaspeți/ „curți” // Wohnsitze/ Gasthäuser/ „Höfe”.
Ilustrații din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

1

În timpul revoluției de la 1848-1849, clădirea de pe str. Mitropoliei 13, cunoscută sub denumirea de Casa cu cariatide a fost avariată, etajul casei fiind distru de un incendiu. Cu această ocazie a fost distrus și bovindoul susținut de două cariatide din piatră. La restaurarea clădirii s-a renunțat la refacerea bovindoului. Din păcate balconul actual nu armonizează cu cele două statui imense.

În harta orașului Sibiu, desenată de Johann Böbel 1883, autorul notează la capitolul Balcoane (Bovindouri) // Die Balkone (Althanen) următoarea informație interesantă:
III. Balconul casei nr. 15 [astăzi 13] de pe str. Fleischer Gasse [Măcelarilor / Mitropoliei] este mai puțin frumos [decât celelalte balcoane din oraș], are o balustradă obișnuită din fier și este susținut de două figuri de femei din piatră, colosale, frumos realizate. Aceste figuri (sculpturi minunate) ar putea împodobi cele mai elegante palate din oraș… balcoanele construite în ultimul timp, anii 1860-70, sunt mai primitive decât grațioase... – traducere din limba germană [Böbel mai notează că în anul 1883 existau 18 clădiri cu balcoane / bovindouri în Sibiu]
III. Der an dem Haus N. 15 in der Fleischer Gasse befindliche Balkon ist weniger schön, mit einem gewöhnlichen Eisen Geländer versehen, wird von zwei colosalen, aus Stein herrlich gearbeiteten Frauen Figuren getragen. Diese Figuren (herrliche. Bildhauer Arbeit) könnten einen der ersten Paläste beschmücken… die in letzterer Zeit, 60ziger und 70ziger Jahre gebauten Balkone sind mehr schwerfällig als zierlich gebaut… – textul original

Strada Măcelarilor // Fleischergasse // Mészáros utca din Sibiu ~ detaliu din litografia colorată, realizată de Joseph Hoegg (1818-1885), tipărită la Institutul Litografic Arnz & Co din Düsseldorf.
Text inscripționat: J. Hoegg lith. Die Fleischergasse in Hermannstadt – Lith. Jnst. v. Arnz & Co in Düsseldorf. (Farblitographie von Joseph Hoegg, hergestellt im Lithographischen Institut v. Arnz & Co in Düsseldorf).

1

În pictura realizată de artistul sibian Johann Böbel (1824-1887) se vede birtul vechi „Altes Wirtshaus” și Casa de petreceri „Lusthaus“ din pădurea Dumbrava. Clădirile se aflau în vecinătatea actualului complex hotelier Hilton. Stejarul din partea stângă a birtului care funcționa în clădirea cea mare cu emblema orașului Sibiu pe fațadă a fost înlăturat în anii 1970. Casa de petreceri „Lusthaus“ este cea din partea dreaptă, lângă drumul spre Rășinari.

Ilustrația intitulată „Wirtshaus und Lusthaus im Jungen Wald“ a fost publicată în cartea „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol. I din 1922 editată de scriitorul, etnograf și colecționar sibian Emil Sigerus (1854-1947). Din textul explicativ la ilustrație aflăm că renumita clădire cunoscută sub denumirea de „Lusthaus“ // „Casa de petreceri” a fost demolată la mijlocul sec. al XIX-lea. Casa de petreceri „Lusthaus“ a fost ridicată în sec. al XVII-lea deoarece apare într-o hartă din 1707.

De la Sigerus aflăm că într-un anunț al magistratului sibian din 1796 s-a oferit un contract foarte profitabil pentru cei interesați să ia în chirie hanul din Pădurea Dumbrava (Sibiului) // Junger Wald. Motivul acelui anunț era că hanul construit în anul 1775 avuse o reputație foarte proastă în ultimul deceniu al sec. al XVIII-lea în urma unei crime îngrozitoare petrecută întro zi de octombrie a anului 1791 în localul din Pădurea Dumbrava. În ziua aceea au fost omorâți și jefuiți hangiul, soția lui, un servitor și un mușteriu sibian.

Clădirea noului han din Pădurea Dumbrava Sibiului a fost construită la începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea, după planurile arhitectului sibian Ludwig Orendt (1876-1930).

2