Rendez-vous in Hermannstadt

Carte poștală tip LEVELEZÖ LAP tipărită la tipografia Josef Drotleff din Sibiu.
Textul inscripționat pe verso: Hermannstadt – Waldwirtshaus ~ In 20 Minuten vom Grossen Ring mit der elektrischen Strassenbahn zu erreichen // Sibiu – Birtul ‚Dumbrăvei‘ ~ Din Piața Mare se ajunge la birtul din Dumbrava în 20 de minute cu tramvaiul electric.
Clădirea noului han din Pădurea Dumbrava (Sibiului) // Junger Wald a fost construită la începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea, după planurile arhitectului sibian Ludwig Orendt (1876-1930).

0

Cele trei fotografii au fost realizate în parcul Sub Arini în timpul primei ediţie a „Zilei Florilor”, organizată la Sibiu, duminică 18 iunie 1911, de Asociaţia Femeilor în benificiul Școlii Evanghelice de Fete din Sibiu.
Primul instantaneu a fost făcut pe strada Schewis // Seviș, actualul Bl. Victoriei, la stația de tramvai de la Parcul Sub Arini. Intrarea în parcul Sub Arini ( „Eingang in Erlenpark” ) a fost decorată cu ghirlande de flori și prevăzută cu un panou informativ. Începând din 1910 tramvaiul circula până la Cimitirul municipal și din 1915 până în pădurea Dumbrava Sibiului. Umbrele ne spun că această fotografie a fost făcută duminică după-amiază.
Femeia în alb stă cu fața îndreptată spre „Școala cezaro-crăiască de cadeți de infanterie”, situată la capătul sudic al străzii Seviș, probabil așteptând un tramvai…

A doua fotografie arată standul unei cofetării din Sibiu lângă vechea fântână arteziană (alter Springbrunnen ), iar a treia fotografie arată standul din Păduricea de mesteceni ( Birkenwald ). Ilustrații din arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

0

Această fotografie interesantă a fost făcută în parcul Sub Arini în timpul primei ediţii a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, organizată la Sibiu, duminică 18 iunie 1911, de Asociaţia Femeilor în benificiul Școlii Evanghelice de Fete din Sibiu. Instantaneul arată standul unei cofetării instalat în Păduricea de mesteceni ( Birkenwald ).

Cu această ocazie, a fost lansată o serie de cărți poștale cu un motiv similar inscripționate cu textul, „I-ter Blumentag in Hermannstadt, Conditorei in Birkendald” // „Prima ediție a Zilei Florilor la Sibiu, Cofetăria din Păduricea de mesteceni”. Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Instantaneul folosit pentru această frumoasă cartea poștală arată un grup de eleve în timpul unei partide de crochet. Textul, „Grădina șcólei civile de fete a Asociațiunii române din Sibiiu” de sub ilustrația acestei cărți poștale ne spune că fotografia a fost realizată în grădina Școlii civile de fete a Asociației române din Sibiu. Cartea poștală a fost tipărită și publicată de Editure Tipografiei și Librăriei Archidiecezane din Sibiu.

Fotografia din perioada antebelică a fost făcută după 1 martie 1903, dată la care a fost demolat zidul exterior al centurii de fortificații dintre bastionul Soldisch și bastionul de la Poarta Cisnădiei. Ca urmare, copacii vizibili în fundal se aflau în parcul Stadtpark / Parcul orășenesc // azi, Parcul Astra.

Crochetul ( sau Croquetul ) este un sport de precizie în care scopul este de a lovi mingi ( bile de lemn ) de diferite culori cu ciocănașe de lemn ( bețe în formă de ciocan ) prin ținte, de obicei porți de sârmă în formă de U, într-o ordine predeterminată. Există câteva variante de crochet cu reguli fixe. În principiu este o activitate de relaxare și petrecere a timpului liber. Crochetul s-a dezvoltat din jocul de paille-maille, care era popular în secolele XVI și XVII. În secolul al XIX-lea crochetul a devenit una dintre distracțiile tipice ale clasei de mijloc franceze.

Locația grădinii poate fi stabilită și cu ajutorul unei cărți poștale, circulată la 17 ianuarie 1902, în care apare o parte din grădina, curtea și clădirea Școlii civile de fete a Asociației române din Sibiu, fotografiate din partea curții dinspre parc. La acea vremea zidul exterior de fortificații încă exista, ceea ce înseamnă că parcela de la str. A. Șaguna nr. 8, unde se aflau grădina, curtea și clădirea școlii construită în 1886, era situată extramuros, în afara vechiului zid de fortificații al orașului.

0

Această fotografie a fost realizată de fotografa Julie Herter cu ocazia unei expoziții de pictură organizată în 1887 la Casa Asociațiunii/ Societății // Gesellschaftshaus din Sibiu (*).

Fotografa Julie Herter s-a născut 1838 în Cârța/ Harghita și a decedat 1922 în Sibiu.
Scurte repere biografice preluate din cartea „Fotografia unei epoci 1854-1948 – Ateliere fotografice sibiene”:
„Al doilea soţ al Juliei a fost pictorul şi fotograful Samuel Herter (1830 Pfeffingen, Germania–1880 Bucureşti), de la care a învăţat meseria. Samuel Herter s-a stabilit în 1846 în Transilvania, fiind atestat în 1853 la Sibiu în calitate de fotograf. În acelaşi an se mută la Braşov, unde deschide unul dintre primele ateliere. Activează aici ca pictor şi fotograf până în 1879, când se stabileşte la Bucureşti şi deschide probabil un atelier. După moartea soţului, Julie deţine în intervalul 1880–1884 un atelier fotografic în capitala României, studio condus de Wilhelm Auerlich. În 1884 Julie (împreună cu Wilhelm Auerlich) se mută la Sibiu, unde preia atelierul lui August Meinhardt din Heltauergasse/ Bălcescu nr. 53 [ actuala adresă N. Bălcescu nr. 47 ]. Atelierul va fi condus de Auerlich. În 1886 cei doi se căsătoresc, iar din 1887 până în 1916 atelierul va funcţiona sub numele lui Wilhelm Auerlich.”

Fotograful Wilhelm Auerlich s-a născut la 03 februarie 1853 în Brasov și a decedat în Sibiu la 13 octombrie 1917. Din 1884 a fost membru al Societăţii Fotografice din Viena. În perioada anilor 1899-1905, fotograful locuiește la Viena unde întreține o filială în locația Favoritenstrasse 21, Wien IV.
Scurte repere biografice preluate din cartea „Fotografia unei epoci 1854-1948 – Ateliere fotografice sibiene”:
„A învățat meseria de fotograf la Viena. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea lucrează la București, cu Carol Pop de Szatmari. Între 1880-1884, Auerlich conduce atelierul Juliei Herter din București, după care o urmează în 1884 la Sibiu, unde conduce atelierul acesteia din Heltauergasse/Bălcescu nr. 53.
După căsătoria cu Julie, din 1887, atelierul funcționează sub numele lui Wilhelm Auerlich. Din 1899 până în 1905, fotograful locuiește la Viena, unde deschide o filială. Atelierul Auerlich s-a numărat printre cele mai importante ateliere fotografice din sibiene. În locația din Heltauergasse/Bălcescu nr. 53 s-au succedat următorii proprietari:1872-1883 August Meinhardt ; 1884-1887 Julie Herter ; 1887-1916 Wilhelm Auerlich ; 1916-1919 Emil Fischer.”

(*) În ghidul turistic, „Hermannstadt und Umgebung“ ( Sibiu și împrejurimi ), editat de „Siebenbürgischer Karpatenverein“ S.K.V. / Sektion Hermannstadt“ ( Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor / Secțiunea Sibiu ), tipărit în 1884 la tipografia sibiană Jos. Drotleff, comisionar Franz Michaelis, clădirea apare sub denumirea de „Ausstellungs- und Gesellschaftshaus“ ( Centru de expoziții și Casa Asociațiunii ).
Casa Asociațiunii/ Societății a fost inaugurată în 18 august 1884. Dispunea de o sală mare de concerte, ce putea fi folosită și ca sală de teatru, sală de bal sau pentru diferite întruniri și diverse expoziții.
După Primul Război Mondial a fost transformată în Casa Societății ~ Urania unde a funcționat o perioadă de timp un cinematograf. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată 1971.

0

Carte poștala editată 1939 cu ocazia sărbătoririi centenarului înființării Asociatiei muzicale sibiene // Hermannstädter Musikverein în anul 1839.
„În 1834 se relatează că iubitorii de muzică din Sibiu se adună în casa lui Friedrich von Huttern în fiecare vineri pentru a asculta lucrările marilor compozitori. În acest cerc restrâns s-a luat în considerare înființarea unei asociații pentru cultivarea muzicii nobile și la 3 octombrie 1838 s-a hotărât înființarea asociației de muzică. În ianuarie 1939 a fost ales comitetul associației format din persoane eminente și muzicieni.” (sursă text: Hermann Fabini / Hermannstadt)
Carte poștală din perioada interbelică din colecția personală.

0

Fraternitățile (Burschenschaften) sunt o formă tradițională de legături studențești. Astăzi pot fi găsite în locații universitare din Germania, Austria, Elveția și Chile. Aproape toate fraternitățile se angajează să respecte principiile fraternității originale din 1815, deși conținutul variază foarte mult. Termenul „Burschenschaft” este folosit astăzi de asociații studențești foarte diferite. Carte poștală din perioada interbelică din colecția personală.

0

Fotografie realizată în jurul anului 1915 dinspre podul de piatră peste râul Cibi. În partea dreaptă a fotografiei se vede podul pietonal între str. Târgu Fânului (Heuplatz) și str. Rusciorului (Reussbachgasse). În centrul imaginii apare „Fabrica de construcții din fier, construcții de aparate și cazane de abur S.A.” // „Eisenkonstruktionen- Apparatebau- und Dampfkessek Fabrik A.G.”, aflată pe str. Reussbachgasse (Rusciorului) 2.
Fabrica, înființată de frații Michael Fabritius jr. și Gustav Fabritius în 1874, a funcționat în primii ani ca atelier de forjă prelucrat cupru și atelier de repatații; „Kupferschmiede und Reparaturwerkstätte”. După moartea lui Michael Fabritius jr. survenită la 30 iunie 1876 fratele mai mic, Wilhelm Fabritius, a devenit partenerul lui Gustav Fabritius. Tatăl celor trei frați a fost Michael Fabritius sr., unul dintre personalitățile marcante ale Sibiului, chiar dacă a fost cazangiu. A deținut numeroase funcții la diverse instituții din oras, probabil cea mai importantă a fost cea de Vice-Direktor la asocația „Gewerbeverein”, funcție pe care a ocupat-o vreme de 16 ani. Avea fabrică (cazangerie) la Orlat cu birourile în Sibiu pe strada Faurului, fabrică moștenită de la tatal lui, Friedrich Fabritius care a deschis-o în 1855. Michael Fabritius sr. a murit în 1887.

Fabrica fraților Fabritius a funcționat la adresa str. Rusciorului (Reußbachgasse/ Reussbachgasse) 2 / 2-4 în perioada antebelică și interbelică. În cartea de adrese din 1933 apar ca proprietari Gustav și Wilhelm Fabritius. După naționalizarea din 1948, fabrica apare sub denumirea de „Virola”; vezi reclama comercială la Intreprinderea de Stat „Virola” din Noua nomenclatură a străzilor din Sibiu (1949). În perioada comunistă Intreprinderea de Stat Virola a fost înglobată în Uzinele Independența și transformată în secția de Cazangerie. Clădirea a fost demolată în 2009.

0

Această fotografie a fost realizată în timpul celei de-a doua ediții a Târgului de Mostre organizat la Sibiu în 1934.
În partea stângă a fotografiei se vede pavilionul de prezentare al Fabricii Române de Creioane S.A.R. (Societatea Anonimă Română) alături de pavilionul fabricii Grazioza (viitoarea fabrică Flamura Roșie). Cele două pavilioane se aflau în apropierea monumentului statuar închinat împăratului Francisc I al Austriei, în parcul numit „Promenadă” lângă tronsonul zidului centurii de fortificații construit între Bastionul Porții Cisnădiei și Turnul Gros.

Pavilionul de prezentare cu reclama FABRICA ROMÂNĂ DE CREIOANE S.A.R. (Societatea Anonimă Română)

Fabrica Română de Creioane S.A.R. din Sibiu, str. Râului nr.37, a fost înființată pe 16 februarie 1930 cu un capital constituit de opt bancheri și oameni de afaceri. Fabrica a început producția cu 53 de angajați, (un inginer, doi maiștri și 50 de muncitori), fiind dotată cu utilaje importate din Germania și Cehoslovacia. Tot, din Cehoslovacia erau aduse minele și lemnul pentru creioane.
Principalul acționar al Fabricii Române de Creioane S.A.R. a fost firma austriacă Koh-I-Noor L&C HARDTMUTH A.S., din České Budějovice, Boemia de Sud (Budweis, Südböhmen), Cehoslovacia, azi Cehia.(*)
În 1948, fabrica a fost naționalizată primind numele de „Republica”. În perioada anilor 1950-1955 au fost înființate secții diferite de producție pe lângă fabrica de creioane și o a doua locație pe strada Câmpului, dincolo de calea ferată, numele fabricii schimbându-se în „Iprofil Republica” Sibiu.

Târgurile de Mostre au fost organizate de Camera de Comerţ Sibiu, între 1933 și 1941, pe o perioadă de aproximativ trei săptămânin, în Piaţa Teatrului și în parcul aflat între Bulevardul Corneliu Coposu și tronsonul zidului centurii de fortificații construit între Bastionul Porții Cisnădiei și Turnul Gros.

„Cu ocazia Târgurilor de Mostre s-au editat vignete speciale şi s-au bătut medalii. Direcţiunea Târgului oferea 50% reducere pe CFR, firmele participante aveau oferte speciale – bonuri pentru reduceri de 10% la Baia Populară din Sibiu sau la Drogheria Ionel Banciu. Târgul sibian de la 1934 a avut 13 secţiuni, adunând aproximativ 140 de expozanţi. Cei mai mulţi sunt în standurile Industriei Alimentare, urmaţi de Industria Metalurgică…”

~~~o~~~

(*) Koh-i-Noor Hardtmuth a.s. este o companie cehă producătoare de produse de papetărie, cu sediul în České Budějovice. Înființată în 1790, este una dintre cele mai vechi companii de papetărie din lume.
Cu patru fabrici în țara sa de origine (České Budějovice, Městec Králové, Broumov și Milevsko) și una în Bulgaria, compania produce și vinde o gamă largă de instrumente de scris, materiale artistice și produse de birou, exportându-le în peste 90 de țări din întreaga lume.

Compania a fost fondată în 1790 de Joseph Hardtmuth (1758-1816) la Viena, Austria. În 1802, compania a brevetat prima mină de creion fabricată dintr-o combinație de caolin și grafit.
În 1848, fiii lui Joseph, Karl și Ludwig, au preluat afacerea familiei, iar producția a fost mutată în orașul Budweis din Boemia (České Budějovice, în actuala Republică Cehă). Produsele au fost premiate în cadrul multor expoziții mondiale, inclusiv în 1855 la New York, 1856, 1900 și 1925 la Paris, 1862 la Londra, 1882 la Viena și 1905 la Milano.
La Expoziția Mondială din 1889 de la Paris, Hardtmuth și-au expus creioanele sub denumirea „Koh-I-Noor Hardtmuth”. Fiecare creion venea pe piață într-o cutie din lemn de cedru galben. Numele a fost inspirat de diamantul Koh-i-Noor (în persană „Muntele de lumină”), care face parte din Bijuteriile Coroanei Regatului Unit și era cel mai mare diamant din lume la acea vreme.
După Al Doilea Război Mondial, Koh-i-Noor Hardtmuth a fost naționalizat. A devenit proprietate privată în 1992. Din 2007, este membru al societății-mamă cehe KOH-I-NOOR Holding a.s.

~~~o~~~

Două fotografii realizate în timpul celei de-a doua ediții a Târgului de Mostre organizat la Sibiu în 1934. Fotografia din stânga arată poarta de intrare în Târgul de Mostre dinspre strada Cetății. Fotografia din dreapta prezintă Scările Bedeus fotografiate dinspre Promenadă.

0

În prima ilustrație, o xilogravură realizată în 1846(*), se vede ușa de intrare în cea de-a doua farmacie ca vechime apărută în Sibiu. Este vorba de farmacia militară, [ de campanie = Feldapotheke ], deschisă în secolul al XVI-lea. În 1795, farmacistul Franz Theodor Issecutz cumpără farmacia care va firma sub denumirea de „La Vulturul Imperial” [ „Zum Reichsadler” ]. În 1846, farmacia se afla în proprietatea lui Carl Molnar.

A doua ilustrație prezintă strada Mitopoliei fotografiată în 1885. În partea stângă se vede clădirea str. Mitropoliei nr.2 A colț cu str. A. Odobescu. La acea vreme, farmacia era închiriată farmacistului Wilhelm Platz, care păstrase denumirea de „Farmacia lui Molnar” [ „Molnar’sche Apotheke” ]. Ușa de intrare în farmacie se afla pe partea clădirii spre strada Mitropoliei.
A treia ilustrație arată Casa Altemberger fotografiată în primul deceniu al secolului al XX-lea dinspre intersecția str. Mitropoliei cu str. Samuel von Brukenthal. La parterul fațadei de nord-est a clădirii str. Mitropoliei nr.2 A se pot vedea urme ale arcului de deasupra ușii zidite a fostei farmacii. La acea vreme, clădirea era deja în proprietatea primăriei din 1899, când farmacia s-a mutat în vechea clădire str. Heltauergasse nr.59, acum strada N. Bălcescu. Azi se află pe parcela respectivă palatul Prima Ardeleană, Piața Unirii nr.1.

A patra fotografie ne arată vechea clădire etajată, str. Heltauergasse nr.59, acum strada N. Bălcescu, în care s-a mutat „Farmacia lui Molnar” în 1899, iar a cincea fotografie arată clădirea Prima Ardeleană, inaugurată la 1 septembrie 1935, unde funcționează astăzi cea mai veche farmacie din Sibiu în activitate, Farmacia nr.24.

Informații despre istoria farmaciei care a funcționat în secolele XVI-XIX în clădirea str. Mitropoliei nr.2 A, preluate de pe siteul web: patrimoniu.sibiu.ro:
„A doua farmacie apărută în Sibiu a fost o farmacie militară în sec. XVI. În 1795 farmacia trece în proprietate privată fiind cumpărată de Franz Theodor Issekutz sub numele „La Vulturul Imperial” [ „Zum Reichsadler” ].
În 1822 Issekutz vinde farmacia cu casă cu tot lui I.C. Molnar care o păstrează până la moarte în 1838. Urmează fiul său Carl Molnar (1838-1853) În 1858 farmacia este dată în arendă lui Wilhelm Platz care păstrează denumirea de „Farmacia lui Molnar” [ „Molnar’sche Apotheke” ].
În decembrie 1899 farmacia se mută din Mitropoliei în Bălcescu pe locul actualei farmacii nr. 24 sub numele „Zum Reichsadler”. Farmacist era Gustav Breinstorfer. În 1911 apare sub denumirea de „Zum König von Ungarn” iar după primul război mondial „Viktoria”. La 1 iulie 1936 Victor Lieb preia conducerea farmaciei iar în 1949 este naţionalizată şi devine Farmacia de Stat nr 6, după care Farmacia nr. 24, denumire sub care se afla şi în prezent fiind cea mai veche farmacie din Sibiu în activitate şi cea mai veche farmacie care funcţionează la aceiaşi adresa (din 1899).”

~~~o~~~

(*) Xilogravura executată după un desen realizat de Theodor Glatz arată un grup de personalități și oficiali ai orașului Sibiu în fața clădirii primăriei vechi (Casă Altemberger) cu ocazia instalării noului Comes Franz Salmen în ziua de 26 august 1846 la Sibiu. Ilustrația a fost publicată în renumitul ziar „Illustrirte Zeitung” din Leipzig în 15 ianuarie 1848. Persoanele îmbrăcate în vestimentație de epocă sunt prezentate în fața clădirii primăriei vechi decorată cu brazi. În partea stângă se vede turnul Bisericii Reformate și str. Mitropoliei (Fleischergasse) împodobită cu brazi amplasați de-a lungul drumului spre Piața Mare. În fruntea alaiului festiv se afla un Stadthopner // Inspector domenial cu lancie în vestimentație orășenească.

Din cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol.I, aflăm că în 1922, au existat încă două reclame pentru obloanele din lemn de la ușa de intrare a farmaciei Molnar, pe care renumitul pictor sibian Theodor Sockel le realizase în 1851: „Von einem künstlerischen Wert sind zwei noch vorhandene Türbilder der Apotheke Molnar, die von dem Maler Theodor Sockel 1851 gemalt wurden.”

0

Această fotografie rară, realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, arată tronsonul străzii Tipografilor din Sibiu situat între Piața Schiller și str. Gheorghe Lazăr. Strada Tipografilor a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri: în secolul al XVI-lea se numea, „Auf der Wysen” ; în 1751, Niedere Wiese și Obere Wiese ; din 1872, Wiesengasse ; în 1934, Livezii ; în 1947, Al. Petöfi și din 1970, Tipografilor.

Variantă editată alb-negru

În cartea lingvistului sibian Arnold Pancratz (1902-1967), „Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu” (tipărită la tipografia sibiană Krafft & Drotleff din Sibiu în 1935), la pagina 18, se găsesc informații interesante despre istoria străzii Tipografilor din Sibiu. Arnold Pancratz a fost director al liceului Brukenthal din Sibiu, la mijlocul secoului XX.
Traducerea în limba română a fragmentului de text din cartea lui A. Pancratz:
„Terenul numit Pământul Mic [ Kleine Erde (zona str. Filarmonicii – Șelarilor – Manejului) ] se învecina la vest cu Pajiștea [ Wiese (zona str. Timotei Popovici – str. Cetății) ]; în 1495 zona era numită Pe pajiște [ auf die Wysen ]. În secolul al XVII-lea a fost împărțită în Pajiștea superioară [ Obere Wiese (zona vestică) ] și Pajiștea inferioară [ Untere Wiese (zona estică) ]. Dezvoltarea zonei a continuat lent: în 1704 a apărut Străduța Pajiștei [ Wiesner Gäßchen ], care a fost numită Strada Honterus [ Honterusgasse / astăzi str. Papiu Ilarian ] în 1872, în 1799 a apărut Strada Pajiștei [ Wiesengasse / astăzi str. Tipografilor ], iar pe harta orașului din 1875 este marcată și Piața Pajiștii [ Wiesenplatz ], numită din 1905 Piața Schiller [ Schillerplatz ]. Aici s-au stabilit și emigranți protestanți din Austria. O moară de cai, care se afla în Piața Schiller, vizavi de Casa creștină de oaspeți [ Christliches Hospitz ], și care este menționată încă din 1592, servea nevoilor acestui cartier.”

Textul original în limba germană:
„An die Kleine Erde schloß sich im Westen die Wiese an; es heißt im Jahre 1495 „auf die Wysen”. Im 17. Jahrhundert wurde sie in die Obere und Untere Wiese geteilt. Der Ausbau des Geländes ging langsam weiter: im Jahre 1704 erscheint das „Wiesner Gäßchen”, das seit 1872 Honterusgasse heißt, 1799 die Wiesengasse, und im Stadtplan vom Jahre 1875 ist auch ein Wiesenplatz eingezeichnet, feit 1905 Schillerplatz. Evangelische Auswanderer aus Österreich haben sich auch hier niedergelassen. Für die Bedürfnisse dieses Stadtteils diente eine Roßmühle, die auf dem Schillerplatz gegenüber dem Christlichen Hospitz lag und schon im Jahre 1592 erwähnt wird.”

Ilustrație din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrația cu cele cinci desene prezentate aici face parte din articolul intitulat, „Der Ratsturm – einer von siebzig Wehrtürmen” // „Turnul Sfatului – unul din cele șaptezeci de turnuri de apărare”, publicat în ziarul sibian „Die Woche”, nr. 369, din 10 ianuarie 1975. Autorul textelor și desenelor este cunoscutul istoric și arhitect sibian Paul Niedermaier (*). Textele în limba germană copiate din ilustrație sunt marcate cu roșu.

Textele descriptive deasupra desenelor:

Turnul Sfatului ( Consilierilor )
unul din cele șaptezeci de turnuri de apărare
Text și desene de Paul NIEDERMAIER

Der Ratsturm
einer von siebzig Wehrtürmen
Text und Zeichnungen von Paul NIEDERMAIER

~~~o~~~

Între secolele XIII și XVIII, puterea economică crescândă a Sibiului le-a permis locuitorilor săi să construiască fortificații din ce în ce mai puternice. Mai întâi biserica, apoi Piața Mică, Orașul de Sus și în cele din urmă Orașul de Jos au fost înconjurate de ziduri.

Zwischen dem 13. und 18, Jahrhundert ermöglichte die steigende Wirtschaftskraft von Hermannstadt ihren Bewohnern, immer stärkere Befestigungsanlagen zu errichten. Zuerst wurde die Kirche, dann der Kleine Ring, die Oberstadt und schliesslich die Unterstadt von Mauern umgeben.

Fortificațiile au inclus peste șase kilometri de ziduri, șaptezeci de turnuri, șapte bastioane, numeroase șanțuri, valuri de pământ și iazuri. De departe cea mai mare fortificație din Transilvania, acest oraș a fost lăudat în secolul al XV-lea drept „scutul, zidul și bastionul protector” al Europei.

Zu den Wehranlagen gehörten über sechs Kilometer Stadtmauern, siebzig Türme, sieben Basteien, viele Gräben, Wälle und Teiche. Als weitaus grösste Befestigung Siebenbürgens wurde diese Stadt im 15. Jahrhundert als „Schild, Mauer und schirmendes Bollwerk“ Europas gepriesen.

~~~o~~~

Textele descriptive sub desene: ( de la stânga la dreapta )

Turnul Sfatului este unul dintre cele șaptezeci de turnuri de fortificație ale orașului. A fost probabil construit la sfârșitul secolului al XIII-lea ca o poartă de apărare pe zidul din jurul Pieței Mici. Acesta adăpostea două camere de cancelarie; poate că acestea au fost primul sediu al consiliului orașului. Ele au dat numele acestui turn de poartă.

Der Ratsturm ist einer der siebzig Befestigungstürme der Stadt. Er wurde wahrscheinlich Ende des 13. Jahrhunderts errichtet, als Torwehr an der Mauer um den Kleinen Ring. In ihm befanden sich zwei Amtsstuben; vielleicht waren sie der erste Sitz des Stadtrates. Sie haben diesem Torturm seinen Namen gegeben.

~~~o~~~

În 1324, noua primărie se afla în stânga turnului, dar acesta și-a păstrat semnificația ca intrare importantă în cetate. În secolele al XIV-lea și al XV-lea, turnul a fost înălțat, la primul etaj a fost adăugat un vestibul și, în același timp sau puțin mai târziu, o scară în spirală care urca de la Piața Mică la vestibul.

Im Jahr 1324 stand links vom Turm das neue Rathaus, er selbst bewahrte aber seine Bedeutung als wichtiger Eingang in die Burg. Im 14. und 15. Jahrhundert wurde der Turm erhöht, eine Vorhalle kam im ersten Stock hinzu, gleichzeitig oder etwas später auch eine Wendeltreppe, die vom Kleinen Ring zur Vorhalle hinaufführt.

~~~o~~~

Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, părți din zidărie s-au prăbușit; turnul a fost curând reparat. Ulterior, au fost efectuate modificări minore. Două clădiri ridicate lateral de turn sunt vrednic de luat în seamă. Acestea au integrat turnul în șirul de case.

Gegen Ende des 16. Jahrhunderts stürzten Teile des Mauerwerks ein; der Turm wurde bald wieder instandgesetzt. Anschliessend nahm man noch kleine Umbauten vor. Besonders auffällig sind zwei seitlich des Turmes errichtete Gebäudekörper. Dadurch wurde der Turm in die Häuserreihe eingegliedert.

~~~o~~~

În secolul al XVIII-lea, vechiul acoperiș înalt al turnului s-a deteriorat. Cu toate acestea, deoarece nu existau bani pentru o nouă șarpantă, mai mare, în 1750 a fost ridicat un acoperiș improvizat, un acoperiș mansardat în conformitate cu moda.

Im 18. Jahrhundert war das alte hohe Turmdach schadhaft geworden. Da es aber kein Geld für einen neuen, grössen Dachstuhl gab, errichtete man 1750 ein Notdach, ein der Mode entsprechendes Mansardendach.

~~~o~~~

În anii 1824-1326, turnul și-a schimbat din nou aspectul. Atunci, a primit ultimul etaj și un „coif de cupru”. Al doilea pasaj de lângă Turnul Sfatului a fost construit abia în anii 1930. În urmă cu câțiva ani, în turn a fost amenajată o expoziție privind istoria orașului.

In den Jahren 1824-1326 änderte der Turm wieder sein Aussehen. Damals erhielt er sein oberstes Geschoss und einen „Kupferhelm”. Die zweite Durchfahrt neben dem Ratsturm entstand erst in den 30er Jahren unseres Jahrhunderts. Vor einigen Jahren wurde im Turm eine Ausstellung zur Stadtgeschichte eingerichtet.

~~~o~~~

(*) Paul Helmut Niedermaier ( n. 25 iulie 1937, Sibiu, România ) este un istoric, arhitect, membru titular al Academiei Române, de etnie germană.
Biografie
Paul Niedermaier a studiat la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București. Începând cu 1971 a fost angajat la Centrul de Științe Sociale din Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, devenind director în anul 1994. Printre domeniile sale de interes se numără: istoria urbanismului, istoria orașelor, istoria habitatului, demografia istorică, istoria arhitecturii și istoria culturii. A fost membru corespondent al Academiei Române din anul 2001, iar în 2018 a devenit primul sas care a fost ales membru titular. ( sursă: wikipedia )

0

Această ilustrație revelatoare, publicată într-un cotidian, îi înfățișează pe doi dintre cei patru Evangheliști care pot fi admirați pe cele patru pandantive ale cupolei principale a Catedralei Mitropolitane din Sibiu: Evanghelistul Marcu și Evanghelistul Luca.(*)
Textul german de sub ilustrație explică cui aparțin trăsăturile faciale ale celor doi sfinți:
„Der Evangelist Markus mit den Zügen des Malers Arthur Coulin (links) sowie der Evangelist Lukas (rechts), der die Gesichtszüge von Octavian Smigelschi trägt. Wandmalerei aus dem Gewölbezwickel unter der Hauptkuppel.”
„Sfântul Evanghelist Marcu cu trăsăturile pictorului Arthur Coulin (stânga) și Sfântul Evanghelist Luca (dreapta), care poartă trăsăturile lui Octavian Smigelschi. Picturi murale de pe pandantivii de sub cupola principală.”

Pe site-ul web patrimoniu.sibiu.ro găsim următoarea informație: „Pictura de pe pandantivi reprezentându-i pe cei patru evanghelişti şi intradosul cupolei, cu Isus Pantocrator între îngeri, precum şi o parte din panourile iconostasului sculptat în lemn şi aurit, sunt pictate de Octavian Smighelschi (1866-1912) ajutat şi de Arthur Coulin (1869-1912);…”

„Arthur Coulin (n. 20 septembrie 1869, Sibiu, Austro-Ungaria – d. 9 noiembrie 1912, Heidelberg, Imperiul German) a fost un pictor sas transilvănean. A studiat pictura la Graz, München, Budapesta și Roma. După părerea specialiștilor, Arthur Coulin a fost unul dintre cei mai importanți și mai valoroși pictori transilvăneni ai sfârșitului de secol al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, un adevărat deschizător de drumuri în pictura românească.
În ansamblu, întreaga operă a lui Arthur Coulin relevă o predispoziție a sa pentru portretistică și o preocupare asiduă pentru redarea figurii umane. Definitorie pentru opera sa este puternica influență a naturalismului german al sfârșitului de secol XIX, precum și al artei maeștrilor școlii muncheneze Leibl și Feuerbach.
Activitatea sa nu s-a limitat la pictură sau teoria artei, ci a cuprins și areale colaterale cum ar fi proiecte de mobilier modern, editare de reviste culturale, sistematizare urbană sau grafica de carte.” (sursă: wikipedia)

„Octavian Smigelschi (n. 21 martie 1866, Ludoș, Imperiul Austriac – d. 10 noiembrie 1912, Budapesta, Austro-Ungaria) a fost un pictor, sculptor și grafician român, cu o activitate prodigioasă în pictura monumentală bisericească. Operele sale cele mai cunoscute sunt iconostasul și pictura cupolei din Catedrala Mitropolitană din Sibiu (cu hramul Sfânta Treime), pentru a cărei lucrare a fost desemnat în 1904, respectiv capela Gimnaziului Catolic din Budapesta.
Octavian Smigelschi s-a născut pe 21 martie 1866 în comuna Ludoșul Mare, fiind fiul lui Mihail Smigelschi, descendent al unei familii nobile poloneze și al Anei Sebastian, de origine aromână.
Paralel cu liceul a urmat cursurile maestrului Carl Dörschlag, pictor din Hohenluckow, Germania, care remarca în însemnările sale că „…în anii optzeci pare a fi bântuit aci (Sibiu) bacilul picturii.” A obținut o bursă de stat la școala de profesori de desen din Budapesta, ale cărei cursuri le-a urmat între anii 1884-1889. Acolo, sub îndrumarea maestrului Bertalan Székely și a prieteniei cu Robert Wellmann, Fritz Schullerus și Arthur Coulin, și-a desăvârșit studiile și a devenit profesor de desen.” (sursă: wikipedia)

~~~o~~~

În august 1902 au început lucrările de construcție la Catedrala Ortodoxă ( str. Mitropoliei 33 ). În anul 1904 Catedrala a fost pusă sub acoperiş, lucrările de construcție fiind controlate / supervizate de către Iosif Schuschnig ( arhitect la Primărie ), antreprenorul coordonator fiind arhitectul Francisc Szalay. În 13 mai 1906 se sfințește Catedrala Mitropolitană Ortodoxă de către mitropolitul Ioan Mețianu.

(*) Pandantivul este unul din elementele în formă de triunghi sferic, care racordează în colțuri cupola (sau turla) unei biserici cu structura de rezistență, aceasta fiind alcătuită din arcuri. Este un element arhitectural specific arhitecturii bizantine. De obicei, în pandantivele cupolei principale dintr-o biserică sunt reprezentați cei patru evangheliști.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Vedere panoramică a Sibiului dinspre nord-nord-est – carte poștală circulată 1901.
Poziția fotografului: zona Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda“ – lângă podul de cale ferată.

0

Fotografia a fost realizată 1934 din turnul Bisericii Sfânta Elisabeta, str. Gladiolelor, Sibiu.
În partea de jos se vede coama acoperisului clădirii care se afla pe locul unde s-a construit fostului cinematograf „7 Noiembrie“. Posibil ca această clădire să fi fost o stație de vamă, sau acea cârciumă/han construită de comunitatea orașului în fața porții Ocnei 1735, în zona vechiului Retranchement, despre care Emil Sigerus scrie în Cronica orașului Sibiu: „1735 Die Stadt lässt ein Wirtshaus im „großen Tranchement“ vor dem Burgertor erbauen.”

0

Această interesantă carte poștală fotografică, circulată în primul deceniu al secolului al XX-lea ( probabil 1910 ), este adresată domnișoarei Grete ( Gretchen ) Pankievicz, domiciliată în strada Wintergasse, astăzi strada Timotei Popovici nr.11 din Sibiu.

~~~o~~~

Pe verso se află adresa destinatarei scrisă cu creion, „Hochwohlgeboren dem Freulein Gretchen Pankievicz, Nagyszeben, Wintergasse 11.”, și textul, „Vom Wildsauabend senden die herzlichsten Grüße und Handküsse…”, cu „cele mai cordiale salutări și sărutări de mână trimise de la petrecerea, desfătare de seară”, urmat de semnăturile celor zece participanți.

~~~o~~~

Bătrânul Stejar secular din fotografie se afla lângă vechiului birt construit în 1775. Acest arbore NU era stejatul cunoscut sub denumirea de „Stejarul Împăratului”! Clădirea noului han/ restaurant din Pădurea Dumbrava (Sibiului) // Junger Wald a fost construită la începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea ( 1914 ), după planurile arhitectului sibian Ludwig Orendt ( 1876-1930 ).
Cartea poștală se află în colecția privată Wolff.

Bătrânul Stejar secular lângă vechiului birt fotografiat la data de 24 noiembrie 1916.
În fundal se vede noul restaurant inaugurat 1915.

0

„Sibiu – Piața Mare și str. Pintenului” ~ Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP tipărită la Budapesta în 1918, din colecția privată Wolff.
Strada Genaral Magheru se numea 1430 Platea Sporergasse. 1507 apare sub denumirea Sporergasse, 1934 str. Pintenului, 1947 Regele Mihai schimbat imediat în V. M. Molotov. Din 1970 se numește str. General Magheru. ( sursă text: patrimoniu sibiu ro )

0

Orașul Sibiu fotografiat din turnul Bisericii Sfânta Elisabeta, str. Gladiolelor / cartierul Terezian, la începutul anilor 1960. Strada Gladiolelor se numea anterior Târgul Cailor // Ross-Platz. Târgul cailor propriuzis se afla între râul Cibin și clădirea cea mare cu acoperiș prevăzut cu trei lucarne din centrul fotografiei. Clădira a găzduit Clubul și cinematograful „7 Noiembrie“. (sursa foto: Grupul de Facebook Alt-Hermannstadt)

0

Cartea poștală tipărită la editura Jos. Scholz din Meinz a fost pusă în vânzare în anii 1920/30 la editura Krafft & Drotleff A.G. din Sibiu, vezi ștampila pe verso: „Fach- und Gebrauchsbücher / KRAFFT & DROTLEFF A. G. / Hermannstadt – Sibiu” (Manuale și cărți de utilizare / KRAFFT & DROTLEFF A. G. / Hermannstadt – Sibiu”). Ilustrație de Arpad Schmidthammer la povestea Scufița Roșie // Rotkäppchen din cartea cu povestiri scrisă de frații Grimm Basme Grimm // Grimms Märchen apărută la Scholz’Künstler-Bilderbücher.
Textul la ilustrație: „Da waren alle drei vergnügt;… die Großmutter aß den Kuchen und trank den Wein, den Rotkäppchen gebracht hatte, und erholte sich wieder.“ // „Si toți trei au fost fericiți; bunica a mâncat prăjitura, a băut vinul (roșu!) adus de Scufița Roșie și s-a însănătoșit”. Carte poștală din colecția personală.

0

Această fotografie documentară a fost realizată la mijlocul lunii iulie în 1890 de cunoscutul fotograf sibian Emil Fischer ( 1873-1965 ) în timpul demolarii turnului de poartă numit Turnul Sării ( Salzturm ). Turnul făcea parte din centura a III-a de fortificații și a fost demolat în 1890. După cronicarul Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890.
Instantaneul arată Turnul Sării văzut dinspre intersecția străzilor General Magheru ( atunci, str. Sporergasse, tradus: strada Pintenului ) și Avram Iancu ( atunci, str. Reispergasse, tradus: strada Dealul Vreascurilor ).
Cum se poate observa, țiglele de pe acoperiș fuseseră deja îndepărtate și începuse demolarea zidurilor din interiorul turnului. Prin trecerea boltită se vede în spatele turnului strada Gării ( Bahn Gasse ), anterior numită str. Sării ( Salzgasse ), astăzi tronsonul nord-vestic al străzii General Magheru.

Trebuie menționat că în 1890 Emil Fischer avea 17 ani și terminase cu un an înainte ucenicia de fotograf la București, în atelierul fotografului Gustav Weber. Între 1891 și 1897, a lucrat în atelierul fotografului brașovean Carl Muschaleck. În 1897, se stabilește la Sibiu unde cumpără atelierul fotografei Camilla Ashboth, din Piața Mare nr.16. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

1

Turnul Scărilor Sag – acuarelă realizată de pictorița, etnografa și scriitoare de limbă germană Juliana (Juliane) Fabritius-Dancu în anul 1963. Turnul Scărilor este singurul turn păstrat al primei incinte fortificate. Anul 1542 incizat pe Turnul Scărilor Sag în tencuiala fațadei spre Piață Huet vizibilă în acuarelă a fost eliminată împreună cu friza de tencuială de sub cornișă și cea deasupra trecerii boltite de pe fațada turnului de „specialiști-diletanți” cu ocazia unei renovări mai mult sau mai putin reușite!

1

Această ilustrație frumoasă de la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea arată Clădirea Societății Ardelene pentru Științele Naturii privită dinspre strada Harteneckgasse cunoscută astăzi sub denumirea de str. Cetății.
Clădirea cu destinaţia de muzeu și sediu al Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii // Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften. A fost inaugurată la 12 mai 1895. În discursul festiv Eduard Albert Bielz, pe vremea aceea președintele societății, și-a exprimat dorința ca noul muzeu: „…să devină un cămin pentru cele mai zeloase cercetări în toate domeniile istoriei naturale locale și un sălaș de studii științifice serioase, precum și un punct de plecare pentru răspândirea cunoștințelor caritabile.” // „…dass es eine Heimstätte eifrigster Forschung auf allen Gebieten der vaterländischen Naturkunde und ein Hort ernster wissenschaftlicher Studien, als auch ein Ausgangspunkt der Verbreitung gemeinnütziger Kenntnisse werde“!

Versiune editată alb-negru

Clădirea în stil neoclasicist a fost ridicată de către arhitectul clujean C.W. Friedrich Maetz cu destinaţia de muzeu și sediu al Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii // Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften, dar și ca sediu al Asociației Carpatine Ardelene // Siebenbürgischer Karpathenverein (SKV) înființat în 28 noiembrie 1880 – până la desființarea acestora în 1948. Imobilul care găzduiește astăzi Muzeul de Istorie Naturală a fost prima clădire construită cu destinație de muzeu de pe actualul teritoriu al României.
Antablamentul (atica) fațadei principale era inscripționat cu denumirea germană scrisă cu litere volumetrice: S. VEREIN FÜR NATURWISSENSCHAFTEN. și anul 1894 scris cu cifre romane MDCCCXCIV. (anul a supraviețuit).

1

Cartea poștală originală

Acest instantaneu interesant a fost realizat în jurul anului 1909 în Piațeta Coroana // Krone situată în intersecția străzilor Turnului // Saggasse și Târgu Vinului // Weinanger.
Fotografia arată măcelăria lui Friedrich Brandsch, care a funcționat la parterul clădirii str. Turnului nr.9 ( număr vechi 15 ). Pe fațada clădirii se vede firma măcelăriei „FRIEDRICH BRANDSCH” și pe cele două casete situate deasupra vitrinelor reclama „FLEISCHBANK” și „MÉSZÁRSZÉK”.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Din cărțile de adrese din perioada antebelică, ( sfârșitul secolului 19 – începutul secolului 20 ), aflăm că Friedrich Brandsch era proprietarul imobilului, str. Morilor // Heidengasse nr.17 ( număr vechi ), unde se afla și sediul măcelăriei. În carte de adrese din 1933 măcelarul Friedrich Brandsch apare la adresa str. Morilor nr.35. În cărțile de adrese din 1911 și 1933 este listată și filiala măcelarului Brandsch, str. Turnului nr.9 ( 13-15 ), vizibilă în această fotografie.

Clădirea str. Turnului nr.9 se afla în proprietatea lui Schuster Karl din 1856 pînă la moartea acestuia survenită în jurul anului1902. Schuster Karl apare ultima dată în cartea de adrese din 1901. În cărțile de adrese din 1904, 1908 și 1911 apar ca proprietari „Moștenitorii lui Schuster Karl” ( Schuster Karl Erben ). În perioada interbelică clădirea se afla în proprietatea Asociaţiei măcelarilor din Sibiu // Hermannstädter Fleischhauergenossenschaft.
Măcelăria lui Friedrich Brandsch apare și într-o fotografie realizată cu ocazia ultimului târg de carne ținut în Piațeta Coroana la 1 iulie 1909.
Din cartea lui Emil Sigerus, „Cronica orașului Sibiu 1100-1929”, aflăm că în 7 iulie 1909 au fost interzise standurile de vânzare independente ale măcelarilor, vânzarea cărnii fiind permisă numai în magazine/ măcelării.

Informații despre clădirea str. Turnului nr.9 aflăm pe website-ul patrimoniu sibiu ro:
„La parter au funcţionat măcelarii casa aparţinând din primul deceniu al sec. XX Asociaţiei măcelarilor; S-a descoperit urmele unui cuptor de cupru şi o monedă din anul 1572. Aici a locuit pianista Maria Klein Hintz (1891 Braşov – 1980 Sibiu).”
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

2

Această frumoasă carte poștală ilustrată, cu „Salutări din Sibiu” // „Gruss aus Hermannstadt”, a fost publicată la editura Aron Palocsay din Brno, ( germană: Brünn ).
Cartea poștală tip LEVELEZÖ-LAP este semnată cu Iulică și adresată domnului Constantin Ionescu, str. Regele Ionițiu nr.9. Craiova. Cu toate că este datată 8 august 1901, a fost expediată abia în 21 august și a ajuns la Craiova pe 23 august.
Fotografia folosită pentru ilustrație arată Turnul Sfatului ( germană: Raththurm, ungurește: Tanácstorony ) din Sibiu cu trecerea boltită din Piața Mare // Großer Ring // Nagypiac spre Piața Mică // Kleiner Ring // Kispiac fotografiat la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea.

Vechiul ceas, stricat, de pe Turnul Sfatului a fost înlocuit în 1906 cu un ceas nou, iluminat pe timp de noapte, construit de firma lui Johann Ignaz Fuchs „J. I. Fuchs & Söhne” din Bernburg. Al doilea gang de trecere spre Piața Mică a fost amenajat la începutul anilor 1930 prin clădirea, Piața Mare nr.1, vizibilă în partea stângă a turnului. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Instantaneu realizat într-o după-masă însorită pe strada Măcelarilor/ Mitropoliei // Fleischergasse // Mészáros utca la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea în Sibiu. În fundal se vede statuia Sfântului Nepomuk din Piața Mare // Großer Ring // Nagy Piac. Ilustrație din arhiva grupului Alt-Hermannstadt. 

1

Trei fotografii realizate în anii 1950 la stăvilarul din Turnișor. Stăvilarul se afla pe râul Cibin în zona unde se intersectează străzile Trandafirilor, Cucului și Ghiocelului. În urma inundației din 1935 s-a adăugat construcției o stavilă mobilă care permitea reglarea mecanică a debitului de apă cu ajutorul unui cilindru mobil din tablă masivă prevăzut în stânga și dreapta cu câte o roată dințată, care urca sau coborea pe două șine montate între doi stâlpi. Stavila mobilă a fost realizata după modelul proiectat de Ing. Roland Krausser de la Departamentul de urbanism al orașului Sibiu. Fotografii din arhiva familială.

0

Această pictură a fost relizată de un artist necunoscut la mijlocul secolului al XIX-lea, sigur înainte de 1860, deoarece rampa de urcare vizibilă în fața clădirii Piața Huet nr.4 a fost înlăturată în anul 1860, cum se poate citi în cartea lui Emil Sigerus, „Cronica orașului Sibiu 1100-1929”: „1860 13.4. – Die Sagstiege wird reguliert und die Auffahrtsrampe abgetragen.” // „1860 13.4. – Scara Sag ( Turnului ) este regularizată și rampa de urcare îndepărtată”.
Trebuie menționat un detaliu interesant, documentat de mâna artistului în acest tablou. La nivelul parterului imobilului Piața Huet nr.3 se poate observa o intrare boltită între cei doi contraforturi. Este vorba de ușa prin care se intra în beciul clădirii. Acolo, în pivnița respectivă, s-a deschis în perioada comunista o cârciumă sau crâșmă cunoscută sibieniloe sub denumirea de „Butoiul de Aur”!
După cum dovedește un film de tip reclamă scurt metraj realizat în 1967, vinărie „Butoiul de Aur” a fost deschisă pe 21 iulie 1967 la parterul clădirii situată între Pasajul Scărilor ( germană, Pempflingerstiege / Pempflingertreppe ) și Scările Turnului ( Sagstiege ). Prin urmare, localul cunoscut sibienilor sub numele de „Butoiul de Aur” este o realizare ( ispravă ) din perioada comunistă!

Următorul fragment de text a fost preluat din cartea, „Istoria clădirilor comerciale ale Sibiului 1790-1990 / Orașul de Jos”, p.21-23, publicată la Editura Honterus Sibiu, ( HONTERUS – VERLAG HERMANNSTADT ), în 2024:
„În decembrie 1939 Friedrich Scheiner deschide vinăria „JIGA” în pivnița clădirii, cu vânzare pentru acasă ( 1940 ).
În 15 decembrie 1958 Trustul local de alimentație publică deschide un Centru de desfacere a vinurilor de Târnave, care vindea pentru acasă vinuri superioare din podgoriile Țigmandru și Laslea. Intrarea era din Pasajul Scărilor în fostele pivnițe ale clădirii.
În 21 iulie 1967 localul se redeschide după renovări. Se serveau vinuri din podgoriile Cotnari, Târnave si Drăgășani. Vinul se aducea și se servea la masă în căni de ceramică. Mesele aveau ca suport niște butoaie mai mari, iar scaunele erau sub forma unor butoaie mai mici.”

Ilustrație din arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

0

Vas de piatră din grădina Reședinței de Vară a Baronului Samuel von Brukenthal, str. Turnu Roșu // Rotenturm-Strasse, astăzi str. Constantin Noica. De-a lungul timpului cele două vase de piatră, realizate de sculptorul ardelean Simon Hoffmayer pentru Reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal, au fost mutate/amplasate în diferite locuri: Parcul Sub Arini // Erlenpark, Casa Societății // Gesellschaftshaus, Parcul Elisabeta // Elisabethpark (din fața fostului Palat de Finanțe al autorităților Austro-Ungare). Ilustrație din cartea lui Emil Sigerus „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiu” 1922.

0

Cimitirul evanghelic din fața Portii Leșurilor a fost în folosință din ~1554 până în anul 1917. Se presupune că cimitirul evanghelic împreună cu Portița Leșurilor au fost amenajate în perioada epidemie de ciumă din 1554. În anul 1917 s-au interzis înmormântări în cimitirele vechi din zona orașului. Începând din 1 decembrie 1917 s-au permis înmormântari doar în cimitirul orășenesc deschis în data de 3 decembrie 1907 pe Calea Dumbrăvii. Cimitirul evanghelic din fața Portii Leșurilor a fost desființat în anii 1970. Pe terenul fostului cimitir se află astăzi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu și Facultatea de Medicină, ULBS.
Ilustrație din cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt“ vol II. Cuvântul german „Partie” se poate traduce prin: partidă, parte, excursie, plimbare scurtă dar și teren, potecă sau parte dintr-o zonă.

2

Această frumoasă carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP din perioada antebelică a fost tipărită la tipografia sibiană Jos. Drotleff. Clădirea care găzduiește astăzi Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a fost construită în 1906 de Casa Generală de Economii Sparkassa // Hermannstädter Algemeine Sparkassa ca Sanatoriu, „Stadtpark-Sanatorium”. În 1934, Sanatoriul a fost transformat în Spitalul Dr. Martin Luther // Landeskirchliches Martin Luther Krankenhaus. Clădirea a fost proiectată de renumitul arhitect profesorul Karl Hocheder ( 1854-1917 ) din München și construită de arhitectul Hans Heckner.

Pe lângă finanțarea conductei de apă de izvor, a uzinei de ozon, a canalizării și a pavării străzilor din Sibiu, Casa Generală de Economii „Sparkassa” a construit și instituții/ întreprinderi proprii, care au contribuit la bunăstarea orașului, cum ar fi: noul hotel „Împăratul Romanilor”, sanatoriul din Parcul Orășenesc ( ulterior: Spitalul bisericesc Martin Luther ) și baia publică cu o piscină acoperită, identică cu cea a băii publice Karl Müller din München, situată sub Gasteig; ambele construite de profesorul de arhitectură din München Karl Hocheder ( 1854-1917 ), care a fost mai târziu profesorul lui Otto Czekelius ( 1895-1974 ) – arhitectul șef al orașului Madrid, apoi al orașului Sibiu.

La marginea dreaptă a fotografiei se vede Palatul ASTRA din Sibiu, proiectat de Aladár Baranyai și construit de arhitectul Josef Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz în perioada anilor 1903-1905. „Casa Națională Centrală Astra” ( Palatul Asociațiunii ) a fost inaugurat la 19 august 1905.

Carte poștală din colecția privată Wolff.

0

Dincolo de Gara Centrală Sibiu, cunoscută sub numele de Gara Mare, se afla în trecut Suburbia Elisabeta sau Suburbia Gușteriței // Elisabeth-Vorstadt. În ziua de astăzi zona respectivă se numește Cartierul Lazaret. Pe parcela situată între Calea Gușteriței // Hammersdorfer Strasse, ( care leagă Sibiu de localitatea Gușterița // Hammersdorf ), strada Johann Sebastian Bach și strada Ana Ipătescu se aflau două clădiri construite în anii 1930 de Consistoriul Evanghelic cu destinație de grădiniță și școală cu predare în limba germană: Grădinița evanghelică și Școala Martin-Luther // Evangelischer Kindergarten und Martin-Luther Schule.

În cea de-a doua fotografie, realizată în jurul anului 1940, se poate citi pe fațada deasupra intrării următorul text: „ȘCOALA de COPII MICI ev. C.A. + Evang. Kindergarten A.B.”

În planul orașului Sibiu din 1926, clădirea școlii și strada care poartă astăzi numele de Johann Sebastian Bach încă nu apar. În planul din 1934 clădirea școlii este marcată cu nr.99 și listată la adresa Calea Gușteriței, Hammersdorfer-Str. 40: Școala primară evang. C.A. mixtă Nr.4, clasele divizionare și scoala pentru copii mici.
Evang. Volksschule A.B. für Knaben und Mädchen Nr.4, Parallelklassen und Kindergarten.

După naționalizare, clădirile au găzduit „Școală Profesională de Căi Ferate”, înființată în 1947. În 1972, școala a fost transformat în Liceul Industrial Nr.2 Căi Ferate Sibiu, redenumit în 1990 Grup Școlar Industrial de Transporturi Căi Ferate Sibiu. În 2010, clădirile au fost retrocedate Consistoriului Evanghelic și grupul școlar a fost mutat în clădirea fostului liceu IPAS.

În legătură cu numele Cartierului Lazaret, se poate menționa următoarea informație interesantă, mai puțin cunoscută sibienilor: În limba germană, zona de dincolo de Gara Sibiu poartă și denumirea uzuală de „Jenseits-Viertel”. Cuvântul „jenseit” înseamnă „dincolo”, în acest context „dincolo de gară”, dar are și înțelesul de „Lumea de dincolo”, echivalentul iadului sau raiului…
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrație originală

Acest instantaneu interesant a fost realizată în anii 1930 pe strada Cetății, fosta Harteneck Gasse din Sibiu. Turnul Dulgherilor, în germană Zimmermannsturm, ( în latină turris carpentariorum ), vizibil în această fotografie, a fost construit în secolul al XIV-lea și făcea parte din cea de-a treia centură de fortificații a orașului Sibiu.
La marginea stângă se poate observa un detaliu interesant. Este vorba despre reclama de deasupra intrării în restaurantul cu grădină de vară KENZEL, care se afla în perioada interbelică în partea de sud-vest a parcului actualului Muzeu de Istorie Naturală. Crâșmarul Franz Kenzel, proprietarul restaurantului „Kenzel” situat în clădirea de pe str. Cetății colț cu pasajul spre str. Tipografilor, închiriase o parte din terenul parcului pentru restaurantul cu grădină de vară.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

~~~o~~~

>> Vechiul restaurant de lângă teatru s-a deschis în 1789 odată cu deschiderea hanului de lângă Turnul Cositorilor (demolat), han cunoscut sub numele de „Gasthaus Kaiser von Österreich”. Dintre arendașii restaurantului de amintit Johann Hübner și Gottfried Retsch. Hanul este demolat în 1876.
Pe locul rămas liber Societatea pentru Înfrumusețarea orașului ( Vereins zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt ) amenajează în 1880 un frumos parc.
Între timp, mai precis din a doua jumătate a secolului 19, se deschide restaurantul „Pardon Café” vis-à-vis de teatru la adresa din prezent Tipografilor 11. A purtat inițial denumirea de „Zum Kronprinzen”. Este preluat din jurul anului 1882 de Adolf Kenzel sub denumirea de „Zum Zwischenakt” dar era cunoscut și sub denumirea de „Restaurantul Teatrului”. După moartea lui Adolf în 1922 urmează fiul lui, Franz Kenzel, care deschide și o grădină de vară lângă teatru pe locul vechiului han. Din 1935 restaurantul – gradină este preluat de G. Maksay, iar din 1939 de Hans Schuster care avea și restaurantul „Sibiul Vechi”. A continuat să fie restaurant până la naționalizare. << Sursă informație: Marian Bozdoc

1

Această fotografie interesantă a fost făcută la Sibiu, probabil pe 18 iunie 1911, cu ocazia primei ediții a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, organizată de către Asociaţia Femeilor pentru susţinerea financiară a Școlii Evanghelice de Fete din Sibiu.
Instamtaneul a fost făcut pe strada Nicolae Bălcescu, pe atunci, strada Cisnădiei // Heltauergasse // Disznódi utca, cunoscută Sibienilor și sub numele de Corso. În partea dreaptă se vede intrarea în curtea clădirii N. Bălcescu nr.29, pe atunci nr.35, aflată în proprietatea lui Sigmund Ferderber. În clădirea situată în curtea parcelei a fost inaugurat, la 25 decembrie 1936, cinematograful CORSO, care în perioada comunistă a devenit cinematograful PACEA. În partea stângă a fotografiei se vede, pe fațada clădirii de la nr.27, pe atunci nr.33, reclama magazinului de pălării KARL NIEDERMAIER. Clădirea a fost proprietatea familiei Niedermaier de la sfârșitul seolului al XIX-lea până la naționalizare.

Textul sub ilustrație, „Blumentag in Hermannstadt, 1911(?), Foto: Eugen Lieblich (Bildarchiv Arch. Hermann Balthes, Hermannstadt).”, ne informează că fotografia, care a fost realizată probabil în timpul primei ediții a Zilei Florilor în 1911, a fost făcută de Eugen Lieblich și se află în colecția arhitectului Hermann Balthes din Sibiu.
Sursă ilustrație, Konrad Klein.

0

Această frumoasă carte poștală ilustrată, publicată de editura de artă Markus Munk din Vienae, a circulat în luna decembrie 1910 între Viena și Sibiu. Ilustrația cu inscripția „Fröhliche Weihnachten !”, ( Crăciun fericit ! ), este etichetată pe verso cu textul „Nr. 465, M. M. VIENNE, M. MUNK.”

Cartea poștală, expediată din Viena la 22 decembrie 1910, este semnată „Frieda” și adresată domnișoarei Grete Pankievits, domiciliată în strada Wintergasse, astăzi strada Timotei Popovici nr.11 din Sibiu.
Pe verso se află următorul text, scris de mână cu cerneală albastră: „Glückliches Neujahr, nelbst vielen Grüßen, Frieda / Wien, Dez. 1910”. | ”Frl. Grete Pankievits, Nagy-Szeben, Wintergasse 11, Ungarn”
Cartea poștală se află în colecția privată Wolff.

0

Această deosebit de frumoasă fotografie a fost făcută pe Promenada Arinilor în Parcul Sub Arini din Sibiu, probabil pe 18 iunie 1911, cu ocazia primei ediții a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, organizată de către Asociaţia Femeilor pentru susţinerea financiară a Școlii Evanghelice de Fete din Sibiu.

În limba germană parcul se numește Erlenpark, tradus Parcul Arinilor. Toponimul „Sub Arini” este o traducere a denumirii germane, „Unter den Erlen” care se referă la cele două alei, umbrite de copaci (arini), amenajate 1857/58, unde promenau sibinii „sub arini” pe „Promenada Arinilor”, în limba germană „Erlenpromenade”.
În 1882 terenul din Valea Arinilor // Erlental a fost dat în grijă „Asociației de Înfrumusețare a Orașului Sibiu“ // „Stadt Verschönerungsverein“. Începând din anul 1881, zona cuoscută sub numele de Sub Arini // Unter den Erlen devine parc și apare în presa locală și documentele vremii sub denumirea de Parcul Sub Arini // Erlenpark!
Vezi cronică lui Emil Sigerus: „1882 / 16.3. – Der Verschönerungsverein beginnt mit der Anlage des Erlenparkes.” // „1882 / 16.3. – Asociația pentru înfrumusețare începe amenajarea parcului Erlenpark ( Sub Arini ).”

Chiar dacă nu vom afla niciodată povestea femeii solitare înveșmântată în alb, darămite identitatea acesteia, imaginația noastră ne oferă o călătorie imaginară într-un univers de mult apus…
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

La o privire mai atentă, se observă că acest instantaneu este de fapt o ilustrație realizată pe baza unei reproduceri fotografice, din care a fost retușat/ șters textul „Hermannstadt, Erlenpromenade”, care în versiunea originală era vizibil în partea de jos a ilustrației!

Versiunea originală cu textul, „Hermannstadt, Erlenpromenade”.

3

Aceste două fotografii alb-negru, cu valoare documentară, au fost făcute în anii 1950 în Piața Mică // Kleiner Ring // Kispiac din Sibiu. Instantaneele au fost realizate de tatăl meu, Otto R. Wolff, și se află în arhiva familiei Wolff.
Artistul imortalizat în cele două fotografii alb-negru nu este renumitul acrobat pe sârmă Arthur Strohschneider, care, într-adevăr, a oferit locuitorilor sibieni o reprezentație artistică pe sârmă în același loc în Piața Mică, însă cu câteva decenii mai devreme, în 1933!

~~~o~~~

„Profesorul” Arthur Strohschneider provenea dintr-o familie de funambuli din regiunea Ausseerland, regiunea Salzkammergut din landul austriac Stiria. El era cel mai faimos membru al acestei familii. Erau atât de populari încât, în limbajul popular, funambulii erau adesea numiți „Strohschneider”. Titlul de profesor îl moștenise de la tatăl său, care purta același nume și care, după o reprezentație în fața împăratului italian Victor Emanuel al III-lea, fusese numit „Professore Arturo Strohschneider”.

La spectacolele lui Arthur Strohschneider din martie 1933 în Sibiu, sârma era întinsă între două suporturi construite din bârne rotunde, fixate de acoperișul clădirii Associației Comerciale ( Casa Hermes ), Piața Mică nr.11, și clădirea Parohiei Romano Catolice, Piața Mică nr.3. Pe sârmă, Strohschneider a mers cu bicicleta, a luat masa ( cu masă și scaun ) sau a imitat mersul unui bețiv. Despre acest eveniment s-a relatat în ziarul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din 3, 4 și 5 martie 1933.
Aproape un an mai târziu, Strohschneider a suferit o fractură la braț, în urma unei căzături în timpul unui spectacol susținut la Reșița, pe care a vrut să o trateze la Budapesta. Pe drum, s-a îmbolnăvit de pneumonie, la care a sucumbat câteva zile mai târziu într-un sanatoriu, cum se poate citi în ziarul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din 17 aprilie 1934.

Două fotografii făcute la începutul lunii martie 1933 de renumitul fotograf sibian Emil Fischer, în Piața Mică.

0

Această pictură frumoasă, cu valoare documentară, a fost realizată de artistul Karl Eduard Closius ( 1893-1959 ) la începutul anilor 1930. În pictura lui Closius se vede strada Pempflinger privită de pe vechiul pasaj pietonal desființat în jurul anului 1933, aflat între Turnul de Poartă și curtea Bisericii Evanghelice din Piața Huet.

În partea stângă a picturii se recunoaște fațada nord-vestică, cu bovindou cu console profilate, a clădirii Casa Altemberger / Pempflinger. În partea dreaptă a picturii se vede casa de la nr.16 în fața căruia se afla un pasaj pietonal care lega strada Pempflinger, ( astăzi str. Alexandru Odobescu ), de strada Entengasse // Rațelor, ( astăși str. Moș Ion Roată ). Dincolo de casa de la nr.16 se vede o clădirea cu acoperiș în două ape teșit. Este clădirea de pe parcela nr.18 numită „Casa cu lei” deoarece pe fațada nord-vestică a clădirii se aflau două basoreliefuri pictate reprezentând tema biblică „Proorocul Daniel în Groapa cu lei”. Casa respectivă a dat numele complexului de clădiri „Löwengrube” // „Groapa leilor” sau „Groapa cu lei”, situat între străzile Alexandru Odobescu și Moș Ion Roată, numită ante 1947 strada Rațelor // Entengasse.
Clădirile vizibile în fundal se află pe actuala stradă Centumvirilor, cunoscută sibienilor sub denumirea de Spinarea Câinelui // Hundsrücken. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Această fotografie cu valoare documentară a fost realizată de fotograful Wilhelm Neudörfer în anii 1870 din turla bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, situată pe strada Reconstrucției. Fotografia în format cabinet este etichetată pe verso cu reclama atelierului fotografic, * W. NEUDÖRFER * PHOTOGRAPH * HERMANNSTADT *.

Cartea poștală originală

În perioada anilor 1878-1882, Wilhelm Neudörfer a deținut un atelier fotografic în Sibiu, pe care îl cumpărase în jurul anului 1878 de la fotograful Hermann Büchner ( 1821-1890 ).
În 1857, este menționat atelierul fotografic înființat de Büchner în clădirea farmacistului August Teutsch, la adresa ulița Promenadengasse Nr.264 ( redenumită Reissenfelsgasse Nr.7, azi, strada Gheorghe Lazăr nr.5 ).
În jurul anului 1860, Büchner apare cu un atelier fotografic pe strada Reispergasse Nr.391 ( azi, strada Avram Iancu nr.9 ).
În jurul anului 1865 îl găsim cu atelierul fotografic pe strada Heltauergasse Nr.134 ( azi, strada Nicolae Bălcescu nr.18 ). La început Büchner lucra împreună cu fotograful Alois Zigler, din 1870 cu Alexander Maierhofer și din 1875 cu Ludwig Cseidi. În jurul anului 1878, Wilhelm Neudörfer cumpără atelierul lui Büchner.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Este posibil ca placa de sticlă originală, folosit de fotograful W. Neudörfer, să fi fost realizată înainte de 1878, mai precis între 1862 și 1875, deoarece Neudörfer a cumpărat atelierul fotografic, înclusiv arhiva predecesorului său Hermann Büchner.

În 1875, Ilustratorul Johann J. Kirchner ( 1846 – 1889 ) a realizat o xilogravură, o panoramă a orașului Sibiu, după o fotografie făcută din turla bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, situată pe strada Reconstrucției.

Din 1853, orașul Sibiu era conectat la rețeaua telegrafică europeană pe traseul Viena – Timişoara – Sibiu. Posturile telegrafice au fost instalate și dotate cu aparatura necesară de către Austria. Stâlpii de telegraf vizibili în prim plan se aflau de-a lungul râului Cibin, pe actuala stradă Malului.

~~~o~~~

Următoarele două fotografii arată terenul extramuros, aflat între centura a patra și râul Cibin după dărâmarea bastionului Sag // Sagbastei în 1852 și demolarea zidului incintei cu Turnul Poarta Sag // Sagtorturm ( numit Turnul Croitorilor // Schneiderturm ) în anul 1858. Casa pichetul de pompieri // Feuerpiquett, aflată în incinta bastionului, nu a fost demolată. După 1852 a fost transformată în casa de accize vin // Wein Accis Haus. Această casă, vizibilă în ilustrație xilogravată și în fotografia realizată după ridicarea clădirii Oașia în anul 1919, a fost demolată la începutul anilor 1920 când s-a amenajat Piața Lemnelor // Bauholzplatz, astăzi Piața Cibin.

Stânga: Strada Turnului aproximativ 1880 // Saggasse um 1880.
Dreapta: Piața Lemnelor și clădirea Oașia 1919 // Bauholzplatz und Oașiagebäude 1919.

Bastionul Sag și Turnul Poarta Sag // Sagbastei und Sagtorturm în 1846.

0

Fotografia originală cu valoare documentară folosită pentru acest colaj a fost realizată în 1911, pe strada Mitropoliei în Sibiu. În fotografia respectivă lipsește clădirea bisericii care a precedat actuala biserică Sf. Ioan // Johanniskirche!
Prima biserică, Sf. Johannis // Johanniskirche, a fost construită între 1881 și 1883 și demolată în 1910. Biserica a fost dărâmată din cauza deteriorărilor produse de terenul instabil. În 1911-1912, a fost ridicată biserica actuală, Sf. Ioan // Johanniskirche, conform planurilor arhitectului sibian Josef Bedeus von Scharberg ( 1889~1960 ).

În partea stângă a fotografiei colorată manual se vede clădirea construită în 1892, cu firma „Librăria Arhidiecezană” pe fațadă. Despre această tipografie și librărie se poate citi următoarele informații pe websiteul patrimoniu sibiu ro:
„„Librăria și Tipografia Arhiodicesei a fost înfiinţată de Şaguna în 1850. Este cea mai veche tipografie în funcţiune din România. În clădire se afla redacţia la Telegraful Român, cel mai vechi ziar cu apariţie neîntreruptă din S-E Europei! și redacţia la Carpaţii, ziar naţional independent, primul număr 13 aprilie 1919.”

~~~o~~~

Fotografia „originală”, retușată/ suprapictată manual, utilizată pentru colaj. În această variantă lipsește rigola mediană!

~~~o~~~

Carte poștală realizată cu ajutorul clișeului negativ original. În această ilustrație apare rigolă mediană.

Strada Mitropoliei fotografiată în al doilea deceniu al secolului al XX-lea, după edificarea actualei biserici Sf. Ioan // Johanniskirche în 1912.

~~~o~~~

Această fotografie interesantă cu valoare documentară a fost realizată în Sibiu pe strada Dr. Ioan Lupaș // Hecht Gasse, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de fotograful Wilhelm Auerlich ( 1853-1917 ), care intreținea un atelier fotografic în Sibiu pe str. Nicolae Bălcescu // Heltauergasse nr.53.
În partea stângă a fotografiei se vede Parcul Orășenesc // Stadtpark, astăzi Parcul Astra. În partea dreaptă, în fundal, se vede zidul cu poarta de intrare în curtea imobilului cunoscut sub denumirea de „Villa Conradi”, situată pe terenul bastionului Soldisch. Astăzi se află pe terenul respectiv Complexul de Servicii Comunitare „Prichindelul”.

~~~o~~~

În partea stângă a fotografiei realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea se recunoaște silueta primei biserici, Sf. Johannis // Johanniskirche, construită între 1881 și 1883! Pe fațada clădirii de colț construită în 1882 la intersecția străzilor Mitropoliei și Poștei se vede reclama bilingvă, în română și germană, a băncii Albina.

Ilustrații din arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Biserica de pe „Soldisch”

O clădire predecesoare a actualei biserici Sf. Ioan // Johanniskirche a fost construită împreună cu întregul complex al casei Teutsch între 1881 și 1883, ca lăcaș de cult pentru locuitorii noului cartier Iosefin // Josefstadt din Sibiu. Clădirile se află pe un teren numit „Soldisch”, care se întindea odinioară între cele două ziduri ( de fortificații ) ale orașului. La inițiativa lui Friedrich Müller, care a devenit ulterior parohul orașului Sibiu și episcop al Bisericii Naționale, complexul a fost construit pentru a înlocui biserica Arcadelor // Laubenkirche de pe Piața Mică.

La 10 noiembrie 1883, cu ocazia sărbătorii comemorative a lui Luther ( 400 de ani de la naștere ), biserica și orfelinatul sunt sfințite, acesta din urmă primind numele de Casa Luther // Lutherhaus. Biserica Johanniskirche își primește numele în memoria fondatorului Johannes Engelleiter, pastor în Turnișor // Neppendorf, și a apostolului și evanghelistului Ioan // Johann.
Din cauza stării avariate, biserica trebuie demolată în 1911, după numai 26 de ani. Din cauza terenului instabil, încă din 1909 se observau daune ireparabile, astfel încât a trebuit să se ia imediat în considerare reconstrucția completă a bisericii și a locuinței adiacente a directorului orfelinatului. În același loc se construiește o nouă biserică mai mare. Arhitectul este Josef Bedeus von Scharberg. Noua biserică Sfântul Ioan // Johanniskirche este sfințită la 10 noiembrie 1912…
( Considerație istorică de Frank-Thomas Ziegler. Traducere din limba germană. Sursă: Casa Teutsch Sibiu. )

0

Această interesantă pictură a fost realizată de artistul sibian August Sporner în anii 1870, după inaugurarea hotelului Neurihrer în 7 noiembrie 1872. Clădirea cu reclama hotelului NEURIHRER pe fațadă se află pe strada Nicolae Bălcescu nr.9, ( anterior, str. Cisnădiei / germană, Heltauergasse / maghiară, Disnódi Utca nr.11 ), în Sibiu.

Ilustrația originală

În cărțile de adrese ale orașului Sibiu din perioada anilor 1875-1896, hotelierul Neurihrer Peregrin este menționat ca proprietar al clădirii din strada Heltauergasse nr.11: 1875 Neurihrer Peregrin, Heltauergasse 11, alte Nr.175 ; 1896 Neuri(e)hrer Peregrin, Hotelier, Heltauergasse 11.
În cărțile de adrese din perioada anilor 1887-1904, pictorul August Sporner este listat ca funcționar public la Banca Generală de asigurări „Transsylvania” SA din Sibiu ( Allgemeine Versicherungsbank „Transsylvania” AG ).
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Site-ul patrimoniu sibiu ro ne aduce aminte că în 21 septembrie 1879 aici a fost găzduit renumitul compozitor Johannes Brahms:
„După mijlocul sec. XIX locaţia este preluată de Peregrin Neurihrer care deschide Hotelul Neurihrer (cu restaurant).
În 21 sept 1879 aici este găzduit Johannes Brahms.
Hotelul este preluat de Hermannstadter Sparkasse care modifică clădirea prin adăugarea etajului II şi prin apariţia vitrinelor la stradă. Noua clădire este inaugurată la începutul lui 1898. Un an mai târziu hotelul este cumpărat de Ev. Kirchengemeinde A. B. care îl foloseşte ca hotel şi casă de oaspeţi. Arendaşii hotelului erau Haydecker u. Casper, adică cei care se ocupau şi de hotelul Împăratul Romanilor [ germană, Römischen Kaiser ].
În stânga clădirii spaţiul comercial deschis în 1898 a fost dedicat magazinelor de încălţăminte, primul fiind cel al lui M. Bachholzky, urmat de Fritz Geisberger, Franz Geisberger (:La Cisma Roşie” până după război).
Spaţiul comercial din dreapta a avut primul chiriaş pe Moritz Schul din 15 martie 1898 care şi-a deschis un magazin de modă, urmat de magazinul lui M. Breckner până la primul război mondial şi de magazinele lui J. H. Rosenthal şi Josef Binder & A. Salmen în perioada interbelică.”

0