Rendez-vous in Hermannstadt

Din ciclul „uite casa, nu e casa”
Altă clădire istorică lăsată în paragină și demolată în Sibiu

Moara numită „moara Pelger“, a fost demolată fără aprobare în noaptea de 22-23 şi 29-30 martie 2008.
Moara orăşenească cu sită (de sub Soldiş) // Städtische Beutelmühle (unterhalb des Soldisch) se afla pe strada A. Şaguna 20 (Mühlgasse 20) – astăzi Șoseaua Alba Iulia nr. 2. Moara apare în diferite cărți de adrese, de exemplu:
„Carte de adrese 1875: proprietar orașul Sibiu // Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle)”
„Carte de adrese 1885: morar Gräf Michael”
„Moara cu sită (clădirea de la nr 20) // Die Beutelmühle (Haus Nr. 20)” – Arnold Pancratz.

Ilustrația „Moara cu stema orașului“ // „Die Mühle mit dem Städtischen Wappen” a fost realizată de artistul sibian Horst Zay c.1970. Sursă ilustrație: Otto Czekelius „Rund um den Großen Ring“ articol apărut în ziarul Neuer Weg 1976 (Jg. 28 – 8467 vom 4. August 1976, S. 6ff. bis einschl. Jg. 28 – 4898 vom 10. September 1976)

0

Pe locul unde se află terasa restaurantului La Turn exista în trecut o clădire cu un singur nivel. La începutul anilor 1930 a fost demolată partea clădirii spre turn pentru a permite amenajarea trecerii/ tunelul prin clădirea din Piața Mare 1. În spațiile comerciale din partea clădirii spre Casa Parohială romano-catolică au funcționat între altele o frizerie și restaurantul Făgăraș. Clădirea cu un singur nivel a fost demolată la sfârșitul anilor 1960. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

1

Această ilustrație a fost realizată după o litografie executată la Institutul litografic și editura cu librărie „Lithographische Anstalt und Verlagsbuchhandlung Winckelmann & Söhne” din Berlin.
În fundal, lângă turla Bisericii Catolice, se vede acoperișul Palatului Brukenthal și în fața acestuia complexul de clădiri demolat la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea.
Institutului sibian de credit funciar „Hermannstädter Bodenkreditanstalt” a construit pe locul respectiv în 1905 o clădire impozantă cu destinație de sediu. Palatul Institutului sibian de Credit Funciar găzduiește din 2006 sediul Primăriei Sibiu, str. Samuel von Brukenthal 2. Clădirea actuală strada Samuel Brukenthal nr. 6 a fost construită de banca Sparkassa-Pensionsfond în anii 1899-1900.

Un detaliu interesant se poate observa la clădirile Piața Mică 12, 13, 14. Din textul olograf notat de Johann Böbel în planul orașului Sibiu realizat în 1883 aflăm că majoritatea clădirilor din partea vestică a Pieței Mici – de la nr. 2 până la nr. 16 – erau prevăzute cu logii deschise, așa-zise bolți (arcade // Arkaden, numite Gestimpel) unde meșteșugarii î-și ofereau produsele spre vânzare. Majoritatea „bolților” au fost desființate (zidite) la sfârșitul anilor 1860. Logia boltită în cruce de la clădirea Piața Mică nr. 12, vizibilă în această ilustrație, a supraviețuit.

La o privire mai atentă vom remarca că fațada spre Piața Mică a clădirii de la nr. 16, cunoscută azi sub denumirea de Casa Luxemburg, este asimetrică. Această anomalie se datorează faptului că această clădire se afla alipită de casa baronului von Rosenfeld aflată deasupra trecerii boltite. Din protocolul întocmit în luna ianuarie 1852 cu ocazia inspecției clădirii preotului Georg Schaser, aflăm că municipalitatea a oferit proprietarului clădirii o despăgubire pentru cedarea unei părți din clădire spre casa baronului von Rosenfeld pentru a inlesni construcția noului tronson de stradă.

Din cartea lui Emil Sigerus „Despre Sibiul vechi“ // „Vom alten Hermannstadt“ aflăm următoarele amănunte interesante despre noul tronson de stradă:
„Demolarea clădirilor, construirea și finalizarea noii străzi au durat aproape un deceniu. În 1858, Mesagerul Transilvan // Siebenbürger Bote înștiințeaza cititorii de progresul lucrărilor: Lucrările de nivelare din Piața Mică au înaintat viguros, scările uriașe de coborîre, din Orașul de Sus spre Orașul de Jos, au fost îndepărtate și înlocuite cu scări noi. Aceste scări noi se deosebesc de scările („cataractele”) vechi precum barbarismul medieval de viața culturală modernă. A fost o lucrare importantă, demnă de o realizare din epoca modernă, finalizată cu noua stradă de acces în 1859!”

(*) Strada Ocnei apare de-a lungul timpului sub diferite denumiri: Unter der Lugenpruck (1751 tronson din Piața Mică până la Piața Dragoner) și Burgergasse (tronson din Piața Dragoner pînă la Poarta Burger // Ocnei); Burgergasse (1875-1947 din Piața Mică până la capăt); Karl Marx (1947-1990) și Ocnei din 1990.

0

Clădirea cunoscută astăzi sub denumirea de BOLTA RECE a fost construită în perioada anilor 1863-1865 cu destinație de restaurant.
În 1865, negustorul Adolf Stoffel a luat în chirie toate facilitățile Societății piscicole pe acțiuni, inclusiv clădirea și cele 5 iazuri din Valea Arinilor. Stoffel a depus eforturi enorme pentru a crea acolo o „zonă de distracții” la scară mai mare. Un carusel „Ringelspiel”, o popicarie, focuri de artificii, 6 bărci un restaurant cu cofetarie au oferit cetăţenilor puncte suplimentare de atracţie şi destindere. Din diferite motive compania a intrat în faliment și Stoffel și-a pierdut averea.
În 1874, restaurantul fusese închis de câțiva ani și clădirea a fost dată în chirie unor persoane private.
În 1881, Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu // Verein zur Verschönerung der Stadt Hermannstadt a preluat toate promenadele în grija sa. În 1882, grădinarul asociației s-a mutat în clădirea fostului restaurant.
În 1898(99), s-a construit, din inițiativa primarului Josef Drotleff, pavilionul muzical sub clădirea grădinarului și s-a dat în chirie spațiul fostului restaurant de la parter cofetarului Berthold Frentz care a deschis acolo o cafenea și cofetărie.
În 1903(04), spațiul comercial a fost luat în chirie de cofetarul Oskar Seiser care a deschis o cofetărie și cafenea, care a funcționat acolo până la izbucnirea războiului în 1914.
În 1916, cofetăria a fost complet prădată și nu a fost redeschisă.
În 1921, localul de la parter „apare arendat de un oarecare Leonbacher, cum se poate citi în ziarele vremii” (M.B.).
În 1934, comerciantul Gustav Schintzel a luat în chirie spațiul comercial de la parterul clădirii din Sub Arini unde a deschis cofetăria cu restaurant „SUB ARINI” // „ERLENPARK”.

În „Noua nomenclatură a străzilor SIBIU”, din 1948/ 1950 – restaurantul apare la capitolul reclame comerciale: Restaurant și Grădina de vară „Sub Arini” – Aleea M. Eminescu, 4 – Tel. 2989.

Numele BOLTA RECE este relativ nou.
Dl Marian Bozdoc ne oferă următoarea informație despre numele restaurantului cunoscut sibienilor sub denumirea de „Bolta Rece”: „În 26 mai 1946 se redeschide restaurantul din Sub Arini sub denumirea de „Bolta Rece” și funcționează sub acest nume până în 1949 când se schimbă în „Sub Arini”. A fost singura perioada când s-a numit oficial „Bolta Rece” pentru că denumirea oficială de „Sub Arini” a continuat sub toata perioada comunistă deși toată lumea o numea „Bolta Rece”, inclusiv în presa locală. Eu cred că după 1949 firma cu „Bolta Rece” s-a păstrat mult timp pe clădire.”

0

Instantaneu realizat la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea pe strada „Saggasse”, care se numește din 1934 „Turnului”. Practica de a renunța la inscripționările originale de pe cărți poștale din perioada antebelică îngreunează datarea cestora. O astfel de carte poștală, inscripționată cu textul „Gruss aus Hermannstad / Saggasse” (Salutări din Sibiu / Saggasse = strada Joagărului = Turnului), a circulat în 1904.

Pe strada Turnului, colț cu Valea Mare se afla din ~1527(*) până în 1873 o moară. În primii ani a fost gater/ joagăr, după 1534 joagăr și moară de măcinat, și ulterior, până la demolare 1873, a funcționat ca moară de măcinat grâne (Mehlmühle). Moara era pusă în funcțiune de apele canalului Pârâul Mare // Großer Bach, alimentat din canalul Morilor // Mühlkanal. De la acest canal, „Großer Bach“, se trage numele străzii „Bach Gasse“ (strada Pârâului) astăzi str. Valea Mare.
În documentele vremii moara apare sub denumirea „Sag“. Cuvântul german <Säge>, forma veche <Sag>, în dialectul săsesc <suách> (á=ă), înseamnă ferăstrău, deci: moara gater/ joagăr de pe strada „Joagărului”, lângă Poarta „Joagărului” (Poarta Turnului).
Moara era cunoscută și sub denumirea de „Pfarrersmühle” și „Pfarres Mül” // Moara Preotului sau Popilor și aparținea bisericii evanghelice Sfânta Maria (Stiftungsmühle). Moara era cunoscută și sub denumirea de – moara românului – deoarece era dată în arendă unui morar român pe nume Bobeș. De la această moară se trage numele străzii Turnului: „Sag Gasse”. În harta bilingvă a orașului Sibiu din 1921 strada Saggasse (săsește <Suáchtgass>) poartă și denumirea str. Turnului. Din anul 1934 se numește str. Turnului.
(*) Se pare că moara Sag este mult mai veche. Existența unei mori „Sag“ este atestată într-un document / factură din sec. al XIV-lea (?): „Qu. 2; 14. Jahrhundert: Die Rieser haben gefurt zu der Sag und die dazu gearbeitet haben“! ~ Sursă: Arnold Pancratz „Numele străzilor din Sibiu“ // „Die Gassennamen Hermannstadts“, carte tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff. Arnold Pankratz a preluat informația din cartea: „Quellen zur Geschichte Siebenbürgens aus sächsischen Archiven. I. Bd. Rechnumgen (1380-1516), Hermannstadt 1880”.

0

Trei fotografii realizate cu ocazia lucrărilor de restaurare respectiv înlocuire a învelitorii turnului Bisericii Evanghelice din Sibiu, efectuate în perioada anilor 1905-1914, când a fost montată structura metalică pentru mecanismul clopotelor în interiorul turnului.

Fotografia cu schela deteriorată a fost realizată de fotograful sibian Viktor Mysz ( 1875-1940 ) care întreținea în perioada anilor 1904-1911 un atelier fotografic în Sibiu, pe strada Mitropoliei ( Fleischergasse ) nr. 6 și între 1913-1935 pe strada 9 Mai ( Elisabethgasse ). Viktor Mysz era căsătorit cu sora soției fotografului Emil Fischer. Schela vizibilă în fotografia lui Mysz a fost deteriorată de o furtună cumplită care a produs pagube mari în oraș. Probabil a fost furtuna din 16 august 1908, menționată și de cronicarul Emil Sigerus.

Fotografia folosită pentru cartea poștală ilustrată înscripționată cu textul „Saggasse u. Ev. Kirche ( Nov. 1908 )” fost realizată în luna noiembrie 1908 dinspre strada Turnului // Saggasse. Ilustrații din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

Fotografia realizată dinspre strada Centumvirilor/ Spinarea Câinelui // Hundrucken se află la Muzeul ASTRA, colecția „Clișee pe sticlă”, nr. inv. 187, imagine publicată în albumul „ASTRA. Cultura ca fundament al României Unite”.

0

În această fotografie realizată la mijlocul anilor 1860 apare renumitul fotograf sibian Theodor Glatz. Sub fotografie se poate desluși iscălitura și profesia artistului: Theodor Glatz, Professor der Zeichenkunde, Photograf (Theodor Glatz, profesor de desen, fotograf)

Theodor (Tivadar) Glatz s-a născut la Viena pe data de 10 decembrie 1818 și a decedat la Sibiu la 3 aprilie 1871. Theodor a fost fiul lui Jakob Glatz (1776-1831), scriitor, pedagog și teolog renumit, de etnie germană din regiunea Țips (Zips) Slovacia. Fratele lui Theodor, Eduard Glatz (1812-1889) a fost un cunoscut publicist la Budapesta, iar sora lui Theodor, Mathilde (von Asbóth) a fost pictoriță. Fiica Mathildei, Kamilla (Camilla) a moșteni 1871, împreună cu sora ei, atelierul unchiului Theodor Glatz. Din 1875 până în 1897 atelierul a fost în posesia Kamillei Asbóth. În anul 1897 atelierul fotografic a fost cumpărat de Emil Fischer. (sursă: Julius Bielz „Die Graphik in Siebenbürgen” / 1947 Sibiu – Hermannstadt, Gedruckt in der Offizin der Corvina-Druckerei.)

„În anul 1853 Theodor Glatz deschide împreună cu Anton Fiala (1812-1863?, pictor și fotograf din Boemia) primul atelier fotografic permanent în Sibiu. În calendarul lui Benigni „Benigni´s Volkskalender“ din 1853 Theodor Glatz apare ca „pictor academic și profesor de desen“ la adresa: Kleiner Platz – Piața Mică nr. 426 / nr. 24, astăzi nr. 23. Anton Fiala apare ca „portretist și pictor academic“ la adresa: Franziskanergasse – Șelarilor nr. 5. În anul 1854 Glatz și Fiala se despart.
După Sigerus „primul atelier fotografic din Sibiu“ a fost întemeiat de Theodor Glatz împreună cu elevul și prietenul său Karl (Károly) Koller (1838-1889), care se afla 1853/54 la Sibiu! Se presupune că Glatz a fost ajutat la colorarea și retușarea fotografiilor de Johann von Agotha (1808-1880), colaborare documentată pentru perioada între 1854 și 1859. În atelierul lui Glatz au lucrat (cu mare probabilitate) și pictorul Albert Schievert (1826-1881), fotograful Alexander Maierhof (1828-1871), Johann Nicklas (1832-1878) și Friedrich Kröpfel (1833-1027).
În anul 1860 Theodor Glatz se mută cu atelierul în clădirea unde locuia sora lui, Mathilde von Asbóth, la adresa: Großer Ring – Piața Mare nr. 187 / nr. 19, astăzi nr. 12. Cu câteva săptămâni înainte de a deceda se mută în clădirea din Piața Mare nr. 184 / nr. 16, astăzi nr. 9, unde își amenajase în grădina din spatele curții un atelier fotografic / Glashaus-Atelier(?). Fotograful Theodor Glatz moare din cauza unei pleurezii la data de 3 aprilie 1871. “ (sursă: Konrad Klein, articolul „Der Fotograf Theodor Glatz”)

0

Juliane Fabritius a fost fiica arhitectului Julius Alfred Fabritius şi a Gertrudei Juliane Seraphin. Mama pictoriței, Gertrude Juliane, a fost fiica lui Gustav Adolf Seraphin, comerciant Sibian, om de afaceri și proprietarul „celei mai mari edituri de Cărţi Poştale din Ardeal“ – Editura şi Librăria G. A. Seraphin.

„Juliana Fabritius-Dancu (n. 21 ianuarie 1930, Sibiu – d. 7 august 1986, Bucureşti) a fost pictoriţă, etnografă, istoric de artă şi scriitoare de limba germană.
Juliane creşte şi se formează într-un cadru artistic şi intelectual, înconjurată de cărţi şi de artă. Faptul că tatăl său a fost arhitect i-a permis să-şi dezvolte din copilărie dragostea pentru clădirile vechi, pe care le-a redat cu măiestrie în acuarele.
Încă de mic copil, a urmat cursuri de grafică şi pictură: în 1942, la vârsta de 12 ani, devine eleva graficienei Hildegard Schieb, între 1945 şi 1948 a luat lecţii de pictură cu artista sibiană Trude Schullerus, după care a studiat la Colegiul Brukenthal din Sibiu şi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Nicolae Dărăscu.
În anul 1951 a fost exmatriculată şi condamnată la doi ani de închisoare pentru acuzaţii de spionaj.
A revenit la Sibiu, unde a participat la expoziţiile „Uniunii Artiştilor Plastici”.
În 1958 s-a angajat ca desenator la Muzeul Brukenthal, iar mai târziu s-a mutat la Muzeul Satului din Bucureşti. A lucrat în această perioadă şi la Muzeul de Artă, ca restaurator în pictură.
În perioada cât a lucrat la Muzeul Satului (1958-1967) a întocmit o bogată şi valoroasă documentaţie în imagini, peste două mii de lucrări, păstrată de arhiva instituţiei, constând din planuri şi schiţe de arhitectură, desene reprezentând obiecte de uz casnic şi gospodăresc, piese de costum popular, textile de interior, ceramică, fişe de restaurare a colecţiei de icoane.
Din 1967 a început să lucreze ca grafician şi publicist.
A participat la realizarea Muzeului în aer liber din Sibiu (complexul ASTRA), la alcătuirea Atlasului Antropologic al Olteniei, la ilustrarea Dicţionarului Enciclopedic Român şi la redactarea unui studiu despre portul popular al saşilor transilvăneni.
În 1977 a organizat la Sibiu expoziţia numită „Cetăţi ţărăneşti şi biserici fortificate săseşti în România”, expoziţie cu care a ajuns şi în Republica Federală Germania. În Germania a poposit doi ani, pentru a picta centrele medievale în diferite oraşe germane.
A revenit în România în 1979 şi a continuat să picteze, în special oraşele medievale săseşti din Transilvania, oprindu-se cel mai mult asupra Sibiului. În această perioada a realizat cea mai importantă lucrare a sa „Amintiri din Sibiul vechi”.
În 1983 a organizat o ultimă expoziţie dedicată portului popular săsesc, inaugurată la Gundelsheim/Germania.
A fost căsătorită cu criticul de artă Dumitru Dancu, împreună cu care a publicat un studiu asupra Bisericii Evanghelice din Sibiu şi al icoanelor pe sticlă.“ (sursă text: Wikipedia).

Fotografie din arhiva personală

0

Carte poștală tip „coetus“ circulată 1925 – „Coetus Seminarii Cibiniensis“ era o organizație/asociație autonomă a studenților de la „Seminarul Profesorilor Bisericii Luterane“ din Sibiu (Landeskirchliche Lehrerseminar in Hermannstadt).

„Zu den Coetuskarten im weiteren Sinn zählen auch die Karten, die seit den 20er Jahren die Coeten des Landeskirchlichen Lehrerseminars in Hermannstadt (Coetus Seminarii) und der Höheren Handelsschule in Kronstadt (Coetus Mercurii) herausbrachten. Auch die coetusartig organisierten Freien Schülerverbindungen einiger siebenbürgisch-deutschen Handels- und Gewerbeschulen in Hermannstadt (Saxo-Mercuria, Juvenica), Kronstadt (Mercantilia) und Schäßburg (Saxonia) brachten, „Couleurkarten“ in Umlauf.“
(„Grüße aus dem Bärenland“ Konrad Klein)

0

Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP circulată în anii 1910. Text: Sächsisches Brautpaar ~ Miri sași.
Text verso: „Verlag: Thomas Zimmermann, Stolzenburg“ ~ editura Thomas Zimmermann, Slimnic.

0

Port popular din zona Bistrița // Bistritz // Beszterce ~ Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP de la editura Theodor Botschar din Bistrița, tipărită la tipografia sibiana Jos. Drotleff. Text verso: Verlag v. Theodor Botschar, Bistrity. Chromophot. Jos. Drotleff, Hermannstadt.

0

Parcul Elisabeta din fața fostului Palat de Finanțe al autorităților Austro-Ungare // Finanzdirektions-Gebäude ( Primăria veche, Bd Victoriei 1-3 Sibiu ) a fost înființat/ amenajat la sfârșitul sec. al XIX-lea. Parcul a fost numit Elisabethpark dupa numele soției împăratului Franz Joseph I – Elisabeth ( Sisi ) împărăteasa Austriei, cât și regina Ungariei.
Părculețul a fost amenajat pe terenul unde se aflau două iazuri de decantare pentru reținerea sedimentelor dizolvate în apa provenită din râul Șteaza / Seviș… mai ales după o ploaie torențială.
„În anul 1584 orașul a cumpărat un teren aflat în fața Porții Cisnădiei, pe care a amenajat două iazuri de decantare pentru apa potabilă, transportată prin conducte speciale, tuburi din lemn, spre fântânile cu țevi din oraș” – text tradus din cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt.

În fotografia făcută la începutul secolului al XX-lea ( c.1908 ) se vede unul din vasele de piatră realizate de sculptorul ardelean Simon Hoffmayer pentru Reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal, str. Turnu Roșu // Rotenturm-Strasse, astăzi str. Constantin Noica. De-a lungul timpului cele două vase de piatră, au fost mutate/amplasate în diferite locuri: Parcul Elisabeta // Elisabethpark, Casa Societății // Gesellschaftshaus ( 1903 / Expoziția de Comerț // Gewerbeausstellung ), Parcul Sub Arini // Erlenpark ( 1909 ).
Fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Obeliscul de piatră a fost ridicat între 1832 și 1841 de consilierul gubernial al Transilvaniei // Siebenbürgischer Gubernialrath Daniel Klein von Straußenburg (1751-1841) în memoria prietenilor săi ofițeri, generalul Josef Adler von Köck, Hirling și căpitanul Hi(e)mesch. Cronicarul Emil Sigerus susține că obeliscul a fost instalat în 1816, an în care Daniel Klein von Straußenburg a devenit președinte al departamentului de contabilitate.
Obeliscul se afla inițial în grădina lui Straußenburg, de unde a fost mutat în părculețul amenajat la intersecția actualului Bulevard Corneliu Coposu cu strada Hermann Oberth lângă Spitalul Județean Sibiu, inaugurat sub numele de Spitalului orășenesc „Franz Josef Bürgerspital”. Piatra de temelie a spitalului construit de maiștrii constructori frații Gärtner în 1852-53 a fost pusă de însuși împăratul Franz Josef la data de 23 iulie 1852.

În cartea cronicarului sibian Emil Sigerus (1854-1947) „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiu”, la capitolul dedicat vechilor grădini din Sibiu și împrejurimi se poate citi următoarea informație despre grădina în care se afla obeliscul ridicat de Daniel Klein von Straußenburg:
Fragmentul de text tradus în limba română: „Pe acel teren, unde se ridică acum [1922] noile clădiri ale Spitalului orășenesc, se afla o grădină întinsă care aparținea familiei Fleischer, de la ai cărei moștenitori a cumpărat-o baronul Wankel von Seeberg. Imediat după achiziționarea terenului baronul și-a construit acolo un domiciliu. După ce Seeberg s-a mutat în noua casă l-a apucat groaza uitându-se pe fereastră la marele cimitir evanghelic de unde răsunau adesea cântece de jale. Întrucât dobândise casa și grădina cu bani împrumutați, dar dorind să scape de ambele, creditorii săi, moștenitorii Dobosch, au preluat casa și grădina și le-au vândut consilierului gubernial Daniel Klein von Straußenburg. Noul proprietar a transformat grădina în stilul unui parc englezesc. Din decorația sentimentală a parcului a rămas doar un obelisc de piatră înalt de trei metri, pe care Klein îl ridicase în 1816(?) în memoria prietenilor săi Josef von Köck, Hirling și Himesch.”
Textul original din cartea lui Sigerus: „Jener Grund, auf dem sich jetzt die Neubauten des Bürgerspitals erheben, bildete einen weiten Garten des Komes Fleischer, von dessen Erben ihn Baron Wankel von Seeberg erwarb. Dieser ließ dort sofort ein großes Wohngebäude aufführen. Als das Haus dann fertig war, ward es Seeberg zum Gräuel, weil er aus dessen Fenster nur auf den großen Friedhof sah und von dort her die Trauergesänge zu ihm hinüber tönten. Da er Haus und Garten mit geborgtem Gelde erworben, nun beide aber wieder los sein wollte, übernahmen seine Gläubiger, die Dobosischen Erben, beides und verkauften dann Haus samt Garten an den Gubernialrat Daniel Klein von Straußenburg. Der neue Besitzer wandelte den Garten im englischen Parkstil um. Von seiner sentimentalen Ausschmückung ist nur mehr ein drei Meter hoher Steinobelisk übrig, den Klein zum Gedächtnis seiner Freunde Josef von Köck, Hirling und Himesch 1816(?) aufstellen ließ.”

Daniel Klein von Straußenburg provenea dintr-o familie originară din Sibiu care s-a mutat la Bistrița în secolul al XVII-lea unde a fost înobilată cu titlul „von Straußenburg” conform diplomei lui Leopold I și împărătesei Maria Tereza în urma activității în diferite funcții civile și militare.
Daniel Klein, născut la 31 martie 1751 în Bistrița, a fost fiul senatorului și perceptorului regal Paul Klein von Straußenburg și al Katharinei născută Binder. În 1765 s-a mutat la Sibiu pentru a continua studiile începute la gimnaziul din Bistrița și în 1771 a întrat în guberniul din Transilvania und a lucrat câțiva ani în funcții subordonate devenind în 1783 consultant al Comisariatului regional Suprior. După dizolvarea acestei instituții în 1788 a ajuns la Gubernium ca secretar. În 1795, a fost numit consilier gubernial al Transilvaniei. În 1816, a fost promovat de către monarh într-un post cardinal pe care niciun sas nu l-a mai oucpat până atunci: președinte al departamentului de contabilitate. La vârsta de 80 de ani, după 61 de ani de muncă publică, a fost pensionat la cerere în 1831. A rămas în serviciu activ până la 1 mai 1832, după care a părăsit Clujul, reședința Guberniului și s-a mutat la Sibiu unde a murit la 16 septembrie 1841.

Ilustrații din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

0

Fotografie realizată la începutul anilor 1980 în Sibiu. În partea stângă se afla „Magazinul Dumbrava” urmat de „Casa Modei” și blocul cunoscut sibienilor sub numele de Blocul Plombă cu trecerea spre str. Constantin Noica.

0

Trei cărți poștale ilustrate în care apare strada Heltauergasse // Cisnădiei/ Nicolae Bălcescu colț cu strada A. Papiu-Ilarian fotografiată la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea.
În partea stângă, în fundal, recunoaștem clădirea hotelului Împăratul Romanilor. La marginea dreaptă a fotografiei se vede colțul clădirii de la nr. 15, construită în 1900. Pe această cladire, cumpărată de comerciantul Ilie Floașiu în anii 1920, apare pe fațadă firma de la Café Naţional deschisa in primavara lui 1907. Clădirea mare cu patru ferestre din prim plan a fost demolată la mijlocul anilor 1940 și pe locul respectiv s-a construit în 1946 Palatul Telefoanelor.

0

Piața Mare, cu statuia Sf. Nepomuk în planul apropiat, fotografiată de renumitul fotograf sibian Emil Fischer în perioada antebelică, sigur după 1905, deoarece în fotografie apare în partea dreaptă clădirea institutului sibian de credit funciar „Hermannstädter Bodenkreditanstalt” ridicată de Banca de Credit Funciar din Sibiu cu destinație de sediu în 1905. Banca de Credit Funciar a fost înființată în anul 1872 de Asociația Agricolă din Transilvania cu scopul de a acorda credite ipotecare pe termen lung agricultorilor sași.

Clișeul original din atelierul fotografic Fischer a fost folosit sub formă retușată și în următori ani pentru tipărirea de cărți poștale monocrome și policrome. La o privire mai atentă vom remarca că în ilustrația a doua și a treia grămada de „moloz” din fața Palatului de Credit Funciar lipsește, a fost retușată, ștearsă.
Palatul Institutului de Credit Funciar str. Samuel von Brukenthal 2 găzduiește din 2006 sediul Primăriei Sibiu.

0

În această fotografie deosebită se vede Scara Burger // Burgerstiege // Burgerlépcső și clădirea de pe parcela nr. 2 (azi nr. 4) strada Ocnei //Burgergasse // Polgár utca din Sibiu //Hermannstadt // Nagyszeben.
La parterul clădirii construită de farmacistul Karl (Carl) Jikeli în 1881 a funcționat din 1882 până la naționalizare în 1949 farmacia Zur Krone // La Coroana, aflată anterior în clădirea fostului han Zur ungarischen Krone // La Coroana Ungurească de la nr. 1.

Din cartea de adresse din 1878 aflăm că farmacia La Coroana de pe strada Ocnei // Burger Gasse nr. 1 se afla în proprietatea lui Karl (Carl) Jikeli din anul 1869. În cartea de adrese din 1882 farmacistul Karl Jikeli figurează ca proprietar al clădirii cu numărul 2, iat farmacia acestuia se afla la numărul 1. În cartea de adrese din 1885 farmacia apare la numărul 2.
Din cartea de adrese editată 1904 aflăm că farmacia lui Jikeli a fost preluată de Karl Pissel și Schmidt: Pissel & Schmidt, Apotheker, zur Krone, Burgergasse 2. Cartea de adrese din 1911 ne informează că farmacia La Coroana se afla în proprietatea lui Karl Pissel: Pissel Karl, Mr. (Zur Krone). Burgergasse 2.
Reclama farmaciei vizibilă de pe fațada clădirii de la nr. 2 (azi nr. 4), „Mr. CARL PISSEL APOTHEKE ZUR KRONE”, ne dezvăluie că fotografia a fost realizată după 1 aprilie 1909, dată la care farmacistul Karl Pissel a preluat singurul farmacia. Bărbatul din ușa farmacie ar putea fi însuși farmacistul Karl Pissel.

Stânga: Fotografie din colecția personală realizată la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea. Pe firma deasupra ușii putem distinge textul: „APOTHEKE CARL JIKELI”.
Dreapta: Fotografia acestei cărți poștale din colecția personală a fost realizată de fotograful sibian Emil Fischer la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea. Pe firma deasupra ușii farmaciei scrie: „APOTHEKE CARL JIKELI”.

Carte poștală ilustrată din arhiva personală inscripționată cu textul „Scara Burger și Podul suspendat – Burgerstiege und Liegenbrücke – Burgerlépcsö es fekvöhid” editată în anii 1920. Fotografia ilustrației a fost realizată la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea. Pe firma deasupra intrării scrie „Mr. CARL PISSEL APOTHEKE ZUR KRONE”.

Karl Jikeli a fost nepotul farmacistului Joseph Jikeli care avea o farmacie la parterul casei sale aflată lângă podul Minciunilor deasupra tunelului, tronson al străzii Burgergasse // Ocnei care lega Orașul de Jos de Orașul de Sus. În 1848, înainte de demolarea casei sale (vechiul număr 431) farmacistul Joseph Jikeli s-a mutat împreună cu farmacie în clădirea de la nr. 1. După moartea lui Joseph Jikeli, survenită în 1870, nepotul acestuia, Karl (Carl) Jikeli, a devenit proprietarul farmaciei La Coroana.

Următorul fragment de text despre istoria farmaciei Zur Krone // La Coroana se poate citi pe site-ul web, patrimoniu.sibiu.ro, după părerea mea, cea mai bine documentată și competentă sursă de informații din mediul virtual creată pentru cei interesați de istoria orașului Sibiu:
„A 4-a farmacie apărută în Sibiu, La Coroana, a fost fondată în 1761 de Johann Gottlieb Schuster, originar din Warenbruck, Saxonia. După moartea acestuia în 1802, farmacia trece în proprietatea fiului său Friedrich Schuster. Acesta se căsătoreşte cu fata farmacistului Kayser. Neavând copii, Schuster lasă moştenire farmacia nepoatei lui Kayser pe care o mărită în 1836 cu Josef Jikeli care devine astfel co-proprietarul farmaciei.
Farmacia se afla la parterul unei case construite peste stradă Ocnei, în Piaţa Mică, în casele lui Jikeli. În 1848, când casele au început să fie demolate, farmacia s-a mutat în strada Ocnei nr. 1 unde locuiau atât familiile Schuster cât şi Jikeli.
După moartea lui Jikeli în 1870, proprietar devine nepotul său Karl Jikeli care ridică casa de pe scări (Ocnei nr. 2) şi mută farmacia în noua clădire în 1882 sub numele Coroana „Zur Krone”.
În 1904 apare farmacia lui „Pissel Karl & Schmidt”, iar din 1911 până în 1942 doar Pissel Karl.
Din 1942 şi până la naţionalizare în aprilie 1949 apare sub numele de farmacia „Coroana” a lui Fritz Zober. A continuat să fie farmacie şi sub comunişti (Farmacia nr 20), s-a închis la începutul anilor ’90.”

0

Piatra comemorativă (Gedenkstein) din grădina seminarului a fost ridicată în memoria studenților și cadrelor didactice ale fostului Seminar Evanghelic pentru învatatorii / Theologisches Lehrerseminar Hermannstadt din Sibiu căzuți în Primului Război Mondial.

Acest mic monument comemorativ a fost proiectat de renumitul artist sibian Hans Hermann și inaugurat pe data de 24 octombrie 1927 în grădina Seminarului Evanghelic Bd. Victoriei. Fotografia a fost realizată de fotograful sibian Josef Fischer. Stela era inscripționată și cu numele decedaților.
În 2014 monumentul a suferit o convertire, transformare, adaptare istorică…
Clădirile Seminarului au fost ridicate în anul 1891 pe terenul donat Bisericii Evanghelice de Banca Generală de Economii din Sibiu // Hermannstädter Algemeine Sparkassa. Banca săsească cumpărase terenul de la moștenitorii comerciantului Thallmayer (tatal arhitectului Julius Thallmayer).
Carte poștală din colecția personală.

0

Carte poștală ilustrată tip LEVELEZÖ LAP editată în perioada antebelică la Institutul tipografic Jos. Drotleff din Sibiu – Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt. Fotografie ilustrației a fost realizată în primul deceniu al secolului al XX-lea. Textul inscripționat pe fațada clădirii deasupra porții: „K. u. K. Kempel-Kaserne” // „Cazarma cezaro-crăiască Kempel”. Denumirea de Kempel vine de la lacul Kempel care se află în trecut pe locul respectiv.

Următoarele informații despre Cazarma Kempel și Piața Armelor / Zeughof Platz au fost preluate de pe site-ul web patrimoniu.sibiu.ro:

Fostul Arsenal – Cazarma Kempel, cu turn de apărare / 1427, 1457, 1784
Descriere:
Construcţia are două nivele: parter şi etaj. Este alcătuită din 3 aripi/ spre N,E,V/ iar spre Sud datorită unei mari denivelări se află un zid de sprijin din cărămidă, astfel încât cazarma închide în mijloc o curte interioară aproape pătrată. Spre curte cele trei aripi au spre interior câte un coridor închis atât la parter cât şi la etaj, iar spre exterior sunt încăperi, cele de la parter fiind boltite.
Istoric:
În anul 1427 aripa cea mai veche a clădirii, cea de Nord, a fost folosită ca arsenal al oraşului.
Acest corp se număra printre cele mai vechi construcţii ale oraşului!
În Nord-Vest a fost integrat un turn de apărare din 1457 care a făcut parte din incinta a IV-a de fortificaţii.
Clădirea de pe latura de Vest (de lângă turn) a aparţinut în sec. XV contelui Thobiassy von Heczelsdorff.
Clădirea a fost folosită ca reşedinţa delegaţilor otomani pentru încasarea tributurilor, a servit drept han şi ca arsenal imperial austriac.
Aici a activat ca guard al oraşului Konrad (Conrad) Haas, unul dintre pionerii rachetelor în trepte, între 1551 şi 1569.
Aripa dinspre piaţă şi jumătate din aripa spre Nord au fost reconstruite în 1784.
În sec. XIX aici a funcţionat spitalul militar până în 1859 când se mută pe Bd. Victoriei. În locul spitalului s-a instalat Cazarma de infanterie cunoscută sub numele de Cazarma Kempel. Denumirea de Kempel vine de la lacul aflat pe vremuri aici, în care se vărsa un izvor care venea dinspre Aleea Filozofilor.
În anii ’80-’90 aici a funcţionat Centrul Militar Judeţean. În prezent clădirea aparţine tot armatei fiind sediul zonal al Centrului de Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării.

Denumiri vechi:
1872 Zeughofplatz
1934 P-ţa Armelor
1947 Armata Poporului
1948 F. Dostoievski
1970 P-ţa Armelor

0

Carte poștală ilustrată tip LEVELEZÖ LAP editată în perioada antebelică la Institutul tipografic Jos. Drotleff din Sibiu – Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt. Fotografie ilustrației a fost realizată la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea. Denumirea de Kempel vine de la lacul Kempel care se află în trecut pe locul respectiv.

Denumirea de Kempel vine de la lacul Kempel care se află în trecut pe locul respectiv. Denumiri vechi ale pieței:
1872 Zeughofplatz ; 1934 P-ţa Armelor ; 1947 Armata Poporului ; 1948 F. Dostoievski ; 1970 P-ţa Armelor.

0

Croitorul Anton Zach, proprietarul atelierului de croitorie militară și civilă „A. ZACH”, s-a născut la 4 aprilie 1834 în Boemia și a decedat la 17 iulie 1910 în Sibiu. În 1859, Anton Zach a participat la campania militară împotriva Italiei în cadrul Batalionului 12 de Vânători de câmp ( poliție militară ), iar în 1866 la campania militară împotriva Prusiei.

La sfârlitul secolului al XIX-le, croitorul Anton Zach a deținut un atelier de croitorie militară și civilă în Sibiu, pe strada Heltauergasse // Cisnădiei // Disznódi utca nr.57, astăzi, Nicolae Bălcescu nr.51.
În cărțile de adrese ale orașului Sibiu din perioada anilor 1895-1911, Anton Zach este listat cu domiciliul pe strada Elisabethgasse Nr.41, ( astăzi, str. 9 Mai ).
În 1897, „Primul Institut de Uniforme din Transilvania” a fost preluate de, Johann Wilhelm Zach, fiul lui Anton Zach.
În cartea de adrese din 1933, Josefine Zach, domiciliată pe strada Seilergasse Nr.7, ( astăzi, str. Banatului ), este listată drept proprietara atelierului de croitorie militară și civilă din Piața Regele Ferdinand nr.14 ( astăzi, Piața Mare nr.7 ).

Pe frontispiciul clădirii Nicolae Bălcescu nr.51 se poate citi următorul text: KÖNIGLICHER RUMÄNISCHER HOFLIEFERANT | A. ZACH | ROMÁN KIRÁLYI UDVARI SZÁLLÍTÓ | FURNISORUL CURȚII RREGALE ROMÂNE.
Pe fațada clădirii deasupra intrării în magazin se află relama: ERSTE SIEBENBÜRGER UNIFORMIERUNGS ANSTALT | A. ZACH | ELSÖ ERDÉLYI EGYENRUHÁZATI INTÉZET, ( „Primul Institut de Uniforme din Transilvania” )
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Următoarele informații despre firma și magazinul „A. Zach” au fost preluate din cărțile de adrese Sibiu editate la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolul al XX-lea:
~ Cartea de adrese 1892: Zach Anton, croitor, strada Heltauergasse 57 | Zach Anton, Schneider, Heltauergasse 57.
~ Cartea de adrese 1895: capitolul Magazine de Uniforme; Zach Anton, strada Heltauergasse 57 | Uniformierungsgeschäfte; Zach Anton, Heltauergasse 57.
~ Cartea de adrese 1901 și 1911, Zach Johann Wilhelm este listat drept proprietar al firmei „A. ZACH” | Johan Wilhelm Zach, Inhaber.
~ Cartea de adrese 1933: Zach Josefine este listată drept proprietara atelierului de croitorie militară și civilă „A. ZACH”, Piața Regele Ferdinand nr.14 ( astăzi, Piața Mare nr.7 ) | Zach Josefine, Militär- und Zivilschneidereibesitzerin, Seilergasse 7, Geschäft: Atelier Zach, König Ferdinandring 14.

~~~o~~~

Strada denumită astăzi Nicolae Bălcescu este menționată sub numele de platea heltensis în anul 1492. În harta din 1751 stradă apare sub numele de Heltauer Gasse. Numele străzii a fost schimbat de-a lungul timpului de mai multe ori: 1917 în Franz Josefgasse, 1919 în Regina Maria, 1947 în I.V. Stalin și 1970 în Nicolae Bălcescu.

1

Scurtă istorie al magazinului Michael BRECKNER din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 11, care este considerat „primul magazin universal din România”. În perioada comunistă a funcționat la adresa respectivă un magazin cunoscut sibienilor sub denumirea de „Magazin Universal” și Magazinul „Bucuria Copiilor”!

În partea dreaptă a primei fotografii, realizată ante 1913!, se vede vechea clădire de pe actuala parcelă Nicolae Bălcescu 11(*). În această clădirea a funcţionat atelierul litografic al lui Bielz ( prima litografie din Transilvania ), tipografia lui Barth și până în 1890, Tipografia Closius „unde au fost publicate majoritatea cărţilor româneşti apărute în sec. XIX în Sibiu”.
La începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea comerciantul sibian Michael Breckner a deschis în spațiile comerciale de la parterul clădirilor, N. Bălcescu nr. 9 și 11, un magazin „universal”, cu un bogat sortiment de mărfuti de galanterie, confecții, jucării ș.a, vizibil în prima fotografie! Din cartea de adrese din 1898 aflăm că la sfărșitul secolului al XIX-lea exista deja un Magazin de tricotaje ( Strick- und Wirkwarengeschäft ) deschis de Michael Breckner la parterul clădirii N. Bălcescu nr. 11. În cartea de adrese din 1911 se poate citi că același Breckner închiriase și o parte din spațiul comercial de la parterul clădirii N. Bălcescu nr. 9, und deschise un Magazin de încălțăminte ( Schuhwaren Niederlage ). Pe fațada clăririi din partea stângă a primei fotografii se distinge reclama hotelului NEURIHRER. Această clădire, azi N. Bălcescu nr. 9, este parțial vizibilă și în următoarele două fotografii.

Actuala clădire a fost ridicată în anii 1913-1914 de arhitectul sibian Franz Buertmes (1871-1951) pentru comerciantul Michael Breckner (1862-1938). A fost „prima clădire de pe actualul teritoriu al României construită cu destinaţia de spaţiu comercial (magazin) și primul magazin universal din România.” ( sursă informație: patrimoniu.sibiu.ro )

Clădirea construită din beton armat a fost și primul magazin universal din Transilvania cu un atrium acoperit cu sticlă și metal ( Siebenbürgens erstes „Warenhaus mit Lichthof“ ) și era prevăzută cu o încălzire centrală cu abur în pardoseală ( „zentrale Dampfheizung im Fußboden” ). Sursă informație: Konrad Klein, „Baukunst zwischen Tradition und Moderne – Kleines Lexikon siebenbürgisch-deutscher Architekten um 1900”.

(*)Vechea clădire de pe parcela 11 se afla în secolul al XVIII în proprietatea orașului Brașov care întreținea acolo o casă de oaspeți / han, numit în limba germană Herrenhof.
Pentru a asigura cazarea și masa deputăților celor șapte scaune secundare săsești (Orăștie, Sebeș, Cincu, Rupea, Miercurea Sibiului, Sighișoara și Nocrich), Mediaș și celor două districte (Brașov și Bistrița), care veneau în fiecare an la Sibiu (scaunul principal), scaunele și districtele menționate au dobândit case în capitala Sibiu. Clădirile achiziționate pentru găzduirea delegațiilor scaunelor și districtelor au fost transformate în case de oaspeți puse la dispoziție și altor cetățeni ai orașelor respective. Aceste reședințe, numite „Hof” [curte / curie] sau „Herrenhof”, [mot à mot: Curte domnească], apar în cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” 1922, vol I, p. 141-142 sub denumirea de „Herrnhof”. În secolele XVII-XIX au existat în Sibiu 10 asemenea reședințe/ case de oaspeți/ „curți” // Wohnsitze/ Gasthäuser/ „Höfe”.
Ilustrații din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

1

În timpul revoluției de la 1848-1849, clădirea de pe str. Mitropoliei 13, cunoscută sub denumirea de Casa cu cariatide a fost avariată, etajul casei fiind distru de un incendiu. Cu această ocazie a fost distrus și bovindoul susținut de două cariatide din piatră. La restaurarea clădirii s-a renunțat la refacerea bovindoului. Din păcate balconul actual nu armonizează cu cele două statui imense.

În harta orașului Sibiu, desenată de Johann Böbel 1883, autorul notează la capitolul Balcoane (Bovindouri) // Die Balkone (Althanen) următoarea informație interesantă:
III. Balconul casei nr. 15 [astăzi 13] de pe str. Fleischer Gasse [Măcelarilor / Mitropoliei] este mai puțin frumos [decât celelalte balcoane din oraș], are o balustradă obișnuită din fier și este susținut de două figuri de femei din piatră, colosale, frumos realizate. Aceste figuri (sculpturi minunate) ar putea împodobi cele mai elegante palate din oraș… balcoanele construite în ultimul timp, anii 1860-70, sunt mai primitive decât grațioase... – traducere din limba germană [Böbel mai notează că în anul 1883 existau 18 clădiri cu balcoane / bovindouri în Sibiu]
III. Der an dem Haus N. 15 in der Fleischer Gasse befindliche Balkon ist weniger schön, mit einem gewöhnlichen Eisen Geländer versehen, wird von zwei colosalen, aus Stein herrlich gearbeiteten Frauen Figuren getragen. Diese Figuren (herrliche. Bildhauer Arbeit) könnten einen der ersten Paläste beschmücken… die in letzterer Zeit, 60ziger und 70ziger Jahre gebauten Balkone sind mehr schwerfällig als zierlich gebaut… – textul original

Strada Măcelarilor // Fleischergasse // Mészáros utca din Sibiu ~ detaliu din litografia colorată, realizată de Joseph Hoegg (1818-1885), tipărită la Institutul Litografic Arnz & Co din Düsseldorf.
Text inscripționat: J. Hoegg lith. Die Fleischergasse in Hermannstadt – Lith. Jnst. v. Arnz & Co in Düsseldorf. (Farblitographie von Joseph Hoegg, hergestellt im Lithographischen Institut v. Arnz & Co in Düsseldorf).

1

În pictura realizată de artistul sibian Johann Böbel (1824-1887) se vede birtul vechi „Altes Wirtshaus” și Casa de petreceri „Lusthaus“ din pădurea Dumbrava. Clădirile se aflau în vecinătatea actualului complex hotelier Hilton. Stejarul din partea stângă a birtului care funcționa în clădirea cea mare cu emblema orașului Sibiu pe fațadă a fost înlăturat în anii 1970. Casa de petreceri „Lusthaus“ este cea din partea dreaptă, lângă drumul spre Rășinari.

Ilustrația intitulată „Wirtshaus und Lusthaus im Jungen Wald“ a fost publicată în cartea „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol. I din 1922 editată de scriitorul, etnograf și colecționar sibian Emil Sigerus (1854-1947). Din textul explicativ la ilustrație aflăm că renumita clădire cunoscută sub denumirea de „Lusthaus“ // „Casa de petreceri” a fost demolată la mijlocul sec. al XIX-lea. Casa de petreceri „Lusthaus“ a fost ridicată în sec. al XVII-lea deoarece apare într-o hartă din 1707.

De la Sigerus aflăm că într-un anunț al magistratului sibian din 1796 s-a oferit un contract foarte profitabil pentru cei interesați să ia în chirie hanul din Pădurea Dumbrava (Sibiului) // Junger Wald. Motivul acelui anunț era că hanul construit în anul 1775 avuse o reputație foarte proastă în ultimul deceniu al sec. al XVIII-lea în urma unei crime îngrozitoare petrecută întro zi de octombrie a anului 1791 în localul din Pădurea Dumbrava. În ziua aceea au fost omorâți și jefuiți hangiul, soția lui, un servitor și un mușteriu sibian.

Clădirea noului han din Pădurea Dumbrava Sibiului a fost construită la începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea, după planurile arhitectului sibian Ludwig Orendt (1876-1930).

2

Această cartea poștală, din colecția personală, a fost adresată dnei Josefine Ballmanne, domiciliată în Sibiu, str. Elisabethgasse (9 Mai) nr. 6. Cartea poștală circulată 1915 a fost emisă de editura Engber din Sibiu, str. N. Bălcescu 2, și tipărită la tipografia sibiană Jos. Drotleff. Text verso: „Hermannstadt – Nagyszeben – Sibiiu | Nr. 2 Ansichtskartenverlag Engber, Heltauerg. 2. | Lichtdruck von Jos. Drotleff, Hermannstadt”.

Clădirea care găzduiește din 2002 Spital Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” (Bl Victoriei 46) a fost construită la mijlocul sec al XIX-lea cu destinație de „Casă de educație superioară militară cezaro-crăiască“ / „K.k. Militair Ober-Erziehungshaus“. Clădirea a fost ridicată de maiștri constructori Setz sen. și Hahn 1856/57 și inaugurată în 19 noiembrie 1857. În aprilie 1859 a fost transformată în „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană” / „K.k. Garnisons-Spital“ (din 1867 „K.u.K. Garnisons-Spital“).

În 1919 a devenit Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între 1930-1940 s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, între 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena” și între 1948-2000 s-a numit Spitalul Militar Sibiu.

2

Această frumoasă fotografie a fost realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea pe strada Avram Iancu ( germană, Reisper Gasse ; ungurește, Reiper utca ) în Sibiu. A doua clădire, din partea dreaptă a fotografiei se află pe parcela strada Pasajul Școlii nr.2 ( germană, Schuller Gasse ). Prin trecerea boltită se intră în pasajul care leagă strada Avram Iancu de strada Movilei ( germană, Neustift Gasse ). Denumirea străzii Schullergasse provine de la numele consilierului Johann Karl Schuller ( 1794-1865 ), istoric, etnograf și scriitor sas care locuia în dreptul pasajului, pe strada Movilei nr.5. Fotografie din colecția privată Wolff.

În perioada antebelică numele străzii Reisper Gasse apare sub diferite variante ortografice. Toate aceste denumiri conțin cuvântul definitoriu „ris” – cuvânt care tradus în limba română înseamnă, „vreasc, creangă subțire uscată, lăstar”! Numele străzii Reisper(g) Gasse este format din cuvintele germane: „rīs” = Reis, Reisig, Reiser ( vreasc, creangă subțire uscată, lăstar ) și „perg” = Berg ( deal ) = Reisperg = Dealul vreascurilor. Cuvântul german Gasse înseamnă uliță, stradă. … deci: Reisper(g) Gasse / Reisper Gasse / Reispergasse = Ulița Dealul Vreascurilor.

Traducerea eronată a numelui german „Reisper Gasse” în limba latină medievală de cancelarie, „platea oryza”, și ulterior în denumirea română, „strada Orezului”, se datorează faptului că în limba germană cuvântul „Reis” are trei înțelesuri: vreasc, lăstar și orez!
Numele străzii Reispergasse, care poartă astăzi numele de Avram Iancu, nu are nicio legătură etimologica cu „orez” !
În secolul 16 nu se consuma/ cultiva orez în Transilvania. În România, orezul a fost adus în anul 1745 de o familie de italieni ( Avizzii ), care s-a stabilit pe malurile râului Bârzava din Banat, făcând prima orezărie în satul Topliţa – Banloc !

Ante 1921, strada Avram Iancu purta următoarele denumiri, ( surdă, patrimoniu sibiu ro ):
1526: Ryspergasse
1556: Rychsbargas, Reyssbargas, platea Rysper
1590: Reispergasse
1751: Reisper Gasse
1776: platea oryza
1872: Reispergasse ( vezi planul orașului Sibiu din 1875 )
1921: strada Urezului și Reisper Gasse ( vezi noul plan bilingv al orașului Sibiu din 1921 )
1921: strada Avram Iancu ( vezi planul orașului din 1926 ) – cu excepția anilor 1948-1970 când a fost numită strada 23 August, cum se poate citi pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro.

~~~o~~~

În cartea „Numele străzilor din Sibiu” // „Die Gassennamen Hermannstadts”, tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, autorul Arnold Pancratz ( la mijlocul secolului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu ) ne oferă următoarea explicație a numelui străzii Reispergasse, tradusă aici în limba română:
„Lemne de foc ( vreascuri, crengi, ramuri uscate ) au fost culese și de pe dealurile din împrejurimi numite în limba germană Reisberg ( dealul vreascurilor ). Asemene „dealuri cu vreascuri” existau și în alte comunități săsești cum ar fi Marpod sau Ruși.
Denumirea „Reisberg” conține cuvântul definitoriu „ris” = vreasc, creangă. Când a fost construită fortificația orașului de sus, aceasta a inclus și „Dealul vreascurilor” / Reisberg, iar ulița amenajată de-a lungul zidului orașului a primit numele Reisberggasse = Reispergasse.
În secolul al XVI-lea existau următoarele ortografii: Ryspergasse ( 1526 ), Rychsbargasse, Reyssbargas ( 1556 ) și Reispergasse ( 1590 ); ortografia din 1590 a fost consacrată prin uz. Din cele mai vechi timpuri a fost o stradă distinsă; acolo locuiau consilieri și maeștri bogați.”

0

Instantaneu realizat în Piața Mică din Sibiu la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea.

În partea stângă a clădirii, Piața Mică 30 ( nr. vechi 31 ), se vede reclama magazinului cu produse de băcănie ( spițerie ), materiale și vopsele, „Spezerei-, Material- und Farbwarenhandlung FRANZ JAHN SÖHNE”, deschis de comerciantul ( Spezereiwarenhändler ) Franz Jahn în 1842.
După moartea lui Franz Jahn ( survenită între 1878 – 1882 ), fii săi, Gustav și Julius, rămân proprietarii băcănia. La sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea (aproximativ 1908) cei doi frați vând casa lui Dumitru Popovici care era ginerele lui Nicolaus Nàdasdi. În spațiul comercial devenit liber comercianții Karl și Josef Spengler deschid magazinul cu produse de brutărie și comerț de făină, „Brotbäckerei und Mehlhandlung Spengler Karl & Josef”.

La parterul corpului de clădire din partea dreaptă se vede reclama magazinului de manufacturi, „N. S. Nàdasdi”, deschis de Nicolaus Nàdasdi în 1870. Magazinul va funcționa la această adresă până în perioada interbelică.
Sursă: patrimoniu sibiu ro. Ilustrație din archiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Următoarele înformații au fost preluate din cărțile de adrese din perioada anilor 1873 – 1933:
~ Cărțile de adrese, 1873-1878; Jahn Franz (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31 | Jahn Franz (proprietar) – Piața Mică nr. 31.
~ Cartea de adrese, 1878; Jahn Franz, Magazin produse de băcănie ( spițerie ), materiale și vopsele (din 1842) – Piața Mică nr. 32. Franz Jahn a fost președintele „consiliului comercial” al Comercianților din Sibiu. | Jahn Franz, Spezerei, Materiel- und Farbwaren (seit 1842) – Kleiner Ring No. 32. Franz Jahn war Erster Vorstand des Handelsgremium der Kaufleute in Hermannstadt.
~ Cărțile de adrese, 1882-1885; Moștenitori Jahn Franz (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Jahn Franz Erben (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.
~ Cărțile de adrese, 1887-1904; Jahn Julie (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Jahn Julie (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.
~ Cărțile de adrese, 1908-1911; Dumitru Popovici (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Dumitru Popovici (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.

~ Cartea de adrese, 1933; Fleischer Auguste und Adele (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Fleischer Auguste und Adele (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.
~ Cartea de adrese, 1933; Artz Reinhold, comerciant de făină / magazin de vânzare făină – Piața Mică nr. 31. | Artz Reinhold, Mehlhändler / Mehlhandlung – Kleiner Ring nr. 31.
~ Cartea de adrese, 1933; Dahinten Alfred, fabricant de mezeluri și produse afumate / magazin de vânzare mezeluri și produse afumate – Piața Mică nr. 31. | Dahinten Alfred, Selchwarenfabrikant / Verkaufshalle, Fleisch- und Selchwarenhalle – Kleiner Ring nr. 31.

0

Această litografie interesantă a fost realizată la institutul litografic F.A.R. Krabs din Sibiu, după un desen al celebrului fotograf Sibian Theodor Glatz. Ilustrația este inscripționat cu textul: „Eröffnung der juridischen Fakultaet am 2 November 1844 im Prüfungssaale des sächsischsen Gymnasiums zu Hermannstadt”, ( Deschiderea facultății de drept la 2 noiembrie 1844 în sala de examene a liceului săsesc din Sibiu ).

Academia de Drept din Sibiu ( germană, Hermannstädter Rechtsakademie ), a fost înființată pe 2 noiembrie 1844. Deschiderea festivă a avut loc în sala de examen, „Aula” a Gimnaziului Evanghelic Brukenthal, astăzi, Colegiul Național Samuel von Brukenthal. Sarcina principală a Academiei de Drept era pregătirea avocaților pentru administrația săsească. În această instituție au studiat însă și numeroși cetățeni de alte naționalități, mai ales români, fiind singura școală superioară de acest gen din țară.

În perioada anilor 1844–1851, Academia de drept a funcționat la următoarele adrese: strada Centumvirilor ( Hundsrücken ) ; strada Nicolae Bălcescu ( Heltauergasse ) ; Piața Mare – Casa Albastră ( Großer Ring – Blaues Stadthaus ) și de la sfârșitul anilor 1840 până în 1851 în Piața Mică ( Kleiner Ring ), în clădirea baronului von Rosenfeld, la etajul I și II, până la demolarea complexului de clădiri „Lügenbrücke” // „Podul Minciunilor”. După demolarea clădirii în 1851, Academia de Drept a funcționat în spații pe strada Mitropoliei ( Fleischergasse ) ; Piața Mare – Casa Albastră ( Großer Ring – Blaues Stadthaus ) ; strada Avram Iancu ( Reispergasse ) și strada General Magheru ( Sporergasse ).
Academia de Drept ( cezaro-crăiască săsească ) din Sibiu, înființată în 1844, a fost desființată la 15 iunie 1887.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Litografia realizată de litograful librar Friedrich August Robert Krabs în a doua jumătate a secolului al XIX-lea este inscriptionată cu textul: „Die griechisch unirte Kirche in Hermannstadt” / „F.A.R. Krabs – W.H. Thierry’sche Buchhandlung in Hermannstadt.” // „Biserica unită grecească din Sibiu” / „F.A.R. Krabs – Librăria W.H. Thierry din Sibiu.”

Următoarele informații despre Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, str. Reconstrucţiei 17 au fost preluate de pe site-ul patrimoniu.sibiu.ro:
„Cel mai vechi edificiu de cult românesc din Sibiu, datează din 1788 şi are hramul Sf. Petru şi Pavel. Biserica mai este cunoscută şi sub numele de „Biserica dintre brazi”.
Edificiu fondat de episcopul Inochentie Micu Klein fusese iniţial o biserică greco-catolică.
Apare ca o biserică sală lăţită în zona centrală care susţine o cupolă pe tambur de formă ovală.
Atât faţada cât şi interiorul poartă elemente baroce cum ar fi coloane masive, pilaştrii şi motivul scoicii. În micul cimitir din jurul bisericii se găsesc numeroase monumente funerare de importanţă istorică: Iosif Sterca Suluţiu, Alex Vaida Voievod, Alex. Papiu Ilarian, George Bariţiu, Ioan Raţiu, David Urs de Margina, precum şi oameni de afaceri, avocaţi, militari, etc.”

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la 12 noiembrie 1816 în Leipzig și a decedat la 22 iulie 1884 în Sibiu. În 1836, Robert Krabs s-a stabilit în Sibiu. În 1842, a cumpărat librăria lui Wilhelm Heinrich Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13) și a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
Atelierul litografic (cu librărie) înființat de Robert Krabs a funcționat la adresa Piața Mare nr. 13 până în 1898 când spatiul a fost ocupat de băcănia lui Ludwig Fuchs (1857-1932). După primul război mondial băcănia a fost transformată în magazin de delicatese de către fiul lui Ludwig Fuchs.
În 1854, Robert Krabs a cumpărat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.

„Wilhelm Heinrich Thierry s-a născut în jurul anului 1787 în Mühlhausen și a decedat la 29 decembrie 1834 în Sibiu. Totuși, nu se poate stabili cu certitudine localitatea unde s-a născut deoarece există în jur de douăzeci de Mühlhausen/ Mulhouse, dar probabil că s-a născut în Franța (Mulhouse).
În 1816, după ce a părăsit armata franceză, s-a stabilit la Sibiu unde a intrat în contact cu librarul și tipograful Martin von Hochmeister. Ulterior a înființat pe cont propriu librării cu o selecție vastă de titluri și cărți de specialitate ( Sortimentsbuchhandlungen ) la Sibiu, Brașov și București, de unde a prevăzut librăriile orașele mai mari din Transilvania, precum Aiud ( Straßburg am Mieresch/ Groß-Enyed/ Nagyenyed ), Cluj ( Klausenburg/ Kolozsvár ), Târgu-Mureș ( Neumarkt am Mieresch/ Maros-Vásárhely ), cu diferite tipărituri. Pe măsură ce afacerile s-au dezvoltat treptat, a găsit mai potrivit să-și concentreze toate puterile asupra afacerii de la Sibiu și astfel, în 1827, a vândut filala de la Brașov lui Wilhelm Németh, iar în 1834 cea de la București lui Friedrich Wallbauer.
Scurt timp după predarea filialei de la București, Wilhelm Heinrich Thierry a decedat la 29 decembrie 1834, la vârsta de numai 47 de ani. Văduva lui Thierry a condus librăria din Sibiu încă opt ani, apoi a vândut-o lui Robert Krabs.”
Existența editurii lui Wilhelm Heinrich Thierry este documentată în Sibiu deja 1821 și 1823.
În anul 1836 librarului Wilhelm Heinrich Thierry a publicat la editura proprie un „manual al istoriei Transilvaniei” (Handbuch der Geschichte Siebenbürgens) tipărit la tipografia lui Georg v. Closius.

0

Desen realizată de litograful librar Friedrich August Robert Krabs la mijlocul secolului al XIX-lea, mai precis între 1855 și 1865 deoarece lipsește micul turn interior, demolat în 1855, iar marele turn exterior din ilustrație a fost demolat în 1865.
În partea dreaptă se vede tronsonul de zid al incintei a patra de fortificații între Poarta Elisabetha ( Poarta Gușteriței ) // Elizabethtor și Turnul Săpunarilor // Seifensiederturm. Casa cu acoperiș într-o apă, alipită de turnul exterior, se afla în proprietatea consilierul financiar Schuster.

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la 12 noiembrie 1816 în Leipzig și a decedat la 22 iulie 1884 în Sibiu. În 1836, Robert Krabs s-a stabilit în Sibiu. În 1842, a cumpărat librăria lui Wilhelm Heinrich Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13) și a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
Atelierul litografic (cu librărie) înființat de Robert Krabs a funcționat la adresa Piața Mare nr. 13 până în 1898 când spatiul a fost ocupat de băcănia lui Ludwig Fuchs (1857-1932). După primul război mondial băcănia a fost transformată în magazin de delicatese de către fiul lui Ludwig Fuchs.
În 1854, Robert Krabs a cumpărat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.

Ilustrație din albumul „Aus Alter Zeit“ // „Din vremuri vechi“ editat de Emil Sigerus 1903, tipărit la Institulul tipografic sibian „Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt“ 1904. Albumul conține 50 de reproduceri realizate prin procedeul tiparului în dublu ton // Doppelton-Lichtdruck – colecția Helmut Wolff (anterior Langstein).
Ilustrația este completată de Sigerus cu următorul text în limba germană:
„Das Bild dieses Stadtthores ist aus dem Jahr 1860, also wenige Jahre vor dem 1856 erfolgten Abbruch dieses alten Bauwerkes aufgenommen. Das Dach des Thores, sowie des im Vordergrund befindlichen Turmes ist nicht mehr das ursprüngliche hohe, mit Hohlziegeln gedeckt. Beide Dächer wurden 1844 erneuert. Zwischen Turm und Thor ist noch ein Stück der Stadtmauer und zwar der Aussenseite in ihrer ganzen Höhe sichtbar. Das Elisabeththor stand zwischen der Einmündung der Kürschner- und Fischergasse in die Elisabethgasse.“

0

Acest pseudo-instantaneu este o compoziție fotografică unică, deoarece a fost creat, editat prin combinarea a două fotografii diferite, pe care fotograful le-a realizate la un scurt interval de timp una după cealaltă. Clădirea cea mare din partea stângă, cu acoperiș în două ape teșit, este Casa cu lei, ( germană, Haus mit Löwen ) !

Următoarele două fotografii alb-negru au fost realizate la sfârșitul anilor 1920 în Sibiu. Fotograful mie necunoscut a capturat pe negativele aparatului său de fotografiat o felie pitorească din viața urbană, care s-a desfășurată în fața ochilor săi într-o curte situată la poalele platoului pe care se întinde Orașul de Sus. Cele două grupuri de persoane, format din șapte protagoniști, interacționează într-un mod interesant, plăcut. Femeia care întinde rufele pe sârmă la uscat ține brațele ridicate ca o dirijoare.

Fotografiile au fost făcute în „Groapa leilor”, mai precis în curtea parcelei nr.22 pe strada Pempflinger, ( astăzi, str. Alexandru Odobescu ). Complexul de clădiri cunoscut sub toponimul „Groapa leilor” sau „Groapa cu lei”, ( germană, „Löwengrube” ), se afla între străzile Alexandru Odobescu și Moș Ion Roată și a fost demolat la mijlocul anilor 1930.

~~~o~~~

Femeia care întinde rufe pe sârmă la uscat apare și pe o carte poștală ilustrată, tipărită în perioada interbelică, inscripționată sub ilustrație cu textul: „Hermannstadt – Hof in der Pempflingergasse Nr.22” ( „Sibiu – Curte pe strada Pempflinger nr.22” ). Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Carte poștală din perioada interbelică inscripționată sub ilustrație cu textul:
„Hermannstadt – Hof in der Pempflingergasse Nr.22” // „Sibiu – Curte pe strada Pempflinger nr.22”.

0

Prima fabrică de cântare din Transilvania și de pe teritoriul actual al României a fost înființată de Leopold/Ludwig? Hess în anul 1879 la Sibiu. În anul 1910 fabrica de cântare VIKTOR HESS se afla la adresa Maurergasse // str. Zidului 7. Dupa naționalizare fabrica UZINELE HESS SIBIU îşi schimbă numele în Uzina BALANȚA.

„În 1879, Ludwig Hess a înfiinţat un mic atelier de fierărie pe actuala stradă 9 Mai. În decursul anilor se specializează în confecţionarea şi repararea de cântare şi instrumente de precizie. În 1896/1897 fostul atelier a devenit Fabrica de cântare Hess, avându-l ca patron pe Ludwig Hess.
După moartea acestuia, tradiţia a fost continuată de fiul său, Viktor Hess (n.1876-d.1952).
La 15 octombrie 1910 a apărut prima menţionare a fabricii în documentele vremii, descoperite la Arhivele Statului Sibiu, cu numele “Prima fabrică de cântare Viktor Hess din Transilvania” cu sediul în strada Zidului (Maurergasse) nr. 9. Aici, Viktor Hess va ridica în 1925 noile hale de producţie.
În 1928, fabrica avea un capital de 100.000 lei în aur şi 75 de muncitori.
În 1930 se transformă din firma individuală a lui Viktor Hess într-o societate cu nume colectiv (SINC), numită VIKTOR HESS – PRIMA FABRICĂ DE CÂNTARE DIN ROMÂNIA SINC.
Fabrica avea 150 salariaţi şi producea cântare pentru orice întrebuinţare, de la cele simple, la cele etalon, cântare de cale ferată, cu desfacere în ţară şi în străinătate, în special în ţările balcanice.
Între 1935-1936 a început construcţia fabricii pe actualul amplasament din Calea Guşteriţei nr. 21-23 (adresa veche nr. 17).
În 1937, compania a fost reorganizată prin capitalizare, devenind UZINELE HESS SIBIU. În această perioadă, a produs echipamente de cântărire, maşini pentru industria alimentară, utilaje frigorifice şi construcţii sudate.
În 1938 valoarea producţiei era de 19 milioane lei. În anul 1943, compania a devenit furnizor al armatei române atingând un nivel de producţie de 116 milioane lei.
După naţionalizare, în anul 1947, îşi schimbă numele în Uzina BALANŢA, având 167 angajaţi şi o suprafaţă construită de 3.852 mp.
Între anii 1950 şi 1990 societatea a fost principalul producător al aparatelor de cântărit din fostul CAER.
În perioada socialistă, politica de industrializare a determinat extinderea gamei de produse, prin asimilarea unor modele noi. Uzina BALANŢA Sibiu a devenit atunci singura producătoare de echipamente de cântărire din România.
Începând cu anul 1971, statul a hotărât extinderea capacităţilor de producţie şi a început construcţia secţiei de echipamente hidraulice BALANŢA II (Hidrosib) pe strada Ştefan cel Mare, lucrare finalizată în 1973.” ~ text preluat de pe situl patrimoniu.sibiu.ro / vezi link-ul accesat: LINK

0

StEG I 133-145 erau 13 locomotive Engerth ale Companie de Căi Ferate de stat // Staats-Eisenbahn-Gesellschaft (StEG), o companie feroviară privată din Austro-Ungaria. Aceste locomotive au fost furnizate de propria fabrică de locomotive a companiei StEG în 1856. Mașinile aveau cadre interne, cilindri interni și unitate de comandă internă. Aveau și arcuri de suspensie cu sistem Baillie. În ceea ce privește dimensiunile roților motoare, acestea erau locomotive pentru trenuri de pasageri. Pe lângă numerele de drum 133-145, li s-au dat și denumirile: BALATON, SOPRON, VÁRASD, TÓT-MEGYER, TÁRDOSKED, STEINBRÜCK, NAGY-KIKINDA, BLOCKSBERG, BAZIAS, KOMLÓS, MOKRIN, HERMANNSTADT (Sibiu) și SCHÄFSBURG Schäßburg (Sighișoara).
Din 1873 li s-au dat numerele de operare 32-44 și aparțineau categoriei IVg. În 1891, cu ocazia naționalizării rutelor maghiare ale Companie de Căi Ferate de stat // StEG, au fost preluate de Compania de Căi ferate de stat a Ungariei // Magyar Államvasutak / MÁV, care a dat celor unsprezece locomotive rămase denumirea TIIb 1351-1361. Din 1911 au format clasa MÁV 269. (Sursă wikipedia)

0

Această ilustrație arată veduta orașului Sibiu privit dinspre Biserica Sf. Elisabeta / „Vizita Mariei la Elisabeta” din cartierul Terezian // Theresianum. Litografia colorată a fost realizată de cunoscutul litograf vienez Franz Josef Sandmann, ( 1805-1856 ), și tipărită în anii 1840 la institutul litografic al lui Johann Rauh, ( 1803-1863 ), din Viena.
Ilustrația este inscripționată cu următorul text: „Hermannstadt | Lith. v. Sandmann | Gedr. b. J. Rauh” ( Sbiu – Litografie tipărită de Franz Xaver Josef Sandmann la Institutul Litografic Johann Rauh din Viena. )

Franz Xaver Josef Sandmann, ( născut la 15 decembrie 1805 în Strasbourg, Alsacia – decedat la 1 ianuarie 1856 în Viena ), a fost un desenator, litograf și pictor peisagist germano-francez.
Rauh Johann, ( născut la 6 august 1803 în Viena – decedat la 9 iulie 1863 în Viena ), a absolvit o ucenicie de tipograf în Viena și a lucrat apoi ca litograf la mai multe firme.

~~~~o~~~~

„Rauh Johann (1803-1863), Steindrucker, (* Wien, 6. 8. 1803; † Wien, 9. 7. 1863) absolvierte eine Schriftsetzerlehre in Wien und arbeitete dann als Steindrucker, später als Faktor bei mehreren Wr. Firmen (u. a. bei Trentsensky), 1834/35 auch in Prag. 1838/39 machte er sich selbständig und widmete sich ganz dem Druck ein- und mehrfärbiger Künstlerlithographien. 1854 zog er sich krankheitshalber aus dem Geschäftsleben zurück. R. erwarb sich um die Qualitätsverbesserung des Steindruckes in Österr., insbes. der Chromolithographie, Verdienste. Wegen seiner vorzüglichen Arbeit war er einer der gesuchtesten Wr. Steindrucker, zu dessen Kunden viele berühmte Lithographen, u. a. J. Kriehuber (s. d.), zählten. Der Streit um sein rechtlich nicht einwandfreies Testament, in dem er sein Haus den Wr. Buch- und Steindruckern vermacht hatte, war von einigem Einfluß auf die Entwicklung der Berufsvereinigung der Buch- und Steindrucker.“ (Quelle: Austrian Centre for Digital Humanities and Cultural Heritage / Österreichisches Biographisches Lexikon)

„Franz Josef Sandmann, auch Franz Xaver Josef Sandmann oder Franz Xaver Sandmann, (* 15. Dezember 1805 in Straßburg, Elsass; † 1. Jänner 1856 in Wien) war ein deutsch-französischer Zeichner, Lithograf und Landschaftsmaler.
Sandmann wurde 1805 in der Barbaragasse 3 in Straßburg geboren. Die Eltern waren der Weinhändler Franz Xaver Sandmann und dessen Gattin Franziska Speiser.[1]
Von 1836 bis 1839 arbeitete Sandmann an lithografischen Ansichtsserien aus dem Elsass. Er schuf vor allem Landschaften und Veduten, beginnend mit den Vues des villes et bourgs… de l’Alsace (Straßburg, 1836). Bekannt wurden seine Lithografieserien über das Elbsandsteingebirge und das Elbtal, Potsdam oder über die Landschaft um Zell am See. 1841 ging er nach Wien und lithografierte bis 1850 Ansichten für Alben, die von den Kunstverlegern L.T. Neumann und Anton Paterno herausgegeben wurden. Außerdem lieferte er Lithografien für den Verlag Josef Bermann nach einer Donaureise, die Jakob Alt zwischen 1847 und 1849 unternahm. 1850 erschien die Folge „Mahlerische Donaureise von Engelharts-Zell bis Wien“ nach Alts Originalaufnahmen. Im Verlag L. T. Neumann erschienen um 1850 nach einigen Zeichnungen lithografierte, kleinformatige Donauansichten Sandmanns, die ihn als Zeichner ausweisen. Franz Xaver Josef Sandmann lebte bis zu seinem Tod in Wien. Sein künstlerischer Nachlass ging an Josef Bermann.“ (Quelle: Wikipedia)

1

Această fotografie cu valoare documentară a fost făcută pe strada General Magheru, ( atunci, str. Gării ), la mijlocul lunii iulie în 1890, în timpul demolarii turnului de poartă, numit Turnul Sării, situat lângă Biserica Ursulinelor. După Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890. Cum se poate observa, țiglele de pe acoperiș fuseseră deja îndepărtate și începuse demolarea zidurilor din interiorul turnului. Cărămizile de la demolare au fost stivuite pe marginea dreaptă a străzii, de unde au fost transportate cu căruțe trase de cai, probabil către un alt șantier pentru a fi refolosite.
Prin trecerea boltită se vede un detaliu interesant aflat dincolo de turn. Este vorba de podul pietonal din lemn care permitea trecerea dinspre actuala stradă Avram Iancu spre Biserica Ursulinelor. Podul din lemn a fost construit în anii 1860 după ce a fost demolat vechiul pod zidit, pavat cu piatră. Cele două străzi care coboreau din Piața Mare, strada General Magheru ( atunci, str. Sporergasse, tradus: strada Pintenului ) și Avram Iancu ( atunci, str. Reispergasse, tradus: strada Dealul Vreascurilor ) se uneau sub pod. După Turnul Sării drumul continua sub denumirea de strada Gării ( anterior, strada Sării ), azi, strada General Magheru.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Fotografia din colecția privată a fost realizată de fotograful Wilhelm Auerlich (1853-1917). Auerlich a deținut între 1887 și 1916 un atelier fotografic în strada Nicolae Bălcescu nr.47 în Sibiu.

~~~o~~~

Strada Constituției se numea în trecut strada Sării // Salzgasse. Strada Sării este menționat deja în 1371 și 1401. În secolul al XV-lea această stradă, formată din două tronsoane, se întindea de la Turnul Sării // Salz Turm până la strada Elisabeta ( azi, 9 Mai ) // Elisabeth Gasse.

În cartea Numele străzilor din Sibiu // Die Gassennamen Hermannstadts, tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, autorul Arnold Pancratz (la mijlocul secoului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu) ne oferă date cronologice despre strada Sării // Salzgasse, traduse aici în limba română:

„Versantul nordic al dealului Reisberg // Dealul Vreascurilor a fost numit Salzrech // Povărnișul Sării. Încă din 1401, exista acolo o groapă de cereale și se putea citi că se afla pe Povârnișul Sării. În același timp, a apărut și numele Salzgasse // Ulița Sării, dar a dispărut în favoarea toponimului off dem Salzrech // pe Povârnișul Sării până pe la mijlocul secolului al XVII-lea, când a reapărut și s-a consolidat.
După edificarea Bisericii Ursulinelor și construcția Turnului Sării în secolul al XV-lea [1474], au existat următoarele denumiri / toponime pentru locul respectiv:
„dedesubt sau pe turnul Sării // unterhalb oder auf dem Salzturm”
„pe Ulița Sării lângă fânâna călugărilor // in der Salzgasse beim Mönchbrunnen”
„în spatele zidului, numit Ulița Sării // hinter der Mauer, Salzgass genannt”
În secolul al XVIII-lea, Marea uliță a Sării // Große Salzgasse, a fost separată de Mica uliță a Sării // Kleinen Salzgasse.”

În 1872, numele străzii Mica uliță a Sării, numită și Ulița superioară a Sării // Obere Salzgasse, a fost schimbat în strada Gării // Bahngasse, azi, tronson al străzii General Magheru, în timp ce Marea uliță a Sării s-a numit pur și simplu strada Sării // Salzgasse, azi, un tronson al străzii Constituției.

Din următorul text olograf, notate de Johann Böbel (1824-1887) în planul orașului Sibiu din 1883, aflăm că demolarea turnului și regularizarea drumului spre gară au fost planificate deja la începutul anilor 1880:

„Nachtrag zu der grossen bevorstehenden Ausführung, Abtragung des Salz Thurmes, Regulierung der Auffahrt aus der Salzgasse in die Reispergasse und Sporergasse, Durchbruch aus der Salzgasse zum neu erweiterten Bahnhof Platz u.s.w. hat die Sparkassa vor der Hand 6000. Gulden schon gespendet.” ( textul original în limba germană )

„Addendum despre viitoarele construcții majore. Pentru demolarea Turnului Sării, regularizarea drumului de acces dinspre str. Salzgasse ( Sării ) spre str. Reispergasse ( Avram Iancu ) și str. Sporergasse ( Pintenului / General Magheru ), străpungere dinspre strada Sării spre noua gară, etc. Banca de economii „Sparkassa” a donat deja 6.000 de Gulden / guldeni. ( traducerea în limba română )

~~~o~~~

Verso cu textul scris de mână:
„Salzturm an der Klosterkirche von unten herauf gesehen! Vor dem Abbruch.”
„Turnul Sării de la biserica mănăstirii văzut de jos! Înainte de demolare.”

0

Această fotografie cu valoare documentară a fost făcută pe strada Avram Iancu, ( atunci, str. Reispergass ), la mijlocul lunii iulie în 1890, în timpul demolarii turnului de poartă, numit Turnul Sării, situat lângă Biserica Ursulinelor. După Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890. Cum se poate observa, țiglele de pe acoperiș fuseseră deja îndepărtate și începuse demolarea zidurilor din interiorul turnului.
În partea stângă se vede podul pietonal din lemn care permitea trecerea dinspre actuala stradă Avram Iancu spre Biserica Ursulinelor. Podul din lemn a fost construit în anii 1860 după ce a fost demolat vechiul pod zidit, pavat cu piatră. Cele două străzi care coboreau din Piața Mare, strada General Magheru ( atunci, str. Sporergasse, tradus: strada Pintenului ) și Avram Iancu ( atunci, str. Reispergasse, tradus: strada Dealul Vreascurilor ) se uneau sub pod. După Turnul Sării drumul continua sub denumirea de strada Gării ( anterior, strada Sării ), azi, strada General Magheru.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Fotografia din colecția privată a fost realizată de fotograful Wilhelm Auerlich (1853-1917). Auerlich a deținut între 1887 și 1916 un atelier fotografic în strada Nicolae Bălcescu nr.47 în Sibiu.

~~~o~~~

În 1751 au fost inspectate fortificațiile orașului Sibiu. În planul realizat cu această ocazie strada Avram Iancu apare sub denumirea de Reisper Gasse.
Ante 1921 str. Avram Iancu purta următoarele denumiri:
1526: Ryspergasse
1556: Rychsbargas, Reyssbargas, platea Rysper
1590: Reispergasse
1751: Reisper Gasse
1776: platea oryza
1872: Reispergasse (vezi planul orașului Sibiu din 1875)
1921: strada Urezului și Reisper Gasse (vezi noul plan bilingv al orașului Sibiu din 1921)
1921: strada Avram Iancu (vezi planul orașului din 1926) – cu excepția anilor 1948-1970 când a fost numită strada 23 August, cum se poate citi pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro.

În perioada antebelică numele străzii „Reisper Gasse” apare sub diferite variante ortografice. Toate aceste denumiri conțin cuvântul definitoriu „ris” – cuvânt care înseamnă în limba română: vreasc, creangă subțire uscată, lăstar!
Numele străzii Reisper Gasse este format din cuvintele germane: „rīs” = Reis, Reisig, Reiser (vreasc, creangă subțire uscată, lăstar) și „perg” = Berg (deal) = Reisperg = Dealul vreascurilor. Cuvântul german Gasse înseamnă uliță, stradă. … deci: Reisper(g)gasse/ Reispergasse = ulița Dealul Vreascurilor.

Traducerea eronată a numelui german Reisper Gasse, în limba latină mediavală de cancelarie – platea oryza – și ulterior în limba română, strada Orezului, se datorează faptului că în limba germană cuvântul Reis are trei înțelesuri: vreasc, lăstar și orez!
Numele străzii Reispergasse, care poartă astăzi numele de Avram Iancu, nu are nicio legătură etimologica cu „orez”!
În secolul 16 nu se consuma/ cultiva orez în Transilvania. În România, orezul a fost adus în anul 1745 de o familie de italieni (Avizzii), care s-a stabilit pe malurile râului Bârzava din Banat, făcând prima orezărie în satul Topliţa – Banloc!

~~~o~~~

În cartea „Numele străzilor din Sibiu” // „Die Gassennamen Hermannstadts”, tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, autorul Arnold Pancratz (la mijlocul secoului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu) ne oferă următoarea explicație a numelui străzii Reispergasse, tradusă aici în limba română:
„Lemne de foc (vreascuri, crengi, ramuri uscate) au fost culese și de pe dealurile din împrejurimi numite în limba germană Reisberg (dealul vreascurilor). Asemene „dealuri cu vreascuri” existau și în alte comunități săsești cum ar fi Marpod sau Ruși.
Denumirea „Reisberg” conține cuvântul definitoriu „ris” = vreasc, creangă. Când a fost construită fortificația orașului de sus, aceasta a inclus și „Dealul vreascurilor” / Reisberg, iar ulița amenajată de-a lungul zidului orașului a primit numele Reisberggasse = Reispergasse.
În secolul al XVI-lea existau următoarele ortografii: Ryspergasse (1526), Rychsbargasse, Reyssbargas (1556) și Reispergasse (1590); ortografia din 1590 a fost consacrată prin uz. Din cele mai vechi timpuri a fost o stradă distinsă; acolo locuiau consilieri și maeștri bogați.”

0

Instantaneu realizat la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea pe strada Măcelarilor/ Mitropoliei // Fleischergasse // Mészáros utca.
În clădirea a doua din partea stângă a fotografiei a funcționat în perioada anilor 1864-1913 Seminarului Teologic și pedagogic „Andreian” al Arhidiecezei Ortodoxe Române din Transilvania.
Clădirea cunoscută sub denumirea de Palatul Toldalagi ( Tholdalaghy ) a fost ridicată de consilierul Ladislaus von Türi / László Türi ( Türy ), după ce acesta a dobândit cetățenia orașului Sibiu la sfârșitul sec al 18-lea. Casa consilierul Türi a fost moștenită de nepotul acestuia, contele Sigismund Toldalagi / Zsigmond Tholdalaghy ( Toldolagy ) în anul 1826.

În cartea de adrese din 1873 Palatului Tordalagi apare la adresa str. Fleischergasse / Măcelarilor 24 ( vechiul număre ). În 1913, Palatul Toldalagi a fost demolat împreună cu clădirile de la nr. 26 și 28 și pe cele trei parcele a fost ridicată în 1913-1914 clădirea Institutului Teologic Andrei Şaguna. Clădirea în stil neobrâncovenesc a fost ridicată de firma Duşoiu şi Leuca din Braşov.

Mulțumim dlui Marian Bozdoc pentru umătoarele informații:
„În Conscripțiile primăriei din sec. XVIII si XIX, Türi devine proprietar la sfârșitul sec. XVIII pe clădirea de la nr. 18 ( din prezent ) și pe aceasta o lasă moștenire lui Toldalagi (care apare proprietar în 1818). Pe locul unde s-a ridicat palatul exista o casă pe un singur nivel care era în proprietatea comerciantului grec Constantin Manicati la începutul sec. XIX ( el apare în cartea de adrese din 1818 ). Dupa moartea lui Manicati, casa acestuia este cumparata de Toldalagi care o demolează si ridica Palatul Toldalagi in jurul anului 1826.
Clădirea a fost folosită de armată la jumătatea sec. XIX, dar apare și ca sediul comandamentului pieței ( Militär-Platz Commando ). Posibil să fi fost o extensie a spitalului militar, care la vremea respectivă funcționa la Cazarma Kempel. Casa era de vânzare în vara anului 1844. Este cumpărată de Ioan Aaron și de la urmașii acestuia o cumpără Andrei Șaguna. Anul când intră în posesia lui Șaguna este diferit în funcție de sursă: unele indică anul 1853, altele 1858, altele 1864. În 1861, imobilul încă se afla în proprietatea văduvei lui Aaron, Ana Aaron. Cert este că în 1864 Seminarul lui Șaguna este mutat aici.”

0

Vila Gundhart, proiectată și construită de arhitectul Josef Schuschnig pentru medicul sibian, Karl Gundhart, se află pe strada Jina nr.18 / Goblinusgasse No.18. Clădirea prevăzută cu un fronton în trepte și o turelă în stil neoclasic a fost ridicată în anii 1910-1911.

Josef Schuschnig jr., arhitect, inginer constructor și inginer urban, s-a născut la 17 iulie 1866 în Sibiu unde a decedat la 10 mai 1925. A fost fiul pictorului de firme și auritorului Josephus (Josef) Schuschnig sr., de origine landler care a emigrat în tinerețe din Karlstadt / Karlowatz (situat în Croația) în Transilvania unde s-a stabilit la Sibu. În martie 1891, Josef Schuschnig jr. este menționat pentru prima dată în Sibiu. În 1898, este numit arhitect al orașului și devine asistentul arhitectului șef Ludwig Lattenberg. Din 1898, în găsim profesor la Școala de meserii și câțiva ani mai târziu devine șef al Departamentului de urbanism al orașului Sibiu.

Arhitectul sibian J. Schuschnig este implicat și în construcția următoarelor clădiri neoclasic-secesioniste și neobizantine:
– Clădirea Centrului comunitar din Turnișor [Neppendorfer Gemeindehaus], construită în 1895. Se află pe strada E. A. Bielz nr. 53 (azi, Dispensar Medical).
– Clădirea în care a funcționat Direcția de Administrare a Uzinei electrice HEW din Sibiu [Direktions- und Verwaltungsgebäude des Hermannstädter Elektrizitätswerkes HEW], construită în perioada anilor 1901-1902 după planurile arhitectului Schuschnig, pe baza schițelor lui Oskar v. Millers.
– Clădirea Oficiului poștal principal din Pécs [Hauptpostamt in Fünfkirchen], proiectată de E. Balázs, construit între 1902-1904.
– Palatul ASTRA din Sibiu, proiectat de Aladár Baranyai, a fost ridicat de arhitectul J. Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz în perioada anilor 1903-1905. „Casa Națională Centrală Astra” (Palatul Asociațiunii) a fost inaugurat la 19 august 1905.
– Catedrala Mitropolitană ortodoxă din Sibiu, situată pe strada Mitropoliei [Fleischergasse / Măcelarilor] a fost ridicată în perioada anilor 1902-1906. Catedrala a fost proiectată de arhitecții József Kommer și Virgil Nagy din Budapesta. Între 1902 și 1904, lucrările de construcție la catedrală sunt coordonate și supravegheate de arhitectul sibian Josef Schuschnig, deoarece Kommer și Nagy au perceput prea mulți bani pentru călătoriile necesare de la Budapesta la Sibiu. În 1905 coordonarea lucrărilor de construcție au revenit lui Francisc Szalay.
– Podul de piatră, cunoscut sub denumirea de Podul Ocnei [Burger Brücke] șau Podul de la Poarta Ocnei [Burgertor Brücke], a fost construit în anii 1907-1908. Partea arhitecturală a podului a fost proiectată de Josef Schuschnig, partea constructiva de arhitectul Ludwig Lattenberg.
– În jurul anului 1909, Schuschnig elaborează planurile clădiri construită pentru medicul orașului Dr. Karl Gundhart. Vila Dr. Gunthart, prevăzută cu un fronton în trepte și o turelă în stil neoclasic, a fost ridicată în anii 1910-1911 și se află pe strada Jina la nr.18/ Goblinusgasse No.18.
Cea mai impresionantă clădire a lui Schuschnig este casă neogotică proiectată și construită între anii 1907-1908, pentru el însuși. Părți din clădirea cu fronton în trepte sunt inspirate după vechea primărie (turlă) și un turn „Harteneck” [Turnul Dulgherilor de pe strada Cetății]. Gardul este, de asemenea, neogotic. Vila eclectică a lui Schuschnig, situată lângă Parcul Sub Arin [Erlenpark] pe strada Martin Hochmeister 2/A / Hochmeistergasse No.4, precum și, B-dul Victoriei 35 / Fabinistrasse 3/B, combină toate stilurile arhitecturale ale vremii, de la istoricism cu neo-stilurile sale până la ferestre colorate Art Nouveau.
Ca inginer urban, Schuschnig și-a făcut un nume prin finalizarea sistemului de canalizare, pavarea străzilor sibiene, precum și extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă.
Credit foto: www.teutsch.ro.

~~~o~~~

Următoarele informații valoroase ne-au fost pus la dispoziție dl. Marian Bozdoc.
Karl Gundhardt nu a fost medicul orațului ( Stadtphysikus ), dar a fost ales în 1893 „der zweite Stadtarzt”, un fel de locțiitor, funcție pe care a avut-o până prin 1911. La vremea respectivă, medicul orașului a fost Daniel Czekelius.

Lista cu medicii orașului / Stadtphysikus, începând cu sec. XVIII:
Andreas Teutsch 1697 – 1701,
Martin Tutius ? – 1709,
? Kotzi 1709 – ?,
Johann Georg Schuller v. Schullenberg 1730 – 1734,
Andreas Soterius 1748 – 1761,
Jakob Hutter von Huttern 1761 ? – 1766,
Samuel Bedeus von Scharberg 1778 – 1814,
Johann Schuller ? – ?
Gotfried Tellmann 1854 – 1877,
Andreas Samuel Möferdt 1877 – 1881,
Friedrich Jikeli 1882 – 1892,
Daniel Czekelius 1892 – 1924,
Popovici Lazar 1924 – 1927 ?
Ioan Sturza din 1931 până după rîzboi, când se reorganizează sistemul medical și practic funcția dispare.

0

Această frumoasă litografie policromă a fost realizată în jurul anului 1868 de pictorul Lajos Blumberg.
Deși tabloul prezintă scene de luptă din bătălia de la Sibiu din 11 martie 1849, se distinge în partea stângă a picturii noul pod de fier, cunoscut sub numele de Podul Minciunilor // Lügenbrücke // Hazugok hídja, construit abia în anii 1850 și dat în folosință la 17 decembrie 1860!

0