Această frumoasă carte poștală ilustrată tip LEVELEZÖ-LAP, lansată la editura Karl Engber, strada Nicolae Bălcescu nr.2 din Sibiu, este adresată unei domnișoare pe nume Grete Pankievitcz și a circulat în luna august 1917 între Sibiu și Viena. Cartea poștală este inscripționată pe verso cu textul: „Hermannstadt~Nagyszeben | No.80, Ansichtskartenverlag Karl Engber, Buchandlung, Heltauergasse 2”.

Pasajul cunoscut astăzi sub denumirea de Pasajul Scărilor ( germană, Pempflingerstiege ) era în trecut un tronson al străzii Pempflinger ( germană, Pempflingergasse ).
Strada Pempflinger pornea de la clădirea nr. 2 aflată vis-a-vis de Butoiul de Aur ( astăzi pasajul Scărilor nr. 4 ) și se termina cu clădirea de la nr. 26 ( care se afla pe locul unde exista astăzi teatrul Gong ).

Din cartea lui Arnold Pancratz, „Die Gassennamen Hermannstadts” // „Numele străzilor din Sibiu”, aflăm că în 1591 zona pasajului apare sub denumirea de, sub școală la spital // unterhalb der Schull, bei dem Spital. Tronsonul actualei străzi Alexandru Odobescu se numea înainte de 1871, sub primări // unter dem Rathaus.
În 1872, pasajul sub școală împreună cu drumul sub primărie au format noua stradă numită str. Pempflinger, cum se poate constata și în harta orașului Sibiu realizată 1875.
În cartea de adrese din 1933 pasajul încă apare sub denumirea de str. Pempflinger // Pempflingergasse.

La sfârșitul anului 1948 străzile orașului Sibiu au primit denumiri noi. Cu ceastă ocazie str. Pempflinger a fost împărțită în două tronsoane.
În cartea de adrese din 1949, tronsonul pasajului de la Butoiul de Aur până la vechea primărie este menționat sub numele de Pasajul Primăriei iar tronsonul de la vechea primărie / Casa Altemberger până la actualul teatru Gong apare sub denumirea de str. Alexandru Odobescu.
Denumirea „Pasajul Scărilor” apare după amenajarea scărilor la sfărșitul anilor 1950 / începutul anilor 1960.
Cartea poștală se află în colecția privată Wolff.

Această ilustrație, din cartea lui Emil Sigerus, „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiu”, arată str. Ocnei // Burgergasse // Burger Utca după demolarea clădirilor de deasupra tunelului boltit de la Piața Mică // Kleiner Ring // Kis Piac din Sibiu. Desenul original a fost realizat de K. Spreer.
Textul explicativ pentru ilustrația sepia din cartea lui Emil Sigerus: „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring 1852. Über die bereits eingeschlagenen Gewölbe des Tunnels wurde eine hölzerne Notbrücke gelegt“. // „Demolarea tunelului din Piața Mică în 1852. Peste bolțile deja demolate ale tunelului s-a construit un pod provizoriu din lemn”.

Podul din această ilustrație era o construcție temporară, un provizoriu din lemn ridicat în 1852 pe locul unde se afla în trecut o trecere boltită ( joasă ) numită „Podețul Laptelui” sau „Podeț al laptelui” // „Milchbrückel”, un pasaj de trecere de la o piață la alta ( Piața Mică – Piața Mică) . Trecerea se afla între clădirea care adăpostea Oficiul balanței publice și Casa Baronului v. Rosenfeld în care se afla Academia de Drept.
Dacă podul din lemn s-ar fi aflat pe locul unde s-a construit Podul Minciunilor, atunci Turnul Sfatului și gangul boltit nu ar fi fost vizibili sub unghiul redat în desenul lui Spreer, din cauz drumului șerpuit! În colajul link-ului accesat, este marcată cu o săgeată galbenă poziția aproximativa a artistului și poziția Podețului Laptelui înlocuit în 1852 cu un provizoriu din lemn: LINK

Podul provizoriu din lemn din această ilustrație NU a fost construit pe locul unde se afla vechiul pod de trecere, cunoscut sub numele de „Podul Minciunilor”, și, prin urmare, NU a fost predecesorul podului actual din fier!

~~~o~~~

Din cartea lui Emil Sigerus, „Vom alten Hermannstadt” // „Despre vechiul Sibiu”, aflăm următoarele amănunte interesante: „Îndepărtarea clădirilor, construirea și finalizarea noii străzi au durat aproape un deceniu. În 1858, Mesagerul Transilvan // Siebenbürger Bote înștiințeaza cititorii de progresul lucrărilor: Lucrările de nivelare din Piața Mică au înaintat viguros, scările uriașe de coborîre, din Orașul de Sus spre Orașul de Jos, au fost îndepărtate și înlocuite cu scări noi. Aceste scări noi se deosebesc de scările („cataractele”) vechi precum barbarismul medieval de viața culturală modernă. A fost o lucrare importantă, demnă de o realizare din epoca modernă, încheiată în 1859 cu noua stradă de acces!”
Textul original: „Das Abtragen der Häuser und die Herstellung der neuen Auffahrt nahm fast ein Decennium in Anspruch. 1858 berichtete der Siebenbürger Bote über den Fortgang der Arbeit: Die Planierungsarbeiten vom Kleinen Ring schreiten rüstig vorwärts, die Riesenstufen-Abgänge aus der Ober- in die Unterstadt werden beseitigt und an ihre Stelle treten Stiegen, welche sich von den alten Katarakten unterscheiden, wie mittelalterliche Barbarei vom modernen Kulturleben. Es war eine bedeutende Arbeit, eine Arbeit der Neuzeit würdig, die da mit der neuen Auffahrt 1859 vollendet wurde!”

Acest instantaneu a fost realizat la începutul secolului al XX-lea, probabil în 1910, sigur înainte de construcția hotelului „Europa” în 1912. Fotograful a surprins trei pasanți, îviți întâmplător în fața lentilei fotografice, pe Promenada Bretter lângă intrarea în restaurantul lui Livius Brote, „Marea Hală de Bere Habermann”, aflat pe colțul clădirii spre Parcul Astra, ante 1905 numit Parcul orășenesc ( germană, Stadtpark ).

Palatul Habermann, ( germană, Palais Habermann ), din Piața Unirii, ( Hermannsplatz / Einigkeitsplatz ), a fost ridicat în 1876 de fabricantul de bere Johann Habermann. La parterul clădirii se afla renumita cafenea Café Habermann, cu intrarea dinspre Promenada Bretter // Bretterpromenade. În latura spre Parcul Astra // Stadtpark se afla în perioada 1884~1929 Marea Hală de Bere Habermann // Habermanns Grand Bierhalle.
În jurul anului 1910, Consistorul Greco-Ortodox Român a cumpărat de de la urmașii comerciantului Johann Habermann Palatul Habermann și parcelele situate de-a lungul Promenadei Bretter, între Parcul Astra și strada Șaguna. Între 1912-1914, s-a construit pe terenul între Palat Habermann și strada Şaguna corpul de clădire în care a funcționat hotelul „Europa”. După 1923, numele complexului hotelier a fost schimbat în „Hotel Bulevard”. Din 2007 imobilul poartă numele „Continental Forum” și aparține de lanțul hotelier Continental.

Comerciantul Johann Adam Habermann s-a născut în jurul anului 1832 în Horní Ves ( germană, Oberndorf ), un cartier al municipalității Třebeň ( Trebendorf ) din Okres Cheb ( districtul Cheb ) din Cehia și a decedat la 22 decembrie 1892 în Sibiu. A fost căsătorit cu Anna Schoberth cu care a avut 7 copii.

 

Variantă editată alb-negru

Fabrica de bere Johann Habermann // Bierbrauerei des Johann Habermann se afla între Piața Teatrului și fosta reședintă de vară a Baronului Samuel von Brukenthal, pe terenul delimitat de străzile Dobrun, Berăriei și Radu Stanca. Fabrica înființată de comerciantul sibian Johann Habermann în 1857 a fost prima fabrică de bere din Ardeal care a folosit în producție mașini cu aburi: „Erste Siebenbürgische Dampfbierbrauerei der Johann Habermann’s Erben”. A funcționat ca fabrică de bere până în 1914. După primul război mondial fabrica lui Habermann a fost preluată de fabricile de bere Trei Stejari // Drei Eichen Bräu din Sibiu și Thomas Binder și Fii // Thomas Binder und Söhne din Sadu // Zood și folosită la producerea malțului.

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Acest instantaneu a fost realizat de renumitul fotograf Wilhelm Auerlich la sfârșitul secolului al XIX-lea, după 1887, din strada Harteneckgasse, care se numește din 1970 strada Cetății. Atelierul fotografic „W. Auerlich” a funcționat în perioada anilor 1887-1916 în Sibiu în locația din strada Heltauegasse nr.53, actuala adresă Nicolae Bălcescu nr.47.

Palatul Habermann, ( germană, Palais Habermann ), din Piața Unirii, ( Hermannsplatz / Einigkeitsplatz ), a fost ridicat în 1876 de fabricantul de bere Johann Habermann. La parterul clădirii se afla renumita cafenea Café Habermann, cu intrarea dinspre Promenada Bretter // Bretterpromenade. În latura spre Parcul Astra // Stadtpark se afla în perioada 1884~1929 Marea Hală de Bere Habermann // Habermanns Grand Bierhalle.
În jurul anului 1910, Consistorul Greco-Ortodox Român a cumpărat de de la urmașii comerciantului Johann Habermann Palatul Habermann și parcelele situate de-a lungul Promenadei Bretter, între Parcul Astra și strada Șaguna. Între 1912-1914, s-a construit pe terenul între Palat Habermann și strada Şaguna corpul de clădire în care a funcționat hotelul „Europa”. După 1923, numele complexului hotelier a fost schimbat în „Hotel Bulevard”. Din 2007 imobilul poartă numele „Continental Forum” și aparține de lanțul hotelier Continental.

Comerciantul Johann Adam Habermann s-a născut în jurul anului 1832 în Horní Ves ( germană, Oberndorf ), un cartier al municipalității Třebeň ( Trebendorf ) din Okres Cheb ( districtul Cheb ) din Cehia și a decedat la 22 decembrie 1892 în Sibiu. A fost căsătorit cu Anna Schoberth cu care a avut 7 copii.
Fabrica de bere Johann Habermann // Bierbrauerei des Johann Habermann se afla între Piața Teatrului și fosta reședintă de vară a Baronului Samuel von Brukenthal, pe terenul delimitat de străzile Dobrun, Berăriei și Radu Stanca. Fabrica înființată de comerciantul sibian Johann Habermann în 1857 a fost prima fabrică de bere din Ardeal care a folosit în producție mașini cu aburi: „Erste Siebenbürgische Dampfbierbrauerei der Johann Habermann’s Erben”. A funcționat ca fabrică de bere până în 1914. După primul război mondial fabrica lui Habermann a fost preluată de fabricile de bere Trei Stejari // Drei Eichen Bräu din Sibiu și Thomas Binder și Fii // Thomas Binder und Söhne din Sadu // Zood și folosită la producerea malțului.

Fotograful Wilhelm Auerlich s-a născut la 03 februarie 1853 în Brasov și a decedat în Sibiu la 13 octombrie 1917. Din 1884 a fost membru al Societăţii Fotografice din Viena. În perioada anilor 1899-1905, fotograful locuiește la Viena unde întreține o filială în locația Favoritenstrasse 21, Wien IV.
Scurte repere biografice preluate din cartea „Fotografia unei epoci 1854-1948 – Ateliere fotografice sibiene”:
„A învățat meseria de fotograf la Viena. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea lucrează la București, cu Carol Pop de Szatmari. Între 1880-1884, Auerlich conduce atelierul Juliei Herter din București, după care o urmează în 1884 la Sibiu, unde conduce atelierul acesteia din Heltauergasse/Bălcescu nr. 53. După căsătoria cu Julie, din 1887, atelierul funcționează sub numele lui Wilhelm Auerlich. Din 1899 până în 1905, fotograful locuiește la Viena, unde deschide o filială. Atelierul Auerlich s-a numărat printre cele mai importante ateliere fotografice din sibiene. În locația din Heltauergasse/Bălcescu nr. 53 s-au succedat următorii proprietari: 1872-1883 August Meinhardt ; 1884-1887 Julie Herter ; 1887-1916 Wilhelm Auerlich ; 1916-1919 Emil Fischer : 1919/1929 Guggenberger-Mairovits ; Lucardi–Fograscher.”

Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Panorama orașului Sibiu a fost pictată de Franz Neuhauser cel Tânăr 1808. Tabloul se află la Muzeul Brukenthal.
„Franz Neuhauser cel Tânăr s-a născut la Viena în 1763. Studiază artele la Viena. El se va muta la Sibiu odată cu baronul Brukenthal. A rămas important prin remarcabila documentaţie ce a lasat-o Sibiului prin picturile sale. Nenumărate informaţii legate de oraşul Sibiu şi de personalităţile acestuia, pot fi notate prin cercetarea operei artistice a lui Neuhauser. El este cel care va coordona realizarea statuii împăratului Francisc I, cea mai veche statuie din Sibiu aflată şi astăzi în locul original. A fost considerat cel mai important pictor al Transilvaniei la începutul secolului al XIX-lea. Moare la Sibiu în 1836.“ (sursa text: sibiu-atractii-turistice.ro / sursă ilustrație: de.wikipedia.org)

Doi fotografi, trei decenii și 20 de minute pentru veșnicie

Cele trei instantanee au fost realizate în Piața Mică // Kleiner Ring // Kispiac din Sibiu în primul, repectiv al treilea deceniu al secolului al XX-lea.
Prima fotografie a fost realizate de notarul Gustav Theis – senator și viceprimar al orașului Sibiu, la începutul primului deceniu. Gustav Theis a fost cel care a propus și înființat împreună cu renumitul fotograf sibian Emil Fischer, Guido von Kováts, Béla Hanák și Hermann Wagner în data de 17 noiembrie 1904 Clubul Fotografic Sibiu // Photoklub Hermannstadt.

Următoarele două fotografii au fost făcute de renumitul fotograf sibian Emil Fischer în anii 1930 (probabil 1934). Emil Fischer obișnuia sa fotografieze același motiv stradal de două ori într-o perioadă scurtă de timp, o practica des folosită de fotografi în secolul 19 și începutul secolului 20. Intervalul de timp scurs între cele două expuneri a fost folosit de fotograf pentru a schimba plăcuța fotografică negativă (clișeul de sticlă) din apatarul de fotografiat montat pe un trepied din lemn.
Și aceste două instantanee au fost realizate la un interval de 20 de minute, cum ne destăinuie ceasul de pe Turnul Sfatului! Prima a fost făcută la ora 15 și 16 minute iar a doua la ora 15 și 36 de minute.

Turnul Sfatului văzut dinspre Piața Mică / Piața Prințul Carol – Carte poștală tipărită la Editura M. C. Florescu – Craiova – 1945. Fotografia a fost realizată la sfârșitul anilor 1930 (probabil de fotograful sibian Emil Fischer).

Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP din perioada antebelică tipărită la tipografia Jos. Drotleff, Sibiu-Hermannstadt.
„Casa Asociațiunii” sau „Casa Comunității” // „Gesellschaftshaus“ a fost inaugurată în 18 august 1884. Dispunea de o sală mare de concerte, ce putea fi folosită și ca sală de teatru, sală de bal sau pentru diferite întruniri și diverse expoziții. După Primul Război Mondial a fost transformată în Casa Societății ~ Urania unde a funcționat o perioadă de timp un cinematograf. La sfârșitul anilor 1930 clădirea a fost distrusă de un incendiu. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată 1971.
În centrul fotografiei se vede parcela sud-vestică lângă Casa Societății, teren pe care s-a amenajat iarna, timp de câteva decenii, un patinoar. Fotografia alb-negru cu patinoarul a fost realizată 1888 de Oskar Van Zel von Arlon „K.u.k. Artillerie-Ober-Lieutenant im Korps-Artil.-Regiment Nr.12“. (fotografie din arhiva personală)

Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP din perioada antebelică tipărită la tipografia Jos. Drotleff, Sibiu-Hermannstadt.
„Casa Asociațiunii” sau „Casa Comunității” // „Gesellschaftshaus“ a fost inaugurată în ziua de 18 august 1884. Dispunea de o sală mare de concerte, ce putea fi folosită și ca sală de teatru, sală de bal sau pentru diferite întruniri și diverse expoziții.
După Primul Război Mondial a fost transformată în Casa Societății ~ Urania unde a funcționat o perioadă de timp un cinematograf. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată 1971.
După demolarea clădirii cele două statui situate lângă intrarea principală au fost amplasate pe fațada fostului Club al Uzinelor Independența, str. Cetății.

Repere cronologice:
1869-7-29 – 8-7 Zilele Societății ( Vereinstage ) organizate în hala de festivități din Grădina Gerlitzi.
1877-12-23 Deschiderea patinoarului lângă Administrația fântânelor ( Brunnenmeisterei ).

1884-8-18 Inaugurarea Casei Societății ( Gesellschaftshaus ) / au loc Zilele festive ale Societății (Vereinstage).
1885-3-1 Prima Expoziție de Comerț ( Gewerbeausstellung ).
1886-9-9 Expoziție de Comerț ( periodică ).
1887-8-27 Prima Expoziție de Artă ( Kunstausstellung ).
1892-1-20 Conferința Națională Românească ( Rumänische Natinalkonferenz ).
In zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntașii Partidului Național Român ( PNR ) s-au întrunit într-o conferintă extraordinară la Sibiu, alegând ca președinte al partidului pe doctor Ioan Rațiu.
1892-9-23 Casa Societății este legată de rețeaua de curent. Lucrările au fost finanțate de Fabrica Textilă Scherer ( Schererische Tuchfabrik ).
1892-6-29 Expoziție cu articole electrice ( Elektrische Austellung ).
1892-7-23 Conferința Națională Românească ( Rumänische Natinalkonferenz ).
1896-10-22 Zilele festive Săsești ( Sachsentage ).
1903-8-15 Expoziție de Comerț în clădirea Casa Societății și în zona patinoarului.
1911 În Casa Societății este expus avionul „Vlaicu II“.
1920 Casa Societății își schimbă denumirea în Sala Urania după deschiderea cinematografului orășenesc.
1925-11-11 Prima radiodifuzare publică.
1928-1-3 Casa Societății intră în proprietatea orașului Sibiu.
1930 Se schimbă denumirea în Sala Thalia. Cinematograful se inchide după incendiul din 1938.
1938 Clădirea este distrusă de un incendiu în 22 ianuarie.

După deteriorarea clădirii ( incendiată? ) în 1938 ruinele acesteia au fost demolate un an mai târziu și pe locul respectiv s-a început în anul 1939 construcția unui Casinou Militar. Lucrările întrerupte din cauza Războiului Mondial au fost reluate abia la sfârșitul anilor 1960. Zidurile casinoului au fost integrate în noua construcție, Casa Armatei, planificată de arhitectul Paul Veseli.
Casa Armatei a fost inaugurată la data de 6 septembrie 1971.

„es war einmal…“ // „a fost odată…“

 

Trei interioare din Karpathenmuzeum/S.K.V/ // Muzeul Carpatin/S.K.V. înființat de Emil Sigerus 1885: „Romänische Stube ~ Szekler Stube ~ Sächsische Stube“.
Ilustrație din ghidul turistic dedicat orașului Sibiu și împrejurimii // Führer durch Hermannstadt und dessen Umgebung. Ghidul a fost editat de „Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor“ / Secțiunea Sibiu // „Siebenbürgischer Karpatenverein“ S.K.V. / Sektion Hermannstadt“ și tipărit la tipografia sibiana W. Krafft 1896.
Trei fotografii realizate de Emil Fischer cu aceleași interioare. Interior românesc de la Sebeșul de Jos ~ Interior secuiesc ~ Interior săsesc de la Cisnădioara.

* * *

Geschichten aus dem Rosengarten // Povești din Grădina Trandafirilor
(I)

* Atelier Pictură Firme Târgu Vinului 4 *

* Es war einmal eine Schildermaler-Werkstatt // A fost odată un atelier de pictură firme *

Pe vremea când nu existau tehnologiile și materialele necesare pentru realizarea firmelor și reclamelor cu litere tăiate din folii autocolante cu ajutorul unui cutter-plotter, nici inscripții prin procedeul de decupare/ gravare CNC, nici tehnologia tiparului digital și nici reclame cu LED, se afla în Sibiu un atelier de pictură firme bine cunoscut sibienilor în perioada anilor 1950-1980. Atelierul de Pictură Firme, sau cum apare în actele vremii – Atelierul 30 Pictori – aparținea de coop. Igiena Sibiu și se găsea pe strada Târgu Vinului nr. 4.

Fotomontaj realizat cu ajutorul fotografiilor din arhiva personală

Atelierul 30 Pictori se afla într-o clădire veche, ridicată în sec. XV/XVI și modificată la sfârșitul sec. al XIX-lea. Accesul în atelier se făcea prin ușa cu obloane pline din partea dreaptă. Vitrina cu obloane pe axa de mijloc aparținea de asemenea de atelierul de pictură firme. Prin ușa din partea stângă a fațadei se intra într-o încăpere relativ îngustă în care fucționase în anii 1970/1980 o tutungerie și scurt timp o Sifonărie a coop. Igiena.
Atelierul era împărțit în două camere. În prima încăpere, cea mare, se afla atelierul propriuzis, în camera a doua, cea mică cu tavan boltit și dotat cu o sobă de teracotă, se afla biroul. Camera mare avea tavan foarte înalt ceea ce permitea inscripționarea/ pictarea panourilor de dimensiuni mai mari în poziția verticală. Aceasta era posibil deoarece ușa de intrare putea fi deschisă în întregime, inclusiv partea superioară prevăzută cu geamuri (Oberlichter).

Pardoseala din lemn masiv era îmbibată cu resturi de vopsea, ulei de în, leșie și alte materiale folosite de-a lungul timpului în atelier. Acest amalgam de substanțe emana un miros specific, interesant, chiar plăcut pentru unii. De intrai în atelier aveai impresia că pășești într-o lume deosebita, parca de poveste! Cred că această atmosfera aparte, sesizată de oameni străini dar și de prieteni care fegventau mai des atelierul, era generată de aroma specifică atelierului, dar poate și de ambianța fermecătoare emanată de istoria clădirii!
Pentru mine atelierul de pictură firme era un spațiu/ univers deschis, în care frumusețea și tainele unui meșteșug vechi, din păcate pe cale de dispariție, erau transmise din generație în generație, supraviețuind astfel în memoria timpului prin ritualuri și rutina unei meserii trăită zi de zi cu pasiune. Peste un deceniu am avut deosebita plăcerea de a fi parte activ integrată a acestei tradiții!

Ritualul diminieții începea de fiecare dată cu descheierea celor două lacăte, deschiderea obloanelor și aerisirea atelierului prin gemulețul mic din camera din spate, care dădea într-o curte de lumină îngustă. Urma stropirea obligatorie a podelei de lemn cu o stropitoare specială în formă de pâlnie mare pentru a înlesni măturarea prafului depus peste noapte. Bineînțeles măturam și trotuarul din fața atelierului, udat cu aceeași stropitoare, iar iarna curățam cu lopata zăpada căzută peste noapte în fața casei. Nu lipseau nici scurtele conversații cu vecini sau pasanți cunoscuți, iar câteodată mă surprindeam sprijinit în mătura precum ciobanul în bâtă, ascultând povești născute pe buzele oamenilor peste noapte…

~~~o~~~

* Patru Comori ale Camerei de Studiu *

Cele Patru Comori ale Camerei de Studiu (文房四寶 Wen Fang Sì bǎo) sunt uneltele principale ale caligrafiei chineze: pensula, cerneala, hârtia și piatra. Arta caligrafiei chnineze este strâns legată de filozofia daoistă – 道家.

1) Pensula 筆 (bǐ) a fost realizate din păr de capră (pensule moi), blana cozii de nevastuică (pensule dure) și bambus. 2) Cerneala 墨 (mo) se afla în stare solida având aspectul unor batoane fabricată din minerale (grafit sau cinabru) sau din cărbune amestecat cu rășînă de pin. 3) Hârtia 紙 (zhǐ) chinezească era produsă din fibre de plante strivite și amestecate cu apă. Hârtia absorbea foarte repede cerneala. 4) Piatra pentru cerneală 硯 (Yan) era folosită la măcinarea și amestecarea cu apă a batoanelor de cerneală.

În atelierul de pictură firme se foloseau ustensile, materiale și tehnici speciale, mai mult sau mai puțin asemănătoare celor din camera de studii, cu deosebirea că pentru noi cea mai valoroasă comoară nu era piatra de măcinat ci setul de pensule de scris.

Pensule SCHLEPPER folosite în anii 1975 – 1987   ~~~o~~~    心(xīn) inimă – caligrafie chineză realizată 2009

Pensule de scris/ ustensile // Schlepper/ Utensilien || Inscripțiile și picturile erau realizate cu pensule speciale numite Schlepper. Pensulele Schlepper aveau păr lung, fixat într-un cotor/ tub din metal (rotund sau plat) sau într-un cotor tăiat dintr-o pană de gâșcă cu coadă din lemn. Pentru panouri din metal, lemn sau hârtie se foloseau pensule cu păr moale sau tare în funcție de tehnica de scris sau tipul/ caracterul literelor folosite. Pentru reclame pe sticlă se foloseau pensule cu păr natural, moale și lung. Sticla era inscripționată pe verso, etapele de lucru fiind în ordine inversă. Literele prevăzută cu diferite efecte: contur, contur cu umbră, umbră, efect prismatic sau reflex luminos erau realizate/ pictate în straturi, primul strat fiind întodeauna efectul dorit, de exemplu reflex de lumină sau un contur, iar ultimul strat culoarea propriuzisă a literei.
Cele mai frumoase reclame sunt cele realizate cu texte desenate! Dinamica și imperfecțiunea optică a textelor, frazelor, cuvintelor scrise cu mâna liberă este inegalabilă. Armonia unui text desenat cu mâna liberă se naște din jocul și interacțiunea literelor în funcție de poziția în text – litera, înălțimea, spațierea/ spațiul dar și din înclinația, grosimea liniei care urcă sau coboară (dünner Aufstrich / dicker Abstrich) la texte scris cursiv. Se știe că într-un cuvânt scris cu pensula două litere identice din alfabet nu sunt niciodată perfect identice. Această diferență optică între litere identice apare voit mai ales la cuvinte scrise cursiv…
Fiecare avea setul propriu de pensule, pe care îl îngrijea ca lumina ochilor! Întrucât nu existau pensule de scris (Schlepper) în magazinele de specialitate eram nevoiți să le fabricăm din materiale disponibile. Primul lucru care am învățat de la fostul maistru a fost tehnica confecționării unei pensule de scris, cu cotor tăiat dintr-o pană de gâscă cu coada din lemn (sau Schlepper fără coadă pentru trasat linii) dar și transformarea unei pensule obijnuite, cu cotor din metal și coadă din lemn, într-un Schlepper cu păr lung! Această tehnică am dat mai departe viitorilor mei colegi. Tehnica de aurire pe sticlă am furat cu ochii de la maistrul meu. Într-o cutie de carton păstrată sub cheie în dulapul de materiale se aflau ustensilele pentru aurire: pensulă lată (Anschießer), cuțit, pernă perntru tăiat foițe și foițe de aur și argint.

Un mic instrument din metal, deosebit de folositor, nu lipsea din dotarea fiecărui pictor de firme. Era un fel de răzuitor (Schaber) confecționat dintr-o tijă de metal lungă de 15cm prevăzută la un capăt cu un dispozitiv cu șurub pentru fixarea unei bucăți de lamă tăiată dintr-o lamă de ras. Răzuitorul era folosit la retușarea literelor scrise pe sticlă și la crearea unor dungi translucide pe vitrine. De fapt dungile erau rase cu ajutorul răzuitorului din suprafața de vopsea albă aplicată cu o zi înainte pe geamul/ vitrina de sticlă. Stratul subțire de vopsea, prelucrat/ stufuit (gestupft) cât timp era înca ud cu o pensulă rotundă/ mare, avea un efect „asemănător” celui obținut astăzi cu folie decorativă geam.
Pe vremea aceea nu lipsea în atelierele de decor și pictură firme renumitul suflici, un accesoriu universal folosit la pulverizarea lichidelor. Pulverizatorul (Mund-Zerstäuber) original era inscripționat pe extremitatea lată, cea în care se sufla, cu textul în limba franceză „souffle ici” – suflă aici – suflici ::)

Vopsele/ lianturi // Farben/ Bindemittel || Vopselele folosite pentru scris și vopsit erau pe bază de ulei de în. Pentru texte scrise cu pensula se foloseau culori pe bază de ulei în tuburi, procurate de la Fondul Plastic Sibiu. Erau culori de calitate foarte bună, folosite în atelierele de pictură de artiști amatori sau profesioniști. Culorile de ulei din tuburi se diluau cu medii pe bază de ulei (ulei de în fiert) și esențe de petrol (petrosină, terpentină/ terepentină). Pentru litere de dimensiuni foarte mari vopseaua din tuburi era amestecată cu vopsea pe bază de ulei din cutii. Panourile de sticlă sau tablă erau vopsite cu vopsele pe baza de ulei ambalate în cutii/ recipiente metalice. Vopselele și materiale inflamabile se aflau sub cheie depozitate în doua dulapuri din metal. Bineințeles exista echipament de protecție contra incendiilor format din stingător de incendiu, găleți, lopate și ladă cu nisip. Fumatul în atelier era strict interzis!
Fiecare avea propriul șevalet și scaun de materiale. Pe scaunul de materiale, prevăzut cu un sertar în care se păstrau pensulele de scris și alte ustensile, se afla o cutie îngustă din lemn, câteva cutii mici din metal și o bucata de sticlă. În cutia din lemn se aflau la îndemână două sticluțe (inițial sticluțe de sirop pentru tusă cu dopuri din plastic) din care una era umplută cu ulei de în fiert și una cu petrosină (cu dop găurit!), creioane, cretă, metru pliant, sfoară pentru trasat linii (Schlagschnur) ș.a.
Vopseaua pentru scris se pregătea/ amesteca cu un cuțit de paletă pe placa de sticlă. Vopselele necesare pentru lucrări efectuate în afara atelierului erau transportate în cutii mici din metal. Aceste cutii (inițial conserve de pastă de roșii) aveau mărimea perfectă pentru a fi ținute în mână împreună cu așa-numitul malștoc (Malstock). Malștocul, un băț din lemn, lung de peste un metru, prevăzut cu un ghemotoc de stofă fixat la un capăt, se folosea la trasat contururi, linii drepte dar mai ales la sprijinirea mâinii care ținea pensula de scris. Grosimea ghemului corespundea pe o parte a bățului cu grosimea unui deget, ceea ce permitea poziționarea malștocului exact paralel cu suprafața pe care se trasa cu pensula/ Schlepper o linie dreaptă/ contur. Cutiile mici cu vopsele rămase de la comenzi erau umplute cu apă și păstrate pe un raft special lângă o cutie de metal pentru spălat pensule, un decantor cu sită umplut cu petrosină și prevăzut cu un o spirală pentru fixat pensule. Stratul de apă deasupra vopselei de ulei împiedica uscarea acesteia. Pentru comenzi noi cutiile mici erau curățate de resturile de vopsea prin arderea acestora.

Pe lângă vopsele pe baza de ulei se foloseau și două lacuri cu uscare rapidă: bronz auriu și bronz argintiu.
Bronzul auriu era folosit pentru inscripționări deosebite, dar mai ales la trasat contururi/ linii ornamentale pe anumite mărci de motociclete, cu o pensulă specială (Schlepper) cu cotor din pană de gâscă fără toc de lemn.
Bronzul argintiu se folosea în primul rând la inscripționat panglici funerare confecționate din hârtie neagră cu texte scrise cursiv cu pensule late.

Materiale/ tehnologii // Materialien/ Technologien || Majoritatea reclamelor montate pe fațadele clădirilor, deasupra magazinelor (firme) sau pe pereții laterali (laterale) erau confecționate din placi de sticlă montate într-o ramă de lemn sau din panouri de tablă. Panourile reclamelor noi și vechi au fost livrate în atelier unde au fost vopsite în poziție orizontală, culcate pe șipci lungi așezate pe două capre/ bocuri din lemn (bocuri = Böcke). Se aplicau două straturi de vopsea pe bază de ulei de în cu o pensula rotundă cu păr lung, la un interval de uscare de 24 de ore. Al doilea strat de vopsea era prelucrat/ finisat/ netezit cu așa-numitul „Vertreiber”, o pensulă lată cu păr moale folosită pentru netezirea perfectă a stratului de vopsea proaspăt aplicat. Caprele și șipcile din lemn erau folosite ca suport la diferite procese de lucru, dar mai ales pentru a fixa/ sprijini rama din lemn lunga de 4 m, pe care se poziționau reclamele formate din mai multe placi de sticlă, pregătite pentru inscripționare (vezi fotografia alb-negru).
Pe lângă lucrări realizate pe materiale noi (sticlă, tablă ș.a.) se reimprospătau inscripțiile vechi sau se refoloseau (bineînțeles la cererea clientului) materialele reclamelor vechi pentru comenzi noi. Vopseaua veche de pe panourile din sticlă se înlătura cu o soluție alcalină – leșie lichidă – diluată după cerințe în apă! După răzuirea stratului vechi de vopsea și leșie cu o spatulă, sticla era spălată bine cu apa și curățată pe ambele părți cu cretă de munte.
Reclamele pe sticlă erau inscripționate pe verso/ dosul plăcilor de sticlă. În funcție de aspectul dorit textele puteau fi realizate în două feluri: desenate artistic, cu mână liberă sau construite exact/ corect, cu riglă și compas. Textele desenate erau schițate cu cretă, cu mâna liberă direct pe fața sticlei. Pentru texte construite se foloseau șabloane din hârtie, desenate cu creion pe față, copiat pe dosul hârtiei prin intermediul unei mese iluminate și poziționate în spatele panoului de sticlei.
Pentru reclame cu inscripționari complexe sau de serie mare din materiale opace (tablă/ lemn/ plăci compozit/ PVC) se foloseau șabloane de desen confecționate din hârtie subțire sau hărtie transparentă/ hârtie calc – așa-numitele pause (Pausen). Contururile literelor desenate pe hârtie erau perforate din spate cu un dispozitiv special (cu rotiță mică cu dinți ascuțiți, sau ac gros montat într-un toc de lemn) și transferate cu ajutorul unui praf alb, prin intermediul unui săculeț umplut cu vată pe suprafața materialului pregătit.
Pentru realizarea efectelor decorative speciale, care creau iluzia fibrei lemnoase (Holzmaserung) sau imitau structura marmurei, se foloseau pensule de diferite forme și mărimi, cu păr tare sau moale (Spitzpinsel, Plattpinsel, Rucker, Modler / Vertreiber), burete și un pieptene din cauciuc. După aplicarea și uscarea primului strat se aplica un al doilea strat de vopsea de contrast prelucrat (în tehnica fladern) în funcție de efectul dorit.

De la maistrul Friedsam am învățat și tehnica picturii aplicată pe sticlă prin procedeul de transfer numit abțibild // Abziehbild. Pictura nu se realiza direct pe placa de sticla, ci pe un suport, de obicei o hartie subțire impregnată cu o substanță cleioasă solubilă în apă. Cleiul folosit se prepara din pulbera alb-gălbuie – dextrină. După aplicarea și uscarea adezivului pe hârtie se picta motivul cu vopsele de ulei din tuburi. După uscarea vopselei se introducea foaia cu pictura într-un lighian cu apă caldă și în momentul în care cleiul începea să se dizolve se transfera pictura pe sticlă. Grosimea picturii, realizată din mai multe straturi, împiedica deformarea acesteia la transferare. Apa aflată între sticlă și stratul de vopsea era eliminată cu o foaie de hârtie și o rolă presoară.
O lucrare în tehnica abțibild am realizat la începutul anilor 1980 pentru atelierul de reparații încălțăminte din Piața Mică 23 al coop. Timpuri Noi / Sibiu. Pe fațada clădirii se aflau reclame din anii 1960 cu modele vechi de încălțăminte pictate pe sticlă în tehnica abțibild. Întrucât picturi în tehnica abțibild erau relativ scumpe (se calcuta la mp) am fost însărcinat doar cu prelucrarea lateralei din partea dreaptă, pe care am înlocuit pictura unui pantof model vechi, cu o pictură nouă realizată în tehnica abțibild reprezentănd un pantof de bărbat la modă ::)

Piatra cu pistil pentru frecat pigmenți // Steinplatte mit Reibstein/ Läufer || Piatra din atelier era o placă/ lespede pătrată de 40x40cm și 4cm grosime pe care se afla o adancitură rotundă în care se zdrobea, freca materialul/ pigmentul cu un fel de pistil, o piatră dură de formă conică, înaltă de c.15cm cu baza netedă, numită Läufer (alergător). În funcție de pigmentul prelucrat – mineral natural sau pigment artificial – pulberea era amestecată cu diferite lianturi: ulei de uscare de nuc sau de în, emulsie din ou, ulei sau apă. Am folosit doar o singură dată piatra din atelier la pregătirea unei paste speciale care înlesnea uscarea vopselei folosite.

~~~o~~~

* Povești din Grădina Trandafirilor *

Strada care poartă din 1921 numele Târgu Vinului apare în documentele vechi sub denumirea de: Of(auf) dem Anger (Pe pajiște), Kleiner Anger (Mica pajiște), Weinanger (Târgul Vinului). La intersecția străzii Târgu Vinului (Weinanger) cu str. Târgu Peștelui (Rosenager) se află o mică piață de formă triunghiulară. Puțini stiu că pe locul acestei piețe se afla în trecut o grădină frumoasă numită Grădina Trandafirilor // Rosengarten, nume de la care se trage și denumirea germană a străzii Rosenanger, astazi str. Târgu Peștelui. Terenul pe care se afla Grădina Trandafirilor era cunoscută sibienilor din perioada interbelică sub denumirea de Piața Brânzei, deoarece era locul unde veneau cei din Mărginime cu produse din prelucrarea laptelui, dar și cu produse de lână – în piața situată lângă fabrica de brânză de pe str. Târgu Vinului 6!

Deoarece fumatul în atelier era strict interzis, noi fumătorii, trăgeam din când în când o țigară pe treptele atelierului, de unde aveai o privire de ansamblu peste piața. Așa fumând în pragul ușii, câteodată șezând pe lada de gunoi, aveai senzația că te afli într-o loja de teatru sau cinematograf vizionând solitar povestea clipelor turnată și derulată sincronizat ca o peliculă holografică pe platoul de filmare, sub ochii regizorului. O piesă reală jucată pe o scenă, într-o piață sau – la strada – noastră, parcă inspirată din neorealismul italian postbelic. De fapt erau povești trăite clipă de clipă de NOI – persoane/ personaje/ protagoniști/ eroi principali/ vecini, cunoscuți, prieteni de drum, călători en passant sau perechi – trecători – prin fața ochiului privitorului, el însuși parte din povestea magică.

Vis à vis de atelierul nostru, în casa Targu Vinului 1 trăiau cei din familia (clanul) Manole și Bozdoc (Bebe / Ovidiu).
Clădirea noastră avea spre stradă la parter două uși și o vitrină cu obloane. Prin ușa din partea dreaptă se intra în atelierul nostru, prin ușa din partea stângă intr-o camera îngustă în care funcționa în anii 1970/80 o tutungerie. Între atelierul de firme si tutungerie se afla o ușă zidită! După desființarea tutungeriei s-a mutat în spațiul respectiv sifonăria coop. Igiena de pe str. 9 Mai (Elisabetgasse). Sifonarul Rühn era tatăl cunosutei gimnaste cu renume international Melitta Rühn, cea care a castigat o medalie de aur la Campionatul Mondial de gimnastica la Fort Worth 1979 și o medalie de argint și doua de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980.
La parterul imobilului de la nr. 2, în camera din partea stangă a clădirii, se afla în anii 1930 măcelăria lui Wolf Hans. La începutul anilor 1980 s-a mutat în același spatiu comercial Atelierul de reparații radio și televizoare al coop. Tehnica Nouă de pe str. 9 Mai. În atelierul respectiv lucrau electrotehnicienii Dan L., Mircea R., și Cornel F. Între atelierul nostru și atelierul de reparații radio se afla de asemenea o ușa zidită, care în trecut permitea trecerea dintr-o casa în cealaltă!
La adresa Târgu Vinului 6 se afla în perioada interbelică restaurantul MEȘTERUL MANOLE deschis de Simion Manole 1928. Într-o reclamă comercială din anii 1930 se poate citi următorul text: „La restaurantul MEȘTERUL MANOLE se mănâncă și se bea bine și ieftin. Singurul local preferat și de toți intelectualii satelor! SIBIU Târgul Vinului 6”. În perioada postbelică a funcționat în clădirea respectivă restaurantul/ bodega CARPAȚI, renumit pentru ciorba de burtă și alte specialități culinare. Din când în când ne ospătam cu de-ale gurii bunătăți de la restauranrul Carpați, pregătite și de bucătarul Samy. În zile de târg restaurantul era plin ochi iar vara nu găseai masa libera pe terasa trotuarului. Mai ales în zilele de târg intra unul sau altul îmbrăcat în haină neagră, cămașă alba strânsă la brâu cu un șerpar lat din piele maro, pălărie neagră cu boruri mari pe cap, un zîmbet sub mustață și un sac plin cu oale și cratițe în mână, întrebând politicos daca are voie să-și lase marfa la noi în atelier… unde știa că este în siguranță. După ce mânca bine și bău o bere două la Carpați romul nostru (atunci toți foloseau expresia țigan) se întorcea în atelier, iși lua sacul și pleca cu un mulțumesc domnule sau domnișorule pe buze ::)

În clădirea Târgu Vinului 5, cu extindere la parterul clădirii de la nr. 7, se afla în anii 1970 un atelier de croitorie. După desființarea croitoriei s-a mutat în spațiul respectiv atelierul decor al Intreprinderii 13 Decembrie, unde lucra scurt timp bunul meu prieten Dan D.
În casa de la nr. 8 (după unii casa cu cel mai abrupt/ ascuțit acoperiș din Sibiu) exista timp de câțiva ani un atelier de reparații frigidere a fabricii de frigidere Arctic. La etaj locuia un sas bătrân de la care am cumpărat un frac negru, original, confecționat la croitoria lui Julius Kvanka de pe str. 9 Mai 51-53 (Elisabethgasse). Pe partea cealaltă a străzii, la nr. 9 exista un atelier mic de reparații ceasuri! Vis à vis de atelierul arătoasei ceasornicărițe Magda, în clădirea Târgu Vinului 10, se afla atelierul DECOR de la OCL (ICL) Alimentara, responsabil cu decorarea vitrinelor și magazinelor alimentare din Sibiu. Cu decoratorii de la alimentara am împărțit de-a lungul timpului amintiri dragi… cu șefa dna Agnes J., Petru I., Mihai Z., Dan D., Tanta C., Uca Z., și bineînțeles prietenul Liviu S... Vitrinele și interiorioarele magazinele alimentare erau decorate cu mare profesionalitate și fantezie artistică! Obiectele și textele volumetrice folosite la decorare erau confecționate mai ales din polistiren, prin decupatre dintr-o placă cu ajutorul unui aparat cu fir cald, dar și din carton (duplex) și alte materiale.
La parterul clădirii de la nr. 14 se afla atelierul fotografic FOTO FILM al coop. Tehnica Nouă, pentru care Richard a pictat la sfârșitul anilor 1979 o firma pe sticla cu design interesant, reprezentând o rola de film derulată, care era inscripționată cu denumirea atelierului. După un timp firma a fost reinoită, dar designul nostru refolosit nu a fost prea reușit. Richard a pictat și reclama atelierului fotografic FOTO-LUX-COLOR (în trecut atelierul renumitului fotograf sibian Emil Fischer) care se afla în clădirea din curtea imobilului str. N. Bălcescu 3. Clădirea Târgu Vinului 11 colț cu Piața Koroana aparținea Asociației măcelarilor din Sibiu (Hermannstädter Fleischhauergenossenschaft).
Piața de la intersecția străzilor Târgu Vinului, Turnului, Faurului și V. Tordășeanu este cunoscută sub denumirea de Coroana // Krone. Numele provine de la hotelul-restaurant KRONE / COROANA care se afla în prima jumătate a sec al XX-lea în clădirea str. Târgu Vinului 16. În perioada anilor 1960-1990 a funcționat in clădirea respectivă restaurantul cu autoservire TIMIȘ, primul „împinge tava” în Sibiu.

Daca ne îndreptăm pașii spre intersecția str. Târgu Peștelui cu str. Masărilor (Rosmaringasse) văd în fața ochilor un om în vâsta cu mâini de aur care avea un atelier de reparații biciclete pe str. Măsarilor 13 – maistrul mecanic Rudolf Nussbächer. Mă fascina atelierul plin de piese și aparaturi vechi, dar mai ales tehnica și precizia cu care lucra; de exemplu când centra o roată de biciletă. De la dânsu am cumpărat un far vechi bicicletă cu sistem de suspensie, o sonerie specială (de speriat căini) prevăzută cu un cilindru rotator cu camere pentru gloanțe oarbe, două manșoane strunjite din lemn, o șa lungă din piele cu arcuiri laterale ș.a., folosite la restauraea bicicletei Möve.

Mă intorc pe Târgu Peștelui în curtea de la nr. 1, unde se afla o brutărie mică, de unde cumpăram o pâine de casa excelență. Bineînțeles trebuia să aduci făina de acasă, dar primeai/ cumpărai o pâine caldă foarte gustoasă.
La parterul imobilului Târgu Peștelui 3 se afla atelierul de reparații instrumente muzicale al lui Dieter Seiler, succeseorul lui Franz Belohlawek. Familia Belohlawek locuia în anii 1930 la acceași adresă, str. Târgu Peștelui 3 (numărul vechi 5), clădire în care bătrânul Julius Belohlawek avea un atelier de fabricație biliarde (Billardmacher). Dieter a plecat în anii 1980 în Germania unde a deschis un nou atelier de reparații instrumente muzicale. La începutul anilor 1990 l-am vizitat împreună cu Richard în atelier. Pe partea dreaptă a clădirii se afla un mic atelier de reparații încălțăminte unde lucra pantofarul Orășteanu.
În casa de la nr. 5 se afla crâșmă LA POENARI, adresă la cere trăgeau căruțele celor de la sate.

În clădirea Târgu Peștelui 8 se afla un hotel cu restaurant în perioada interbelică. Peter Gündisch, proprietarul hanului (Gasthof), decorase fațada la etaj cu o frescă reprezentând un tânăr cu un păhar de vin în mâna dreaptă, stând sub o boltă de viță de vie. Lângă hotelul restaurant, în clădirea de la nr. 10 se afla sediul poliției în anii 1950.
La parterul clădirii str. Târgu Peștelui 12A se afla atelierul DECOR al coop. Igiena Sibiu, unde lucrau colegii decoratori Dan J., Dan M., Dumitru (Nea Puiu) N., Zink Fritz, Mache, Hette și alții.
Vis à vis, în casa str. Târgu Peștelui 11, colț cu str. Dogarilor (Bindergasse), se afla o băcănie/ brutărie (Greising?) în perioada interbelică.
La capătul nordic al străzii Târgu Peștelui, în clădirea de la nr. 15, exista scurt timp o tocilărie, un atelier de ascuțit cuțite și alte obiecte casnice al coop. Igiena Sibiu. Vis à vis, la nr. 16, se afla atelierul de tâmplărie al coop. Munca Tâmplarilor. Atelierul era dotat cu mașini și utilaje vechi, preluate la naționalizare din atelierului lui Josef Datky. În clădirea respectivă deschise Andreas Rieger în anul 1868 un atelier de forjă. Bătrânul Datky cumpărase casa și atelierele în jurul anului 1890 de la Andreas Rieger și confecționa caroserii din lemn pentru trăsuri. Casa de la nr. 16 este imobilul în care s-au pus bazele întreprinderii Rieger din care s-au format Uzinele Independența și I.P.A.S.
Josef Datky junior locuia în clădirea din partea stangă a curții, unde avea un atelier de tâmplărie la demisol. Cu toate că era bătrân, cred că avea aproape 80 de ani, confecționa în atelierlul propriu mobilier în stil țărănesc săsesc, pe care le vopseam și pictam manual cu motive florale.

Dincolo de dispariție // Jenseits des Verschwindens || În anul 1984 am avut deosebita plăcere de a face cunostiință cu fotograful sibian Josef Fischer, fratele vitreg al renumitului fotograf Emil Fischer. Josef (Pepi) Fischer a realizat o serie remarcabilă de fotografii etnografice dar și fotografii inedite cu motive montane. Într-o zi a apărut în ușa atalierului și m-a întrebat daca doresc să cumpăr reproduceri fotografice cu Sibiul vechi. Bineințeles am cumpărat la repezeală vreo 30 de fotografii alb-negru (10 lei poza) ștampilate pe verso cu numele lui. Din păcate nu l-am mai întâlnit iar astăzi îmi pare rău că atunci nu am cumpărat mai multe fotografii. În anul 1985 a decedat.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul materialul video filmat de Lorenz Thal 1989 aflat în arhiva familială

* Comenzi/ lucrări realizate în perioada anilor 1975/1987 *

Atelierul de Pictură Firme str. Târgu Vinului 4 executa la comandă reclame, firme, panouri pentru instituții de stat/ întreprinderi, fabrici, cooperative, școli dar și pentru persoane particulare din Sibiu și împrejurime.
Inscripționările și picturile au fost realizate manual, fară mașini sau utilaje ajutătoare, pe diferite tipuri de materiale puse la dispoziție de clientelă. Pe lângă lucrări efectuate în atelier se executau și lucrări pe teren, cum ar fi reclame pictate pe vitrine, geamuri, uși sau inscripționări autovehicole comerciale si utilaje.
Chiar dacă programul de lucru era zilnic de la ora 7 până la ora 16 (opt ore cu o oră pauză de masă) eram dimineața cel puțin cu un sfert de oră mai devreme prezent în atelier, și nu de puține ori lucram ore suplimentare, când o lucrare începută trebuia încheiată în aceeași zi! De fapt nu erau ore suplimentare deoarece nu erau compensate cu ore libere și nici cu adăugarea unui spor la salariu. Salarile noastre erau calculate procentual (33%) din volumul de comenzi realizate de fiecare în parte în acord individual. Cu alte cuvinte, neexistând salar de bază minim garantat, fiecare dintre noi începea lunar cu zero lei/ salar și-și realiza noul salar prin muncă, angajament și talent personal. Eu primeam un mic obolus sub formă de spor de responsabil, bineînțeles calculat procentual doar din realizările colegilor mei.

În perioada anilor 1970/1980 am realizat o gamă variată de comenzi: firme și laterale din sticla și materiale opace :|: firme și reclame pentru atelierele coop. Igiena :|: firme și reclame pentru cooperativele Technica Nouă / Textila / Timpuri Noi / Munca Tâmplarilor :|: panouri de protecție contre incendiilor PCI și Protecția muncii PM pentru intreprinderi sibiene :|: firme și reclame pentru magazine și complexe alimentare :|: panouri pentru Muzeul Tehnici Populare din pădurea Dumbrava :|: panoul de orientare, cu drumuril și cabane din Păltiniș :|: panouri orientative/ informative pentru arterele principale de acces în oraș :|: lozinci și pancarde :|: panouri de Absolvenți ș.m.a.

Povești păstrate în sertarul cu amintiri:

ION: Blestemul pământului, blestemul iubirii || În 1977(78) am realizat împreună cu Richard o serie de inscripționări de firme și reclame pe clădiri și culise pregătite pe platoul de filmare din piața centrală a orașului Miercurea Sibiului (Reußmarkt) pentru filmul ION. Cu aceasta ocazie am avut deosebita plăcere de a întâlni pe directorul filmului Ion Florin (împreună cu soția lui), actorul Ion Besoiu (în rolul preotului Ion Belciug), Gert Brotschi (ca soldat austro-ungar) și echipa de producție/ filmare… arhitecții, tehnicienii, constructori decoratori. Țin minte o scenă hazlie petrecută într-o seară pe când ne întorceam la Sibiu împreună cu câțiva „colegi de platou”. În timp ce autobuzul aștepta la o barieră de cale ferată colegii (pesemne foarte obosiți) încercau să deslușească enigma unui pom fructifer aflat lângă drum. Explicația dată de unul din protagoniști a fost acceptată în unanimitate: „este un pom de țuică de prune” ::)

Mersul Trenurilor || Un panou mare de sticlă, inscripționat cu informații/ texte legate de plecările și sosirile trenurilor în gara Sibiu, se afla în vitrina Agenției CFR str. Nicolae Bălcescu 6. Schimbarea textelor era specialitatea colegei noastre Marga. Cu răbdarea și concentrația necesară ștergea cu lama și rescria/ actualiza textele de pe panoul de sticlă (vopsit pe verso cu vopsea alba) cu litere negre de c. 8-10mm. Actualizarea panoului cu mersul trenurilor era o lucrare rentabilă deoarece manopera de inscripționare se calcula și în funcție de numărul literelor scrise ::)

Stadionul Voința || La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 am vopsit și inscripționat mantinela stadionului Voința cu diferite reclame/ texte pentru cooperativele sibiene. Lucrările au fost coordonate de dl Cristea de la stadionul Voința, o persoană carismatică, binecunoscută sibienilor și datorită automobilul alb Ford Taunus (adaptat infirmității). În 1978 am vopsit și inscripționat mantinela stadionului împreună cu Marga și Richard iar în anii 1980 cu Marga și Erwin.

Liceul Industrial Alimentar (LIA) || la începutul anilor 1980 am realizat o serie de panouri pe sticlă cu schema procesului de fabricare al berii pentru laboratorul Liceului Industrial Alimentar / Sibiu din Terezian. Întreaga instalație schematică era pictată pe dosul a mai multor panouri de sticle montate pe casete din metal înzestrate cu beculețe legate în circuite electrice. Conductele și aparatura necesară erau lucrate/ pictate negativ în culori diferite, transparente, pe un fundal negru și puteau fi luminate din spate, în funcție de circuitele de producție. După montarea panourilor pe pereții din clasa de chimie (laboratorul de chimie?), doamna profesoara/ directoarea mi-a prezentat instalația iluminata!

O noapte furtunoasă || Într-o după-masă, așa pe la sfârșitul anilor 1970, s-a oprit un ARO în fața porții mele. Din mașină au coborât doi indivizi bine-crescuți și m-au invitat politicos să petrec câteva ore creative împreună cu colegii mei la Intreprinderea Balanța din Sibiu. Am înștiințat colegii și am plecat la atelier pentru a pregăti materialele necesare. Pe drum am intrat la magazinul Cibin (fostul Friedsam) de unde am luat o sticla de elixir pentru diluarea orelor nocturne. De la atelier ne-am deplasat cu Richard și Marga în Dacia ei 1100 la intreprinderea Balanța din Lazaret, unde am fost primiți cu brațe deschise și o lozincă de aproximativ 20m lungime pregătită pentru inscripționat. Lozinca compusă din vreo 10 panouri (dimensiune c. 2×1,5m) vopsite în roșu se afla într-o hala mare de producție. Făcând abstracție de textul inscripționat a fost o comandă așa pe placul nostru. Fiecare dintre noi trei știa ce trebuie făcut! În timp ce eu am schițat/ construit/ desenat textul cu cretă albă pe panouri Richard a început cu conturarea literelor cu vopsea albă iar Marga a umplut și finisat literă cu literă. Pe la ora 3 dimineața am terminat împreună inscripționarea panourilor și sticla cu elixirul nocturn. Pe lângă noi trei (de la atelierul de pictură firme) se învârteau o sumedenie de indivizi în jurul lozincii. Unul dintre ei se dădea mare cu sfaturi pe lângă colega noastră. După ce Marga l-a rugat de câteva ori să înceteze cu bla bla-urile, iar tipul impertinent a contiuat, draga noastră colegă s-a înfuriat și a urlat la el: „daca nu taci iți trag una cu malștocul peste cap de iți zboară ochelarii de pe nas”… și individul a dispărut ::)
Lozinca aruncată pe geamul istoriei a fost una dintre cele mai rentabile comenzi realizate în așa scurt timp de atelierul nostru. Oricum panourile au fost fabricate în zadar deoarece cel mai iubit fiu nu ne-a vizitat burgul…

Asfințire: Frescă Tarkowskiană || La mijlocul anilor 1980 am inscripționat pentru o întreprindere din Sibiu vitrina unei filiale din Mediaș. Deplasarea la Mediaș a fost efectuată cu autoturismul prietenul meu Dan D. însărcinat cu decorarea vitrinei magazinului respectiv. Seara, în drum spre casă, ne-am oprit în satul Târnăvioara din comuna Târnava pentru o scurtă vizită la prietenul nostru comun, pictorul de biserici Eugen P. care picta pe vremea aceea interiorul bisericii ortodoxe din localitate.
Satul era cufundat în beznă. Siluetele caselor se pierdeau în lumina farurilor micuțului Fiat 500. După ce am rătăcit prin sat ne-am oprit și întrebat de drumul spre biserica ortodoxă. Țin minte că bisericuța se afla pe partea stangă a unei ulițe care urca și se pierdea undeva în negura nopții. Dan a oprit mașina cu farurile aprinse, orientate spre lăcașul sfânt. O liniște neobijnuită se lășase peste sat și noi. Am deschis ușa bisericii și am pășit într-o lume ireală.
Bezna furișată în bisericuță, se ascundea de lumina unui bec montat într-o lampa provizorie care își arunca lumina spre peretele din partea stângă a ușii de intrare. Pe o schelă din lemn ridicată în fața peretelui luminat stătea Eugen și aplica tencuială pentru fresca începută. Hârtia cu desenul sfântului se afla fixat pe peretele alăturat. Era tărziu și amicul nostru obosit se grăbea să termine partea lucrării începută așa că am zăbovit doar scurt timp în atmosfera unei scene parcă tăiată din filmul Andrej Rubljow regizat de marele Tarkowski.
În tinerețe eram vecin cu Eugen Pomeran și de fiecare data când ne întâlneam mă saluta cu un „servus pretene“. Absolvise Liceul de Arte Plastice cu doi ani înaintea mea (prima promoție). Eram fascinat de pictura sa expresiva, în care se oglindea și firea lui deosebită – ceva între van Gogh și Gauguin. La sfârșitul anilor 1980 l-am vizitat o ultimă dată acasă. După câteva păhare de vorbă pretenul Eugen a scos de sub pat o pictură realizată în ulei pe carton reprezentând o scena din viața unei familii da săraci, și mi-a destăinuit că a simțit nevoia de a picta ceva pământesc/ palpabil/ uman! Trebuie să recunosc, era un tablou excepțional! Cine cunoaște povestea picturii Mâncătorii de cartofi înțelege ce am simțit privind tabloul pretenului meu Eugen.

~~~o~~~

Lucrări de examen realizate manual pe diferite materiale în tehnici speciale în anii 1988-1990

~~~o~~~

* Colegi de atelier/ prieteni de drum *

După plecarea lui Radu G. și emigrarea lui Johannes Friedsam am preluat atelierul de firme. Împreună cu draga mea colegă Marga C. și noul coleg Richard W. am continuat tradiția picturii de firme și reclame în atelierul din str. Târgu Vinului 4 timp de peste un deceniu. După emigrarea lui Richard am găsit doi succesori calificați în persoana lui Hans-Martin S., și Erwin Sch.
Relațiile interpersonale bazata pe respectul și încrederea reciprocă au generat o atmosferă colegială într-un mediu de lucru productiv – cheia succesului nostru!
Fotografia realizată în 5 ianuarie 1979 în fața atelierului de pictură firme str. Târgu Vinului 4 este singura poză din perioada anilor 1975-1987 în care apar împreună cu Marga și Richard. Colega noastră Marga a trecut în neființă.

Cu Richard mă leagă o prietenie pe viață. Momente imortalizate cu obiectivul aparatul de fotografiat 1986 în Sibiu și 1991 împreună cu Marga și Richard pe treptele atelierului wagner grafik în Nürnberg!

* Meseriași care au lucrat la atelier de Pictură Firme str. Târgu Vinului 4 *

În perioada anilor 1960-1987 au lucrat în atelierul de pe Târgu Vinului 4 pictorii de firme: Ladislaus (Latzi bácsi) Fleischer (șef secție ~1960~1972), Heinz R., Kurt W., Hollinek jun., Johannes (Hansi) Friedsam (șef secție ~1972-1977), Marga C., Rudi F., Radu G., Richard W., Hans-Martin S., Erwin Sch.

Fotografii alb-negru realizate în atelierul de pictură firme în anii 1960, pe schela din lemn în fața ceasului de la Biserica Evanghelică din Sibiu 1956 (unde se vede dl Hollinek sen. lângă dl. Fleischer) și pe scările Aurarilor 1964 (unde apare dl Fleischer împreună cu bătrânul Hollinek și fiul acestuia.).

Pictori de firme din Sibiu la o petrecere organizată la restaurantul VENEȚIA 1963. În fotografie apare pictorul de firme Ladislaus Fleischer (al doilea din partea stângă) împreună soția Mathilde/ Tilli Fleischer (doamna din mijloc). În spatele Matildei stă pictorul de firme Nicolae Tălmăcean(?). Aceste 5 fotografii alb-negru din arhiva familiei Fleischer au fost puse la dispoziție de verișoara Alice, fiica unchiului meu Latzi bácsi!

~~~o~~~

Reclame comerciale inserate în cărți de adrese tipărite în prima jumătate a sec. al XX-lea

~~~o~~~

* Firme și Reclame realizate în Sibiu în sec. XVIII-XX *

O scurtă istorie despre firme și reclame realizate în orașul Sibiu // Hermannstadt // Nagyszeben în perioada sfârșitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. XX. Textele au fost traduse în limba română din capitolul intitulat „In den Gassen” // „Pe ulițe” din cartea renumitului etnogrfa, colecționar și istoric sibian Emil Sigerus – „Vom alten Hermannstadt” // „Despre Sibul vechi” (vol I/1922):

„În timp ce în ultima jumătate a sec. al XIX-lea, pavajul drumurilor a sporit curățenia și străzile au primit un aspect mai plăcut, culorile clădirilor, dimpotrivă, au devenit mai monotone și mai plictisitoare datorită fațadelor zugrăvite mai ales în gri-maro sau verde. În trecut șirurile de case obișnuiau să ofere imagini prietenoase și colorate datorită fațadelor care alternau în nuanțe de galben, verde, roșu șau albastru; în plus, în perioada Biedermeier existau clădiri zugrăvite în violet și alb-negru.
În 1868 clădirile de pe str. Cisnădiei // Heltauergasse, aflate pe partea cu numere impare* și anume nr. 1-31, aveau următoarele culori: verde deschis; mov cu verde și alb; negru grafit cu alb; roz carmin; galben; roșu; galben; verde; verde; galben deschis; negru grafit cu alb; roz; verde deschis; maro de ciocolată; galben; verde. Pe partea opusă (nr. 2-16) aveau următoarele culori: galben; verde; galben; verde; verde deschis; roz; galben; gri. Rozul și carminul erau culori des folosite pentru zugrăvirea fațadelor clădirilor în Sibiu, în timp ce casele vopsite în albastru erau mai rare. [*aflate pe partea cu numere impare: aici Sigerus se referă la numerotarea nouă a străzii Heltauergasse efectuată 1872, când clădirile pe latura vestică au primit numere pare și cele pe latura estica numere impare. În 1868 clădirile aveau numerotare continuă!]
Numeroasele reclame pictate se potrivesc perfect cu imaginea plăcută creată prin alternarea culorilor fațadelor. Influența vieneză era evidentă. Poetul H. C. Andersen a scris: „Piețele mai mari din Viena și străzile principale oferă aspectul unei galerii cu picturi; fiecare magazin are raclama proprie frumos pictată”. Străzile din Sibiu nu aveau o decorație atât de bogată, deoarece nu existau atâtea magazine ca la Viena… totusi, aproape fiecare magazin din Sibiu avea o reclamă proprie, pictată intr-o maniera mai mult sau mai puțin artistică…”
Articolul întreg se poate citi la link-ul accesat jos.

Fotografia color arată reclama la coniacul Czuba-Durozier de pe fațada clădirii str. Mitropoliei 26 (Fleischergasse), realizată în perioada antebelică pentru magazinul lui Hans Balthes.

~~~o~~~

* Firme și Reclame luminate cu becuri electrice și tuburi de neon *

În ultimile două decenii ale sec. 19 apar și la Sibiu primele clădiri iluminate cu ajutorul curentului electric. În anul 1895 are loc adunarea constitutivă a uzinei electrice din Sibiu Hermannstädter Elektrizititäswerk AG (H.E.W.), și un an mai târziu se inaugurează Uzina Electrică din Sibiu // Hermannstädter Elektrizititäswerk Aktiengesellschaft H.E.W. La începutul sec. 20 (perioada antebelică) au fost electrificate centrul și cartierele orașului Sibiu.
În al doilea deceniu al sec. 20 au apărut primele reclame luminate în Sibiu. Erau reclame prevăzute cu becuri electrice montate pe litere fixate pe o construcție prevăzută cu un suport de plasă metalică împletită. Un exemplu bine cunoscut sibienilor era marea reclamă a lui Karl F. Jickeli de pe coama acoperișului clădirii din Piața Mare 14, a cărei construcție cu plasă metalică împletită era încă vizibilă în anii 1970.
La sfârșitul anilor 1920 au apărut în Sibiu și primele reclame luminoase înzestrate cu tuburi de neon. O reclamă foarte frumoasă, cu litere luminata cu tuburi de neon, se afla la magazinul de modă și pălării de barbați, deschis de Paul Gvoitsch la parterul clădirii str. N. Bălcescu (Heltauergasse) nr. 5 în anul 1932.
În perioada interbelică și postbelică s-au etablat și au predominat reclame luminate cu tuburi de neon. Literele volumetrice pentru reclame luminoase erau realizate din tablă zincată, aluminiu și mai târziu din materiale plastice. Pentru reclame cu neon, se foloseau litere volumetrice dotate cu sisteme de tuburi din sticlă, curbate artistic, umplute cu diferite substanțe chimice și gaze nobile (Neon, Heliu, Argon) care, sub tensiune de câteva mii de volți aplicat electrozilor, emitau lumină colorată. În funcție de materialul literelor volumetrice, și de efectul dorit, sistemele de tuburi puteau fi poziționate în interiorul sau pe fața acestora. La reclame cu litere volumetrice confecționate din materiele translucide (Acrylglas) tuburile de neon se aflau în interiorul literelor (lumină directă). La reclamele cu litere volumetrice confecționate din materiale opace tuburile de neon erau poziționate pe fața (lumină directă) sau în interiorul literelor cu lumina reflectată spre fațadă (lumină indirectă). Reclamele cu tuburi de neon pozitionate vizibil pe fața literelor (Spiegel) emiteau cea mai intensă lumină. Reclamele cu lumină indirectă (reflectată spre fațadă) erau folosite mai ales în zone istorice, bineînțeles ținând cont de regulile stabilite de primăria orașului respectiv. Aceste reclame luminate erau confecționate în intreprinderi specializate în prelucrarea sticlei și metalelor necesare. O variantă mai puțin costisitoare era luminarea reclamelor cu tuburi fluorescente (casete luminoase) sau cu spoturi/ corpuri de luminat.

În fotografia alb-negru se vede reclama cu litere luminata cu tuburi de neon de la magazinul de modă și pălării de barbați, deschis de Paul Gvoitsch 1932 la parterul clădirii str. N. Bălcescu 5 (Heltauergasse).

~~~o~~~

* Prima Fabrică de Brânză de Oaie din Ardeal *

Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal, întemeiată de Groffner Johann în anul 1872, se aflata pe str. Târgu Vinului la nr. 2-6. În anul 1905 fabrica a fost cumpărată de Friedrich Homm. În cărțile de adrese din 1908 și 1911 fabrica apare sub denumirea de: Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik – tradus mot à mot – Prima fabrică de brânză cu valțuri din Ardeal.

Din reclama comercială înserată în anul 1911 aflăm că produsele fabricii de brânză din Sibiu str. Târgu Vinului 2-6 au fost premiate cu medalia de argint la Sibiu în anul 1903 și la Ostrava în anul 1909, și cu medalia de aur și diplomă de onoare la Timișoara în anul 1908. Homm Friedrich apare în cartea de adrese din 1933 la capitolul Fabrici de brânză (Käsefabriken) / Fabricant de brânzeturi (Käsefabrikant) la adresa Târgu Vinului 4.
În reclama publicitară din anul 1934 fabrica de brânză nu mai apare la adresa Târgu Vinului 6 ci la adresa nouă: str. Trei Stejari 5 (Drei Eichenstr. 5). (fabrica era dotată cu mașini înzestrate cu „tăvălugi” folosite la prelucrarea brânzei).
Articolul întreg se poate citi la link-ul accesat jos.

~~~o~~~

Închei această călătorie în timp cu mulțumiri adresate celor care au readus la viață un spațiu plin de istorie, înțesat cu fire/ clipe trăite de-alungul timpului de generații întregi… și de noi, cei care astăzi ne perindăm cu nostalgie gândul și ochii prin amintiri. Clădirea str. Târgu Vinului 4 a fost renovată/ restaurată cu grijă și profesionalitate în anul 2018 și găzduiește astăzi casa de oaspeți FREDRICH HOMM.
„Proprietarul actual, arhitect de meserie a reușit să păstreze notele vechi ale clădirii și să le imbine armonios cu modernul zilelor noastre, atât în exterior, dar mai ales în amenajarile interioare subtil intercalate între vechi și nou, placute ochiului și oferind cădura și confortul celor care aleg să petreacă zile de neuitat în Sibiu.” (sursa textului cursiv: casafriedrichhomm.ro)

Proiectul A fost odată un atelier de pictură firme a fost realizat pe baza amintirilor proprii legate de evenimente reale. Materialul ilustrativ a fost preluat din arhiva personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt. Materialul documentar-istoric preluat din bibliografia lui Emil Sigeru și Johann Böbel a fost completate cu informații de pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro

~~~o~~~

Cap. II „Vier Schätze des Gelehrtenzimmers // Patru Comori ale Camerei de Studiu” se poate citi aici: LINK
Cap. III „Durch die Gassen mit Emil Sigerus // Pe ulițe cu Emil Sigerus” se poate citi aici: LINK
Cap. IV „Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik // Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal” se poate citi aici: LINK

* * *

Geschichten aus dem Rosengarten // Povești din Grădina Trandafirilor
(II)

* Patru Comori ale Camerei de Studiu *

* Verschiedene Utensilien und spezielle Tehniken // Diverse ustensile și tehnici deosebite *

Pe vremea când nu existau tehnologiile și materialele necesare pentru realizarea firmelor și reclamelor cu litere tăiate din folii autocolante cu ajutorul unui cutter-plotter, nici inscripții prin procedeul de decupare/ gravare CNC, nici tehnologia tiparului digital și nici reclame cu LED, se afla în Sibiu un atelier de pictură firme bine cunoscut sibienilor în perioada anilor 1950-1980. Atelierul Pictură Firme, sau cum apare în actele vremii – Atelier 30 Pictori – aparținea de coop. Igiena Sibiu și funcționa în clădirea str. Târgu Vinului 4.

În atelierul de pictură firme se foloseau ustensile, materiale și tehnici speciale, mai mult sau mai puțin asemănătoare celor din camera de studii, cu deosebirea că pentru noi cea mai valoroasă comoară nu era piatra de măcinat ci setul de pensule de scris.

Cele Patru Comori ale Camerei de Studiu (文房四寶 Wen Fang Sì bǎo) sunt uneltele principale ale caligrafiei chineze: pensula, cerneala, hârtia și piatra. Arta caligrafiei chineze este strâns legată de filozofia daoistă – 道家.
1) Pensula 筆 (bǐ) a fost realizate din păr de capră (pensule moi), blana cozii de nevastuică (pensule dure) și bambus. 2) Cerneala 墨 (mo) se afla în stare solida având aspectul unor batoane fabricată din minerale (grafit sau cinabru) sau din cărbune amestecat cu rășînă de pin. 3) Hârtia 紙 (zhǐ) chinezească era produsă din fibre de plante strivite și amestecate cu apă. Hârtia absorbea foarte repede cerneala. 4) Piatra pentru cerneală 硯 (Yan) era folosită la măcinarea și amestecarea cu apă a batoanelor de cerneală.

Pensule de scris/ ustensile // Schlepper/ Utensilien || Inscripțiile și picturile erau realizate cu pensule speciale numite Schlepper. Pensulele Schlepper aveau păr lung, fixat într-un cotor/ tub din metal (rotund sau plat) sau într-un cotor tăiat dintr-o pană de gâșcă cu coadă din lemn. Pentru panouri din metal, lemn sau hârtie se foloseau pensule cu păr moale sau tare în funcție de tehnica de scris sau tipul/ caracterul literelor folosite. Pentru reclame pe sticlă se foloseau pensule cu păr natural, moale și lung. Sticla era inscripționată pe verso, etapele de lucru fiind în ordine inversă. Literele prevăzută cu diferite efecte: contur, contur cu umbră, umbră, efect prismatic sau reflex luminos erau realizate/ pictate în straturi, primul strat fiind întodeauna efectul dorit, de exemplu reflex de lumină sau un contur, iar ultimul strat culoarea propriuzisă a literei.
Cele mai frumoase reclame sunt cele realizate cu texte desenate! Dinamica și imperfecțiunea optică a textelor, frazelor, cuvintelor scrise cu mâna liberă este inegalabilă. Armonia unui text desenat cu mâna liberă se naște din jocul și interacțiunea literelor în funcție de poziția în text – litera, înălțimea, spațierea/ spațiul dar și din înclinația, grosimea liniei care urcă sau coboară (dünner Aufstrich / dicker Abstrich) la texte scris cursiv. Se știe că într-un cuvânt scris cu pensula două litere identice din alfabet nu sunt niciodată perfect identice. Această diferență optică între litere identice apare voit mai ales la cuvinte scrise cursiv…

Pensule SCHLEPPER folosite în anii 1975 – 1987 ~~~o~~~ 心(xīn) inimă – caligrafie chineză realizată 2009

Fiecare avea setul propriu de pensule, pe care îl îngrijea ca lumina ochilor! Întrucât nu existau pensule de scris (Schlepper) în magazinele de specialitate eram nevoiți să le fabricăm din materiale disponibile. Primul lucru care am învățat de la fostul maistru a fost tehnica confecționării unei pensule de scris, cu cotor tăiat dintr-o pană de gâscă cu coada din lemn (sau Schlepper fără coadă pentru trasat linii) dar și transformarea unei pensule obijnuite, cu cotor din metal și coadă din lemn, într-un Schlepper cu păr lung! Această tehnică am dat mai departe viitorilor mei colegi. Tehnica de aurire pe sticlă am furată cu ochii de la maistrul meu. Într-o cutie de carton păstrată sub cheie în dulapul de materiale se aflau ustensilele pentru aurire: pensulă lată (Anschießer), cuțit, pernă perntru tăiat foițe și foițe de aur și argint.

Un mic instrument din metal, deosebit de folositor, nu lipsea din dotarea fiecărui pictor de firme. Era un fel de răzuitor (Schaber) confecționat dintr-o tijă de metal lungă de 15cm prevăzută la un capăt cu un dispozitiv cu șurub pentru fixarea unei bucăți de lamă tăiată dintr-o lamă de ras. Răzuitorul era folosit la retușarea literelor scrise pe sticlă și la crearea unor dungi translucide pe vitrine. De fapt dungile erau rase cu ajutorul răzuitorului din suprafața de vopsea albă aplicată cu o zi înainte pe geamul/ vitrina de sticlă. Stratul subțire de vopsea, prelucrat/ stufuit (gestupft) cât timp era înca udă cu o pensulă rotundă/ mare, avea un efect „asemănător” celui obținut astăzi cu folie decorativă geam.
Pe vremea aceea nu lipsea în atelierele de decor și pictură firme renumitul suflici, un accesoriu universal folosit la pulverizarea lichidelor. Pulverizatorul (Mund-Zerstäuber) original era inscripționat pe extremitatea lată, cea în care se sufla, cu textul în limba franceză „souffle ici” – suflă aici – suflici ::)

Vopsele/ lianturi // Farben/ Bindemittel || Vopselele folosite pentru scris și vopsit erau pe bază de ulei de în. Pentru texte scrise cu pensula se foloseau culori pe bază de ulei în tuburi, procurate de la Fondul Plastic Sibiu. Erau culori de calitate foarte bună, folosite în atelierele de pictură de artiști amatori sau profesioniști. Culorile de ulei din tuburi se diluau cu medii pe bază de ulei (ulei de în fiert) și esențe de petrol (petrosină, terpentină/ terepentină). Pentru litere de dimensiuni foarte mari vopseaua din tuburi era amestecată cu vopsea pe bază de ulei din cutii. Panourile de sticlă sau tablă erau vopsite cu vopsele pe baza de ulei ambalate în cutii/ recipiente metalice. Vopselele și materiale inflamabile se aflau sub cheie depozitate în doua dulapuri din metal. Bineințeles exista echipament de protecție contra incendiilor format din stingător de incendiu, găleți, lopate și ladă cu nisip. Fumatul în atelier era strict interzis!
Fiecare avea propriul șevalet și scaun de materiale. Pe scaunul de materiale, prevăzut cu un sertar în care se păstrau pensulele de scris și alte ustensile, se afla o cutie îngustă din lemn, câteva cutii mici din metal și o bucata de sticlă. În cutia din lemn se aflau la îndemână două sticluțe (inițial sticluțe de sirop pentru tusă cu dopuri din plastic) din care una era umplută cu ulei de în fiert și una cu petrosină (cu dop găurit!), creioane, cretă, metru pliant, sfoară pentru trasat linii (Schlagschnur) ș.a.

Vopseaua pentru scris se pregătea/ amesteca cu un cuțit de paletă pe placa de sticlă. Vopselele necesare pentru lucrări efectuate în afara atelierului erau transportate în cutii mici din metal. Aceste cutii (inițial conserve de pastă de roșii) aveau mărimea perfectă pentru a fi ținute în mână împreună cu așa-numitul malștoc (Malstock). Malștocul, un băț din lemn, lung de peste un metru, prevăzut cu un ghemotoc de stofă fixat la un capăt, se folosea la trasat contururi, linii drepte dar mai ales la sprijinirea mâinii care ținea pensula de scris. Grosimea ghemului corespundea pe o parte a bațului cu grosimea unui deget, ceea ce permitea poziționarea malștocul exact paralel cu suprafața pe care se trasa cu pensula/ Schlepper o linie dreaptă/ contur. Cutiile mici cu vopsele rămase de la comenzi erau umplute cu apă și păstrate pe un raft special lângă o cutie de metal pentru spălat pensule, un decantor cu sită umplut cu petrosină și prevăzut cu un o spirală pentru fixat pensule. Stratul de apă deasupra vopselei de ulei împiedica uscarea acesteia. Pentru comenzi noi cutiile mici erau curățate de resturile de vopsea prin arderea acestora.

Pe lângă vopsele pe baza de ulei se foloseau și două lacuri cu uscare rapidă: bronz auriu și bronz argintiu.
Bronzul auriu era folosit pentru inscripționări deosebite, dar mai ales la trasat contururi/ linii ornamentale pe anumite mărci de motociclete, cu o pensulă specială (Schlepper) cu cotor din pană de gâscă fără toc de lemn.
Bronzul argintiu se folosea în primul rând la inscripționat panglici funerare confecționate din hârtie neagră cu texte scrise cursiv cu pensule late.

Materiale/ tehnologii // Materialien/ Technologiehen || Majoritatea reclamelor montate pe fațadele clădirilor, deasupra magazinelor (firme) sau pe pereții laterali (laterale) erau confecționate din placi de sticlă montate într-o ramă de lemn sau din panouri de tablă. Panourile reclamelor noi și vechi au fost livrate în atelier unde au fost vopsite în poziție orizontală, culcate pe șipci lungi așezate pe două capre/ bocuri din lemn (bocuri = Böcke). Se aplicau două straturi de vopsea pe bază de ulei de în cu o pensula rotundă cu păr lung, la un interval de uscare de 24 de ore. Al doilea strat de vopsea era prelucrat/ finisat/ netezit cu așa-numitul „Vertreiber”, o pensulă lată cu păr moale folosită pentru netezirea perfectă a stratului de vopsea proaspăt aplicat. Caprele și șipcile din lemn erau folosite ca suport la diferite procese de lucru, dar mai ales pentru a fixa/ sprijini rama din lemn lunga de 4 m, pe care se poziționau reclamele formate din mai multe placi de sticlă, pregătite pentru inscripționare (vezi fotografia alb-negru).
Pe lângă lucrări realizate pe materiale noi (sticlă, tablă ș.a.) se reimprospătau inscripțiile vechi sau se refoloseau (bineînțeles la cererea clientului) materialele reclamelor vechi pentru comenzi noi. Vopseaua veche de pe panourile din sticlă se înlătura cu o soluție alcalină – leșie lichidă – diluată după cerințe în apă! După răzuirea stratului vechi de vopsea și leșie cu o spatulă, sticla era spălată bine cu apa și curățată pe ambele părți cu cretă de munte.
Reclamele pe sticlă erau inscripționate pe verso/ dosul plăcilor de sticlă. În funcție de aspectul dorit textele puteau fi realizate în două feluri: desenate artistic, cu mână liberă sau construite exact/ corect, cu riglă și compas. Textele desenate erau schițate cu cretă, cu mâna liberă direct pe fața sticlei. Pentru texte construite se foloseau șabloane din hârtie, desenate cu creion pe față, copiat pe dosul hârtiei prin intermediul unei mese iluminate și poziționate în spatele panoului de sticlei.
Pentru reclame cu inscripționari complexe sau de serie mare din materiale opace (tablă/ lemn/ plăci compozit/ PVC) se foloseau șabloane de desen confecționate din hârtie subțire sau hărtie transparentă/ hârtie calc – așa-numitele pause (Pausen). Contururile literelor desenate pe hârtie erau perforate din spate cu un dispozitiv special (cu rotiță mică cu dinți ascuțiți, sau ac gros montat într-un toc de lemn) și transferate cu ajutorul unui praf alb, prin intermediul unui săculeț umplut cu vată pe suprafața materialului pregătit.

Pentru realizarea efectelor decorative speciale, care creau iluzia fibrei lemnoase (Holzmaserung) sau imitau structura marmurei, se foloseau pensule de diferite forme și mărimi, cu păr tare sau moale (Spitzpinsel, Plattpinsel, Rucker, Modler / Vertreiber), burete și un pieptene din cauciuc. După aplicarea și uscarea primului strat se aplica un al doilea strat de vopsea de contrast prelucrat (în tehnica fladern) în funcție de efectul dorit.

De la maistrul Friedsam am învățat și tehnica picturii aplicată pe sticlă prin procedeul de transfer numit abțibild // Abziehbild. Pictura nu se realiza direct pe placa de sticla, ci pe un suport, de obicei o hartie subțire impregnată cu o substanță cleioasă solubilă în apă. Cleiul folosit se prepara din pulbera alb-gălbuie – dextrină. După aplicarea și uscarea adezivului pe hârtie se picta motivul cu vopsele de ulei din tuburi. După uscarea vopselei se introducea foaia cu pictura într-un lighian cu apă caldă și în momentul în care cleiul începea să se dizolve se transfera pictura pe sticlă. Grosimea picturii, realizată din mai multe straturi, împiedica deformarea acesteia la transferare. Apa aflată între sticlă și stratul de vopsea era eliminată cu o foaie de hârtie și o rolă presoară.
O lucrare în tehnica abțibild am realizat la începutul anilor 1980 pentru atelierul de reparații încălțăminte din Piața Mică 23 al coop. Timpuri Noi / Sibiu. Pe fațada clădirii se aflau reclame din anii 1960 cu modele vechi de încălțăminte pictate pe sticlă în tehnica abțibild. Întrucât picturi în tehnica abțibild erau relativ scumpe (se calcuta la mp) am fost însărcinat doar cu prelucrarea lateralei din partea dreaptă, pe care am înlocuit pictura unui pantof model vechi, cu o pictură nouă realizată în tehnica abțibild reprezentănd un pantof de bărbat la modă ::)

Piatra cu pistil pentru frecat pigmenți // Steinplatte mit Reibstein/ Läufer || Piatra din atelier era o placă/ lespede pătrată de 40x40cm și 4cm grosime pe care se afla o adancitură rotundă în care se zdrobea, freca materialul/ pigmentul cu un fel de pistil, o piatră dură de formă conică, înaltă de c.15cm cu baza netedă, numită Läufer (alergător). În funcție de pigmentul prelucrat – mineral natural sau pigment artificial – pulberea era amestecată cu diferite lianturi: ulei de uscare de nuc sau de în, emulsie din ou, ulei sau apă. Am folosit doar o singură dată piatra din atelier la pregătirea unei paste speciale care înlesnea uscarea vopselei folosite.

(Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

Colaj realizat cu ajutorul materialului din arhiva familială & Lucrări de examen din în anii 1988-1990

~~~o~~~

Cap. I „Schildermaler-Werkstatt | Weinanger No. 4 // Atelier Pictura Firme | Târgu Vinului nr. 4” se poate citi aici: LINK
Cap. III „Durch die Gassen mit Emil Sigerus // Pe ulițe cu Emil Sigerus” se poate citi aici: LINK
Cap. IV „Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik // Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal” se poate citi aici: LINK

* * *

Geschichten aus dem Rosengarten // Povești din Grădina Trandafirilor
(III)

* Firme și Rreclame realizate în Sibiu în sec. 18-19-29 *

* Von Firmen und Schildern aus früheren Zeiten // Despre firme și reclame de altădată *

Strada care poartă din 1921 numele Târgu Vinului apare în documentele vechi sub denumirea de: Of(auf) dem Anger (Pe pajiște), Kleiner Anger (Mica pajiște), Weinanger (Târgul Vinului). La intersecția străzii Târgu Vinului (Weinanger) cu str. Târgu Peștelui (Rosenager) se află o mică piață de formă triunghiulară. Puțini stiu că pe locul acestei piețe se afla în trecut o grădină frumoasă numită Grădina Trandafirilor // Rosengarten, nume de la care se trage și denumirea germană a străzii Rosenanger, astazi str. Târgu Peștelui. Terenul pe care se afla Grădina Trandafirilor era cunoscută sibienilor din perioada interbelică sub denumirea de Piața Brânzei, deoarece era locul unde veneau cei din Mărginime cu produse din prelucrarea laptelui, dar și cu produse de lână!

Pe vremea când nu existau tehnologiile și materialele necesare pentru realizarea firmelor și reclamelor cu litere tăiate din folii autocolante cu ajutorul unui cutter-plotter, nici inscripții prin procedeul de decupare/ gravare CNC, nici tehnologia tiparului digital și nici reclame cu LED, se afla în Sibiu un atelier de pictură firme bine cunoscut sibienilor în perioada anilor 1950-1980. Atelierul Pictură Firme, sau cum apare în actele vremii – Atelier 30 Pictori – aparținea de coop. Igiena Sibiu și funcționa în clădirea str. Târgu Vinului 4.

~~~o~~~

O scurtă istorie despre firme și reclame relizate în orașul Sibiu // Hermannstadt // Nagyszeben în perioada sfârșitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. XX. Textele au fost tradus în limba română din capitolul intitulat „In den Gassen” // „Pe ulițe” din cartea renumitului etnograf, colecționar și istoric sibian Emil Sigerus – „Vom alten Hermannstadt” // „Despre Sibul vechi” (vol I/1922). În parantezele pătrate sunt notate informații suplimentare:

„În timp ce în ultima jumătate a sec. al XIX-lea, pavajul drumurilor a sporit curățenia și străzile au primit un aspect mai plăcut, culorile clădirilor, dimpotrivă, au devenit mai monotone și mai plictisitoare datorită fațadelor zugrăvite mai ales în gri-maro sau verde. În trecut șirurile de case obișnuiau să ofere imagini prietenoase și colorate datorită fațadelor care alternau în nuanțe de galben, verde, roșu șau albastru; în plus, în perioada Biedermeier existau clădiri zugrăvite în violet și alb-negru.
În 1868 clădirile de pe str. Cisnădiei // Heltauergasse, aflate pe partea cu numere impare* și anume nr. 1-31, aveau următoarele culori: verde deschis; mov cu verde și alb; negru grafit cu alb; roz carmin; galben; roșu; galben; verde; verde; galben deschis; negru grafit cu alb; roz; verde deschis; maro de ciocolată; galben; verde. Pe partea opusă (nr. 2-16) aveau următoarele culori: galben; verde; galben; verde; verde deschis; roz; galben; gri. Rozul și carminul erau culori des folosite pentru zugrăvirea fațadelor clădirilor în Sibiu, în timp ce casele vopsite în albastru erau mai rare. [*aflate pe partea cu numere impare: aici Sigerus se referă la numerotarea nouă a străzii Heltauergasse efectuată 1872, când clădirile pe latura vestică au primit numere pare și cele pe latura estica numere impare. În 1868 clădirile aveau numerotare continuă!]
Numeroasele reclame pictate se potrivesc perfect cu imaginea plăcută creată prin alternarea culorilor fațadelor. Influența vieneză era evidentă. Poetul H. C. Andersen a scris: „Piețele mai mari din Viena și străzile principale oferă aspectul unei galerii cu picturi; fiecare magazin are raclama proprie frumos pictată”. Străzile din Sibiu nu aveau o decorație atât de bogată, deoarece nu existau atâtea magazine ca la Viena… totusi, aproape fiecare magazin din Sibiu avea o reclamă proprie, pictată intr-o maniera mai mult sau mai puțin artistică.

Astfel atârna deasupra fiecărui magazin de tutun [tutungerie] o reclamă pictată, reprezentând un turc fumănd o pipă orientală [ciubuc], sau cel puțin o reclamă reprezentând un cap de turc. Deja în 1779 exista la Sibiu un comerciant de tutun pe nume Johann Meltzer [Trafikant Johann Meltzer], numit maestrul capului turcesc „Kopftürkenmeister” după numele magazinului său. Desigur, el însuși a semnat „arendator tutun La Capul Turcului” // „Tabak-Arendator zum Türkenkopf“.
Chiar mai veche decât reclama comerciantului de tutun Melzer era cea a farmacistului Josef Schäffer [de la farmacia din Piața Mică – astăzi nr. 26]. În 1760 Schäffer a informat magistratul orașului că intenționează să instaleze o reclamă cu omului sălbatic* pentru a prezenta numele farmaciei sale // „einen wilden Mann im Schilde aufzurichten, um die Benennung seiner Apotheke vorzustellen“. [*Omul sălbatic este o ființă antropomorfă în credințele populare din zonele vorbitoare de limbă germană și slavă.]
În 1820 farmacistul Petrus Sigerus l-a insărcinat pe pictorul Franz Neuhauser [cel Tânăr] să picteze contra sumei de 60 de florini două tablouri pentru ușile farmaciei sale din Piața Mare [astăzi nr. 9]. Deasupra ușilor se afla de asemenea o reclamă pictată de același pictor, reprezentând un leu odihnindu-se în fața unei grote/ peșteri. Astfel toți, și analfabeții, înțelegeau că acolo se afla farmacia La Leu sau Farmacia Leului // Löwenapotheke.
O aripă de ușă pictată cu reclama farmaciei La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler se află astazi [adică 1922] în muzeul baronului Brukenthal. Pe ușă este înfățișat un asistent farmacist zdrobind cu un pistil substanțe medicinale într-un mojar mare.
Cele două reclame pictate 1851 de renumitul pictor sibian Theodor Sockel pe cele două uși ale farmaciei lui Carl Molnar La Vulturul Imperial // Zum Reichsadler au o anumită valoare artistică. Una din picturile o arată pe Higia, zeița sănătății din mitologia greacă, într-un halat maro-galben poziționată într-un peisaj împădurit, cealaltă pictură îl arată pe Asclepios, zeul medicinei în mitologia greacă, înfășurat într-o togă roșie stând în fața unui grup de roci. În același an, pictorul Heinrich Trenk a pictat un miner în mărime naturală pentru Magazinul de fier și articole Nürnberger // Eisen- und Nürnberger Warengeschäft al lui Pr. Zacharias. Magazinul de confecții La ducele de Reichstadt // Zum Herzog von Reichstadt al lui J. A. Popp avea o ușa decorată cu portretul ducelui de Reichstadt, o copie reușita după originalul dnei Amerling.
În Piața Mare se afla magazinul La Elefantul Maro // Zum Braunen Elephanten al lui Johann Fleischer. În Piața Mică se aflau magazinele La Inorog // Zum Einhorn, La Leu // Zum Löwen și La Tigru // Zum Tiger, fiecare reclamă pictată cu motivul corespunzător denumirii magazinului. Un astronom gânditor putea fi admitat la magazinul opticianului R. Heinrich din Piața Mare. Astronomul, înfășurat într-un halat roșu închis, ținea un telescop într-o mână și se sprijinea de un glob mare. Capul frumos pictat indica un pictor mai talentat.
Pe Pajiște // auf der Wiesen, în clădirea din Piața Friedrich Schiller colț cu str. Timotei Popovici se afla în anii 1780 tipografia lui Martin Hochmeister. Pe fațada spre Timotei Popovici exista o pictură murală care ilustra vizita împăratul Josef al II-lea în această tipografie (în data de 17 iulie 1786). Împaratul, îmbrăcat într-o haina roșie, era poziționat lângă casete cu litere de tipar [Setzkästen]. Este posibil ca pictura să fi fost realizată de Franz Neuhauser [cel Tânăr] după construirea clădirii în 1798. Se pare că stema mare de pe latura clădirii spre Piața Schiller a fost realizată de același pictor.

Marcarea hanurilor și crâșmelor cu firme pictate este un obicei care datează de pe vremea când școala nu era obligatorie. Totuși, acolo unde nu exista nicio firma sau semn, atârna deasupra ușii o legatură mare de talași [Hobelscharten] pentru a atrage atenția trecătorilor că acolo se afla un han sau o crâșmă.
În Piața Mare, nu departe de Palatul Brukenthal, se afla crâsma La Ursul Negru // Zum Schwarzen Bären. Deasupra porții de intrare atârna o reclamă pictată cu imaginea unui urs negru.
Reclama unei pisici negre pe fațada unei clădiri pe str. Cisnădiei // Heltauergasse indica existența unui crâsme/ vinărie [Weinhaus] cu același nume [La Pisica Neagră // Zur Schwarzen Katze]. Un miel alb se afla pe fațada unei clădiri de pe str. Ocnei // Burgergasse [La Mielul Alb // Zum weißen Lamm] și un leu mare, alb putea fi admirat pe fațada roz a unui han de pe str. Andrei Șaguna // Mühlgasse [La Leul Alb // Zum weißen Löwen]. Pe partea cealaltă a străzii Șaguna straluceau trei inimi roșii (de sânge) informând căruțașii din Seghedin, care nu știau să citească, să se oprească la hanul lor [La Trei Inimi // Zu den drei Herzen].”

~~~o~~~

Textul original în limba germană din capitolul intitulat „In den Gassen” // „Prin ulițe” din cartea renumitului etnogrfa, colecționar și istoric sibian Emil Sigerus – „Vom alten Hermannstadt” // „Despre Sibul vechi” (vol I/1922).

„Während in der letzten Hälfte des XIX. Jahrhunderts die Reinlichkeit durch das Pflaster zunahm und die Wege ein besseres Aussehen bekamen, wurden die Häuserreihen dagegen durch den überhandnehmenden graubraun-grünen Anstrich der Facaden eintöniger und langweiliger. Früher boten die Häuserzeilen freundliche, farbenfrohe Bilder. Gelb, Grün, Rot und Blau wechselten miteinander; dazu kamen in der Biedermeierzeit noch Violett und Schwarz-Weiß. In der Heltauergasse hatten die Häuser (1868) auf der (jetzt) ungeraden Seite, u. zw. Nr. 1-31 folgende Farben: hellgrün; violett mit grün und weiß; graphitschwarz mit weiß; karminrosa; gelb; rot; gelb; grün; grün; hellgelb; graphitschwarz mit weiß; rosa; hellgrün; chokoladebraun; gelb; grün. Auf der gegenüberliegenden Seite (Nr. 2-16) gelb; grün; gelb; grün; hellgrün; rosa; gelb; grau. Rosa und karminrot waren allgemein beliebte Facadefarben in der ganzen Stadt, wogegen sich blau angetünchte Häuser seltener sehen ließen.
In das fröhliche Bild, das die Gassen bei dem Farbenwechsel ihrer Häuser aufwiesen, paßten die vielen bemalten Firmenschilder vortrefflich hinein. Bei diesen war Wiener Einfluß zu erkennen. Der Dichter H. C. Andersen schrieb: „Wiens größere Plätze und Hauptstraßen bieten den Anblick einer Bildergalerie dar; jeder Laden hat sein hübsch gemaltes Schild“. Nun einen so reichen Bilderschmuck zeigten die Gassen in Hermannstadt nicht, denn es waren ja auch nicht eine solche Menge Geschäftsläden wie in Wien, hier vorhanden, ja sie waren sogar bis in die Mitte des vergangenen Jahrhunderts nur sehr spärlich zu finden.

Aber fast jeder Laden hatte sein mehr oder weniger kunstvoll gemaltes Schild. So hing an jedem Tabakladen ein gemalter, seinen Tschibuk rauchender Türke, oder wenigstens der Kopf eines Türken. Schon 1779 gab es hier einen Trafikanten Johann Meltzer, der nach seinem Ladenschild der „Kopftürkenmeister“ genannt wurde. Er selbst freilich unterfertigte „Tabak-Arendator zum Türkenkopf“. Noch älter als dieses Trafikschild war jenes des Apothekers Josef Schäffer, der 1760 dem Magistrat anzeigte, daß er beabsichtige, „einen wilden Mann im Schilde aufzurichten, um die Benennung seiner Apotheke vorzustellen“. Der Apotheker Petrus Sigerus ließ sich 1820 von dem Maler Franz Neuhauser für die Türen seiner Apotheke zwei Bilder für 60 Gulden malen. Auch oberhalb der Türen befand sich ein Schild, vom selben Maler gemalt, das einen vor seiner Höhle ruhenden Löwen darstellte. Nun wußte auch jeder Analphabet, daß da die „Löwenapotheke“ war. Ein bemalter Türflügel der Apotheke „Zum schwarzen Adler“ ist jetzt in dem Baron Brukenthal’sehen Museum. Auf diesem Türflügel ist ein Apothekergehilfe dargestellt, der in einem großen Mörser Medikamente zerstößt. Von einigem künstlerischen Wert sind zwei noch vorhandene Türbilder der Apotheke Molnar, die von dem Maler Theodor Sockel 1851 gemalt wurden. Auf dem einen Bild ist Hygiea in braun-gelbem Gewände, in waldiger Landschaft stehend, dargestellt, auf dem anderen Aesculap in eine rote Toga gehüllt, vor einer Felsengruppe. Im selben Jahr malte für das Eisen- und Nürnberger Warengeschäft Fr. Zacharias der Maler Heinrich Trenk einen Bergmann in Lebensgröße. Die Schnittwarenhandlung J. A. Popp ließ ihre Ladentüre mit dem Portrait des Herzog von Reichstadt, einer guten Kopie nach Fr. Amerling, schmücken.
Auf dem Großen Ring war dann noch die Warenhandlung des Johann Fleischer „Zum braunen Elephanten“; die Geschäfte „Zum Einhorn“, „Zum Löwen“ und „Zum Tiger“, sämtliche mit den entsprechenden gemalten Ladenschildern, befanden sich auf dem Kleinen Ring. An dem Geschäft des Optikers R. Heinrich war ein nachdenklicher Astronom zu sehen. Er war in ein dunkelrotes Gewand gehüllt, hielt in der Hand ein Fernrohr und lehnte an einem großen Globus. Der schön gemalte Kopf ließ einen besseren Maler erkennen. Die letztgenannten Schilder befanden sich auf dem Großen Ring. Auf der Wiese ließ M. Hochmeister direkt auf die Wand über seiner Buchdruckerei den Besuch Kaiser Josef II. in dieser Druckerei (17. Juli 1786) hinmalen. Da sah man den Kaiser im roten Rock zwischen den Setzerkästen stehen. Das Bild dürfte wahrscheinlich nach der Erbauung des Hauses (1798) von Franz Neuhauser gemalt worden sein. Vom gleichen Maler wird auch das große Landeswappen an der dem Schillerplatz zugekehrten Seite desselben Hauses stammen.

Die Wirtshäuser mit gemalten Schildern kenntlich zu machen ist eine Sitte, die aus der Zeit ohne Schulzwang herrührt. Wo ein Schild aber nicht vorhanden, da hing ein Bund Hobelscharten, um auf das Vorhandensein des Wirtshauses aufmerksam zu machen. Auf dem Großen Ring war ein Wirtshaus, unfern vom Baron Brukenthal’schen Palais, „Zum schwarzen Bären“, der denn auch auf dem über dem Einfahrtstor hängenden Schilde abgebildet war. In der Heltauergasse zeigte die aufgemalte schwarze Katze ein beliebtes Weinhaus an. Ein weißes Lamm paradierte in der Burgergasse und an der rosafarbenen Facade eines Einkehrhauses in der Schagunagasse, der früheren Mühlgasse, war ein großer weißer Löwe zu sehen. Ihm gegenüber leuchteten drei blutrote Herzen und luden die Szegediner Fuhrleute, die nicht lesen konnten, ein, im Einkehrhaus zu den „3 Herzen“ Rast zu halten.”

Fotografia color arată reclama la coniacul Czuba-Durozier de pe fațada clădirii str. Mitropoliei 26 (Fleischergasse), realizată în perioada antebelică pentru magazinul lui Hans Balthes.

(Ilustrație din arhiva grupului de facebook Alt-Hernmannstadt)

~~~o~~~

Cap. I „Schildermaler-Werkstatt | Weinanger No. 4 // Atelier Pictura Firme | Târgu Vinului nr. 4” se poate citi aict: LINK
Cap. II „Vier Schätze des Gelehrtenzimmers // Patru Comori ale Camerei de Studiu” se poate citi aici: LINK
Cap. IV „Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik // Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal” se poate citi aici: LINK

* * *

Geschichten aus dem Rosengarten // Povești din Grădina Trandafirilor
(III)

* Prima Fabrică de Brânză de Oaie din Ardeal *

* Die Geschichte der 1872 gegründeten Käsefabrik // Povestea fabricii de brânză întemeiată 1872 *

Strada care poartă din 1921 numele Târgu Vinului apare în documentele vechi sub denumirea de: Of(auf) dem Anger (Pe pajiște), Kleiner Anger (Mica pajiște), Weinanger (Târgul Vinului). La intersecția străzii Târgu Vinului (Weinanger) cu str. Târgu Peștelui (Rosenager) se află o mică piață de formă triunghiulară. Puțini stiu că pe locul acestei piețe se afla în trecut o grădină frumoasă numită Grădina Trandafirilor // Rosengarten, nume de la care se trage și denumirea germană a străzii Rosenanger, astazi str. Târgu Peștelui. Terenul pe care se afla Grădina Trandafirilor era cunoscută sibienilor din perioada interbelică sub denumirea de Piața Brânzei, deoarece era locul unde veneau cei din Mărginime cu produse din prelucrarea laptelui, dar și cu produse de lână – în piața situată lângă fabrica de brânză de pe str. Târgu Vinului 6!
Deci, nu este de mirare că Groffner Johann întreținea pe str. Târgu Vinului (Weinanger) o vinărie (Weinhaus) și cârciumă (Wirtsgeschäft/ Wirtshaus) în anii 1870/80, doar era strada unde locuiau pe vremea aceea cei mai mulți comercianți de vinuri în Sibiu. (*Cuvântul Anger desemnează un spațiu/ teren viran, aflat la răscruce de drumuri, acoperit cu vegetație ierboasă unde se organizau târguri de animale vii, dar și activități de agrement. Anger poate fi tradus prin: pajiște, obor, piață, târg, răscruce.)

Fotografia alb-negru arată clăririle nr. 2, 4 și 6 de pe str. Târgu Vinului în perioada antebelică (numerotare de la dreapta la stânga). Un detaliu forte interesant se poate recunoaște la clădirea de la nr. 2! Deasupra ușii de intrare atârna o legatură mare de talași (Hobelscharten) care atrăgea atenția trecătorilor că acolo se afla o cârciumă.

Groffner Johann apare prima dată în carte de adrese din anul 1872 (era prima carte de adrese cu străzi prevăzute cu numere pare și impare în Sibiu) ca proprietar al clădirilor de pe str. Târgu Vinului 4 (Weinanger 4) și str. A. Odobescu 24 (Pempflingergassr 24). În cartea din anul 1882 apare și proprietar al clădirii str. Tărgu Vinului 6.
În cărțile de adrese din 1882, 1885 și 1887 Groffner Johann, comerciant de vinuri (Weinhändler) și cârciumar (Schankwirth), apare la categoriile Vinării (Weinhäuser) și Cârciume (Wirtshäuser).
În aceeași perioadă Groffner Johann era și proprietarul clădirii de pe str. A. Odobescu 24 (Pempflingergasse 24) unde funcționa o vinărie (Weinhaus) condusă de cârciumăreasa (Schankwirthin) Groffner Katharina. Imobilul a fost demolat în anii 1930 împreună cu complexul de clădiri cunoscut sub denumirea de Groapa cu Lei (Löwengrube).
Se pare că acea Katharina Groffner a decedat în anul 1888 deoarece în cartea de adrese din 1889 sunt notați ca proprietari la adresa str. A. Odobescu 24: Moștenitorii lui Groffner Katharina (Groffner Katharina’s Erben).
În cartea de adrese din 1885 apare la capitolul Băcani (Greißler) la adresa str. Târgu Vinului 4 băcăneasa (Greißlerin) Groffner Katharina. Ar fi posibil ca în acea perioadă Groffner Katharina să fi locuit sau intreținul scurt timp o prăvălie mică/ băcănie (Greißlerei*) la adresa repectivă. (*Greißlerei era denumirea germană folosită în trecut pentru o prăvalie/ băcănie mică în care se vindeau produse alimentare dar și produse lactate și brânzeturi).
Oare cârciumăreasa Groffner Katharina, băcăneasa Groffner Katharina și femeia înstărită (Private) Groffner Katharina, care apare în cartea de adrese din 1908 la adresa str. Paris 2 (Konradplatz 2), erau una și aceeași persoană, și (în caz că nu erau) ce grad de rudenie exista între ele și Groffner Johann?
În cartea de adrese din anul 1887 cârciumarul (Wirt) Groffner Johann apare la adresa str. Târgu Vinului 4 pentru prima dată ca negustor de brânzeturi (Käsehändler) iar în cartea de adrese din anul 1889 același Groffner apare la adresa str. Târgu Vinului 6(!) producător de brânzeturi (Käseerzeuger) și fabricant de brânzeturi (Käsefabrikant).
Groffner Johann apare pentru ultima dată în cartea de adrese din 1904. În acel an îl găsim la adresa str. Târgu Vinului 4 și 6 dar și la adresa Piața Cluj 2 (Konradplatz 2) – clădirea colț cu str. Paris în care întreținea o nouă filială! Cândva între 1904 și 1908 Groffner Johann decedează și la adresa Piața Cluj 2 apare doar femeia înstărită (Private) Groffner Katharina.

Groffner Johann a înființat 1872 Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal. În anul 1905 Homm Friedrich cumpără fabrica de brânză de la Groffner Johann (sau moștenitorii lui). Oare de ce NU apare fabrica lui Groffner în cărțile de adrese înainte de 1908?
Homm Friedrich apare pentru prima dată într-o cartea de adrese din Sibiu în anul 1892 la capitolul Comercianți băcănie/ spițerie (Spezereihändler) la adresa str. Târgu Vinului 6 (Weinanger 6).
În carțile din 1895, 1898, 1901,1904, 1908 și 1911 îl găsim negustor de produse băcănie/ spițerie (Spezereiwarenhändler) listat în capitolul Firme înregistrate (Protokollierte Firmen) cu Magazinul cu produse de băcănie, materiale și vopsele (Spezerei- Material und Farbenhandlung) la adresa str. Târgu Vinului 4.
În anul 1905 comerciantul Homm Friedrich cumpără Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal și cele trei clădiri aflate pe str. Târgu Vinului: clădirea de la nr. 4 și 6 de la moștenitorii lui Connerth Karl și clădirea de la nr. 2 de la proprietarii Stanille Mihaile și Spornik Anna.
În cărțile de adrese din 1898 și 1904 Homm Friedrich inserează reclame publicitare pentru Magazinul cu produse de băcănie, materiale și vopsele (Spezerei- Material und Farbenhandlung) str. Târgu Vinului 6 (4).
În cărțile de adrese apărute în anii 1908 și 1911 comerciantul Homm Friedrich inserează reclame publicitare în care se prezintă succesorul lui Johann Groffner (Johann Groffner’s Nachfolger) și informează cititorul că la adresa str. Târgu Vinului 4 se află un Magazin cu produse de băcănie, materiale și vopsele (Spezerei- Material und Farbenhandlung), la nr. 2-6 Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal (Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik), o Instalație frigorigenă (Kühlanlage) și o Fabrică de gheață artificială produsă din apă curată de robinet (Kunsteisfabrik aus reinem Wasserleitungswasser).
Fabrica de brânză oferea un sortiment larg de produse lactate și brânzeturi din fabricația proprie, de exemplu: brânză de oaie (Schafskäse), cașcaval (Kaskaval) și brânzâ numită Arbeiterkäse, dar făcea comerț en gros și en détail și cu brânză alpină (Hochgebirgskäse), brânză Emmental (Emmentaler) și un unt deosebit/ clasa I numit Teebutter.
În reclamele comerciale din 1908 și 1911 fabrica de brânză aflată pe str. Târgu Vinului 2-6 apare sub denumirea: Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik. Traducerea corectă ar fii: Prima fabrică de brânză cu valțuri din Ardeal (fabrica lui Homm era dotată cu mașini înzestrate cu tăvălugi folosite la prelucrarea brânzei).

Reclame publicitare inserate de Homm Friedrich în cărțile de adrese din anii 1898, 1904, 1908, 1911

Din reclama comercială înserată în anul 1911 aflăm că produsele fabricii de brânză din Sibiu str. Târgu Vinului 2-6 au fost premiate cu medalia de argint la Sibiu în anul 1903 și la Ostrava în anul 1909, și cu medalia de aur și diplomă de onoare la Timișoara în anul 1908. Homm Friedrich apare în cartea de adrese din 1933 la capitolul Fabrici de brânză (Käsefabriken) / Fabricant de brânzeturi (Käsefabrikant) la adresa Târgu Vinului 4.
În reclama publicitară din anul 1934 fabrica de brânză nu mai apare la adresa Târgu Vinului 6 ci la adresa nouă: str. Trei Stejari 5 (Drei Eichenstr. 5).

Homm Friedrich nu a înființat 1872 Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal!

În partea stângă se poate citi un anunț publicitar în limba română din anul 1921. Pe partea dreaptă se află un anunț publicitar din anul 1934 în limba germană, cu informații interesante despre Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal. Textul anunțului publicitar din 1934:

„Friedrich Homm, Butter- und Käsefabrik. Hermannstadt, Drei-Eichenstr. 5. – Das heutige Unternehmen geht auf die frühere Firma Johann Groffner zurück, die im Jahre 1872 als erste im damaligen Ungarn die fabriksmäßige Erzeugung vom Schafkäse (Szeklerkäse) aufnahm und mit diesem Artikel die damaligen Hauptstädte Budapest und Wien belieferte. Die gute Qualität verschaffte der Firma auf den Kochkunstaustellungen in Paris, Wien, Preßburg, Temeswar und Märisch-Ostrau die goldene Medaille. Im Jahre 1905 ging das Unternehmen an Friedrich Homm über, der die Erzeugung von Butter dazunahm. / Erzeugung: Schafkäse (Szekler), Liptauer und Butter.“
„Friedrich Homm, fabrică de unt și brânzeturi. Sibiu, str. Trei Stejari 5 – Întreprinderea de astăzi este succesoarea fabricii înființată de Johann Groffner 1872, pe vremea aceea prima fabrică din fosta Ungaria [Ardeal] care fabrica brânză de oaie (brânză secuiască) și aproviziona capitalele Budapesta și Viena cu acest articol. Calitatea bună a adus intreprinderii medalia de aur la Expozițiile de artă culinară de la Paris, Viena, Bratislava, Timișoara și Ostrava. În 1905 intreprinderea a trecut în proprietatea lui Friedrich Homm, care a adăugat producția de unt. / Produse: Brânză de oaie (brânză secuiască), brânză Liptov și unt.”

Fabrica de produse chimice LEDA din Timișoara a deschis în anul 1927 un depozit cu lacuri și vopsele în spațiul comercial din clădirea str. Târgu Vinului 4. Filiala din Sibiu a fost condusa de I. Popoviciu.

~~~o~~~

* Date despre GROFFNER JOHANN și HOMM FRIEDRICH preluate din cărțile de adrese Sibiu 1872-1933 *

1872 /carte de adrese
Groffner Johann: proprietar/casa str. Târgu Vinului 4 // Weinanger 4
Groffner Johann: proprietar/casa str. A. Odobescu 24 // Pempflingergasse 24

1882 /carte de adrese
Groffner Johann: proprietar/casa str. Târgu Vinului 4+6 // Weinanger 4+6.
Groffner Johann și Groffner Katharina: proprietar/casa str. A. Odobescu 24 // Pempflingergasse 24
Groffner Johann: str. Târgu Vinului 4: negustor de vinuri // Weinhändler | Vinărie // Weinhandlung | Cărciumar // Schankwirth | Cârciumă // Wirtshaus
Groffner Katharina: str. A. Odobescu: Vinărie // Weinhaus ~ Cârciumăriță // Schankwirtin

1885 /carte de adrese
Groffner Johann: proprietar/casa str. Târgu Vinului 4+6 // Weinanger 4+6
Groffner Johann și Groffner Katharina: proprietar/casa str. A. Odobescu 24 // Pempflingergasse 24
Groffner Johann: str. Târgu Vinului 4: negustor de vinuri // Weinhändler
Groffner Katharina: str. Târgu Vinului 4: Băcănie (prăvălie mica cu produse lactate și brânzeturi?) // Greislerei (Milch- und Käseladen?)

1887 /carte de adrese
Groffner Johann: proprietar/casa str. Târgu Vinului 4+6 // Weinanger 4+6
Groffner Johann și Groffner Katharina: proprietar/casa str. A. Odobescu 24 // Pempflingergasse 24
Groffner Johann: str. Târgu Vinului 4: Cârciumar // Schankwirth | Cârciumă // Wirtshaus | negustor de brânzeturi // Käsehändler

1889 /carte de adrese
Connerth Karl: proprietar/casa str. Târgu Vinului 4+6 // Weinanger 4+6
Moștenitorii lui Groffner Katharina: proprietar/casa str. A. Odobescu 24 // Pempflingergasse 24
Groffner Johann: str. Târgu Vinului 6: Producător de brânzeturi // Käseerzeuger | Fabrikant de brânzeturi // Käsefabrikant
1892 + 1895 + 1898 + 1901 /carte de adrese
Connerth Karl: proprietar/casa str. Târgu Vinului 4+6 // Weinanger 4+6
Groffner Johann: str. Târgu Vinului 6: Producător de brânzeturi // Käseerzeuger | Fabrikant de brânzeturi // Käsefabrikant
1892 + 1895 + 1898 + 1901 /carte de adrese
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 6 (4): negustor băcănie/ spițerie // Spezereihändler | negustor produse de băcănie/ spițerie // Spezereiwarenhändler
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: Magazin cu produse de băcănie, materiale și vopsele // Spezerei- Material und Farbenhandlung

1904 /carte de adrese
Connerth Karl: proprietar/casa str. Târgu Vinului 4+6 // Weinanger 4+6
Groffner Johann: str. Târgu Vinului 6: Producător de brânzeturi // Käseerzeuger | Fabrikant de brânzeturi // Käsefabrikant
Groffner Johann deschide o filiala în clădirea Piața Cluj 2 // Konradplatz 2
1904 /carte de adrese
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: negustor băcănie/ spițerie // Spezereihändler
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: Magazin cu produse de băcănie, materiale și vopsele // Spezerei- Material und Farbenhandlung

1908 /carte de adrese
Groffner Katharina: proprietar/casa Piața Cluj 2 // Konradplatz 2
1908 /carte de adrese
Homm Friedrich: proprietar/casa str. Târgu Vinului 2+4+6 // Weinanger 2+4+6
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: negustor băcănie/ spițerie // Spezereihändler | Fabrikant de brânzeturi // Käsefabrikant
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: Magazin cu produse de băcănie, materiale și vopsele // Spezerei- Material und Farbenhandlung
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 2-6: Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal // Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 2-6: Instalație frigorigenă // Kühlanlage și Fabrică de gheață // Eisfabrik

1911 /carte de adrese
Groffner Katharina: proprietar/casa Piață Cluj 2 // Konradplatz 2 (Private)
1911 /carte de adrese
Homm Friedrich: proprietar/casa str. Târgu Vinului 2+4+6 // Weinanger 2+4+6
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: negustor băcănie/ spițerie // Spezereihändler | Fabrikant de brânzeturi și gheață artificială // Käse- und Kunsteisfabrikant
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: Magazin cu produse de băcănie, materiale și vopsele // Spezerei- Material und Farbenhandlung
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 2-6: Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal // Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 2-6: Instalație frigorigenă // Kühlanlage și Fabrică de gheață // Eisfabrik

1933 /carte de adrese
Proprietar/casa str. Târgu Vinului 2: Vestemean Jakob și Susanna
Proprietar/casa str. Târgu Vinului 4: Olariu Petre și Paraschiva
Proprietar/casa str. Târgu Vinului 6: Simion Manole și Maria
Homm Friedrich: str. Târgu Vinului 4: Fabricant de brânzeturi // Käsefabrikant

(Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

~~~o~~~

Cap. I „Schildermaler-Werkstatt | Weinanger No. 4 // Atelier Pictura Firme | Târgu Vinului nr. 4” se poate citi aict: LINK
Cap. II „Vier Schätze des Gelehrtenzimmers // Patru Comori ale Camerei de Studiu” se poate citi aici: LINK
Cap. III „Durch die Gassen mit Emil Sigerus // Pe ulițe cu Emil Sigerus” se poate citi aici: LINK

Carte poștală editată 1917, tipărită la Institulul tipografic sibian „Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt“. Inscripție față: „Sächsische Frau aus Honigberg bei Kronstadt // Szászhermányi szász asszony Brassó mellett // Săsoaică din Harman lângă Brașov” ~ (Hărman // Honigberg / Huntschprich // Szászhermány).
Inscripție verso: „Nyomtatvány ~ P.T. Der unerwartete grosse Absatz, den meine vor Monatsfrist herausgegebenen 21 Volkstrachten-Karten erfahren haben, hat mich veranlasst 12 weitere, ebenso interessante, noch nirgends veröffentlichte Sorten herauszugebe. Auf Wunsch sende ich Ihnen ein Sortiment von je 20 Stück davon für K 7.20 franko gegen Nachnahme und bitte dies Sortiment mit der Bezeichnung B zu bestellen. Das Sortiment A mit 21×10 Stück für K 6.30 steht noch zur Verfügung.“

„Vânzarea neașteptat de bună a cărților poștale cu porturi populare, emise la sfârsitul lunii, m-a determinat să editez încă 12 mostre, la fel de interesante, nicăieri publicate. La cerere, vă trimit un sortiment de 20 de bucăți fiecare pentru K 7.20 franco contra numerar la livrare și vă rugăm să comandați acest sortiment cu denumirea B. Sortimentul A cu 21×10 bucăți pentru K 6.30 este încă disponibil.“

În fotografia realizată la sfărșitul sec. al XIX-lea (ante 1898) se vede Turnul Preoților // Priesterturm (de fapt: Turris Praetorii / Turnului Comitelui) și Capela Sf. Ladislau // Ladislauskapelle (anterior cunoscută sub denumirea Sf. Iacob // Jakobskapelle) din Piața Huet.
Din Cronica lui Emil Sigerus aflăm că Turnul Preoților și capela Sf. Iacob au fost demolate la începutul lunii august în anul 1898: „1898 /1.8 Der Priesterturm und die Jakobskapelle auf dem Huetplatz werden abgebrochen.“ Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Vechea Biserică greco-ortodoxă, cu hramul Schimbarea la Faţă, din Sibiu a fost ridicată între 1797 și 1799 de către Compania Grecească pe o parcelă situată pe strada Mitropoliei, vechea adresă str. Măcelarilor numărul vechi 39 // Fleischergasse No.39. În iulie 1902, biserică greco-ortodoxă a fost demolată și pe noul amplasament din Mitropoliei nr.33 ( care a fost creat prin comasarea parcelelor vechi 35-43 ), a fost ridicată Catedrala Mitropolitană, cu hramul Sfânta Treime, între 1902 și 1906. Fotografie realizată de fotograf sibian Theodor Glatz.

„Arhitectul vechii Biserici Grecești a fost M. Bucholzer, iar pictori, Iosif Neuhauser şi I. Krambeli, ultimul fiind şi cel care a pictat şi iconostasul, cumpărat ulterior de românii din Gura Râului, unde se află pînă astăzi. Tîrnosirea bisericii a avut loc în 31 martie 1800.
Biserica grecească din Sibiu, graţie abilităţii episcopului (ulterior mitropolitului) Andrei Şaguna, a fost cedată de către arhim. Meletie, ultimul preot grec de aici, comunităţii ortodoxe române, astfel că, între 1862 şi 1902, această biserică a fost Biserica episcopală şi ulterior mitropolitană a românilor ortodocşi.
Ultima Sfîntă Liturghie s-a ţinut în Biserica Grecească la 13 iulie 1902 (S.N.), predica fiind rostită de dr. Elie Miron Cristea, viitorul patriarh, pe atunci asesor consistorial, în 14 iulie începînd deja demolarea ei și a unor clădiri din jur.
A fost demolată în cursul lunii iulie1902 pentru a face loc ridicării viitoarei clădiri a Catedralei Mitropolitane Ortodoxe, de pe Str. Mitropoliei/Fleischergasse.
În august 1902 au început lucrările de construcție la Catedrala Ortodoxă (str. Mitropoliei 33, actual). În anul 1904 Catedrala a fost pusă sub acoperiş, lucrările de construcție fiind controlate/ supervizate de către Iosif Schuschnig (arhitect la Primărie), antreprenorul coordonator fiind arhitectul Francisc Szalay. În 13 mai 1906 (S.N.) se sfințește Catedrala Mitropolitană Ortodoxă de către mitropolitul Ioan Mețianu” (Sursa textului cursiv: pagina de Facebook Alt-Hermannstadt/ D.B.)

În urma introducerii Rescriptului de concivilitate şi Edictului de toleranţă religioasă, emise de împăratul Iosif al II-lea în 4 iulie 1781, orașul Sibiu și-a deschis porţile și pentru cetățeni de altă naţionalitate. Începând cu anul 1781 persoane de etnie „străină” au avut posibilitatea de a devenii cetățeni ai orașului Sibiu prin depunerea jurământului în urma căruia primeau dreptul și de a deține proprietăți imobiliare situate intramuros, drept deținut ante 1781 doar de membrii comunitații săseaști (germane).

~~~o~~~

Din cartea lui Emil Sigeru „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hemannstadt” (vol.3, pag. 113/114) aflăm amănunte interesante despre primele persoane care au primit cetățenia orașului Sibiu în urma introducerii Rescriptului de concivilitate şi Edictului de toleranţă religioasă emise 1781:
„Cei doi Bogdanfi [este vorba de doi comercianți armeni: Gregor și Christoph Bogdanfi] au fost primii cetățeni străini care au dobândit, prin depunerea jurământului, cetățenia sibiană la 12 decembrie 1781. În luna martie a anului următor [1782], comercianții greci Johann și Carl Bardan au devenit cetățeni sibieni, la fel și comerciantul de mercerie Franz Bordoli din Como „în milaneză”. În anul următor [1783] armenii G. Issekutz și M. Patruban, grecul Joh. Esinge, românul Radul Stoica și italianul Josef Bordoli „cafegiu din Milano” s-au înregistrat pentru depunerea jurământul cu scopul de a obține cetățenia orașului Sibiu…” (În textul orignal Emil Sigerus folosește transcrierea germană a numelor străine!)

Radul Stoica, după Sigerus primul cetățean român care a primit cetățenia orașului Sibiu, este una și aceeași persoană cu Răduţ Stoica, comerciantul care a încheiat cu membrii Companiei sibiene în anul 1797 un contract „de închiriere şi vânzare, potrivit căruia Compania grecească putea clădi pe numele ei un locaş de cult propriu, precum şi o şcoală şi case de locuit pentru deservenţii celor două instituţii”. (Tradus de Pr. Dr. Teodor Bodogae, „Câteva momente mai importante din trecutul Catedralei Mitropolitane din Sibiu”, în MA, nr. 5/1987, p. 98.). Era vorba de imobilul cu numărul 98, din strada Măcelarilor numărul vechi 39 (azi Mitropoliei 33).

Răduţ Stoica cumparase între 1783-1797 două clădiri situate pe str. Măcelarilor/ Mitropoliei – casa lui Andreas Binder și casa văduvei Waldhutter (sursa: M.B.).
Parcela vândută de Răduț Stoica în anul 1797 Companiei grecești pentru ridicarea bisericii poate fi localizată în planul orașului Sibiu întocmit 1875 și copiat/ completat de Johann Böbel 1882/83. Planul din 1875 a fost realizat cu ocazia schimbării numerotării străzilor sibiene în anul 1872. Înainte de 1872 străzile sibiene aveau numerotare continuă cu numere pare și impare pe aceeași latură. După introducerea numerotării „noi” în anul 1872 străzile orașului Sibiu au primit lature cu numere pare și lature cu numere impare.

În harta din 1875 biserica „Schimbarea la Faţă” apare la adresa str. Măcelarilor // Fleischergasse 39 (nr. vechi 98).
În cartea de adrese din 1872/73 numărul nou 39 corespunde cu numărul vechi 98 (ante 1872)! Formele neregulate ale parcelelor 39 și 37 diferă de formele patrulatere ale parcelelor învecinate. O explicație plauzibilă pentru această deosebire ar putea fi faptul că proprietarul parcelei 39 a mărit suprafața curții adăugând un lot, desprins din parcela 37 (nr. vechi 99!), cu scopul de a crea spațiul necesar pentru biserica/ casa de rugăciune (Beth-Haus). Denumirea Beth-Haus se folosește în limba germană pentru o clădire de cult destinată rugăciunii sau închinării, dar unde nu se desfășoară activități parohiale propriu-zise și care adesea nu are clopot.

În cartea de adrese din 1872/73 proprietarul parcelei 37 (nr. vechi 99) este Schmidt Karl. Proprietarul parcelei 39 (nr. Vechi 98) – pe care se afla Biserica „Schimbarea la Faţă” – este Parohia greco-ortodoxă. În clădirea de pe parcela 41 (nr. vechi 97) se afla Seminarul Arhidiecezan greco ortodox! La adresa str. Măcelarilor // Fleischergasse 45 (nr. vechi 95) și 47 (nr. vechi 94) se afla Tipografia Arhidiecezană greco-ortodoxă.

~~~o~~~

~~~o~~~

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Biserica Asilului este un edificiu în stil gotic, construit din cărămidă. Prima biserică, o construcție din lemn a fost ridicată de coloniștii germani în perimetrul Azilului de bătrâni la sfârșitul sec al XII-lea (Paul Niedermeyer). Azilul și biserica au fost menționate pentru prima dată documentar în 24 iunie 1292 când „spitalul” și biserica au fost predate spre folosință Ordinului cruciaților Sfântului Spirit // Orden vom Heiligen Geist (societas vulgo confraternitas calendariorum / Kalandsbruderschaft). Călugării ordinului respectiv purtau o tunică neagră cu o cruce albă (cu două brațe orizontale). Biserica a fost renovată 1760 în urma deteriorărilor provocate de un incendiu. În turnul micuț se află cel mai vechi clopot din orașul Sibiu. Clopotul poartă inscripţia – ad iuva nos deus – și datează din 1509.
Ilustrația intitulată „Spitalkirche der evangl. Gemeinde in Hermannstadt” (Biserica spitalului comunității evanghelice din Sibiu) arată interiorul Bisericii Azilului la mijlocul sec al XIX-lea. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Biserica romano-catolică cu hramul „Vizita Mariei la Elisabeta” din cartierul Terezian a fost ridicată împreună cu orfelinatul catolic în perioada 1767-1771. Ctitorul bisericii a fost părintele iezuit Johann Theophil Delphini. Biserica construită în stil baroc târziu a fost sfințită la 1 septembrie 1781 de Episcolul Ardealului I. Batthanyi.
Altarul principal redă scena Maica Domnului strivind capul șarpelui, altarul lateral din dreapta o înfățișează pe Sfânta Thereza de Aquila iar altarul din stânga redă stigmatizarea Sfântului Francisc de Assisi. Orga cu manual și opt registre datează din sec XX. Icoanele altarelor realizate la Viena au fost donate bisericii de Marea Principesă a Transilvaniei Maria Tereza a Austriei.