Această cartea poștală, din colecția personală, a fost adresată dnei Josefine Ballmanne, domiciliată în Sibiu, str. Elisabethgasse (9 Mai) nr. 6. Cartea poștală circulată 1915 a fost emisă de editura Engber din Sibiu, str. N. Bălcescu 2, și tipărită la tipografia sibiană Jos. Drotleff. Text verso: „Hermannstadt – Nagyszeben – Sibiiu | Nr. 2 Ansichtskartenverlag Engber, Heltauerg. 2. | Lichtdruck von Jos. Drotleff, Hermannstadt”.

Clădirea care găzduiește din 2002 Spital Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” (Bl Victoriei 46) a fost construită la mijlocul sec al XIX-lea cu destinație de „Casă de educație superioară militară cezaro-crăiască“ / „K.k. Militair Ober-Erziehungshaus“. Clădirea a fost ridicată de maiștri constructori Setz sen. și Hahn 1856/57 și inaugurată în 19 noiembrie 1857. În aprilie 1859 a fost transformată în „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană” / „K.k. Garnisons-Spital“ (din 1867 „K.u.K. Garnisons-Spital“).

În 1919 a devenit Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între 1930-1940 s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, între 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena” și între 1948-2000 s-a numit Spitalul Militar Sibiu.

2

Această frumoasă fotografie a fost realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea pe strada Avram Iancu ( germană, Reisper Gasse ; ungurește, Reiper utca ) în Sibiu. A doua clădire, din partea dreaptă a fotografiei se află pe parcela strada Pasajul Școlii nr.2 ( germană, Schuller Gasse ). Prin trecerea boltită se intră în pasajul care leagă strada Avram Iancu de strada Movilei ( germană, Neustift Gasse ). Denumirea străzii Schullergasse provine de la numele consilierului Johann Karl Schuller ( 1794-1865 ), istoric, etnograf și scriitor sas care locuia în dreptul pasajului, pe strada Movilei nr.5. Fotografie din colecția privată Wolff.

În perioada antebelică numele străzii Reisper Gasse apare sub diferite variante ortografice. Toate aceste denumiri conțin cuvântul definitoriu „ris” – cuvânt care tradus în limba română înseamnă, „vreasc, creangă subțire uscată, lăstar”! Numele străzii Reisper(g) Gasse este format din cuvintele germane: „rīs” = Reis, Reisig, Reiser ( vreasc, creangă subțire uscată, lăstar ) și „perg” = Berg ( deal ) = Reisperg = Dealul vreascurilor. Cuvântul german Gasse înseamnă uliță, stradă. … deci: Reisper(g) Gasse / Reisper Gasse / Reispergasse = Ulița Dealul Vreascurilor.

Traducerea eronată a numelui german „Reisper Gasse” în limba latină medievală de cancelarie, „platea oryza”, și ulterior în denumirea română, „strada Orezului”, se datorează faptului că în limba germană cuvântul „Reis” are trei înțelesuri: vreasc, lăstar și orez!
Numele străzii Reispergasse, care poartă astăzi numele de Avram Iancu, nu are nicio legătură etimologica cu „orez” !
În secolul 16 nu se consuma/ cultiva orez în Transilvania. În România, orezul a fost adus în anul 1745 de o familie de italieni ( Avizzii ), care s-a stabilit pe malurile râului Bârzava din Banat, făcând prima orezărie în satul Topliţa – Banloc !

Ante 1921, strada Avram Iancu purta următoarele denumiri, ( surdă, patrimoniu sibiu ro ):
1526: Ryspergasse
1556: Rychsbargas, Reyssbargas, platea Rysper
1590: Reispergasse
1751: Reisper Gasse
1776: platea oryza
1872: Reispergasse ( vezi planul orașului Sibiu din 1875 )
1921: strada Urezului și Reisper Gasse ( vezi noul plan bilingv al orașului Sibiu din 1921 )
1921: strada Avram Iancu ( vezi planul orașului din 1926 ) – cu excepția anilor 1948-1970 când a fost numită strada 23 August, cum se poate citi pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro.

~~~o~~~

În cartea „Numele străzilor din Sibiu” // „Die Gassennamen Hermannstadts”, tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, autorul Arnold Pancratz ( la mijlocul secolului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu ) ne oferă următoarea explicație a numelui străzii Reispergasse, tradusă aici în limba română:
„Lemne de foc ( vreascuri, crengi, ramuri uscate ) au fost culese și de pe dealurile din împrejurimi numite în limba germană Reisberg ( dealul vreascurilor ). Asemene „dealuri cu vreascuri” existau și în alte comunități săsești cum ar fi Marpod sau Ruși.
Denumirea „Reisberg” conține cuvântul definitoriu „ris” = vreasc, creangă. Când a fost construită fortificația orașului de sus, aceasta a inclus și „Dealul vreascurilor” / Reisberg, iar ulița amenajată de-a lungul zidului orașului a primit numele Reisberggasse = Reispergasse.
În secolul al XVI-lea existau următoarele ortografii: Ryspergasse ( 1526 ), Rychsbargasse, Reyssbargas ( 1556 ) și Reispergasse ( 1590 ); ortografia din 1590 a fost consacrată prin uz. Din cele mai vechi timpuri a fost o stradă distinsă; acolo locuiau consilieri și maeștri bogați.”

0

Instantaneu realizat în Piața Mică din Sibiu la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea.

În partea stângă a clădirii, Piața Mică 30 ( nr. vechi 31 ), se vede reclama magazinului cu produse de băcănie ( spițerie ), materiale și vopsele, „Spezerei-, Material- und Farbwarenhandlung FRANZ JAHN SÖHNE”, deschis de comerciantul ( Spezereiwarenhändler ) Franz Jahn în 1842.
După moartea lui Franz Jahn ( survenită între 1878 – 1882 ), fii săi, Gustav și Julius, rămân proprietarii băcănia. La sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea (aproximativ 1908) cei doi frați vând casa lui Dumitru Popovici care era ginerele lui Nicolaus Nàdasdi. În spațiul comercial devenit liber comercianții Karl și Josef Spengler deschid magazinul cu produse de brutărie și comerț de făină, „Brotbäckerei und Mehlhandlung Spengler Karl & Josef”.

La parterul corpului de clădire din partea dreaptă se vede reclama magazinului de manufacturi, „N. S. Nàdasdi”, deschis de Nicolaus Nàdasdi în 1870. Magazinul va funcționa la această adresă până în perioada interbelică.
Sursă: patrimoniu sibiu ro. Ilustrație din archiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Următoarele înformații au fost preluate din cărțile de adrese din perioada anilor 1873 – 1933:
~ Cărțile de adrese, 1873-1878; Jahn Franz (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31 | Jahn Franz (proprietar) – Piața Mică nr. 31.
~ Cartea de adrese, 1878; Jahn Franz, Magazin produse de băcănie ( spițerie ), materiale și vopsele (din 1842) – Piața Mică nr. 32. Franz Jahn a fost președintele „consiliului comercial” al Comercianților din Sibiu. | Jahn Franz, Spezerei, Materiel- und Farbwaren (seit 1842) – Kleiner Ring No. 32. Franz Jahn war Erster Vorstand des Handelsgremium der Kaufleute in Hermannstadt.
~ Cărțile de adrese, 1882-1885; Moștenitori Jahn Franz (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Jahn Franz Erben (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.
~ Cărțile de adrese, 1887-1904; Jahn Julie (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Jahn Julie (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.
~ Cărțile de adrese, 1908-1911; Dumitru Popovici (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Dumitru Popovici (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.

~ Cartea de adrese, 1933; Fleischer Auguste und Adele (proprietar) – Piața Mică nr. 31. | Fleischer Auguste und Adele (Besitzer) – Kleiner Ring No. 31.
~ Cartea de adrese, 1933; Artz Reinhold, comerciant de făină / magazin de vânzare făină – Piața Mică nr. 31. | Artz Reinhold, Mehlhändler / Mehlhandlung – Kleiner Ring nr. 31.
~ Cartea de adrese, 1933; Dahinten Alfred, fabricant de mezeluri și produse afumate / magazin de vânzare mezeluri și produse afumate – Piața Mică nr. 31. | Dahinten Alfred, Selchwarenfabrikant / Verkaufshalle, Fleisch- und Selchwarenhalle – Kleiner Ring nr. 31.

0

Această litografie interesantă a fost realizată la institutul litografic F.A.R. Krabs din Sibiu, după un desen al celebrului fotograf Sibian Theodor Glatz. Ilustrația este inscripționat cu textul: „Eröffnung der juridischen Fakultaet am 2 November 1844 im Prüfungssaale des sächsischsen Gymnasiums zu Hermannstadt”, ( Deschiderea facultății de drept la 2 noiembrie 1844 în sala de examene a liceului săsesc din Sibiu ).

Academia de Drept din Sibiu ( germană, Hermannstädter Rechtsakademie ), a fost înființată pe 2 noiembrie 1844. Deschiderea festivă a avut loc în sala de examen, „Aula” a Gimnaziului Evanghelic Brukenthal, astăzi, Colegiul Național Samuel von Brukenthal. Sarcina principală a Academiei de Drept era pregătirea avocaților pentru administrația săsească. În această instituție au studiat însă și numeroși cetățeni de alte naționalități, mai ales români, fiind singura școală superioară de acest gen din țară.

În perioada anilor 1844–1851, Academia de drept a funcționat la următoarele adrese: strada Centumvirilor ( Hundsrücken ) ; strada Nicolae Bălcescu ( Heltauergasse ) ; Piața Mare – Casa Albastră ( Großer Ring – Blaues Stadthaus ) și de la sfârșitul anilor 1840 până în 1851 în Piața Mică ( Kleiner Ring ), în clădirea baronului von Rosenfeld, la etajul I și II, până la demolarea complexului de clădiri „Lügenbrücke” // „Podul Minciunilor”. După demolarea clădirii în 1851, Academia de Drept a funcționat în spații pe strada Mitropoliei ( Fleischergasse ) ; Piața Mare – Casa Albastră ( Großer Ring – Blaues Stadthaus ) ; strada Avram Iancu ( Reispergasse ) și strada General Magheru ( Sporergasse ).
Academia de Drept ( cezaro-crăiască săsească ) din Sibiu, înființată în 1844, a fost desființată la 15 iunie 1887.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Litografia realizată de litograful librar Friedrich August Robert Krabs în a doua jumătate a secolului al XIX-lea este inscriptionată cu textul: „Die griechisch unirte Kirche in Hermannstadt” / „F.A.R. Krabs – W.H. Thierry’sche Buchhandlung in Hermannstadt.” // „Biserica unită grecească din Sibiu” / „F.A.R. Krabs – Librăria W.H. Thierry din Sibiu.”

Următoarele informații despre Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, str. Reconstrucţiei 17 au fost preluate de pe site-ul patrimoniu.sibiu.ro:
„Cel mai vechi edificiu de cult românesc din Sibiu, datează din 1788 şi are hramul Sf. Petru şi Pavel. Biserica mai este cunoscută şi sub numele de „Biserica dintre brazi”.
Edificiu fondat de episcopul Inochentie Micu Klein fusese iniţial o biserică greco-catolică.
Apare ca o biserică sală lăţită în zona centrală care susţine o cupolă pe tambur de formă ovală.
Atât faţada cât şi interiorul poartă elemente baroce cum ar fi coloane masive, pilaştrii şi motivul scoicii. În micul cimitir din jurul bisericii se găsesc numeroase monumente funerare de importanţă istorică: Iosif Sterca Suluţiu, Alex Vaida Voievod, Alex. Papiu Ilarian, George Bariţiu, Ioan Raţiu, David Urs de Margina, precum şi oameni de afaceri, avocaţi, militari, etc.”

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la 12 noiembrie 1816 în Leipzig și a decedat la 22 iulie 1884 în Sibiu. În 1836, Robert Krabs s-a stabilit în Sibiu. În 1842, a cumpărat librăria lui Wilhelm Heinrich Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13) și a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
Atelierul litografic (cu librărie) înființat de Robert Krabs a funcționat la adresa Piața Mare nr. 13 până în 1898 când spatiul a fost ocupat de băcănia lui Ludwig Fuchs (1857-1932). După primul război mondial băcănia a fost transformată în magazin de delicatese de către fiul lui Ludwig Fuchs.
În 1854, Robert Krabs a cumpărat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.

„Wilhelm Heinrich Thierry s-a născut în jurul anului 1787 în Mühlhausen și a decedat la 29 decembrie 1834 în Sibiu. Totuși, nu se poate stabili cu certitudine localitatea unde s-a născut deoarece există în jur de douăzeci de Mühlhausen/ Mulhouse, dar probabil că s-a născut în Franța (Mulhouse).
În 1816, după ce a părăsit armata franceză, s-a stabilit la Sibiu unde a intrat în contact cu librarul și tipograful Martin von Hochmeister. Ulterior a înființat pe cont propriu librării cu o selecție vastă de titluri și cărți de specialitate ( Sortimentsbuchhandlungen ) la Sibiu, Brașov și București, de unde a prevăzut librăriile orașele mai mari din Transilvania, precum Aiud ( Straßburg am Mieresch/ Groß-Enyed/ Nagyenyed ), Cluj ( Klausenburg/ Kolozsvár ), Târgu-Mureș ( Neumarkt am Mieresch/ Maros-Vásárhely ), cu diferite tipărituri. Pe măsură ce afacerile s-au dezvoltat treptat, a găsit mai potrivit să-și concentreze toate puterile asupra afacerii de la Sibiu și astfel, în 1827, a vândut filala de la Brașov lui Wilhelm Németh, iar în 1834 cea de la București lui Friedrich Wallbauer.
Scurt timp după predarea filialei de la București, Wilhelm Heinrich Thierry a decedat la 29 decembrie 1834, la vârsta de numai 47 de ani. Văduva lui Thierry a condus librăria din Sibiu încă opt ani, apoi a vândut-o lui Robert Krabs.”
Existența editurii lui Wilhelm Heinrich Thierry este documentată în Sibiu deja 1821 și 1823.
În anul 1836 librarului Wilhelm Heinrich Thierry a publicat la editura proprie un „manual al istoriei Transilvaniei” (Handbuch der Geschichte Siebenbürgens) tipărit la tipografia lui Georg v. Closius.

0

Desen realizată de litograful librar Friedrich August Robert Krabs la mijlocul secolului al XIX-lea, mai precis între 1855 și 1865 deoarece lipsește micul turn interior, demolat în 1855, iar marele turn exterior din ilustrație a fost demolat în 1865.
În partea dreaptă se vede tronsonul de zid al incintei a patra de fortificații între Poarta Elisabetha ( Poarta Gușteriței ) // Elizabethtor și Turnul Săpunarilor // Seifensiederturm. Casa cu acoperiș într-o apă, alipită de turnul exterior, se afla în proprietatea consilierul financiar Schuster.

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la 12 noiembrie 1816 în Leipzig și a decedat la 22 iulie 1884 în Sibiu. În 1836, Robert Krabs s-a stabilit în Sibiu. În 1842, a cumpărat librăria lui Wilhelm Heinrich Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13) și a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
Atelierul litografic (cu librărie) înființat de Robert Krabs a funcționat la adresa Piața Mare nr. 13 până în 1898 când spatiul a fost ocupat de băcănia lui Ludwig Fuchs (1857-1932). După primul război mondial băcănia a fost transformată în magazin de delicatese de către fiul lui Ludwig Fuchs.
În 1854, Robert Krabs a cumpărat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.

Ilustrație din albumul „Aus Alter Zeit“ // „Din vremuri vechi“ editat de Emil Sigerus 1903, tipărit la Institulul tipografic sibian „Kunstanstalt Jos. Drotleff, Hermannstadt“ 1904. Albumul conține 50 de reproduceri realizate prin procedeul tiparului în dublu ton // Doppelton-Lichtdruck – colecția Helmut Wolff (anterior Langstein).
Ilustrația este completată de Sigerus cu următorul text în limba germană:
„Das Bild dieses Stadtthores ist aus dem Jahr 1860, also wenige Jahre vor dem 1856 erfolgten Abbruch dieses alten Bauwerkes aufgenommen. Das Dach des Thores, sowie des im Vordergrund befindlichen Turmes ist nicht mehr das ursprüngliche hohe, mit Hohlziegeln gedeckt. Beide Dächer wurden 1844 erneuert. Zwischen Turm und Thor ist noch ein Stück der Stadtmauer und zwar der Aussenseite in ihrer ganzen Höhe sichtbar. Das Elisabeththor stand zwischen der Einmündung der Kürschner- und Fischergasse in die Elisabethgasse.“

0

Acest pseudo-instantaneu este o compoziție fotografică unică, deoarece a fost creat, editat prin combinarea a două fotografii diferite, pe care fotograful le-a realizate la un scurt interval de timp una după cealaltă. Clădirea cea mare din partea stângă, cu acoperiș în două ape teșit, este Casa cu lei, ( germană, Haus mit Löwen ) !

Următoarele două fotografii alb-negru au fost realizate la sfârșitul anilor 1920 în Sibiu. Fotograful mie necunoscut a capturat pe negativele aparatului său de fotografiat o felie pitorească din viața urbană, care s-a desfășurată în fața ochilor săi într-o curte situată la poalele platoului pe care se întinde Orașul de Sus. Cele două grupuri de persoane, format din șapte protagoniști, interacționează într-un mod interesant, plăcut. Femeia care întinde rufele pe sârmă la uscat ține brațele ridicate ca o dirijoare.

Fotografiile au fost făcute în „Groapa leilor”, mai precis în curtea parcelei nr.22 pe strada Pempflinger, ( astăzi, str. Alexandru Odobescu ). Complexul de clădiri cunoscut sub toponimul „Groapa leilor” sau „Groapa cu lei”, ( germană, „Löwengrube” ), se afla între străzile Alexandru Odobescu și Moș Ion Roată și a fost demolat la mijlocul anilor 1930.

~~~o~~~

Femeia care întinde rufe pe sârmă la uscat apare și pe o carte poștală ilustrată, tipărită în perioada interbelică, inscripționată sub ilustrație cu textul: „Hermannstadt – Hof in der Pempflingergasse Nr.22” ( „Sibiu – Curte pe strada Pempflinger nr.22” ). Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Carte poștală din perioada interbelică inscripționată sub ilustrație cu textul:
„Hermannstadt – Hof in der Pempflingergasse Nr.22” // „Sibiu – Curte pe strada Pempflinger nr.22”.

0

Prima fabrică de cântare din Transilvania și de pe teritoriul actual al României a fost înființată de Leopold/Ludwig? Hess în anul 1879 la Sibiu. În anul 1910 fabrica de cântare VIKTOR HESS se afla la adresa Maurergasse // str. Zidului 7. Dupa naționalizare fabrica UZINELE HESS SIBIU îşi schimbă numele în Uzina BALANȚA.

„În 1879, Ludwig Hess a înfiinţat un mic atelier de fierărie pe actuala stradă 9 Mai. În decursul anilor se specializează în confecţionarea şi repararea de cântare şi instrumente de precizie. În 1896/1897 fostul atelier a devenit Fabrica de cântare Hess, avându-l ca patron pe Ludwig Hess.
După moartea acestuia, tradiţia a fost continuată de fiul său, Viktor Hess (n.1876-d.1952).
La 15 octombrie 1910 a apărut prima menţionare a fabricii în documentele vremii, descoperite la Arhivele Statului Sibiu, cu numele “Prima fabrică de cântare Viktor Hess din Transilvania” cu sediul în strada Zidului (Maurergasse) nr. 9. Aici, Viktor Hess va ridica în 1925 noile hale de producţie.
În 1928, fabrica avea un capital de 100.000 lei în aur şi 75 de muncitori.
În 1930 se transformă din firma individuală a lui Viktor Hess într-o societate cu nume colectiv (SINC), numită VIKTOR HESS – PRIMA FABRICĂ DE CÂNTARE DIN ROMÂNIA SINC.
Fabrica avea 150 salariaţi şi producea cântare pentru orice întrebuinţare, de la cele simple, la cele etalon, cântare de cale ferată, cu desfacere în ţară şi în străinătate, în special în ţările balcanice.
Între 1935-1936 a început construcţia fabricii pe actualul amplasament din Calea Guşteriţei nr. 21-23 (adresa veche nr. 17).
În 1937, compania a fost reorganizată prin capitalizare, devenind UZINELE HESS SIBIU. În această perioadă, a produs echipamente de cântărire, maşini pentru industria alimentară, utilaje frigorifice şi construcţii sudate.
În 1938 valoarea producţiei era de 19 milioane lei. În anul 1943, compania a devenit furnizor al armatei române atingând un nivel de producţie de 116 milioane lei.
După naţionalizare, în anul 1947, îşi schimbă numele în Uzina BALANŢA, având 167 angajaţi şi o suprafaţă construită de 3.852 mp.
Între anii 1950 şi 1990 societatea a fost principalul producător al aparatelor de cântărit din fostul CAER.
În perioada socialistă, politica de industrializare a determinat extinderea gamei de produse, prin asimilarea unor modele noi. Uzina BALANŢA Sibiu a devenit atunci singura producătoare de echipamente de cântărire din România.
Începând cu anul 1971, statul a hotărât extinderea capacităţilor de producţie şi a început construcţia secţiei de echipamente hidraulice BALANŢA II (Hidrosib) pe strada Ştefan cel Mare, lucrare finalizată în 1973.” ~ text preluat de pe situl patrimoniu.sibiu.ro / vezi link-ul accesat: LINK

0

StEG I 133-145 erau 13 locomotive Engerth ale Companie de Căi Ferate de stat // Staats-Eisenbahn-Gesellschaft (StEG), o companie feroviară privată din Austro-Ungaria. Aceste locomotive au fost furnizate de propria fabrică de locomotive a companiei StEG în 1856. Mașinile aveau cadre interne, cilindri interni și unitate de comandă internă. Aveau și arcuri de suspensie cu sistem Baillie. În ceea ce privește dimensiunile roților motoare, acestea erau locomotive pentru trenuri de pasageri. Pe lângă numerele de drum 133-145, li s-au dat și denumirile: BALATON, SOPRON, VÁRASD, TÓT-MEGYER, TÁRDOSKED, STEINBRÜCK, NAGY-KIKINDA, BLOCKSBERG, BAZIAS, KOMLÓS, MOKRIN, HERMANNSTADT (Sibiu) și SCHÄFSBURG Schäßburg (Sighișoara).
Din 1873 li s-au dat numerele de operare 32-44 și aparțineau categoriei IVg. În 1891, cu ocazia naționalizării rutelor maghiare ale Companie de Căi Ferate de stat // StEG, au fost preluate de Compania de Căi ferate de stat a Ungariei // Magyar Államvasutak / MÁV, care a dat celor unsprezece locomotive rămase denumirea TIIb 1351-1361. Din 1911 au format clasa MÁV 269. (Sursă wikipedia)

0

Această ilustrație arată veduta orașului Sibiu privit dinspre Biserica Sf. Elisabeta / „Vizita Mariei la Elisabeta” din cartierul Terezian // Theresianum. Litografia colorată a fost realizată de cunoscutul litograf vienez Franz Josef Sandmann, ( 1805-1856 ), și tipărită în anii 1840 la institutul litografic al lui Johann Rauh, ( 1803-1863 ), din Viena.
Ilustrația este inscripționată cu următorul text: „Hermannstadt | Lith. v. Sandmann | Gedr. b. J. Rauh” ( Sbiu – Litografie tipărită de Franz Xaver Josef Sandmann la Institutul Litografic Johann Rauh din Viena. )

Franz Xaver Josef Sandmann, ( născut la 15 decembrie 1805 în Strasbourg, Alsacia – decedat la 1 ianuarie 1856 în Viena ), a fost un desenator, litograf și pictor peisagist germano-francez.
Rauh Johann, ( născut la 6 august 1803 în Viena – decedat la 9 iulie 1863 în Viena ), a absolvit o ucenicie de tipograf în Viena și a lucrat apoi ca litograf la mai multe firme.

~~~~o~~~~

„Rauh Johann (1803-1863), Steindrucker, (* Wien, 6. 8. 1803; † Wien, 9. 7. 1863) absolvierte eine Schriftsetzerlehre in Wien und arbeitete dann als Steindrucker, später als Faktor bei mehreren Wr. Firmen (u. a. bei Trentsensky), 1834/35 auch in Prag. 1838/39 machte er sich selbständig und widmete sich ganz dem Druck ein- und mehrfärbiger Künstlerlithographien. 1854 zog er sich krankheitshalber aus dem Geschäftsleben zurück. R. erwarb sich um die Qualitätsverbesserung des Steindruckes in Österr., insbes. der Chromolithographie, Verdienste. Wegen seiner vorzüglichen Arbeit war er einer der gesuchtesten Wr. Steindrucker, zu dessen Kunden viele berühmte Lithographen, u. a. J. Kriehuber (s. d.), zählten. Der Streit um sein rechtlich nicht einwandfreies Testament, in dem er sein Haus den Wr. Buch- und Steindruckern vermacht hatte, war von einigem Einfluß auf die Entwicklung der Berufsvereinigung der Buch- und Steindrucker.“ (Quelle: Austrian Centre for Digital Humanities and Cultural Heritage / Österreichisches Biographisches Lexikon)

„Franz Josef Sandmann, auch Franz Xaver Josef Sandmann oder Franz Xaver Sandmann, (* 15. Dezember 1805 in Straßburg, Elsass; † 1. Jänner 1856 in Wien) war ein deutsch-französischer Zeichner, Lithograf und Landschaftsmaler.
Sandmann wurde 1805 in der Barbaragasse 3 in Straßburg geboren. Die Eltern waren der Weinhändler Franz Xaver Sandmann und dessen Gattin Franziska Speiser.[1]
Von 1836 bis 1839 arbeitete Sandmann an lithografischen Ansichtsserien aus dem Elsass. Er schuf vor allem Landschaften und Veduten, beginnend mit den Vues des villes et bourgs… de l’Alsace (Straßburg, 1836). Bekannt wurden seine Lithografieserien über das Elbsandsteingebirge und das Elbtal, Potsdam oder über die Landschaft um Zell am See. 1841 ging er nach Wien und lithografierte bis 1850 Ansichten für Alben, die von den Kunstverlegern L.T. Neumann und Anton Paterno herausgegeben wurden. Außerdem lieferte er Lithografien für den Verlag Josef Bermann nach einer Donaureise, die Jakob Alt zwischen 1847 und 1849 unternahm. 1850 erschien die Folge „Mahlerische Donaureise von Engelharts-Zell bis Wien“ nach Alts Originalaufnahmen. Im Verlag L. T. Neumann erschienen um 1850 nach einigen Zeichnungen lithografierte, kleinformatige Donauansichten Sandmanns, die ihn als Zeichner ausweisen. Franz Xaver Josef Sandmann lebte bis zu seinem Tod in Wien. Sein künstlerischer Nachlass ging an Josef Bermann.“ (Quelle: Wikipedia)

1

Această fotografie cu valoare documentară a fost făcută pe strada General Magheru, ( atunci, str. Gării ), la mijlocul lunii iulie în 1890, în timpul demolarii turnului de poartă, numit Turnul Sării, situat lângă Biserica Ursulinelor. După Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890. Cum se poate observa, țiglele de pe acoperiș fuseseră deja îndepărtate și începuse demolarea zidurilor din interiorul turnului. Cărămizile de la demolare au fost stivuite pe marginea dreaptă a străzii, de unde au fost transportate cu căruțe trase de cai, probabil către un alt șantier pentru a fi refolosite.
Prin trecerea boltită se vede un detaliu interesant aflat dincolo de turn. Este vorba de podul pietonal din lemn care permitea trecerea dinspre actuala stradă Avram Iancu spre Biserica Ursulinelor. Podul din lemn a fost construit în anii 1860 după ce a fost demolat vechiul pod zidit, pavat cu piatră. Cele două străzi care coboreau din Piața Mare, strada General Magheru ( atunci, str. Sporergasse, tradus: strada Pintenului ) și Avram Iancu ( atunci, str. Reispergasse, tradus: strada Dealul Vreascurilor ) se uneau sub pod. După Turnul Sării drumul continua sub denumirea de strada Gării ( anterior, strada Sării ), azi, strada General Magheru.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Fotografia din colecția privată a fost realizată de fotograful Wilhelm Auerlich (1853-1917). Auerlich a deținut între 1887 și 1916 un atelier fotografic în strada Nicolae Bălcescu nr.47 în Sibiu.

~~~o~~~

Strada Constituției se numea în trecut strada Sării // Salzgasse. Strada Sării este menționat deja în 1371 și 1401. În secolul al XV-lea această stradă, formată din două tronsoane, se întindea de la Turnul Sării // Salz Turm până la strada Elisabeta ( azi, 9 Mai ) // Elisabeth Gasse.

În cartea Numele străzilor din Sibiu // Die Gassennamen Hermannstadts, tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, autorul Arnold Pancratz (la mijlocul secoului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu) ne oferă date cronologice despre strada Sării // Salzgasse, traduse aici în limba română:

„Versantul nordic al dealului Reisberg // Dealul Vreascurilor a fost numit Salzrech // Povărnișul Sării. Încă din 1401, exista acolo o groapă de cereale și se putea citi că se afla pe Povârnișul Sării. În același timp, a apărut și numele Salzgasse // Ulița Sării, dar a dispărut în favoarea toponimului off dem Salzrech // pe Povârnișul Sării până pe la mijlocul secolului al XVII-lea, când a reapărut și s-a consolidat.
După edificarea Bisericii Ursulinelor și construcția Turnului Sării în secolul al XV-lea [1474], au existat următoarele denumiri / toponime pentru locul respectiv:
„dedesubt sau pe turnul Sării // unterhalb oder auf dem Salzturm”
„pe Ulița Sării lângă fânâna călugărilor // in der Salzgasse beim Mönchbrunnen”
„în spatele zidului, numit Ulița Sării // hinter der Mauer, Salzgass genannt”
În secolul al XVIII-lea, Marea uliță a Sării // Große Salzgasse, a fost separată de Mica uliță a Sării // Kleinen Salzgasse.”

În 1872, numele străzii Mica uliță a Sării, numită și Ulița superioară a Sării // Obere Salzgasse, a fost schimbat în strada Gării // Bahngasse, azi, tronson al străzii General Magheru, în timp ce Marea uliță a Sării s-a numit pur și simplu strada Sării // Salzgasse, azi, un tronson al străzii Constituției.

Din următorul text olograf, notate de Johann Böbel (1824-1887) în planul orașului Sibiu din 1883, aflăm că demolarea turnului și regularizarea drumului spre gară au fost planificate deja la începutul anilor 1880:

„Nachtrag zu der grossen bevorstehenden Ausführung, Abtragung des Salz Thurmes, Regulierung der Auffahrt aus der Salzgasse in die Reispergasse und Sporergasse, Durchbruch aus der Salzgasse zum neu erweiterten Bahnhof Platz u.s.w. hat die Sparkassa vor der Hand 6000. Gulden schon gespendet.” ( textul original în limba germană )

„Addendum despre viitoarele construcții majore. Pentru demolarea Turnului Sării, regularizarea drumului de acces dinspre str. Salzgasse ( Sării ) spre str. Reispergasse ( Avram Iancu ) și str. Sporergasse ( Pintenului / General Magheru ), străpungere dinspre strada Sării spre noua gară, etc. Banca de economii „Sparkassa” a donat deja 6.000 de Gulden / guldeni. ( traducerea în limba română )

~~~o~~~

Verso cu textul scris de mână:
„Salzturm an der Klosterkirche von unten herauf gesehen! Vor dem Abbruch.”
„Turnul Sării de la biserica mănăstirii văzut de jos! Înainte de demolare.”

0

Această fotografie cu valoare documentară a fost făcută pe strada Avram Iancu, ( atunci, str. Reispergass ), la mijlocul lunii iulie în 1890, în timpul demolarii turnului de poartă, numit Turnul Sării, situat lângă Biserica Ursulinelor. După Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890. Cum se poate observa, țiglele de pe acoperiș fuseseră deja îndepărtate și începuse demolarea zidurilor din interiorul turnului.
În partea stângă se vede podul pietonal din lemn care permitea trecerea dinspre actuala stradă Avram Iancu spre Biserica Ursulinelor. Podul din lemn a fost construit în anii 1860 după ce a fost demolat vechiul pod zidit, pavat cu piatră. Cele două străzi care coboreau din Piața Mare, strada General Magheru ( atunci, str. Sporergasse, tradus: strada Pintenului ) și Avram Iancu ( atunci, str. Reispergasse, tradus: strada Dealul Vreascurilor ) se uneau sub pod. După Turnul Sării drumul continua sub denumirea de strada Gării ( anterior, strada Sării ), azi, strada General Magheru.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Fotografia din colecția privată a fost realizată de fotograful Wilhelm Auerlich (1853-1917). Auerlich a deținut între 1887 și 1916 un atelier fotografic în strada Nicolae Bălcescu nr.47 în Sibiu.

~~~o~~~

În 1751 au fost inspectate fortificațiile orașului Sibiu. În planul realizat cu această ocazie strada Avram Iancu apare sub denumirea de Reisper Gasse.
Ante 1921 str. Avram Iancu purta următoarele denumiri:
1526: Ryspergasse
1556: Rychsbargas, Reyssbargas, platea Rysper
1590: Reispergasse
1751: Reisper Gasse
1776: platea oryza
1872: Reispergasse (vezi planul orașului Sibiu din 1875)
1921: strada Urezului și Reisper Gasse (vezi noul plan bilingv al orașului Sibiu din 1921)
1921: strada Avram Iancu (vezi planul orașului din 1926) – cu excepția anilor 1948-1970 când a fost numită strada 23 August, cum se poate citi pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro.

În perioada antebelică numele străzii „Reisper Gasse” apare sub diferite variante ortografice. Toate aceste denumiri conțin cuvântul definitoriu „ris” – cuvânt care înseamnă în limba română: vreasc, creangă subțire uscată, lăstar!
Numele străzii Reisper Gasse este format din cuvintele germane: „rīs” = Reis, Reisig, Reiser (vreasc, creangă subțire uscată, lăstar) și „perg” = Berg (deal) = Reisperg = Dealul vreascurilor. Cuvântul german Gasse înseamnă uliță, stradă. … deci: Reisper(g)gasse/ Reispergasse = ulița Dealul Vreascurilor.

Traducerea eronată a numelui german Reisper Gasse, în limba latină mediavală de cancelarie – platea oryza – și ulterior în limba română, strada Orezului, se datorează faptului că în limba germană cuvântul Reis are trei înțelesuri: vreasc, lăstar și orez!
Numele străzii Reispergasse, care poartă astăzi numele de Avram Iancu, nu are nicio legătură etimologica cu „orez”!
În secolul 16 nu se consuma/ cultiva orez în Transilvania. În România, orezul a fost adus în anul 1745 de o familie de italieni (Avizzii), care s-a stabilit pe malurile râului Bârzava din Banat, făcând prima orezărie în satul Topliţa – Banloc!

~~~o~~~

În cartea „Numele străzilor din Sibiu” // „Die Gassennamen Hermannstadts”, tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, autorul Arnold Pancratz (la mijlocul secoului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu) ne oferă următoarea explicație a numelui străzii Reispergasse, tradusă aici în limba română:
„Lemne de foc (vreascuri, crengi, ramuri uscate) au fost culese și de pe dealurile din împrejurimi numite în limba germană Reisberg (dealul vreascurilor). Asemene „dealuri cu vreascuri” existau și în alte comunități săsești cum ar fi Marpod sau Ruși.
Denumirea „Reisberg” conține cuvântul definitoriu „ris” = vreasc, creangă. Când a fost construită fortificația orașului de sus, aceasta a inclus și „Dealul vreascurilor” / Reisberg, iar ulița amenajată de-a lungul zidului orașului a primit numele Reisberggasse = Reispergasse.
În secolul al XVI-lea existau următoarele ortografii: Ryspergasse (1526), Rychsbargasse, Reyssbargas (1556) și Reispergasse (1590); ortografia din 1590 a fost consacrată prin uz. Din cele mai vechi timpuri a fost o stradă distinsă; acolo locuiau consilieri și maeștri bogați.”

0

Instantaneu realizat la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea pe strada Măcelarilor/ Mitropoliei // Fleischergasse // Mészáros utca.
În clădirea a doua din partea stângă a fotografiei a funcționat în perioada anilor 1864-1913 Seminarului Teologic și pedagogic „Andreian” al Arhidiecezei Ortodoxe Române din Transilvania.
Clădirea cunoscută sub denumirea de Palatul Toldalagi ( Tholdalaghy ) a fost ridicată de consilierul Ladislaus von Türi / László Türi ( Türy ), după ce acesta a dobândit cetățenia orașului Sibiu la sfârșitul sec al 18-lea. Casa consilierul Türi a fost moștenită de nepotul acestuia, contele Sigismund Toldalagi / Zsigmond Tholdalaghy ( Toldolagy ) în anul 1826.

În cartea de adrese din 1873 Palatului Tordalagi apare la adresa str. Fleischergasse / Măcelarilor 24 ( vechiul număre ). În 1913, Palatul Toldalagi a fost demolat împreună cu clădirile de la nr. 26 și 28 și pe cele trei parcele a fost ridicată în 1913-1914 clădirea Institutului Teologic Andrei Şaguna. Clădirea în stil neobrâncovenesc a fost ridicată de firma Duşoiu şi Leuca din Braşov.

Mulțumim dlui Marian Bozdoc pentru umătoarele informații:
„În Conscripțiile primăriei din sec. XVIII si XIX, Türi devine proprietar la sfârșitul sec. XVIII pe clădirea de la nr. 18 ( din prezent ) și pe aceasta o lasă moștenire lui Toldalagi (care apare proprietar în 1818). Pe locul unde s-a ridicat palatul exista o casă pe un singur nivel care era în proprietatea comerciantului grec Constantin Manicati la începutul sec. XIX ( el apare în cartea de adrese din 1818 ). Dupa moartea lui Manicati, casa acestuia este cumparata de Toldalagi care o demolează si ridica Palatul Toldalagi in jurul anului 1826.
Clădirea a fost folosită de armată la jumătatea sec. XIX, dar apare și ca sediul comandamentului pieței ( Militär-Platz Commando ). Posibil să fi fost o extensie a spitalului militar, care la vremea respectivă funcționa la Cazarma Kempel. Casa era de vânzare în vara anului 1844. Este cumpărată de Ioan Aaron și de la urmașii acestuia o cumpără Andrei Șaguna. Anul când intră în posesia lui Șaguna este diferit în funcție de sursă: unele indică anul 1853, altele 1858, altele 1864. În 1861, imobilul încă se afla în proprietatea văduvei lui Aaron, Ana Aaron. Cert este că în 1864 Seminarul lui Șaguna este mutat aici.”

0

Vila Gundhart, proiectată și construită de arhitectul Josef Schuschnig pentru medicul sibian, Karl Gundhart, se află pe strada Jina nr. 18 / Goblinusgasse No. 18. Clădirea prevăzută cu un fronton în trepte și o turelă în stil neoclasic a fost ridicată în anii 1910-1911.

Josef Schuschnig jr., arhitect, inginer constructor și inginer urban, s-a născut la 17 iulie 1866 în Sibiu unde a decedat la 10 mai 1925. A fost fiul pictorului de firme și auritorului Josephus (Josef) Schuschnig sr., de origine landler care a emigrat în tinerețe din Karlstadt / Karlowatz (situat în Croația) în Transilvania unde s-a stabilit la Sibu. În martie 1891, Josef Schuschnig jr. este menționat pentru prima dată în Sibiu. În 1898, este numit arhitect al orașului și devine asistentul arhitectului șef Ludwig Lattenberg. Din 1898, în găsim profesor la Școala de meserii și câțiva ani mai târziu devine șef al Departamentului de urbanism al orașului Sibiu.

Arhitectul sibian J. Schuschnig este implicat și în construcția următoarelor clădiri neoclasic-secesioniste și neobizantine:
– Clădirea Centrului comunitar din Turnișor [Neppendorfer Gemeindehaus], construită în 1895. Se află pe strada E. A. Bielz nr. 53 (azi, Dispensar Medical).
– Clădirea în care a funcționat Direcția de Administrare a Uzinei electrice HEW din Sibiu [Direktions- und Verwaltungsgebäude des Hermannstädter Elektrizitätswerkes HEW], construită în perioada anilor 1901-1902 după planurile arhitectului Schuschnig, pe baza schițelor lui Oskar v. Millers.
– Clădirea Oficiului poștal principal din Pécs [Hauptpostamt in Fünfkirchen], proiectată de E. Balázs, construit între 1902-1904.
– Palatul ASTRA din Sibiu, proiectat de Aladár Baranyai, a fost ridicat de arhitectul J. Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz în perioada anilor 1903-1905. „Casa Națională Centrală Astra” (Palatul Asociațiunii) a fost inaugurat la 19 august 1905.
– Catedrala Mitropolitană ortodoxă din Sibiu, situată pe strada Mitropoliei [Fleischergasse / Măcelarilor] a fost ridicată în perioada anilor 1902-1906. Catedrala a fost proiectată de arhitecții József Kommer și Virgil Nagy din Budapesta. Între 1902 și 1904, lucrările de construcție la catedrală sunt coordonate și supravegheate de arhitectul sibian Josef Schuschnig, deoarece Kommer și Nagy au perceput prea mulți bani pentru călătoriile necesare de la Budapesta la Sibiu. În 1905 coordonarea lucrărilor de construcție au revenit lui Francisc Szalay.
– Podului de piatră, cunoscut sub denumirea de Podul Ocnei [Burger Brücke] șau Podul de la Poarta Ocnei [Burgertor Brücke], a fost construit în anii 1907-1908. Partea arhitecturală a podului a fost proiectată de Josef Schuschnig, partea constructiva de arhitectul Ludwig Lattenberg.
– În jurul anului 1909, Schuschnig elaborează planurile clădiri construită pentru medicul orașului Dr. Karl Gundhart. Vila Dr. Gunthart, prevăzută cu un fronton în trepte și o turelă în stil neoclasic, a fost ridicată în anii 1910-1911 și se află pe strada Jina la nr. 18/ Goblinusgasse No. 18.
Cea mai impresionantă clădire a lui Schuschnig este casă neogotică proiectată și construită între anii 1907-1908, pentru el însuși. Părți din clădirea cu fronton în trepte sunt inspirate după vechea primărie (turlă) și un turn „Harteneck” [Turnul Dulgherilor de pe strada Cetății]. Gardul este, de asemenea, neogotic. Vila eclectică a lui Schuschnig, situată lângă Parcul Sub Arin [Erlenpark] pe strada Martin Hochmeister 2/A / Hochmeistergasse No. 4, precum și, B-dul Victoriei 35 / Fabinistrasse 3/B, combină toate stilurile arhitecturale ale vremii, de la istoricism cu neo-stilurile sale până la ferestre colorate Art Nouveau.
Ca inginer urban, Schuschnig și-a făcut un nume prin finalizarea sistemului de canalizare, pavarea străzilor sibiene, precum și extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă.
Credit foto: www.teutsch.ro.

0

Această frumoasă litografie policromă a fost realizată în jurul anului 1868 de pictorul Lajos Blumberg.
Deși tabloul prezintă scene de luptă din bătălia de la Sibiu din 11 martie 1849, se distinge în partea stângă a picturii noul pod de fier, cunoscut sub numele de Podul Minciunilor // Lügenbrücke // Hazugok hídja, construit abia în anii 1850 și dat în folosință la 17 decembrie 1860!

0

Carte poștală tip LEVELEZÖ LAP tipărită la tipografia Josef Drotleff din Sibiu.
Textul inscripționat pe verso: Hermannstadt – Waldwirtshaus ~ In 20 Minuten vom Grossen Ring mit der elektrischen Strassenbahn zu erreichen // Sibiu – Birtul ‚Dumbrăvei‘ ~ Din Piața Mare se ajunge la birtul din Dumbrava în 20 de minute cu tramvaiul electric.
Clădirea noului han din Pădurea Dumbrava (Sibiului) // Junger Wald a fost construită la începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea, după planurile arhitectului sibian Ludwig Orendt (1876-1930).

0

Cele trei fotografii au fost realizate în parcul Sub Arini în timpul primei ediţie a „Zilei Florilor”, organizată la Sibiu, duminică 18 iunie 1911, de Asociaţia Femeilor în benificiul Școlii Evanghelice de Fete din Sibiu.
Primul instantaneu a fost făcut pe strada Schewis // Seviș, actualul Bl. Victoriei, la stația de tramvai de la Parcul Sub Arini. Intrarea în parcul Sub Arini ( „Eingang in Erlenpark” ) a fost decorată cu ghirlande de flori și prevăzută cu un panou informativ. Începând din 1910 tramvaiul circula până la Cimitirul municipal și din 1915 până în pădurea Dumbrava Sibiului. Umbrele ne spun că această fotografie a fost făcută duminică după-amiază.
Femeia în alb stă cu fața îndreptată spre „Școala cezaro-crăiască de cadeți de infanterie”, situată la capătul sudic al străzii Seviș, probabil așteptând un tramvai…

A doua fotografie arată standul unei cofetării din Sibiu lângă vechea fântână arteziană (alter Springbrunnen ), iar a treia fotografie arată standul din Păduricea de mesteceni ( Birkenwald ). Ilustrații din arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

0

Această fotografie interesantă a fost făcută în parcul Sub Arini în timpul primei ediţii a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, organizată la Sibiu, duminică 18 iunie 1911, de Asociaţia Femeilor în benificiul Școlii Evanghelice de Fete din Sibiu. Instantaneul arată standul unei cofetării instalat în Păduricea de mesteceni ( Birkenwald ).

Cu această ocazie, a fost lansată o serie de cărți poștale cu un motiv similar inscripționate cu textul, „I-ter Blumentag in Hermannstadt, Conditorei in Birkendald” // „Prima ediție a Zilei Florilor la Sibiu, Cofetăria din Păduricea de mesteceni”. Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Instantaneul folosit pentru această frumoasă cartea poștală arată un grup de eleve în timpul unei partide de crochet. Textul, „Grădina șcólei civile de fete a Asociațiunii române din Sibiiu” de sub ilustrația acestei cărți poștale ne spune că fotografia a fost realizată în grădina Școlii civile de fete a Asociației române din Sibiu. Cartea poștală a fost tipărită și publicată de Editure Tipografiei și Librăriei Archidiecezane din Sibiu.

Fotografia din perioada antebelică a fost făcută după 1 martie 1903, dată la care a fost demolat zidul exterior al centurii de fortificații dintre bastionul Soldisch și bastionul de la Poarta Cisnădiei. Ca urmare, copacii vizibili în fundal se aflau în parcul Stadtpark / Parcul orășenesc // azi, Parcul Astra.

Crochetul ( sau Croquetul ) este un sport de precizie în care scopul este de a lovi mingi ( bile de lemn ) de diferite culori cu ciocănașe de lemn ( bețe în formă de ciocan ) prin ținte, de obicei porți de sârmă în formă de U, într-o ordine predeterminată. Există câteva variante de crochet cu reguli fixe. În principiu este o activitate de relaxare și petrecere a timpului liber. Crochetul s-a dezvoltat din jocul de paille-maille, care era popular în secolele XVI și XVII. În secolul al XIX-lea crochetul a devenit una dintre distracțiile tipice ale clasei de mijloc franceze.

Locația grădinii poate fi stabilită și cu ajutorul unei cărți poștale, circulată la 17 ianuarie 1902, în care apare o parte din grădina, curtea și clădirea Școlii civile de fete a Asociației române din Sibiu, fotografiate din partea curții dinspre parc. La acea vremea zidul exterior de fortificații încă exista, ceea ce înseamnă că parcela de la str. A. Șaguna nr. 8, unde se aflau grădina, curtea și clădirea școlii construită în 1886, era situată extramuros, în afara vechiului zid de fortificații al orașului.

0

Această fotografie a fost realizată de fotografa Julie Herter cu ocazia unei expoziții de pictură organizată în 1887 la Casa Asociațiunii/ Societății // Gesellschaftshaus din Sibiu (*).

Fotografa Julie Herter s-a născut 1838 în Cârța/ Harghita și a decedat 1922 în Sibiu.
Scurte repere biografice preluate din cartea „Fotografia unei epoci 1854-1948 – Ateliere fotografice sibiene”:
„Al doilea soţ al Juliei a fost pictorul şi fotograful Samuel Herter (1830 Pfeffingen, Germania–1880 Bucureşti), de la care a învăţat meseria. Samuel Herter s-a stabilit în 1846 în Transilvania, fiind atestat în 1853 la Sibiu în calitate de fotograf. În acelaşi an se mută la Braşov, unde deschide unul dintre primele ateliere. Activează aici ca pictor şi fotograf până în 1879, când se stabileşte la Bucureşti şi deschide probabil un atelier. După moartea soţului, Julie deţine în intervalul 1880–1884 un atelier fotografic în capitala României, studio condus de Wilhelm Auerlich. În 1884 Julie (împreună cu Wilhelm Auerlich) se mută la Sibiu, unde preia atelierul lui August Meinhardt din Heltauergasse/ Bălcescu nr. 53 [ actuala adresă N. Bălcescu nr. 47 ]. Atelierul va fi condus de Auerlich. În 1886 cei doi se căsătoresc, iar din 1887 până în 1916 atelierul va funcţiona sub numele lui Wilhelm Auerlich.”

Fotograful Wilhelm Auerlich s-a născut la 03 februarie 1853 în Brasov și a decedat în Sibiu la 13 octombrie 1917. Din 1884 a fost membru al Societăţii Fotografice din Viena. În perioada anilor 1899-1905, fotograful locuiește la Viena unde întreține o filială în locația Favoritenstrasse 21, Wien IV.
Scurte repere biografice preluate din cartea „Fotografia unei epoci 1854-1948 – Ateliere fotografice sibiene”:
„A învățat meseria de fotograf la Viena. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea lucrează la București, cu Carol Pop de Szatmari. Între 1880-1884, Auerlich conduce atelierul Juliei Herter din București, după care o urmează în 1884 la Sibiu, unde conduce atelierul acesteia din Heltauergasse/Bălcescu nr. 53.
După căsătoria cu Julie, din 1887, atelierul funcționează sub numele lui Wilhelm Auerlich. Din 1899 până în 1905, fotograful locuiește la Viena, unde deschide o filială. Atelierul Auerlich s-a numărat printre cele mai importante ateliere fotografice din sibiene. În locația din Heltauergasse/Bălcescu nr. 53 s-au succedat următorii proprietari:1872-1883 August Meinhardt ; 1884-1887 Julie Herter ; 1887-1916 Wilhelm Auerlich ; 1916-1919 Emil Fischer.”

(*) În ghidul turistic, „Hermannstadt und Umgebung“ ( Sibiu și împrejurimi ), editat de „Siebenbürgischer Karpatenverein“ S.K.V. / Sektion Hermannstadt“ ( Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor / Secțiunea Sibiu ), tipărit în 1884 la tipografia sibiană Jos. Drotleff, comisionar Franz Michaelis, clădirea apare sub denumirea de „Ausstellungs- und Gesellschaftshaus“ ( Centru de expoziții și Casa Asociațiunii ).
Casa Asociațiunii/ Societății a fost inaugurată în 18 august 1884. Dispunea de o sală mare de concerte, ce putea fi folosită și ca sală de teatru, sală de bal sau pentru diferite întruniri și diverse expoziții.
După Primul Război Mondial a fost transformată în Casa Societății ~ Urania unde a funcționat o perioadă de timp un cinematograf. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată 1971.

0

Carte poștala editată 1939 cu ocazia sărbătoririi centenarului înființării Asociatiei muzicale sibiene // Hermannstädter Musikverein în anul 1839.
„În 1834 se relatează că iubitorii de muzică din Sibiu se adună în casa lui Friedrich von Huttern în fiecare vineri pentru a asculta lucrările marilor compozitori. În acest cerc restrâns s-a luat în considerare înființarea unei asociații pentru cultivarea muzicii nobile și la 3 octombrie 1838 s-a hotărât înființarea asociației de muzică. În ianuarie 1939 a fost ales comitetul associației format din persoane eminente și muzicieni.” (sursă text: Hermann Fabini / Hermannstadt)
Carte poștală din perioada interbelică din colecția personală.

0

Fraternitățile (Burschenschaften) sunt o formă tradițională de legături studențești. Astăzi pot fi găsite în locații universitare din Germania, Austria, Elveția și Chile. Aproape toate fraternitățile se angajează să respecte principiile fraternității originale din 1815, deși conținutul variază foarte mult. Termenul „Burschenschaft” este folosit astăzi de asociații studențești foarte diferite. Carte poștală din perioada interbelică din colecția personală.

0

Fotografie realizată în jurul anului 1915 dinspre podul de piatră peste râul Cibi. În partea dreaptă a fotografiei se vede podul pietonal între str. Târgu Fânului (Heuplatz) și str. Rusciorului (Reussbachgasse). În centrul imaginii apare „Fabrica de construcții din fier, construcții de aparate și cazane de abur S.A.” // „Eisenkonstruktionen- Apparatebau- und Dampfkessek Fabrik A.G.”, aflată pe str. Reussbachgasse (Rusciorului) 2.
Fabrica, înființată de frații Michael Fabritius jr. și Gustav Fabritius în 1874, a funcționat în primii ani ca atelier de forjă prelucrat cupru și atelier de repatații; „Kupferschmiede und Reparaturwerkstätte”. După moartea lui Michael Fabritius jr. survenită la 30 iunie 1876 fratele mai mic, Wilhelm Fabritius, a devenit partenerul lui Gustav Fabritius. Tatăl celor trei frați a fost Michael Fabritius sr., unul dintre personalitățile marcante ale Sibiului, chiar dacă a fost cazangiu. A deținut numeroase funcții la diverse instituții din oras, probabil cea mai importantă a fost cea de Vice-Direktor la asocația „Gewerbeverein”, funcție pe care a ocupat-o vreme de 16 ani. Avea fabrică (cazangerie) la Orlat cu birourile în Sibiu pe strada Faurului, fabrică moștenită de la tatal lui, Friedrich Fabritius care a deschis-o în 1855. Michael Fabritius sr. a murit în 1887.

Fabrica fraților Fabritius a funcționat la adresa str. Rusciorului (Reußbachgasse/ Reussbachgasse) 2 / 2-4 în perioada antebelică și interbelică. În cartea de adrese din 1933 apar ca proprietari Gustav și Wilhelm Fabritius. După naționalizarea din 1948, fabrica apare sub denumirea de „Virola”; vezi reclama comercială la Intreprinderea de Stat „Virola” din Noua nomenclatură a străzilor din Sibiu (1949). În perioada comunistă Intreprinderea de Stat Virola a fost înglobată în Uzinele Independența și transformată în secția de Cazangerie. Clădirea a fost demolată în 2009.

0

Această fotografie a fost realizată în timpul celei de-a doua ediții a Târgului de Mostre organizat la Sibiu în 1934.
În partea stângă a fotografiei se vede pavilionul de prezentare al Fabricii Române de Creioane S.A.R. (Societatea Anonimă Română) alături de pavilionul fabricii Grazioza (viitoarea fabrică Flamura Roșie). Cele două pavilioane se aflau în apropierea monumentului statuar închinat împăratului Francisc I al Austriei, în parcul numit „Promenadă” lângă tronsonul zidului centurii de fortificații construit între Bastionul Porții Cisnădiei și Turnul Gros.

Pavilionul de prezentare cu reclama FABRICA ROMÂNĂ DE CREIOANE S.A.R. (Societatea Anonimă Română)

Fabrica Română de Creioane S.A.R. din Sibiu, str. Râului nr.37, a fost înființată pe 16 februarie 1930 cu un capital constituit de opt bancheri și oameni de afaceri. Fabrica a început producția cu 53 de angajați, (un inginer, doi maiștri și 50 de muncitori), fiind dotată cu utilaje importate din Germania și Cehoslovacia. Tot, din Cehoslovacia erau aduse minele și lemnul pentru creioane.
Principalul acționar al Fabricii Române de Creioane S.A.R. a fost firma austriacă Koh-I-Noor L&C HARDTMUTH A.S., din České Budějovice, Boemia de Sud (Budweis, Südböhmen), Cehoslovacia, azi Cehia.(*)
În 1948, fabrica a fost naționalizată primind numele de „Republica”. În perioada anilor 1950-1955 au fost înființate secții diferite de producție pe lângă fabrica de creioane și o a doua locație pe strada Câmpului, dincolo de calea ferată, numele fabricii schimbându-se în „Iprofil Republica” Sibiu.

Târgurile de Mostre au fost organizate de Camera de Comerţ Sibiu, între 1933 și 1941, pe o perioadă de aproximativ trei săptămânin, în Piaţa Teatrului și în parcul aflat între Bulevardul Corneliu Coposu și tronsonul zidului centurii de fortificații construit între Bastionul Porții Cisnădiei și Turnul Gros.

„Cu ocazia Târgurilor de Mostre s-au editat vignete speciale şi s-au bătut medalii. Direcţiunea Târgului oferea 50% reducere pe CFR, firmele participante aveau oferte speciale – bonuri pentru reduceri de 10% la Baia Populară din Sibiu sau la Drogheria Ionel Banciu. Târgul sibian de la 1934 a avut 13 secţiuni, adunând aproximativ 140 de expozanţi. Cei mai mulţi sunt în standurile Industriei Alimentare, urmaţi de Industria Metalurgică…”

~~~o~~~

(*) Koh-i-Noor Hardtmuth a.s. este o companie cehă producătoare de produse de papetărie, cu sediul în České Budějovice. Înființată în 1790, este una dintre cele mai vechi companii de papetărie din lume.
Cu patru fabrici în țara sa de origine (České Budějovice, Městec Králové, Broumov și Milevsko) și una în Bulgaria, compania produce și vinde o gamă largă de instrumente de scris, materiale artistice și produse de birou, exportându-le în peste 90 de țări din întreaga lume.

Compania a fost fondată în 1790 de Joseph Hardtmuth (1758-1816) la Viena, Austria. În 1802, compania a brevetat prima mină de creion fabricată dintr-o combinație de caolin și grafit.
În 1848, fiii lui Joseph, Karl și Ludwig, au preluat afacerea familiei, iar producția a fost mutată în orașul Budweis din Boemia (České Budějovice, în actuala Republică Cehă). Produsele au fost premiate în cadrul multor expoziții mondiale, inclusiv în 1855 la New York, 1856, 1900 și 1925 la Paris, 1862 la Londra, 1882 la Viena și 1905 la Milano.
La Expoziția Mondială din 1889 de la Paris, Hardtmuth și-au expus creioanele sub denumirea „Koh-I-Noor Hardtmuth”. Fiecare creion venea pe piață într-o cutie din lemn de cedru galben. Numele a fost inspirat de diamantul Koh-i-Noor (în persană „Muntele de lumină”), care face parte din Bijuteriile Coroanei Regatului Unit și era cel mai mare diamant din lume la acea vreme.
După Al Doilea Război Mondial, Koh-i-Noor Hardtmuth a fost naționalizat. A devenit proprietate privată în 1992. Din 2007, este membru al societății-mamă cehe KOH-I-NOOR Holding a.s.

~~~o~~~

Două fotografii realizate în timpul celei de-a doua ediții a Târgului de Mostre organizat la Sibiu în 1934. Fotografia din stânga arată poarta de intrare în Târgul de Mostre dinspre strada Cetății. Fotografia din dreapta prezintă Scările Bedeus fotografiate dinspre Promenadă.

0

În prima ilustrație, o xilogravură realizată în 1846(*), se vede ușa de intrare în cea de-a doua farmacie ca vechime apărută în Sibiu. Este vorba de farmacia militară, [ de campanie = Feldapotheke ], deschisă în secolul al XVI-lea. În 1795, farmacistul Franz Theodor Issecutz cumpără farmacia care va firma sub denumirea de „La Vulturul Imperial” [ „Zum Reichsadler” ]. În 1846, farmacia se afla în proprietatea lui Carl Molnar.

A doua ilustrație prezintă strada Mitopoliei fotografiată în 1885. În partea stângă se vede clădirea str. Mitropoliei nr.2 A colț cu str. A. Odobescu. La acea vreme, farmacia era închiriată farmacistului Wilhelm Platz, care păstrase denumirea de „Farmacia lui Molnar” [ „Molnar’sche Apotheke” ]. Ușa de intrare în farmacie se afla pe partea clădirii spre strada Mitropoliei.
A treia ilustrație arată Casa Altemberger fotografiată în primul deceniu al secolului al XX-lea dinspre intersecția str. Mitropoliei cu str. Samuel von Brukenthal. La parterul fațadei de nord-est a clădirii str. Mitropoliei nr.2 A se pot vedea urme ale arcului de deasupra ușii zidite a fostei farmacii. La acea vreme, clădirea era deja în proprietatea primăriei din 1899, când farmacia s-a mutat în vechea clădire str. Heltauergasse nr.59, acum strada N. Bălcescu. Azi se află pe parcela respectivă palatul Prima Ardeleană, Piața Unirii nr.1.

A patra fotografie ne arată vechea clădire etajată, str. Heltauergasse nr.59, acum strada N. Bălcescu, în care s-a mutat „Farmacia lui Molnar” în 1899, iar a cincea fotografie arată clădirea Prima Ardeleană, inaugurată la 1 septembrie 1935, unde funcționează astăzi cea mai veche farmacie din Sibiu în activitate, Farmacia nr.24.

Informații despre istoria farmaciei care a funcționat în secolele XVI-XIX în clădirea str. Mitropoliei nr.2 A, preluate de pe siteul web: patrimoniu.sibiu.ro:
„A doua farmacie apărută în Sibiu a fost o farmacie militară în sec. XVI. În 1795 farmacia trece în proprietate privată fiind cumpărată de Franz Theodor Issekutz sub numele „La Vulturul Imperial” [ „Zum Reichsadler” ].
În 1822 Issekutz vinde farmacia cu casă cu tot lui I.C. Molnar care o păstrează până la moarte în 1838. Urmează fiul său Carl Molnar (1838-1853) În 1858 farmacia este dată în arendă lui Wilhelm Platz care păstrează denumirea de „Farmacia lui Molnar” [ „Molnar’sche Apotheke” ].
În decembrie 1899 farmacia se mută din Mitropoliei în Bălcescu pe locul actualei farmacii nr. 24 sub numele „Zum Reichsadler”. Farmacist era Gustav Breinstorfer. În 1911 apare sub denumirea de „Zum König von Ungarn” iar după primul război mondial „Viktoria”. La 1 iulie 1936 Victor Lieb preia conducerea farmaciei iar în 1949 este naţionalizată şi devine Farmacia de Stat nr 6, după care Farmacia nr. 24, denumire sub care se afla şi în prezent fiind cea mai veche farmacie din Sibiu în activitate şi cea mai veche farmacie care funcţionează la aceiaşi adresa (din 1899).”

~~~o~~~

(*) Xilogravura executată după un desen realizat de Theodor Glatz arată un grup de personalități și oficiali ai orașului Sibiu în fața clădirii primăriei vechi (Casă Altemberger) cu ocazia instalării noului Comes Franz Salmen în ziua de 26 august 1846 la Sibiu. Ilustrația a fost publicată în renumitul ziar „Illustrirte Zeitung” din Leipzig în 15 ianuarie 1848. Persoanele îmbrăcate în vestimentație de epocă sunt prezentate în fața clădirii primăriei vechi decorată cu brazi. În partea stângă se vede turnul Bisericii Reformate și str. Mitropoliei (Fleischergasse) împodobită cu brazi amplasați de-a lungul drumului spre Piața Mare. În fruntea alaiului festiv se afla un Stadthopner // Inspector domenial cu lancie în vestimentație orășenească.

Din cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol.I, aflăm că în 1922, au existat încă două reclame pentru obloanele din lemn de la ușa de intrare a farmaciei Molnar, pe care renumitul pictor sibian Theodor Sockel le realizase în 1851: „Von einem künstlerischen Wert sind zwei noch vorhandene Türbilder der Apotheke Molnar, die von dem Maler Theodor Sockel 1851 gemalt wurden.”

0

Această fotografie rară, realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, arată tronsonul străzii Tipografilor din Sibiu situat între Piața Schiller și str. Gheorghe Lazăr. Strada Tipografilor a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri: în secolul al XVI-lea se numea, „Auf der Wysen” ; în 1751, Niedere Wiese și Obere Wiese ; din 1872, Wiesengasse ; în 1934, Livezii ; în 1947, Al. Petöfi și din 1970, Tipografilor.

Variantă editată alb-negru

În cartea lingvistului sibian Arnold Pancratz (1902-1967), „Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu” (tipărită la tipografia sibiană Krafft & Drotleff din Sibiu în 1935), la pagina 18, se găsesc informații interesante despre istoria străzii Tipografilor din Sibiu. Arnold Pancratz a fost director al liceului Brukenthal din Sibiu, la mijlocul secoului XX.
Traducerea în limba română a fragmentului de text din cartea lui A. Pancratz:
„Terenul numit Pământul Mic [ Kleine Erde (zona str. Filarmonicii – Șelarilor – Manejului) ] se învecina la vest cu Pajiștea [ Wiese (zona str. Timotei Popovici – str. Cetății) ]; în 1495 zona era numită Pe pajiște [ auf die Wysen ]. În secolul al XVII-lea a fost împărțită în Pajiștea superioară [ Obere Wiese (zona vestică) ] și Pajiștea inferioară [ Untere Wiese (zona estică) ]. Dezvoltarea zonei a continuat lent: în 1704 a apărut Străduța Pajiștei [ Wiesner Gäßchen ], care a fost numită Strada Honterus [ Honterusgasse / astăzi str. Papiu Ilarian ] în 1872, în 1799 a apărut Strada Pajiștei [ Wiesengasse / astăzi str. Tipografilor ], iar pe harta orașului din 1875 este marcată și Piața Pajiștii [ Wiesenplatz ], numită din 1905 Piața Schiller [ Schillerplatz ]. Aici s-au stabilit și emigranți protestanți din Austria. O moară de cai, care se afla în Piața Schiller, vizavi de Casa creștină de oaspeți [ Christliches Hospitz ], și care este menționată încă din 1592, servea nevoilor acestui cartier.”

Textul original în limba germană:
„An die Kleine Erde schloß sich im Westen die Wiese an; es heißt im Jahre 1495 „auf die Wysen”. Im 17. Jahrhundert wurde sie in die Obere und Untere Wiese geteilt. Der Ausbau des Geländes ging langsam weiter: im Jahre 1704 erscheint das „Wiesner Gäßchen”, das seit 1872 Honterusgasse heißt, 1799 die Wiesengasse, und im Stadtplan vom Jahre 1875 ist auch ein Wiesenplatz eingezeichnet, feit 1905 Schillerplatz. Evangelische Auswanderer aus Österreich haben sich auch hier niedergelassen. Für die Bedürfnisse dieses Stadtteils diente eine Roßmühle, die auf dem Schillerplatz gegenüber dem Christlichen Hospitz lag und schon im Jahre 1592 erwähnt wird.”

Ilustrație din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

0

Ilustrația cu cele cinci desene prezentate aici face parte din articolul intitulat, „Der Ratsturm – einer von siebzig Wehrtürmen” // „Turnul Sfatului – unul din cele șaptezeci de turnuri de apărare”, publicat în ziarul sibian „Die Woche”, nr. 369, din 10 ianuarie 1975. Autorul textelor și desenelor este cunoscutul istoric și arhitect sibian Paul Niedermaier (*). Textele în limba germană copiate din ilustrație sunt marcate cu roșu.

Textele descriptive deasupra desenelor:

Turnul Sfatului ( Consilierilor )
unul din cele șaptezeci de turnuri de apărare
Text și desene de Paul NIEDERMAIER

Der Ratsturm
einer von siebzig Wehrtürmen
Text und Zeichnungen von Paul NIEDERMAIER

~~~o~~~

Între secolele XIII și XVIII, puterea economică crescândă a Sibiului le-a permis locuitorilor săi să construiască fortificații din ce în ce mai puternice. Mai întâi biserica, apoi Piața Mică, Orașul de Sus și în cele din urmă Orașul de Jos au fost înconjurate de ziduri.

Zwischen dem 13. und 18, Jahrhundert ermöglichte die steigende Wirtschaftskraft von Hermannstadt ihren Bewohnern, immer stärkere Befestigungsanlagen zu errichten. Zuerst wurde die Kirche, dann der Kleine Ring, die Oberstadt und schliesslich die Unterstadt von Mauern umgeben.

Fortificațiile au inclus peste șase kilometri de ziduri, șaptezeci de turnuri, șapte bastioane, numeroase șanțuri, valuri de pământ și iazuri. De departe cea mai mare fortificație din Transilvania, acest oraș a fost lăudat în secolul al XV-lea drept „scutul, zidul și bastionul protector” al Europei.

Zu den Wehranlagen gehörten über sechs Kilometer Stadtmauern, siebzig Türme, sieben Basteien, viele Gräben, Wälle und Teiche. Als weitaus grösste Befestigung Siebenbürgens wurde diese Stadt im 15. Jahrhundert als „Schild, Mauer und schirmendes Bollwerk“ Europas gepriesen.

~~~o~~~

Textele descriptive sub desene: ( de la stânga la dreapta )

Turnul Sfatului este unul dintre cele șaptezeci de turnuri de fortificație ale orașului. A fost probabil construit la sfârșitul secolului al XIII-lea ca o poartă de apărare pe zidul din jurul Pieței Mici. Acesta adăpostea două camere de cancelarie; poate că acestea au fost primul sediu al consiliului orașului. Ele au dat numele acestui turn de poartă.

Der Ratsturm ist einer der siebzig Befestigungstürme der Stadt. Er wurde wahrscheinlich Ende des 13. Jahrhunderts errichtet, als Torwehr an der Mauer um den Kleinen Ring. In ihm befanden sich zwei Amtsstuben; vielleicht waren sie der erste Sitz des Stadtrates. Sie haben diesem Torturm seinen Namen gegeben.

~~~o~~~

În 1324, noua primărie se afla în stânga turnului, dar acesta și-a păstrat semnificația ca intrare importantă în cetate. În secolele al XIV-lea și al XV-lea, turnul a fost înălțat, la primul etaj a fost adăugat un vestibul și, în același timp sau puțin mai târziu, o scară în spirală care urca de la Piața Mică la vestibul.

Im Jahr 1324 stand links vom Turm das neue Rathaus, er selbst bewahrte aber seine Bedeutung als wichtiger Eingang in die Burg. Im 14. und 15. Jahrhundert wurde der Turm erhöht, eine Vorhalle kam im ersten Stock hinzu, gleichzeitig oder etwas später auch eine Wendeltreppe, die vom Kleinen Ring zur Vorhalle hinaufführt.

~~~o~~~

Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, părți din zidărie s-au prăbușit; turnul a fost curând reparat. Ulterior, au fost efectuate modificări minore. Două clădiri ridicate lateral de turn sunt vrednic de luat în seamă. Acestea au integrat turnul în șirul de case.

Gegen Ende des 16. Jahrhunderts stürzten Teile des Mauerwerks ein; der Turm wurde bald wieder instandgesetzt. Anschliessend nahm man noch kleine Umbauten vor. Besonders auffällig sind zwei seitlich des Turmes errichtete Gebäudekörper. Dadurch wurde der Turm in die Häuserreihe eingegliedert.

~~~o~~~

În secolul al XVIII-lea, vechiul acoperiș înalt al turnului s-a deteriorat. Cu toate acestea, deoarece nu existau bani pentru o nouă șarpantă, mai mare, în 1750 a fost ridicat un acoperiș improvizat, un acoperiș mansardat în conformitate cu moda.

Im 18. Jahrhundert war das alte hohe Turmdach schadhaft geworden. Da es aber kein Geld für einen neuen, grössen Dachstuhl gab, errichtete man 1750 ein Notdach, ein der Mode entsprechendes Mansardendach.

~~~o~~~

În anii 1824-1326, turnul și-a schimbat din nou aspectul. Atunci, a primit ultimul etaj și un „coif de cupru”. Al doilea pasaj de lângă Turnul Sfatului a fost construit abia în anii 1930. În urmă cu câțiva ani, în turn a fost amenajată o expoziție privind istoria orașului.

In den Jahren 1824-1326 änderte der Turm wieder sein Aussehen. Damals erhielt er sein oberstes Geschoss und einen „Kupferhelm”. Die zweite Durchfahrt neben dem Ratsturm entstand erst in den 30er Jahren unseres Jahrhunderts. Vor einigen Jahren wurde im Turm eine Ausstellung zur Stadtgeschichte eingerichtet.

~~~o~~~

(*) Paul Helmut Niedermaier ( n. 25 iulie 1937, Sibiu, România ) este un istoric, arhitect, membru titular al Academiei Române, de etnie germană.
Biografie
Paul Niedermaier a studiat la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București. Începând cu 1971 a fost angajat la Centrul de Științe Sociale din Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, devenind director în anul 1994. Printre domeniile sale de interes se numără: istoria urbanismului, istoria orașelor, istoria habitatului, demografia istorică, istoria arhitecturii și istoria culturii. A fost membru corespondent al Academiei Române din anul 2001, iar în 2018 a devenit primul sas care a fost ales membru titular. ( sursă: wikipedia )

0

Această ilustrație revelatoare, publicată într-un cotidian, îi înfățișează pe doi dintre cei patru Evangheliști care pot fi admirați pe cele patru pandantive ale cupolei principale a Catedralei Mitropolitane din Sibiu: Evanghelistul Marcu și Evanghelistul Luca.(*)
Textul german de sub ilustrație explică cui aparțin trăsăturile faciale ale celor doi sfinți:
„Der Evangelist Markus mit den Zügen des Malers Arthur Coulin (links) sowie der Evangelist Lukas (rechts), der die Gesichtszüge von Octavian Smigelschi trägt. Wandmalerei aus dem Gewölbezwickel unter der Hauptkuppel.”
„Sfântul Evanghelist Marcu cu trăsăturile pictorului Arthur Coulin (stânga) și Sfântul Evanghelist Luca (dreapta), care poartă trăsăturile lui Octavian Smigelschi. Picturi murale de pe pandantivii de sub cupola principală.”

Pe site-ul web patrimoniu.sibiu.ro găsim următoarea informație: „Pictura de pe pandantivi reprezentându-i pe cei patru evanghelişti şi intradosul cupolei, cu Isus Pantocrator între îngeri, precum şi o parte din panourile iconostasului sculptat în lemn şi aurit, sunt pictate de Octavian Smighelschi (1866-1912) ajutat şi de Arthur Coulin (1869-1912);…”

„Arthur Coulin (n. 20 septembrie 1869, Sibiu, Austro-Ungaria – d. 9 noiembrie 1912, Heidelberg, Imperiul German) a fost un pictor sas transilvănean. A studiat pictura la Graz, München, Budapesta și Roma. După părerea specialiștilor, Arthur Coulin a fost unul dintre cei mai importanți și mai valoroși pictori transilvăneni ai sfârșitului de secol al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, un adevărat deschizător de drumuri în pictura românească.
În ansamblu, întreaga operă a lui Arthur Coulin relevă o predispoziție a sa pentru portretistică și o preocupare asiduă pentru redarea figurii umane. Definitorie pentru opera sa este puternica influență a naturalismului german al sfârșitului de secol XIX, precum și al artei maeștrilor școlii muncheneze Leibl și Feuerbach.
Activitatea sa nu s-a limitat la pictură sau teoria artei, ci a cuprins și areale colaterale cum ar fi proiecte de mobilier modern, editare de reviste culturale, sistematizare urbană sau grafica de carte.” (sursă: wikipedia)

„Octavian Smigelschi (n. 21 martie 1866, Ludoș, Imperiul Austriac – d. 10 noiembrie 1912, Budapesta, Austro-Ungaria) a fost un pictor, sculptor și grafician român, cu o activitate prodigioasă în pictura monumentală bisericească. Operele sale cele mai cunoscute sunt iconostasul și pictura cupolei din Catedrala Mitropolitană din Sibiu (cu hramul Sfânta Treime), pentru a cărei lucrare a fost desemnat în 1904, respectiv capela Gimnaziului Catolic din Budapesta.
Octavian Smigelschi s-a născut pe 21 martie 1866 în comuna Ludoșul Mare, fiind fiul lui Mihail Smigelschi, descendent al unei familii nobile poloneze și al Anei Sebastian, de origine aromână.
Paralel cu liceul a urmat cursurile maestrului Carl Dörschlag, pictor din Hohenluckow, Germania, care remarca în însemnările sale că „…în anii optzeci pare a fi bântuit aci (Sibiu) bacilul picturii.” A obținut o bursă de stat la școala de profesori de desen din Budapesta, ale cărei cursuri le-a urmat între anii 1884-1889. Acolo, sub îndrumarea maestrului Bertalan Székely și a prieteniei cu Robert Wellmann, Fritz Schullerus și Arthur Coulin, și-a desăvârșit studiile și a devenit profesor de desen.” (sursă: wikipedia)

~~~o~~~

În august 1902 au început lucrările de construcție la Catedrala Ortodoxă ( str. Mitropoliei 33 ). În anul 1904 Catedrala a fost pusă sub acoperiş, lucrările de construcție fiind controlate / supervizate de către Iosif Schuschnig ( arhitect la Primărie ), antreprenorul coordonator fiind arhitectul Francisc Szalay. În 13 mai 1906 se sfințește Catedrala Mitropolitană Ortodoxă de către mitropolitul Ioan Mețianu.

(*) Pandantivul este unul din elementele în formă de triunghi sferic, care racordează în colțuri cupola (sau turla) unei biserici cu structura de rezistență, aceasta fiind alcătuită din arcuri. Este un element arhitectural specific arhitecturii bizantine. De obicei, în pandantivele cupolei principale dintr-o biserică sunt reprezentați cei patru evangheliști.

Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0

Vedere panoramică a Sibiului dinspre nord-nord-est – carte poștală circulată 1901.
Poziția fotografului: zona Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda“ – lângă podul de cale ferată.

0

Fotografia a fost realizată 1934 din turnul Bisericii Sfânta Elisabeta, str. Gladiolelor, Sibiu.
În partea de jos se vede coama acoperisului clădirii care se afla pe locul unde s-a construit fostului cinematograf „7 Noiembrie“. Posibil ca această clădire să fi fost o stație de vamă, sau acea cârciumă/han construită de comunitatea orașului în fața porții Ocnei 1735, în zona vechiului Retranchement, despre care Emil Sigerus scrie în Cronica orașului Sibiu: „1735 Die Stadt lässt ein Wirtshaus im „großen Tranchement“ vor dem Burgertor erbauen.”

0

Această interesantă carte poștală fotografică, circulată în primul deceniu al secolului al XX-lea ( probabil 1910 ), este adresată domnișoarei Grete ( Gretchen ) Pankievicz, domiciliată în strada Wintergasse, astăzi strada Timotei Popovici nr.11 din Sibiu.

~~~o~~~

Pe verso se află adresa destinatarei scrisă cu creion, „Hochwohlgeboren dem Freulein Gretchen Pankievicz, Nagyszeben, Wintergasse 11.”, și textul, „Vom Wildsauabend senden die herzlichsten Grüße und Handküsse…”, cu „cele mai cordiale salutări și sărutări de mână trimise de la petrecerea, desfătare de seară”, urmat de semnăturile celor zece participanți.

~~~o~~~

Bătrânul Stejar secular din fotografie se afla lângă vechiului birt construit în 1775. Acest arbore NU era stejatul cunoscut sub denumirea de „Stejarul Împăratului”! Clădirea noului han/ restaurant din Pădurea Dumbrava (Sibiului) // Junger Wald a fost construită la începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea ( 1914 ), după planurile arhitectului sibian Ludwig Orendt ( 1876-1930 ).
Cartea poștală se află în colecția privată Wolff.

Bătrânul Stejar secular lângă vechiului birt fotografiat la data de 24 noiembrie 1916.
În fundal se vede noul restaurant inaugurat 1915.

0

„Sibiu – Piața Mare și str. Pintenului” ~ Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP tipărită la Budapesta în 1918, din colecția privată Wolff.
Strada Genaral Magheru se numea 1430 Platea Sporergasse. 1507 apare sub denumirea Sporergasse, 1934 str. Pintenului, 1947 Regele Mihai schimbat imediat în V. M. Molotov. Din 1970 se numește str. General Magheru. ( sursă text: patrimoniu sibiu ro )

0

Orașul Sibiu fotografiat din turnul Bisericii Sfânta Elisabeta, str. Gladiolelor / cartierul Terezian, la începutul anilor 1960. Strada Gladiolelor se numea anterior Târgul Cailor // Ross-Platz. Târgul cailor propriuzis se afla între râul Cibin și clădirea cea mare cu acoperiș prevăzut cu trei lucarne din centrul fotografiei. Clădira a găzduit Clubul și cinematograful „7 Noiembrie“. (sursa foto: Grupul de Facebook Alt-Hermannstadt)

0

Cartea poștală tipărită la editura Jos. Scholz din Meinz a fost pusă în vânzare în anii 1920/30 la editura Krafft & Drotleff A.G. din Sibiu, vezi ștampila pe verso: „Fach- und Gebrauchsbücher / KRAFFT & DROTLEFF A. G. / Hermannstadt – Sibiu” (Manuale și cărți de utilizare / KRAFFT & DROTLEFF A. G. / Hermannstadt – Sibiu”). Ilustrație de Arpad Schmidthammer la povestea Scufița Roșie // Rotkäppchen din cartea cu povestiri scrisă de frații Grimm Basme Grimm // Grimms Märchen apărută la Scholz’Künstler-Bilderbücher.
Textul la ilustrație: „Da waren alle drei vergnügt;… die Großmutter aß den Kuchen und trank den Wein, den Rotkäppchen gebracht hatte, und erholte sich wieder.“ // „Si toți trei au fost fericiți; bunica a mâncat prăjitura, a băut vinul (roșu!) adus de Scufița Roșie și s-a însănătoșit”. Carte poștală din colecția personală.

0

Această fotografie documentară a fost realizată la mijlocul lunii iulie în 1890 de cunoscutul fotograf sibian Emil Fischer ( 1873-1965 ) în timpul demolarii turnului de poartă numit Turnul Sării ( Salzturm ). Turnul făcea parte din centura a III-a de fortificații și a fost demolat în 1890. După cronicarul Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890.
Instantaneul arată Turnul Sării văzut dinspre intersecția străzilor General Magheru ( atunci, str. Sporergasse, tradus: strada Pintenului ) și Avram Iancu ( atunci, str. Reispergasse, tradus: strada Dealul Vreascurilor ).
Cum se poate observa, țiglele de pe acoperiș fuseseră deja îndepărtate și începuse demolarea zidurilor din interiorul turnului. Prin trecerea boltită se vede în spatele turnului strada Gării ( Bahn Gasse ), anterior numită str. Sării ( Salzgasse ), astăzi tronsonul nord-vestic al străzii General Magheru.

Trebuie menționat că în 1890 Emil Fischer avea 17 ani și terminase cu un an înainte ucenicia de fotograf la București, în atelierul fotografului Gustav Weber. Între 1891 și 1897, a lucrat în atelierul fotografului brașovean Carl Muschaleck. În 1897, se stabilește la Sibiu unde cumpără atelierul fotografei Camilla Ashboth, din Piața Mare nr.16. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

0