Rendez-vous in Hermannstadt

Statuia Străjerul de Fier a fost proiectată de renumitul arhitect sibian Josef Baron Bedeus von Scharberg (1889-1960) în primăvara anului 1915. Din cronica lui Emil Sigerus aflăm că dezvelirea statuii a avut loc într-un cadru festiv în data de 1 august 1915. [Emil Sigerus: Chronik der Stadt Hermannstadt: 1915-1.8. Feierliche Aufstellung des „Wehrmann în Eisen“ auf dem Großen Ring] 

Wehrmann in Eisen // Străjerul de Fier // Vasvitéz ~ Două ilustrații postate pe grupul de Facebook Alt-Hermannstadt și o fotografie color de pe pagina Călătorie în timp – Zeitreise – Időutazás administrată de Adriana Moscicki.

Străjerul de Fier a fost poziționat în Piața Mare din Sibiu de Associația Invalizilor de Război (Krigsinvalidenfürsorge), cu scopul de a aduna bani pentru îngrijirea invalizilor și familiile victimelor Primului Păzboi Mondial. Statuia din lemn de stejar a fost instalată într-o căsuță (gheretă) lângă monumentul Sf. Nepomuk. Cei care doreau să doneze bani plăteau o taxă și primeau în schimb un cui special, pe care il puteau bate în lemnul statuii. Existau diferite feluri de cuie. Cele obijnuite aveau cap plat de 1 cm² și costau o Coroană / Krone. Pentru un cui prevăzut cu o gravură – emblemă, inițială sau text scurt – se plătea extra. Cei care au donat bani au fost notați intr-un registru și au primit un certificat de mulțumire scris în limba germană, maghiară și română. Căsuța cu Străjerul de Fier a fost înlăturată 1918, statuia se află astăzi în curtea Muzeului de Istorie. În anul 1915 se planificase mutarea statuii din Piața Mare pe str. Arhivelor și instalarea pe un soclu nou în fața clădirii în care se afla Arhiva Națională // Nationalarchiv.
Există o carte poștală din perioada respectivă, realizată după un clișeu manipulat / prelucrat în care a fost stearsă căsuța cu Străjerul de Fier. Interesant este și faptul că negativul fotografiei a fost prelucrat exact în zona în care s-a construi în anul 1916 fântână nouă în Piața Mare (așa-numita Fântână Falkenhayn), loc marcat în această fotografie printr-o liniuța vizibilă pe carosabil(?).

Großer Ring // Piață Mare // Nagy tér ~ fotografiată 1915 dinspre latura vestică, din fereastra clădirii nr. 5, cunoscută sub denumirea de Casa Albastră. Fotografia a fost realizată în anul 1915, posibil de Emil Fischer cu ocazia amplasării statuii Străjerul de Fier (sau Străjerul în fier) în Piața Mare în ziua de 1 august.
În fotografia din partea dreaptă apare autorul statuii Străjerul de Fier, arhitectul sibian Josef Baron Bedeus von Scharberg, lângă un model din ghips. Fotografia face parte din colecția particulară Konrad Klein și a fost publicată pe website-ul siebenbürger.de / vezi link-ul accesat: LINK

Xilogravura executată după un desen realizat de Theodor Glatz arată un grup de personalități și oficiali ai orașului în fața clădirii primăriei vechi (Casă Altemberger) cu ocazia instalării noului Comes Franz Salmen în ziua de 26 august 1846 la Sibiu. Ilustrația a fost publicată în renumitul ziar „Illustrirte Zeitung” din Leipzig în 15 ianuarie 1848. Persoanele îmbrăcate în vestimentație de epocă sunt prezentate în fața clădirii primăriei vechi decorată cu brazi. În partea stângă se vede turnul Bisericii Reformate și str. Mitropoliei (Fleischergasse) împodobită cu brazi amplasați de-a lungul drumului spre Piața Mare. În fruntea alaiului festiv se afla un Stadthopner // Inspector domenial cu lancie în vestimentație orășenească.

„Festzug anlässlich der Installation des Sächsischen Nationsgrafen Franz von Salmen am 26. August“

În anul 1882/83 Johann Böbel desenează și notează într-o hartă din 1875 modificările care au avut loc în orașul Sibiu în sec.19, între 1830-1882/83. La capitolul dedicat tradiției de a poziționa în fața anumitor clădiri din Sibiu obiecte decorative cu semnificații simbolice, așa-numite însemne de onoare // Ehrenzeichen, Böbel descrie și festivitatea instalării Comesului Franz von Salmen 1846. (Text tradus din planul lui Johann Böbel)

„Franz Salmen a fost ales Comes în ziua de 27 februarie 1846(*)
În ziua de 26 august 1846 a avut loc festivitatea de instalare a noului Comes Franz Salmen, cu mare pomp și pe vreme minunată…, oare această festivitate a fost ultima mare sărbătoare națională a Sașilor, întotdeauna loiali statului?
Autorul acestor rânduri [frază scrisă de Böbel la persoana a treia] este de părere că nu este de prisos să descrie aici festivitatea de instalarea a noului comes Salmen, o importantă sărbătore națională. Alaiul impresionant, cu numeroși deputați și corporații cu steagurile lor, veniți din toate scaunele, districtele și orașele din Țara Sașilor, adunați în față primăriei / Casă Altemberger, s-a îndreptat (însoțit de bătăile clopotelor bisericilor orașului), pe str. Măcelarilor/Mitropoliri [Fleischer Gasse], str. Xenopol [Quer Gasse ] și str. Cisnadiei/N.Bălcescu [Heltauer Gasse] spre Piața Mare [Großer Ring]. Comesul Franz Salmen și Guvernatorul, aflați într-o trăsură măreață trasă de șase căi înhămați cu harnașamente bogate, au fost primiți cu sunete de trompetă și ovațiuni de miile de spectatori adunați în față clădirii Națiunii Săsești din Piața Mare. Comesul Salmen s-a arătat la fereastră unde a ținut un discurs mulțumind sibienilor pentru primirea călduroasă. Mulțimea a aclamat cu urări nesfârșite de vivat… În ziua de 24 martie 1875 a murit Comes Franz von Salmen.“
(*)Baronul Franz von Salmen a fost Comes / Königsrichter // Jude regal (judes regius) între 1846 și 1852. În Cartea de aderese din anul 1875 apare la adresa: str. Avram Iancu [Reispergasse] nr. 25.

(Textul original în limba germană copiat din planul lui Johann Böbel)
1846 am 27 Feb: ist Franz Salmen zum Comes gewählt worden.
Im Jahre 1846 am 26 August ist Franz von Salmen noch mit sehr grossem Pomp und bei herrlichem Wetter instaliert worden, und sollte dies die letzte grosse National Feier der dem Staate immer treuen Sachsen gewesen sein?
Schreiber dieser Zeilen hält es nicht überflüssig von der grossen National Feier (Instalation) einiges zu erwähnen. Wärend dem Läuten auf allen Kirch Thürmen der Stadt, nahm der imposante Zug mit den vielen Deputationen, und Corporationen mit ihren Fahnen, aus allen Stühlen, Distrikten und Städten des Sachsen Landes dabei vertreten den Weg vom Rathaus durch die Fleischer Gasse… und Heltauer Gasse um den grossen Platz. Vor dem National Haus wurde Aufstellung genommen und der von 6 reichgeschirrten Pferden gezogene Pracht Wagen in welchem der Comes, ihm zur Seite der Guverneur saß in das National Haus, bei nicht enden wollenden Hochrufen vivat, und Trompeten Geschmetter hineinfuhr. Sodann trat Comes Salmen vor das offene Fenster dankte, und eine Rede hielt an das zu vielen Tausenden anwesende Volk. von welchem darauf nicht enden wollende Hochrufe, vivat, angebracht wurden, u.s.w. Im Jahre 1875, am 24 März, ist Comes Salmen gestorben.“

În Sibiul medieval exista tradiția de a poziționa în fața anumitor clădiri obiecte decorative cu semnificații simbolice, așa-numite însemne de onoare // Ehrenzeichen! Aceste obiecte, un dulap/castăn/scrin (în germană Schrank) din lemn și 3 sau 4 brazi, semnalau importanța social/politică a clădirii respective, în care se afla o instituție importantă sau domiciliul celor mai înalți oficiali ai orașului: primarul, judecătorul de scaun și directorul poliției (la Böbel numit și Stadthann). Dulapul era confecționat din lemn masiv de stejar împodobit cu anul și stema orașului, decorațiune de intarsie din aramă. Brazii erau plantați în fața clădirilor în care locuia Comesul (indicat prin patru brazi) sau primarul orașului (arătat prin trei brazi).

În anul 1882/83 Johann Böbel desenează, notează și descrie într-o hartă din 1875 modificările care au avut loc în orașul Sibiu în sec.19, între 1830-1882/83. Clădirile în fața cărora se aflau decorații simbolice – însemne de onoare // Ehrenzeichen în perioada respectivă au fost menționate în textul olograf și marcate în hartă cu o liniuță roșie. În anul 1883 nu mai existau asemenea decorații în Sibiu, cu excepția celor 4 brazi mici din fața clădirii din Piața Mare nr. 8, în care se afla sediul Națiunii Săsești și locuința Comesului sibian.

Următoarele clădiri au fost marcate cu o liniuță roșie de Johann Böbel în planul din 1882/83:
(Text tradus din planul lui Johann Böbel)
I. Casa nr. 8 de pe str. Movilei // Obere Neustift ~ Gottlieb Waller, primar în anii 1930, a fost anterior judecator de scaun.
II. Casa nr. 4 din str. Avram Iancu // Reispergasse ~ Daniel Ziegler, primar în anii 1840. În 1848, pe 11 martie, la 10 dimineața, orasul Sibiu este cucerit de trupele generalul Bem. Generalul locuieste timp de 6 zile in casa primarul Ziegler. Apoi este gazduit în casa nr. 12 din Piata Mare (casa aparține acum [1883] Spar Cassa).
III. Casa nr. 11 din str. Avram Iancu // Reispergasse ~ Bachner, directorul poliției în anii 1840.
IV. Casa nr. 6. din str. Cisnadiei/N. Balcescu // Heltauer Gasse ~ Joseph von Wayda, primar în anii 1940, în anii 1830 a fost directorul poliției. Această casă este acum [1883] proprietatea orașului.
V. Casa nr. 26 din str. Tipografilor // Wiesen Gasse ~ Simon Schreiber, primar în anii 1830.
VI. Casa nr. 29 din str. Macelarilor/Mitropoliei // Fleischer Gasse ~ Simon Schreiber, judecător de scaun în anii 1840, ulterior primar.
VII. Casa nr. 6. din str. General Magheru // Sporer Gasse…

„Franz Salmen a fost ales Comes în ziua de 27 februarie 1846(*)
În ziua de 26 august 1846 a avut loc festivitatea de instalare a noului Comes Franz Salmen, cu mare pomp și pe vreme minunată…, oare această festivitate a fost ultima mare sărbătoare națională a Sașilor, întotdeauna loiali statului?
Autorul acestor rânduri [frază scrisă de Böbel la persoana a treia] este de părere că nu este de prisos să descrie aici festivitatea de instalarea a noului comes Salmen, o importantă sărbătore națională. Alaiul impresionant, cu numeroși deputați și corporații cu steagurile lor, veniți din toate scaunele, districtele și orașele din Țara Sașilor, adunați în față primăriei / Casă Altemberger, s-a îndreptat (însoțit de bătăile clopotelor bisericilor orașului), pe str. Măcelarilor/Mitropoliri [Fleischer Gasse], str. Xenopol [Quer Gasse ] și str. Cisnadiei/N.Bălcescu [Heltauer Gasse] spre Piața Mare [Großer Ring]. Comesul Franz Salmen și Guvernatorul, aflați într-o trăsură măreață trasă de șase căi înhămați cu harnașamente bogate, au fost primiți cu sunete de trompetă și ovațiuni de miile de spectatori adunați în față clădirii Națiunii Săsești din Piața Mare. Comesul Salmen s-a arătat la fereastră unde a ținut un discurs mulțumind sibienilor pentru primirea călduroasă. Mulțimea a aclamat cu urări nesfârșite de vivat… În ziua de 24 martie 1875 a murit Comes Franz von Salmen.“
(*)Baronul Franz von Salmen a fost Comes / Königsrichter // Jude regal (judes regius) între 1846 și 1852. În Cartea de aderese din anul 1875 apare la adresa: str. Avram Iancu [Reispergasse] nr. 25.

(Textul original în limba germană copiat din planul lui Johann Böbel)
„Von den aus alter Zeit herstammenden Ehrenzeichen, des Comes und der höchstgestellten Beamten der Stadt, dem Bürgermeister, Stuhl Richter und Polizei Direktor (früher auch Stadt Hann genannt), bestehd das einzige, noch im Jahre 1883 vor dem National Haus (Comes Wohnung) als Simbol der aus massivem Eichenholz verfertigte Schrank (auch Esel genannt), geziert mit dem Stadt Wappen und der Jahreszahl aus Messing im Holz eingelassen und vor dem Schrank die 4 Tannen Bäume aufgepflanzt. Diese Schrank (auch Esel genannt) waren alle in gleicher Form und aus Eichenholz verfertigt, nur die Auszeichnung mit den Tannenbäumen war verschieden, in so weit, das, beim Comes 4. beim Bürgermeiter nur 3.Tannen Bäume aufgepflanzt wurden, beim Stuhl Richter und Polizei Direktor keine. Die Stellen sind im Plan angegeben vor welchen Häusern in den 30siger Jahren noch diese Ehren Zeichen gestanden sind.
I. Das Haus Nro. 8 auf der Obere Neustift, dem Bürgermeisters Gottlieb Waller, in den 30siger Jahren, war früher auch Stuhl Richter.
II. Das Haus Nro. 4 in der Reispergasse, dem Bürgermeister Daniel Ziegler in den 40ziger Jahren. Im Jahre 1848 am 11 März Abens 10 Uhr, als General Bem in Hermannstadt einzog, war sein Quartier 6 Tage beim Bürgermeister Ziegler. Dann wurde General Bern in das Haus N 12 auf den grossen Ring einquartiert, (das Haus jezt Eigenthum der Spar Cassa).
III. Das Haus Nro. 11 in der Reispergasse, dem Polizei Direktor Bachner in den 40ziger Jahren.
IV. Das Haus Nro. 6. in der Heltauer Gasse, dem Bürgermeister Joseph von Wayda, in den 40ziger Jahren, war in den 30siger Jahren Polizei Direktor. Dies Haus ist jezt Eigenthum der Stadt.
V. Das Haus Nro. 26 in der Wiesen Gasse, dem Bürgermeister Simon Schreiber, in den 30siger Jahren.
VI. Das Haus Nro. 29 in der Fleischer Gasse, in den 40ziger Jahren Simon Schreiber, Stuhl Richter, später Bürgermeister.
VII. Das Haus Nro. 6 in der Sporer Gasse…

1846 am 27 Feb: ist Franz Salmen zum Comes gewählt worden.
Im Jahre 1846 am 26 August ist Franz von Salmen noch mit sehr grossem Pomp und bei herrlichem Wetter instaliert worden, und sollte dies die letzte grosse National Feier der dem Staate immer treuen Sachsen gewesen sein?
Schreiber dieser Zeilen hält es nicht überflüssig von der grossen National Feier (Instalation) einiges zu erwähnen. Wärend dem Läuten auf allen Kirch Thürmen der Stadt, nahm der imposante Zug mit den vielen Deputationen, und Corporationen mit ihren Fahnen, aus allen Stühlen, Distrikten und Städten des Sachsen Landes dabei vertreten den Weg vom Rathaus durch die Fleischer Gasse… und Heltauer Gasse um den grossen Platz. Vor dem National Haus wurde Aufstellung genommen und der von 6 reichgeschirrten Pferden gezogene Pracht Wagen in welchem der Comes, ihm zur Seite der Guverneur saß in das National Haus, bei nicht enden wollenden Hochrufen vivat, und Trompeten Geschmetter hineinfuhr. Sodann trat Comes Salmen vor das offene Fenster dankte, und eine Rede hielt an das zu vielen Tausenden anwesende Volk. von welchem darauf nicht enden wollende Hochrufe, vivat, angebracht wurden, u.s.w. Im Jahre 1875, am 24 März, ist Comes Salmen gestorben.“ (Colaj realizat cu ajutorul ilustrațiilor din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

„Festzug anlässlich der Installation des Sächsischen Nationsgrafen Franz von Salmen am 26. August“
Xilogravura executată după un desen realizat de Theodor Glatz arată un grup de personalități și oficiali ai orașului în fața clădirii primăriei vechi (Casă Altemberger) cu ocazia instalării noului Comes Franz Salmen în ziua de 26 august 1846 la Sibiu. Ilustrația a fost publicată în renumitul ziar „Illustrirte Zeitung” din Leipzig în 15 ianuarie 1848. Persoanele îmbrăcate în vestimentație de epocă sunt prezentate în fața clădirii primăriei vechi decorată cu brazi. În partea stângă se vede turnul Bisericii Reformate și str. Mitropoliei (Fleischergasse) împodobită cu brazi amplasați de-a lungul drumului spre Piața Mare. În fruntea alaiului festiv se afla un Stadthopner // Inspector domenial cu lancie în vestimentație orășenească.

Piața Mare fotografiată dinspre latura vestică, din fereastra clădirii nr. 5, cunoscută sub denumirea de Casa Albastră. Fotografia a fost realizată în anul 1915, posibil de Emil Fischer, cu ocazia amplasării statuii Străjerul de Fier (sau Străjerul în fier) // Wehrman în Eisen în ziua de 1 august în Piața Mare. [Emil Sigerus: Chronik der Stadt Hermannstadt: 1915-1.8. Feierliche Aufstellung des „Wehrmann în Eisen“ auf dem Großen Ring]

Großer Ring // Piață Mare // Nagy tér ~ 1915

Străjerul de Fier a fost poziționat în Piața Mare din Sibiu de Associația Invalizilor de Război (Krigsinvalidenfürsorge), cu scopul de a aduna bani pentru îngrijirea invalizilor și familiile victimelor Primului Păzboi Mondial. Statuia din lemn de stejar a fost instalată într-o căsuță (gheretă) lângă monumentul Sf. Nepomuk. Cei care doreau să doneze bani plăteau o taxă și primeau în schimb un cui special, pe care il puteau bate în lemnul statuii. Existau diferite feluri de cuie. Cele obijnuite aveau cap plat de 1 cm² și costau o Coroană / Krone. Pentru un cui prevăzut cu o gravură – emblemă, inițială sau text scurt – se plătea extra. Cei care au donat bani au fost notați intr-un registru și au primit un certificat de mulțumire scris în limba germană, maghiară și română. Căsuța cu Străjerul de Fier a fost înlăturată 1918, statuia se află astăzi în curtea Muzeului de Istorie. În anul 1915 se planificase mutarea statuii din Piața Mare pe str. Arhivelor și instalarea pe un soclu nou în fața clădirii în care se afla Arhiva Națională // Nationalarchiv.
Există o carte poștală din perioada respectivă, realizată după un clișeu manipulat / prelucrat în care a fost stearsă căsuța cu Străjerul de Fier. Interesant este și faptul că negativul fotografiei a fost prelucrat exact în zona în care s-a construi în anul 1916 fântână nouă în Piața Mare (așa-numita Fântână Falkenhayn), loc marcat în această fotografie printr-o liniuța vizibilă pe carosabil(?).

Piața Mare fotografiată dinspre latura sudică, din fereastra clădirii de la nr. 7 numită Casa Generalului. Se pare că această fotografie a fost realizată în anul 1911 în timpul lucrarilor de amenajare a Pieței Mari. În prim plan se vede unul din copacii sub care erau instalate cele două tunuri, înlăturate în anul 1869, din fața clădirii în care se afla sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania.

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1906-1912

În partea stângă a Bisericii Catolice se distinge o parte din impozanta clădire ridicată de Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar) în anii 1905-1906. Această clădire adăpostește în prezent sediul Primăriei Sibiu. În partea dreapta a fotografiei se vede Turnul Sfatului dotat cu noul ceas (iluminat noaptea) construit de firma lui Johann Ignaz Fuchs „J. I. Fuchs & Söhne” din Bernburg și montat în anul 1906.

Piața Mare fotografiată dinspre latura sudică, din fața clădirii nr. 8 cunoscută sub denumirea de Casa Hecht. Fotografia a fost realizată de Emil Fischer ante 1905, an în care a fost demolat complexul de clădiri din fața Bisericii Evanghelice. Dacă „pata” de pe fațada clădirii aflată lângă turnul Bisericii Catolice (vizibilă în partea stângă a statuii Sf. Nepomuk) este „vulturul” reclamei de la farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler, atuncea fotografia trebuie datată ante 1898, deoarece farmacia a fost mutată la parterul Palatului Brukenthal în anul 1898!

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1890-1900 (ante 1905)

Clădirile aflate între Biserica Catolică, str. Samuel von Brukenthal, Piața Albert Huet și Piața Mică (în fotografie complexul de clădiri din fața Bisericii Evanghelice) au fost demolate între 1898-1904.
Casa spre Piața Huet (vechea adresa Piata Mare nr. 6 din planul Böbel), a fost demolată în anul 1898. Banca Sparkasse // Sparkassa-Pensionsfond a ridicat pe parcela respectivă în anii 1899-1900 clădirea de la nr. 6 str. Samuel von Brukenthal.
Ansamblul de clădiri de la vechea adresă Piața Mare nr. 3+4+5 a fost demolat 1905. Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar) a construit în anii 1905-1906 pe locul respectiv impozanta clădire de la nr. 4 care găzduiește în prezent sediul Primăriei Sibiu.

Piața Mare fotografiată într-o zi de târg dinspre latura estică, din fereastra clădirii de la nr. 13.
Autorul fotografiei realizată ante 1898 este (probabil) Emil Fischer, care cumpărase în 1897 atelierul fotografei Camilla Ashbóth din Piața Mare nr. 16. În mijlocul mulțimii se distinge fântâna medievală din fața turnului Bisericii Catolice și statuia Sf. Nepomuk din fața clădirii Casa Albastră.
Făcând abstracție de motivele religioase care au dus la instalarea monumentului în Piața Mare, Sf. Nepomuk și-a găsit, totuși, locul în amintirea oamenilor și a rezistat în spațiul și timpul obijnuinței 250 de ani… cu toate că, după părerea mea, statuia realizată în stil baroc s-a potrivit în Piața Mare „ca nuca în peretele orașului medieval Sibiu“.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1890 (ante 1898)

Despre statuia Sf. Johann Nepomuk din Piata Mare se poate citi aici un extras din articolul profesorului universitar doctor Paul Brusanowski: „Etapele Contrareformei în Transilvania până la Mijlocul sec. al XVIII-lea“.

“Ca semn al puterii confesiunii catolice în Sibiu, generalul comandant Wallis a instalat, în anul 1734, în Piața Mare, statuia Sf. Johann Nepomuk, obligând Magistratul să asigure materialul pentru înălțarea soclului. Autoritățile catolice au considerat o blasfemie faptul că execuțiile se desfășurau în continuare în Piața Mare, chiar în imediată apropiere a statuii sfântului. De aceea au cerut conducerii orașului să mute în Piața Mică atât stâlpul infamiei, cât și căsuța nebunilor…
Așezarea acestei statui în Piața centrală a unui oraș majoritar luteran a deranjat opinia publică, cronicarii vremii consemnând faptul că populația nu îi acordă deloc cinstirea cuvenită. Poate tocmai de aceea au fost organizate de garnizoana militară numeroase procesiuni catolice, pe care credincioșii evanghelici erau obligați să le respecte prin păstrarea tăcerii. Mai mult, generalul comandant Wallis a ordonat ca atunci când era dusă Sfântă Împărtășanie celor bolnavi, sașii luterani să-și aplece capul sau să se retragă în casele lor. În același timp, preoții catolici rosteau predici în piețele publice prin care îi îndemnau pe sibieni să treacă la catolicism. În Piața Mică a fost înălțat un amvon, din care paterul Sandschuster adresă injurii la adresă protestanților, numind „bisericile acestora capele ale diavolului și case ale prostituatelor, pe păstori drept predicatori prosti” și considerându-i pe protestanți ca „pierduti și blestemați pentru veșnicie, urmându-i pe predicatorii lor în iad”. Este explicabil faptul că în acești ani de ofensivă a catolicismului, exista în oraș o stare de încordare, autoritățile militare nefiind deloc preocupate să liniștească spiritele. Mai mult, foloseau orice incident pentru a spori această dușmănie. Astfel, în anul 1727, în timpul unei procesiuni catolice cu ocazia Înălțării la Cer a Domnului, o servitoare a predicatorului orășenesc Schun (viitor superintendent al Bisericii Evanghelice) a aruncat din neatenție apa murdară de vase pe stradă, murdărind rochia scumpă (valora 70 florini) a unei soții de locotenent austriac. Autoritățile militare, considerând faptă drept un atentat la libertatea religioasă și o ofensă adusă religiei catolice, au poruncit arestarea predicatorului (care însă lipsea de acasă) și a servitoarei. Aceasta din urmă a fost biciuită de soldați în Piață Mare. Este explicabil faptul că abia a putut fi oprită o revoltă a populației cu ocazia cedării vechii mânăstiri dominicane.“
Articolul intreg se poate citi la link-ul accesat: LINK

Turnul Bisericii catolice și clădirile aflate pe latura sudică a Pieței Mari, fotografiate din turnul Bisericii Evanghelice. Se pare că fotografia a fost realizată între 1869 și 1876, adică după înlăturarea celor două tunuri din fața clădirii de la nr. 7 (Casa Generalului) în anul 1869… și (sigur) înainte de demolarea Vechiului Han în anul 1876. În spatele clădirilor din Piața Mare se distinge Turnul Lăcătușilor– și Turnătorilor de cositor (Schlosserturm– und Zinngießerturm) numit și Turnul lui Herbert (Herberth’sche Thurm) demolat 1877, Vechiul Han (Gast und Billardhaus) demolat 1876, Teatrul de pe Turnul Gros (Dicker Turm) și Turnul Dulgherilor (Zimmermannsturm) de pe str. Cetății (Harteneckgasse).

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1869?-1876

În clădirea din Piața Mare nr. 7 se afla între anii 1784-1887 sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania. De acolo se trage și numele trecerii boltite din Piața Mare spre actuala Piață Friedrich Schiller: Gaura Generalului // Generalloch. [Despre istoria acestei clădirii se pot citi informații interesante pe situl patrimoniu.sibiu.ro]
Clădirea din Piața Mare nr. 8, cunoscuta sub denumirea de Casa Hecht a fost cumpărată de Georg Hecht (Csukás) în anul 1472 și a rămas în posesia familiei Hecht peste un secol. Georg Hecht a fost primar, judecător și funcționar public (Kammergraf) la Sibiu [Kammergraf = funcționar public, în special în industria minieră / rei metallica supremus curator, præfectus fodinarum]
Georg Hecht a fost de trei ori primar al orașului Sibiu, din 1491-1493, din 1494-1498…
În ziua sfântului Gheorghe (Georgstag) a anului 1493 Georg Hecht a fost decorat pentru meritele sale militare de regele Ladislau al II-lea cu titlul onorific de Miles auratus (Cavaler al Pintenului de Aur), o decorație excepțională. Blazonul familiei Hecht arată o stiucă deasupra trei trandafiri! (Hecht înseamnă știucă)
Johann Hecht (fiul lui Georg Hecht) a înființat în anul 1525 prima școală evanghelică la Sibiu.
Altă personalitate din familia Hecht (un nepot al lui Georg Hecht) a trăit între 1514-1580 la Sibiu unde a fost ales în funcția de Villic // Stadthann (1556), Judecător de scaun / solgăbirău // Stuhlrichter (1571-1576) și Primar (1576-1578).
Se presupune că Georg Hecht a murit în Moldova la curtea domnitorului Ștefan cel Mare în anul 1496, unde se afla între 20 februarie și 11 aprilie, deoarece Hecht apare la sfârșitul acestei perioade într-un document ca decedat „condam Georgium Hecht”.
Sursă informației: articolul istoricului sibian dr Konrad Gündisch publicat pe situl kulturportal-west-ost.eu. Articol se poate cîți la link-ul accesat: LINK
Casa din Piața Mare nr. 8 a fost cumpatrata de Universitatea Săsească în anul 1821, devenind sediul administrativ al teritoriului autonom săsesc. [Pe la anul 1595 casa trece în posesia primarului Johann Waida şi rămâne pe mâinile familiei Waida până în anul 1821. În acest an “Universitatea Săsească” o dobăndeşte cu preţul de 20000 ft. Adaptarea casei pentru noile scopuri ca sediul administrativ al teritoriului autonom săsesc, denumită “Universitatea Săsească“, a fost proiectată de inginerul Districtival Andreas Adam. Parterul şi etajul 2 au fost rezervate pentru birourile administraţiei, iar în etajul 1 s-a instalat locuinţa de serviciu a comitetului săsesc. – patrimomiu.sibiu.ro]

În fotografia acestei poștări se disting patru brazi mici în fața clădirii de la nr. 8. Brazii plantați erau decorații simbolice – însemne de onoare // Ehrenzeichen și semnalau importanța acestei clădiri, în care se afla sediul Națiunii Săsești și locuința Comesului sibian.
În Sibiul medieval exista tradiția de a poziționa în fața unei clădiri, în care se afla o instituție importantă sau domiciliul celor mai înalți oficiali ai orașului: primarul, judecătorul de scaun și directorul poliției (la Böbel numit și Stadthann), așa-numite însemne de onoare – decorații simbolice // Ehrenzeichen! Aceste obiecte decorative, un dulap/castăn/scrin (în germană Schrank) din lemn și 3 sau 4 brazi, semnalau importanța social/politică a clădirii respective. Dulapul era confecționat din lemn masiv de stejar împodobit cu anul și stema orașului, decorațiune de intarsie din aramă. Brazii erau plantați doar în fața clădirilor în care locuia Comesul (indicat prin patru brazi) sau primarul orașului (arătat prin trei brazi). De la Johann Böbel aflăm că în anul 1883 nu mai existau asemenea decorații în Sibiu, cu excepția brazilor din fața clădirii din Piața Mare nr.8. [„Von den aus alter Zeit herstammenden Ehrenzeichen, des Comes und der höchstgestellten Beamten der Stadt, dem Bürgermeister, Stuhl Richter und Polizei Direktor (früher auch Stadt Hann genannt), bestehd das einzige, noch îm Jahre 1883 vor dem Național Haus (Comes Wohnung)“ – Johann Böbel 1883]
La adresa Piața Mare nr. 9 se afla atelierul fotografului Theodor Glatz [primul atelier fotografic din Sibiu și din Transilvania, mutat aici în 1870. – patrimoniu.sibiu.ro]
Clădirea din Piața Mare nr. 10, numită Casa Haller, este una din cele mai importante case de locuit din Sibiul medieval. (fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

Această interesantă fotografie a fost realizată de renumitul fotograf sibian Theodor Glatz (1818-1871) la mijlocul secolului al XIX-lea, probabil în perioada dintre anii 1857-1862, sigur ante 1869. În prim plan se văd cele două tunuri poziționate în fața clădirii Piața Mare nr. 7 unde se afla Garda Principală // Hauptwache și sediul Comandantului general al trupelor austriece din Transilvania, între 1784 și 1886. În 1869, au fost înlaturate cele două tunuri din fața clădirii și în 17 octombrie 1886 a fost desființată Garda Principală din Piața Mare, soldații fiind transferați la Cazarma de infanterie cezaro-crăiască din Piață Unirii.

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1860 (ante 1869)

În 1904, Sediul Comandantului a fost mutat în palatul Korpskommandopalais situat pe str. Schewisgasse nr. 4 / astăzi Bulevardul Victoriei 10. Clădirea nou construită de Julius Bielz 1904 a devenit reșdința comandantului Corpului 12 de Armată, Generalul Emil Probst von Edler. Astăzi se află în această clădire Rectoratul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu. Aceste evenimente au fost menționate și în cronica lui Emil Sigerus:
„1869 – Die bei der Hauptwache auf dem Großen Ring stehenden zwei Kanonen werden entfernt.”
„1886 – 17.10. Die Hauptwache auf dem Großen Ring wird aufgelassen und in die Infanteriekaserne verlegt.”
„1904 – 15.4. Das neue Korpskommandopalais in der Schewisgasse wird bezogen.”
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Piața Mare fotografiată dinspre latura sudică, din fața clădirii în care se afla între anii 1784-1887 sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania. Fotografia a fost realizată de Theodor Glatz înainte de 1862, an în care au fost montate grilajul de fier și cele 5 lămpi în jurul statuii sfântului Nepomuk [Emil Sigerus / Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929: 1862.8.8. Die fünf Lampen und das eiserne Gitter um die Nepomukstatue werden aufgestellt.] În partea dreaptă jos a fotografiei se vede o roată de tun. Cele două tunuri din fața clădirii Casa Generalului au fost înlăturate în anul 1869. [Emil Sigerus / Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929: 1869 – Die bei der Hauptwache auf dem Großen Ring stehenden zwei Kanonen werden entfernt.]

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1850-1860 (ante 1862)

După demolarea zidurilor tronsonului sudic al incintei a doua la sfârșitul sec al XIV-lea a fost parcelat terenul (inițial Zwinger) aflat între Piața Mică și Piața Mare. Pe spațiul aflat între Colegiul Național Samuel von Brukenthal și Turnul Bisericii Catolice s-au format de-a lungul timpului patru parcele / clădiri cu acces dinspre strada Samuel von Brukenthal și dinspre Piața Mică. Din acest complex de clăriri cea mai marcantă și cunoscută era Casa Rosenfeld de la nr. 3+4. În corpul lângă turnul Bisericii Catolice se afla farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler – a cărei reclamă, reprezentarea plastică a unui vultur, se vede deasupra intrării boltite. Ansamblul de clădiri din Piață Mare nr. 3+4+5 (vezi planul Böbel) a fost demolat în anul 1904. Pe locul respectiv s-a construit în anii 1905-1906 Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar). Această clădire găzduiește în prezent sediul Primăriei Sibiu.
Casa spre Piața Huet (în planul Böbel nr. 6) a fost demolată în anul 1898. Pe locul rspectiv se află astazi clădirea construită în anii 1899-1900 de Banca Sparkasse // Sparkassa-Pensionsfond.

Piața Mare nr. 3+4+5+6: (persoanele menționate în cărțile de adrese din perioada 1875-1933)
Carte de adrese 1875 / Piața Mare nr. 3+4 (vechiul număr: 398+399): Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1875 / Piața Mare nr. 5 (400): Gottstein Johannes
Carte de adrese 1875 / Piața Mare nr. 6 (401): Wächter Josef

Carte de adrese 1878 / Piața Mare nr. 4: Müller Karl, seit 1837, Apotheker
Carte de adrese 1878 / Piața Mare nr. 4: Werder Andreas, seit 1847, Drechsler und Pfeifenschneider (strungar lemn)
Carte de adrese 1878 / Piața Mare nr. 5: Gottstein Johannes, seit 1845, Lederhandlung (Magazin de piele)

Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 3+4 (398+399): Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 3: Müller Carl, Dr. Apotheker
Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 5 (400): Gottstein Johannes
Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 6 (401): Hermannstädter allgemeine Sparkasse

Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 3+4 (1597): Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 3+4: Müller Karl jun., Dr. Apotheker (nr. 4)
Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 5 (570): Gottstein Johannes
Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 6 (1817): Allgemeine Sparkassa

Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 3+4: Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 5: Gottstein Johannes
Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 6: Sparkassa-Pensionsfond
Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 10: Müller Karl, Dr. „Apotheke zum Schwarzen Adler”

Carte de adrese 1908 / Piața Mare nr. 3+4+5 (1695): Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Banca de Credit Funciar)
Carte de adrese 1908 / Piața Mare nr. 6 (2343): Sparkassa-Pensionsfond

Carte de adrese 1933 / Piața Regele Ferdinand nr. 3-5 (4587): Bodenkreditanstalt (Banca de Credit Funciar)
Carte de adrese 1933 / Piața Regele Ferdinand nr. 6 (2413): Gerber Ludwig

În anul 2018 a fost publicat la cotidianul Tribuna Sibiului articolul dl. arheolog Dr. Petre Beșliu Munteanu: „Recuperări ale istoriei Sibiului: Casa Rosenfeld, cea care era cândva pe locul actualei Primării din Piaţa Mare“. Articolul dl Dr. Petre Beșliu Munteanu se poate citi la link-ul accesat: LINK
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Piața Mare din Sibiu, fotografiată dinspre latura vestică, dintr-una dintre fereastrele Palatului Brukenthal. Fotografia a fost realizatăt de renumitul fotograf Theodor Glatz ( 1818-1871 ) în anul 1856, cu ocazia celebrării unui eveniment sau festivități importante care a avut loc în Piața Mare, în prezența gărzii de onoare (*). Lângă statuia Sf. Nepomuk se afla o lampă / laternă montată pe un stâlp. În spatele statuii se văd reclamele spațiilor comerciale aflate la parterul clăririlor din partea sudică a Pieței Mari. La marginea stângă a fotografiei se vede reclama librăriei „F.A.R. KRABS” pe fațada clădirii Piața Mare nr.13.
Un detaliu interesant poate fi observat în această fotografie; lucarnele de pe acoperișurile clădirilor din Piața Mare sunt dreptunghiulare, ceea ce înseamnă că lucarnele în formă de ochi au apărut abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Această reproducere fotografică deosebit de frumoasă, în formatul 222×157 mm, se află în colecția privată Wolff.

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér
Ilustrația originală

~~~o~~~

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér
Două variante editate alb-negru

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la Leipzig în 12.11.1816 și a decedat la Sibiu în 22.7.1884. Robert Krabs, un tînăr librar (Buchhändlergeselle ) din Leipzig, s-a stabilit la Sibiu în anul 1836. În 1838 a cumpărat librăria lui Thierry din Piața Mare nr.20 ( astăzi, nr.13 ). În 1842 a înființat în aceeași locație un institut litografic ( vezi cartea de adrese din 1878 ).

Wilhelm Heinrich Thierry s-a născut în anul 1787 la Mühlhausen în Elveția. Întrucât există nouăsprezece de Mühlhausen în Europa – unul în Saxonia, patru în Prusia, trei în Baden, cinci în Württemberg, patru în Bavaria, unul în Hesse, unul în Franța ( Mulhouse ), dar nici unul în Elveția – nu se știe cu siguranță unde s-a nascut Thierry… probabil la Mulhouse în Franța. După eliberare din armata franceză în anul 1816 Thierry s-a stabilit la Sibiu unde a lucrat pentru tipograful Martin von Hochmeister. Mai târziu a înființat librării proprii la Sibiu, Brașov și București, de unde a aprovizionat cu diferite publicații librăriile din orașele mai mari din Ardreal, cum ar fi Aiud, Cluj sau Târgu Mureș. Considerând că este mai potrivit să-și concentreze activitatea de librar la Sibiu, a vândut filiala din Brașov lui Wilhelm Németh în anul 1827, și cea din București lui Friedrich Wallbaum în anul 1834.
În ziua de 29 decembrie 1834 Wilhelm Heinrich Thierry decedează la vârstă de 47 de ani la Sibiu. Văduva lui Thierry continuă afacerile soțului până în anul 1838 când vinde librăria lui Robert Krabs.
Informații preluate din biblioteca Wikisource. Textul original în limba germană se poate citi la link-ul accesat: LINK

Fotograful Theodor Glatz apare în unele din propriile sale instantanee fotografice. În această fotografie Glatz se află în partea dreaptă în fața clădirii de la nr.8

(*) Fotografia este datată 1856. Umbrele scurte ne destăinuie că fotografia a fost făcută ( cu mare probabilitate ) în timpul amiezii într-o zi de vară – vezi vestimentația de sezon a femeilor: rochii elegante, pălării de vară și umbrele de soare sau îmbrăcămintea de culoare albă a copiilor: rochițele fetițelor. În perioada respectivă s-au organizat anual, în ziua de 18 august, festivități în Piața Mare ( cu slujbe la biserica romano-catolica ) cu ocazia aniversării zilei de naștere a împăratului Franz Josef I. Informația primită de la dl Konrad Klein confirmă această ipoteză.

~~~o~~~

Și aceastî ilustrație, ca și alte sute de ilustrații și fotografii din colecție privată Wolff, a fost copiată de pe acest site web și „prelucrată” în mod diletant, ignorându-se valoarea documentară și istorică inestimabilă a unei fotografii vechi din mijlocul secolului al XIX-lea. Și din această ilustrație a fost eliminată semnătura. Și această ilustrație, ca și alte sute de fotografii alb-negru, a fost colorată în mod anacronic în nuanțe intense de sepia și distribuită pe diferite platforme sociale!

Piața Mare fotografiată dinspre latura sud-vestică, din fața clădirii de la nr.6. Fotografia (GD 18244) a fost realizatăt de renumitul fotograf Theodor Glatz la sfârșitul anilor 1850 / probabil 1859, sigur ante 1862. În anul 1862 au fost montate cele cinci lămpi și grilajul de fier în jurul statuii lui Nepomuk.
Lângă statuia Sf. Nepomuk se afla o lampă / laternă montată pe un stâlp. În spatele statuii se vede o parte din fântâna medievală prevăzută 1798 cu un grilaj din fier încoronat de o pasăre (egretă?)

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1850

În partea dreaptă a fotografiei se vede reclama librăriei „F.A.R. KRABS“ pe fațada clădirii Piața Mare nr. 13.
Friedrich August Robert Krabs s-a născut la Leipzig în 12.11.1816 și a decedat la Sibiu în 22.7.1884. Robert Krabs, un tînăr librar (Buchhändlergeselle) din Leipzig, s-a stabilit la Sibiu în anul 1836. În 1838 a cumpărat librăria lui Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13). În 1842 a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
În anul 1850 a înființat al doilea Institut litografic, iar în anul 1854 a preluat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.
Institutul litografic înființat de Bielz în anul 1821 a obținut autorizația de funcționare în data de 21 iulie 1822 și a funcționat sub denumirea „Kk, privilegiertes Lithographisches Institut des Michael Bielz zu Hermannstadt“ (Institutul litografic privilegiat cezaro-crăiesc al lui Michael Bielz din Sibiu). A fost PRIMUL INSTITUT LITOGRAFIC înființat în Transilvania și pe teritoriul României de astăzi. ~ Sursă informație: Julius Bielz Die Graphik in Siebenbürgen – carte editată 1947 la Sibiu, tipărită la tipografia Corvina din Brașov.

Fotograful Theodor Glatz apare în unele din propriile sale instantanee fotografice. Îl putem recunoaște în fotografia făcută în anul 1865 în Grădina Martirului // Martergarten din curtea Casei Altemberger (această fotografie se regăsește și în cronica lui E. Sigerus – Glatz este persoana din partea stângă), în cea cu Biserica Evanghelică fotografiată din Piața Huet în anul 1866/67 (Glatz este bărbatul din partea dreaptă) și în fotografia făcută în Piața Mare în anul 1856 (Glatz este persoana din partea dreaptă). Nu este exclus ca una din persoanele din fața statuii Sf. Nepomuk în fotografia acestei postări să fie fotograful Theodor Glatz. (sursă foto: Muzeul Național Brukenthal – Casa Altemberger: Muzeul de Istorie)

În orașele medievale, cu drumuri și piețe nepietruite, trama stradală s-a dezvoltat în mod natural urmând traseele create, din necesitate și obijnuință, de roțile căruțelor. Folosirea acestor drumuri pentru traficul rutier devenise un drept imuabil, ceea ce explică și poziționarea elementelor de mobilier urban în Piața Mare din Sibiu. Statuia Sfântului Nepomuk// Nepomukstatue, Stâlpul Infamiei cu statuia lui Roland // Pranger mit Rolandstatue și Straja Principală // Hauptwache au fost amplasate în puncte moarte (tote Punkte – Sigerus), lăsând libere cele două „drumuri“ care traversau piața, făcând legătura între str. Cisnădiei // Heltauergasse și str. Avram Iancu // Reispergasse, și între str. Măcelarilor // Fleischergasse și str. General Magheru // Sporergasse. Fântânile din Piața Mare au fost amenajate după același criteriu de-a lungul drumului care traversa Inelul Mare // Großer Ring // Circulus Maior spre Poarta Cisnădiei.
Lângă Stâlpul Infamiei se afla o spânzurătoare. În cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” Cușca Nebunilor // Narrnhäusel împreună cu Căsuța / cancelaria administratorului pieței // Marktrichterhäuschen sunt poziționate lângă Stâlpul Infamiei. Mai plauzibilă pare poziționarea Căsuței / cancelaria administratorului pieței lângă fântâna cu bazinul rotund (vezi pictura din 1703).

Decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck în Piața Mare în anul 1703
(ilustrație din albumul lui Emil Sigerus Aus Alter Zeit // Din vremuri vechi)

În Sibiu au existat de-a lungul timpului diferite tipuri de fântâni publice: cu cumpănă, cu roată, cu țevi și fântâni înzestrate cu pompă. Unele fântâni au fost modernizate/adaptate cerințelor timpului, altele au fost amenajate nou în spațiul urban.
Fântâna veche cu grilaj din fier din Piața Mare, desființată înainte de Primul Război Mondial(*) apare în diferite desene și litografii din sec. al XIX-lea. De neprețuit sun fotografiile realizate în Piața Mare începând din anii 1850. Aceste fotografii ne arată locul în care se aflau cele daua fântâni de formă pătrată, cu grilaje din fier forjat încoronate de o pasăre. (*de fapt, fântâna medievală nu mai apare în fotografiile realizate post 1898).

Începând din sec. al XV-le au fost amenajate o serie de lacuri artificiale de-a lungul pârâului Seviș // Schewisbach / Trinkbach / Zigeunerbach în Valea Aurie și Valea Arinilor. Aceste lacuri făceau parte din sistemul de fortificații al orașului medieval Sibiu. Prima atestare documentată a lacurilor datează din anul 1465.
Paralel cu pârâul Seviș au fost amenajate și două canale artificiale: Marele canal Seviș și Micul canal Seviș. Marele canal Seviș // Großer Schewiskanal numit și Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal curgea prin Valea Aurie și Parcul Sub Arini (dar nu jos, în valea Arinilor, ci sus lângă Bd Victoriei) spre Poarta Cisnădiei unde intra in oraș.

După ce apa Canalului superior Seviș a început să fie folosită și ca sursă de apă potabilă, magistratul orașului a fost nevoit să amenajeze în anul 1584 pe cursul acestuia două iazuri de decantare, pentru reținerea sedimentelor dizolvate în apa provenită din râul Șteaza / Seviș… mai ales după o ploaie torențială.
Din cartea lui Emil Sigerus Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt (vol I, editat 1922) aflăm că în anul 1584 orașul a cumpărat un teren aflat în fața Porții Cisnădiei, pe care a amenajat două iazuri de decantare pentru apa potabilă, transportată prin conducte speciale, tuburi din lemn, spre fântânile cu țevi din oraș.
Alimentarea cu apa potabilă a fântânilor cu țevi (Röhrenbrunnen) s-a relizat prin intermediul unor conducte speciale din lemn, formate din tuburi confecționate din trunchiuri de copaci (molid) prin scobire/perforare longitudinală și îmbinarea lor cu elemente/țevi din metal.

Primele fântâni cu țevi au fost instalate în Sibiu în prima jumătare a sec al XVI-lea pe str. Bălcescu // Heltauergasse colț cu str. Papiu Ilarian // Honterusgasse, în Piață Mare // Großer Ring (menționată 1538 și 1584) și pe str. Avram Iancu // Reispergasse, lângă pasajul Gaura Pielarilor // Ledererloch (menționată 1589).
Se știe că fântâna din Piața Mare exista deja în anul 1538, deoarece în acel an comitele sibian Mathias Armbruster (jude regal // Königsrichter) a comandat turnarea unei de țevi din bronz pentru fântâna respectivă, cum se poate citi și în Cronica lui Emil Sigerus: 1538 Komes Mathias Armbruster stiftet ein schönes Bronzerohr für den Brunnen auf dem Großen Ring.
Prima fântână din Piața Mare (menționată 1538) este greu de localizată. Există o pictură realizată în anul 1703, în care se arată decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck, nume la naștere Johann Zabanius, în Piața Mare. În aceast tablou apare și o fântână cu bazin circular și coloană centrală cu patru țevi de scurgere. Din păcate acuarela cu scena decapitării nu ne dezvăluie cu certitudine locul acelei fântâni, deoarece a fost pictată dintr-o perspectivă imaginară/aereană (Vogelperspektive). Ceva mai precisă este harta orașului Sibiu din anul 1751, în care locul fântânii este marcat cu un punct.

În secolul al XVIII-lea au fost amenajate o serie de fântâni noi cu țevi în Sibiu: 1736 pe str. Avram Iancu // Reispergasse ~ 1743 pe str. Macelarilor/Mitropoliei // Fleischergasse și Spinarea Câinelui // Hundsrücken ~ 1747 pe str. Tribunei // Große Quergasse și str. Ocnei // Burgergasse ~ 1750 pe str. 9 Mai // Elisabethgasse și 1765 pe str. Bălcescu // Heltauergasse… și în alte locuri.
Cu ocazia renovării fântânii din Piață Mare în anul 1798 s-a montat un grilaj din fier forjat pentru a împiedica astfel adăparea animalelor din bazinul de piatră. Grilajul a fost donat orașului de maistrul tăbăcar boemian Anton Filek. În anul 1819 s-a adăugat fântânii un bazin din piatră pentru adunat apa, finanțat de primarul Martin von Hochmeister și Anton Fileck. În anul 1842 fântână a fost renovată din nou…

Despre fântâna de pe str. Avram Iancu Emil Sigerus notează următoarele: „Fântâna cu țevi din Reispergasse își vărsa apa într-o scoică mare de piatră, pe care era montat un grilaj din fier forjat. Pentru această fântână vecinătatea a comandat în anul 1736 turnarea unei țevi de scurgere din bronz.“
Emil Sigerus numește fântâna din str. Avram Iancu Kleiner Zipperbrunnen // fântâna mică Zipper (fântâna mare Zipper // Großer Zipperbrunnen se afla în Piața Mare). Denumirea Zipperbrunnen este o „creație” nouă (din sec al XX-lea) preluată de Sigerus de la numele unei fântâni construită 1913 în orașul Chemnitz din Germania, fântână dedicată consilierului local Robert Zipper. O fântână tip Zipperbrunnen nu este altceva decât o fântână cu un bazin de colectare circular, în mijlocul căruia se află o coloană cu un dispozitiv/talger/bazin (de obicei decorat cu patru capete/figuri) prevăzut cu patru dispozitine/țevi de scurgere – asemănătoare cu fântâna din pictura decapitării comitelui Johann Sachs von Harteneck în Piața Mare din anul 1703! (informații preluate din surse bibliografice publicate de Emil Sigerus).

Colaje realizate cu ajutorul fotografiilor din arhiva personală și din cea a grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Informații interesante despre fântânile din Sibiu aflăm și de la Johann Böbel din albumul său renumit Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet // Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate / datat 1887:

„Fântânile din oraș.
Fântâna din Piața Mare este singura de felul acesta, care mai există [1887] din vremuri străvechi. În felul acela erau construite toate fântânile din oraș, cu bazine din fier, sau din lemn de stejar. Deasupra, multe erau prevăzute cu grilaje din fier artistic lucrate.
În anii ’60 au fost modificate în întregime toate fântânile din oraș; oare au fost făcute mai bune, mai frumoase? Fântâna din stradă Avram Iancu era împodobită cu o colosală scoică din piatră și tot aceasta mai avea și o inscripție latină din anul 1637. La transformare, această scoică a fost dusă în spatele Promenadei, mai jos de pavilion și a rămas uitată acolo mulți ani.
În anul 1878 această scoică din piatră a fost dusă cu mare efort în partea de sus a Promenadei, vis-a-vis de fosta Glorietă și amenajată o arteziană, care însă nu a existat decât scurt timp. În anul 1881 Societatea de înfrumusețare a orașului [Stadtverschönerungs-Verein] a dus această scoică din piatră pe Promenada Arinilor [Erlenpromenade din Parcul Sub Arini] pentru amenajarea fântânii arteziene ce împodobea frumoasa grotă.
În anii ’30 s-au făcut în Piață Schiller multe forări pentru o fântână arteziană, iar această fântână a stat nefolosită mulți ani, ca fântână cu pompă, iar apoi în anii ’50 a fost dezafectată. La fel s-a întâmplat în acea perioadă și cu încercarea de a realiză o arteziană în curtea Terezianului.
Fântâni cu cumpănă au existat în Orașul de Jos până în anii ’50 pe stradă Sării [Salzgasse], Movilei [Neustift], Faurului [Schmiedgasse], sub strada Centumvirilor [Hundsrücken] și Konrad Haas [Poschengasse]. Acestea au fost transformate în fântâni cu pompă. În străzile Sării [Salzgasse] și Blănarilor [Kürschnergasse] (după zid) [hinter der Mauer] existau încă până în anii ’50 străvechile fântâni cu roată, cea din stradă Sării [Salzgasse], din față casei nr.[?] a fost acoperită.”

În cadrul unui concurs organizat la Sibiu în anii 1910 (1917) pentru proiectarea unei noi fântâni în Piața Mare, a fost prezentat un proiect de fântână monumentală cu un design neobijnuit, dedicată generalului Erich von Falkenhayn(*). Fântâna proiectată nu a fost realizată, dar există o fotografie în care apare această fântână monumentală cu bazin rotund. Fântâna proiectată avea un bazin circular enorm în mijlocul căruia se afla un soclu pătrat, pe care era montată o stelă de formă piramidală, incoronată de o pasăre(?) stilizată. Cele patru laturi ale piramidei erau inscripționate cu diferite texte. Soclul patrat avea pe fiecare latură trei țevi de scurgere.

Projekt Falkenhayn-Brunnen // Proiectul Fântâna Falkenhayn

Nu cred că a existat o machete la scara 1:1 amplasată temporar în Piața Mare. Fântâna monumentală cu bazin rotund a fost adăugată ulterior în clișeul negativ prin fotomontaj (umbra fântânii nu corespunde cu celelalte umbre). Interesant este faptul că fântâna din fotocolaj a fost amplasată exact pe locul unde se afla din 1916 fântâna pătrată, cunoscută și sub denumirea de fântâna Falkenhayn! (fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)
Într-un articol scris de dl Konrad Klein (profesor de germană cu activitate publicistică referitoare la cultura germană din Transilvania, istoric foto și fotograf) publicat la 17 noiembrie 2016 pe website-ul www.siebenbuerger.de, se pot citi informații foarte interesante despre istoria Pieții Mari din Sibiu. În acest articol se găsesc și informații despre proiectul fântânii monumentale Falkenhayn din anul 1917, amănunte preluate de la istoricul de artă Timo Hagen.
Articolul dlui Konrad Klein „Roland, Reiher, Elstermann“ se poate citi la linkul accesat: LINK (merită citit!)

(*)Erich von Falkenhayn (n. 11 septembrie 1861, Burg Belchau, Prusia – d. 8 aprilie 1922, Potsdam, Republica de la Weimar) a fost unul dintre generalii armata Germaniei din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de șef al Statului Major General german între de la începerea războiului până în august 1916, când a fost înlocuit de generalul Paul von Hindenburg. În anul 1916 a comandat cu succes contraofensiva Armatei 9 germană în Bătălia de la Sibiu și în Bătălia pentru București, după care a intrat victorios în București, în data de 6 decembrie 1916. (Wikipedia)
PS Piața Unirii // Hermannsplatz purta scurt timp (1917-1918) denumirea Piața Falkenhayn // Falkenhaynplatz.

porta sub lugenbruck pontem – considerații legate de poarta de la Podul Minciunilor.

În prima ilustrație, realizată după un desen din secolul al XVI-lea, se vede Turnul de poartă al incintei a treia alipit de Casa Altemberger/ Pempflinger, unul dintre puținele turnuri de fortificații din Sibiu care a supraviețuit furiei demolatoare din secolul al XIX-lea. Probabil, turnul de poartă din zona Podului Minciunilor, a fost o construcție similară și se afla, de asemenea, poziționat retras față de aliniamentul zidului adiacent al centurii a doua ridicată între 1224 și 1241. În planul celei de-a doua ilustrații, turnul de poartă de lângă Casa Altemberger/ Pempflinger, este marcat cu numărul 39 iar turnul cu poarta de intrare în Piața Mică dinspre nord-vest este situat lângă Podul Minciunilor, marcat cu numărul 30.

Stânga: Sibiu, desen din secolul al XVI-lea cu Turnul de poartă alipit de Casa Altemberger/ Pempflinger.
Dreapta: Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet.

În cartea muzeografului dr. Toma-Cosmin Roman, „Sibiul între siguranță și incertitudine în zorii epocii moderne”, Ed. Altip 2007, găsim în texte latine din 1545 următoarele denumiri folosite pentru podul/ poarta din Piața Mică:
Fila 34.1. / 1545 17 iulie
> Ittem pro vno paruo fornace laterum a lost lateratore accepti ad pontem Lugenbruck refficient, ff. 3, d. 0. <
> Dominica proxima ante festum Anne, Simoni Muratore circa ponte Lurgen (?) et schos gader laborant dietas 7 ½ per d. 25 facit, ff. 1, d. 88, 24 iulie Summa, ff. 8, d. 60. <
Fila 34.2. / 1545 post 24 iulie
> Ittem egipcys rep duos dies calcem a portico scyncken sub lygenpruck portam, bibat, ff. 0, d. 20. <
( Lugen/ lygen = minciuni ; pontem/ ponte/ bruck/ pruck = pod ; portam = poartă )

În cartea cronicarului sibian Emil Sigerus (1854-1947), Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929 // Cronica orașului Sibiu 1100-1929, la capitolul, Die Gasse und Plätze Hermannstadts // Străzile și piețele orașului Sibiu, găsim la pagina 89, la litera „L“ denumirea Lügenbrücke.
Sigerus noteaza următoarele trei surse în care apare numele podului:
1. Teilungsprotokoll 1591: Auf der Lügenpruk / Protocol de împărțire (extras din cartea funciară) din 1591.
2. Reisekalender 1790: Lugenbruken / Calendar de călătorie din 1790.
3. Ungarisches Magazin 1787: Legerbrücke / Magazinul unguresc din 1787 (transcriere greșită).
Ciudat pare faptul că în aceeași cronică autorul Emil Sigerus folosește cuvântul Liegenbrücke ( Podul culcat ) când vorbește despre podul vechi și podul nou cunoscut astăzi sub denumirea de Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ).
Cronica lui Sigerus a fost editată în 1930. În toate cărțile anterioare Emil Sigerus folosește denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor!

Despre sensul ambiguu al cuvântului „lug” din Lugen Pruk sau Lugenbruke(n).
Pe lângă sensul de minciună / minți, ( vezi expresia germană „Lug und Trug”, în română „Minciună și înșelătorie” ), cuvântul lug / lugen înseamnă și „a privi atent”! Originea cuvantului lug, lūgen, luogen, luogēn este neclară, probabil este inrudit cu cuvântul englezesc to look = a vedea, a privi, având aceași rădăcină etimologică.
În limba germană din secolele trecute întâlnim destul de des cuvântul Lug. El apare și la cronicarul Emil Sigerus în cartea „Aus Alter Zeit” // „Din vremuri vechi”, în fragmentul de text în care descrie turnul donjon din incinta Casei Altemberger, numindul un turn „Luginsland”.
Cuvântul Luginsland sau Lug ins Land se folosește pentru un turn înalt de veghe/ observație sau o construcție mare de unde se poate privi în depărtare dar și pentru o ridicătură, un punct mai înalt, loc ridicat de observație din care se putea vedea departe în teren.
Oare nu este posibil ca această denumire să fi fost folosită și pentru acel „pod” aflat sus pe zidul centurii, deasupra porții de intrare în cetate, de unde se putea vedea până departe dincolo de Cibin?… vezi „Lugen Pruck”!

~~~o~~~

În partea stângă a colajului se vede o ilustrație după un desen realizat de K. Spreer în 1852, publicată în cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922). Podul din ilustrație era o construcție temporară, un provizoriu din lemn ridicat 1852 pe locul unde se afla în trecut o trecere boltită (joasă) numită „Podețul Laptelui“ sau „Podeț al laptelui“ // „Milchbrückel“, un pasaj de trecere de la o piață la alta în Piața Mică. Podul de lemn NU se afla pe locul în care există azi Podul Minciunilor!
În partea dreaptă se vede o ilustrație emisă de editura Franz Michaelis din Sibiu, tipărită la Institutul litografic Römmler und Jonas din Dresda în anii 1870. Podul din această ilustrație este numit eiserne Brücke // pod de fier.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planșa V A, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 13. Jh Tafel V A”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.
Dreapta: Detaliu din planșa V B, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 14. Jh Tafel V B”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planșa VI A, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 15.. Jh Tafel V A”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.
Dreapta: Detaliu din planșa VI B, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 16. Jh Tafel V B”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.

~~~o~~~

Stânga: Ilustrație inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) publicată în cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922).
Dreapta: Cartea poștală ilustrată lansată la editura Franz Michaelis din Sibiu a fost tipărită la Institutul litografic Römmler und Jonas din Dresda în anii 1870. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Verlag von Franz Michaelis in Hermannstadt” / „Lichtdruck von Römmler und Jonas, Dresden” / „Die eiserne Brücke in Hermannstadt” / „Raththurm”.

Ilustrația din partea stângă a fost realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. Textul explicativ la ilustrația din cartea lui Sigerus: „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring 1852. Über die bereits eingeschlagenen Gewölbe des Tunnels wurde eine hölzerne Notbrücke gelegt“. Traducerea textului în limba română: „Demolarea tunelului din Piața Mică în 1852. Peste bolțile deja demolate ale tunelului s-a construit un pod provizoriu din lemn”.
Podul din această ilustrație era o construcție temporară, un provizoriu din lemn ridicat 1852 pe locul unde se afla în trecut o trecere boltită (joasă) numită „Podețul Laptelui“ sau „Podeț al laptelui“ // „Milchbrückel“, un pasaj de trecere de la o piață la alta în Piața Mică.
În planul din 1845 podețul este localizat și marcat cu textul Milchbrückel. În planul lui Böbel din 1882 trecere boltită (joasă) numită Milchbrückel este poziționată între casa balanței publice și casa baronului von Rosenfed: „6. Das sogenannte Milchbrückel, ein nieder gewölbter Durchgang von einem Platz zum anderer.” Podul de lemn din ilustrația realizată după desenul lui K. Spreer NU se afla pe locul în care există azi Podul Minciunilor!

Trebuie neapărat menționat un detaliu împortant din cartea lui Arnold Pancratz „Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu”, care, din păcate, nu corespunde cu realitate istorică! Pe pagina 30, în fragmentul de text dedicat toponimului hinter den Fleischbänken // în spatele măcelăriilor, fundătura aflată în spatele Halei Măcelarilor, fosta Casa Artelor din Piața Mică, Pancratz susține că din acea uliță închisă la un capăt ducea podețul acoperit, Milchbrückel ( Podețul Laptelui ), peste Podul Minciunilor spre Piața Huet?!:
„Aus diesem Sackgäßchen führte das gedeckte Milchbrückel über die Lügenbrücke zum Huetplatz.”
„Din această uliță înfundată ducea Podețul Laptelui peste Podul Minciunilor în Piața Huet”
Această afirmație nefericită a dus la localizarea greșită a podețului numit Podețul Laptelui. Din păcate, neadevărul fixat pe hârtie de Pancratz în 1935 a fost preluat și persistă în unele articole până în zilele noastre…

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația, „Vedută cu stema orașului Sibiu” // „Stadtansicht mit Hermannstädter Wappen”, realizată după o gravură de Johann Jakob Schollenberger, a fost publicată în cartea lui Johannes Tröster, „Das Alt und Neu-Teutsche Dacia”, tipărită la Nürnberg în 1666.
Dreapta: Ilustrația, „Hermannstadt, von Norden gesehen” // „Sibiu, văzut dinspre nord”, a fost realizată după o gravură din anul 1670.

~~~o~~~

Denumirile Liegenbrücke // Podul Culcat // Podul Suspendat // Fekvőhíd au fost folosite sporadic de populația germană, română și maghiară din Sibiu în perioada antebelică, mai ales în cea a dualismului austro-ungar (1867-1918), dar și în perioada interbelică. Tendința de a șterge din denumirea podului cuvântul minciună și înlocuirea acestuia prin cuvântul culcat s-a manifestat mai ales în rândul intelectuații orașului.
„Perioada respectiva a fost dominată de oameni cu idei noi care încercau să vadă istoria locală din altă perspectivă, cu tot felul de teorii noi care contraziceau ceea ce se știa dinainte, dar fără probe sau dovezi istorice (s-ar putea spune – ca să facă valuri și să-și dea importanță).”
Deci nu este de mirare că numele Liegenbrücke apare și pe tipărituri cu iz subtil-educativ realizate și oferite publicului larg din perioada respectivă sub forma de ilustrații și cărți poștale inscripționate cu Liegenbrücke ; Podul Culcat ; Podul Suspendat și Fekvőhíd.
Totuși, din când în când s-a încercat prin intermediul publicațiilor cotidiene locale, cum ar fi Siebenbürger Bote (în 1851) sau Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt (în 1881), informarea cititorilor despre proveniența denumirii corecte a podului metalic din Piața Mică: Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja.

În ziarul sibian Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a fost publicat în anul 1881 un scurt articol în care se explică proveniența denumirii corecte a podului construit în anii 1850 pe strada Ocnei // Burgergasse în Piața Mică.
În articolul intitulat„Wie lautet der richtige Name: Liegen- oder Lügenbrücke” ( „Cum e corect: Liegenbrücke sau Lügenbrücke” ) se amintește odată pentru totdeauna că numele podului este Lügenbrücke = Podul Minciunilor! Proveniența numelui este explicată astfel: Pe vremuri, cei care spuneau minciuni, mințeau în instanță, erau pedepsiți să stea pe acest pod vreme de câteva ore și la fiecare persoană care trecea prin fața lor erau obligați să ducă mâna la gură și să rostească cu voce tare: „Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!” / tradus: „Această gură a vorbit, această gură a mințit.” ( Mulțumim dlui Marian Bozdoc pentru această informație valoroasă. )

~~~o~~~

Ansamblul de clădiri numit Lügenbrücke // Podul Minciunilor menționat de Johann Böbel în Planșa 26 din Albumul, „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate” :
„XII. Die grossen Gebäude auf der vormals bestandenen sogenannten Lügenbrücke, welche gleich Anfang der 50.ziger Jahre von Italienern abgetragen wurde…” // „XII. Clădirile mari ce erau odinioară pe Podul Minciunilor demolate chiar la începutul anilor ’50 de către italieni…” ( încercare de reconstruire )

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația documentară „Piața Huet 1380” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.
Dreapta: Ilustrația documentară „Piața Huet 1423” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația documentară „Piața Huet 1520” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.
Dreapta: Ilustrația documentară „Piața Huet 1800” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.

~~~o~~~

Stânga: Planșă cu cinci ilustrații documentare, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.
Dreapta: Detaliu din desenul, „Der Kern der Altstadt in der ersten Hälfte des 16 Jh (Rekonstruktion)”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din ilustrația, „Veduta orașului Sibiu în al doilea sfert al sec. al XVIII-lea”, publicată în cartea lui Emil Sigerus, Despre Sibiul vechi // Vom alten Hermannstadt (1923 vol II). Ilustrația a fost realizată după o gravură de cupru ( Kupferstich ) creată de tipograful sibian Samuel Sárdi (1705 – 1779). După Julius Bielz, Samuel Sárdi (Schardi) a fost activ ca gravor si tipograf din 1740 până 1788, ceea ce ar însemna că Sárdi a decedat abia 1788. Din capitolul anexă, dedicat ilustrațiilor din cartea lui Sigerus, aflăm că această gravură a fost executată pentru o carte tipărită la tipografia orașului Sibiu, condusă de Sárdi din 1751. Textul descriptiv, original în limbă germană: „Ansicht der Stadt aus der Mitte des XVIII. Jahrhunderts, Kupferstich von Samuel Sárdi. Der Stich war Beilage eines bei Sárdi gedruckten Buches”.
În partea superioară a gravurii originale se află două texte biblice și Tetragrama formată din cele patru litere: יהוה (YHWH), numele divin traduse prin „Iehova”. Deasupra Tetragramei se poate citi textul în limba germană: „Amen ~ Lob und Ehre und Weißheit u. Dank u. Kraft u. Stärcke sey unserem Gott von Ewigkeit zu Ewigkeit ~ Amen”. // „Amin! Binecuvântarea și slavă și înțelepciunea și mulțumirea și cinstea și puterea și tăria fie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!” – preluat din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul; 7, 12 (Offenbarung des Johannes; 7,12):
Sub Tetragramă se află versul 15 din Psalmul 144 (Psalm 144, Vers 15) și numele orașului reprezentat în această vedută: „Ps. 144 ~ Wohl dem Volck des der Herr sein Gott ist ~ V.15 / Herrmannstadt”. // „Ps. 144 ~ Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! ~ V.15 / Sibiu”.
Dreapta: Detaliu din gravura, „VUE DE HERMANNSTADT VILLE CAPITALE DE TRANSILVANIE”, ( Sibiu – vedere panoramică dinspre nord ) realizată de Adam Ludwig Wirsing (1733-1797), ante 1780 // Hermannstadt – Ansicht von Norden, Stich von Adam Ludwig Wirsing (1733-1797), vor 1780.

~~~o~~~

În partea stângă a colajului se vede turnul cu poartă de acces dinspre nord-vest în Piața Mică, plasat retras față de aliniamentul zidului adiacent al centurii a doua, așa cum este poziționat în planul  „Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet”. ( încercare de reconstruire )

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planul orașului Sibiu Pentagono proposto di mezzo Reale per Hermanstadt – disegno della Giovanni Morando Visconti, 1702
Dreapta: Planul orașului Sibiu Pentagono proposto di mezzo Reale per Hermanstadt – disegno della Giovanni Morando Visconti, 1702.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699!
Dreapta: Planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699!

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1845 inscripționat cu textul Lügen-Brücke, tradus Podul Minciunilor!
Dreapta: Sibiu, planul orașului „GRUNDRISS DER INNERN STADT HERMANNSTADT” realizat în 1845.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.
Dreapta: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.

În albumul pictorului amator Johann Böbel (1824-1887), „Die vormals bestanndenen Stadttore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”, documentaristul sibian numește podul din Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Același nume îl găsim notat de mâna lui Böbel și pe harta realizată în 1882 după planul orașului Sibiu din 1875. Sibianul Johann Böbel s-a născut la data de 8 ianuarie 1824 și a decedat la 27 aprilie 1887. În anul demolării podului din Piața Mică (1851) Böbel avea 27 de ani. Ca martor ocular este logic să folosească denumirea de Lügenbrücke // Podul Minciunilor, când vorbește de podul de trecere ( Überfahrtsbrücke ), pe care se afla căsuța barbierului Kisch, demolată împreună cu podul vechi în 1851 și denumirea de Eisenbrücke (Podul din fier) pentru noul pod inaugurat la data de 17 decembrie 1860. Cuvântul „Liegenbrücke” nu apare în textele lui Böbel!

Text olograf introductiv, tradus din harta lui Böbel realizat în 1882:
„Schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului. Demolarea porților, turnurilor și bastioanelor care făceau parte din sistemul de fortificație, cât și zidurile de centură dărâmate. Demolarea Podului Minciunii și altor construcții, clădiri, precum și alei, drumuri și străzi desființate, dar și cele noi amenajate etc. adunate și desenate în hartă de Johann Böbel 1882.“
Clădirile mari existente pe Podul Minciunilor
1. Biserica evanghelică „Laubenkirche” / la parter încăperi boltite cu localuri comerciale
2. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi boltite [Gewölbslokale]
3. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi sub arcade [Arkadenbau]
4. Prăvălia franzelarilor [Weißbäcker] și trecere dintr-o parte spre cealaltă a pieții
5. Oficiiul balanței publice și alte prăvălii / la etaj prăvăliile cizmarilor, croitorilor și pantofarilor sași.
6. Așa-numitul Podeț al Laptelui / Podețul Laptelui [Milchbrückel], pasaj boltit de trecere de la o piață la alta
7. Casa Baronul von Rosenfeld cu localuri boltite / la etajul 1 și 2 se afla Academia de Drept (înființată de sași). Când Podul Minciunilor [Lügenbrücke!!!] a fost demolat în 1851, Academia de Drept [Rechtsakademie] s-a mutat pe str. Măcelarilor [Fleischergasse] în casa nr. 32. Din str. Măcelarilor s-a mutat în fosta, așa-numita Casă orășenească albastră [blaue Stadt Haus] din Piața Mare, de acolo pe str. Avram Iancu [Reispergasse] în clădirile de la nr. 9 și 11. Din str. Avram Iancu pe str. General Magheru [Sporergasse] în cladirea de la nr. 22… astazi [1883] Academia Maghiară de Stat.
8. Casa lui Jikeli, clădire cu două etaje / la parter se afla o farmacie
9. Pod de trecere de la o piață la alta. Pe pod se afla căsuța barbierului Kisch. Sub aceste clădiri, așa cum este indicat în plan, se afla un tunel cu boltă înaltă, care permitea accesul dinspre Orașul de jos spre Orașul de sus
10. Scară acoperită (cu trepte din lemn) [Burgerstiege]

„Această gură a vorbit, această gură a mințit!”
„Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!”

~~~o~~~<>~~~o~~~

În loc de prolog

Articolul „Adevăruri și neadevăruri despre Podul Minciunilor din Sibiu” oferă tuturor celor interesați de istoria orașului Sibiu // Hermannstadt // Nagyszeben informații despre proveniența denumirii Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja și etimologia cuvantului „lug“/„lugen“, originea ințelesului primar și evoluția acestuia în timp, cât și informații despre motivele modificării și adaptării denumirii inițiale intereselor timpului.
Indiferent de portița de acces la acest site web recomandăm vizualizarea prin intermediul unui monitor sau tabletă cu rezoluție mare. Pentru a mări ilustrațiile dați de două ori click pe acestea și activați funcția zoom!

Pe diferite rețele sociale, dar și în unele articole mai mult sau mai puțin serioase se poate citi că podul metalic construit la sfârșitul anilor 1850 în Piața Mică // Kleiner Ring // Kispiac se numește Podul culcat sau Podul Suspendat, în limba germană Liegenbrücke, pe motiv că este o construcție fără piloni de susținere și, deci, stă culcat / suspendat între cele două ziduri de sprijin.
Îmi pare rău dacă voi dezamăgii pe unii cititori care sunt de părere și susțin din convingere sau neștiință această teorie. Dacă această afirmație ar fi adevărată atuncea cum se explică faptul că denumirea Liegenbrücke a fost folosită sporadic și pentru vechiul pod de trecere demolat în 1851? Vechiul pod, cunoscut sub denumirea de Lügenbrücke, în limba română Podul Minciunilor, era o construcție din cărămidă prevăzută cu două bolți solide, foarte înalte, înguste, prin care se intra în gangul curbat pe care se afla un rând de clădiri. Acest tunel boltit era un tronson al străzii Ocnei, care lega Orașul de Jos de Orașul de Sus.

Colaj realizat cu ajutorul informațiilor preluate din diferite cărți, planuri și hărți.

Johan Böbel (1824-1887), pictor amator și documentarist sibian, a fost martor ocular la demolarea vechiului pod în 1851. Böbel folosea pentru vechiul pod denumirea Lügenbrücke, Eiserne Brücke sau Überfahrts Brücke și îl descria astfel în renumitul album, „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”, descoperit în 1887:
„No. 9: Die auf zwei mächtigen sehr hohen Bogen gebaute Überfahrts Brücke. Auf derselben befand sich das Häuschen mit der Barbier Stube Kisch.”
„nr. 9: Podul de trecere construit pe două bolți puternice, foarte înalte. Pe pod se afla căsuța bărbierului Kisch.”

Prin urmare, vechiul pod de trecere, pe care se afla o căsuță, era o construcție pe două arcade solide, foarte înalte dar relativ înguste(*) prin care se intra în gangul cu tavan arcuit construit sub conglomeratul de clădiri, prima casă fiind menționate deja la sfârșitul secolului al XV-lea. Vechiul pod și clădirile deasupra gangului boltit apare în planul orașului Sibiu din 1845 sub denumirea de Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ). Toțuși, trebuie menționat că vechiul pod apare în unele surse și sun denumirea de Liegenbrücke ( Podul culcat ).
Cu alte cuvinte, pentru vechiul și noul pod de trecere Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja s-au folosit de-a lungul timpului și denumirea de Liegenbrücke // Podul Culcat sau Podul Suspendat // Fekvőhíd.
(*)Există două posibilități: <> vechiul pod era o construcție pe două arcade solide, foarte înalte, poziționate una după cealaltă sub pod, prin care se intra în gangul boltit, <> sau o construcție pe două arcade solide, foarte înalte, înguste, poziționate una lângă celălaltă, prin care se intra în două ganguri paralele aflate sub pod și sub primele două case din conglomeratul de clădiri, cum se poate observa în ultima ilustrație „Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet”. În acest plan tronsonul format din cele două ganguri paralele pare mai lat decăt cel cu un sigur tunel aflat între Oficiiul balanței publice și Biserica Arcadelor. Aceasta „îngustare” a drumului se poate observa și în ilustrația inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. În detaliul din planul Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în 1699 se văd două intrări/ porți/ arce? poziționate una lângă cealaltă sub pod!

În acest colaj sunt ilustrate două variante de construcții din piatră și cărămidă cu arcade poziționate sub un pod imaginar. Cele două ilustrații, realizate pe baza textelor descriptive notate de Johann Böbel în planul din 1882 și albumul din 1887, nu redau aspectul real al vechiului pod, Podul Minciunilor, de la care se pare că nu există nicio fotografie sau desen. Dacă zidurile, arcadele și galeria cu acoperișul din țiglă amintesc de mâna artistului Johann Böbel nu este de mirare, deoarece ilustrațiile din acest colaj au fost făcute cu ajutorul unor detalii preluate din diferite picturi realizate de Böbel.

Cu toate că podul de trecere din Piața Huet spre Piața Mică apare în unele surse și pe cărți poștale antebelice și interbelice sub denumirea de Podul Supendat, Podul Culcat sau Podul Mincinoșilor, după părera mea denumirea corecta a podului metalic, construit în anii 1859-60, este Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja.

~~~o~~~

Despre minciuni și alte adevăruri

Să începem cu începutul…
Limba predominantă vorbită de populația orașului medieval Sibiu a fost o variantă a dialectului săsesc răspândit în sudul Transilvaniei ( săsește: Siweberjesch-Såksesch, germană: Siebenbürgisch-Sächsische Mundart ) – un idiom care își are originea de bază în graiurile francone și care nu mai apare sub această formă nicăieri în lume. Pentru a ințelege etimologia cuvintelor / expresilor / denumirilor locale, folosite de populația săsească/ germană din Sibiu de-a lungul timpului, este de mare ajutor cunoașterea dialectului săsesc pe lângă limba germană! Limbajul de cancelarie sibian era un amestec de latină, germană veche și săsească.

Cuvantul săsesc al denumirii germane Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ) este „Lijenbreack“ [„je“ se pronunță „iă“] fonetic „Liiăbreac”. Cuvântul Lijenbreack este compus din cuvântul săsesc „Lijen” (germană „Lügen” ; română „minciună“) și „breack” (germană „Brücke” ; română „pod“), prin urmare: „Lijenbreack” = „Lügenbrücke” = „Podul Minciunilor”.
Cuvântul săsesc „lejen”, în germană „lügen” înseamnă „a minți“ ( verb )
Cuvântul săsesc „Lijen”, în germană „Lüge” înseamnă „minciună“, plural „Lügen” = „minciuni“ ( substantiv )
Exemplu: Lügen ( minciuni ) + Brücke ( pod ) = Lügenbrücke = Podul Minciunilor.

Cuvântul săsesc „liejen”, în germană „legen” înseamnă „a culca“, „a pune“ ( verb )
Cuvântul săsesc „loan”, în germană „liegen” înseamnă „a sta culcat“, „a sta întins“ ( adjectiv )
Exemplu: liegen ( a sta culcat ) + Brücke ( pod ) = Liegende Brücke = Pod culcat.

Cuvântul săsesc „afhoingen”, în germană „aufhängen” înseamnă „a atârna“, „a agăța“, „a spânzura” ( verb )
Cuvântul săsesc „hoingen”, în germană „hängen” înseamnă „atârnat“, „agățat“ ( adjectiv )
Exemplu: hängen ( atârnat ) + Brücke ( pod ) = Hängebrücke = mot à mot: pod atârnat = Pod suspendat.

Denumirile greșite au rezultat mai ales prin citirea sau traducerea eronată a cuvântului lug, lugen, lygen, lügen.
Cuvântul lügen folosit ca verb înseamnă a minți ( lügen ) iar ca substantiv înseamnă minciună ( Lüge ), plural: minciuni ( Lügen ). Cine nu cunoaște limba germană ar putea interpreta / confunda cu ușurință litera „ü“ (vocala „u“ cu tremă) cu doi de „ii“ și astfel ar citi în loc de Lügenbrücke „Liigenbrucke”, „Liigenbriicke” sau „Liigenbrücke”!
În limba germană nu există cuvântale Liigenbrücke nici liigen și nici ligen, doar cuvântul liegen (cu „e”) care înseamnă culcat. Cuvântul Liigenbrücke sună la fel precum cuvântul Liegenbrücke format din cuvintele Liegen + Brücke, tradus în română = culcat + pod. Cele două cuvinte Liegen (culcat) + Brücke (pod) nu se folosesc în combinația respectivă în limba germană. Dacă cineva ar dori să traducă denumirea Podul Culcat în limba germană, ar folosi cuvântul compus Die Liegende Brücke. Denumirea germană > Liegenbrücke < sună la fel de urât, adică „zgârie” la ureche, precum traducerea acesteia mot à mot în limba română, > Culcat Pod <…

Despre sensul ambiguu al cuvântului „lug” din Lugen Pruk sau Lugenbruke(n).
Pe lângă sensul de minciună / minți, ( vezi expresia germană „Lug und Trug”, în română „Minciună și înșelătorie” ), cuvântul lug / lugen înseamnă și „a privi atent”! Originea cuvantului lug, lūgen, luogen, luogēn este neclară, probabil este inrudit cu cuvântul englezesc to look = a vedea, a privi, având aceași rădăcină etimologică.
În limba germană din secolele trecute întâlnim destul de des cuvântul Lug. El apare și la cronicarul Emil Sigerus în cartea „Aus Alter Zeit” // „Din vremuri vechi”, în fragmentul de text în care descrie turnul donjon din incinta Casei Altemberger, numindul un turn „Luginsland”.
Cuvântul Luginsland sau Lug ins Land se folosește pentru un turn înalt de veghe/ observație sau o construcție mare de unde se poate privi în depărtare dar și pentru o ridicătură, un punct mai înalt, loc ridicat de observație din care se putea vedea departe în teren.
Oare nu este posibil ca această denumire să fi fost folosită și pentru acel „pod” aflat sus pe zidul centurii, deasupra porții de intrare în cetate, de unde se putea vedea până departe dincolo de Cibin?… vezi „Lugen Pruck”!

Ilustrație realizată după o litografie executată la Institutul litografic și editura cu librărie „Lithographische Anstalt und Verlagsbuchhandlung Winckelmann & Söhne” din Berlin în anii 1860. În planul apropiat se vede noul tronson al străzii Ocnei și Podul Minciunilor // Lügenbrücke // Hazugság hídja inaugurat la data de 17 decembrie 1860.

~~~o~~~

În cartea muzeografului dr. Toma-Cosmin Roman, „Sibiul între siguranță și incertitudine în zorii epocii moderne”, Ed. Altip 2007, găsim în texte latine din 1545 următoarele denumiri folosite pentru podul/ poarta din Piața Mică:
Fila 34.1. / 1545 17 iulie
> Ittem pro vno paruo fornace laterum a lost lateratore accepti ad pontem Lugenbruck refficient, ff. 3, d. 0. <
> Dominica proxima ante festum Anne, Simoni Muratore circa ponte Lurgen (?) et schos gader laborant dietas 7 ½ per d. 25 facit, ff. 1, d. 88, 24 iulie Summa, ff. 8, d. 60. <
Fila 34.2. / 1545 post 24 iulie
> Ittem egipcys rep duos dies calcem a portico scyncken sub lygenpruck portam, bibat, ff. 0, d. 20. <
( Lugen/ lygen = minciuni ; pontem/ ponte/ bruck/ pruck = pod ; portam = poartă )

~~~o~~~

În cartea cronicarului sibian Emil Sigerus (1854-1947), Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929 // Cronica orașului Sibiu 1100-1929, la capitolul, Die Gasse und Plätze Hermannstadts // Străzile și piețele orașului Sibiu, găsim la pagina 89, la litera „L“ denumirea Lügenbrücke. Sigerus noteaza 3 surse în care apare numele podului:
1. Teilungsprotokoll 1591: Auf der Lügenpruk / Protocol de împărțire (extras din cartea funciară) din 1591.
2. Reisekalender 1790: Lugenbruken / Calendar de călătorie din 1790.
3. Ungarisches Magazin 1787: Legerbrücke / Magazinul unguresc din 1787 (transcriere greșită).
Cuvântul „Legerbrücke“ nu există în limba gemană. Ar putea fi o transcriere greșită a cuvântului „liegende bruken“, o expresie, reinterpretare populară ( Volkstümliche Umdeutung ) care apare într-un document din 1702 (vezi cartea lui Arnold Pancratz, pagina 63).

Ciudat pare faptul că în aceeași cronică autorul Emil Sigerus folosește cuvântul Liegenbrücke ( Podul culcat ) când vorbește despre podul vechi și podul nou cunoscut astăzi sub denumirea de Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ):
1494 – Die Schusterzunft erbaut auf der Liegenbrücke eine neue Zunftlaube // Breasla cizmarilor construieşte un nou sediu pe Podul culcat.
1727 – 5.7. Die Kommunität beschließt, die Liegenbrücke zu verbreitern. // Comunitatea decide să lărgească Podul culcat.
1759 – 9.6. Der Tunnel unter der Liegenbrücke wird gepflastert. // Tunelul sub Podul culcat va fi pavat.
1771 – 24.9. Die Durchfahrt unter der Liegenbrücke wird nachts mit drei Laternen beleuchtet und zwei Militärwachen dort aufgestellt. // Pasajul de sub Podul culcat este iluminat noaptea cu trei felinare și acolo sunt postați doi paznici militară.
1859 – Die neue Auffahrt unter der Liegenbrücke wird dem Verkehr übergeben. // Noul drum pe sub Podul culcat este deschis pentru trafic.
1860 – 17.12. Die eiserne Liegenbrücke wird dem Verkehr übergeben. // Podul culcat de fier este deschis pentru trafic.
Cronica lui Sigerus a fost editată în 1930. În toate cărțile anterioare Emil Sigerus folosește denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor!

Detaliu din Cronica orașului Sibiu 1100-1929 , pagina 89, în care apar denumirile menționate de Emil Sigerus.

Cronica lui Sigerus a fost editată în 1930. În toate cărțile anterioare Emil Sigerus folosește denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor!

În cartea Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu autorul Sigerus numește podul din Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Din aceeași carte aflăm următoarele informații interesante despre noua stradă amenajată între Orașul de Jos și Orașul de Sus: „Îndepărtarea clădirilor, construirea și finalizarea noii străzi au durat aproape un deceniu. În 1858, Mesagerul Transilvan // Siebenbürger Bote înștiințeaza cititorii de progresul lucrărilor: Lucrările de nivelare din Piața Mică au înaintat viguros, scările uriașe de coborîre, din Orașul de Sus spre Orașul de Jos, au fost îndepărtate și înlocuite cu scări noi. Aceste scări noi se deosebesc de scările, „cataractele”, vechi precum barbarismul medieval de viața culturală modernă. A fost o lucrare importantă, demnă de o realizare din epoca modernă, încheiată în 1859 cu noua stradă de acces!”
Textul original: „Das Abtragen der Häuser und die Herstellung der neuen Auffahrt nahm fast ein Decennium in Anspruch. 1858 berichtete der „Siebenbürger Bote“ über den Fortgang der Arbeit: Die Planierungsarbeiten vom Kleinen Ring schreiten rüstig vorwärts, die Riesenstufen-Abgänge aus der Ober- in die Unterstadt werden beseitigt und an ihre Stelle treten Stiegen, welche sich von den alten Katarakten unterscheiden, wie mittelalterliche Barbarei vom modernen Kulturleben. Es war eine bedeutende Arbeit, eine Arbeit der Neuzeit würdig, die da mit der neuen Auffahrt 1859 vollendet wurde!”

~~~o~~~

În cartea lingvistului sibian Arnold Pancratz (1902-1967), „Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu” (tipărită la tipografia sibiană Krafft & Drotleff din Sibiu în 1935), se găsesc pe pagina 63 informații interesante despre proveniența denumirii Lügenbrücke. Autorul ne informează că nume Lügenbrücke este menționat deja în 1590 intr-o cartea funciară: Tb, Teilungsbuch 1590.
Arnold Pancratz, la mijlocul secoului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu, preia din cartea preotului și scriitorului Albert Amlacher (1847-1939), „Damasus Dürr. Ein evangelischer Pfarrer und Dechant des Unterwälder Kapitels aus dem Jahrhundert der Reformation” (editată la Sibiu în 1883), dedicată vieții preotului evanghelic Damasus Dürr (um1535-1585), și informațiile archicunoscute, notate și răspândite de Damasus Dürr, despre așa-zisele „lügenbänkelcher” // „bancuțele minciunilor”, situate în apropierea măcelăriilor ( Fleischbänke ) și pieței de pești ( Fischmarkt ) pe care ședeau mincinoșii sub bolți și își petreceau timpul debitând baliverne și minciuni ( Lügen ). Vă oferim aici fragmentul de text original, preluat de Pancratz din cartea lui Albert Almacher, cu descrierea lui Damassus Dürr în limba germană (comună), urmat de traducerea în limba română păstrând pe cât posibil sintaxa textului original:
„In Stedten gibts … ir vil, … die gehen des morgenst aus von den heusern langst den marck kriechen, sehen wo etwas guts zum marck kompt, lauffen dahi und sein die ersten, die einen guten bissen und zwei gelt zahlen, unangesehen, ob sie gleich keinen heller mehr daheim haben. Kompt den nichts zum marck, so sind die lügenbänkelcher dargemacht, da sie den gantzen tag sitzen lauren, biß sie einen gutten bissen erwischen.”
„În orașe sunt mulți care își părăsesc casele dimineața în drum spre piață și se uită dacă ceva bun [ de-ale gurii ] vine [ se aduce ] spre piață, aleargă acolo și sunt primii care plătesc o îmbucătură bună de doi bani, fără reținere, chiar dacă nu mai au nici un Heller [ Fillér / ban ] acasă. Dacă nu vine nimeni pe piață, se află acolo [ în Piața Mică ] băncuțele minciunilor, pe care stau [ șed băncarii care își povestesc minciuni ] toată ziua la pândă până când prind o îmbucatură bună.”

Trebuie neapărat menționat un detaliu împortant din cartea lui Arnold Pancratz care, din păcate, nu corespunde cu realitate istorică! Pe pagina 30, în fragmentul de text dedicat toponimului hinter den Fleischbänken // în spatele măcelăriilor, fundătura aflată în spatele Halei Măcelarilor, fosta Casa Artelor din Piața Mică, Pancratz susține că din acea uliță închisă la un capăt ducea podețul acoperit, Milchbrückel ( Podețul Laptelui ), peste Podul Minciunilor spre Piața Huet?!:
„Aus diesem Sackgäßchen führte das gedeckte Milchbrückel über die Lügenbrücke zum Huetplatz.”
„Din această uliță înfundată ducea Podețul Laptelui peste Podul Minciunilor în Piața Huet”
Această afirmație nefericită a dus la localizarea greșită a podețului numit Podețul Laptelui. Din păcate, neadevărul fixat pe hârtie de Pancratz în 1935 a fost preluat și persistă în unele articole până în zilele noastre…
În planul din 1845 podețul este localizat și marcat cu textul Milchbrückel. În planul lui Böbel din 1882 trecere boltită (joasă) numită Milchbrückel este poziționată între casa balanței publice și casa baronului von Rosenfed: „6. Das sogenannte Milchbrückel, ein nieder gewölbter Durchgang von einem Platz zum anderer.”

~~~o~~~

În albumul pictorului amator sibian Johann Böbel (1824-1887), „Die vormals bestanndenen Stadttore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”, artistul numește podul din Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Același nume îl găsim notat de mâna lui Böbel și pe harta realizată în 1882 după planul orașului Sibiu din 1875. Sibianul Johann Böbel s-a născut la data de 8 ianuarie 1824 și a decedat la 27 aprilie 1887. În anul demolării podului din Piața Mică (1851) Böbel avea 27 de ani. Ca martor ocular este logic să folosească denumirea de Lügenbrücke // Podul Minciunilor, când vorbește de podul de trecere ( Überfahrtsbrücke ), pe care se afla căsuța barbierului Kisch, demolată împreună cu podul vechi în 1851 și denumirea de Eisenbrücke (Podul din fier) pentru noul pod inaugurat la data de 17 decembrie 1860. Cuvântul „Liegenbrücke” nu apare în textele lui Böbel!

Detaliu din Planșa 26 din Albumul lui Johann Böbel, „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”. Vă oferim aici fragmentul de text original în limba germană urmat de traducerea în limba română:
„XII. Die grossen Gebäude auf der vormals bestandenen sogenannten Lügenbrücke, welche gleich Anfang der 50.ziger Jahre von Italienern abgetragen wurde…”
„XII. Clădirile mari ce erau odinioară pe Podul Minciunilor demolate chiar la începutul anilor ’50 de către italieni…”

~~~o~~~

Pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro se poate citi următoarele informații despre strada Ocnei // Burgergasse:
În 1598, strada de la Podul Minciunilor până la Piața Dragoner se numea „Unterhalb der Lugen Pruk“ = „sub / mai jos de Lugen Pruk“ și în 1751, „Unter de Lugenbrucke“ = „sub Lugenbrucke“ [Lugen / Lügen = minciuna, Pruk / Brücke = pod]

Stânga: Ilustrație inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) publicată în cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922).
Dreapta: Cartea poștală ilustrată emisă de editura Franz Michaelis din Sibiu a fost tipărită la Institutul litografic Römmler und Jonas din Dresda în anii 1870. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Verlag von Franz Michaelis in Hermannstadt” / „Lichtdruck von Römmler und Jonas, Dresden” / „Die eiserne Brücke in Hermannstadt” / „Raththurm”.

Ilustrația din partea stângă, inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) din cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, a fost realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. Textul explicativ la ilustrația din cartea lui Sigerus: „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring 1852. Über die bereits eingeschlagenen Gewölbe des Tunnels wurde eine hölzerne Notbrücke gelegt“. Traducerea textului în limba română: „Demolarea tunelului din Piața Mică în 1852. Peste bolțile deja demolate ale tunelului s-a construit un pod provizoriu din lemn”.
Podul din această ilustrație era o construcție temporară, un provizoriu din lemn ridicat 1852 pe locul unde se afla în trecut o trecere boltită (joasă) numită „Podețul Laptelui“ sau „Podeț al laptelui“ // „Milchbrückel“, un pasaj de trecere de la o piață la alta în Piața Mică. Trecerea se afla între clădirea care adăpostea Oficiul balanței publice și Casa Baronului von Rosenfeld în care se funcționa Academia de Drept.
Dacă podul din lemn s-ar fi aflat pe locul unde s-a construit actualul pod metalic, atunci Turnul Sfatului nu ar fi fost vizibil sub unghiul redat în desenul lui Spreer, din cauz drumului șerpuit! În colajul accesat este marcată poziția aproximativa a artistului (cu o săgeată galbenă) și poziția podețului Laptelui înlocuit 1852 cu un provizoriu din lemn.
A greși e omenesc, dar a persevera în greșeli este diabolic: Podul de lemn din ilustrația după desenul lui K. Spreer NU se afla pe locul în care există azi Podul Minciunilor. Podul de lemn era un pod provizoriu construit în 1852 pe locul unde se afla anterior Podețul Laptelui. Ergo, Podețul Laptelui nu a fost precursorul podului actual!

~~~o~~~

Stânga: Cartea poștală ilustrată tip Levelezö-Lap a circulat în 8-9 iunie 1900 între Sibiu și Brașov. Ilustrația a fost adresată domnișoarei Hani Meltzer domiciliată la adresa strada Schwarzgasse 22, Kronstadt. Cartea poștală lansată la editura sibiană Carl F. Jickeli este inscripționată cu textul „Verlag von Carl F. Jickeli, Hermannstadt, Brüder Pick, Wien, IX.”. Fotografia ilustrației a fost realizată de fotograful sibian Emil Fischer.
Dreapta: Cartea poștală ilustrată din perioada interbelică a fost tipărită la tipografia Krafft & Drotleff S.A. din Sibiu. Ilustrația este inscriptionată cu textul „Podul suspendat – Liegenbrücke – Fekvőhíd”.

~~~o~~~

Stânga: . Cartea Poștală din perioada interbelică inscripționată cu textul „Sibiu – Hermannstadt – Nagyszeben” / „Podul suspendat – Liegenbrücke – Fekvöhid” a fost tipărite la tipografia Jos. Drotleff din Sibiu.
Dreapta: Carte poștală din perioada antebelică inscripționată cu textul „Liegenbrücke” / „Hermannstadt – Sibiu – Nagyszeben”. Fotografia ilustrației a fost realizată la atelierul fotografic Fischer din Sibiu.

~~~o~~~

Carte poștală ilustrată din arhiva personală inscripționată cu textul „Scara Burger și Podul suspendat – Burgerstiege und Liegenbrücke – Burgerlépcsö es fekvöhid” editată în anii 1920. Fotografia ilustrației a fost realizată la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea.

Denumirile Liegenbrücke // Podul Culcat // Podul Suspendat // Fekvőhíd au fost folosite sporadic de populația germană, română și maghiară din Sibiu în perioada antebelică, mai ales în cea a dualismului austro-ungar (1867-1918), dar și în perioada interbelică. Tendința de a șterge din denumirea podului cuvântul minciună și înlocuirea acestuia prin cuvântul culcat s-a manifestat mai ales în rândul intelectualilor.
„Perioada respectiva a fost dominată de oameni cu idei noi care încercau să vadă istoria locală din altă perspectivă, cu tot felul de teorii noi care contraziceau ceea ce se știa dinainte, dar fără probe sau dovezi istorice (s-ar putea spune – ca să facă valuri și să-și dea importanță).”
Deci nu este de mirare că numele Liegenbrücke apare și pe tipărituri cu iz subtil-educativ realizate și oferite publicului larg din perioada respectivă sub forma de ilustrații și cărți poștale inscripționate cu Liegenbrücke ; Podul Culcat ; Podul Suspendat și Fekvőhíd.
Totuși, din când în când s-a încercat prin intermediul publicațiilor cotidiene locale, cum ar fi Siebenbürger Bote (în 1851) sau Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt (în 1881), informarea cititorilor despre proveniența denumirii corecte a podului metalic din Piața Mică: Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja.
În ziarul sibian Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a fost publicat în anul 1881 un scurt articol în care se explică proveniența denumirii corecte a podului construit în anii 1850 pe strada Ocnei // Burgergasse în Piața Mică.

În articolul intitulat „Wie lautet der richtige Name: Liegen- oder Lügenbrücke” ( „Cum e corect: Liegenbrücke sau Lügenbrücke” ) se amintește odată pentru totdeauna că numele podului este Lügenbrücke = Podul Minciunilor! Proveniența numelui este explicată astfel: Pe vremuri, cei care spuneau minciuni, mințeau în instanță, erau pedepsiți să stea pe acest pod vreme de câteva ore și la fiecare persoană care trecea prin fața lor erau obligați să ducă mâna la gură și să rostească cu voce tare: „Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!” / tradus: „Această gură a vorbit, această gură a mințit.”  ( Mulțumim dlui Marian Bozdoc pentru această informație valoroasă. )

În acest articol nu vom vorbi despre minciunile croșetate în șoaptă la urechile turiștilor pe podul legendelor.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699.
Dreapta: Planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1845 inscripționat cu textul Lügen-Brücke, tradus Podul Minciunilor!
Dreapta: Sibiu, planul orașului „GRUNDRISS DER INNERN STADT HERMANNSTADT” realizat în 1845.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.
Dreapta: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.

Johann Böbel numește podul care face legătura între Piața Huet și Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Sibianul Johann Böbel s-a născut la data de 8 ianuarie 1824 și a decedat la 27 aprilie 1887. În anul demolării podului din Piața Mică (1851) Böbel avea 27 de ani. Ca martor ocular este logic să folosească denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor, când vorbește de podul de trecere ( Überfahrtsbrücke ), pe care se afla căsuța barbierului Kisch, demolată împreună cu podul vechi în 1851.

Text olograf introductiv, tradus din harta lui Böbel realizat în 1882:
„Schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului. Demolarea porților, turnurilor și bastioanelor care făceau parte din sistemul de fortificație, cât și zidurile de centură dărâmate. Demolarea Podului Minciunii și altor construcții, clădiri, precum și alei, drumuri și străzi desființate, dar și cele noi amenajate etc. adunate și desenate în hartă de Johann Böbel 1882.“
Clădirile mari existente pe Podul Minciunilor
1. Biserica evanghelică „Laubenkirche” / la parter încăperi boltite cu localuri comerciale
2. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi boltite [Gewölbslokale]
3. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi sub arcade [Arkadenbau]
4. Prăvălia franzelarilor [Weißbäcker] și trecere dintr-o parte spre cealaltă a pieții
5. Oficiiul balanței publice și alte prăvălii / la etaj prăvăliile cizmarilor, croitorilor și pantofarilor sași.
6. Așa-numitul Podeț al Laptelui / Podețul Laptelui [Milchbrückel], pasaj boltit de trecere de la o piață la alta
7. Casa Baronul von Rosenfeld cu localuri boltite / la etajul 1 și 2 se afla Academia de Drept (înființată de sași). Când Podul Minciunilor [Lügenbrücke!!!] a fost demolat în 1851, Academia de Drept [Rechtsakademie] s-a mutat pe str. Măcelarilor [Fleischergasse] în casa nr. 32. Din str. Măcelarilor s-a mutat în fosta, așa-numita Casă orășenească albastră [blaue Stadt Haus] din Piața Mare, de acolo pe str. Avram Iancu [Reispergasse] în clădirile de la nr. 9 și 11. Din str. Avram Iancu pe str. General Magheru [Sporergasse] în cladirea de la nr. 22… astazi [1883] Academia Maghiară de Stat.
8. Casa lui Jikeli, clădire cu două etaje / la parter se afla o farmacie
9. Pod de trecere de la o piață la alta. Pe pod se afla căsuța barbierului Kisch. Sub aceste clădiri, așa cum este indicat în plan, se afla un tunel cu boltă înaltă, care permitea accesul dinspre Orașul de jos spre Orașul de sus
10. Scară acoperită (cu trepte din lemn) [Burgerstiege]

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planșa nr. 26 din renumitul album realizat de Johann Böbel la mijlocul anilor 1880.
Dreapta: Detaliu din ilustrația „Începutul sec. al XIX-lea” din planșa „Evoluția Pieței Huet”. Autor: Radu Oltean.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, prima și a doua centură de fortificații (vizualizare aeriană). Autor: Architect Hermann Fabini.
Dreapta: Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet.

~~~o~~~

În loc de epilog

Intenția acestui articol nu este cel de a schimba (în contextul acesta cuvântul „converti” ar fi o trecere de la o convingere la altă credință) opinia cititorului în ceea ce privește denumirea podului de fier (metal/ fontă) construit la sfârșitul anilor 1850 în Piața Mică din Sibiu. Fiecare are dreptul la o părere proprie, pe care o voi onora cu respectul cuveni și fără zâmbet pe buze!
La sfârșit, dar nu în ultimul rând… Tu, cel care iubești și flori și ochi și buze și mormimte, nu uita; călătorind peste podul timpului, nu este relevant ce nume dai trandafirului culcat in amintiri de verde de mentă sau suspendat în visare de flututi cât timp poți șopti în gând, cu mâna la gură, sau urla cu brațele ridicate, „am iubit, am trăit”.

~~~o~~~<>~~~o~~~

Lügenbrücke versus Liegenbrücke
( cîteva exemple de denumiri folosite de-a lungul secolelor, adunate la repezeală din diferite surse )

1545 pontem Lugenbruck
1545 ponte Lurgen
1545 lygenpruck portam
1590 Lügenbruck
1591 Lugenbruken
1598 Lugen Pruk
1702 liegende brucken
1702 Legerbrücle
1727 Lügenbrücke
1751 Lieger-Bruck
1751 Lugenbrucke
1787 Legerbrücke
1790 Lügenbrücke
1791 Lügenpruk
1844 Liegen-Bruck
1845 Lügen-Brücke
1851 Lügenbrücke
1851 liegende Brücke
1859 eiserne Brücke
1870 Die eiserne Brücke
1881 Lügenbrücke
1882 Lügenbrücke
1882 Überfahrtsbrücke
1887 Lügenbrücke
1887 Die eiserne Brücke
…
1905 Liegenbrücke

Strada 9 Mai și clădirea în care se afla vechiul templu evreiesc ~ Colaj realizat cu ajutorul informațiilor preluate din bibliografia lui Johann Böbel, Acad. Paul H. Niedermaier, Dr. Hermann Fabini și Dr. Petre Beșliu Munteanu.

Johann Böbel (1824-1887) ne-a lăsat moștenire informații valoroase (inedite) despre istoria orașului Sibiu, mai ales din sec. al XIX-lea, adunate și prezentate într-un album realizat în anii 1886/87, album care poartă titlul: „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet“ // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate“.
La fel de valoroasă este și renumita hartă a orașului Sibiu, desenată de Böbel în anii 1882/83 (hartă realizată pe baza unei hărți tipărită 1875 la institutul tipografic F.A.R. Krabs din Sibiu) și completată de Böbel cu texte olografe importante. În această hartă Böbel notează… „Schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului. Demolarea porților, turnurilor și bastioanelor care făceau parte din sistemul de fortificație, cât și zidurile de centură dărămate. Demolarea Podului Minciunii și altor construcții, clădiri, precum și alei, drumuri și străzi desființate, dar și cele noi amenajate etc. adunate și desenate în hartă de Johann Böbel 1882.“

Johann Böbel a trăit din 1824 până 1887. Deci a fost contemporan cu majoritatea evenimentelor prezentate și descrise în textele olografe din harta desenată 1882/83 și albumul realizat între 1886/87 (posibil la unele chiar martor ocular). Böbel a fost un om onest, integru, respectat de concetățeni (a fost mulţi ani staroste de breaslă și consilier în sfatul oraşului), dar mai ales apreciat pentru contribuţiile documentare la istoriei oraşului natal.
Începând din anii 1840 a realizat o serie de desene și picturi (după natură sau mai târziu fotografii) cu diferite motive, clădiri, porți, turnuri din sistemul de fortificații al orașului Sibiu… astăzi adevărate documente istorice pline cu detalii și informații valoroase. Exemple: Poarta Cisnădiei, (văzută dinspre oraș) pictură datată: 1846 / Poarta Elisabeta, (văzută din interior) datată: 1852 / Poarta Sag, (văzută dinspre oraș) datată: 1854, / Poarta Ocnei, (văzută din interior) datată: 1857, dar și biserici, cum ar fi Biserica Evanghelică, (văzută dinspre strada Turnului // Saggasse, dar și dinspre Piața Huet // Huetplatz), Biserica Crucii, (din fața Porții Gușteriței / Elisabeta // Elisabethtor) sau Biserica Sf. Elisabeta, de pe strada 9 Mai // Elisabethgasse, colț cu str. Constituției // Salzgasse.
Johann Böbel știa ce se întâmplă în orașul „său“! 1886/87 a notat în albumul „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate“ existența unei case de rugăciuni -„începând cu anii 1850”- în curtea parcelei str. Elisabetha nr.32 / astăzi str. 9 Mai nr.28 în Sibiu! Sunt de părere că Böbel a știut de existența acelui templu evreiesc! Parcela nr.32 de pe strada Elisabetha // 9 Mai, din Planul lui Böbel (desenat 1882/83) corespune cu actuala parcelă de la numărul 28! Descoperirea unui document, prin care să fie atestată existența unei sinagogi (la mijlocul sec al XIX-lea) în curtea parcelei str. 9 Mai nr.28, ar fi necesar și dezirabil…

La începutul anului 2020 a apărut la cotidianul Tribuna Sibiului articolul: „Incă o enigmă în istoria Sibiului: vechea sinagogă de pe str. 9 Mai”, autor dl. arheolog Dr. Petre Beșliu Munteanu. Articolul completează informațiile referitoare la istoria străzii 9 Mai din articolul anterior „Strada 9 Mai (Elisabetgasse)-istorie și arheologie“ apărut la sfârșitul anului trecut în Tribuna. Cele două articole, foarte bine documentate, conțin detalii istorice valoroase!
http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/inca-o-enigma-in-istoria-sibiului-vechea-sinagoga-de-pe-str-9-mai-149447.html

Planul orașului Sibiu din a două jumătate a sec. al XIX-lea (în care este marcată cu Staua lui David, vezi d8, clădirea în care se afla einstige Synagoge // fosta sinagogă / sinagoga de altădată de pe stradă 9 Mai nr.28) apare la articolul scris de dl. acad. Dr. Paul Nidermaier despre dezvoltarea tramelor stradale în orașele medievale Brașov, Bistrița și Sibiu: Die Städtebauliche und Architektonische Entwiklung einiger Städte Siebenbürgens vom 12. bis zum 16. Jahrhundert // Dezvoltarea urbană și arhitecturală a unor orașe din Transilvania în secolele XII-XVI – publicat în cartea editată în limbă germană la București, 1976: Studien zur Geschichte der deutschen Nationalität und ihrer Verbrüderung mit der rumänischen Nation // Studii de istorie a nationalitătilor conlocuitoare din România și a infrătirii lor cu națiunea română – volumul 1, Editura politică, București, 1976.

Dl. arhitect Dr. Hermann Fabini localizează vechea sinagogă la aceeași adresă, str. 9 Mai nr.28 – mai precis în spatele parcelei nr.26, lot desprins de parcela nr. 28. (sursa: H.u.A. Fabini „Hermannstadt – Porträt einer Stadt în Siebenbürgen“).

De la Emil Sigerus aflăm că J. Aron din Bidiu (Bödön/ Bedendorf) a fost primul evreu căruia i s-a acordat cetățenia orașului Sibiu (în anul 1847). Începând din anii 1850 s-au stabilit evrei și la Sibiu, dar abia după compromisul austro-ungar din 1867, s-a format o comunitate evreiască mai mare în oraș.
Este plausibil / logic să fi existat o casă de rugăciuni (Sinagogă) – Böbel o numește jüdischer Tempel – într-o clădire particulară între 1850-1870 la Sibiu… cum ar fi cea din stradă 9 Mai 28!

„In 1860 a fost instituit un Minian permanent pentru a conduce servicii religioase și în 1876 a fost organizată comunitatea. În 1868, ea s-a declarat de curentul iudaic ortodox și în 1878 a fost construită o primă sinagogă care a devenit în scurt timp prea mică. (…) Sinagogă Mare din Sibiu a fost edificată între anii 1898-1899.“ (sursă Wikipedia). Deci, prima clădire construită pentru a adăposti o școală și casă de rugăciuni (Sinagogă) a fost ridicată 1878 pe str. Blănarilor. Sinagoga Mare de la Sibiu de pe strada Constituției (Sării) a fost inaugurată 1899.

În articolul dnei Nadia Badrus „Date privind începuturile și evoluția comunitătii evreiești din Sibiu” este descrisă ceremonia inaugurării festive a monumentalei sinagogi sibiene. Din acest articol aflăm că: „după prima parte a programului festiv, desfăsurat în vechea casă de rugăciuni… s-a alcătuit un alai festiv… care s-a deplasat cântând prin str. 9 Mai // Elisabetgasse și str. Constituției // Salzgasse spre noul templu!“

Detaliu din Cartea de adrese cu străzile și denumirile noi din Sibiu începând din 1872. La adresă str. Elisabethgasse nr.32, numărul vechi 515 (astăzi str. 9 Mai nr.28) apare proprietar: Kaiser Gottlieb.

Existența unui cimitir evreiesc lângă Turnul Pulberăriei este atestată 1846 (Binder 1911 / 15 / sursă: H.u.A. Fabini „Hermannstadt Porträt einer Stadt in Siebenbürgen“).
Despre acest cimitir evreiesc Böbel notează 1882/83: „Bis in den 50.ziger Jahren der Begräbnis Platz der Juden, hinter dem ehemaligen Pulver Thurm“ // „Până în anii ’50 locul de înmormântare pentru evrei, în spatele fostului Turn al Pulberăriei“. Cimitirul apare și în renumitul Album Böbel din 1887 (vezi planșa Plan.18.) unde putem citi: „Bis zu Anfang der fünfziger Jahre war der Begräbnisplatz der Juden fest hinter dem alten Pulverturm gegen den Schillerschanz, zu der Zeit war in Hermannstadt noch keine jüdische Gemeinde, und wurden auch vom Militär die Juden an den benannten Ort beerdigt.” // „Până la începutul anilor ’50 locul de înmormântare al evreilor era imediat după vechiul turn al Pulberăriei spre [aleea] Schillerschanz, la acea vreme nu exista o comunitate evreiască la Sibiu, și chiar și armata îngropa evreii în acel loc.“ Cimitirul evreiesc a fost desființat la mijlocul sec al XIX-lea în urma amenajării unui cimitir evreiesc nou în cartierul Lazaret (1855).
Turnul Pulberăriei / Turnul Rotund, construit la începutul sec al XVI-lea făcea parte din cea de-a IV-a centură de fortificații a orașului Sibiu. Turnul Pulberăriei era legat de Turnul Zidarilor // Maurerturm, turn al incintei a IV-a, prin intermediul unui tronson de zid / curtină. De-a lungul timpului a fost folosit ca depozit pentru praful de puscă / pulbere neagră. Turnul se află în curtea Colegiului Tehnic Independența. (Fotografie din arhiva Alt-Hermannstadt – fotograf Fischer)