„Lügenbrücke“ // „Podul suspendat – Liegenbrücke – Fekvöhid“
Această carte poștală din perioada interbelică, inscripțiostă cu textul „Podul suspendat – Liegenbrücke ~ Fekvöhid”, a fost tipărită la tipografia „Kraff & Drotleff A.G.” în Sibiu. Cartea poștală necirculată se află în colecția privată Wolff.
~~~o~~~
„Lügenbrücke” versus „Liegenbrücke”
În ziarul sibian Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a fost publicat în anul 1881 un scurt articol în care se explică proveniența denumirii corecte a podului construit în anii 1850 peste strada Ocnei // Burgergasse din Piața Mică // Kleiner Ring. În articolul intitulat „Wie lautet der richtige Name: Liegen- oder Lügenbrücke” ( „Cum e corect: Liegenbrücke sau Lügenbrücke” ) se amintește odată pentru totdeauna că numele podului este Lügenbrücke = Podul Minciunilor! Proveniența numelui este explicată astfel: Pe vremuri, cei care spuneau minciuni, mințeau în instanță, erau pedepsiți să stea pe acest pod vreme de câteva ore și la fiecare persoană care trecea prin fața lor erau obligați să ducă mâna la gură și să rostească cu voce tare: „Diese Mund hat geredet, diese Mund hat gelogen!” / tradus: „această gură a vorbit, această gură a mințit.” ( sursă articol: Marian Bozdoc )
~~~o~~~
Textul următor, o plăsmuire originală în cuvinte din condeiul autoarei Adriana Moscicki, a fost preluat de pe pagina de Facebook Călătorie în timp – Zeitreise – Időutazás.
De treci Podul…
Ca o bronhie respiră uşa Băcăniei cu efluvii de mirodenii dulci şi delicatese picante. Şi odată ajunse în drum, se înfig în nara omului şi pun stăpînire pe simţuri: oamenii zîmbesc, devin pofticioşi, flămînzi, dornici, alţii se întreabă ce este zgîndăreala asta, mulţi nu ştiu şi foarte mulţi visează.
Dincolo de uşă este altă lume. Podul e pustiu şi ziua întîrziată în toamna.
Pe podul acesta s-au născut poveşti, „istorii” de spus la ureche, istorii rostogolite din gură în gură, zemoase pentru deliciul altora. Altă dată se îngrămădeau aici băncile măcelarilor. Șușotele şi rîsetele se auzeau dintr-o parte în alta. Astăzi, în zadar Podul ciulește urechi de fontă, neclintit în tăcere, doar balustrada lui dantelată e mîngaiată de șopăiala vîntului.
O arătare chircită la buza podului şi-a întins taraba minusculă direct pe pămînt. Ce se vinde şi ce se cumpără? În pustietatea după-amiezii, doar visele omului. Poate o fărîmă de aromă s-a lipit de nara lui, atît cît să viseze focul din vatră, blidul plin cu zamă şi carne aburindă pe masă, mîini care să mîngîie, haine curate, frumos mirositoare.
„Cheia raiului – săpunul pentru dumneata” spune reclama de pe geamul magazinului. „Săpunul spumos Cheia” îţi deschide calea spre o viaţă bună şi prosperă, iată, folosiţi săpunul Cheia! Dar poate omul nostru nici nu ştie a citi ce repede şi cu uşurinţă ar intra în rai. El ştie doar că nu s-a născut unde trebuie, că-i chiorăie maţele, că e frig şi piatra drumului rece, că haina lui nu deschide nici o uşă, că nici măcar nu există pentru cei din jur, este invizibil sau deranjant şi ceilalţi se fac invizibili. Poate de aceea e pustiu de jur împrejur!
O arătare stă chircită la capăt de pod în aşteptare. Nu departe, chiar în spatele ei, ca un înger de pază, zîmbeşte o reclamă şi cheia succesului aşteaptă doar a fi culeasă: Cheia pentru rai! Și mă gîndesc, oare e un înţeles, totuşi, în ceea ce crezi… sau
Ajunge doar să deschizi ochii.
Adriana Moscicki ( 2015 )
