Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben

„Krocket zu Beginn des 20. Jahrhunderts in Hermannstadt” // „Crochet la începutul secolului al XX-lea în Sibiu”

Instantaneul folosit pentru această frumoasă cartea poștală arată un grup de eleve în timpul unei partide de crochet. Textul, „Grădina șcólei civile de fete a Asociațiunii române din Sibiiu” de sub ilustrația acestei cărți poștale ne spune că fotografia a fost realizată în grădina Școlii civile de fete a Asociației române din Sibiu. Cartea poștală a fost tipărită și publicată de Editure Tipografiei și Librăriei Archidiecezane din Sibiu.

Fotografia din perioada antebelică a fost făcută după 1 martie 1903, dată la care a fost demolat zidul exterior al centurii de fortificații dintre bastionul Soldisch și bastionul de la Poarta Cisnădiei. Ca urmare, copacii vizibili în fundal se aflau în parcul Stadtpark / Parcul orășenesc // azi, Parcul Astra.

Crochetul ( sau Croquetul ) este un sport de precizie în care scopul este de a lovi mingi ( bile de lemn ) de diferite culori cu ciocănașe de lemn ( bețe în formă de ciocan ) prin ținte, de obicei porți de sârmă în formă de U, într-o ordine predeterminată. Există câteva variante de crochet cu reguli fixe. În principiu este o activitate de relaxare și petrecere a timpului liber. Crochetul s-a dezvoltat din jocul de paille-maille, care era popular în secolele XVI și XVII. În secolul al XIX-lea crochetul a devenit una dintre distracțiile tipice ale clasei de mijloc franceze.

Locația grădinii poate fi stabilită și cu ajutorul unei cărți poștale, circulată la 17 ianuarie 1902, în care apare o parte din grădina, curtea și clădirea Școlii civile de fete a Asociației române din Sibiu, fotografiate din partea curții dinspre parc. La acea vremea zidul exterior de fortificații încă exista, ceea ce înseamnă că parcela de la str. A. Șaguna nr. 8, unde se aflau grădina, curtea și clădirea școlii construită în 1886, era situată extramuros, în afara vechiului zid de fortificații al orașului.

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert