„Der Salzturm neben der Ursulinenkirche” // „Turnul Sării lângă Biserica Ursulinelor” ~ Johann Böbel 1886
Această frumoasă acuarelă din 1886 arată Turnul Sării văzut dinspre strada Gării, ( anterior, strada Sării ), astăzi tronsonul estic al străzii General Magheru. Turnul făcea parte din centura a III-a de fortificații și a fost demolat în anul 1890. După Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890. Acuarela, datată 19 august 1886, este atribuită cunoscutului cronicar, cartograf și pictor sibian Johann Böbel ( 1824-1887 ). Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.
Johann Böbel s-a născut 1824 la Sibiu, unde a trăit și a decedat 1887. În tinerețe a fost scurt timp elevul lui Franz Neuhauser cel Tânăr ( 1763-1836 ). Johann Böbel a fost de meserie brutar / franzelar ( maistru brutar ) și câțiva ani staroste al breslei brutarilor. A realizat acuarele, picturi în tempera precum și o machetă arhitecturală și o panoramă a orașului medieval Sibiu.
La începutul anilor 1880, a întocmit un plan detaliat al orașului Sibiu, bazat pe o litografie realizată în 1875 la Institutul litografic F. A. Robert Krabs din Sibiu, completat cu detalii grafice policrome ( în acuarelă ) și texte scrise de mână, de mare valoare documentară și istorică.
De asemenea, a realizat un album unic, inedit, intitulat „Die vormals bestandenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile orașului Sibiu, odinioară existente, desenate după natură”! Albumul cuprinde 22 acuarele și 5 planuri ( planșe ) detaliate ale sistemului de fortificații, însoțite de explicații olografe și se află în colecțiile Muzeului Național Bruckenthal.
