„a Waras usque in Boralt“ – „Cele două spade n-au dormitat şi au vegheat în Orăştie / Broos / Szászváros şi Drăușeni / Draas / Homoróddaróc…“

Primarul sas (Hann) cu Spada de la Drăușeni. Spada originala si cea din fotografie – din veacul al XVII-lea – au disparut. // Sächsischer Hann mit Draaser Schwert. Das Original und dieses Schwert aus dem XVII. Jh. sind verschollen. – 1942 / Foto Emil Fischer (Sammlung Konrad Klein)

1

Hermannstadt – Vogelperspektive Süd/West // Sibiu – perspectiva aeriana sud/vestică – 1883 August Sporner

1

Ce lungi erau dimineţile de Anul Nou! Oraşul moţăia cu gura strînsă pungă şi ochi grei de zăpadă. Uneori ţurţurii creşteau lungi şi ameninţători la streşini ca nişte săbii lucioase sub ochii mîniaţi ai Cetăţii. Alteori ploapele caselor erau ude şi plîngeau săgeţi de gheaţă, ce se sfărîmau pe trotuarul lunecos.

Dar dimineţile de Anul Nou se îmbrăcau în tăcere. Noaptea mişunam în grupuri cu platourile în braţe, cu părul învîrtit după bigudiuri şi obrajii pomădaţi, cu pantofi noi ce sapă în carne, cu emoţia întîlnirilor (eram două licee de renume în oraş şi mereu în concurenţă, dar de cele mai multe ori băieţii din Lazăr aveau iubite din Goga!). După forfota nopţii, după bubuiturile ce alungau noul an, după vîrtejul capetelor înşelate de băutură, după dezamăgirea coafurilor, a rochiilor şifonate, a maionezei, a sălăţii de ciuperci cu usturoi, după fripturi, sarmale, tocuri rupte, vînătăi şi semne de săruturi pasionate pe gît, după slow-uri şi îndrăgostiri fulger, dureri de cap şi indigestii… linişteeeeee! Străzile pustii dormitau, pereţii rumegau în tăcere toate făcăturile nopţii, confetti sclipeau ici colo prin zăpadă sau prin noroi. Şi noi, mici copii, ne trezeam cu frenezie exploatînd greţurile şi durerile de cap ale părinţilor şi rudelor, cu sorcove făcute în casă din hîrtie creponată multicoloră:

Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbatraniti; Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir de trandafir; Tare ca piatra, Iute ca săgeata; Tare ca fierul, Iute ca oţelul! – La anul şi la mulţi ani!

Am fost o ruşinoasă. N-am ştiut să sorcovesc. Mai bine m-am lipsit de bănuţi. O singură dată am făcut-o şi atunci am sorcovit-o pe Kati şi părinţii ei saşi. Mă simţeam acolo mai sigură, ca şi cum faptul ca ei erau saşi şi vorbeau săseşte între ei îmi oferea puţinul de siguranţă de care aveam nevoie… a fost singura mea sorcovire, deşi eram posesoarea unei superbe sorcove pe care-am meşterit-o cu tata.
Şi dintr-o dată aşa, parcă mă văd în tramvaiul înţesat de oameni, cînd urcau cu Vasilică în braţe. Închideam ochii să nu mă învăluie privirea animalului gingaş şi speriat ce tremura uşor în braţele stăpînului. De jur împrejur se auzeau rîsete joase şi zgomotoase; ha,ha,ha… ce buuună fripturică de Vasilică! Ani de zile nu m-am atins de nici o carne care ar fi putut fi Vasilică!
Se mai plimbau apoi pe Centru băieţi cu Capra. Văd şi acum în cap covorul ce acoperea trupul căprarului şi capul de lemn cioplit ce clănţănea tras de sfoară. Întregul ceremonial mi se părea misterios şi nu am înţeles niciodată cu adevărat povestea!
Mai rare se făceau apariţiile Căluşarilor cu bîte, pălării cu panglici multicolore, opinci şi obiele cu clopoţei. Da, iată un spectacol care mă fascina şi scăpam un oftat de admiraţie la repeziciunea paşilor. Clopoţeii se mişcau drăceşte şi înteaga stradă se umplea de veselie.
Dar dimineţile de Anul Nou se lungeau după miezul zilei, cînd dreşi în sfîrşit după cafeaua cu lămâie, ne întîlneam să dăm gata ultimele salate boeuf, jucîndu-ne mima cu pedepse. Ultimul cuvint de care-mi amintesc este „zigurit“!
Apoi noaptea cobora pe acoperişurile caselor, doar ochii lor rămîneau mijiţi, în veghe pînă tîrziu.
An Nou fericit!

Adriana Moscicki

Turnul Dulgherilor // Zimmermannsturm (Turris carpentariorum)

1

>>Frohes neues Jahr<<
>>La mulți ani si fericire<<
>>Boldog új évet kívánok!<<…

Poveste de iarna

ce frumos ningea acasă pe străzi!
tata trăgea sania printre nămeţi,
cârnaţii se uscau ascultând
vinul ce bolboroseşte în butoaie,
apoi se auzeau cântări pe străzi şi de veselie cuprins
oraşul se învârtea turmentat de sus în jos
lunecând printre turnuri şi coridoare.

Adriana Moscicki

Sibiu / Hermannstadt / Nagyszeben – Parcul Cetății.
Text verso: Promenada Turnului – Zwingerpromenade (carte poștală 1932 / foto Emil Fischer)

1

Erau în burg prăvălii ca nişte cufere pline de minunăţii: stofe aduse din Anglia, de lînă pură, şi bumbac egiptean şi poplin, caşa fină, mătase naturală în culori pastelate, pînzeturi de bumbac în zeci de modele şi culori,diftină înflorată venită din China, satin strălucitor, dantele grele pentru rochii de seară, catifea grea vişinie, albastră, cenuşie şi verde smarald. Îmi treceam palma mică peste ele şi visam în atingerea fină a ţesăturii… şi baloţii se învârteau ca nişte suveici cînd vânzătorul le măsura cu linia lui de lemn şi foarfeca mare făcea „krantz krantz“ în carnea lor despicând-o. Uneori materialul se rupea în mînă, îmi amintesc şi acum sunetul materialului destrămat şi ţineam ochii strînşi în concentrare, ca şi cum aş fi ţinut în cap linia aceea dreapta pe care se despică pînza… oare o să meargă în linie dreapta sau cîş? Şi vânzătorul era îmbrăcat în costum elegant cu batistă la piept… ani de zile a fost regele neîncoronat al materialelor la metru, până când a dispărut… a plecat am auzit! Îmi amintesc apoi, să fi fost prin anii ’70, coada aceea imensă în faţa magazinului, să prindă omu măcar o bucată, cîţiva metri din materialul supraelastic, fabulosul material ce nu se şifonează niciodată. Apoi au sosit helăncile şi lumea s-a bătut şi le-a smuls din mînă bluzele acelea în culori vesele de bomboane, plastic 100% şi ele au marcat schimbarea în gust şi în calitate şi noi eram cu toţii fericiţi. Şi eu am fost posesoarea unei helănci albastre pe gît!

Adriana Moscicki

„Julius Wermescher“ Mode-, Schnitt- und Weisswarenhändler & „Conditorei Julius Boda“ – Großer Ring / Heltauer Gasse // Piața Mare / Str. N. Bălcescu – ca. 1900 – Foto Emil Fischer

1

Pe centru… totul se întîmpla pe centru! Doamnele elegante cu pălărie, domnii scorţoşi cu bastoane, ofiţerii spilcuiţi cu cizme strălucitoare, trăsurile, umbreluţele, bîrfele, partidele de cărţi, aranjamentele, micile plimbări dintr-un capăt la celălalt ca să vezi şi să fii văzut… pe centru, Bălcescu sau în trecut Heltauer Gasse – artera oraşului, în ea pulsează viaţă şi se scurge în Piaţa Mare. Aici pe colţ, după mulţi ani, ne-am aşezat şi noi pe scaunele refăcute în catifea roşie, mobilă albă, mari oglinzi pe pereţi. Cofetăria bucuriilor noastre şi a chiulului din liceu se numea Perla. Era pe atunci paradisul dulce! Pe tejgheaua de marmură te îmbiau bomboane fondant (delicatase la 100 de lei kg!), pricomigdale, sărăţele în pachete legate cu fundă, sarailie şi baclavale înotînd în miere, migdale şi nuci, Doboş tort cu glazură lucioasă, tort Diplomat tot în frişcă uşoară şi înţesat cu portocale zaharisite, Mascote, Joffre şi torturi diferite, Choux a la creme, Profiterol impunator construit ca la Paris, Savarine zemoase şi semeţe şi desigur minunata caffe frappe… ahh, ce dulce ne era chiulul de la orele de fizică!

Adriana Moscicki

Großer Ring / Heltauer Gasse // Piața Mare / Str. N. Bălcescu – AK gelaufen 1901

1

Sibiu – Hermannstadt – Nagyszeben – „Veduta da Ponente della Citta di Hermanstadt“ 1699 (G.M.Visconti)

1

* Călătorie în timp – Zeitreise – Időutazás // Sibiu – Hermannstadt – Nagyszeben *

1

* Die Fleischergasse // Str. Mitropoliei * – Detaliu din litografia lui J. Hoegg

1

Ce aminitiri să iau cu mine, îmi spun? Să le iau unde? Cîte amintiri stau chircite în cotloane întunecate? Şi ce resort, precum Madeleine a lui Proust le învie? Sau poate sunt amintiri ce nici nu vreau să învie… să rămînă așa, mumificate în întuneric!

Orașul! da, orașul s-a trezit în mine ca o caracatiță, îşi suceşte braţele înăuntru şi mă sfîşie. Zi de zi am bătut pietrele lui şi aceiași lei ponosiți se decolarau sus pe un zid, aceleași cariatide țineau pe umeri un balcon, prin aceleași ganguri întunecoase treceam cu spaimă, mirosea a pișat și bețivanii găseau acolo loc bun de a și deșerta beșica. Şi ochii caselor stăteau ațintiți pe noi, în nemișcare mereu, dar le simțeai în spate privirea arzînd. Ani am trecut pe lîngă ziduri şi porți și turnuri și-mi părea firesc să stea acolo fără să le văd. Uite, acum în mine crește orașul în voie şi sălbatic: casele se urcă una peste alta ca un turn de frişcă, ferestre și porți se colorează în roșu și albastru, turnurile sunt în ocru şi semețe, ca niște imense cartițe sapă în mine galerii, treceri secrete dintr-un capăt la celălalt al corpului meu oraș… Pietre îmi curg prin sînge și ticăit pe macadam îmi pulsează la tîmplă și pe artera mea merge zguduit un tramvai roșu. Stau pe o bancă de lemn cu fruntea lipită de geam. Linia traversează orașul și-l despică în două cu veselie. Oamenii se îmbulzesc, precupețe merg spre gară, au sacoșe pline de cumpărături, ciobani cu desagi din lînă de oaie mirositoare, cu pălărioare negre sus pe scăfîrlie, doamne cu pantofi de lac şi ciorapi cu dungă, muncitori cu mîini negre mirosind a transpirație. Ah, îmi spun, acum ajungem în Piața Mare! Omul cu toneta de îngheţată stă aproape de linie. Are pe cap o bonetă albă și halat, ridică un capac strălucitor şi scoate din burta tonetei îngheţata de ciocolată sau de fistic, sau de vanilie… nu are decît două gusturi. De obicei e ciocolată şi vanilie. Cu lingura rotundă specială scrijeleşte pasta îngheţată, uneori bila e marmorată, căci gusturile se amestecă sau lingura a săpat adînc în granița celor două gusturi şi ele se așează cu grijă în coșulețul de napolitană, îl aud scrîşnind cînd lingura se scutură şi tremură să și lase preţioasa încărcătura… Da, uite toneta cu îngheţată lîngă linii şi vagonul se hurducăie și se opreşte cu scrîşnit lung pe linii. Uraaa! vînzătorul e acolo zgribulit!

Adriana Moscicki – Jurnalul unei hăbăuce

https://www.facebook.com/zeitreise.hermannstadt.sibiu.nagyszeben

18