În alb si negru

Trecea înalt şi uscăţiv pe străzile pietruite ale oraşului, la vînătoare de umbre şi cotloane tăcute, medievale, îmbrăcat în pantaloni trei sferturi cu ciorapi lungi şi groşi. Şevaletul îl însoţea pretutindeni, aşa cum, în alte vremi, spada ar fi însoţit cavalerul în luptă. Nu doar pasiunea pusă în linii viguroase, nu doar umbrele pline de mister ne fascinează în grafica, desenele şi pictura lui ci mai ales talentul de a vedea trecutul. Artistul Hans Hermann a desenat oraşul într-un timp revolut.

Adriana Moscicki

Artistul Hans Hermann / Podul Minciunilor si Biserica Evanghelică

1

nori şi culori

Un creion a însorit uliţa toată. Şi toropeala asta artificială pe hîrtie cuprinde cu adevărat Oraşul. Dar nici o clipă să nu va lăsaţi înşelaţi! În spatele porţilor arcuite, în fundul curţilor, pe coridoare şi în verde de viţă şi în umbră zidurilor se trăieşte! Uliţa şi-a schimbat numele prin ani şi tramvaiul o străbătea nepăsător de vreun nume sau altul. Noi eram mîndrii şi un pic fericiţi.

Adriana Moscicki

Str. Nicolae Bălcescu / Heltauergasse / Disznódi utca – Carte Poștală tipărită 1918 la Budapesta

1

o clipă în soarele amiezii

Ce noroc! Soarele a uscat noroiul întins pe o parte şi pe alta a Centrului. Pîrîul curge calm prin matca lui pietroasă, dar ferească Sfîntu de vreo ploaie năpraznică! Apele învolburate transformă strada, cît ai zice „peşte“, într-un canal, bucuria raţelor din vecinătate. Şi atunci repede, oameni cu poduri ambulante sînt gata să vină în ajutorul Domnişoarelor, care, ridicînd poalele rochiilor îmbibate în apă şi nămol, vor putea arăta privitorului jenat dar curios, o glezna fină cuprinsă în gheata de piele întinsă bine şi strînsă în copci. Dar azi, soarele îmbrăţişează volanele umbreluţelor, construcţiile elegante ale meşelor prinse în ace de păr, mîinile înmănuşate. Chipiuirile sclipesc o clipă, mustăţi de căpitani asudate, cizmele de piele bine lustruite. Un cîine mic se ţine aproape în umbra fustelor tînjind după braţele parfumate care-l poartă ici colo prin oraş. Casele respiră prin obloanele ridicate şi proptite în cîrlige lungi de fier, desigur ochi curioşi suspectează în spatele zăbrelelor de lemn fiece mişcare. Mai tîrziu, veştile vor circula de pe o parte pe alta a trotuarului îmbogăţite şi înmulţite. În Cetate aproape toată lumea ştie pe toată lumea, ce se întîmplă în Oraşul de sus găseşte o cale să ajungă în cel de jos. O trăsura îşi anunţă sosirea cu fornăit de cai şi tropot sec pe piatră neagră. Fetiţa cu cercul nu se teme de nimic, îşi rostogoleşte jocul direct spre capătul străzii, se va opri desigur în dreptul cailor cu gura puţin deschisă şi ochii mari de admiraţie, cînd crupa lucioasă a animalelor va străluci o clipă în soarele amiezii. Din locul fotografului, toată stradă i se oferă priviri şi se desface ca un rîu. Vede fără să fie văzut de la înălţimea lui strategică. Doar băiatul asta isteţ îl adulmecă şi priveşte în ochi, fără să ştie, căutînd zarea cu mîinile în piept. Desigur, fotograful zîmbeşte în tăcere ca un mic Demiurg.
O zi liniştită pe Heltauergasse, artera pe care viaţa pulsează în Burg.

Adriana Moscicki

Str. Nicolae Bălcescu // Heltauergasse – fotografie cca 1880

1

despre iubire şi despre credinţă!

Boboteaza (epifania) încheie cele 12 zile de ospăţ şi sărbătoare ale Crăciunului ţinute de toată lumea creştină. Oamenii se ospătează, petrec şi dănţuiesc. Cele sfinte aromate şi condimentate cu cele lumeşti, se amestecă în zilele astea toate. Rămăşiţe păgîne scot vîrfuri şi lujeri ce se întind şi împletesc peste toate obiceiurile ivite odată cu creştinismul. Dar cîte biserici, atîtea sărbători şi obiceie. Dacă o parte a lumii alege să sărbătorească vestirea venirii pe lume a Mîntuitorului, povestea celor trei magi, cealaltă parte, orodoxă, se ocupă de botezul Fiul şi pogorîrea harului ceresc. Multă vreme n-am înţeles cum abia s-a născut şi s-a făcut atît de mare Fiul ceresc! De la o vîrstă însă, ne aplecăm cu mai multă înţelegere şi răbdare asupra poveştilor religioase. Oricare ar fi povestea, în Cetate se serbau amîndouă şi nimeni nu era deranjat! Trei magi în costume de rigoare şi cu daruri, treceau cu nonşalanţă pe uliţa pe care Popa venea şi el cu botezul. Ba Popa mai stropea cu mănunchiul de busuioc (şi fără bani!) stinga dreapta prin vecini, uite aşa, să fie totul curat şi sfinţit!

Îmi amintesc zdroaba cu care se căutau pe vremuri recipiente de adus apă sfinţită de la Biserică. Preferate erau sticlele de jumate, albe, de ulei! Erau frecate cu Dero sau Soda şi străluceau de mamă-mamă în dimineaţa de Bobotează! De la Biserica se întorceau cu moţ de busuioc şi aşa se păstrau curate un an întreg! Era bună la orice apă sfinţită, un panaceu universal: de durere, de supărare, de inimă neagră, de frică, de pază, de ochi răi, de alungat duşmani, de deochi! Şi se spune că apa asta e o minune, nu se strică şi pură rămîne veci pururi! Se mai spune şi că, în ziua aceasta, animalale ar prinde glas şi ar vorbi! Sincer, tare m-aş bucura să se întîmple! Să grăiască toate dobitoacele pămîntului despre adevărata iubire, despre grijă şi recunoştinţă! Omul a primit în grijă lumea să facă din ea grădină şi viaţă, să ia cît are nevoie, să lase roade de prăsilă. Dar Omul s-a făcut stăpîn peste lume. Spiritul Crăciunului nu mai este decît spiritul cumpărăturilor. Totul este de cumpărat şi vîndut, de aruncat, de prăduit, de îmbuibat şi de ocoşit. Sfinţii stau cuminţi pe pereţi, nemişcaţi. Or fi fugit din cer sau doar tac? Şi tare mi-aş dori să grăiască animalele povestea adevărată despre iubire şi despre credinţă!

Magi vor merge pe străzile Oraşului de la biserică spre casă, mîndrii de rolul pe care l-au jucat în piesă, femei cu sticlă de apă sfinţită vor trece luminate de har, şi în armonia asta poate, oameni bătrîni şi singuri, animale aruncate, flămînde şi chinuite, vor primi o fărîmă din gingăşia uitată a Creştinului. Demult demult, în alte vieţi, om şi animal împărţeau cămara şi se încălzeau împreună şi erau parte din avutul cel mai scump al omului: muncă şi mîncare. Aşa venea pe vremuri Popa şi boteza oameni şi animale, să fie ocolite de boli, primenite şi de rod.
Să fiţi rodnici şi curaţi tot anul!

Adriana Moscicki

1

salutări din Sibiu

va amintiţi vremea aceea în care ştiam să scriem cu peniță și cerneală? vremea librăriilor cu vederi şi cărţi poştale, cu timbre de poştă, vreme de scrisori. Umblînd prin ţară, alţii prin lume, prima datorie era trimisul de salutări. Uneori eram zgîrciţi în cuvinte sau doar neştiutori în ale compunerii: trei cuvinte mîzgălite „salutări din…“ Alteori, în dreptunghiul alb îngrămădeam poveşti întregi, dări de seama, experienţe şi întîmplări. Salutări din Sibiu… faţa lui se schimbă, doar prin amintiri şi cărţi prăfuite, încremenit în trecut! Iată un An Nou într-un loc vechi!

Adriana Moscicki

„Salutări din Sibiu“ – Anna Dörschlag (1869 – 1947), artistă sibiana, fiica lui Carl Dörschlag. A studiat pictură și grafică la Berlin, München si Dresden.

1

Primiţi sorcova?

Cum schimbă faţa omului o nouă zi, un nou an? Ne face mai buni, mai frumoşi? Am stat cu bani în buzunar să ne aducă anul nou belşug, am îmbrăcat straie noi să ne înnoim tot anul, ne-am pupat cu Şampanie şi am părut fericiţi? Un An nou, aceeaşi oameni, buni, sau mai puțini buni, mediocrii sau sclipitori, fiecare din noi cu dorinţe, vise, idealuri.

Nu demult, (doar în viaţa Oraşului anii sînt doar clipe!) dimineţile de Anul Nou erau tăceri obosite. Şi casele abia îşi ţineau ochii mijiţi! Trifermentul şi cafeaua cu lămîie erau mic dejun potrivit. Ne cufundam în somn trupul ostenit de atîta ţopăială, ghiftuială şi veselie. La amiază începea un forfot şi, troznindu-şi oasele bătrîne, Oraşul tot dezmorţit, deschidea drumuri pentru copii colindători purtători de cuşme şi sorcove de hîrtie încărcate de flori. Oameni cu Vasilici speriaţi mişunau prin tramvai şi te lăsau să atingi animalul tremurînd pentru vreun leu şi să-ţi meargă bine tot anul! Şi de aveai norocul să te prindă vreo sorcova şezînd pe scaun, te alegeai cu ploaie de urări direct în creştetul capului. Mai erau călători ce priveau pe geam, sau într-o parte, ca şi cum trupul lor nu era acolo, dar copiii colindători îi băteau pe umăr cu sorcova insistent şi hotărîţi! În ochii mei era dovadă de curaj mersul cu sorcova şi curaj de partea celui sorcovit, un pic umilit sub bătăile ritmice ale florilor, un pic stoic, un pic nesuferit! Dar urarea este frumoasă şi din depărtare doar nostalgie! Primiţi sorcova?

Sorcova, veselă,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
Ca vița de vie,
La Sfânta Mărie.
Tare că piatră,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsurosi,
Copii sănătoși.
Câte cuie sunt pe cas,ă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani!

Adriana Moscicki

1