„Lacul Cojocarilor și Lacul Croitorilor la mijlocul sec. al 18-lea // Kürschnerteich und Schneiderteich Mitte des 18. Jh.“
Colajul atașat arată zonele în care se aflau cele două iazuri mari, lacul Cojocarilor și lacul Croitorilor, dar și iazurile mai mici și canalele de apă existente extra muros în partea sud-estică a orașului Sibiu la mijlocul sec. al 18-lea (1751).
Primele lacuri și canale de apă au fost amenajate deja în sec al 15-lea, și făceau parte din sistemul de apărare a oașului medieval. Prima atestare documentată a lacurilor datează din anul 1465. În harta istorică din 1647, aflată în arhiva Muzeului Brukenthal, se văd o sumedenie de lacuri și iazuri amenajate extra muros. Lacurile erau intreținute și îngrijite de breslele sibiene.
La sfârșitul sec. al 17-lea au fost desființate primele lacuri și iazuri prin astupare, transformând unele spații noi în grădini dar și în gospodării maierene. Magistratul orașului a permis breaslei Pantofarilor în anul 1740 astuparea lacurilor din fața Porții Ocnei // Burgertor. Patru decenii mai târziu, în anul 1781, magistratul ordonă (la propunerea guvernatorului Brukenthal), desființarea și astuparea lacurilor și iazurilor existente.
Lacul Cojocarilor se afla în fața Porții Elisabeta. Lacul cel mare se afla pe locul, spațiul astăzi marcat prin str. 9 Mai, str. Uzinei (fosta str. Trei Stejari) și str. Pescarilor. Se poate observa cu ușurintă că străzile din ziua de astăzi urmează conturul lacului, formându-se din drumurile/cărările amenajate inițial de-a lungul malului!
Lacul Croitorilor se afla pe arealul, spațiul astăzi marcat prin str. Lucian Blaga, str. Gimnasticii, str. Berăriei și str. Independenței. În partea estică lacul se întindea pînă în zona unde se află Facultatea de Medicina și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Drumul din cetate spre lacul Croitorilor pornea de la Portița Leșurilor, traversa podul de lemn, trecea pe lângă cimitirul evanghelic și malul lacului spre locul unde erau executate vrăjitoarele prin înecare (proba de apă) în prezența unui public numeros, probabil zona între Morgă și Parcarea Facultații.
Din cartea lui C. Göllner „Procesul vrăjitoarelor din Transilvania“ (1971) aflăm de 6 vrăjitoare condamnate la moarte 1678 prin înecare. Cronistul Irtel notează laconic: „În data de 11 noiembrie 1678 au fost înecate (geschwemmt) șase vrajitoare, două din oraș (Sibiu) și patru din satul Vurpăr. Ziua urmatoare au fost arse toate șase pe rug.“
În „Cronica orașului Sibiu“ Sigerus notează 3 execuții de vrajitoare prin înecare la Sibiu: 15 noiembire 1677, 18 iunie 1703 și 31 mai 1707. În ziua de 15 noiembire 1677 fost înecată o vrajitoare în lacul Croitorilor. La întoarcerea spectarorilor în cetate „s-a dărâmat podul de lemn din fața Portiței Leșurilor“! Deci în 1677 exista un pod de lemn în fața Poriței Leșurilor, pod peste care a trecut mulțimea venind dinspre lacul Croitorilor… aflat dincolo de cimitir!
Cunoscut este procesul inculpatei Bielz din anul 1692. Procesul a început la data de 17 aprilie 1692 și a durat până în luna iunie. Inculpata „inctusa“, moașa Bilz, a fost condamnată la moarte prin înecare urmat de arderea pe rug, în urma mărturiilor incriminatoare depuse de 79 martori „testis“ care au acuzat-o de văjitorie! Protocolul procesului se află în Arhivele Statului Sibiu, Actele magistratului Sibiu, judecătoria orașului și scaunului Sibiu „registre nr. 25/1961, 92“.
