2018-01-10
La o aruncătură de băț de Cetatea Sibiului
Ne-a întâmpinat la poartă, hâtru și scoțând aburi mari în zâmbetul lui larg, părintele Reger. Am râs făcând calculul turiștilor într-o zi friguroasă de Decembrie și am fost de acord că, după așa o deschidere de zi, numărul lor va crește! Așa a și fost, eu știu că adun lume în jur! Doar el era cam răcit și s-a furișat în liniștea camerelor personale, împrumutând ceva din tăcerea călugărilor în alb… Pentru că i-am văzut în carne și oase, departe, la mănăstirea Latrun (Israel), mi-i pot imagina pășind pe aici, pe „frații tăcerii“, când Abația se înălța în toată măreția.
Ceața se ridica și plutea la marginea pârâului. Se spune că locul e bântuit de fantome. Se poate, doar ruinile astea sînt un loc bun de țopăială nocturnă. În dimineața aceea plutea doar un abur alb, ca poalele sutanelor lor, jucându-se cu imaginația mea. Ferestre deschise spre ogive și arce împietrite, coloane ce susțin aerul, lujeri iviți din îmbucarea pietrelor, lumânări vegetale cu fruntea pe cer, clopote tăcute, ancorate în cabluri, spirală de piatră îngustă de cățărat în turn și acolo, în vârful degetelor pășind, ești răsplătit de belvedere până hăt, departe. Doar privirea frântă jos, joacă pe mormintele soldaților vegheați întru eternitate de viteazul Roland. Biserica (acum evanghelică) este o bucurie pentru ochi și inimă, intimă și colorată, armonie și tihnă.
La o aruncătură de băț de Cetatea Sibiului, locul acesta frumos, va așteaptă! Eu voi mai trece pe aici, să caut o înserare cu greieri și luna furișată sus în poartă.
Adriana Moscikci
Mănăstirea Cârța // Kerz
