2015-09-28
Paşi
primii paşi i-am făcut pe aici de mînă cu mama şi tata. Turnurile erau foarte înalte, zidurile foarte groase, şanţurile foarte adînci. Era mereu soare peste Promenada, era mereu misterioasă strada Cetăţii. După porţile de lemn arcuite se ascund curţi cu balcoane şi coridoare lungi de lemn, cu scări ce urcau pînă la ochii oraşului şi miros amestecat de tocană şi rîntaş. Oameni străini veneau grupuri, grupuri şi se minunau. Noi eram mîndri.
Aici au fost şanţuri şi lacuri şi iată fortificaţiile Cetăţii cu turnuri aparate de bresle. O vreme puteam alerga sus pe metereze şi visam la tunelele subterane, ne imaginam cum le trecem cu făclii pînă în pădurea Dumbrava. La gura lor erau gratii. Apoi am tăcut. Paşii s-au făcut mai mărunţi, turnurile mai joase, şanţurile mai rotunjite, copacii au scos rădăcini groase şi răsucite pe obrazul pămîntului. Dar azi ştiu, brîul acesta verde dintre ziduri, numit cîndva „Zwingerpromenade“, era un fel de armură în piatră, scut ce ocrotea sufletele din Cetate.
Adriana Moscicki
Promenada Cetăţii // Zwingerpromenade – Carte Poştală din 1940
