„Lichtbild mit Geschichte” // „Fotografie cu Poveste”
Un pasaj de poveste, dispărut din memoria sibienilor. Clădirea cu trecerea boltită către fostul parc Stadtpark, ( Parcul Orășenesc ), numit astăzi Parcul Astra, se afla la capătul străzii Dr. Ioan Lupaș ( germană, Hechtgasse ) colț cu str. Tribunei ( Quergasse ) și Nicolae Bălcescu ( Heltauergasse ), și a fost demolată în anul 1935.
( Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer. )
~~~o~~~
Următorul fragment de text a fost preluat dintr-un articol publicat pe pagina de Facebook „Călătorie în timp – Zeitreise – Idŭoutazás // Sibiu – Hermannstadt – Nagyszeben”. În postarea sa, autoarea descrie cu sensibilitate și empatie deosebită o posibilă sau probabilă, dacă nu chiar adevărată poveste de dragoste care, ascunsă și protejată de o panglică atemporală, a supraviețuit în această fotografie, dincolo de ecranul vieții de zi cu zi.
moda si cinema
Anii ’30 stau sub influenţa filmelor de la Holywood!
Femeile sînt inspirate de marile dive de pe ecran, silueta devine voluptoasă, rochiile tăiate în „bie”, din materiale uşoare, se lipesc de corp şi accentuează curbele. Elsa Schiaparelii are ideea folosirii fermoarului şi la haine (înainte se folosea exclusiv pentru pantofi!). Tot ea creează costmul bărbătesc cu umeri accenuati şi Marlene Dietrich îl poartă cu charm, misterioasă şi seducătoare.
Femeile se emancipează şi încep să lucreze. Ele poartă sacouri strînse pe corp, practice dar feminine.
Tot de pe pînza marelui ecran privesc cuceritor actori precum Cary Grant, Jean Gabin, Yves Montant şi zîmbetul lor enigmatic este umbrit de borul pălăriei. Accesoriul „must have” în moda masculină este pălăria.
Gentelmenii purtau nuanţe de bej şi ardezie, pantalonii au talie înaltă şi sînt asociaţi cu jachetă. Gangsterii purtau culori mai îndrăzneţe, pantaloni largi cu talia îngustă, ochelari şi pantofi în două culori.
Iată o fotografie care ne vorbeşte nu numai de o casă dispărută din peisajul urbei noastre, dar şi de o lume demult dusă.
În faţă la reclama „Cinema-Kino”, această adunare distinsă devine azi, ea însăşi, personaj dint-un film de altă dată. „Apollo” era primul cinematograf din oraş. Oamenii se îmbrăcau frumos şi trăiau povestea de pe ecran.
Bărbatul atinge mereu buzunarul pardesiului. Acolo în buzunar stau biletele. O aşteaptă. Pe sub borul pălăriei, nerăbdarea şi speranţa se joacă de ascunselea. Îşi aminteşte chipul ei senin şi plăcut şi saltul buclelor atunci cînd păşeşte apăsat şi vesel. Mai are în nară şi amintirea parfumului ei. Biletele ard în buzunar, aşa şi inima lui în aşteptare. O să se aşeze frumos şi poate o să-i ţină mîna. Şi-au dat întîlnire aici la colţ, chiar în faţa afişului.
Un bărbat aşteaptă o femeie. O poveste aşteaptă să fie trăită.
Pe ecranul de pînză, în ticăitul constant al rolei de film, inimile vor ticăi şi ele cu emoţie. Apoi atingerea aceea de mînă în semi-întunericul sălii.
În colţ pe Tribunei, un bărbat aşteaptă iubirea.
Adriana Moscicki ( 2015 )
