2015-08-15
prin rădăcini băută şi în trup urcată, apă!
Întotdeauna, cînd intram în casă, primul gest era să dau drumul la robinet, să las apa să curgă, să se răcească şi să beau în sfîrşit, apa bună de acasă! Toată lumea ne invidia: ah, ce apă bună de Sibiu! Ah, ce bere bună de Sibiu (Sadu)! Berea bună se face doar acolo unde apa are calităţi excepţionale! Mi se părea normal ca robinetul să curgă şi să-mi astîmpăr setea, aşa cum mi se părea normal să suduim cînd se lua apa şi stăteam cu bidoane şi găleţi la coadă de apă adusă cu cisterna, aşa cum făceam provizii de dinainte, cum ne spălăm în lighean la lumina lumînării. Dar apa îşi păstra gustul şi prospeţimea!
Demult, pe cînd cetatea stătea cuprinsă între ziduri, apa Sevişului şi a Cibinului ajunsă în oraş, se dovedea imposibil de băut din cauza impurităţilor, a argilei care o colora, după o ploaie torențială, în galben. Dar oraşul avea apă potabilă din pînză freatică, izvoare se iveau la suprafaţă între Oraşul de Sus şi cel de jos. În Oraşul de sus și de jos erau multe fîntîni. Şi-mi imaginez căutătorii de izvoare, cum umblau aşa cu nuiaua magică de alun şi braţele înainte, pînă cînd nuiaua vibra în recunoaşterea firului de apă, în pămînt. Poate şi alunul poartă în fibra lui amintirea apei şi freamătă şi tresare simţindu-i prezenţa în adînc. Şi acolo se sapă fîntînă, nuiaua de alun stă înfiptă în pămînt şi caută rădăcini. Cea mai celebra fîntînă din Cetate este desigur cea din Piaţa Mare. A susurat secole de-a rîndul şi apa ei a ostoit setea trecătorului şi calului său. La fîntînă la izvor s-a întîlnit dor cu dor, dar şi precupeţe guralive şi mesteșugari asudaţi şi nobili ocosi, înţepaţi! Fîntîna este încercuită şi dichisită, grilaj de fier de jur împrejur se ridică… „în 1798, pielarul Anton Filek donează un umbrar de fier forjat pentru fîntîna din Piaţa Mare!“ (Emil Sigerus)
Sus în creştet, încununată era cu încrengătură, cuib de barză şi pasăre într-un picior, ce-şi hrăneşte puii cu şarpe prins prin mlaştina oraşului. Barza, înainte de a deveni simbol al naşterii, era considerată o pasăre sfînta ce ocroteşte de orice rele. Apa este nepreţuită, izvorul ei sfînt! Iată de ce barza îşi aşează cuibul desupra izvorului, păzindu-l în veci. Era frumoasă fîntîna aşa împodobită! Şi totuşi, nu o cunosc decît din fotografii. În copilăria mea, Piaţa este doar un loc deschis, un rond înflorit în roşu şi galben. Fîntîna nimicită şi izvorul pitit în pămînt. Barza o vedeam în primăvară zburînd sus pe cer şi ţopăiam strîngînd – uite barza! uite barza! Acum pasărea de baltă, metafora de fier, se odihneşte în muzeu. În Piaţă, fîntîna s-a ivit din piatră şi înflorită toată în muşcate. Apa de acasă, prin rădăcini băută şi în trup urcată, în fiecare celulă din noi purtată, prin lume dusă, se face sudoare sărată şi uneori lacrimă, mereu dor, apa bună de acasă!
Adriana Moscicki
„Piața Regele Ferdinand / König Ferdinand-Ring / Ferdinand király-tér“ – Carte Poștală din 1935
