2015-03-31
„să se adune apa cea de sub cer într-o singură adunare şi să se arate uscatul!“ (Facerea 1, 9)
Aşa s-au scurs apele zăpezilor şi pămîntul s-a arătat plin de sevă şi mustind. Şi doar o mîngîiere de soare e destul ca boabele închise în somnul de gheaţă să ţîşnească spre lumină şi să explodeze în verde. Şi pămîntul se îmbracă aşa an de an în culoare.
Primăvara este naştere! Primăvara este viaţă! Nu întîmplător Primăvara este cel mai cîntat şi iubit anotimp. Din vechime i-au fost dedicate ceremonii, obiceiuri păgîne au fost asimilitate în religia locală şi încă se mai serbează în zilele noastre: Ostara, sărbătoarea focurilor, înflorirea pomilor. În Orientul îndepărtat Primăvara este Început de An, frigul este alungat cu zgomot de artificii, cu strigăte de bucurie, sub pragul casei se pun suluri de hîrtie roşie înscrise cu semne şi animale şi cîntări. Oamenii poartă haine colorate şi vesele ca însăşi primăvară înflorită.
Dar poate cea mai mare sărbătorire este cea a cireşilor în floare – Sakura. Atunci curge sakeul în pahare şi el dezleagă limbile şi îmbujorează feţele.
Pe la noi pe acasă primăvara se năştea în straturile cu ceapă verde, în cele cu usturoi şi cele cu ridichii fragede de lună. Şi în poala ţigăncilor se aduna în urzici şi salata ursului şi păpădie fragedă. Şi adînc în pămînt cuiburi, cuiburi se lăfăiau cartofii noi. Ramurile toate explodau în flori galbene şi mirositoare şi miţişorii strîngeau albinele încă ameţite de frig. În Duminica Floriilor femeile duceau ramuri la biserică, apoi le puneau la crucile celor duşi, sau le făceau cunună în jurul oglinzilor şi icoanelor. Şi cîtă bucurie cînd se arătau primele flori! Aveam în faţa ferestrei un cais cu ramuri roşiatice. Înflorea elegant şi în tăcere. Dintr-o dată se umplea de nori rozalii. Turturelele mişcau ramurile şi lăsau în urmă voal uşor de petale. Apoi veneau mierlele şi îi cîntau dimineaţa devreme şi ramurile caisului se deschideau în îmbrăţişare.
La noi, primii înfloreau corcoduşii şi caişii. Apoi se grăbeau merii şi prunii să-i prindă din urmă. Cerul se deschidea dintr-o dată senin şi vedeai pînă hăt departe Munţii Făgăraşului şi crestele lor încă ninse. Şi de urcai puţin pe dealurile Cisnădioarei, în zare, culmile păreau turme de mioare: merii şi cireşeii dădeau în floare! Oamenii de pe la noi erau zgîrciţi în cuvinte şi scriau poezia în inimă… dar pe faţa lor se urca un zîmbet larg şi ochii străluceau cu bucurie la gîndul fructului pîrguit ce se va ivi în livadă. Şi de închid ochii şi acum văd în cap ramurile grele de cireşe pietroase, mari şi zemoase şi oamenii la cules cu căldări.
Dar acum în primăvară, ramurile sînt ciorchini de flori, omul ţine bucuria în inimă şi cîntecul pe buza curată. Pe sub cireşi curg cîntări şi viaţă e de jur împrejur, roată!
Adriana Moscicki
Cisnădioara sub cireşi – Foto Emil Fischer
