„Biserica Evanghelică din Sibiu” // „Evangelische Kirche zu Hermannstadt” ~ ca. 1908
Trei fotografii realizate cu ocazia lucrărilor de restaurare/ înlocuire a învelitorii turnului Bisericii Evanghelice efectuate cu ocazia amplasării scheletului metalic pentru mecanizmul clopotelor în interiorul turnului la sfârșitul primului și începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea.
Fotografia cu schela deteriorată a fost realizată de fotograful sibian Viktor Mysz (1875-1940) care întreținea în perioada anilor 1904-1911 un atelier fotografic în Sibiu, pe strada Mitropoliei (Fleischergasse) nr. 6 și între 1913-1935 pe strada 9 Mai (Elisabethgasse). Viktor Mysz era căsătorit cu sora soției fotografului Emil Fischer. Schela vizibilă in fotografia lui Mysz a fost deteriorată de o furtună cumplită care a produs pagube mari în oraș. Probabil a fost furtuna din 16 august 1908, menționată și de cronicarul Emil Sigerus.
Fotografia folosită pentru cartea poștală ilustrată înscripționată cu textul „Saggasse u. Ev. Kirche (Nov. 1908)” fost realizată în luna noiembrie 1908 dinspre strada Turnului // Saggasse.
Fotografia realizată dinspre strada Centumvirilor/ Spinarea Câinelui // Hundrucken se află la Muzeul ASTRA, colecția „Clișee pe sticlă”, nr. inv. 187, imagine publicată în albumul „ASTRA. Cultura ca fundament al României Unite”.


