Călătorie ~ 2018,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2018-01-19

“Coetus”- asociația autonomă a elevilor

„Odată cu adoptarea doctrinei luterane (Confesiunea de la Augsburg), sașii transilvăneni au acordat o atenție sporită instituției școlare. La Sibiu, în 1555, a fost înființat un gimnaziu în care se studiau în special limbile clasice, care deschideau accesul spre sursele primare ale învățăturii creștine. Sub influența umanismului, instrucția școlară a fost completată cu o temeinică educație cetățenească, realizată prin diferite activități extrașcolare (muzică, teatru, excursii) menite să dezvolte spiritul de libertate, responsabilitate și întrajutorare. Un rol important în organizarea acestor activități îl deținea “Coetus”-ul, asociația autonomă a elevilor. Școala a funcționat pe baza acestor principii până la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.“ – prof. Ioan Pop
Pe locul în care se află astăzi Colegiul Brukenthal, existase deja o școală, menționată într-un document din 1380. În 1555, aceasta devine „Gymnazium“, iar în 1578 „Gymnasium academicum“! În 1921 școala primește numele de „Brukenthalgymnasium“. De aici se trage și numele organizației gimnaziale (Coetus) al elevelor de la Gimnaziul de fete din Sibiu: „Brukenthalbund“!
Ce păcat că, organizațiile de copii și tineret, din care și noi am făcut parte, se ocupau cu o altă educație!
Și azi, mă gândesc, ce lucru bun ar fi o organizare gen Coetus, prin școli și prin licee!

Adriana Moscicki

Cărți Poștale tip „Coetus“ / Coetuskarten. Aceaste vederi colorate ale organizației gimnaziale „Brukenthalbund“, din 1924, au fost un fel de „carte de vizită“ a elevelor Liceului de fete din Sibiu. (În 1598, s-a înființat o organizație a elevilor „Coetus“. Regulamentul acesteia a fost schimbat, abia în 1925 – Wikipedia)

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert